Consiliul european

CONSILIUL EUROPEAN

Aparut in practica drept rodul unei initiative politice a reunirii intr-o conferinta la cel mai inalt nivel a reprezentantilor statelor membre si ai Comunitatilor, consacrat ca atare prin Actul Unic European, in temeiul Tratatului de la Maastricht Consiliul European a devenit cea de a V-a Institutie menita sa asigure dezvoltarea Uniunii Europene si definirea orientarilor politice generale.

Reforma comunitara gandita in perioada 2003-2007 da rolul de institutie politica de baza a Uniunii. Proiectul Tratatului de la Lisabona arata ca CE da impulsurile necesare dezvoltarii, defineste orientarile si prioritatile politice generale, fara a avea o functie legislativa.

Consiliul European se compune din sefii de state si de guverne, presedintele Comisiei si inaltul reprezentant al Uniunii pentru afacerile ezterne si politica de securitate, precum si Presedintele CE. Acestia pot fi asistati, pentru state de cate un ministru si pentru Comisie de un membru al sau.

Reuniunile sunt trimestriale .Deciziile se iau prin consens. Consiliul European alege cu majoritate calificata un Presedinte pentru un mandat de doi ani si jumatate, ce poate fi reinnoit o singura data. Proiectul Tratatului de la Lisabona da un important rol politic, mai ales in raporturile e 353f52d xterne, acestei functii ce nu aexistat pana in prezent..

A.     Natura si atributii

Incepand cu anul 1961 in practica s-a afirmat necesitatea organizarii unor reuniuni "la varf" a reprezentantilor statelor membre si Comunitatilor pentru dezbaterea celor mai importante probleme privind evolutia politica generala.

In acest sens intre anii 1961-1974 au avut loc sapte reuniuni: Paris (februarie 1961), Bonn (iulie 1961), Roma (mai 1967), Haga (decembrie 1969), Paris (octombrie 1972), Copenhaga (decembrie 1973) si Paris (decembrie 1974).

Cele mai importante au fost reuniunile de la Haga (1969) si Paris (1972) ele avand rolul de a debloca constructia comunitara si de a elabora noi politici comune.

Succesul acestor conferinte a dus la afirmarea cu prilejul reuniunii la varf de la Paris din 9-10 decembrie 1974 a necesitatii instituirii unei proceduri cu caracter regulat.

S-a decis reunirea Consiliului European la nivelul sefilor de state si de guverne insotiti de ministri de externe, precum si in prezenta Presedintelui Comisiei insotit de un alt membru al acestei Institutii, cel putin de trei ori pe an.

Prima reuniune a Consiliului European a avut loc la Dublin la 10-11 martie 1975, Irlanda fiind statul care asigura presedintia Consiliului in acea perioada. Principalul subiect al reuniunii l-au constituit deliberarile asupra cererii de renegocierea Tratatelor de catre Marea Britanie.

Dupa aceasta data cele mai importante hotarari privind evolutia Comunitatilor s-au luat in cadrul Consiliului European, spre exemplu crearea Sistemului Monetar European-Bremen, iulie 1978.

Actul Unic European (17-28 februarie 1986), consacra in art.2 existenta acestui organ in termenii: "Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ale statelor membre, ca si presedintele Comisiei Comunitatilor europene. Acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an".

In art.3 referindu-se la Institutiile comunitare, puterile si competentele acestora, precum si la celelalte organe structurale este cert ca  AUE nu a creat din Consiliul European o noua Institutie, ci doar a consacrat juridic existenta acestei reuniuni la cel mai inalt nivel, caracterul regulat si nivelul dezbaterilor.

In textul sau AUE nu defineste in nici un mod rolul Consiliului European. "Declaratia solemna de la Stuttgart asupra Uniunii Europene" act final al reuniunii la varf din 1983 are meritul de a fi hotarat nu numai asupra propunerii franco-germane de creare a UE, dar si de a defini rolul Consiliului European. El reprezinta cel mai inalt forum ce se pronunta asupra principalelor probleme ce privesc soarta Comunitatilor si procesul de integrare.

Astfel definit, Consiliul European indeplineste urmatoarele atributii:

-reprezinta locul unde principalii conducatori ai statelor membre isi expun punctele de vedere si delibereaza asupra problemelor de interes comun indeosebi cooperarea politica;

-reprezinta un forum de accelerare a procesului de integrare; - functioneaza ca o instanta de apel pentru situatii care nu au putut fi solutionate de celelalte organe, indeosebi de Consiliu.

Analizand actele Consiliului European si modul in care intervine in activitatea generala a Comunitatilor observam ca actele sale: declaratii, orientari, directive generale nu sunt acte de aceeasi valoare cu cele ale Consiliului (de Ministri), nu sunt directive obligatorii pentru state si Comunitati, ci au caracterul unor angajamente politice importante, care tin in primul rand Consiliul si intr-o masura mai mica Comisia sa adopte acte proprii cu caracter obligatoriu, conform competentelor celor doua Institutii.

In aceste conditii Consiliul European este considerat a fi puterea politica suprema, dupa cum s-au exprimat unii autori, un fel de "presedinte al Comunitatilor".

Aparitia Consiliului European a dus la diminuarea partiala a puterilor Institutiilor astfel: Consiliul (de Ministri) a incetat sa mai fie puterea suprema de decizie atata timp cat deasupra sa se afla o instanta de apel abilitata sa solutioneze toate problemele asupra carora Consiliul nu a putut hotari; Comisia nu mai este singurul organ cu initiativa politica. In general in materiile cele mai importante si mai ales cand trebuie depasit cadrul strict al tratatelor, pentru a se lua o hotarare este necesar avizul Consiliului European, Comisia in aceasta situatie avand rol de asistenta si nu de initiativa politica. Parlamentul European si-a vazut si el diminuat rolul de organ de control politic asupra Comisiei.

Putem spune ca dintre Institutii cel mai grav afectate de aparitia Consiliului european au fost Consiliul si Comisia.

Rezolutia din 12 decembrie 1990 a Parlamentului European asupra bazelor constitutionale ale Uniunii Europene la art.27 a prevazut ca "Institutiile Uniunii Europene sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie".

Tratatul de la Maastricht in vigoare in noiembrie 1993, la Titlul I, Dispozitii comune art.D a prevazut crearea unei noi Institutii in termenii:

"Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si defineste orientarile politice generale.

Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ai statelor membre si Presedintele Comisiei. Acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe ai statelor membre si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedintia Consiliului.

Consiliul European prezinta Parlamentului European un raport la sfarsitul fiecarei reuniuni, ca si un raport scris anual asupra progreselor realizate de Uniune".

In continuare in art.E se arata ca Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita in continuare atributiile prevazute prin Tratatele constitutive, celelalte acte comunitare, dar si in conditiile prezentului Tratat.

Asadar, Tratatul de la Maastricht a adaugat structurii institutionale al V-lea organ de baza Consiliul European.

Observam ca din termenii textului citat, cat si din lectura intregului tratat nu rezulta nici un fel de ierarhie intre Institutii. Principiul sistemului institutional a fost acela al realizarii unui echilibru intre organele de baza, echilibru realizat prin puterile conferite fiecarui organ, atributiile si mijloacele de care dispun pentru realizarea atributiilor si mijloacelor de care dispun pentru realizarea atributiilor sale, cat si de raporturile formale si de fapt existente intre cele cinci Institutii. Pastrarea principiului echilibrului rezulta si din dispozitia expresa a responsabilitatii politice a Consiliului European in fata Parlamentului prevazuta de alin.3 art.D, Tratat.

Cu toate acestea, in fapt, prin puterile conferite de principal organ politic responsabil de dezvoltarea constructiei comunitare, prin raporturile sale cu principalele organe decizionale, Consiliul European devine Institutia suprema a Uniunii Europene.

In ultimii ani linia politica generala a Uniunii a fost hotarata la nivelul Consiliului European. Spre exemplu, hotararea din vara anului 1994 de a promova o politica particulara fata de tarile asociate din Europa Centrala si de Est si adoptarea unui pachet de masuri in vederea pregatirii conditiilor necesare aderarii in viitor a acestor state la UE.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 a intarit rolul Consiliului European, in art.J3 aratand: "Consiliul European defineste principiile si orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna, inclusiv pentru chestiuni ce au implicatii in materia apararii. Consiliul European hotaraste strategii comune care sunt puse in aplicare de Uniune sau de statele membre, in raport de interesul comun". O serie de alte reglementari extind atributiile politice si rolul de organ coordonator al constructiei comunitare. Aceste noi reglementari, pe de o parte consacra stari de fapt create dupa 1993 si permit noi dezvoltari in privinta acestei Institutii.

Cand am analizat fiecare dintre Institutii am prezentat interesul pe care il exprima. Consideram ca reuniunea la cel mai inalt nivel a reprezentantilor statelor membre si ai Comisiei da particularitatea ca acest organ de baza sa exprime interesele reunite ale Uniunii si statelor membre. De aceea consideram ca institutionalizarea Consiliului European reprezinta trecerea la o etapa noua a intregii constructii europene realizata odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht: Uniunea Europeana, forma de adancire a integrarii economice si crestere a solidaritatii politice.

B.     Functionare

Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an sub presedintia sefului de guvern al statului care asigura presedintia Consiliului. De regula reuniunile au loc pe teritoriul acestui stat si mai rar la sediul Institutiilor.

De regula, Consiliul European se reuneste la nivelul sefilor de guverne, doar Franta este reprezentata de presedintele republicii, asistati de ministrii de externe. Din partea Comisiei, alaturi de presedinte participa un vicepresedinte.

Doar persoanele prevazute in art.D al 2 Tratatului de la Maastricht au drept de vot. De fapt un vot formal nu se exprima, hotararile luandu-se prin consens.

La lucrari mai pot participa in calitate de observatori reprezentanti ai Consiliului, de regula membri ai Secretariatului general.

Consiliul European nu dispune de organe auxiliare proprii, pentru pregatirea lucrarilor sale folosind aparatul tehnic al Consiliului. In acest sens  COREPER este obligat sa asigure baza logistica necesara lucrarilor Consiliului European. In practica reuniunile Consiliului European sunt precedate de cele ale Consiliului la nivelul ministrilor de externe care iau intr-o prima etapa in discutie toate problemele care fac obiectul reuniunii Consiliului European.

Aceasta Institutie poate constitui si grupuri de lucru, compuse din functionari nationali care finalizeaza activitatea prin rapoarte (asa s-a procedat cu prilejul Sistemului Monetar European).