Stakeholderii

STAKEHOLDERII

I. Notiuni generale

I.1     Stakeholderii din punct de vedere juridic

I.2     Stakeholderii din perspectiva managementului

I.3     Tipuri de stakeholderi

I.4     Exemple de stakeholderi locali

II. Sectorul public

II.1    Conceptul de stakeholder in sectorul public

Cetateni, intreprinderi, politicieni si administratie

II.1.1 Cetatenii

II.1.2 Intreprinderile

II.1.3 Politicienii

II.1.4 Administratia

I. Notiuni generale

Definitia termenului a fost elaborata in 212e42c anul 1963 la Research Institute al Universitatii Stanford. Conceptul de stakeholder a fost dezvoltat de R. Edward Freeman in anii 1980 in cartea sa: "Strategic management: A stakeholder Approach".

In 1984 William M. Evan in cartea sa "A stakeholder approach on modern corporation: the kantian capitalism", defineste stakeholderii ca fiind toti subiectii care pot influenta sau sunt influentati de catre intreprindere.

Conceptul a dobandit un rol important in practica afacerilor si in teorie fiind uzitat in managementul strategic si conducerea corporativa. Post, Preston, Sachs (2002), in teoria lor numita Stakeholder view, folosesc urmatoarea definitie pentru stakeholderi: "Stakeholderii intr-o organizatie sunt indivizii si constituentii care contribuie, voluntar sau involuntar, la crearea valorilor si deci potentialii beneficiari la profit sau riscuri."

I.1     Stakeholderii din punct de vedere juridic

Rolul stakeholderilor este un concept foarte vechi din punct de vedre juridic. Un stakeholder era la origine persoana care detinea temporar banii sau alte proprietati pana cand se stabilea proprietarul de drept. Instantele joaca in unele cazuri rolul de stakeholderi detinand proprietatea pana cand litigiul dintre posibilii proprietary este rezolvat si se stabilsete prprietarul de drept. Imputernicitii pot juca deasemenea rolul de stakeholderi, detinand proprietatea pana cand proprietarul intra in deplinatatea drepturilor legale.

I.2     Stakeholderii din perspective managementului

In ultimul deceniu al secolului al XX -lea, cuvantul stakeholder a devenit din ce in ce mai uzitat si defineste o persoana sau o organizatie care are interse intr-un proiect sau entitate. In procesul de decizie al institutiilor - incluzand marile corporatii, institutiile de guvernamant sau organizatiile non-profit - conceptul a ajuns sa includa toate partile care au un interes (sau parte: "stake") in proiectele organizatiei. Conceptul include nu numai vanzatorii, angajatii si clientii ci si memvrii comunitatii deoarece sediile sau fabricile lor pot afecta economia locala sau mediul.

O lista restransa a stakeholder-ilor poate include:

• Angajatii
• Comunitatile
• Shareholder-ii
• Investitorii
• Conducerea

O lista mai larga a stakeholder-ilor poate include:

• Furnizorii
• Sindicatele
• Grupurile industriale
• Asociatiile profesionale
• Grupuri de sustinere
• Angajatii probabili
• Clientii probabili
• Colectivitatile locale
• Colectivitatile nationale
• Publicul (Comunitatea globala)
• Competitorii

I.3     Tipuri de stakeholderi

Persoanele care nu sunt direct implicate in realizare dar care pot fi afectate ori pot influenta. In sectorul privat, exemplul ii include pe managerii care sunt afectati de un proiect, detinatorii proiectului, oamenii care lucreaza la proiect, departamentele interne care sprijina proiectul, departamentul financiar, furnizorii si chiar clientii.

Persoanele care sunt (sau pot fi) afectate de orice actiune a organizatiei. Exemple sunt parintii, copii, clientii, proprietarii, angajatii, asociatii, partenerii, contractorii, furnizorii. Orice grup ori individ care poate afecta sau poate fi afectat de realizarile obiectivelor grupului.

O perosna sau un grup cu interese in organizatie - succesul scopurilor propuse si in mentinerea viabilitatii organizatiei si produselor si serviciilor organizatiei.

Orice organizatie, entitate de conducere, sau individ care detine o parte sau poate fi afectat de poluare, conservarea energiei, reglementarile de mediu.

Un participant la efortul comunitatii, reprezentand un segment particular al societatii. Membrii consilului scolar, organizatiile de mediu, reprezentantii alesi, camerele de comert, liderii religiosi constituie exemple de stakeholderi locali

I.4 Exemple de stakeholderi locali

II. Sectorul public

Sectorul public cuprinde urmatoarele entitati organizate in patru categorii: cetateni, afaceri, politicieni si administratia.

Sectorul public este dependent de mediul politic si cultura administrative si de organizarea fiecarei tari. Sunt trei abordari ale sectorului public:

abordarea functionala - unde sectorul public include acele legaturi cu autoritatea statului;

abordarea institutionala - unde fiecarei organizatie care este explicitata in legislatia relevanta ii corespunde un sector public;

abordarea financiara - unde sectorul public include toate organizatiile finantate din fonduri publice(care nu opereaza sub incidenta regulilor de piata)

Fundatia pentru definirea stakeholderilor din sectorul public o constituie teoria stakeholderilor. Raportat la analiza stakeholderilor se stabilsete care grup se constituie in stakeholderi luand in considerare participarea la beneficial mutual in schema de cooperare.

II.1     Conceptul de stakeholder in sectorul public

Cetateni, intreprinderi, politicieni si administratie

Politicieni

Cetateni Intreprinderi

Administratie

Politicienii si administratia ocupa polii de pe axa verticala corespunzand sferei colective sau publice in timp ce cetatenii si intreprinderile ocupa polii axei orizontale corespunzand sferei individuale sau private.

Prin aceasta se intelege modul cum interactioneaza stakeholderii in sectorul public, rolul si semnificatia fiecarui grup.

II.1.1 Cetatenii

Conceptul de cetateni poate fi descries simplu prin aparteneta la colectivitate. Din acest motiv, diferitele tipuri de colectivitati politice au stat la originea diferitelor forme de cetatenie. Principala diferenta dintre cetatenia din orasele state in Grecia antica si conceptual modern de cetatenie al statelor natiuni consista in extensia comunitatii politice. In Grecia antica cetatenia era privilegiul claselor conducatoare din orasele state, in timp ce in statele nationale democratice cetatenia este bazata pe participarea la exercitiul politic prin alegeri libere.

Conceptul de cetatenie enuntat de Marshall si Bottomore (1992) este definit printr-un ansamblu de drepturi si institutii in care drepturile individului sunt exercitate. Acest ansamblu de drepturi a fost structurat in ultimele trei secole si pot fi identificate trei faze distincte.

Prima faza a avut loc in scolul al XVIII-lea, constand in structurarea cetateniei civile. In aceasta faza a fost infiintat dreptul la libertatea individuala: dreptul la proprietate, libertatea de expresie, dreptul la justitie. A doua faza s-a dezvoltat in perioada secolului al XIX-lea si corespunde cetateniei politice - adica dreptul de a-si exercita puterea politica.

A treia faza a fost cladita in sec XX si corespunde cetateniei sociale - stabilirea dreptului la o minima educatie si protectie sociala garantate de stat cu scopul de a reduce inegalitatile sociale. Succesiunea acestor drepturi nu a urmat totusi o sceventa liniara.Un alt aspect care trebuie luat in consideratie este opozitia dintre conceptele de cetatean si client vis-à-vis de administratia publica. Alegerea unuia sau altuia este de obicei asociata cu diferitele perspective despre rolul administratie publice si controversele in jurul stiluil privat de management si stilul public de management aplicat organizatiilor din sectorul public.

Tabelul de mai jos compara conceptele de client si cetatean care afecteaza relatiile dintre ele cu cele doua tipuri de organizatii (corporatia private si administratia publica).

Tabel 1: Diferente intre relatiile dintre clienti  din corporatia privata si cetateni din administratia publica

Acest tabel arata ca administratia publica raspunde nu numai nevoilor cetatenilor ci si politicilor guvernamentale in concordanta cu imperativele constitutionale.

II.1.2 Intreprinderile

Asa cum este descries mai sus, cetatenia se refera la drepturile si obligatiile individului intr-un stat national. Poate fi conceptul extins la notiunea de cetatenie corporative Companiile sunt entitati separate, sunt membri ai tarilor respective si pot fi considerate ca si cetatenii corporative cu drepturi legale si indatoriri. Cetateniile corporative trebuie sa fie manageriate in acord cu restul societatii in scopul minimizarii efectelor negative si a maximizarii efectelor positive. Pentru Caroll (1998) cetatenia corporativa se adreseaza relatiei dintre companii si stakeholderii importanti. Organizatiile de afaceri au ca scop producerea profitului sufficient pentru a acoperi datoriile si a plati investitorii. Ca si cetateanul individ, cetatenia corporative trebuie sa respecte legislatia in vigoare. Cetateniile corporative contribuie in comunitatea in care opereaza cu donatii filantropice.

Van Buren (2001) spune ca numind care grupuri sunt stakeholderi pare a fi o preconditie a definitiei cetateniei corporative. In acest context, un stakeholder este orice grup care este parte mutuala la beneficiul rezultat din cooperare. Din perspective corporative satkeholderi sunt: shareholders, angajati, furnizori, comunitati si alte grupuri care pun la dispozitie resurse si primesc beneficii in aceasta schema de cooperare.

In literature de specialitate se descrie faptul ca majoritatea intreprinderilor au responsabilitati bazate pe notiuni de etica pe langa obligatiile legale. Asa cum cetatenii au responsabilitati privind respectarea legislatiei in vigoare la fel au si intreprinderile.

Intr-o piata globalizata in continua expansiune conducerile nationale gasesc din ce in ce mai greu modalitati de a regal comportamentul intreprinderilor. Slabirea puterii formale a conducerilor nationale si inadecventele dintre reglementarile internationale creaza un vacuum de putere. Pe de alta parte o data cu globalizarea intreprinderilor, companiile tind sa functioneze din ce in ce mai eficient si impactul lor asupra populatiei are o crestere dramatica.

Vidaver_Coher si Altman (200) argumenteaza faptul ca conceptual de cetatenie corporative este inca o notiune nu foarte bine definite si nuexista baze deontologice pentru a afirma ca acestea au responsabilitati cetatenesti ori ca idea de cetatenie este aplicabila unei corporatii. Si fara o baza normativa, conceptual de corporatii cetatenesti poate fi uzitat intr-o varietate de forme de diferite grupuri incat conceptual nu va mai progresa dincolo de faptul de a deveni o metafora.

De fapt, in timp ce drepturile si obligatiile individului sunt clar stabilite din punct de vedere juridic si politic, bazele normative pentru conceptul de corporatii cetatenesti ramane un exercitiu de gandire atat pentru profesori cat si pentru practicieni. Se propune ca sa se extinda idea de cetatenie astfel incat sa inglobeze si conceptual de cetatenie corporative si acest lucru este mai putin problematic de facut daca se renunta la emfaza definitiei cetateniei din punct de vedere juridic si politic in favoarea definitiei sociologice a cetateniei : (Turner - 1994) un set de practici care constitue cetatenii (sau corporatiile) in calitate de membri ai comunitatii.

II.1.3 Politicienii

Hajer (2003) nota ca studiul politicii presupune:

a). existenta unui context politic  caracterizat printr-o ordine politica stabile (tipica natiunilor state);

b). producerea de cunostinte politice cu baza stiintifica;

c). orientarea spre probleme, interventia politica in scopul schimbarii cursului evenimentelor.

Oricum fundalul politic s-a schimbat dramatic in ultimele doua decenii.

Politica are rolul de a gasi solutii pentru a genera incredere intre actorii mutuali interdependenti de pe scena politica. Modelul din practica guvernarii ridica problema legitimitatii politice deoarece politica nu mai este numai apanajul interventiei guvernamentale ci priveste si cetatenii si companiile. Hajer se refera la o tranzitie de la un mediu politic bazat pe o ordine politica la un mediu politic discursiv unde actuala practica politica vine intr-un vid institutional.

Toate aceste transformari duc spre o tranzitie de la birocratia Weberiana catre infocratie (Zuurmond 2002). Controlul este exercitat prin informatie asupra infrastructurii inter-organizatiilor in loc sa fie exercitat asupra structurii organizatiei.

II.1.4 Administratia

Administratia publica sprijina toate functiile de conducere si in acelasi timp joaca rolul de interfata intre guvernare, cetateni si intreprinderi. Acesta este un rol dificil cu o complexitate de roluri de indeplinit si atentia este atrasa intotdeauna de functionarea defectuoasa a acestui system complex care a devenit aproape sinonim cu birocratia.

Oragnizatiile publice sunt considerate ca incite, inepte si neadaptabile la schimbari. Potrivit acestor argumente organizatiile publice sunt considerate mai putin innovative decat organizatiile din sectorul privat.

Baldrige si Burnham (1975) argumenteaza ca organizatiile mari, eterogene si complexe, ca ministerele si alte institutii guvernamentale, sunt mult mai innovative decat organizatiiile omogene mici, deoarece organizatiile mari au probleme de coordonare, control si management care cer solutii innovative.

Peled defineste inovatia publica astfel: "Un proces politic care impinge organizatiile sa lanseze proiecte publice noi si semnificative care modifica regulile, rolurile, procedurile si structura si sunt legate de comunicatia si schimbul de informatii in organizatie si dintre organizatie si mediul exterior. "

Peled adauga ca asemenea proiecte nu necesita inventii noi ci cer numai recrearea procesului organizational si adaugarea de noi resurse administrative si competente tehnice in cadrul organizatiei. El adauga ca acesta este motivul pentru care proiectele publice innovative intampina rezistenta din partea departamentelor si a indivizilor care se tem pentru locurile lor de munca si pentru statul lor care poate fi afectat in mod negative de schimbarile introduce.

Asa cum s-a mentionat si mai sus, aprofundarea sistemului deschis al organizatiilor implica interactiuni cu mediul si supravietuirea lor depinde de calitatea si sincronizarea acestor interactiuni.

Mozzicafreddo (2001) considera ca punerea administratiei publice in serviciul cetatenilor nu este numai o problema de imbunatatire a procedurilor ci mai mult o problema de a face politica publica mai democratica. 

Considera de asemenea ca rolul administratie publice nu este numai de a deserve individual cetateanul ci este si acela de a deserve statul democratic. Statul democratic trebuie sa controleze nu numai politica publica ci si corporatismul societatii civile (grupuri de cetateni si grupuri de agenti economici si sociali prin procese si proceduri administrative. Modelul normative, rational si birocratic al administratiei publice trebuie a fie un model pentru o societate democratica bazata pe reguli institutionale ale relatiilor sociale.

Tabel 2: Matricea informatiilor in sectorul public din perspectiva modului de abordare a stakeholderilor

Bibliografie:

Freeman, E. (1984). Strategic management. A stakeholder approach. London:Pitman

Hajer, M. (2003), Polici without polity? Policy analysis and the institutional void. Policy Science

Zuurmod, A. 92002). From bureaucracy to infocracy: are democtatic institutions lagging behind? Amsterdam :IOS Press.