Planificarea circulatiei numerarului

Gasirea banilor este problema clasica si constanta a  intreprinderilor. Spre deosebire de firmele din industrie, care sunt capital intensive, necesitand o finantare bazata pe datorii pe termen lung, cele din comert sunt munca intensive si genereaza fluxuri masive de numerar. Majoritatea datoriilor provin din surse de imprumut pe termen scurt, pana la un an de zile, iar d 353f54d estinatia o reprezinta cu precadere capitalul de lucru (activele circulante). Ponderea cheltuielilor fixe, in acest caz este de regula scazuta, iar fluxurile de numerar generate dau posibilitatea, in mai mare masura, indeplinirii obligatiilor la termen.

Previziunea si monitorizarea fluxurilor de numerar sunt de importanta cruciala pentru toate intreprinderile, erorile constituind una din cauzele majore ale colapsului in randul acestora. Aceasta realitate intareste ideea, frecvent subliniata ca "disponibilul banesc este cel mai important activ pe care se sprijina o afacere mica".

Disponibilitatile banesti ale unei afaceri in curs se pot calcula pornind tot de la datele bilantului contabil:

Activ = Pasiv
Active=Datorii+Capital propriu
Active fixe + Active circulante = Capital propriu + Datorii pe termen scurt+Datorii pe termen lung
Daca: Active circulante=Disponibilitati banesti+Creante+Stocuri,   rezulta:

DISPONIBILITATILE BANESTI = DATORII PE TERMEN SCURT + DATORII PE TERMEN LUNG + CAPITALUL PROPRIU - ACTIVE FIXE - CREANTE - STOCURI

Calculul si analiza logica arata ca o crestere a datoriilor pe termen scurt, de exemplu, duce la o crestere a disponibilitatilor banesti (daca celelalte date raman neschimbate) dupa cum achizitionarea de active (marfuri sau echipamente achitate) determina scaderea disponibilitatilor banesti. Lichiditatile obtinute de firma au insa costurile lor. Unele din cele mai avantajoase sunt creditele furnizorilor

Majoritatea problemelor financiare ale intreprinderilor sunt legate de scaderea lichiditatilor firmei, datorita necorelarii fluxurilor financiare de iesire cu cele de intrare.

Se ajunge astfel la situatii in care intreprinderea devine incapabila sa-si mai achite obligatiile fata de partenerii sai (angajati, furnizori, creditori, stat etc.). Principalii factori care conduc la crize de lichiditate sunt: 1. endogeni si 2. exogeni.

Factorii endogeni cu impact major asupra lichiditatii intreprinderilor cuprind:

managementul general si financiar necorespunzator concretizat in necorelari ale fluxurilor financiare de intrare si de iesire; structura sortimentala neadecvata cererii; supra-dimensionarea stocurilor de marfuri, ceea ce duce frecvent la blocari de fonduri;

Factorii exogeni cei mai importanti sunt:

intarzierile de plata ale clientilor (fie ei firme de stat sau private); remarcam in aceasta privinta faptul ca intreprinderile comerciale mici si mijlocii avand activitate de comert cu ridicata sunt in mai mare masura afectate, datorita pozitiei pe care o au in sfera circulatiei; cele cu amanuntul adresandu-se cu produsele lor direct consumatorului final incaseaza simultan cu vanzarea, contra-valoarea marfurilor; intarzieri decurgand din imperfectiunile sistemului bancar romanesc, in cadrul caruia transferurile necesita timp mai mare decat in alte tari; plati neoficiale si neincluse in contabilitate; impozitele si taxele ridicate (unele platibile inainte de incasarea efectiva a sumelor - ca in cazul TVA-ului); nivelul ridicat al inflatiei.

Multe din problemele financiare ale intreprinderilor sunt evitabile. Fluxurile de numerar de intrare si de iesire trebuie corelate in timp astfel incat sa nu puna in dificultate firma si sa asigure echilibrul balantei de incasari si plati, absolut necesar pentru amplificarea capacitatii fiecarei unitati monetare de a crea profit. In acest context, planificarea fluxului de numerar devine un imperativ al desfasurarii normale a activitatii din intreprindere. Ea indeplineste urmatoarele functii:

cunoasterea permanenta de catre manager, a situatiei financiare a intreprinderii;
estimarea incasarilor si platilor, respectiv veniturilor si cheltuielilor aferente perioadei urmatoare de timp;
stabilirea, daca este cazul, a destinatiilor celor mai profitabile, pentru excedente probabile de numerar din urmatoarea perioada de timp;
determinarea deficitului de numerar pentru perioada urmatoare si contractarea din timp a creditelor necesare;

evaluarea capacitatii investitionale a intreprinderii, in vederea modernizarii acesteia; dezvoltarea unei baze de date si informatii, care sa reflecte situatia financiara a firmei in raporturile acesteia cu diferiti parteneri (banci, furnizori etc.).

La nivelul unei intreprinderi comerciale fluxul de numerar cunoaste variatii direct dependente de incasarile si platile efectuate. Constituie o eroare considerarea profitului ca acoperitor pentru necesarul de resurse banesti, prin suprapunerea notiunii de numerar (reprezentand mijloacele banesti care intra si ies din intreprindere potrivit derularii activitatii firmei) cu cea de profit (care reflecta eficienta activitatii concretizata in cresterea neta a capitalului rulat de firma). De asemenea, pot sa apara erori de previziune a profitului ce urmeaza a se obtine, generate de cauze obiective (intarzieri la plata ale clientilor, vanzari neprevazute pe credit, etc.), care fac ca profitul sa apara scriptic, nu si faptic, ca numerar.

Argumentele deja prezentate intaresc ideea unei acute nevoi de planificare a fluxului de numerar in functie de incasarile si platile aferente activitatii, pornind de la urmatoarele date:

disponibilul banesc al firmei, in casa si in banci, la inceputul perioadei de referinta (soldul initial);

incasarile in numerar estimat a fi obtinute, din activitatea de baza si din alte activitati, in perioada de referinta;

platile ce se estimeaza ca vor fi facute in perioada de referinta, pentru marfuri, salarii, chirii, dobanzi, taxe, impozite etc.;

disponibilul banesc la sfarsitul perioadei de referinta, respectiv excedentul sau deficitul de numerar, obtinut ca diferenta intre incasari si plati (sold final);

numerarul rezultat din insumarea soldului final cu cel initial.

Planul fluxului de lichiditati (Cash-Flow) integreaza aceste date intr-un tabel de tipul celui care urmeaza, potrivit tehnicii simple de calcul si analiza. Configuratia lui poate fi diferita, in raport de perioadele de timp vizate.

Excedentul sau deficitul de licihiditati rezultat la sfarsitul perioadei de referinta, reflecta balanta monetara a intreprinderii in acel moment. Excedentul se materializeaza in bani lichizi si sume in conturi.

Managerii vor trebui sa urmareasca in permanenta fluctuatiile, uneori ample, ale numerarului disponibil, pentru a sesiza din timp atat situatia aparitiei unor surplusuri, ce pot fi investite in mod profitabil, cat si pe cea a aparitiei unui deficit de numerar.

Un management corespunzator al fluxului de numerar, impune:

alegerea cu grija a acelor furnizori care onoreaza prompt comenzile facute, permitand desfasurarea activitatii firmei comerciale cu stocuri minime;

organizarea colectarii operative a contravalorii marfurilor vandute, asigurand o perioada minima de recuperare a creantelor, pentru a evita riscul deficitului de lichiditate; de regula, o buna gestiune financiara consta in apropierea duratei creditului acordat clientilor de cea obtinuta de la furnizori;

accelerarea si simplificarea operatiilor de efectuare a platilor si incasarilor, concomitent cu proiectarea unui sistem informational simplu si eficient aferent fluxului de numerar;

comprimarea la minim  a duratei ciclului cumparare - plata - vanzare - incasare.

In intreprindere trebuie sa se intocmeasca, pe de o parte lista debitorilor si pe de alta parte cea a cheltuielilor facute. Problemele legate de fluxurile de numerar nu au drept cauza doar intarzierile la plata, ci adesea si declinul vanzarilor.

O modalitate simpla si eficienta de planificare a fluxurilor de numerar o constituie considerarea incasarilor ca ancora. Dezavantajul acestei metode consta insa in aceea ca duce automat la reducerea unor categorii de cheltuieli care ar trebui sa creasca, in conditiile in care vanzarile se leaga de o serie de variabile precum: ambianta magazinului, ingrijirea mijloacelor auto etc. Lipsa lor afecteaza si mai mult imaginea firmei, amplificand esecul. Metoda este insa indicata in perioadele critice ale afacerii.

O alta metoda utila managerului este si cea a pragului de rentabilitate, respectiv prin determinarea volumului vanzarilor dincolo de care activitatea firmei comerciale devine profitabila.