Mediul politic international

Mediul politic international

Firmele internationale opereaza in cadrul unor sisteme politice diferite, de aceea trebuie sa tina cont de impactul acestor sisteme politice asupra operatiunilor desfasurate pe pietele externe. Mediul politic poate oferi oportunitati si amenintari firmelor internationale. Exista un risc politic in fiecare tara, insa tipurile de riscuri variaza de la tara la tara. In general, riscul politic este mai scazut in tarile care au fost stabile de-a lungul timpului si mai ridicat in tarile care nu s-au bucurat de aceasta stabilitate. Unul din cei mai importanti factori care influenteaza afacerile firmelor internationale este stabilitatea sau instabilitatea politicilor guvernamentale. Guvernele se pot schimba insa ceea ce intereseaza firmele internationale este continuitatea setului de reglementari si coduri de conduita. O schimbare a guvernului nu presupune neaparat o modificare a nivelului riscului politic. In Italia, intre cel de-al doilea razboi mondial si 1991 s-au succedat 49 de guverne insa acest lucru nu a determinat o modificare a nivelului riscului politic. Se pot da si numeroase exemple contrare, de schimbari radicale ale politicilor fata de firmele straine si in cele mai stabile guverne. In Mexic acelasi partid politic a avut controlul timp de peste 40 de ani insa riscul politic s-a deplasat de la expropriere la usi deschise investitiilor straine. Daca exista potential pentru profit firmele pot opera sub orice fel de tip de guvern daca se previzioneaza o stabilitate pe termen lung. Firma Pepsi a functionat profitabil in Uniunea Sovietica schimband concentratul de Pepsi cu vodca ruseasca.

Firma cu activitate internationala trebuie sa cunoasca si filozofiile principalelor partide politice care pot sa ajunga la putere si directiile dezvoltarii politice pe termen lung.. De exemplu, in Marea Britanie, Partidul Laburist a fost mai restrictiv in ceea ce priveste comertul exterior fata de Partidul Conservator, procedand la o limitare a importurilor.

Daca schimbarile partidelor politice si a filozofiilor guvernamentale cauzeaza instabilitate si schimbari in relatiile guvern-firme, valurile de nationalism economic care exista in lume pot reprezenta factorul politic cel mai critic care afecteaza afacerile internationale. Formele de manifestare ale acestui nationalism sunt: incurajarea cumpararii produselor proprii , restrictii asupra importurilor, taxe vamale restrictive si alte bariere comerciale. Cresterea investitiilor japoneze in firme precum Columbia Pictures a determinat politicienii americani, sindicatele si presa sa puna intrebari legate de necesitatea impunerii unor sanctiuni asupra Japoniei. Japonezii au sentimente nationaliste similare fata de produsele americane comercializate in Japonia.

Studiile arata ca gradul de risc cu care se confrunta o firma pe pietele externe depinde nu num 646b17g ai de caracteristicile tarii in care se realizeaza investitia ci si de tipul operatiunilor firmei. Caracteristicile tarii includ tipul de guvern, nivelul de dezvoltare economica si stabilitatea sistemelor sociale si politice iar caracteristicile firmei includ industria, tehnologia, forma de proprietate si managementul. Anumite industrii sunt mai mult expuse activitatii guvernamentale decat altele deoarece sunt considerate importante pentru dezvoltare si guvernul doreste sa mentina controlul asupra lor. Cel mai mult afectate de interventia guvernamentala directa au fost industriile extractive, cele care utilizeaza resurse naturale, firmele bancare, de asigurari si firmele implicate in proiecte de infrastructura.

Firmele care se afla la adapost de interventiile guvernamentale sunt firmele cu operatiuni integrate global, firmele care actioneaza in domeniul tehnologiei de varf sau firmele care se confrunta cu o concurenta redusa pe pietele internationale, creand o anumita dependenta fata de produsele pe care le ofera. Forma de proprietate reprezinta o componenta importanta a vulnerabilitatii la risc, firmele cu capital integral strain fiind mai expuse riscului politic fata de societatile mixte. Managementul integral strain poate determina o crestere a vulnerabilitatii la risc.[5,p 102].

Marimea firmei poate avea o anumita influenta asupra vulnerabilitatii la risc. Pe de o parte, firmele mari pot fi tinta interventiilor guvernamentale insa dispun de importante resurse financiare. Pe de alta parte, firmele mici pot fi tinta acestor interventii datorita usurintei preluarii insa ele activeaza de obicei in domenii care prezinta o vulnerabilitate mai scazuta la risc.

In afara firmei internationale, principalii jucatori pe scena politica sunt guvernul tarii de provenienta a firmei, guvernul tarii gazda si agentiile si organizatiile transnationale dupa cum se observa in figura nr.2.2.

Desi guvernele locale dau impresia unei forte singulare si omogene, ele reprezinta interese variate, de multe ori conflictuale, fiind influentate de filozofiile politice, grupurile locale de presiune sau grupuri de interese si de propriul interes al guvernului. Pentru a evalua riscul politic este important sa se examineze structura politica, daca exista dictatura, democratie, monarhie sau un guvern socialist. Cunoasterea sistemului politic ajuta la intelegerea legaturilor intre afaceri si guvern.

Principalele scopuri ale unui guvern includ: siguranta, prosperitatea, prestigiul, ideologia si identitatea culturala. Siguranta presupune minimizarea amenintarilor externe. Datorita faptului ca filialele firmelor internationale sunt controlate si influentate de deciziile realizate la sediile centrale, aceste firme sunt considerate uneori un pericol pentru suveranitatea nationala a tarii gazda. Multe tari limiteaza detinerea de catre firmele straine a unor ziare, posturi de radio si televiziune considerand ca ar putea sa influenteze opinia publica si sa limiteze suveranitatea nationala. Datorita procesului de globalizare a pietelor aceste actiuni cunosc o tendinta de reducere, desi anumite domenii continua sa ramana sub influenta directa a guvernelor. Un exemplu il constituie liniile aeriene, unde guvernele stabilesc politicile, restrictioneaza accesul la spatiul aerian si limiteaza drepturile de aterizare. Principalele linii aeriene locale domina in Europa numarul decolarilor si aterizarilor. Alitalia detine 70% din acest numar in Roma, KLM 50% la Amsterdam iar AirFrance 45% la Paris.

In vederea asigurarii securitatii nationale guvernele incearca sa controleze anumite zone sensibile ca: infrastructura, resursele esentiale, furnizarea de materii prime si sa limiteze implicarea firmelor straine in domeniile mentionate. De exemplu, guvernul american nu achizitioneaza materiale militare de la firme straine, chiar daca acestea detin filiale in SUA. La ora actuala se recurge tot mai putin la protejarea unor sectoare de interes national cum ar fi apararea si telecomunicatiile deoarece nu este eficient ca fiecare tara sa aiba propria industrie de aparare si telecomunicatii. Uniunea Europeana promoveaza numeroase proiecte publice la care au acces firmele din uniune, proiecte care au atras numeroase aliante intre firmele japoneze, americane si europene.

Prosperitatea nationala reprezinta un alt scop important al guvernului si il poate determina sa favorizeze industria locala fata de firmele straine daca acest lucru conduce la o crestere a nivelului de trai. Stimularea producatorilor locali se poate realiza prin limitarea importurilor si impulsionarea exporturilor. Limitarea importurilor se poate realiza prin impunerea de taxe vamale si bariere netarifare. De exemplu, guvernul francez, prin folosirea licentelor de export selective, a limitat producatorii japonezi de automobile la 3% din piata.     Stimularea exporturilor se realizeaza prin oferirea unor credite de export avantajoase sau prin asigurarea impotriva riscurilor politice. Agentia guvernamentala americana Eximbank sprijina activitatile de investitii ale firmelor americane si ofera posibilitatea asigurarii exportatorilor impotriva riscurilor de neplata datorate unor motive politice.[5,p 111].

Pastrarea prestigiului national presupune de multe ori incurajarea firmelor locale. Unele tari urmaresc sa obtina pozitia de lider in anumite domenii ca: telecomunicatiile, electronica, robotica si produse aerospatiale. Firmele internationale trebuie sa studieze ce inseamna prestigiul pentru tara gazda si sa evite politicile care intra in conflict direct cu intentiile si aspiratiile guvernului.

Protejarea identitatii culturale este influentata in mod semnificativ de tendinta de globalizare a pietelor. Numeroase firme americane din domeniul productiei de filme, programelor TV, muzicii au invadat piata mondiala , avand o anumita influenta asupra culturilor locale. Lipsa de sensibilitate a firmelor fata de idealurile culturale ale diverselor piete poate determina reactii nedorite.

O alta forta care influenteaza climatul politic si operatiunile firmelor straine o reprezinta grupurile de presiune din tara gazda. Aceste grupuri includ partidele politice, organizatiile de protectie a mediului, asociatiile industriale locale si sindicatele locale. Partidele care au convingeri nationaliste se pronunta in favoarea restrictionarii activitatii firmelor straine. Organizatiile de protectie a mediului sunt preocupate de efectul transporturilor de petrol, evacuarii deseurilor, defrisarii padurilor si incalzirii planetei asupra consumatorilor din intreaga lume. Aceste grupuri au fortat firma Mc Donald's sa reduca folosirea ambalajelor din plastic. Asociatiile industriale locale pot exercita presiuni asupra guvernului local pentru a restrictiona activitatea unor concurenti straini. De exemplu, o asociatie care reprezenta producatorii americani de pulovere a acuzat de dumping producatorii din Taiwan, Hong Kong si Coreea de Sud. Comisia Internationala de Comert americana a impus taxe vamale de 21% produselor din Taiwan, 6% produselor din Hong Kong si 1.3% produselor coreene.

Tipologia riscurilor politice

Un prim tip de risc politic il reprezinta renuntarea fortata la investitie care apare atunci cand un guvern doreste sa intre in posesia activelor unei firme impotriva dorintei acesteia. Se poate recurge la confiscarea activelor firmei fara compensatie sau fortarea firmei sa vanda activele guvernului local. Acest tip de risc politic poate lua forma exproprierii ( preluarea unei firme) sau a nationalizarii ( preluarea intregii industrii). Exproprierea a fost atractiva pentru multe tari deoarece a demonstrat nationalismul si a facut posibil transferul imediat a bogatiei si resurselor de la firma straina la tara gazda. Exproprierea presupune furnizarea unor compensari fostilor proprietari, insa, cel mai adesea, aceste compensari sunt nesatisfacatoare. De exemplu, guvernul poate oferi compensatie sub forma de moneda locala netransferabila sau la valoarea contabila a firmei. Folosirea exproprierii ca instrument politic a scazut mult in ultimul timp de la 83 de actiuni pe an in anii 1970 la mai putin de 3 in 1980 deoarece guvernele si-au dat seama ca avantajele acestor actiuni sunt depasite de costurile implicate, costuri determinate si de ezitarea patrunderii unor noi firme pe piata respectiva.

Confiscarea este similara exproprierii deoarece presupune un transfer de proprietate de la firma straina la tara gazda insa fara sa implice o compensatie. Unele industrii sunt mai expuse actiunilor de confiscare sau expropriere datorita importantei lor pentru economia tarii gazda si imposibilitatii modificarii operatiunilor. Sectoare ca: mineritul, utilitatile publice si bancile au fost tinta actiunilor guvernamentale. Una din cele mai importante actiuni de confiscare au avut loc in Cuba in 1960. Astfel de actiuni pot sa apara din motive de aparare sau pentru ca guvernul considera ca poate utiliza mai bine activele respective.

Alte tipuri de riscuri care presupun o forma mai subtila de control se refera la restrictiile privind continutul local sau managementul local, restrictii asupra profitului reinvestit si limitari privind angajarea. Aceste actiuni poarta denumirea de nationalizare si pot avea efecte negative asupra firmelor internationale. Daca o firma este fortata sa angajeze personal local ca manageri poate rezulta o slaba comunicare si cooperare. Reglementarile referitoare la continutul local pot forta o firma sa achizitioneze componente locale, determinand o crestere a costurilor, produse de calitate scazuta si afectarea intereselor firmei si a competitivitatii internationale. Firma Honda care detine pe piata americana doua linii de asamblare foloseste componente locale in proportie de 50% dar cu acest procent nu a putut beneficia de acordul de comert liber americano-canadian care presupune un procent de continut local de 100%. Firma BMW a anuntat ca fabrica localizata in Carolina de Sud va produce masini cu un continut local de 80% pentru a beneficia de scutiri de taxe si alte reglementari. Reglementarile privind continutul local pot determina eliminarea unor concurenti internationali. Comisia Europeana a cerut membrilor Uniunii Europene sa se asigure ca majoritatea programelor de televiziune sunt de provenienta europeana, ceea ce a dat nastere unui conflict comercial cu SUA. Alte exemple de nationalizare sunt schimbarea brusca a atitudinii fata de firmele europene si americane produsa in unele tari africane in 1970. Firmelor li s-a impus sa devina parteneri cu guvernul local sau firme locale, au fost fortate sa angajeze mai mult personal local sau li s-au impus taxe si impozite mai mari.

In afara riscurilor prezentate s-au conturat si o serie de alte riscuri economice care pot fi incluse in categoria riscurilor politice. Un astfel de risc il reprezinta controlul schimburilor care presupune controlul asupra miscarilor de capital atunci cand guvernul se confrunta cu o lipsa de valuta forte. Acest control poate fi selectiv pentru anumite produse sau firme in efortul de a reduce importuri considerate de lux sau care nu sunt necesare. Aceste reglementari afecteaza importul de componente sau materiale vitale operatiunilor de productie, afectand operatiunile de productie sau determinand inchiderea fabricii respective. Controlul efectiv al schimburilor se poate face si prin sistemul cursurilor de schimb multiple care presupune stabilirea unor cursuri de schimb dezavantajoase pentru produsele care se doresc a fi limitate la import.

Tarile pot recurge si la o crestere a impozitelor si taxelor aplicate firmelor straine in vederea controlarii capitalului. De multe ori firmele internationale investesc mai mult initial in cladiri, echipamente si obtin ulterior un profit mai mic, ceea ce reprezinta venituri mai mici pentru statul respectiv. Cresterea impozitelor va determina o scadere a incasarilor pe termen lung pentru tara gazda datorita restrangerii activitatii sau chiar iesirii de pe piata respectiva. Acest gen de actiuni apar mai ales in tarile mai putin dezvoltate care doresc sa obtina o crestere a veniturilor bugetare prin cresterea impozitarii firmelor straine.

Un alt tip de risc este controlul preturilor produselor si serviciilor importate, mai ales in sectoarele vulnerabile politic, cum ar fi produsele alimentare si ingrijirea sanatatii. Daca o firma straina este implicata in aceste domenii ea este o tinta vulnerabila a controlului preturilor, actiunile fiind intreprinse in urma presiunilor politice locale. In tarile confruntate cu inflatie mare si frecvente devalorizari ale monedei locale, restrictiile asupra preturilor pot cauza pierderi importante pentru firmele straine.

Interventia asupra operatiunilor firmelor straine poate reprezenta un risc politic daca se refera la activitatile guvernamentale care ingreuneaza operarea eficienta a unei afaceri. Acest tip de risc include: incurajarea crearii de sindicate, discriminare in spijinul guvernamental pentru afacerile detinute local, crearea unei atitudini negative fata de straini. Guvernele se angajeaza in astfel de activitati cand considera ca operatiunile firmei straine ar putea sa afecteze negativ dezvoltarea locala sau cand se asteapta la o crestere a sprijinului din partea firmelor locale. Aceste actiuni conduc la cresterea popularitatii guvernelor. Acest tip de risc politic este dificil de evaluat deoarece poate aparea in forme diferite si subtile iar efectele sunt neclare si cu influenta negativa pe termen lung prin cresterea costurilor, reducerea vanzarilor si realizarea unor relatii de munca dificile. Preferinta pentru firmele locale apare cu precadere in cadrul achizitiilor de stat si a comertului de stat. Accesul la aceste contracte a fost deschis in Uniunea Europeana, toate contractele din sectorul public care depasesc 5 milioane euro fiind alocate prin licitatii, eliminandu-se favorizarea firmelor locale.

Restrictiile privitoare la proprietate pot varia de la interzicerea proprietatii straine integrale la politici selective indreptate spre anumite industrii cheie. O tara care a utilizat foarte mult aceste conditii este India. O reglementare din 1973 stipula ca firma straina nu trebuie sa detina mai mult de 40%, cu exceptia firmelor din industrii cheie ca: masini, tractoare, produse chimice, fertilizatori. Legea privind investitiile directe in India permite la ora actuala proprietatea straina majoritara. Tendinta la nivel mondial este de inlaturare a diferitelor restrictii.

Boicoturile reprezinta practici menite sa elimine anumite firme de pe diverse piete, firme care s-au angajat in tranzactii cu inamici politici. Un exemplu il reprezinta boicotul tarilor arabe impotriva firmelor angajate in alte afaceri in afara operatiunilor de export cu Israelul. Boicotul a fost administrat in 1975 de catre Liga araba. Pe aceasta lista figurau firmele Ford, Xerox si Coca Cola. Coca Cola vanduse o licenta unei firme de imbuteliere israeliene.

Forte politice din tara de provenienta a firmei internationale

Stimulente si restrictii pentru firmele cu activitate internationala pot sa provina si din tara de unde provine firma, fiind determinate de aceleasi tipuri de interese discutate pentru tarile gazda. In trecut, guvernele unor tari au incercat sa impiedice propriile firme sa faca afaceri din motive politice, ideologice sau de securitate nationala. Un exemplu este embargoul impus unei anumite tari. Embargoul american asupra comertului cu Cuba dateaza din 1961 iar embargoul impus Vietnamului in 1975 a fost ridicat in 1994. Embargourile unilaterale, impuse de o singura tara, expun firmele din acea tara unor dezavantaje competitive. Datorita embargoului asupra Vietnamului firmele americane au pierdut afaceri cu o tara cu peste 70 de milioane de consumatori. Embargourile pot sa apara si din partea unui grup de natiuni, cum ar fi embargoul comunitatii internationale asupra Africii de Sud. Odata cu schimbarea situatiei politice din Africa de Sud si abolirea apartheidului embargoul a fost ridicat in iulie 1991.

Grupurile de presiune din tara de provenienta a firmei internationale influenteaza firmele in alegerea pietelor si in modalitatile de operare. O sursa constanta de controverse implica practicile de afaceri ale firmelor internationale in urmatoarele domenii: strategii de produs, promovare si preturi. Strategiile de produs presupun renuntarea la comercializarea unor produse din motive de siguranta, practicile promotionale includ modul in care produsele sunt promovate iar strategiile de pret presupun stabilirea unor preturi mari sau neloiale. Firma Nestle, producatoare a unor diverse tipuri de lapte pentru sugari a promovat agresiv produsele pe piete slab dezvoltate prin reclama si distribuirea de mostre gratuite, insa folosirea necorespunzatoare a produsului si neintelegerea instructiunilor de folosire a cauzat moartea multor copii. Firma a devenit tinta unui boicot realizat de catre grupuri de consumatori americani si din alte parti ale lumii care au incercat sa forteze firma sa-si schimbe practicile de marketing. Ca rezultat al acestor presiuni a fost dezvoltat un cod care acoperea metodele utilizate in vanzarea produselor. Producatorii si distribuitorii nu nai ofereau mostre gratuite, trebuiau sa evite contactul cu clientii. Efectul acestei controverse a fost ca noi reglementari sa devina parte a sistemului legislativ.

In afara mediului politic local si strain firma internationala trebuie sa tina cont si de influenta mediului international asupra afacerilor in strainatate. Mediul politic international implica relatiile politice intre doua sau mai multe tari, firma internationala devenind implicata in aceste relatii, indiferent de gradul sau de neutralitate.

Efectele politicii asupra marketingului global sunt determinate de relatiile politice bilaterale intre tara locala si tara gazda si de acordurile multilaterale care guverneaza relatiile intre grupuri de tari. Un alt element care afecteaza mediul politic il reprezinta relatiile tarii gazda cu alte tari. Daca o tara apartine unui anumit grup regional sau are anumiti prieteni si inamici, firma trebuie sa se adapteze, modificand de exemplu sistemul international logistic.

Apartenenta unei tari la anumite organizatii internationale ca Fondul Monetar International si Banca Mondiala poate avea un efect stimulativ asupra situatiei financiare sau un efect de constrangere. Alte acorduri internationale pot afecta brevetele, comunicatiile, transporturile si alte domenii de interes ale firmei internationale. Cu cat o tara apartine mai multor organizatii internationale, cu atat accepta mai multe reglementari iar comportamentul sau este mai dependent de aceste organizatii.

Evaluarea riscului politic

Una din modalitatile de evaluare a riscului politic pe o piata externa o reprezinta obtinerea de informatii prin contactul direct al specialistilor firmei cu alti oameni de afaceri de pe piata vizata. Aceasta modalitate informala si nestructurata poate crea probleme firmelor internationale. Alte firme prefera sa delege responsabilitatea evaluarii riscului politic catre specialisti si analisti localizati intr-o anumita regiune. Firmele Exxon si Xerox au folosit filialele si managerii regionali ca importante surse de informatii. Folosirea unor analisti politici straini este o alta metoda larg practicata. Firme ca General Motors, Caterpillar si Chase Manhattan utilizeaza diversi analisti politici pentru a evalua riscurile politice.

Pe langa modalitatile mentionate firmele pot apela la diverse surse publice sau semipublice care monitorizeaza riscul politic. Firma " The Economist Intelligence Unit" publica de patru ori pe an rezultate monitorizand 80 de tari pe baza a 27 de factori. Factorii includ datoria, situatia contului curent, politica economica si stabilitatea politica iar scorul de 100 arata cel mai inalt risc. Conform situatiei publicate la sfarsitul lui 1996 Rusia era cea mai riscanta tara cu un indice de 80, urmata de Mexic, Venezuela, Argentina, Brazilia, Turcia si China.

Ghidul publicat lunar de firma americana " Political Risk Services" include previziuni de riscuri economice, financiare si politice si scoruri pentru 130 de tari. Scorurile variaza de la 100, care indica un risc minim la 0, care indica un risc maxim. Indicatorii folositi includ greseli de planificare economica, coruptie in guvern, terorism politic si calitatea birocratiei. Numeroase firme folosesc consultanti pentru a determina riscul politic. De exemplu, firma Motorola a utilizat in 1987 consultanti pentru a evalua riscul investitiei intr-o fabrica intr-o tara sud-est asiatica.

Multe firme coreleaza evaluarea politica cu planurile financiare. Firma Exxon a adaugat pentru pietele foarte riscante intre 1% si 5% la rata de recuperare a investitiei.

Strategii defensive de reducere a vulnerabilitatii politice

Strategiile defensive urmaresc reducerea dependentei firmei de tara gazda si o implicare mai scazuta a tarii gazda in operatiunile firmei datorita costurilor ridicate ale acestor interventii.

Principalele strategii defensive pot sa apara in domeniul financiar, al managementului, marketingului si in domeniul logisticii. Aceste tipuri de strategii sunt redate in tabelul nr. 4.

Strategii de integrare utilizate pentru reducerea vulnerabilitatii politice

Strategiile de integrare urmaresc transformarea firmei straine intr-o parte integranta a pietei tarii gazda, minimizand astfel interventia guvernului asupra firmei respective.

In domeniul managementului se urmareste angajarea unui numar mare de personal local, chiar in pozitii cheie, aratandu-se increderea fata de personalul local si obtinerea increderii personalului local care ar reactiona negativ la orice actiuni guvernamentale nedorite.

Referitor la relatiile guvernamentale este important sa se dezvolte si mentina canale de comunicare cu membrii elitei politice, firma pastrand contactul cu evenimentele politice, ceea ce ii permite sa actioneze pentru a evita actiuni nedorite. Firma poate interveni in diverse programe educationale, de ingrijire a sanatatii sau se poate implica in furnizarea unor servicii publice.

In vederea realizarii unei operari cat mai eficiente firma poate utiliza subcontractanti si distribuitori locali, resurse locale si poate dezvolta surse locale de ofertare insa crearea unei societati mixte cu un partener local ramane cea mai buna metoda de reducere a vulnerabilitatii politice.

Firmele globale utilizeaza cu precadere strategiile defensive deoarece se potrivesc mai bine strategiei generale, ceea ce genereaza o viziune geocentrica iar firmele internationale folosesc strategiile de integrare care genereaza o viziune localizata sau policentrica. Se poate utiliza si o combinatie a celor doua strategii insa se porneste intotdeauna de la analiza pozitiei competitive a firmei si de la analiza mediului politic. O preocupare importanta a firmelor este asigurarea protectiei avantajelor specifice firmei: controlul unei anumite tehnologii, folosirea unei marci cunoscute, un sistem de distributie bine dezvoltat, acces la resurse financiare ieftine. Metoda de protejare a avantajelor specifice firmei depinde si de tara in care sunt localizate operatiunile firmei. De multe ori, in cadrul negocierilor cu guvernul local firma trebuie sa fie pregatita sa faca concesii dar nu trebuie sa-si pericliteze pozitia competitiva. De exemplu, firma Coca Cola a renuntat la piata indiana pentru a proteja anumite avantaje specifice firmei deoarece i se cerea sa divulge formula secreta a concentratului si sa foloseasca o marca duala.

In practica internationala au aparut o serie de alte strategii de reducere a riscurilor politice cum ar fi: realizarea unor parteneriate cu firme locale, integrare verticala, imprumuturi locale, minimizarea investitiilor fixe, crearea unei dependente a tarii gazda fata de firma internationala si asigurarea riscurilor politice.

Crearea unor parteneriate cu firme locale presupune nu numai reducerea vulnerabilitatii la risc ci si o mai buna cunoastere a pietei locale si intarirea capacitatii firmei de a face fata concurentei pe acea piata. Firma Kodak a luptat cu firma Fuji pentru accesul la piata japoneza a filmelor foto si a aparatelor de fotografiat, dar asocierea cu firma Konica pentru producerea de aparate de filmat digitale a ajutat firma sa faca fata mai bine puternicei concurente de pe piata japoneza.

Integrarea verticala presupune mentinerea unor fabrici specializate in diferite tari, dependente unele fata de altele, ceea ce implica un risc politic mai scazut fata de firmele care detin fabrici independente si complet integrate in fiecare tara. Datorita unor surse multiple de componente operatiunea locala poate obtine economii de scara. Preluarea unei astfel de firme de catre stat, datorita dependentei de multiple alte firme poate insemna pierderea competitivitatii firmei locale.

Accesul firmelor straine pe piata locala a creditelor poate reduce vulnerabilitatea politica insa acest acces poate fi de multe ori restrictionat.

Minimizarea investitiilor fixe este o metoda utilizata pentru pietele foarte riscante din punct de vedere politic. Firma poate opta pentru inchirierea unor facilitati in locul cumpararii acestora, realizand o expunere minima a activelor.

Crearea unei dependente a tarii gazda fata de firma internationala apare pentru firmele care detin tehnologii exclusive. Aceste firme realizeaza activitatile de cercetare-dezvoltare fara implicarea filialelor locale si detin o putere de negociere sporita cu guvernele locale, accentuand contributia lor la dezvoltarea economiei respective. Firma Texas Instruments a reusit in momentul deschiderii operatiunilor in Japonia sa reziste presiunilor asocierii cu un partener local datorita tehnologiei avansate unice pe care o detinea.

Asigurarea riscurilor politice este o importanta strategie de reducere a vulnerabilitatii politice. In SUA exista asigurari guvernamentale si asigurari private. Corporatia Investitiilor Private in Strainatate a fost creata in 1969 de catre guvernul american pentru a facilita participarea firmelor americane la proiecte in tari mai putin dezvoltate. Riscurile asigurate includ razboaie, revolutii, exproprieri si neconvertibilitatea monedei.