 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
|
|
Problematica economica majora d.n perioada postbelica si modificarea raportului dintre megatenditele sl curentele de gindire economica din tarile dezvoltate |
|
| Dupa socurile suportate de omenire in perioada interbelica (mai ales criza din anii 1929/1933) si in timpul celui de-al doilea razboi mondial (imense pierderi de vieti omenesti si distrugeri de capacitati de productie si alte bunuri materiale si spirituale), oamenii politici si ginditorii, inclusiv economistii au inteles ca au datoria sa formuleze optiuni cu un mai pronuntat caracter democratic si sa descopere mijloace mai eficiente ca in trecut pentru rea O dubla dilema a aparut in fata oamenilor politici si a opiniei publice pe care se sprijineau ei: pe de o parte, s-a pus intrebarea "care este sistemul economic care poate asigura in mod optim existenta si dezvoltarea fireasca a popoarelor?", iar pe de alta parte, in functie de aceasta optiune, "ce politica economica este preferabil sa practice statele contemporane?". Raspunsul la aceaste intrebari a fost diferit, fiind conditionat, cel putin in anumite tari si medii sociale, nu numai de convingerile proprii, ci si de presiuni externe. Majoritatea tarilor lumii si a economistilor au optat pentru perfectionarea si dezvoltarea sistemului economic traditional (economia de piata sau capitalismul), iar intr-o serie de tari, incepind cu fosta URSS si continuind cu tarile aflate in sfera lor de influenta, s-a incercat organizarea economico-sociala pe baze colectiviste, atribuind statului competente extrem de largi in dauna agentilor economici - in primul rind a celor individuali.In ambele cazuri s-a considerat insa ca succesul activitatii economice este conditionat de prezenta mai activa a statului, evident in forme si cu mijloace diferite de la un caz la altul. Ideea interntiei statului in economie s-a transformat, treptat, dintr-o "erezie" intr-o regula normala de conduita in perioada la care ne referim, sau mai exact, in prima parte a perioadei postbelice. Cresterea interdependentelor dintre tarile lumii si noua problematica economica. Atit desfasurarea celui de al doilea razboi mondial cit si evolutia economica ulterioara au evidentiat legatura tot mai strinsa dintre tarile lumii, pe de o parte, in ce priste securitatea lor (crearea O.N.U. in 1945 a dodit acest lucru), iar pe de alta parte, in ce priste economia lor (cresterea continua a volumului productiei si dirsificarea structurii si orientarii geografice a comertului exterior, respectiv international). in aceste imprejurari, un rol important in modelarea economiei si gindirii economice din perioada postbelica 1-a avut competitia dintre capitalism si socialism, ca si rezultatele ei greu previzibile mai ales pe termen lung, pentru majoritatea covirsitoare a omenirii. Unele probleme economice erau prezente in toate categoriile de tari, printre care dezideratul silitatii economice, impactul progresului stiintifico-tehnic asupra economiei, ridicarea standardului de viata al populatiei, extinderea relatiilor economice externe si imbunatatirea pozitiei tarii respecti pe piata mondiala, problema resurselor, indeosebi a energiei. Au existat si probleme economice specifice unor grupuri de tari. Majoritatea covirsitaore a tarilor lumii, subdezvoltate sau in curs de dezvoltare ("lumea a treia") se confruntau cu o accentuata raminere in urma din punct de dere economic si cautau sa-si modifice structural economia pentru a se dezvolta si a rezolva marile probleme sociale pe care le aau (mizerie, foamete, insuficienta invatamintului si ingrijirii sanatatii). Cresterea rtiginoasa a datoriei lor externe si deturnarea unor insemnate fonduri in directia inarmarilor au blocat efortul lor de dezvoltare. Tarile dezvoltate cu economie de piata ("lumea intiia") s-au preocupat de sporirea bogatiei lor ("cresterea economica"), sperind ca aceasta va usura rezolvarea tuturor celorlalte probleme neplacute: tensiunile legate de repartitia nitului national, reducerea inegalitatilor de nit si are, expansiunea externa, abolirea discriminarilor, atenuarea conflictelor etc. Tarile cu o economie hipercentralizata, denumite in mod proandistic "socialiste" ("lumea a doua"), au incercat in egala masura, sa rezol atit cresterea rapida si substantiala a potentialului lor de productie si, implicit, restructurarea economiei lor pe baza tehnicii moderne, cit si infaptuirea dreptatii sociale, printr-un sistem de repartitie care se dorea stimulator al eficientei economice, ca argument al pretinsei sale superioritati fata de capitalism, dar alunecarea lor spre totalitarism a zadarnicit aceste eforturi. Ecranul deformator al "razboiului rece" (rivalitatile ideologice intre sisteme, tari, partide, curente de gindire economica etc.) a ingreunat considerabil atit intelegerea realitatilor din diferite tari, inclusiv urmarirea si masurarea rezultatelor reale obtinute de acestea in economie, cit mai ales dialogul constructiv dintre specialistii lor, inclusiv economistii. O anumita strapungere a acestor dificultati a avut totusi loc in mod ordonat, prin intermediul O.N.U. si al organizatiilor si organismelor ei (ca de ex.: UNESCO, UNCTAD, FAO, ONUDI, PNUD etc), cit si in mod episodic, prin curajul si inntivitatea unor oameni de stiinta de mare prestigiu, fie prin participarea la diferite congrese internationale, fie prin relatii personale (de ex.: legaturile economistilor americani, indeosebi, W. Leontief, cu economistii sovietici Kantarovici, Novojilov, Mensicov, Agambeghian etc). Cele trei etape din perioada postbelica si modificarea raportului dintre diferite megatendinte si curente de gindire economica. Dupa accentul care a fost pus pe diferite probleme economice in toate tarile lumii, perioada postbelica se subimparte in trei etape.In prima etapa (1945-l965/1971) toate tarile lumii au pus accentul pe cresterea economica (sporirea in ritmuri mai inalte a nitului national) si implicit pe cresterea rolului statului in sprijinirea progresului stiintifico-tehnic si infaptuirea bunastarii generale sau a dreptatii sociale, ca si a participarii lor cit mai largi si eficiente la schimburile economice internationale. In aceasta etapa a fost testata validitatea keynesismului si dirijismului in diferite tari, ajungindu-se la concluzia ca acesta este fundamentul teoretic ("new economics") al unei politici economice realiste (indeosebi in timpul gurnarii lui J.F Kennedy in S.U.A.), ceea ce i-a determinat pe cei mai de seama reprezentanti ai gindirii economice academice (indeosebi P.A. Samuelson) sa admita ca teoria keynesista si politica dirijista trebuie incluse printre fundamentele teoriei economice, acceptata in mod oficial conntionala, standard sau "mainstream economics"), adica dominanta in tarile rccidentale, chiar daca mai continuau sa existe si economisti de alte orientari. Este vorba mai ales de economistii ultraliberali (F.A. Hayek si M. Friedman in S.U.A., J. Rueff si M. Allais in Franta etc.) care criticau si respingeau macroanaliza keynesista si interntia statului in economie, pronuntindu-se, in continuare, pentru libera intreprindere nestinjenita. Curentele contestatare din gindirea economica s-au dezvoltat in aceasta prima etapa in mod extrem de inegal: in tarile cu economie ificata hipercentralizata a fost acceptata numai gindirea economica marxista, blocata intr-o masura insemnata de mentalitatea triumfalista si critica negativista a celor considerati adrsari, trasaturi care au impins-o, cu timpul, spre un dogmatism pronuntat, chiar daca pe alocuri au existat si performante teoretice remarcabile, legate de rezistenta unor economisti fata de dogmatism; in tarile din "lumea a treia" s-a dezvoltat gindirea economica radicala, care a criticat in egala masura atit liberalismul si marxismul traditional, cit si dirijismul, intrucit nu s-au ocupat de problemele lor specifice, cautind, spre deosebire de acestea, sa descopere viciile chiului sistem de relatii economice internationale si mai ales calea si metodele care puteau conduce aceste tari spre o dezvoltare independenta (C Gindirea economica marxista cunoaste o anumita dezvoltare in aceasta etapa si in tarile industrializate cu economie de piata, mai ales in Franta (Ch. Bettelheim, P. Boccara, Ph. Herzog, Chr.Palloix), Marea Britanie (M. Dobb), Italia (A. Pesenti) si chiar in S.U.A. (P.A. Baran, P.M. Sweezy), fiind denumita uneori "neomarxism". A doua etapa din perioada postbelica (incepind cu 1971 pina in 1989) este marcata de accentuarea fenomenelor de insilitate care se manifesta, la inceput, in domeniul relatiilor internationale prin declansarea unor crize globale (energetica, monetara, alimentara, poluare etc), dar apoi si la nilul diferitelor economii nationale, in functie de specificul lor. Toate tarile au fost marcate de inflatia galopanta si povara denita insuporila a cheltuielilor militare. in tarile dezvoltate s-au amplificat criticile impotriva politicii economice dirijiste de inspiratie keynesista, favorizind renirea pe prim a ginditorilor ultraliberali, indeosebi monetaristii (M. Friedman) si intensificarea crititcilor atit impotriva dirijismului, a interntiei statului in economie (F. A. Hayek), cit si impotriva socialismului, marxismului si radicalismului (P.A. Samuelson, P. Wiles, J. Rueff, M. Allais etc).In tarile lumii a treia au loc puternice framintari sociale si politice in legatura cu lupta interna pentru putere pe care o duc diferite grupari de oameni politici, cit si in legatura cu povara extrem de grea a datoriilor externe pentru care aceste tari trebuie sa plateasca dobinzi exorbitante, ceea ce le submineaza eforturile de dezvoltare independenta si de ridicare a standardului de viata a majoritatii populatiei.In tarile denumite "socialiste", conduse pe baza ului economic centralizat, se intensifica preocuparile legate de renilizarea activitatii economice, determinind orientarea crescinda a unor economisti marxisti spre recunoasterea rolului necesar al pietei si al semnalelor ei pentru deciziile economice eficiente si, implicit, interesul lor pentru lucrarile cu caracter tehnico-economic ale unor specialisti occidentali, mai ales pentru cele referitoare la calculul marginal (extremal) si modelele de optimizare a cresterii economice (acumulare de capital si institii). In aceasta etapa creste considerabil influenta liberalismului neoclasic asupra opiniei publice; keynesismul si dirijismul sunt criticate tot mai intens, fiind considerate responsabile pentru inflatia galopanta, deficitele bugetare si repetarea recesiunilor; iar marxismul este atacat din multiple directii, in special pe temeiul slabelor performante economice si sociale din tarile blocului comunist si incalcarea drepturilor omului in aceste tari. A treia etarta din perioada postbelica incepe in anul 1989 cind au avut loc rasturnari spectaculoase de regim in Europa rasariteana si s-au exprimat optiuni social-politice si culturale de o mare dirsitate, dar potrivnice imixtiunii excesi a statului in economie, urmare a faptului ca sistemul politic totalitar din aceste tari s-a dodit incapabil sa organizeze economia in mod eficient si stimulator, incalcind in mod grosolan drepturile omului, libertatile democratice recunoscute in intreaga lume.In procesul de tranzitie de la economia ificata hipercentralizata la economia de piata libera si descentralizata, atentia specialistilor si a opiniei publice din fostele tari socialiste s-a indreptat cu insistenta asupra modelelor occidentale de economie (nord-american, st-european, suedez, austriac etc.) si a experientelor inspirate de acestea ("micii tigrii" din Asia de est si sud-est), precum si spre curentul liberal din gindirea economica mondiala. Aceste schimbari de optiuni si orizont in gindirea economica sint usor explicabile in conditiile in care marxismul si dirijismul au intrat in conul de umbra al nemultumirilor aproape generale fata de rezultatele practice obtinute in numele lor, iar radicalismul s-a epuizat relativ repede in absenta unor solutii practice credibile pentru problemele gra pe care in mod justificat le-a pus in discutie.Intrucit, pe langa succesele reale general recunoscute, economia contemporana de piata are si o serie de imperfectiuni si aspecte negati, ascensiunea recenta a liberalismului neoclasic, inclusiv revigorarea monetarismului ultraliberal, sunt insotite de artismente justificate din partea unor ginditori eterodocsi impotriva iluziilor cultivate de liberalismul traditional si preluate de neoliberalismul contemporan (mai ales ideea inutilitatii implicarii statului in functionarea economiei contemporane). Recesiunile repetate cu care se confrunta tarile cele mai dezvoltate din lume si persistenta unor dificultati in relansarea economiei lor pe magistrala cresterii economice fac plauzibile aceste rezer eterodoxe fata de ultraliberalismul contemporan si explica preferinta multor specialisti in materie pentru obiecti social-economice mai complexe, ca de exemplu, "economia sociala de piata" si "liberalismul social", plasate la confluenta dintre marile curente de gindire economica din zilele noastre, capabile sa satisfaca o paleta mult mai larga de interese economico-sociale. Majoritatea covirsitoare a tarilor lumii - "Sudul" subdezvoltat sau in curs de dezvoltare si indatorat fata de centrele financiare mondiale - evolueaza in conditii dificile, luptand cu piedici aproape de netrecut si nu gasesc sperante prea mari la nici unul din marile curente de gindire economica din "lumea dezvoltata" (lumea "intiia"), provocind ingrijorari legitime la scara intregii economii mondiale.In aceste conditii, la problemele economice specifice pe care le are fiecare categorie de tari se adauga problemele economico-sociale si politice globale care le afecteaza pe toate, chiar daca in grade diferite, si care nu pot fi rezolvate in mod izolat, cum sint problemele: razboi sau pace, securitate impotriva armelor nucleare si a terorismului, cheltuielile militare, ghemul de crize care se impletesc si se intretin in mod reciproc de peste doua decenii sub denumirea prea generala si putin concludenta de criza (economica) mondiala, problemele saraciei absolute, a foametei, a datoriei externe, a poluarii, a multiplelor decalaje (economice, sociale, tehnologice, culturale etc). Sfidarea pe care realitatea economico-sociala dramatica de la sfirsitul secolului XX o adreseaza stiintei economice si multitudinii de doctrine si tendinte, curente si nuante de gindire economica ce se concureaza si se blameaza reciproc, dar din care se alimenteaza aceasta stiinta, este, prin urmare, mai grava si mai puternica decit oricind. Umanitatea in ansamblul ei parcurge in prezent o criza de mare amploare si complexitate, ale carei radacini si componente nu au fost pe deplin explicate si, din aceasta cauza, solutiile care se impun sint extrem de controrsate in conditiile afirmarii tot mai puternice a pluralismului politic si ideologic. Consacrarea capacitatii analitice si a validitatii normati a actualelor tendinte si curente de gindire economica depind, ca in orice alta etapa a istoriei, de masura in care ele vor reusi sa rezol aceste probleme economice gra si complicate, restul este retorica si lumea nu mai prea suporta acest produs secundar al gindirii economice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
