Stocarea si gestiunea stocurilor

STOCAREA SI GESTIUNEA STOCURILOR

In ce priveste motivatia de a constitui stocuri a decidentilor economici, se apreciaza ca aceasta are trei surse principale:

Tranzactia: realizarea tranzactiilor in conditii de eficienta economica presupune stocare fie atunci cand stocul permite realizarea unor vanzari care altfel ar fi fost pierdute, fie cand mentinerea de stocuri constituie o cale mai economica de asigurare a continuitatii activitatii intreprinderii;

Precautia: in conditii in care cantitatile necesare nu pot fi prevazute cu suficienta siguranta, constituirea unui stoc constituie o precautie prin care se atenueaza riscul asociat 343b17d lipsei produselor in cauza (un exemplu sugestiv il reprezinta constituirea de rezerve de alimente si materiale pentru situatii de dezastre sau razboi);

Speculatia: motivatia speculatiei este proprie situatiilor in care preocuparile legate de fluctuatia preturilor sunt dominante; de multe ori speculatorii nu utilizeaza in nici un alt fel produsul stocat decat ca pretext pentru "pariurile" lor privind pretul.  

Intr-o intreprindere industriala stocurile imbraca forme diferite: stocuri de materii prime, materiale si componente, stocuri de semifabricate prezente in diferite puncte ale procesului de fabricatie, stocuri de produse finite. In intreprinderile de comert se au in vedere, in special, stocurile de marfuri, dar si acestea se pot gasi in anumite faze ale circulatiei sub forma de stocuri in depozitele cu ridicata, stocuri in depozitele intreprinderilor cu amanuntul sau chiar sub forma marfurilor expuse in spatiile de vanzare.

De asemenea, in cursul existentei lor stocurile, sau anumite parti din acestea pot cunoaste diferite ipostaze:

Gestiunea stocurilor presupune cunoasterea si urmarirea continua a situatiei si evolutiei stocurilor prin intermediul indicatorilor specifici. Principalii indicatori ai stocurilor se clasifica in: Indicatori ai marimii absolute, care masoara in unitati naturale, natural-conventionale sau valoric nivelul stocului Indicatori relativi prin care nivelul stocului este analizat in raport cu alte variabile ale activitatii intreprinderii

Indicatorii marimii absolute a stocurilor sunt prezentati sumar prin intermediul figurilor de mai jos

Daca analizam evolutia stocului in intervalul dintre doua aprovizionari, constatam ca stocul maxim se inregistreaza odata cu intrarea in stoc a produselor aprovizionate la momentul t_k iar stocul minim chiar inainte de reaprovizionarea stocului, la momentul t_k+1. In conditii ideale stocul minim este egal cu 0, ultima unitate de resursa stocata iesind din stoc exact in momentul intrarii noului lot (Error! Reference source not found.). In realitate, epuizarea stocului poate interveni cu un anumit timp inaintea intrarii noului lot (ruptura de stoc, Error! Reference source not found.) sau este posibil ca stocul sa nu se epuizeze complet (Error! Reference source not found.). Pentru intervalul de reaprovizionare in cauza, stocul mediu se determina ca medie aritmetica simpla.

Daca analizam evolutia stocului un interval de timp oarecare (de exemplu, o luna, un trimestru sau un an), fara legatura cu momentele de reaprovizionare, mai semnificativi sunt indicatorii: stoc initial si stoc final (Error! Reference source not found. Stocul initial reflecta nivelul stocului in prima zi a perioadei considerate, iar cel final nivelul din ultima zi. Stocul initial este egal cu stocul final al perioadei precedente iar cel final cu stocul initial al perioadei urmatoare. In acest context, nivelul mediu al stocului  se determina ca medie aritmetica a stocului initial si final:

In cazul in care stocul mediu se determina pentru o perioada care cuprinde mai multe intervale de timp (Figura 3), se poate recurge fie la utilizarea unei medii cronologice simple, unde S₁, S₂, S_n reprezinta nivelul stocurilor inregistrat la intervale de timp egale, iar n numarul de inregistrari, fie la utilizarea mediei ponderate, atunci cand inregistrarile se fac la intervale inegale de timp:.. , relatie in care S_i,i=(1,n) reprezinta stocurile medii determinate pentru intervalele de timp de la 1 la n, iar z_i durata in zile a fiecarui interval.

Intre indicatorii marimii absolute a stocurilor se numara si indicatori care exprima niveluri normate (Figura 4) ale stocurilor, intre care se numara:

Stocul de siguranta, al carui nivel, teoretic, se normeaza in conformitate cu politica firmei pentru a evita, cu o probabilitate prestabilita, ruptura de stoc, iar practic, in multe situatii se stabileste potrivit experientei celor implicati, potrivit principiului "incercare si eroare";

Stocul de alerta reprezentand acel nivel al stocului la care se lanseaza comanda de reaprovizionare, care este, de regula, mai mare decat stocul de siguranta cu cantitatea necesara acoperirii iesirilor prevazute pentru intervalul de timp pana la intrarea efectiva in stoc a lotului comandat.

Cei mai importanti indicatori relativi ai stocului sunt urmatorii:

Rata stocului mediu (r_S), care se determina ca raport intre stocul mediu al unei perioade de referinta si volumul activitatii economice realizate in perioada respectiva:

Viteza de circulatie (V) a stocurilor care se determina ca numar de zile cat stocul mediu acopera iesirile medii zilnice

Viteza de rotatie (R) care indica de cate ori se reinnoieste complet stocul intr-o perioada de timp data si se exprima in numar de rotatii:

Constituirea si mentinerea de stocuri antreneaza costuri semnificative pentru intreprinderi. In cazul intreprinderilor de comert costul asociat stocurilor de marfuri detine, de regula, cea mai mare pondere in costurile intreprinderii. Prin urmare, reducerea costurilor de stocare reprezinta una dintre cele mai importante cai de crestere a eficientei si competitivitatii intreprinderilor. Preocuparile in aceasta directie ale conducerii intreprinderii sunt sustinute de un bogat instrumentar matematic reunit sub denumirea de "Teoria stocurilor".

Costurile stocarii sunt grupate in trei categorii:

A.Costuri de aprovizionare a stocului, care cuprind cheltuielile cu lansarea comenzilor, urmarirea executarii acestora, receptia si primirea produselor;

B.Costuri de mentinere a stocurilor sau de stocare propriu-zisa, care cuprind costul imobilizarii resurselor, costurile de depozitare/magazinaj (chiria depozitului, salarii aferente activitatii depozitului/magaziei, cheltuieli cu energia, apa, de intretinere, etc.), precum si eventuale pierderi sau deprecieri ce intervin in timpul stocarii;

C.Costul lipsei de stoc (penuriei), datorat pierderii de resurse nestocabile si nerealizarii de beneficii datorita producerii unei rupturi de stoc (epuizarea stocului) si lipsei pe o anumita durata a unei resurse stocabile, al carei stoc se are in vedere. De exemplu, daca o intreprindere de comert cu amanuntul ar avea un beneficiu de 1 milion de lei pe zi din vanzarea painii, costul lipsei painii de la vanzare pe durata unei zile va fi de: 1 milion de lei + cota din cheltuielile generale ale intreprinderii care in mod normal s-ar fi repartizat vanzarilor de paine.

In conditii normale de activitate economica, cel mai important dintre costurile stocarii este costul lipsei de stoc, urmat de costul imobilizarii in stocuri a unei parti adesea importanta a capitalului utilizat de catre intreprindere.

Din punct de vedere financiar, desi este o componenta a activelor circulante, stocul mediu total al unei intreprinderi se comporta ca un activ fix.

Tocmai de aceea o buna gestiune a stocurilor va urmari o reducere (relativa) a stocului mediu atat in ce priveste volumul fizic al acestuia cat si, mai ales, in ce priveste valoarea.

De altfel, in aceasta consta rationalizarea pe care o efectueaza aplicarea modelului Wilson de normare a marimii lotului la nivelul mai multor grupe de produse: produsele mai scumpe vor fi aprovizionate mai frecvent iar cele ieftine mai rar, rezultand o modificare a structurii stocului total in favoarea produselor de mai mica valoare si o reducere pe ansamblu a imobilizarilor de fonduri.

Pentru o buna gestiune, intreprinderile trebuie sa formuleze politici cu privire la stocuri care sa reflecte alegerile efectuate de conducerea lor, in special in legatura cu:

Nivelul de serviciu respectiv probabilitatea cu care se doreste sa se evite ruptura de stoc. Inlaturarea oricarei posibilitati de aparitie a unei rupturi de stoc, deci realizarea unui nivel de serviciu de 100%, poate fi foarte costisitoare, obligand intreprinderea la mentinerea unor stocuri cu atat mai   supradimensionate cu cat mediul intreprinderii este mai impredictibil. De aceea intreprinderile prefera sa stabileasca nivelul de serviciu in vecinatatea punctului de indiferenta intre acceptarea rupturii de stoc si asumarea unor noi costuri de stocare;

Intervalul de reaprovizionare fix sau variabil. Trebuie remarcat ca marimea stocurilor poate fi controlata de catre intreprinderi in special prin controlul fluxului la intrare, fluxul iesirilor fiind, in principiu, o variabila exogena. Tocmai de aceea exista o stransa legatura intre politicile cu privire la stocuri si cele cu privire la aprovizionare. Un interval de reaprovizionare fix favorizeaza instituirea unei ritmicitati in relatia cu furnizorul, mai ales daca se combina cu o marime fixa a lotului. De regula, insa, alegerea unei interval de reaprovizionare fix presupune ca marimea lotului sa fie variabila. Un interval de reaprovizionare variabil confera un plus de suplete si flexibilitate sistemului de gestiune a stocurilor dar mareste gradul de nedeterminare al intregului sistem;

Marimea fixa sau variabila a lotului de reaprovizionat. Optiunea se efectueaza in functie de natura produselor care fac obiectul stocarii si caracterul fix sau variabil al intervalului de reaprovizionare. Trebuie avut in vedere ca lotul de aprovizionat este, in principiu, o marime discreta. Chiar daca se va opta pentru o marime variabila a lotului, determinata in raport cu situatia stocului in momentul lansarii comenzii de reaprovizionare, aceasta nu va putea fi fractionata potrivit cantitatilor exacte teoretic necesare.

Toate aceste optiuni se formuleaza pentru fiecare resursa sau grupa de resurse care face obiectul stocarii, nefiind generalizabile.

In comert, politica de stocare trebuie formulata pentru fiecare grupa sau sub-grupa de marfuri comercializate.

In conditiile in care controlul indeaproape al evolutiei stocurilor presupune costuri, iar diferitele grupe de resurse/marfuri au o importanta foarte diferentiata pentru bunul mers al afacerilor intreprinderii, se cuvine sa se acorde o mai mare atentie produselor mai importante.

Potrivit "legii lui Paretto", resursele/marfurile se impart in trei grupe in functie de contributia acestora la realizarea unor indicatori de performanta a intreprinderii:

Grupa A., constituita din circa 10% din numarul produselor ce fac obiectul stocarii, dar care contribuie in proportie de la realizarea desfacerilor sau a altui indicator de performanta;

Grupa B., constituita din circa 20% din numarul produselor, a caror contributie la performanta intreprinderii este tot de ;

Grupa C., cuprinzand un numar foarte mare de produse (circa din numarul total al produselor) dar a caror contributie cumulata in raport cu criteriul de performanta considerat nu depaseste .

Utilitatea legii ABC pentru dozarea eforturilor de supraveghere a stocurilor in raport cu interesul pentru diferitele resurse/marfuri stocate scade astazi, datorita implementarii noilor tehnologii informatice ce fac posibila evidenta in timp real a stocurilor si aprovizionarilor pentru un numar oricat de mare de repere, cu costuri aproape neglijabile.

Noile tehnologii permit culegerea automata a datelor despre produsele care intra si ies din stoc (prin utilizarea etichetelor cu cod cu bare si a lectorilor optici si, mai nou, a etichetelor in radiofrecventa), prelucrarea centralizata a acestora potrivit politicilor stabilite, interconectarea furnizorilor cu beneficiarii si automatizarea lansarii comenzilor de reaprovizionare etc.

S-au raspandit astfel, beneficiind de reducerea costurilor de tranzactionare si de modificarea in favoarea cumparatorilor a raportului de forte de pe piete, sistemele de aprovizionare cunoscute sub denumirea "just-in-time"care reduc stocarea intr-o masura semnificativa.

Noile tehnologii au determinat accelerarea in tot mai mare masura a circuitelor economice, ceea ce pune in fata intreprinderilor noi exigente cu privire la competitivitate.

Performanta in gestionarea stocurilor si aprovizionarii se apreciaza in prezent nu atat prin prisma reducerii costurilor cat prin cresterea promptitudinii cu care intreprinderea raspunde la solicitarile clientilor ei. In acest context, conducerea proceselor logistice se desprinde tot mai mult intr-o activitate economica de sine statatoare, fiind tot mai mult incredintata unor firme specializate.