Eficienta intreprinderii de comert

EFICIENTA INTREPRINDERII DE COMERT

In acceptiune generala, eficienta reflecta calitatea unei actiuni de a produce efectul scontat. Din punct de vedere economic, eficienta reprezinta raportul dintre ansamblul efectelor utile (rezultatelor) si eforturile (cheltuielile) ocazionate de desfasurarea unei activitati economice.

Indicatorii specifici de apreciere a eficientei firmelor cu activitate de comert sunt prezentati in tabelul urmator:

Eficienta activitatii intreprinderii este rezultanta valorificarii resurselor, a nivelului veniturilor si cheltuielilor realizate exprimandu-se prin profitul obtinut si indicatorii rentabilitatii.

In functie de natura surselor, veniturile pot fi:

a) venituri din exploatare - venituri din activitatea de baza (vanzarea marfurilor cu amanuntul sau cu ridicata) si venituri din alte activitati (activitati de productie, prestari servicii etc.)

b) venituri financiare - detin o pondere redusa in totalul veniturilor intreprinderii de comert si se refera la incasari de dobanzi, venituri din diferente de curs valutar, incasari din participatii, venituri din conturi detinute etc.

c) venituri exceptionale - provin din operatiuni de gestiune, din reevaluarea activelor, subventii pentru investitii virate la venituri etc.

Factori care influenteaza marimea veniturilor (V):

w volumul vanzarilor (Q), determinat de politica de aprovizionare a firmei, intensitatea concurentiala, stadiul de viata al produsului si in stransa relatie cu aceasta de marimea cererii;

w pretul produselor (P) a carui evolutie este dependenta de adaosul comercial practicat, de costurile de aprovizionare si efectele inflationiste.

V = Q x P

Specificul activitatii de comert impune abordarea si caracterizarea cheltuielilor intreprinderii pe total si pe elemente componente:

a) costul marfurilor vandute;

b) cheltuieli de circulatie la vanzarea marfurilor. Acestea reprezinta consumul de resurse umane, materiale si financiare necesar realizarii procesului de distributie a marfurilor; include cheltuieli cu transportul de bunuri si personal, cheltuielile aferente pregatirii marfurilor pentru vanzare, cheltuieli salariale, cheltuieli de depozitare a marfurilor, cheltuieli pentru intretinerea si repararea bazei tehnico-materiale etc.

A.In functie de natura cheltuielilor se disting:

w cheltuieli de exploatare, cheltuieli cu materii prime, materiale si marfuri, cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuieli cu impozite si taxe, cheltuieli cu personalul etc.;
w cheltuieli financiare - cheltuieli privind dobanzile, sconturile acordate, titlurile de plasament cedate etc.
w cheltuieli exceptionale - despagubiri, amenzi, penalitati, donatii, subventii, cheltuieli privind activele cedate etc.

B.Din punct de vedere al dependentei de volumul activitatii economice se disting:

w cheltuieli variabile (direct proportionale cu volumul activitatii economice) - cheltuielile cu transportul, cheltuielile cu personalul, dobanzile si spezele bancare;
w cheltuielile fixe (independente de volumul activitatii economice) - includ cheluieli de organizare si conducere, cheltuieli de intretinere etc.

C.Dupa natura economica, cheltuielile sunt formate din:

w cheltuieli materiale - costuri de aprovizionare, consumuri de materii prime
w cheltuieli cu munca vie - includ cheltuielile salariale si detin pondere prioritara in costul cheltuielilor de circulatie ale intreprinderii comerciale cu amanuntul.

Profitul intreprinderilor comerciale reprezinta rezultatul diferentei dintre suma veniturilor si suma cheltuielilor efectuate (inclusiv TVA si accize) pentru desfasurarea activitatii.

Corespunzator tipurilor de venituri si cheltuieli determinate in raport cu natura activitatii, se calculeaza profitul din exploatare, profitul financiar si profitul exceptional. Se disting in acelasi timp profitul brut - determinat in faza precedenta impozitarii, si profitul net, calculat prin deducerea cotei de impozit pe profit stabilita prin reglementare legala.

Principala sursa de venituri pentru comert si in acelasi timp element determinant in obtinerea profitului o reprezinta adaosul comercial. Adaosul comercial aferent unei perioade date se calculeaza in suma absoluta si sub forma unei cote medii procentuale si se fundamenteaza in mod diferentiat pe grupe de marfuri si sectoare de activitate:

Pe total intreprindere, formula de calcul este urmatoarea:

Factorii de influenta a sumei adaosului comercial: volumul vanzarilor si cotele de adaos.

O activitate comerciala devine rentabila atunci cand veniturile obtinute depasesc cheltuielile. Situatia in care cheltuielile de exploatare sunt egale cu cifra de afaceri marcheaza pragul de rentabilitate al oricarei firme, denumit si cifra de afaceri critica.

Rentabilitatea se exprima prin intermediul indicatorilor profit si rata rentabilitatii. Rata rentabilitatii este un indicator sintetic de eficienta si poate fi determinata prin diverse modele de calcul, variabile in functie de efortul (cheltuiala) utilizat ca baza de raportare. Aceasta marime relativa exprima gradul in care capitalul (total, permanent sau propriu) aduce profit.

In functie de modul de exprimare a profitului si ratei rentabilitatii, se disting urmatorii indicatori fundamentali de apreciere a eficientei activitatii comerciale:

profit brut

profit net

rata rentabilitatii economice - face abstractie de modul de finantare si sistemul fiscal (profit brut la 1000 lei capital permanent)

w rata rentabilitatii financiare - ia in considerare raportul dintre capitalul imprumutat, respectiv datoriile (D) si capitalul propriu (Kpr) - (profit net la 1000 lei capital propriu)

rata rentabilitatii veniturilor (profit brut la 1000 lei cifra de afaceri)

Pentru aprecierea rentabilitatii activitatii comerciale, modelul de calcul cel mai frecvent utilizat consta in determinarea marjei de profil brut/net.

In vederea atingerii obiectivului de baza al intreprinderii - maximizarea valorii sale economice, este necesara efectuarea unei analize simultane a aspectelor tangibile, concomitent cu elementele imateriale necontabilizate in bilant - managementul, valoarea personalului firmei, potentialul de dezvoltare si de obtinere a profiturilor, amplasarea - cunoscute sub denumirea de goodwill.

Deoarece la nivel micoeconomic principala forma de apreciere a eficientei este rentabilitatea, estimarea potentialului intreprinderii de a crea valoare economica presupune analiza urmatorilor indicatori:

Randamentul vanzarilor ('Return on sales')

Randamentul vanzarilor sau rata rentabilitatii comerciale nete (ROS) se determina prin scaderea din cifra de afaceri a firmei a cheltuielor generate de desfasurarea activitatii si a impozitelor corespunzatoare prevederilor legale. Marimea ROS difera in functie de domeniul de activitate al intreprinderii, precum si de nivelul competitiei. Astfel, pentru determinarea marimii corecte a ROS in sectorul productiv se recomanda corectarea cifrei de afaceri cu valoarea productiei stocate. Inregistrarea unei valori reduse a ROS poate constitui consecinta directa a unei concurente acerbe. Acest indicator face abstractie de modalitatile de finantare ale intreprinderii.

Viteza de rotatie a activelor (Activity Ratios) este un indicator de apreciere a eficientei modului de gestionare a activelor si inregistreaza valori diferentiate in raport cu sectorul de activitate in care activeaza firma supusa analizei. In cazul sectoarelor ce necesita investitii reduse, valoarea indicatorului este ridicata, in timp ce in domeniile ale caror specific impune realizarea unor investitii importante, RA inregistreaza valori reduse. De exemplu, in cadrul firmelor ce comercializeaza produse de cerere curenta, pot fi inregistrate aproximativ 35 de rotatii pe an, in timp ce in cadrul unei galerii de arta sau unui magazin de antichitati epuizarea stocurilor are loc mult mai lent.

Randamentul activelor economice (Return on assets)

Randamentul activelor economice (ROA) - reprezinta unul dintre cei mai utilizati indicatori de apreciere a performantei economice determinat pe baza indicatorilor analizati anterior: ROS si RA (este un model multiplicativ). Cele mai ridicate valori ale ROA sunt realizate in cadrul sectorului tertiar, indeosebi in domeniul serviciilor nemateriale cum sunt cele de consultanta sau juridice, care nu necesita imobilizari mari de fonduri in active. Situatia se prezinta diferentiat insa in sectorul industrial , indeosebi in industria grea, a carei functionare presupune existenta unor investitii substantiale. ROA realizeaza conexiunea dintre randamentul financiar al firmei si profitabilitatea acesteia.

Randamentul fondurilor proprii (Return on equity) - O intreprindere poate decide sa isi finanteze activele atat prin fonduri proprii, cat si prin imprumuturi pe termen mediu sau lung. In acest caz este importanta estimarea randamentului fondurilor proprii ale firmei (ROE - randamentul fondurilor proprii sau rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu este influentat in principal de randamentul activelor si de incidenta recurgerii la indatorare denumita levier financiar).

Pornind de la relatia de baza necesara calcularii randamentului fondurilor proprii, corespunzator sistemului DUPONT (care arata modul in care sunt legati unul de altul principalii indicatori financiari prin descompunerea acestora in grupe), formula de calcul a ROE devine:

FLE- levierul financiar sau parghia financiara: FLE= D/E[ROA- Kd (1-t)]

D- suma datoriilor; E- suma capitalurilor proprii; Kd- costul capitalului (dobanda pentru imprumuturile pe termen lung); t- rata legala a impozitului

In analiza randamentului fondurilor proprii trebuie avut in vedere ca efectul de levier evolueaza in acelasi sens cu gradul de indatorare, existand un prag al acestuia dincolo de care impactul levierului asupra performantelor economice devine negativ.

Indicii de creare a valorii economice

Capacitatea intreprinderii de a crea valoare economica poate fi reflectata prin intermediul indicelui de valoare economica ( Value Creation Index - obtinerea unei valori subunitare a VCI poate fi apreciata in mod pozitiv in situatia in care eforturile firmei au fost orientate catre efectuarea de investitii generatoare de valoare economica pe termen lung) si a raportului dintre valoarea de bursa si valoarea contabila a fondurilor proprii.

Stabilirea modalitatilor de sporire a eficientei oricarei intreprinderi se realizeaza in contextul optiunilor strategice ale acesteia. Pornind de la principalele functii ale intreprinderii si de la categoriile majore de factori care influenteaza mecanismul de functionare a intreprinderii: factori tehnici si tehnologici, manageriali, economico-financiari si sociali, in cele ce urmeaza sunt prezentate unele cai de crestere a eficientei intreprinderilor:

modernizarea bazei tehnico-materiale
extinderea retelei de unitati si dezvoltarea capacitatii economice a acesteia
asimilarea unor produse noi, cu caracteristici tehnico-economice competitive
mecanizarea, automatizarea si informatizarea proceselor de productie;
rationalizarea aprovizionarii si optimizarea stocurilor
modernizarea tehnologiei comerciale si in special a formelor de vanzare
adaptarea la cerintele pietei
reducerea costurilor
optimizarea gestionarii capitalului financiar
motivarea personalului si cresterea productivitatii muncii
fundamentarea stiintifica a deciziilor in toate domeniile de activitate