Gestiunea costurilor activitatilor de cercetare-dezvoltare

Gestiunea costurilor activitatilor de cercetare-dezvoltare

A. Aspecte economice ale activitatilor C-D

In teoria costurilor se folosesc o serie de concepte pe care managerii trebuie sa le cunoasca si sa le supravegheze pentru a adopta deciziile eficiente pentru fiecare problema din cadrul firmei .

In continuare se prezinta categoriile cost, cheltuiala si pret de care managerii trebuie sa tina seama.

Costul. In principiu costul de productie exprima efortul de munca vie si materializata pe care un agent economic il depune efectiv pentru fabricarea  unui produs, pentru executarea unei lucrari sau a unui serviciu.

In acest context, costul trebuie considerat ca un rezultat generat de un consum efectiv de resurse pentru obtinerea unui produs, lucrare, serviciu.

Cheltuiala. Analizata in stransa legatura cu continutul si semantica sa, cheltuiala nu este sinonima cu conceptul de cost; sfera cheltuielilor este mai larga decat cea a costurilor. Costul, asa cum a rezultat din definitie, trebuie interpretat ca fiind echivalentul unui consum efectiv de resurse, in timp ce cheltuiala reprezinta o plata.

Exemplu

Un exemplu tipic pentru intelegerea diferentei dintre conceptul de cost si cel de cheltuiala il reprezinta activitatea de aprovizionare cu materii prime si materiale. Daca se efectueaza aprovizionarea, de exemplu, in luna iunie cu materiile prime necesare activitatii de productie din prima decada a lunii iulie, plata acestor materiale achizitionate reprezinta o cheltuiala.

In momentul in care materiile prime sunt scoase din depozit si aduse in sectorul de productie (santier) fiind supuse activitatii de productie (transpuse in produse), prin actiunea combinata a fortei de munca si a mijloacelor de munca, aceasta cheltuiala devine cost de productie.

In acest context, rezulta o prima caracteristica a cheltuielii, aceea ca nu este un element de cost si ca urmare nu poate face obiectul calculatiei costurilor.

Un alt element care deosebeste cele doua concepte (cost, cheltuiala) este sfera in care se realizeaza. Cheltuiala apare in sfera aprovizionarii si desfacerii, iar costul numai in sfera productiei. Ca urmare, folosirea sintagmei ,,cheltuieli de productie" in sensul de cost de productie nu este corecta.

In figura 2.14 este redat mecanismul formarii cheltuielilor si al costurilor .

Fig. 2.14 Mecanismul formarii cheltuielilor si a costurilor

B. Cheltuielile asociate activitatilor de C-D

Referitor la cheltuielile asociate activitatilor de C-D in general, acestea pot fi grupate in trei categorii, astfel:

a)    Cheltuielile din etapele de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica (Ch,_C-D) incluzand [15]:

cheltuieli curente:

directe (materiale, cu forta de munca, cu realizarea unor instalatii de laborator);

indirecte (achizitionarea de aparatura de cercetare, achizitionarea de reviste, carti de specialitate si a unor sisteme de cautare a informatiilor, administrative);

cheltuieli de investitii privind realizarea de instalatii pilot care pot fi:

pentru obtinerea de produse in vederea testarii;

pentru obtinerea datelor necesare ridicarii la scara (SCALE-UP);

pentru studierea comportarii materialelor din care va fi construita instalatia (de ex. coroziunea, eroziunea).

b)   Cheltuielile la producator (Ch,_P).

c)    Cheltuielile la utilizator (Ch,_U).

De regula, aceste doua ultime categorii de cheltuieli au structuri similare si cuprind:

cheltuieli de investitii (proiectare si realizare fizica);

cheltuieli legate de asigurarea cadrului de functionare a instalatiei (integrare in structura existenta, logistica proprie);

cheltuieli de perfectionare a instalatiei/produsului (cercetare aplicativa).

Totalitatea cheltuielilor legate de introducerea progresului tehnic (Ch,_T) include deci aceste trei tipuri de cheltuieli [15]:

Referitor la rezultate trebuie mentionat pentru inceput ca acestea se pot exprima sub forma cantitativa ca beneficii. In anumite cazuri, foarte frecvente in practica industriala, succesul activitatii de C-D este conditionat de performante imbunatatite fata de o eventuala instalatie existenta (de exemplu: imbunatatirea calitatii, scaderea costului, cresterea productiei, schimbarea sursei de materii prime etc.) care, practic, conduc la sporirea beneficiilor exprimate ca profit brut. Toate acestea se pot stabili in urma unei analize economice cantitative.

Pentru exemplificare in continuare este ilustrata aplicarea acestei abordari cantitative prin utilizarea metodei substitutiei in situatia folosirii unei tehnologii noi pentru un produs existent [15].

Se considera doua stari:

starea "0" starea existenta caracterizata prin:

volumul initial al productiei anuale q₀;

pretul initial p₀;

costul unitar initial c₀,

ceea ce conduce la o valoare a profitului brut anual P₀:

starea "1" obtinuta dupa introducerea progresului tehnic (noua tehnologie) caracterizata prin:

volumul productiei anuale q₁;

pretul p₁;

costul unitar c₁,

ceea ce conduce la o valoare estimata a profitului brut anual P₁:

(2.3)

Rezultatul introducerii progresului tehnic (notat ΔP) se exprima sub forma diferentei dintre profitul estimat P₁ si profitul initial P₀:

  (2.4)

Din punct de vedere managerial, este deosebit de importanta cunoasterea influentei fiecaruia dintre cei trei factori - productia, pretul, costul - asupra profitului in vederea fundamentarii corecte a unor viitoare decizii. Pentru aceasta factorii se ordoneaza dupa importanta relativa, dedusa printr-o analiza economica calitativa si se aplica metoda substitutiei, cunoscuta in doua variante:

In cazul substitutiei izolate, factorii se substituie pe rand, rezultand efectul separat al fiecarui factor asupra rezultantei - modificarea profitului datorata modificarii cantitatii q (notat ΔP_q), pretului p (notat ΔP_p) sau costului c (notat ΔP_c):

(2.5)

Se constata ca suma acestor efecte nu reprezinta modificarea rezultantei (ΔP), asa cum este redata in relatia (2.4):

(2.6)

Conform relatiei (2.6) diferenta care apare se datoreaza faptului ca factorii interactioneza intre ei.

Metoda substitutiei inlantuite permite verificarea rezultatelor. Un factor odata substituit ramane ca atare in continuare (se includ astfel si interactiunile cu ceilalti factori):

(2.7)

(2.8)

Odata cunoscute valorile (si semnele) acestor influente se pot fundamenta mai temeinic deciziile privind perfectionarea produsului sau a tehnologiei.

Eficienta economica a introducerii progresului tehnic (E) se poate calcula, ca raport al rezultatelor (sporul de profit DP) fata de eforturi (cheltuieli totale - Ch,_T) [15]:

(2.9)

In conditiile cadrului legal existent din tara noastra, referitor la stimularea activitatii de C-D, se impune :

sa se organizeze si stimuleze activitatile de C-D;

alocarea pana in anul 2010, a unui procent de 1% din PIB (Produsul Intern Brut) de la buget pentru cercetare si de 2% din partea sectorului privat (masuri prevazute pentru statele membre si asociate ale Uniunii Europene).

In acest context, Programul National de reforme pentru atingerea obiectivelor strategiei Lisabona [34] stabileste evolutia cheltuielilor totale pentru cercetare si dezvoltare conform repartizarii redate in tabelul 2.15.

Tabelul 2.15 Evolutia cheltuielilor totale pentru C-D in tara noastra

Din analiza activitatii de C-D din tara noastra se desprind urmatoarele aspecte [34]:

Cercetarea stiintifica romaneasca este competitiva, in special, in domeniile teoretice, unde valorificarea rezultatelor se realizeaza numai prin publicare.

Cercetarea aplicativa, care creeaza dezvoltatea noilor tehnologii (produse, servicii), se afirma mai dificil deoarece piata interna nu absoarbe rezultatele cercetarii.

Premiile obtinute an de an la Saloanele Internationale de la Geneva si de la Bruxelles demonstreaza existenta in tara noastra a unui bogat potential creativ.

Neimplementarea rezultatelor cercetarilor stiintifice romanesti in industria autohtona poate fi cauzata:

- atat de clauzele juridice, cu caracter general, referitoare la drepturile de valorificare a bunurilor intangibile create;

- cat si de faptul ca in randul cercetatorilor nu s-a format inca un curent de opinie de negociator.

C. Determinarea rentabilitatii activitatilor de C-D

Rentabilitatea se defineste ca raportul intre profituri si investitii ] In ceea ce priveste, insa, cercetarea trebuie sa se tina seama de faptul ca rezultatele cercetarii (cele reusite) ofera firmei posibilitatea de a progresa.

Productivitatea activitatilor de C-D se poate determina cu o relatie de forma [16]:

Randamentul activitatilor de C-D se determina cu relatia [16]:

Conform relatiilor (2.10) si (2.11), de determina:

Rentabilitatea = Productivitatea × Randamentul

Relatia rentabilitatii (2.12) este cunoscuta sub denumirea "formula lui Foster" [16]. Aceasta prezinta avantajul, pentru activitatile C-D, ca atat productivitatea cat si randamentul sunt masurabile in mod obiectiv.

Prin productivitate se defineste cantitatea de nou, progresul tehnic realizat in urma activitatii de cercetare, iar prin randament, valoarea beneficiilor obtinute in urma transpunerii in practica a unui element de noutate.

Cele doua marimi (productivitatea si randamentul) prezinta valori diferite pentru diverse ramuri industriale.

Astfel, in domeniile noi (microelectronica, medicamente, materiale compozite etc.) productivitatea prezinta valori foarte ridicate, in timp ce in ramuri oarecum "stabilizate" (industria constructoare de masini - masini-unelte cu comanda numerica), productivitatea este relativ scazuta, in schimb randamentul are valori mari.

In general, se poate admite ca pe masura ce o tehnologie tinde spre plafonare, eforturile de a o imbunatati cresc din ce in ce mai mult pentru un rezultat din ce in ce mai modest.

Scaderea continua a productivitatii poate fi un semnal deosebit de important pentru conducerea firmei, careia ii transmite faptul ca tehnologia respectiva, va fi, mai devreme sau mai tarziu, inlocuita de o alta noua.

Atat productivitatea cat si randamentul accepta si valori negative. Productivitatea este nula atunci cand eforturile de cercetare nu mai conduc spre nici o noutate tehnica. Valorile negative apar atunci cand firma, incercand sa amelioreze un parametru al unui proces, o face prin diminuarea valorilor unui alt parametru ajungand la o formula pe care, global, piata o apreciaza mai putin decat pe cea veche.

Exemplu ]

Un automobil caruia i s-a redus consumul de carburant la suta de km, aceasta, efectuandu-se pe seama unei pierderi substantiale de putere la acceleratie.

Un randament negativ apare atunci cand un produs, care tehnologic este superior, aduce firmei mai putini bani pentru ca performantele suplimentare (a caror realizare a costat, atat ca cercetare, cat si ca realizare practica) nu intereseaza piata.

Exemplu ]

Situatia apare azi, destul de frecvent, pe piata produselor electronice, care este inundata de noutati, pana la limita la care ele nu mai reprezinta un atu la vanzare, sau atunci cand, din dorinta de a exploata la maximum o noua descoperire, se produce atat de mult incat piata se satureaza si preturile scad drastic.

Asadar, orientarea, dirijarea si valorificarea activitatii de cercetare-dezvoltare reprezinta un element esential in buna functionare a firmei, mai ales in sansele sale de a se situa pe o logistica ascendenta in domeniul sau de productie.

Conform [17] se propune o lista de intrebari cu care se estimeaza evolutia (pozitiva sau negativa) activitatilor de C-D in cadrul unei firme. Lista intrebarilor este urmatoarea:

Conducerea firmei urmareste in mod atent dinamica productivitatii temelor de cercetare? Avand in vedere inalta pregatire a cercetatorilor si statutul lor deosebit, de multe ori, conducerea firmei prefera sa adopte politica prin care departamentului de cercetare-dezoltare i se acorda libertatea de a-si decide rezolvarea temelor de C-D, care poate, uneori, sa duca la rezultate catastrofale, pentru ca cercetatorii au preferat sa se ocupe de ceea ce ii intereseaza pe ei personal si nu de temele cu caracter major pentru firma.

Costurile activitatilor de cercetare-dezvoltare si timpii necesari scad sau cresc? Daca costurile cresc s-ar putea ca temele de cercetare sa vizeze domenii plafonate.

Predomina temele vizand noi metode sau cele vizand noi produse? Elaborarea de noi metode reprezinta un indiciu ca logistica produsului tinde sa se plafoneze si nu se mai pot realiza prea multe imbunatatiri.

Creste numarul de brevete si de noutati semnificative rezultate din activitatea de cercetare? Daca nu, sansele de a parasi actuala logistica in favoarea uneia noi scad considerabil.

Care este atmosfera in laboratoarele de cercetare

Cresterea vanzarilor se realizeaza, mai ales, pe seama segmentarii pietii? Pierderea unor segmente de piata poate fi un semnal de plafonare a tehnologiilor folosite pe moment.

Conducerea departamentului si a temelor de cercetare se schimba frecvent fara rezultate palpabile? Explicatia rezida adesea intr-o politica gresita impusa de directia generala, la care cercetarea nu poate raspunde, indiferent de eforturile si de resursele care controleaza aici activitatea. Aceasta situatie poate sa apara, fie in cazul in care se cerceteaza un domeniu plafonat, fie de o finantare insuficienta, de o lipsa de preocupare pentru a facilita contractul cercetatorilor cu noul existent pe plan mondial etc.

Au aparut firme mici care ocupa segmente importante de piata? Este probabil ca micile firme folosesc o tehnologie emergenta pe care marile firme nu au adoptat-o inca, datorita inertiei.