Tipuri de configuratii structurale ale organizatiilor

Tipuri de configuratii structurale ale organizatiilor

Functia manageriala de organizare reprezinta procesul de identificare si structurare a resurselor umane, si, indirect, a celor materiale, financiare, informationale etc., in asa fel incat sa asigure realizarea obiectivelor organizatiei. Practic, se grupeaza procesele de munca pe posturi, formatii de munca, departamente etc. si se atribuie pers 333f56d onalului dupa anumite criterii.

Structura organizatorica se poate deci defini drept ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice si al relatiilor dintre acestea, astfel constituite si reglementate incat sa asigure premisele organizatorice necesare obtinerii performantelor dorite.

Structura organizatorica cuprinde, de regula:

Organigrama;

Regulamentul de ordine si functionare (ROF), care la unele organizatii este inlocuit de statut;

Fisa postului sau descrierile de posturi.

Asupra structurii organizatorice actioneaza o multitudine de factori de natura externa sau interna care determina modificari si adaptari continue. Posibilitatea de a avea o structura cat mai flexibila, adaptabila (de tip organic), este un atu al organizatiilor contemporane. Cu cat este mai apropiata de forma birocratica de organizare, cu atat va avea o libertate mai mica de actiune, va fi mai rigida. Organizatiile publice se incadreaza in tipul predominant de structura puternic reglementata, birocratica, asa cum se va vedea in continuare.

Organigrama reprezinta traducerea formala a optiunii de repartizare a autoritatii si responsabilitatii in orice organizatie, publica sau privata.

In mod traditional, distingem trei tipuri de organigrame:

functionale (activitatile sunt grupate pe functiuni ale managementului);

divizionale (cuprind segmente strategice grupate pe servicii);

matriceale (caracteristica de baza fiind impletirea intre functiuni si segmente strategice).

In sectorul public, organizatiile sufera de o anumita neclaritate in privinta delimitarilor si a repartizarii misiunilor, functionarea lor riscand sa ramana fragmentata si procedurala.

O abordare comprehensibila a tipologiei configuratiilor structurilor organizatorice este cea oferita de Henry Mintzberg in 1979 (The Structuring of Organisation - Structurarea organizatiilor).

Fiecare din cele cinci tipuri de configuratii contine mecanisme diferite de coordonare prin faptul ca alt element al organizatiei detine controlul sau ponderea principala.

Formele de birocratie prezentate (mecanica si profesionala), corespund organizatiilor publice: de pilda serviciile publice de aparare (armata), companiile de pompieri, ambulanta, bibliotecile publice, spitalele, scolile, muzeele etc., sunt structurate potrivit celor doua tipuri de birocratie. De pilda, in spitale, actorii principali sunt medicii, care detin competentele speciale necesare unei activitati de ocrotire a sanatatii. Acesti profesionisti se bucura de o anumita autonomie in utilizarea calificarilor proprii, in timp ce este functionala si standardizarea calificarilor.

Cele cinci configuratii ale lui Henry Mintzberg (Bartoli, 1997)