 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Politica stocurilor de marfuri in comert
|
|
Rolul stocurilor si importanta optimizarii lor |
|
| Stocul de marfuri este o forma de materializare a ofertei, mai exact forma pe care o imbraca in mod obligatoriu toate marfurile aflate in circulatie. El cuprinde cantitatile de marfuri care raman in reteaua comerciala pana in momentul realizarii lor catre consumatori. Ca proces economic, stocajul reprezinta o stagnare a circulatiei marfurilor; dar aceasta, cand nu depaseste limitele normale, este o conditie necesara a procesului circulatiei marfurilor. Stocul de marfuri reprezinta unul din mijloacele prin care comertul realizeaza rolul sau de intermediar intre productie si consum, prin care se realizeaza functiile ce-i revin in circulatia marfurilor, in economia nationala. Problemele stocurilor de marfuri in comert au, in conditiile actuale, o importanta exceptionala. Miscarea stocurilor, consumarea si in acelasi timp, Locul stocului in activitatea comerciala si functiile acestuia Analiza activitatii de stocare, introducerea unui sistem corespunzator de gestiune a stocurilor trebuie sa aiba drept punct de plecare evaluarea corecta a locului rezervat stocului in activitatea economica, a functiilor sale. O buna perioada de timp , stocul a fost considerat ca o "cheltuiala", care, cu cat este mai mica, cu atat ofera intreprinderii posibilitatea obtinerii unor beneficii mai mari. Dovedindu-se totusi indispensabil, stocul a fost calificat drept un "rau necesar". In ultimele decenii se inregistreaza, insa, o veriila revolutie "dans Ies esprits" - cum o apreciaza P. Jarre - recunoscandu-se (datorita, in principal, progresului tehnic) ca in stocuri sau investitii, fondurile "imobilizate" pot avea deopotriva acelasi rol si aceleasi efecte asupra eficientei economice. Mecanizarea si automatizarea muncii - aspecte esentiale ale progresului tehnic - marcheaza o crestere sensibila a valorii fondurilor (fixe) "imobilizate" si deci a sarcinii intreprinderii -de a asigura recuperarea acestora prin intermediul amortizarilor, indiferent de cantitatea de bunuri produse in unitatea de timp; deci, activitatea trebuie sa se desfasoare nu numai permanent, ci si in ritm constant. De aici concluzia ca, pentru a desfasura o activitate renila in conditiile fluctuatiilor cererii este mai indicata, la prima vedere, constituirea unui stoc de marfuri care sa asigure satisfacerea cererii, decat cresterea corespunzatoare a ritmului de productie cu ajutorul unor capacitati de productie aflate, eventual, in rezerva sau a angajarii unui personal suplimentar. Rolul stocului, in acest caz, este limpede: constituie alternativa pe care intreprinderea o are la dispozitie pentru a face fata unei situatii "neprevazute", alaturi de solutia existentei unor capacitati de productie sau forta de munca suplimentara; decizia de a alege intre aceste doua solutii se ia avandu-se in vedere criteriul optimizarii activitatii - profitul. Se va constitui deci un stoc de marfuri, pentru a face fata fluctuatiilor cererii, numai atunci cand aceasta alternativa se dovedeste cea mai renila solutie. Constatarea permite degajarea functiei de regulator pe care o au stocurile - in cel mai propriu inteles al notiunii. M. Colanieri, intr-un articol, face urmatoarea remarca, scotand in evidenta functia de regulator (de termostat) a stocului: "Aceasta atie cu termostatul nu este o simpla coincidenta de fapte, ci ea arata clar ca rolul stocului este de a compensa intervalul dintre doua variabile: intrarile si iesirile (din sistem - N.A.)". Totusi, putem observa ca stocul nu este pur si simplu rezultatul unui joc al intrarii si iesirii unor cantitati, ci ajustarea in timp si ca debit a cantitatilor de materii prime, semifabricate, produse finite etc; de altfel, C. Florescu subliniaza ca miscarea stocurilor nu reprezinta o consecinta, un rezultat necontrolabil, ci "un proces dirijat".In acelasi timp, stocarea nu reprezinta un sfarsit al activitatii economice, scopul final al acesteia; stocurile nu sunt doar influentate de cele doua fluxuri ci, la randul lor, le influenteaza, declansandu-le. Astfel, un stoc coborat sub un nivel critic, si cu atat mai mult lipsa totala a stocului, declanseaza o aprovizionare (intrare); in aceeasi masura, existenta stocului permite realizarea unei iesiri din stoc. Deci, prin dimensiunea si structura sa, stocul joaca un rol de factor de organizare a activitatii, declansand o serie de activitati specifice fiecarui tip de intreprindere.In conditiile in care constituirea si mentinerea stocului presupun imobilizarea unor fonduri care, de multe ori, absorb o mare parte a resurselor financiare ale intreprinderii, se cer elucidate si, in special, sintetizate scopurile esentiale ale acestei activitati economice. in legatura cu aceasta problema, Kenneth Arrow distinge, potrivit unei sugestii a lui J.M. Keynes, trei motive (scopuri) esentiale ale constituirii si mentinerii stocurilor: tranzactia, precautia si speculatia. Tranzactia. Desincronizarile cvasipermanente ale celor doua fluxuri ce traverseaza punctul de stocaj pot aduce, intr-un fel sau altul, prejudicii intreprinderii comerciale. Stocul are tocmai rolul de a compensa aceste neconcordante intre intrari si iesiri, permitand, astfel, realizarea sarcinii de a satisface nevoile beneficiarilor - prin intermediul tranzactiilor comerciale (desfacerilor) - in conditii de eficienta economica maxima. Precautia. Activitatea comerciala este - din punct de vedere al intreprinderii - aflata permanent sub semnul incertitudinii, datorita, pe de o parte, cunoasterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor, iar, pe de alta parte, nerespectarii riguroase (cantitatisi la termen) a contractelor, de catre furnizori. in aceste conditii, "precautia" in fata incertitudinii viitorului se impune, singura solutie in vederea constituirii unor rezerve de marfuri fiind imobilizarea fondurilor. Speculatia. Una din trasaturile dominante ale pietei este permanenta oscilatie a preturilor; in aceste conditii, se constituie un stoc de marfuri ori de cate ori el poate genera un profit, de pe urma tranzactiilor speculative, realizat pe seama pretului. Cu toate ca in rezolvarea problemelor de stoc este foarte des utilizata clasificarea de mai sus, trebuie sa notam ca primele doua motive (tranzactia si precautia) sunt socotite fundamentale, celui de-al treilea acordandu-i-se o importanta infinit mai mica, el nefiind inclus in modelele de calcul ale stocului optim. De altfel, activitatea economica dintr-o perioada transmite perioadei ce urmeaza un stoc fara intentii speculative, ci din pura necesitate si aceasta deoarece, la sfarsitul unei perioade trebuie sa existe un stoc care sa permita continuarea activitatii in perioada urmatoare; lipsa stocului se inregistreaza doar in cazuri accidentale, neconstituind o regula si pune serios la indoiala, in perioada urmatoare realizarea, de catre intreprinderea comerciala, a activitatii economice. Daca analiza efectuata ne-a relevat scopurile sintetice ale procesului de stocare, ale stagnarii marfurilor sub forma de stocuri in drumul lor de la productie la consum, functiile acestora se pot defini daca intelegem "oprirea" marfurilor (cu conditia ca aceasta sa fie un act voluntar) ca o conditie sine qua non a insesi bunei desfasurari a circulatiei marfurilor.In acest fel, asigurarea unei circulatii neintrerupte a marfurilor este functia principala a stocurilor de marfuri. Stagnarea in scopul continuitatii pare un paradox. in realitate insa, numai existenta unor cantitati mari de marfuri in magazin sau depozite (sub forma de stocuri) asigura desfacerea continua si deci circulatia lor neintrerupta. De fapt, stocajul nu presupune o stagnare absoluta a marfurilor care imbraca forma de stocuri. Stocul de marfuri sufera un proces continuu de innoire, marfurile care-l formeaza participand actila realizarea circulatiei. Mai mult, chiar daca stocul ramane, din punct de vedere cantitativ, inghetat o perioada lunga de timp, prin cele doua procese pe care le sufera permanent (respectiv, iesire si intrare de stoc), la anumite intervale de timp stocul isi schimba complet continutul, respectimarfurile existente in stoc sunt schimbate cu exemplare noi. Echilibrarea productiei cu consumul, a ofertei cu cererea de marfuri, reprezinta o alta functie a stocurilor de marfuri. Cererea de marfuri a populatiei este corelata in intervalul anumitor perioade (de obicei un an), cu oferta de marfuri prin intermediul urilor agentilor economici; ele nu se sincronizeaza perfect: sunt produse cu o anumita sezonalitate a productiei sau a consumului. Marimea si structura stocului trebuie, in aceste conditii, sa fie astfel silite incat nepotrivirile dintre cele doua curente de marfuri sa nu produca o intrerupere a productiei, circulatiei sau a consumului. Asigurarea unor posibilitati largi de alegere din partea consumatorilor reprezinta o alta fiinctie importanta a stocurilor de marfuri. Aceasta functie presupune o astfel de structurare sortimentala a stocurilor incat sa satisfaca cele mai variate cerinte, gusturi, sa existe deci, pentru aceeasi cerinta, multiple posibilitati de satisfacere. Importanta functiilor ce le revin in circulatia marfurilor explica atentia deosebita acordata stocurilor in cadrul politicii comerciale, actualitatea gestiunii stiintifice a stocurilor de marfuri. Fara un volum corespunzator de stocuri nu este posibila realizarea unui comert modern. Categorii de stocuri Marfurile se "opresc" sub forma de stocuri, in toate fazele care compun procesul circulatiei lor; ele cunosc forme variate, in functie de destinatia produselor, de particularitatile verigilor comerciale in care se realizeaza etc.In aceste conditii, se poate adopta un sistem de clasificare a stocurilor de marfuri, in functie de mai multe criterii. Astfel, dupa locul stocarii se disting: stocuri in veriga comerciala cu ridicata, stocuri in veriga cu amanuntul si stocuri "pe drum" (respectiv, in drum de la industrie la comert sau de la o veriga comerciala la alta). Clasificarea stocurilor in functie de acest criteriu, caracterizeaza intregul drum pe care-l parcurg marfurile in procesul distributiei lor. Ponderea cea mai importanta revine stocurilor din veriga comerciala cu amanuntul.In fiinctie de perioada in care sunt identificate, stocurile pot fi initiale si finale, respectistocuri la inceputul si la sfarsitul perioadei analizate. Clasificarea stocurilor potrivit acestui criteriu se foloseste larg in munca de ificare la nivelul agentilor economici. De retinut insa caracterul relatial celor doua categorii de stocuri privite in timp, aceleasi stocuri de marfuri trec dintr-o catgorie in cealalta (respectiv, stocurile finale ale unei perioade devin stocurile initiale ale perioadei urmatoare). Caracterul si destinatia stocurilor ne prilejuiesc o noua grupare a acestora in: sezoniere, cu destinatie speciala, curente si de siguranta; in fiinctie de acest criteriu, stocurile se impart in categorii ce prezinta o importanta deosebita in activitatea practica de gospodarire a stocurilor. Stocurile sezoniere se refera la marfurile care sunt constituite in stoc in vederea desfacerii lor intr-o perioada viitoare. Crearea unor astfel de stocuri in reteaua comerciala este consecinta sezonalitatii productiei sau consumului anumitor marfuri. Stocurile sezoniere se constituie, cu precadere, in cadrul verigii comerciale cu ridicata. Stocurile cu destinatie speciala sunt create in anumite imprejurari, pentru scopuri deosebite. In aceasta categorie sunt incluse, de obicei, stocurile de marfuri constituite pentru zonele unde in anumite perioade ale anului drumurile de acces devin impracticabile (delta, unele localitati de munte). Stocurile curente reprezinta cea mai obisnuita forma de stoc pe care o dobandesc marfurile aflate in reteaua comerciala. De altfel, toate stocurile, indiferent de forma lor initiala (sezoniere sau cu destinatie speciala), devin, mai devreme sau mai tarziu, stocuri curente. Aceste stocuri sunt destinate satisfacerii cererilor zilnice, normale ale populatiei (sau altor beneficiari); caracteristica lor este ca se reinnoiesc continuu, pe masura epuizarii lor.In functie de nivelul atins de stocuri in procesul lor permanent de reinnoire distingem: stocuri minime sau de alarma, medii si maxime. Asa dupa cum reiese din ura 9-l, stocul minim reprezinta limita inferioara pe care o poate atinge stocul fara a periclita continuitatea desfacerilor; in conditiile evolutiei normale a cererii, stocul minim are marimea stocului de siguranta si prevede ziua sosirii unui nou lot de marfa . Stocul maxim reprezinta limita superioara pe care o atinge stocul in momentul receptionarii unui nou lot de marfuri. intre cele doua limite ale stocului se gaseste stocul mediu, element foarte important de caracterizare a evolutiei stocurilor, de fapt a insesi calitatii conducerii acestora. Alaturi de aceste ultime categorii de stocuri, curent se mai folosesc -potrivit urii 9-2 - stocurile de siguranta si stocurile de alarma. Stocurile de siguranta au drept destinatie acoperirea, intr-o anumita proportie, a cererilor "exceptionale" (care depasesc pe cele normale) intr-o perioada data; prevenirea rupturilor de stoc, "indiferent" de abaterile (in plus) ale desfacerilor de la evolutia lor ificata este, altfel spus, destinatia stocurilor de siguranta. Indicatorii stocurilor de marfuri Stocurile de marfuri pot fi exprimate cu ajutorul unui sistem, alcatuit din doua grupe mari de indicatori: absoluti si relativi. Indicatorii absoluti masoara stocurile in unitati naturale sau valorice. Ambele forme de exprimare sunt importante pentru aprecierea marimii stocurilor si a implicatiilor acestora. Astfel, stocurile in exprimare valorica, de exemplu, indica marimea imobilizarilor de fonduri, a creditelor bancare necesare pentru finantarea lor si deci, implicit, marimea dobanzilor pe care trebuie sa le suporte intreprinderea. Cu ajutorul indicatorilor absoluti pot fi exprimate atat stocurile existente la un moment dat (de exemplu, stocul initial, final etc), cat si stocurile medii ale unei perioade anumite, calculate ca medie (aritmetica, simpla, mobila, cronologica) a stocurilor de la diferite date (momente) dintr-o perioada anumita. Indicatorii absoluti, oricat de complet ar reda situatia stocurilor la un moment dat sau in cursul unei perioade, nu pot sugera aprecieri asupra caracterului normal sau anormal al stocurilor, nu pot exprima marimea lor in raport cu volumul circulatiei marfurilor. Indicatorii relativi raspund tocmai acestor cerinte. Ei sunt rezultatul unor raporturi dintre mai multi indicatori absoluti si se pot referi la stocul existent intr-un anumit moment sau la stocurile medii ale unei perioade. Stocul de la un moment oarecare poate fi exprimat, in mod relativ, cu ajutorul indicatorului "stoc in zile-rulaj" (in zile desfacere)" care exprima perioada de timp (in zile) pentru care stocul ar putea asigura desfacerea sau, cu alte cuvinte, in care s-ar innoi in intregime. Indicatorul se calculeaza cu ajutorul relatiei: SZR= S.Z/D unde, SZR este stocul in zile rulaj; S - stocul la un anumit moment; Z - numarul de zile dintr-o perioada considerata; D - desfacerea in perioada respectiva (ificata sau previzionata). Stocul mediu din cadrul unei anumite perioade se poate exprima relatiprin mai multi indicatori: - viteza de circulatie in zile exprima numarul mediu de zile cat a stat o marfa in stoc de la sosirea sa in magazin, de exemplu, si pana la vanzarea sa, sau marimea perioadei de reinnoire completa a stocului de marfuri. Relatia de calcul este : Vc= S.Z/D unde, Vc - este viteza de circulatie, in zile; S - stocul mediu calculat pentru o perioada data; D - desfacerea din aceeasi perioada; Z - numarul de zile ale perioadei considerate. - stocul in numarul de rotatii arata de cate ori se reinnoiesc stocurile in cursul unei perioade, de cate ori se cuprind ele in volumul desfacerilor de marfuri. Factorii care influenteaza nivelul, dinamica si structura stocurilor de marfuri Ca volum absolut, stocurile depind, in primul rand, de volumul activitatii comerciale. Facand insa abstractie de acest factor, se poate observa ca dimensiunile stocurilor sunt diferite de la o grupa de marfuri la alta; ele variaza de la o viteza de circulatie de o zi sau mai putin, la marfurile de cerere zilnica si cu un grad ridicat de perisabilitate (lapte, carne, paine), pana la peste 200 de zile la unele articole tehnice, la articole cu o mare complexitate sortimentala etc. Nivelul, dinamica si structura stocurilor depind de mai multi factori, intre care: frecventa cererii populatiei, frecventa livrarii marfurilor de catre furnizori, complexitatea sortimentala, gradul de organizare a activitatii comerciale. Frecventa cererii populatiei. Cererea consumatorilor poate fi, in functie de frecventa manifestarii ei, curenta, periodica sau rara. La o marime data a volumului circulatiei marfurilor, stocurile vor avea o marime invers proportionala cu gradul de frecventa a cererii; la marfurile de cerere periodica stocurile vor fi, ativ, mai mari decat la cele de cerere curenta, dar mai mici in raport cu stocurile pentru marfiirile de cerere noua. Stocurile depind, totodata, de ritmicitatea cererii. Chiar si in cadrul marfurilor de cerere curenta, solicitarea lor pe piata este in unele cazuri de o mare regularitate (paine, carne, ziare etc), in timp ce in alte cazuri (zahar, orez, bauturi etc), ea prezinta oscilatii in functie de o serie de influente: gradul de perisabilitate a produsului, obiceiuri in aprovizionare, stocurile de produse existente.la consumatori si altele. Desigur, in cel de-al doilea caz, stocurile vor fi mai mari decat in primul caz, pentru a putea raspunde unor oscilatii neprevazute ale cererii. Frecventa livrarii marfurilor de catre furnizori reprezinta un alt factor important care influenteaza stocurile de marfiiri. Daca stocurile au functia de a echilibra oferta de marfiiri cu cererea populatiei, atunci stocurile trebuie sa aiba asemenea dimensiuni incat sa poata asigura continuitatea circulatiei marfurilor in intervalul dintre doua aprovizionari succesive cu marfuri; cu cat va fi mai mare intervalul dintre livrarile de marfuri ale furnizorilor, dintre doua intrari de marfuri, cu atat stocurile trebuie sa fie mai mari si invers. Intervalul dintre doua aprovizionari (sau frecventa de aprovizionare) este, la randul sau, influentat de distanta dintre furnizor si beneficiar, de conditiile de transport, de marimea cererii de marfuri din partea beneficiarilor. Complexitatea sortimentala. Este un alt factor care influenteaza stocurile si in mod deosebit nivelul si dinamica acestora. Asa cum am vazut mai sus, stocurile de marfuri indeplinesc, printre altele, si functia de asigurare a unor posibilitati largi de alegere din partea cumparatorilor. Aceasta implica existenta unui anumit numar de exemplare din fiecare sortiment si articol, ceea ce conduce la un volum al stocurilor mai mare, in conditiile unui sortiment complex, in atie cu situatia unor grupe de marfuri de sortiment simplu. In practica, in afara acestor factori, cu caracter obiectiin anumite conditii date, stocurile sunt influentate si de factori subiectivi, in particular de gradul de organizare a activitatii comerciale, de modul de gospodarire a stocurilor. Daca stocurile trebuie sa fie adaptate cererii, fluctuatiilor acesteia, marimea efectiva a stocurilor depinde si de gradul de previziune de catre intreprinderile comerciale a evolutiei cererii, de rezultatele activitatii de studiere a ei. O apreciere eronata a evolutiei urmatoare a cererii - consecinta a unei studieri superficiale, nestiintifice a acesteia - poate avea drept rezultate supra sau subdimensionarea stocurilor. Stimularea cererii depinde, de asemenea, de activitatea promotionala si eficienta acesteia, de formele de organizare a vanzarii, de nivelul deservirii consumatorilor etc. Exigenta manifestata de intreprinderile comerciale fata de modul cum isi indeplinesc furnizorii contractele influenteaza, de asemenea, nivelul stocurilor. Adaptarea graficului de aprovizionare cu marfuri in functie de particularitatile cererii de marfuri, exigenta fata de calitatea si sortimentul marfurilor, ca si fata de respectarea termenelor de livrare sunt mijloace prin care intreprinderile comerciale pot asigura o evolutie normala a stocurilor de marfuri, pot preveni rupturile de stoc, ca si aparitia unor stocuri de marfuri anormale, supranormative. Particularitati ale gestiunii stocurilor Toate marfurile, in procesul trecerii lor de la producator la consumator, raman pentru o perioada de timp sub forma de stocuri; uneori ele parcurg aceasta faza de mai multe ori (cand trec prin mai multe verigi). Trecerea tuturor marfurilor prin stadiul de stoc se explica, intre altele, prin: - o - diferenta in timp si spatiu care separa productia de consum. Asigurarea posibilitatii de a gasi produsul atunci si acolo unde este solicitat de consumator reprezinta scopul major al activitatii de intermediere - specifica, de altfel, intreprinderilor comerciale - si, in acelasi timp, cauza principala care face necesara trecerea tuturor marfurilor prin stadiul de stoc. De altfel, distributia fizica - parte componenta a distributiei marfurilor - in care este inclusa si activitatea de gestiune a stocurilor, creeaza doua utilitati fundamentale: de timp, respectipune marfurile la dispozitia consumatorilor atunci cand acestia le solicita si de loc, intelegand prin aceasta distribuirea produselor acolo unde ele sunt solicitate. Desi stocajul reprezinta o etapa indispensabila prin care trec toate marfurile, aceasta nu inseamna insa ca poate fi vorba de o standardizare a deciziilor care au ca obiect gestiunea stocurilor. Nivelul de serviciu, de exemplu, ca element ce caracterizeaza "calitatea" unui stoc si care constituie obiect de decizie este tratat diferit in functie de posibilitatea substituirii produsului in consum, de caracterul desfacerii produsului (permanent sau sezonier), de nevoia pe care o satisface produsul respecti(este greu de acceptat ideea lipsei din depozit sau magazin a unor produse alimentare ce satisfac nevoi fundamentale); altfel se pune problema, evident, in cazul unor produse ce satisfac nevoi mai putin presante etc. Prin gestiunea stocurilor se cauta raspuns la urmatoarele doua intrebari fundamentale: CAND sa se comande un nou lot de marfa, pentru a satisface cererea in perioada urmatoare, si CAT de mare trebuie sa fie acest lot. Gama impresionanta de modalitati existente, pentru a raspunde la aceste doua intrebari, reprezinta o expresie a nevoii de a trata in mod diferentiat problemele gestiunii stocurilor, de a avea in vedere obiective sau criterii diferite, in functie de particularitatile stocurilor, ale agentilor economici. Deciziile de alegere a unuia sau altuia din criteriile posibile in domeniul stocurilor trebuie coroborate si cu politica generala a intreprinderii. C. Florescu remarca in aceasta ordine de idei: "alegerea criteriului de optimizare a stocurilor este un proces de decizie, cu importanta strategica, iar deosebirile in politica de stocuri de la o intreprindere la alta pot reflecta atat o optica diferita la alegerea criteriilor de optimizare, cat si conditiile diferite de desfasurare a activitatii". Existenta unei multitudini de criterii implica din partea conducerii intreprinderilor o alegere; problema stocului ramane deci o problema de optiune. Exista o serie de reguli de decizie a caror aplicare conduce la un obiecticautat (cum ar fi minimizarea costurilor), tinand seama de restrictiile impuse de politica generala a intreprinderii. Aproape in toate aceste cazuri, rezolvarea problemei va necesita un model (matematic, statistic etc.) al activitatii. Asemenea modele se bazeaza pe o serie de relatii care leaga variabilele importante intre ele si tin seama de diferite particularitati, adesea contradictorii. Natura si obiectul activitatii Acestea sunt primele particularitati ce trebuie avute in vedere la analiza conditiilor specifice in care-si desfasoara activitatea o intreprindere, conditii care isi pun amprenta asupra dimensiunilor si structurii stocurilor, asupra politicii de gestiune a stocurilor. a) in primul rand, criteriile de optimizare depind de natura activitatii: de productie sau de intermediere (comert). intreprinderilor comerciale le sunt specifice stocuri a caror structura este unitara, respectirnarfuri ce sunt in curs de realizare catre consumatorii carora le-au fost destinate. Spre deosebire de intreprinderile comerciale, cele producatoare sunt obligate, prin natura activitatii, sa detina in acelasi timp mai multe categorii de stocuri: materii prime, semifabricate, produse finite etc, intre aceste categorii trebuind sa existe o permanenta corelatie (reducerea dimensiunilor unei categorii este insotita de cresterea alteia si invers). Multiplicitatea categoriilor de stocuri, coroborata cu permanenta corelatie dintre ele, fac ca gestiunea stocurilor in intreprinderile producatoare sa ridice o serie de probleme complexe, referitoare la ificarea si controlul productiei. In acelasi timp, solutiile adoptate in politica de stocuri, criteriile avute in vedere trebuie sa tina cont de politica comerciala si financiara a intreprinderii.In comert, gestiunea stocurilor "se rezuma" la mentinerea unui stoc, a carui structura sortimentala sa fie constituita din cantitati judicios determinate din fiecare produs, incat sa fie satisfacuta cererea populatiei sau a intreprinzatorilor intr-o proportie cat mai apropiata de 100%. Aceasta formulare simpla a functiei gestiunii stocurilor in comert nu trebuie sa conduca la concluzia eronata ca in acest domeniu de activitate, problema dimensiunilor si structurii stocurilor se rezolva mai usor decat in industrie, ci ca in acest domeniu alte probleme devin prioritare: imobilizarile de fonduri, supravegherea si analiza continua a preferintelor consumatorilor, previziunea evolutiei viitoare a marimii si structurii cererii etc. b) Al doilea aspect anuntat se refera la obiectul activitatii intreprinderii , care-si pune amprenta asupra criteriilor de optimizare, datorita atat caracteristicilor fizice ale produselor comercializate, cat si particularitatilor lor economice. - Analizand particularitatile fizice ale produselor, ce pot influenta criteriile de optimizare a stocurilor, constatam ca doua grupe de probleme pot fi avute in vedere: pe de o parte volumul, iar, pe de alta parte, gradul de perisabilitate a marfurilor. Volumul marfurilor aflate in stoc trebuie sa fie corelat cu capacitatea de manipulare si stocaj a punctului de depozitare avut in vedere. Astfel, in cazul unor marfuri voluminoase, cum ar fi: mobila, materiale de constructii, combustibili etc, capacitatea de depozitare devine un criteriu prohibiticu mare inraurire asupra dimensiunilor totale ale stocului, determinand cantitatea economica de comanda si intervalul optim de reaprovizionare. In ceea ce priveste perisabilitatea fizica sau chimica a marfurilor, aceasta influenteaza hotarator politica de aprovizionare si stocare, devenind de cele mai multe ori singurul criteriu avut in vedere la optimizarea stocurilor compuse din astfel de produse. Pe langa produsele unanim calificate drept perisabile, cum sunt cele alimentare proaspete, care sufera in timp o degradare fizica, trebuie sa avem in vedere incadrarea in categoria marfurilor perisabile si a acelora care sufera un proces chimic de degradare, cum ar fi: bateriile electrice, cimentul, hartia si filmele fotografice etc. Toate aceste produse, nesuportand timp indelungat stocarea, intervalul maxim admis de depozitare devine criteriul primordial de optimizare a dimensiunilor stocurilor, ca o consecinta a politicii de aprovizionare. Facand o clasificare economica a marfurilor (si, implicit, a intreprinderilor care le au inscrise in obiectul activitatii lor), folosind drept criteriu intervalul de timp la care este solicitat produsul de consumatori intr-un ciclu economic complet (de obicei un an), constatam ca in comert exista trei categorii distincte de marfuri si anume: permanente, sezoniere si de moda. Aceasta clasificare a marfurilor conduce la observarea unui sistem diferentiat de criterii-obiective, avute in vedere de intreprinderi la optimizarea stocurilor in functie de obiectul activitatii lor. Abordarea in acest fel a intreprinderilor, gruparea lor dupa particularitatile marfurilor vehiculate fac abstractie de existenta unor intreprinderi care comercializeaza in acelasi timp marfuri ce se pot incadra in toate cele trei grupe. Evident, astfel de intreprinderi vor aborda distinct fiecare categorie de marfuri, folosind pentru fiecare dintre ele sistemul de criterii adecvat. - Marfurile permanente sunt solicitate aproximatiregulat de consumatori de-a lungul intregului an. Desfacerile acestei categorii de produse sunt previzibile pentru o perioada relatilunga, cu o precizie accepila. Posibilitatea de a previziona desfacerile ofera intreprinderilor comerciale posibilitatea aplicarii unor metode de gestiune a stocurilor cu aprovizionare la interval fix, folosind drept criterii de optimizare grupele distincte de cheltuieli (de lansare a comenzii, de mentinere in stoc etc). In aceasta grupa de marfuri sunt incluse, in general, produsele alimentare si cele nealimentare de cerere curenta. - Marfurile sezoniere au o vanzare influentata de factori cronologici sau climaterici. Aprovizionarea si, implicit, dimensiunile stocului trebuie in asa fel esalonate, incat sa se adapteze evolutiei in timp a desfacerilor. Un exemplu tipic de produse cu desfacere sezoniera sunt podoabele pentru pomul de iarna, al caror sezon de vanzare incepe in noiembrie si se incheie definitila sfarsitul lunii decembrie; avand in vedere acest scurt sezon de vanzare, stocurile incep sa se constituie in depozitele cu ridicata din luna septembrie, iar aprovizionarea magazinelor de vanzare cu amanuntul incepe in octombrie. Sfarsitul sezonului reduce la zero vanzarea, intregul stoc ramas dupa sezon trebuind, in aceste conditii, pastrat un an intreg, cu tot cortegiul de consecinte negative ce se rasfrange in final, asupra rezultatelor economice ale intreprinderii. Optimizarea stocurilor de marfuri ce fac parte din grupa produselor sezoniere nu va avea in vedere criteriul "nivel de serviciu", intregul stoc de marfuri trebuind sa participe efectila desfaceri ca stoc curent intr-o perioada data; in acest caz, "nivelul" nu isi gaseste justificare economica. Criteriul "cheltuieli de mentinere in stoc" intervine ca un factor prohibitiin silirea unor dimensiuni exagerate ale stocurilor. - in sfarsit, la articolele de moda, a caror iregularitate a cererii se confrunta cu incertitudinea realizarii acestora ca marfuri, un rol esential in alegerea si cumpararea lor il joaca gustul si criteriile de judecata ale consumatorilor la un moment dat. in domeniul confectiilor, exemplul clasic de articole ce se incadreaza in aceasta categorie de marfuri, criteriul fundamental in gestiunea stocurilor este permanenta in magazin a unui sortiment de modele cu caracteristici corespunzatoare gustului la zi al consumatorilor pentru astfel de produse. Aceasta categorie de marfuri se preteaza cel mai putin la optimizarea de stocuri, fiind aproape imposibil de calculat cum vor evolua desfacerile in perioadele urmatoare, motipentru care, din toate sistemele de gestiune a stocurilor, indiferent de gradul de elaborare a acestora, produsele de moda sunt excluse; cheltuielile de instalare si functionare a unui sistem de gestiune a stocurilor de marfuri de moda nu se justifica din punct de vedere economic. Trasaturi caracteristice verigilor comerciale Alegerea criteriilor de optimizare a stocurilor se face nu numai in functie de natura si obiectul activitatii intreprinderii comerciale, ci si in concordanta cu locul pe care-l ocupa intreprinderea in cadrul canalelor de distributie a marfurilor, mai precis in functie de veriga comerciala - cu ridicata sau cu amanuntul - in care se localizeaza stocul. Pentru a sublinia influenta verigii comerciale (cu ridicata sau cu amanuntul) asupra criteriilor ce se pot utiliza, vom analiza, in paralel, trasaturile lor caracteristice, trasaturi care, coroborate, isi pun amprenta asupra modului de abordare a optimizarii stocurilor si, implicit, asupra criteriilor de optimizare. a) Marimea si structura sortimentului comercializat influenteaza asupra politicii de stoc si obiectivelor de optimizare a marimii si structurii stocurilor. Comparand marimea sortimentului in cele doua verigi comerciale, constatam existenta in reteaua cu amanuntul a unui sortiment mai numeros decat in depozitele cu ridicata. Situatia este explicata, pe de o parte, de tendinta de specializare a intreprinderilor cu ridicata, in atie cu despecializarea tot mai accentuata a magazinelor cu amanuntul, iar, pe de alta parte, datorita existentei in magazinele cu amanuntul a unor produse primite direct de la producator, ocolind depozitele cu ridicata. Un alt aspect ce se impune a fi relevat este structura sortimentului comercializat din punct de vedere al participarii fiecarui articol la volumul desfacerilor. Astfel, intr-un studiu elaborat de firma IBM se apreciaza ca in intreprinderile comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor asigura, in general, pana la 90% din volumul desfacerilor, in timp ce in magazinele cu amanuntul curba este mult mai "aplatizata", circa 45% din numarul articolelor nu reprezinta mai mult de 80% din desfacerea totala. Avand in vedere ca in gestiunea stocurilor metodele si deci criteriile de optimizare pot diferi in functie de grupa in care se incadreaza produsul, existenta in depozitele cu ridicata a unui numar relatimare de produse cu miscare lenta si chiar fara miscare influenteaza criteriile de optimizare. b) Aprovizionarea si desfacerea, modul lor de organizare conditioneaza politica de stocuri si metodele de gestionare a acestora.In privinta aprovizionarii, intre cele doua verigi comerciale exista mari deosebiri: dintre acestea, demne de relevat - din punctul nostru de vedere - sunt urmatoarele: - Contractele de aprovizionare. Aprovizionarea intreprinderilor cu ridicata se face pe baza contractelor - concretizate pana la nivel de detaliu - in timp ce magazinele cu amanuntul se aprovizioneaza de la intreprinderile cu ridicata sau direct de la producator, pe baza unui contract cadru (general), care se concretizeaza in timpul perioadei la care se refera, prin intermediul comenzilor lansate de fiecare magazin atunci cand stocul existent scade sub un nivel, numit de aprovizionare sau de "alarma'. - Marimea loturilor. Aprovizionarea depozitelor se face in loturi mari si in sortiment industrial, de la un numar mare de furnizori, in timp ce magazinele cu amanuntul au de multe ori drept unici furnizori intreprinderile cu ridicata, care le livreaza marfurile in sortiment comercial si loturi mici. - Rupturile de stoc. O ultima problema, in aceasta ordine de idei, o reprezinta posibilitatile pe care le au intreprinderile de a se redresa in cazul unei rapturi de stoc; daca magazinele cu amanuntul au in momentul de fata posibilitati reale de a-si completa, cu articole lipsa, stocul in mod operatide la depozit (evident, cu conditia de a exista pozitiile respective in depozit), nu acelasi lucru se poate spune despre situatia depozitelor cu ridicata, care constata lipsa unor articole din stoc. Actualul sistem de relatii dintre comertul cu ridicata si industrie poate constitui in anumite conditii o frana in aprovizionarea operativa a depozitelor, atunci cand evolutia desfacerilor este alta decat cea prevazuta si deci avuta in vedere la intocmirea contractelor. De altfel, aceeasi problema se pune si atunci cand desfacerile au o evolutie mai lenta, fapt ce duce, datorita aceleiasi lipse de elasticitate in relatiile de aprovizionare, la aparitia in depozite a unor stocuri lent si greu vandabile. In ceea ce priveste evolutia desfacerilor exista, de asemenea, deosebiri importante intre cele doua tipuri de intreprinderi. Astfel, vanzarile intreprinderilor cu ridicata sunt, pe de o parte, relatisile si in cantitati mari, iar, pe de alta parte, influenta factorilor conjuncturali este atenuata si amanata; in acest fel, previziunea desfacerilor este mai facila, iar gradul de precizie mult sporit. in intreprinderile comerciale cu amanuntul vanzarile sunt insa mult mai putin previzibile, presupunand o abordare diferita, datorita atat marilor variatii sezoniere si aleatoare, cat si influentei imediate a factorilor conjuncturali. Toate aceste aspecte specifice in aprovizionare si desfacere diferentiaza politica de stocuri a intreprinderilor comerciale cu ridicata in atie cu cea a intreprinderilor cu amanuntul, in sensul obiectivelor (si deci al criteriilor) ce stau la baza desfasurarii unei gestiuni optime de stocuri. Astfel, in problema intervalului dintre doua livrari succesive, de exemplu, la baza optimizarii lui, in intreprinderile cu ridicata sta marimea lotului economic de aprovizionare, in timp ce la intreprinderile cu amanuntul criteriul care determina intervalul de aprovizionare este nivelul de serviciu, lotul economic ocupand un rol secundar. Apar si probleme specifice uneia sau alteia dintre intreprinderile analizate: de exemplu, in depozitele cu ridicata, constituirea si mentinerea unui stoc de marfuri al carui sortiment comercial sa satisfaca exigentele magazinelor cu amanuntul, respectiale consumatorilor finali, reprezinta in anumite situatii chiar criteriul de baza al optimizarii stocurilor. c) Conditii de depozitare si evidenta. Alaturi de cele doua grupe mari de probleme examinate mai sus, asupra criteriilor de optimizare a stocurilor isi pune amprenta si o serie de alte aspecte, care nu se refera direct la dimensiunile si structura fluxului de marfuri ce traverseaza intreprinderile comerciale. intre acestea ,mentionam conditiile de depozitare si tehnica de calcul si evidenta a stocurilor. - Conditiile de depozitare. Spatiul disponibil, posibilitatea de a stoca timp indelungat marfuri ce presupun conditii speciale, precum si posibilitatea de a respecta in timpul depozitarii vecinatatile admise, influenteaza in magazinele cu amanuntul, intr-o proportie mai mare decat in depozitele cu ridicata, marimea stocurilor. Ca o consecinta imediata a conditiilor de depozitare existente, se constata o diferenta mare intre volumul cheltuielilor de mentinere in stoc; daca acest modul de cheltuieli in depozitele cu ridicata constituie unul din subcriteriile des intalnite in optimizarea stocurilor, el nu va fi niciodata utilizat in magazinele cu amanuntul. - Tehnica de calcul si sistemul informational. Probabil ca una din cele mai nete diferente intre cele doua verigi comerciale se refera la introducerea tehnicii moderne de calcul si, implicit, la problema sistemului informational ce poate fi adoptat in cele doua tipuri de intreprinderi. Daca datorita dimensiunilor mari pe care le au depozitele cu ridicata este posibil si economic ca intr-un anumit stadiu de dezvoltare economica sa se introduca calculatoare electronice, in reteaua cu amanuntul (cu exceptia marilor magazine universale) este greu de presupus ca introducerea unui calculator - indiferent de capacitate - este renila. Strans legat de existenta calculatorului este sistemul informational adoptat in intreprindere si, de aici, posibilitatile diferite de urmarire si gestiune a stocurilor. Un sistem informational (proiectat pe baza calculatorului electronic) care sa permita evidentierea tuturor tipurilor de cheltuieli, urmarirea evolufiei desfacerilor etc, toate acestea pe articole sau grupe omogene de articole, reprezinta tot atatea posibilitati de includere in modelele de gestiune a stocurilor de noi criterii de optimizare. in ceea ce priveste actualul sistem de evidenta, intre cele doua tipuri de intreprinderi comerciale exista deosebiri fundamentale; astfel, cel din depozitele cu ridicata permite urmarirea evolutiei elementelor amintite - cu eforturi de adaptare - in timp ce in magazinele cu amanuntul este proiectat in exclusivitate pentru urmarirea raspunderii gestionare a angajatilor, fapt ce influenteaza negatigestiunea stocurilor. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
