Sistemul de cercetare

Sistemul de cercetare

Structura sectorului de cercetare poate fi [16]:

a) structura centralizata - cercetarea firmei se realizeaza in cadrul unui institut central ceea ce permite:

exploatarea eficienta a bazei material 858c25i e;

structura echilibrata a echipelor formate (poate fi cooptat si un membru din firma);

schimbul mai bogat de idei dintre diverse echipe intrucat ele lucreaza impreuna in acelasi spatiu;

posibilitatile de a aborda atat teme de cercetare fundamentala, aplicativa, cat si de dezvoltare;

gestiune mai simpla.

b) structura descentralizata - se realizeaza in sectoare atasate firmei, ceea ce permite:

corelatia foarte buna cu planurile de activitate ale firmei pe langa care lucreaza;

rezolvarea mult mai rapida a problemelor curente ale productiei;

colective mici care nu sunt apte cercetarii fundamentale si nici celei aplicative.

c) structura mixta - reuneste avantajele celorlalte doua structuri care au fost prezentate.

Cea mai utilizata clasificare, din tara noastra, imparte componentele sistemului de cercetare in:

institute de cercetare

departamente de cercetare ale universitǎtilor

firme cu obiect de activitate in cercetare

departamente de cercetare ale firmelor

In tara noastra, Ministerul Educatiei si Cercetǎrii (MEC) oferǎ o definitie a sistemului de cercetare, care este de asemenea utilizatǎ, cu unele diferente minore, si de Institutul National de Statisticǎ. Definitia MEC - departamentul de cercetare se prezintǎ (sistemul romanesc de cercetare) ca fiind format din unitǎti care desfǎsoarǎ activitǎti de cercetare-dezvoltare (in numar de 590), grupate pe urmǎtoarele categorii [7]:

Institute nationale de cercetare-dezvoltare (in numar de 34), aflate sub coordonarea administratiei publice centrale. Coordonarea celor 34 de institute de cercetare-dezvoltare este impǎrtitǎ ministere. MEC este responsabil pentru majoritatea dintre acestea, cu 18 institute nationale aflate sub coordonarea sa.

Institute publice (in numar de 227), subordonate MEC, altor ministere, Academiei Romane si Academiilor de Stiinte Agricole si Forestiere si Academiei de Stiinte Medicale.

Institute de cercetare-dezvoltare (in numar de 15), care opereazǎ in baza OG nr. 100 din 1991 - in prezent se afla in proces de reorganizare a formei legale in conformitate cu normele in vigoare.

Societǎti pe actiuni, publice sau private (in numar            de 310) care au cercetarea-dezvoltarea ca principal obiect de activitate. Aceste societati au cel putin un departament de cercetare, cu un minimum 8 salariati.

Conform MEC, la nivel national, sistemul de cercetare se concentreazǎ pe trei mari segmente cu contributii diferite la totalul activitǎtii de cercetare si anume:

a) Cercetarea tehnologicǎ, desfǎsuratǎ mai ales prin intermediul programelor nationale de C-D, coordonate de               MEC - Departamentul de Cercetare, care acoperǎ aproximativ 85% din totalul activitǎtilor de C-D. Finantarea programelor nationale de C-D se face prin intermediul alocǎrii competitive a fondurilor.

b) Cercetarea orientatǎ cǎtre stiintele naturale, exacte si umaniste, dezvoltatǎ mai ales in cadrul institutelor coordonate de Academia Romanǎ si partial de Academiile de ramurǎ (Academia de Stiinte Agricole si Forestiere, Academia de Stiinte Medicale), care reprezintǎ 10% din totalul activitǎtilor de C-D. Pentru acest segment, finantarea este mai ales institutionalǎ.

c) Cercetarea desfǎsuratǎ in universitǎti, mai ales prin intermediul programelor coordonate de Consiliul National al Cercetǎrii reprezentand cca 5% din totalul activitǎtii de C-D. Aceastǎ activitate este finantatǎ in regim competitiv din surse special alocate. Educatia si cercetarea universitarǎ sunt rupte de de activitatea institutelor de cercetare. Legǎturile formale dintre institute si universitǎti sunt aproape absente. Mai mult decat atat, cercetarea universitarǎ este prea teoreticǎ (numai 9% din cheltuielile agentilor economici pentru C-D sunt orientate cǎtre cercetarea universitarǎ, acoperind numai 5,6% din totalul cheltuielilor de C-D ale universitǎtilor [11]

Conform Institutului National de Statistica [10] cheltuielile pentru proiecte de cercetare-dezvoltare, au fost distribuite in 2004 dupǎ cum urmeazǎ:

cercetare fundamentalǎ - 20,7%;

cercetare aplicatǎ - 56,4%;

dezvoltare - 22,9%.

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), infiintata in 2005, este organismul guvernamental specializat care asigura elaborarea, aplicarea, monitorizarea si evaluarea politicilor in domeniul cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si inovarii, in acord cu Strategia si Programul de Guvernare.

Conform prevederilor HG 1449/2005, ANCS a preluat responsabilitatile si exercita atributiile in acest domeniu ale Ministerului Educatiei si Cercetarii, in a carui subordine functioneaza.

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica are misiunea complexa de a asigura armonizarea politicilor nationale CDI cu actualele orientari in domeniu la nivel european si de a crea conditiile pentru integrarea rapida si eficienta a tarii noastre in aria europeana a cercetarii.

Sfera de responsabilitati a ANCS acopera urmatoarele categorii de activitati:

cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica;

transfer tehnologic si inovare;

colaborare internationala in domeniu;

dezvoltarea institutionala, a resurselor umane si a infrastructurii specifice domeniului;

difuzare si diseminare a rezultatelor CD;

promovare si constientizare publica a activitatilor CDI.

Directiile principale in care actioneaza ANCS prin politicile in domeniul cercetarii-dezvoltarii si inovarii, pentru a-si indeplini misiunea si a atinge obiectivele fixate, sunt urmatoarele:

elaborarea, lansarea, finantarea si monitorizarea programelor nationale de cercetare-dezvoltare si inovare;

crearea si dezvoltarea unui cadru stimulativ de desfasurare a activitatii de cercetare-dezvoltare si inovare, in concordanta cu principiile, criteriile si procedurile utilizate in UE;

integrarea in UE si in circuitul international a activitatii de cercetare-dezvoltare.

Activitatile de cercetare-dezvoltare se desfasoara in conformitate cu [12]

1. Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare -        instrumentul prin care statul realizeaza politica generala in domeniul cercetarii-dezvoltarii, al inovarii si prin care asigura corelarea acestora.

2. Planul sectorial - instrumentul prin care organele administratiei publice centrale si locale, precum si academiile realizeaza politica de cercetare menita sa asigure dezvoltarea domeniului coordonat si cresterea eficientei activitatilor.

3. Programul de cercetare-dezvoltare-inovare - component al Planului national de cercetare-dezvoltare si inovare, alcatuit   dintr-un set de obiective care au legatura intre ele si carora le pot corespunde subprograme. Prin program se urmareste implementarea unei politici intr-un domeniu specific. Realizarea programului se efectueaza prin intermediul proiectelor.

4. Obiectivul in program - necesitatea unui sector sau domeniu al societatii, a carei rezolvare implica mai multe discipline in domeniul cercetarii-dezvoltarii. Realizarea obiectivului se face prin intermediul proiectelor de cercetare-dezvoltare.

5. Proiectul de cercetare-dezvoltare - modalitatea de atingere a unui obiectiv al unui program, cu un scop propriu bine stabilit, care este prevazut sa se realizeze intr-o perioada determinata utilizand resursele alocate si caruia ii este atasat un set propriu de reguli, obiective si activitati.

6. Programul-nucleu de cercetare - program propriu al institutelor nationale sau al institutiilor publice de                      cercetare-dezvoltare care fac parte din sistemul de cercetare de interes national, care poate fi finantat direct de catre autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.

7. Lucrare de cercetare-dezvoltare - componenta a proiectelor de cercetare-dezvoltare care are un obiectiv concret ce trebuie atins in cursul unui an.

8. Raportul de cercetare-dezvoltare - document            tehnico-stiintific care prezinta obiectivul si rezultatele activitatilor desfasurate in cadrul unei lucrari de cercetare, precum si actiunile concrete pentru valorificarea rezultatelor obtinute.