 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» bancile in economie
» Revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944
|
|
Rolul consiliului superior bancar in consolidarea bancilor |
|
| Pentru a preveni o situatie similara celei din timpul crizei, cand numeroase banci au trebuit sa se inchida, datorita, in parte, si abaterilor de la regulile de acordare a creditelor, Banca Nationala a initiat si a participat la silirea unor masuri de reorganizare. intarire a creditului si de intarire a sistemului bancar, punand bazele supravegherii comertului bancar, prin infiintarea Consiliului Superior Bancar pe baza Legii pentru organizarea si reglementarea comertului de banca din 8 mai 1934. Consiliul Superior Bancar era un organ independent, care, impreuna cu Banca Nationala, veghea permanent la aplicarea legii si exercitarea controlului asupra comertului de banca. Avea personalitate juridica de drept public si o compunere care Consiliul era format din 12 membri: - guverantorul Bancii Nationale, care era de drept si presedinte al Consiliului; - un administrator al Bancii Nationale; - trei delegati ai Ministerului Justitiei, care erau alesi (unul dintre consilierii Curtii de Apel din Bucuresti si al doilea dintre membrii Consiliului Superior de Avocatura al Statului); - un delegat al Consiliului Superior Economic; - profesorul de moneda, credit si schimb de la Academia de inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti; - trei delegati ai Asociatiei Bancilor Romane. Consiliul Superior Bancar avea functii importante ca organ de control si de judecata. Ca organ de control, verifica bilanturile si situatiile anuale si semestriale ce i se trimeteau de catre toate bancile clin tara, urmarind daca datele din acestea erau conforme cu normele silite de legea bancara. Ca instanta de judecata, cerceta toate problemele date in competenta sa si toate abaterile de la legea bancara, aplicand sanctiunile prevazute bancilor si conducatorilor care comiteau infractiuni in aceasta lege. Toate deciziile luate - exceptand cele privind oportunitatea infiintarii unei banci - trebuiau motivate si erau supuse controlului Curtii de Apel si Curtii de Casatie. Daca in cursul activitatii unei banci se constatau abateri de la prevederile codului comercial, legilor, regulamentului si statutelor sau deciziilor Consiliulu; Superior Bacar, acesta putea aplica, bancii in cauza, urmatoarele sanctiuni: » avertismentul; » o amenda civila, mergand ele la 10 mii lei pana la o suma egala cu 5% din capitalul social; » restrangerea operatiunilor bancii; » dizolvarea si lichidarea bancii. Independent de sanctiunea aplicata bancii, ca persoana juridica, Consiliul Superior Bancar era competent sa aplice avertismentul si o amenda civila chiar administratorilor, cenzorilor, conducatorilor sau lichidatorilor bancii contraveniente. Pentru celelalte infractiuni, penalitatile erau foarte aspre: » exercitarea, fara autorizatie, a comertului de banca se pedepsea cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani si o amenda de la 20 mii lei pana la 50 mii lei; » infiintarea unei sucursale, fara autorizatie, era pasibila de desfiintarea sucursalei si o amenda de la 50 mii lei pana la 500 mii lei; » folosirea denumirii de banca", de catre o firma neautorizata a face operatiuni bancare, atragea inchisoare pana la 6 luni si o amenda de la 10 mii lei pana la 100 mii lei: » ascunderea situatiei de falit sau a unei condamnari, care excludea posibilitatea de fondator sau conducator de banca, se pedepsea cu inchisoare de la 15 zile la 6 luni si amenda de la 10 mii lei la 100 mii lei, fara circumstante atenuante; » trimiterea la Consiliul Superior Bancar sau Banca Nationala, cu buna stiinta, de date necorespunzatoare realitatii, se califica drept fals si se urmarea si pedepsea conform dreptului comun. Pedepsele atat de severe aveau misiunea de a preveni pe oricine ar avea de gand sa comita vreun act care ar prejudicia bancile si persoanele care si-au incredintat lor atul sau ideea de credit. in general.In afara Consiliului Superior Bancar, controlul bancilor se exercita permanent si de Banca Nationala, care primea de la fiecare banca o situatie lunara a actilui si pasilui sau, iar bancile, care aveau datorii la Banca Nationala, se supuneau si unei verificari anuale amanuntite a activitatii reale, bancile fiind obligate a pune la dispozitia Bancii Nationale a Romaniei registrele, actele si datele necesare, cu exceptia numelui deponentilor. De altfel, Banca Nationala a Romaniei, dispunand de numeroase subunitati raspandite in toata tara, era cea mai indicata sa supravegheze cum se desfasoara comertul de banca. Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca, pentru solutionarea situatiei bancilor slabite de criza, care intampina mari greutati, a prevazut urmatoarele: - inlesnirea centralizarii bancilor printr-o procedura mai usoara de fuziune a diferitelor banci, prin scutiri de taxe si impozite; - ameliorarea normelor generale, privind lichidarea societatilor bancare a caror asanare nu mai era posibila pentru valorificarea actilui acestor banci. Noua legislatie a asigurat conditiile necesare pentru o mai buna functionare a bancilor, protejand pe actionarii, pe deponentii si creditorii bancilor si, in felul acesta, contribuind la recastigarea increderii marelui public in institutiile bancare . La 20 aprilie 1935 a aparut Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului, in scopul incurajarii fuziunii bancilor, ceea ce a dus la reducerea numarului de banci, respectiv concentrarea si centralizarea capitalului bancar.In urma acestui proces de insanatosire, activitatea bancara, supravegheata de Consiliul Superior Bancar, si-a reluat cursul normal de dinaintea primului razboi mondial. Aceasta legislatie bancara reglementa activitatea bancilor existente si a celor ce urmau a se infiinta, din momentul creerii lor si pana la lichidarea definitiva, silind norme privind infiintarea, activitatea, conducerea, gestiunea, supravegherea si controlul lor. Dreptul de exercitare a comertului de banca a fost limitat, introducandu-se obligatia de a obtine o autorizatie prealabila pentru infiintarea oricarei noi 181 banci sau a sucursalei unei banci existente, pe baza unei do a indeplinirii tuturor conditiilor cerute de lege, cea mai importanta fiind cea privind forma juridica a bancii si minimul de capital social. Minimul de capital silit, ca necesar pentru inceperea si exercitarea comertului de banca, varia dupa forma juridica a societatii si dupa importanta localitatii unde urma a functiona banca. Sume mai mici decat cele de mai sus, putea aproba Consiliul Superior Bancar atat pentru activitatile de persoane, cat si pentru cele de capitaluri, dar nu mai mici de 2/3 din cifrele silite de lege; » denumirea bancii trebuia astfel aleasa incat sa nu dea loc la confuzii cu alte banci existente; » obligatia varsarii a cel putin 50%, din capitalul subscris, la Banca Nationala a Romaniei sau la Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Dupa indeplinirea tuturor conditiilor prevazute de lege, autorizarea de functionare se elibera de Consiliul Superior Bancar numai dupa examinarea oportunitatii economice generale si locale, privind infiintarea noii banci Operatiunile au fost silite pornind de la definitia generala a operatiunii de banca, prin care se intelege orice operatiune juridica asupra sumelor de bani in numerar, asupra creditelor, asupra efectelor de comert si asupra valorilor negociabile romane sau straine; ele au fost grupate astfel: » operatiuni de banca ordinare, care puteau fi facute de orice intreprindere de credit; » operatiuni de banca speciale, care necesitau o autorizare expresa din partea Consiliului Superior Bancar.In afara de aceasta, legea a impus si alte restrictii activitatilor bancii, cum erau: totalul depunerilor primite de o banca nu putea depasi decat de 7 ori suma valorii capitalului si rezervelor; aceasta nu putea oferi deponentilor dobanzi nejustificate de natura operatiunilor sale, nu putea utiliza, pentru atragerea deponentilor, mijloace necorespunzatoare ca: intermediari remunerati, publicitate exagerata sau afirmatii nereale fata de situatia ei financiara si a mersului afacerilor sale, cu consecinte negative pentru economie si pentru masele largi de cetateni.In ce priveste plasamentele, s-au introdus, de asemenea, restrictii menite sa impiedice operatiunile incompatibile cu natura comertului ele banca si imobilizarea fondurilor primite de la banci, si anume: » nu se putea acorda unui singur client, fara garantii reale, un credit mai mare de 10% clin valoarea capitalului ei social si a rezervelor; » nu se puteau cumpara titluri producatoare de dividende pentru un total mai mare de 25% din valoarea capitalului social, plus rezervele; » nu se putea participa la alte intreprinderi, de orice natura, cu un capital mai mare de 25% o din valoarea capitalului social propriu si a rezervelor; » bancile, care primeau depuneri la vedere sau contractau alte obligatiuni la vedere, erau obligate sa aiba o rezerva in numerar de cel putin 10% din totalitatea acestor angajamente ale lor; » bancile mai erau obligate sa aiba o rezerva usor lichidabila, constand in titluri de stat sau garantate de stat si efecte de comert sau warante, sconile la Banca Nationala a Romaniei, de cel putin 1, 3 din totalul angajamentelor lor. Garantia, ca bancile vor putea face fata oricand cererilor de retragere ale depunatorilor sau creditorilor, presupunea urmatoarele interdictii: » cumpararea si vanzarea de marfuri pe cont propriu; » cumpararea si vanzarea de imobile pe cont propriu; » cumpararea propriilor lor actiuni; » acordarea de credite asupra acestor actiuni; » constituirea acestor actiuni in gaj, pentru datoriile bancii; » plasarea propriilor actiuni prin zvonuri false sau impunerea lor clientilor la acordarea imprumuturilor; » acordarea de impatimituri propriilor administratori si directori ai bancii s.a. In privinta conducerii bancilor, legea prevedea ca: » fondatorii societatilor bancare sa fie oameni cu intentii serioase si cu suficiente posibilitati materiale; sa verse ' inaintea obtinerii autorizatiei de functionare ' cel putin 50% din capitalul social subscris si restul, cel mai tarziu intr-un an ele la constituire. Formarea capitalului social nu putea fi facuta nici din aporturi in natura, nici prin debitari in cont, iar fiecare din membrii fondatori era obligat a pastra, timp de 5 ani, o cota de cel putin 30% din capitalul ce a subscris si nu putea stipula, in propriul sau interes, vreun avantaj de natura a micsora capitalul social si rezervele bancilor. Fondatorii trebuiau sa se bucure de moralitate, fiind exclusi cei condamnati penal pentru: furt, escrocherie, abuz de incredere, fals, delapidare, bancruta simpla sau frauduloasa sau orice crime sau delicte savarsite in vederea unui interes patrimonial ilicit, cum si complicii la asemenea fapte; nu puteau fi fondatori de societati bancare falitii (chiar reabilitati) si nici persoanele care fusesera sau erau conducatori ai unei intreprinderi falite. Administratorii, cenzorii si directorii unei banci trebuiau sa indeplineasca aceleasi conditiuni de moralitate ca si fondatorii; administratorii unei societati bancare pe actiuni trebuiau sa aiba si calitatea de actionar al acelei societati, pentru cel putin 1/200 din valoarea capitalului ei social; pentru cenzori, aceasta obligatie era de 1/100 din capitalul social; administratorii si cenzorii erau obligati sa execute personal functiile incredintate, sa lucreze cu constiinciozitate si sa respecte secretul operatiunilor; rudele directe si prin alianta, oana la gradul patru, ale administratorilor nu puteau fi alesi cenzori. Administratorii, cenzorii si directorii nu puteau lua sume de bani pe credit de la societatile bancare la care functionau, nu puteau participa, decat in anumite conditiuni, la conducerea altor intreprinderi; erau solidar raspunzatori atat fata de societate, cat si fata de terti, pentru toate prejudiciile cauzate prin culpa lor. De asemenea, au fost reglementate- precis normele de gestiune a bancilor; » cheltuielile de constituire nu puteau depasi 3% din valoarea capitalului social; » totalul cheltuielilor generale, exceptand dobanzile platite, nu puteau depasi un procent din totalul plasamentelor: - 7% la bancile cu un capital de peste 60 milioane lei; - 8% la bancile cu capital intre 10 si 60 milioane lei; - 9% la bancile cu capital sub 10 milioane lei; » bancile erau obligate sa creeze un serios fond de rezerva, capabil sa preintampine pierderile din timp de criza, prelevand in fiecare an cel putin 10% din beneficiile nete, pana ce fondul urma sa atinga cifra capitalului social si 5%. dupa aceea, pana ce fondul de rezerva urma sa atinga dublul capitalului; 50% din rezervele, astfel constituite, trebuiau plasate in titluri garantate de stat, lombardabile la Banca Nationala a Romaniei. Pentru prima data s-au introdus in Romania reguli precise, cu privire la forma s- continutul bilantului bancar, contului de profit si pierdere si ale celorlalte situatii conile, precum si la criteriile de evaluare a diferitelor elemente din actil si pasil bancilor; s-a intarit publicitatea acestor documente si a tuturor actelor facute de o banca, infiintandu-se registre speciale, unde aceste operatiuni puteau fi urmarite si cunoscute de cei interesati. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
