 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
|
|
Influenta sl locul keynesismului in gindirea economica de la mijlocul secolului xx |
|
| Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspindite teorii si doctrine economice din secolul XX. La scurt timp dupa moartea lui J. M. Keynes, profesorul A.C. Pigou 1-a caracterizat drept "cel mai interesant, cel mai influent si cel mai important economist al timpului sau"41. P. A. Samuelson si W. D. Nordhaus il considera pe J. M. Keynes drept unul dintre gigantii stiintei economice, "un geniu multilateral care a dobindit autoritate in domenii ca matematica, filozofia si literatura", iar in ce priste gindirea lui economica, mai ales lucrarea sa "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor", ei apreciaza ca aceasta a constituit "o provocare pentru gind Keynesismul a socat, dar s-a si impus rapid in atentia celorlalte curente de gindire economica si mai ales a oamenilor politici si a organizatiilor obstesti (sindicatele) indeosebi prin trei trasaturi: a) recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv insilitatea si dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale conomiei contemporane de piata; b) sublinierea faptului ca intelegerea acestor caracteristici, precum si a terapiei lor presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei de piata nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara macroeconomica si c) denuntarea multor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si legitimarea interntiei statului contemporan in economie, respectiv dirijismul. Perioada de glorie a keynesismului a durat cam trei decenii (1936-l965-l968). Lucrarile de prezentare si popularizare a gindirii economice a lui Keynes au infatisat-o pe aceasta ca o revolutie in gindirea economica a secolului XX. Sint semnificati in aceasta privinta, mai ales lucrarile americanilor L.R. Klein (revolutia Keynesista -l947), Alvin H. Hansen (Ghid pentru Keynes si Economia americana - 1957), S.E. Harris (New-Economisc 1977) si R. Lekachman (Epoca lui Keynes -l967), precum si ale britanicilor R.F. Harrod (Viata lui J.M.Keynes -l951) si Joan Robinson (Filozofie economica-l964). Este adevarat ca nu toti economistii au impartasit aceasta apreciere elogioasa. Adeptii liberalismului, neoclasici ca F. A. Hayek sau principalul reprezentant al monetaristilor americani, M. Friedman, au criticat indeosebi politica bugetara, respectiv politica fiscala (de redistribuire a niturilor) preconizata de Keynes, chiar daca au recunoscut insemnatatea analizei economice si a terminologiei macroeconomice folosita de J. M. Keynes. intr-o lucrare din anul 1968, M. Friedman preciza, in acest sens, ca "Noi toti folosim limbajul si aparatul keynesian; nimeni dintre noi nu mai accepta concluziile keynesiene initiale"44. Chiar si unii adepti si urmasi ai lui Keynes se indoiesc de legitimitatea termenului de "revolutie keynesista", avind in dere acordul lui Keynes cu microanaliza neoclasica (AS. Eichner, J. A. Kregel), precum si faptul ca a lasat neexplicate multe probleme economice cu implicatii sociale, printre care inegalitatile in repartitie si inflatia, precum si puternicele decalaje la scara mondiala.In fata unor atitudini atit de diferite fata de opera economica a lui J.M. Keynes, economistul francez G. Abraham-Frois se intreaba recent (1988) daca nu cumva unii dintre adeptii lui Keynes "l-au tradat", daca sint justificate sau nu criticile care i-au fost aduse si daca nu cumva teoria economica a lui Keynes si politica economica dirijista s-au perimat, sint depasite? Cu unele rezer, autorul citat considera ca raspunsul este afirmativ la toate intrebarile puse45. Se poate vorbi despre "tradarea" lui Keynes in masura in care unii dintre interpretii conceptiei sale au deformat-o prin "simplificare", ajungindu-se uneori la o "forma caricaturala" a doctrinei sale reale, la vulgarizarea ei. Pe aceasta linie se inscrie si "analiza IS-LM", adica practica unor economisti care se considera adeptii lui Keynes, dar care reduc explicarea proceselor macroeconomice la interactiunea dintre curba institiilor, presupuse a fi egale cu economiile (S), deci curba IS (institii-economii) si curba cererii (L) si a ofertei (M) de bani, deci curba LM. Exista o multitudine de interpretari ale teoriei economice si ale doctrinei politico-economice elaborate de J.M. Keynes. Economistul francez, A. Barrere mentioneaza mai multe rsiuni foarte raspindite ale keynesismului, printre care: "cea din manuale, care prezinta studentilor un rezumat ce se limiteaza la expunerea celor mai obisnuite instrumente de analiza; rsiunea recuperatorilor, care prezinta acest sistem ca pe un caz particular al sistemului traditional ("neoclasic" - n.ns. -S.S.S.), in sensul ca s-ar deosebi de acesta numai prin anumite ipoteze speciale si exceptionale; rsiunea practicienilor din domeniul afacerilor si al politicii economice, care nu vad in acesta (in keynesism - n.ns. -S.S.S.) decit o culegere de retete practice; rsiunea teoreticienilor care se bazeaza pe o prima lectura si care ramin sub impresia socului initial provocat de aparitia "Teoriei generale"46. Un alt economist francez, G. Abraham-Frois citeaza tentativa unui economist nordamerican de a identifica mai exact dimensiunea reala a acestor deosebiri de interpretare a Iui Keynes, amintindu-l pe E.R. Weintraub (1980) care a constatat 4.827 modalitati de lectura a operei acestui mare economist.In ce priste numeroasele critici care au fost aduse macroanalizei keynesiste trebuie spus ca cel putin unele au fost favorizate chiar de Keynes, fie prin ambiguitatea unor expuneri si impreciziuni de limbaj, fie prin faptul ca el s-a oprit numai asupra unor procese economice imediate (pe termen scurt), renuntind cu buna stinta la instigarea lor pe termen lung (dinamica economica). Consecintele acestor critici au fost foarte diferite, dupa cum ele au fost facute de adeptii sai, de catre neokeynesisti si postkeynesisti (Harrod, Robinson, Eichner, Barrere etc.) cu scopul de a dezvolta teoria lui si de a o extinde la fenomene si procese neluate de el in studiu (cresterea economica, acumularea de capital, inegalitatile dintre agentii economici individuali si dintre tari etc), sau de adrsarii sai, indeosebi de neoliberalii monetaristi (M. Friedman, R.N. Clower, A. Leijonhufvud etc.) si alti neoclasici (J. Hicks), cu scopul de a demonstra inconsistenta ideilor respecti si de a respinge politica economica propusa (indeosebi politica fiscala de redistribuire a niturilor). Dar, indiferent de unghiul din care au fost facute aceste critici si de telurile subiecti urmarite de adeptii sau adrsarii lui Keynes, multe din aceste critici s-au dodit valabile, dezvaluind parti slabe sau insuficient fundamentate din punct de dere teoretic. Neokeynesistii (Harrod, Domar, Robinson) au aratat importanta dinamicii economice si, in cadrul acesteia, a acumularii de capital (Robinson) pentru sporirea institiilor, precum si utilitatea masurarii interactiunii dintre sporul de capital si de nit (Harrod, Domar). Postkeynesistii (Eichner, Kregel, Steedman) au sugerat necesitatea reexaminarii problemelor microeconomice (preturi, nituri) pe alte baze (neoricardiene) decit teoria neoclasica, acceptata si de catre Keynes, ca si nevoia extinderii instigatiilor si la alte probleme acute printre care inflatia, cheltuielile militare, relatiile economice internationale etc. Monetaristii au subliniat limitele politicii dirijiste fiscale in legatura cu sporirea ocuparii miinii de lucru ("efectul de evic Pe masura evidentierii unor limite ale teoriei si politicii economice keynesiste, pe masura inmultirii ciriticilor impotriva lor, s-a conturat o stare de nemultumire accentuata impotriva keynesismului si dirijismului, care a culminat in deceniile sapte si opt ale secolului nostru, declansind criza keynesismului, fenomen la care s-a referit, de exemplu, neoclasicul britanic J.R. Hicks in lucrarea "Criza gindirii keynesiste" (1974).In aceste conditii s-au intensificat considerabil atacurile neoliberale impotriva keynesismului, dirijismului si neokeynesismului, imbracind forma unei adevarate "contrarevolutii monetariste" (Friedman, Clower, Leijonhufvud) la care ne vom referi in alt modul. Recunoscind unele lacune si deficiente reale ale keynesismului, postkeynesistii contemporani au atras atentia asupra faptului ca multe din criticile formulate la adresa teoriei economice dirijiste nu rezista unei analize temeinice, ca ele se bazeaza pe prezentarea simplificata a keynesismului de care nu poate raspunde autorul criticat.In acelasi timp, ei au considerat, pe buna dreptate, ca, oricit de valoraose ar fi, teoria si doctrina economica elaborate de Keynes, nu trebuie absolutizate, nu trebuie sa pretindem ca ele sa dea raspuns la toate problemele noi cu care ne confruntam in prezent. Atitudinea pe care o recomanda postkey ne sistul francez Alain Barrere este transkeynesismul, ceea ce inseamna preluarea ideilor valide si valabile din keynesismul original, dar in acelasi timp si imbogatirea lui cu noi idei, ca raspuns la noile probleme cu care sintem confruntati in prezent si sintetizind tot ceea ce a reusit sa dea mai bun gindirea economica de dupa Keynes, dar, evident, excluzind criticile facile si nejustificate.Ind fondul gindirii economice a lui J.M. Keynes cu aprecierile si criticile care i-au fost aduse de contemporanii si urmasii lui, A. Barrere ajunge la concluzia ca "sistemul keynesist este rau cunoscut, rau interpretat si ca se impune, de urgenta, o noua lectura a acestuia cu scopul de a fi, nu numai cunoscut mai bine si apreciat mai corect, ci si de a beneficia de criticile poziti care pot duce la imbunatatirea si perfectionarea lui, cum s-a intimplat cu toate marile sisteme"47. Din cele de mai sus rezulta ca teoria si doctrina economica keynesista se numara printre cele mai controrsate componente ale gindirii economice , dar in acelasi timp ca ele constituie unul din pilonii de baza ai tendintei dominante din gindirea economica occidentala. in consecinta, oricit de mult ar fi fost criticat si chiar "tradat" (deformat, vulgarizat, simplificat si, sub anumite aspecte, chiar depasit), keynesismul a intrat definitiv si irevocabil in componenta stiintei economice contemporane ca temelie teoretica a realitatii denumita de specialistii americani cu termenul de "economie mixta". Aceasta presupune imbinarea, cit mai armonioasa posibila, a initiatii particulare cu activitatea de sprijin si control centralizat din partea statului, pentru mai buna organizare (reglare) a mecanismului de ansamblu al economiei de piata din zilele noastre. Caracterizind economia americana din deceniul 6 al secolului nostru, Alvin II. Hansen spunea: "A«PiataA» nu poate sa decida cit de mult vom cheltui pentru scoli, pentru asigurarile sociale sau pentru apararea nationala. Noi (americanii -n.ns. -S.S.S.) am atins un punct in evolutia noastra economica si sociala in care, nu piata, ci judecatile sociale de valoare trebuie sa controleze modul cum vom folosi ceea ce poate sa insemne o patrime din resursele noastre producti. Economia noastra nu mai este pe de-a intregul o economie de piata. Ea este o economie mixta publica si particulara Ceea ce se dezvolta este statul bunastarii si nu statul ca proprietar si ca agent economic nemijlocit. Statul bunastarii -precizeaza autorul -, este, in primul rind, un redistribuitor de nit si un mare cumparator al produselor intreprinderii particulare. Dar treburile le face intreprinderea particulara"48. Dupa aproximativ un deceniu, au internit unele schimbari in optica gurnantilor nordamericani, in sensul ca republicanii (Nixon, Reagan, Bush) acorda intiietate neoliberalismului, chiar daca nu resping total dirijismul. Dar chiar si in aceasta situatie, ideea unei economii mixte si deci legitimarea unei anumite interntii a statului in economie continua sa fie idei unanim acceptate in literatura de specialitate occidentala. De pilda, in cea mai recenta editie (a 13-a din anul 1989) a cunoscutului manual international "Economics" publicat de PA. Samuelson si W.D. Nordhaus se examineaza "sistemele economice alternati" care au existat de-a lungul timpurilor si anume: economia bazata pe traditie (obiceiuri), economia de comanda in care statul (democrat sau diactatorial) ia decizii, si economia de piata, in care deciziile le iau agentii particulari pe baza semnalelor culese de la piata. Concluzia autorilor este ca "Nici o economie din zilele noastre nu imbraca nici una din aceste forme pure. Mai degraba este vorba de societati cu economii mixte, cu elemente de piata, comanda (decizie de ia centru - n.ns.- S.S.S.), traditie (obiceiuri -n. ns. - S.S.S.). Nu a existat niciodata o economie de piata 100% (desi Anglia din secolul XIX se apropia de aceasta). in capitalismul american de azi - precizeaza autorii - statul are un rol important in instituirea cadrului legal pentru viata economica, asigurind servicii ca educatia si ordinea si reglementind (regulating - in original - n.ns. - S.S.S.) poluarea si afacerile. Dar majoritatea deciziilor din Statele Unite de azi se adopta pe baza preturilor si cantitatilor determinate de piata"49.In aceasta situatie este limpede, pentru orice student si pentru orice persoana care doreste sa-si formeze o cultura economica minimala, ca nu se poate dispensa de cunoasterea operei economice a lui J.M. Keynes sau cel putin de cunoasterea lucrarii sale "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor" (1936). Aceasta este una din lucrarile-cheie a carei cunoastere usureaza considerabil intelegerea celor mai aprinse controrse din literatura de specialitate din ultima jumatate de secol. Si pentru ca cititorul neinitiat sa nu se impotmoleasca in capcanele unor interpretari defectuoase sau tendentioase ale keynesismului este de dorit ca, dupa cunoasterea elementelor din acest modul, sa treaca la lectura nemijlocita a operei originale, a carei dezbatere va aa loc, pentru studenti, in cadrul orelor de seminar programate. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
