Organizarea de stat a moldovei si a tarii romanesti in perioada 1848-1858

Organizarea de stat a Moldovei si a Tarii Romanesti in perioada 1848-1858

Revolutia de la 1848 a prezentat, la romani, o serie de particularitati, determinate de specificul destramarii feudalismului si a afirmarii relatiilor de tip capitalist in toate cele trei tari romane.

Revolutia de la 1848 a avut un caracter unitar, dovedind forta constiintei nationale a tuturor romanilor, idealurile lor comune, hotararea de a lupta pentru libertate si unitate nationa 424d39e la.

Caracterul unitar al revolutiei in tarile romanesti rezulta din programul revolutiei, expus in mai multe documente: Petitia proclamatie, Dorintele partidei nationale, Petitia nationala adoptata de Marea Adunare de la Blaj si Proclamatia de la Islaz. Din aceste documente rezulta principalele obiective pe care revolutia le-a urmarit: realizarea unui stat unitar si independent, modernizarea vietii politice si economice, crearea unei piete interne unice care sa permita realizarea unei productii de marfuri dezvoltate, desfiintarea granitelor dintre teritoriile locuite de romani, unirea celor trei tari romanesti intr-un singur stat, unirea si neamestecul in treburile interne, respectarea drepturilor romanilor de a-si organiza singuri tara conform cerintelor si nevoilor lor, egala indreptatire a tuturor nationalitatilor, desfiintarea clacii, improprietarirea taranilor fara vreo despagubire, desfiintarea privilegiilor, desfiintarea corvezilor, contributia fiscala generala, desfiintarea rangurilor feudale, egalitatea politica a tuturor cetatenilor si nationalitatilor, garantarea drepturilor si libertatilor, infaptuirea unor reforme democratice cu privire la organizarea administratiei, justitiei si a armatei, introducerea si respectarea monarhiei constitutionale, separatia puterilor in stat, egalitatea tuturor in fata legilor.

Dupa infrangerea revolutiei pasoptiste, tarile romane au fost supuse unui regim de ocupatie militara turco-tarista. Aceasta ocupatie a luat sfarsit dupa doi ani si jumatate, dar pentru scurt timp, pentru ca in perioada razboiului Crimei tarile romane au fost ocupate pe rand de Rusia si Austria. In aprilie 1849, prin Conventia de la Balta-Liman, incheiata intre Rusia si Turcia, s-a impus Tarii Romanesti si Moldovei un sistem politic cu elemente tipic feudale. Insa prin felul in care au fost formulate, mai ales prin felul in care au fost interpretate, prevederile acestei conventii ofereau posibilitatea unor transformari in favoarea tarilor romane. Astfel, conventia in cauza prevedea reintroducerea Regulamentelor Organice, dar cu o serie de schimbari, lasandu-se posibilitatea modificarii lor in viitor. Formal, Regulamentele organice constituiau legea fundamentala a celor doua tari romanesti, dar, in fapt, nu s-a revenit la regimul regulamentar anterior.

Astfel, a fost modificat vechiul sistem privitor la institutia domniei, care nu mai era nici viagera, nici electiva. Domnii erau numiti de catre puterea suzerana si de catre puterea protectoare pe o perioada de sapte ani, dintre boierii credinciosi lor.

In perioada 1850-1856 au functionat Divanurile obstesti. Acestea erau compuse din reprezentanti ai boierilor si ai clerului si aveau in competenta adoptarea legilor, adoptarea bugetului, controlul asupra conducerii administrative a statului si a oraselor, controlul asupra finantelor publice. Aceste competente au insemnat pasi in directia limitarii puterii domnului, precum si in directia separarii puterilor in stat. 

Armata a fost desfiintata, deoarece s-a alaturat revolutiei.

In privinta administratiei

Prevederile Coventiei de la Balta-Liman au fost completate de altele, infaptuie fie pe baza unor acte internationale, fie pe baza unor hotarari interne. Astfel, prin Tratatul de pace de la Paris din 1856, protectoratul rusesc asupra Moldovei si Tarii Romanesti a fost inlaturat, Principatele romane ramanand doar sub suzeranitatea turceasca. Prin acelasi tratat, partea de sud a Basarabiei, respectiv cele trei judete de pe marginea Dunarii - Cahul, Ismail si Bolgrad - au fost restituite Moldovei. Conform aceluiasi tratat, Regulamentele organice urmau a fi desfiintate si inlocuite cu o legiuire alcatuita de marile puteri, tinandu-se seama si de dorintele romanilor.

Pentru exprimarea acestor dorinte au fost convocate Adunarile ad-hoc, care au functionat in perioada septembrie-decembrie 1857. Adunarile ad-hoc, exprimand vointa romanilor, au adoptat hotarari fundamentale cu privire la viata de stat a tarilor romane, decisive pentru viitorul lor politic. Aceste hotarari prevedeau recunoasterea autonomiei si neutralitatii Principatelor, unirea Tarii Romanesti si a Moldovei intr-un singur stat sub numele de Romania, aducerea unui principe dintr-o familie domnitoare straina, formarea unui guvern reprezentativ si constitutional. Aceste hotarari, impreuna cu un  raport al Comisiei europene, au fost trimise reprezentantilor Puterilor garante, care s-au intrunit la Paris in mai 1858.

Conferinta de la Paris, ce si-a desfasurat lucrarile in perioada mai-august 1858 a stabilit printr-o conventie statutul international si viitoarea organizare interna a Principatelor. Reflectand divergentele dintre cele sapte puteri, Conventia de la Paris a fost plina de ezitari si de contradictii, pe care insa oamenii politici romani, animati de un profund patriotism, au stiut sa le depaseasca in favoarea unirii.

Conventia de la Paris prevedea: cele doua tari romanesti urmau a purta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii  Romanesti, dar cu o organizare separata, cu domni diferiti, cu adunari legiuitoare si capitale diferite. De asemenea, prevedea crearea Comisiei Centrale de la Focsani, care sa elaboreze proiecte de legi comune, o Curte de Casatie unica, conducerea unitara a armatei de catre un comandant ales prin rotatie din cele doua tari. Totodata se recomanda punerea pe baze noi prin modificarea legislatiei, a relatiilor dintre boieri si tarani. Conventia avea anexata si legea electorala, care introducea un sistem cenzitar, prin care mosierimea era in mod vadit favorizata.

Conventia de la Paris, fara a raspunde in totalitate aspiratiilor de atunci ale romanilor, a fost prima recunoastere internationala a dreptului romanilor de a trai uniti intr-un stat unitar.