 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Economia si politica
|
|
Studiul interactiunii dintre elementul economic si cel politic |
|
| Interactiunea economicului cu politicul este o tema veche. In fapt, ea dateaza chiar de la nasterea stiintei economice - secolul al XVII-lea - de cind ea si-a creat problematica, si-a croit modul de abordare si a cautat explicatiile si solutionarile necesare ale unor probleme economice tale impuse de cerintele functionarii normale a treburilor publice. A fost vorba de a gasi sursele si modalitatile de creare a veniturilor necesare pentru sustinerea diferitelor actiuni publice de interes national, de sustinere baneasca a institutiilor de stat. Asa cum am subliniat in primul modul, printre economistii cei mai preocupati de problemele interactiunii economiei cu politica au fost mercantilistii si marxistii. Primii si-au focalizat atentia asupra crearii veniturilor pentru sustinerea cheltuielilor puterii publice, iar secunzii asupra realizarii obiectivelor fundamentale - cucerirea si consolidarea Preocupari de a realiza o legatura a economicului cu politicul in forme specifice diferitelor epoci si doctrine in care se inscriiau teoriile respective au existat si la economistii clasici, neoclasici, la keynesisti si postkeynesisti. De asemenea, majoritatea economistilor din tara noastra inainte de cel de-al doilea razboi mondial au rezervat o pondere precumpanitoare elementului politic in abordarile si in tratarea problemelor economice cuprinse in lucrarile stiintifice (cursuri, tratate etc), ceea ce a facut ca lucrarile lor sa aiba o puternica tenta de politica economica si de pragmatism57. Patrunderea academismului in cercetarea economica, in special prin operele economistilor neoclasici, stimulati si sustinuti de ideile liberalismului economic a insemnat un divort intre stiinta economica si stiinta politica in numele realizarii unei teorii economice pure, ceea ce a insemnat o izolare aproape totala a elementului economic de cel politic. Doua argumente principale izvorite din modul de interpretare a proceselor economice au stat la baza acestei izolari, subliniate de J. Edelman Spero58. Pe de o parte, procesele economice bazate pe productie, circulatie, distributie si consum de bunuri si sercii se desfasoara in baza unor legi obiective, naturale. Aceste procese se mentin in echilibru, legile naturale se afla in armonie, iar armonia naturala opereaza cel mai bine si in beneficiul tuturor agentilor economici atunci cind autoritatea politica interne cel mai putin si in mod cu totul exceptional. Pe de alta parte, sistemul politic consta in putere, ce se manifesta prin influenta, coercitie, norme si prin luarea deciziilor publice. Stiinta politica, spre deosebire de cea economica, nu asculta de legile naturale, singurele care asigura armonia. Politica dusa in mod ineil de guvern pentru sercii esentiale (aparare, respectarea legilor, asigurarea ordinii publice) nu trebuie sa interna in ordinea economica naturala. Interventia puterii publice nu face altceva decit sa deranjeze procesele economice din evolutia lor naturala. Specializarea celor doua discipline intr-o maniera academica, abstracta a facut ca stiinta economica si cea politica sa se dezvolte in mod separat, ceea ce a inseninat o exagerare in ceea ce priveste aplicarea metodei abstractizarii. O separare a proceselor economice de cele politice se impune in anumite faze ale cercetarii si pe anumite portiuni. Ignorarea completa a elementului politic, a necesitatii luarii lui in considerare si a efectelor acestuia produs in economie, inseamna a ignora solul comun - societatea - pe care sint asezate si cresc cele doua categorii de fenomene - economice si politice - ce se afla in strinsa intercorelatie, se suprapun si conlucreaza5". Prin aparitia keynesismului si mai ales in ultimele decenii asistam la o apropiere intre teoria economica si cea politica, precum si la o actizare a preocuparii cercetarii economice pentru studierea problemelor prind interventia puterii publice si pentru studiile interdisciplinare. La baza explicarii acestui fenomen pot sta mai multe cauze: unele deriva din recunoasterea de catre economisti a noilor functii pe care trebuie sa le indeplineasca stiinta economica (ca teorie), iar altele decurg din insasi cerintele etii economice si sociale reale. Noi functii ale stiintei economice cu implicarea elementului politic Ca urmare a criticilor vehemente si insistente si a recomandarilor ce i se fac, stiinta economica pune accentul tot mai mult pe functia praxiologica si pe cea predictiva fara sa neglijeze insa celelalte functii - informationala, explicativa si sistematizatoare. Acest nou curs reflecta si schimbarea profunda care a avut loc in ce priveste atitudinea societatii ca si a multor cercetatori economisti fata de aceasta stiinta, atitudine exprimata in dublu sens: pe de o parte, pretentia ca ea (stiinta economica) sa atinga nivelul de obiectitate si rigurozitate a reflectarii obiectului cercetat (a legilor care il guverneaza si a tendintelor de dezvoltare) asemanator cu nivelul la care au ajuns stiintele naturii; pe de alta parte, considerarea obiectului sau de studiu - ata economico-sociala - nu doar ca un dat lipsit de alternativa, ci ca ceva a carei evolutie trebuie prevazuta, ca ceva ce trebuie sa dena sau este necesar si posibil de a fi indreptat si restructurat. Prin aceasta se depaseste pozitia, de multe ori nedeclarata, a unor curente sau scoli de gindire de a aseza stiinta economica pe o treapta inferioara in ierarhia stiintelor, de a pri cu pasitate existentul, de a eticheta ca utopie preziunile economico-sociale cu caracter normativ sau de a considera ca olari ale legilor naturale ce guverneaza economia si societatea toate acele schimbari sau restructurari economico-sociale provocate si conduse de fortele constiente ale societatii. Dar, realizarea schimbarilor si restructurarilor economico-sociale inseamna o actizare si o sporire a rolului elementului politic in ata economica si, in primul rind, o restructurare si o noua ierarhizare a puterii economice, a modului de distribuire a acesteia, precum si a dreptului de decizie si de control. De aici apare o edenta dihotomie a stiintei economice: pe de o parte, necesitatea de a atinge un grad cit mai inalt de obiectitate si rigurozitate, iar pe de alta parte, necesitatea de a lua in considerare rolul crescind al elementului politic si, in primul rind, al actiunii politice in atingerea obiectivelor economice, unde subiectismul este prezent intr-o doza relativ ridicata. Este cert ca in ata economica contemporana a crescut enorm si s-a concentrat puterea economica si rolul puterii politice a unor organizatii si in special a statului in economie. Ca urmare, si in stiinta economica trebuie luat in considerare rolul crescind al puterii economice si politice in temeiul urmatoarelor considerente mai importante. Evolutia economiei moderne este rezultatul unui sir de nenumarate optiuni indiduale si colective, care privesc diferite aspecte ale etii economice, inclusiv diferitele forme de organizare a economiei, reglementari economico-juridice ale mecanismului economic s. a., cu adinci implicatii economice, sociale si politice. Multe dintre aceste optiuni sau decizii, care au un caracter nu numai economic, ci si social si politic, precum si un puternic caracter aleator cu greu pot fi considerate ca cele mai potrite si mai bune atita timp cit la baza lor nu stau studii aprofundate cu caracter interdisciplinar prin care sa fie evaluate critic starea actuala a etii economico-sociale, tendintele diferitelor fenomene si procese economice si sociale, edentierea fortelor sociale si politice contradictorii care actioneaza in economie si in societate si motivatia actiunilor acestor forte, evaluarea eforturilor si efectelor diferitelor optiuni alternative proiectate si modul de aplicare a deciziilor. De aici decurge necesitatea dezvoltarii adecvate a stiintei economice care sa raspunda nevoilor practice, precum si a realizarii unei strinse colaborari a acestei stiinte cu diferite alte stiinte sociale care sa foloseasca la evaluarea formelor de organizare existente si la imaginarea unor noi forme de organizare, in cadrul transformarilor de mare amploare ce au loc in perioada de tranzitie la economia de piata se produce o intensa interferenta intre relatiile economice si toate celelalte categorii de relatii sociale. insa interferenta maxima se produce cu relatiile politice, cu care se realizeaza o strinsa interdependenta, in anumite zone si faze ale transformarilor se produce o crestere maxima a ponderii factorului politic de care stiinta economica si factorii economici si sociali trebuie sa tina seama. Analiza raportului dintre relatiile economice si cele de putere, in diferite faze si zone ale proceselor economice si sociale, prite din punct de vedere epistemologic, prezinta importanta nu numai teoretica ci si practica. Aceasta importanta este legata, in special, de o mai buna clarificare a obiectului de studiu al stiintei economice in corelatia cu cel al stiintei politice, precum si de largirea ariei de cuprindere si a functiei stiintei economice in beneficiul dezvoltarii acestei stiinte si a contributiei sale la practica economica. Cerintele etii economice si sociale reale si interventia puterii publice Un studiu prind relatia dintre puterea publica si economie (relatie concretizata in interventia statului) ar putea sa raspunda unor cerinte ale etii economice si sociale reale si ar putea fi obiectiv numai daca s-ar recurge la o analiza lipsita de prejudecati ideologice si, in plus, daca s-ar identifica si evalua, pe de o parte, avantajele oferite de piata libera, iar pe de alta parte, existenta si actiunea unor forte distructive necontrolate ale aceleiasi piete libere cu efectele lor negative pentru economie si societate. Este necesar acest lucru intrucit multe dispute ce au loc in teoria economica isi au sorgintea in abordarea si tratarea unilaterala a problemelor, fie ca este vorba de liberalii clasici, fie de marxisti sau de anarhisti. Lasind la o parte curentele extremiste (marxismul si anarhismul) sa ne referim mai intii la antiinterventionism. Reprezentantii acestuia resping aproape in intregime interventiile puterii publice in ata economica si sociala, aducind ca principale argumente urmarile negative pe care atare interventii le-ar produce in ata economica si sociala si perspectiva intaririi pozitiei puterii unor organizatii si, in primul rind, a statului in ata economica si sociala, ceea ce ar submina democratia si libertatea60. Printre reprezentantii cei mai acti si mai radicali care s-au ridicat impotriva interventiei statului si in apararea liberalismului economic clasic se numara Hayek, von Mises, Friedman s. a. Care sint principalele lor argumente impotriva interventionismului si in favoarea liberalismului? Unele au la baza necesitatea pastrarii in ata sociala si economica a principiilor liberale prind libertatea si independenta, iar altele subrezenia ipotezelor pe baza carora s-au construit si au functionat economiile centralizate generatoare de despotism economic si politic. Considerind interventionismul ca un voluntarism constructist, Hayek ramine adeptul fidel al teoriei evolutioniste a ordinii sociale. Pozitia sa an-tiinterventionista decurge dintr-o teza pe care el a reafirmat-o in mod frecvent, potrit careia ordinea liberala se asaza pe un ansamblu de principii si nu poate dainui decit printr-un respect neconditionat al acestora"1. Principiile sale liberale deriva din ideile fundamentale lansate de Adam Smith in .epoca de aur a liberalismului englez, dupa care, prin politica de AĞlaissez faireAğ indizii isi realizeaza propriile interese si, prin aceasta, ei lucreaza in interesele tuturor, condusi de o mina inzibila in cadrul modelului concurentei perfecte. insa in sustinerea ideilor sale antiinterventioniste, Hayek intrece cu mult pe inaintasul sau.Inlaturind toate formele de interventie sau de imixtiune a statului in rinduielile pietei, Hayek se sprijina pe o seama de argumente teoretice importante, in primul rind, el subliniaza imposibilitatea de a dispune de informatiile necesare pentru a determina care este ansamblul consecintelor unei interventii cu atit mai mult cu cit ordinea spontana intr-o economie de piata libera este aceea care formeaza adevarata solutie, ea producind selectia formelor celor mai eficace si conducind la adaptare, proces intilnit in societatile si economiile libere cu un grad mai mare de complexitate. Aici hotaririle unei organizatii in materie de adaptare dene imposibila. Ignoranta iremediabila a factorilor particulari fiind intr-un fel oarecare ratiunea de a fi a rinduielilor spontane, Hayek sublinia ca ar fi contradictoriu faptul de a pretinde ca s-ar putea preveni consecintele imixtiunilor in aceste tipuri de rinduieli62.In al doilea rind, interventiile ar impiedica procesul de autoreglare a ordinii spontane. Ordinea spontana - sublinia Hayek - este generata prin faptul ca fiecare element opereaza echilibrarea tuturor factorilor care actioneaza asupra lui si care adapteaza toate operatiunile sale. Un asemenea echilibru este distrus daca unele din aceste operatiuni sint determinate de vreo alta sursa de decizie, pe baza altor date si in serciul diferitelor obiective63.In al treilea rind, interventiile au si un caracter injust. Cum acestea nu zeaza mentinerea unei ordini generale, ba din contra, una speciala; ele (interventiile) au intotdeauna ca efect sa asigure avantaje unora in detrimentul altora de o maniera care nu poate fi justificata. Hayek atrage atentia si asupra aparitiei unei tendinte negative de maxima gratate provocata de fenomenul inlantuirii imixtiunilor in economie deoarece orice interventie atrage dupa sine o alta interventie asa incit acestea se generalizeaza reciproc, puterea statului dene discretionara, iar principiile democratice incep sa fie negate64. Un alt economist, von Mises, respinge interventionismul dupa o alta pozitie, si anume, dupa aceea a criticului economiei centralizate, alaturi de el aflindu-se si Hayek, Schumpeter, Kohler s. a., iar mai tirziu unii reprezentanti ai scolii economiei ate. inca din 1920, von Mises a argumentat ca un sistem economic centralizat rational nu este posibil din punct de vedere logic din urmatoarele motive: nu exista piata libera; nu exista mecanism de formare a preturilor; nu exista calcul economic corect din cauza lipsei unor preturi obiective; ificatorii nu pot asigura nici alocarea eficienta a resurselor si nici organizarea productiei in conditii eficiente din cauza inexistentei unei piete a capitalului si a absentei unei motivari a interesului prin profit65. Argumente contrare celor sustinute de von Mises au adus Barone, precum si Lange si Taylor prin articolele lor publicate in anii 1935 si 1938. Ei au sustinut ca solutia socialista este dezirabila si, practic, realizabila. ,in modelul sau, Lange a cuprins patru grupe de actori economici: gospodariile, firmele, managerii industriali socialisti, ificatorii centrali. Firmele sint considerate proprietate colectiva, preturile inputurilor si outputurilor sint date, firmele produc la costul cel mai scazut pentru orice volum al productiei, volumul productiei este ales de firma acolo unde pretul este egal cu costul marginal, iar profitul este optim ca in cazul existentei concurentei perfecte. Planificatorii centrali silesc ratele investitiilor, nivelurile bunurilor publice (public goods) cum sint mijloacele de aparare, serciile de sanatate si educatie, legile, hotaririle si ordonantele guvernamentale etc. Ei silesc preturile la toate inputurile si outputurile ce pot fi adaptate noilor situatii folosind metoda incercarilor succesive (trial and error) pina cind cererea dene egala cu oferta pe toate pietele66. Edent, modelul a fost conceput intr-o forma ideala, desprinsa de realitati, aspecte reiesite din experienta fostelor tari socialiste unde alocarea resurselor a fost mai rea decit in tarile cu economie de piata, sistemul apare inflexibil, adaptarea structurilor facindu-se cu intirziere; ificatorii nu actioneaza asupra sistemului in mod eficient, nu asigura generarea noilor inventii, inabusa inovatia67 si niciodata nu reusesc sa adapteze preturile la schimbarile conditiilor cererii si ofertei. Totodata, socialismul, prin sistemul de organizare a economiei, prolifereaza o larga birocratie al carei cost este foarte ridicat desi este dificil de evaluat. Echitatea, care a stat la baza motivatiei socialismului, dene o fictiune pentru ca in realitate se restring oportunitatile economice si politice ale indidului mediu, precum si libertatile sale. Paralel cu o restringere generala a libertatii indidului, birocratia capata putere economica si politica excesiva in societate, ea devenind noua clasa conducatoare68. Respingerea globala a oricarei imixtiuni a statului in economie are la baza urmatoarele ipoteze: pe de o parte, statul si unitatile acestuia sint simpli agenti economici, iar pe de alta parte, oamenii (indizi si grupuri organizate) sint complet liberi sa aleaga obiective, oportunitati si mijloace cu concursul diferitelor entitati statale, iar relatiile oamenilor cu aceste entitati ce au loc intr-o lume a concurentei perfecte sint intotdeauna cele de cooperare. Realitatile infirma insa astfel de ipoteze. De exemplu, statul, institutiile sale reprezinta mai mult decit atit. El trebuie prit - asa cum sublinia Fried-man - ca and un monopol asupra folosirii legitime a fortei sau amenintarii cu forta, ca un mijloc prin care unii dintre noi pot impune in mod legitim constringeri prin forta asupra altora dintre noi69, afectind astfel si libertatea de alegere a indizilor si grupurilor sociale, precum si oportunitatile acestora. Vazut intr-un atare sens, rolul statului s-a schimbat in mod dramatic in decursul timpului in diferite societati. Gradul de imixtiune a statului in ata economica si sociala se afla in raport invers cu gradul de libertate de alegere pe care il au indizii sau grupurile sociale in calitatea lor de agenti economici si in strinsa legatura cu tipul structurilor de piata - concurenta perfecta, concurenta monopolista, actiunea unor grupuri de presiune care provoaca disimetrii etc. Tocmai de aceea, diferite forte politice isi formuleaza si isi regleaza programele lor de interventie sau de noninterventie in economie in raport de doua criterii principale: a) gradul de libertate de alegere a indizilor si a agentilor economici pe care il prevad ca criteriu politic fundamental in doctrinele lor economice; b) structurile de piata existente in realitate, date de istoria dezvoltarii economice a societatii si de directiile de evolutie a mecanismelor de functionare a economiei. Luarea in considerare, concomitent, a acestor doua criterii este obligatorie pentru asigurarea unei adevarate libertati si a unei autentice democratii. Ce ar insemna un grad foarte mare de libertate in posibilitatea de alegere a agentilor economici in conditiile existentei unor puternice grupuri de presiune, inclusiv a unor monopoluri dominatoare si atotcuprinzatoare? Edent, a proclama o politica noninterventionista pentru a realiza cea mai mare libertate posibila, in asemenea conditii, in numele liberalismului, ar reprezenta nu numai sustinerea unei politici liberale false ce ar avea efecte negative pentru economie si societate, ci, in fapt, o politica de tolerare a dominatiei politice si economice prin neinterventie. Trebuie amintit, in aceasta ordine de idei, ca insusi Adam Smith, care a pus bazele stiintifice ale liberalismului economic, nu a vazut acest concept in mod abstract, desprins de realitatile etii pentru a nega necesitatea interventiei statului in economie. Pentru a prezerva sistemul de libertati naturale, Adam Smith a subliniat ca suveranul - ca reprezentant al puterii statale -are de indeplinit trei datorii de mare importanta insa pline si inteligibile pentru intelesurile comune: prima, este datoria de protectie a societatii de olenta si de invazie a altor societati independente; a doua, datoria de protectie, pe cit posibil, a fiecarui membru al societatii de injustitie sau agresiune al fiecarui alt membru al sau, ori datoria de a sili o administratie axata pe justitie; a treia, datoria de a inalta si mentine anumite lucrari publice si anumite institutii publice, care nu pot fi niciodata ridicate si mentinute in interesul vreunui indid sau vreunui numar mic de indizi, intrucit profitul nu ar putea niciodata sa compenseze cheltuiala la un indid sau un mic numar de indizi, desi el (profitul) ar putea in mod frecvent sa faca mult mai mult decit sa-l returneze unei mari societati70. Daca primele doua obligatii ale statului se refera la protectia indizilor, cea de-a treia obligatie presupune o gama nedefinita de actitati economice. Desi, probabil, Smith se gindea la obligatii guvernamentale strict necesare, indreptate spre pastrarea si consolidarea unei societati si economii libere, adeseori, formularea data de el - dupa cum nota Friedman - a fost folosita de unij economisti si Realitatile au suferit schimbari profunde si in directii diferite fata de cele din vremea economistilor clasici. Ele au exercitat presiuni tot mai mari asupra teoriei economice pentru a reflecta aceste realitati. Totodata conlucrarea strinsa dintre stiinta economica si stiinta politica a adus, numeroase contributii teoretice si inovari care au permis deschideri pentru noi abordari si noi analize. Prin ce se pot caracteriza aceste schimbari? in primul rind, modelul concurentei perfecte (pe baza caruia se justifica neinterventionismul sau inter-ventionismul minim guvernamental), dovedindu-se o fictiune, a fost inlocuit cu modelul concurentei monopoliste, unde imixtiunea guvernamentala nu numai ca este posibila dar si necesara.In al doilea rind, mecanismul pietei nu numai ca nu realizeaza prin forte proprii rezultate optime, dar se constata ca el insusi are o seama de neajunsuri (failures) ce se agraveaza. Asemenea neajunsuri reies nu doar din comiterea unor greseli sau din motive subiective, ci din manifestarea unor fenomene sau tendinte reale, obiective cum sint efectul economiilor de scara si concentrarea productiei, existenta costurilor si beneficiilor externe, imposibilitatea ca la anumite bunuri de interes national (strategic) pretul concurential sa poata acoperi costul total, existenta costurilor semnificative de informatii si tranzactii, dotarea inegala cu mijloace de productie a indizilor sau grupurilor sociale ca sursa de mari inechitati sociale.In al treilea rind, nu exista astazi in lume nici o tara fara a avea loc in forme si cu grade diferite interventia puterii publice in economie in special datorita neajunsurilor existente in mecanismele de piata. insa, adeseori, la extinderea exagerata dincolo de necesar - a interventiei un rol important l-au avut optiunile politice si ideologiile si mai putin ratiunile economice.In al patrulea rind, a existat o perioada (in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial) cind actitatea statului a crescut in mod considerabil, mai ales in anumite tari (cele cu economie centralizata) aici ea devenind atotcuprinzatoare si dominanta. Dar daca neajunsurile mecanismelor pietei justifica extinderea interventionismului, aceasta nu inseamna nicidecum ca el reprezinta intotdeauna o gama de masuri curative fara a avea si efecte secundare ca, de exemplu, generarea elementelor birocratice exprimata prin ineficienta insotita pe politic si social - dupa cum sublinia Friedman - de diminuarea sau pierderea libertatii72. Rolul economic al statului O scurta analiza istorica arata o anumita variatie in ce priveste gradul de implicare a statului in actitati economice si de interventie a statului in economie. Pe la inceputurile capitalismului, odata cu formarea si consolidarea pietelor nationale s-au unificat legile contractului, s-au silit moneda nationala comuna si sistemul tarifelor si taxelor, s-a creat o infrastructura coordonata (retea de apa si canalizare, cai de comunicatii etc), s-au elaborat reguli obligatorii pentru infiintarea si functionarea intreprinderilor, pentru desfacerea productiei, pentru desfasurarea comertului, pentru plati s. a. Dupa o perioada de economie liberala, in care statul era implicat doar in reglementari si in masuri de protejare, incepind din anii marii depresiuni economice, ca si din anii '40, guvernele s-au indepartat de politicile liberale clasice, ele intervenind in actitatile economice in cele mai diverse forme si pe scara larga din doua cauze: neajunsurile in functionarea mecanismelor de piata si necesitatea solutionarii unor probleme sociale, precum si satisfacerea unor revendicari. Odata cu crearea economiei socialiste statul s-a implicat total in actitati economice prin birocratia care s-a nascut, crescind autonomia acesteia si transformind insasi natura economica a statului. Dupa natura functiilor diferite pe care le-a avut in diverse conditii istorice si dupa rolurile pe care le-a indeplinit, statul poate fi clasificat dupa James Alt si Alee Christal in urmatoarele trei tipuri fundamentale: protector - ca aparator al cadrului legal; productiv - implicat in actitati economice pentru a contracara neajunsurile mecanismelor de piata; birocratic (exploatator) -implicat direct in conducerea economiei, capatind autonomie in aceasta directie prin realizarea de obiective economice proprii in beneficiul birocratiei'3, in schema din . 8.1 sint redate cele trei tipuri de stat.rectie prin realizarea de obiective economice proprii in beneficiul birocratiei. Prin ce se caracterizeaza cele trei tipuri si care sint mecanismele de trecere de la un tip la altul? Statul protector. La o functionare a pietei dupa modelul concurentei perfecte, descris de economistii clasici si neoclasici, statului nu-i rene decit rolul de a sili asa-numitele reguli de baza ale jocului sau cadrul legal necesar in care sa se desfasoare toate tranzactiile economice in conformanta cu regulile concurentei si cooperarii economice. Acest rol decurge din contractul social obtinut prin consens social de definire, de consfintire si de aparare a formelor si dreptului de proprietate, de aparare a dreptului si libertatii indiduale. in calitatea sa de protector, statul are ca functii de baza producerea de reguli sau de reglementari legale, de aparare a legii si a ordinii in care se desfasoara ata economica si sociala. Statul productiv. Modul defectuos in care functioneaza mecanismele de piata cere implicarea statului in economie, intr-o mare varietate de forme si de intensitati, pentru a compensa pierderea de eficienta. Interventia statului, de regula, are ca scop producerea unor beneficii sociale nete care sa compenseze pierderea ce are loc fata de nivelul paretian de eficienta.In cele ce urmeaza ne vom referi la citeva cazuri mai semnificative care sa puna in edenta necesitatea interventiei statului.In primul rind, cazul monopolului. Economiile de scara inseamna costuri unitare ale productiei diminuate pe masura ce outputul firmei indiduale creste. Aceasta inseamna ca cu cit o firma este mai mare cu atit ea realizeaza costuri mai scazute, ceea ce are ca efect eliminarea din ramura a firmelor mai mici. Firma ramasa in actitate, in calitate de monopol, odata ajunsa sa dicteze piata, va fixa pretul pietei nu la nivelul costului marginal, ci deasupra acestuia, iar pentru a realiza supraprofitul ea va diminua productia pentru a crea echilibru cu cererea. Statul trebuie sa interna in acest caz prin legislatia antitrust, fie prin provocarea concurentei externe sau a celei interne prin mentinerea altor firme in ramura, fie prin controlul pretului.In al doilea rind, cazul externalitatilor. Multe firme, prin actitatile desfasurate, provoaca efecte nu numai in interiorul, ci si in exteriorul firmei respective, ce afecteaza costurile si beneficiile altor egenti economici, precum si populatia. in asemenea cazuri se impune ca statul sa interna prin reglementari legale si prin controale, obligind firmele producatoare de efecte externe sa ia masuri pentru reducerea sau eliminarea acestora si/sau pentru suportarea daunelor produse de ele prin plata unor taxe compensatoare.In al treilea rind, cazurile bunurilor si serciilor publice. in economie nu se produc anumite bunuri si sercii din cauza ca pretul concurential nu poate acoperi costul in totalitatea sa. Pentru asigurarea producerii lor, statul interne cu sisteme de subsidii sau plati de la buget in favoarea producatorilor, in aceste categorii se includ, de exemplu, mijloacele de aparare nationala, anumite bunuri publice cum sint apa, gaze, sercii publice - T. V., scoli pentru pregatirea cadrelor la nivel national, sistemul de sanatate publica, sistemul de cercetari teoretice si aplicative de interes general s. a. Bunurile si serciile publice sint produse fie in unitati proprietate publica, fie in unitati private, iar pentru acoperirea tuturor costurilor se foloseste sistemul subventiilor.In al patrulea rind, cazul informatiilor si tranzactiilor. Sistemul relatiilor de piata nu poate asigura un sistem de informatii si de tranzactii eficient si cit mai complet pentru a mijloci schimburile de bunuri si sercii. Interventia publica reprezinta singura posibilitate de a solutiona asemenea probleme de mare importanta prin contributia puterii publice la organizarea si subventionarea unor retele de institutii si unitati specializate, cum sint burse de marfuri si de valori, agentii de informatii, expozitii, controlul reclamelor comerciale. Toate aceste interventii au efecte economice si sociale net pozitive.In al cincilea rind, cazul redistribuirii veniturilor. Datorita diferentelor foarte mari intre agentii economici in ce priveste marimea capitalului sau acumularea acestuia, de asemenea, datorita diferentelor de pregatire profesionala si de insusiri personale ale antreprenorilor si managerilor se creeaza discrepante foarte mari in ce priveste marimea veniturilor. Relatiile de piata favorizeaza adincirea acestor diferentieri, ceea ce constituie un alt mare neajuns al acesteia, atentind la principiul echitatii. Puterea publica isi propune sa atenueze inechitatile prin aplicarea unor politici de redistribuire a veniturilor folosind sisteme de taxe si impozite progresive pe venit, precum si prin aplicarea unor politici de subsidii, reduceri de taxe, acordari de burse, aplicarea unor masuri de asistenta si securitate sociala prin acordari de pensii si ajutoare banesti sau/si in natura.In al saselea rind, cazul dezechilibrelor economice. Economiile de piata, in mod periodic, sint supuse unor seisme de proportii mai mari sau mai mici datorita acumularii treptate a unor dezechilibre si tensiuni in cadrul sistemului economic, manifestate prin subutilizarea fortei de munca si a capitalului, inflatiei, penurie de resurse, dezechilibrul balantei de plati, stagnarea economica. Deci, este vorba, de recesiuni economice cu caracter periodic ca efecte globale ale imperfectiunii mecanismelor de piata, ale neajunsurilor structurii sistemelor de piata. Tratarea curativa prin redarea capacitatii lor de autoreglare nu se mai poate face apelind la instrumente partiale (la nivel microeconomic) ci la instrumente si tehnici de ansamblu la nivel macroeconomic. De cele mai multe ori neajunsurile pietei rezida in defectiuni pe linie de comunicare dintre diferiti agenti economici ce opereaza pe piata sau dintre diferite timente ale etii economice. Lipsa de comunicare la nivel micro se transforma in dezechilibre intre nevoi si resurse disponibile ce se cumuleaza sau se agrega la nivel macroeconomic, exprimate in dezechilibre agregate macroeconomice (exemple de dezechilibre rezultate din lipsa de comunicare: economii ex ante si investitii, cerere efectiva si oferta etc.). inlaturarea neajunsurilor se realizeaza prin adoptarea unei politici macroeconomice and ca obiectiv pe termen scurt silizarea sau restaurarea echilibrului, utilizind in acest scop ca instrumente de politica monetara si fiscala: schimbarea volumului cheltuielilor publice, modificarea ratei dobinzilor, ajustarea taxelor si tarifelor si a ratelor de schimb, reglarea dinamicii salariilor. Aceasta politica axata pe asa-numita economie nominala isi poate atinge scopul si pe termen mediu si lung numai daca va fi insotita de actiuni guvernamentale de coordonare a deciziilor economice pe ul economiei reale prin crearea conditiilor necesare de demarare si de sustinere a cresterii economice prin ajustari structurale in cadrul economiei sectoriale75. Toate acestea sint doar citeva exemple de situatii in care statul interne si trebuie sa interna pentru a compensa beneficiile economice si sociale care ar fi pierdute din cauza neajunsurilor mecanismelor de piata. Deci, statul, prin interventiile sale, trebuie sa recupereze pierderile pe care le-ar provoca societatii functionarea defectuoasa a pietei. Sint actiuni reparatorii pe care trebuie sa le faca statul in scopul contracararii unor pierderi. Statul realizeaza acest obiectiv in masura in care el reuseste sa dinamizeze agentii economici in ridicarea beneficiilor sociale odata cu sporirea beneficiilor proprii si sa-i sprijine pe acestia in realizarea acestor obiective. Numai in aceasta masura, prin interventiile sale, el isi pastreaza natura productiva. Orice incercare a statului de a se substitui agentilor economici diminuindu-le aria de alegere si responsabilitatea de decizie va face ca statul respectiv sa-si piarda natura sa productiva. Statul birocratic (exploatator). Statul cauta sa-si pastreze in intregime postura sa productiva prin diversitatea formelor de interventii si prin utilizarea cailor si instrumentelor respective. Exista insa si unele trasaturi care fac ca acestuia sa i se schimbe natura intr-una deosebita fundamental de cea precedenta. Trasaturile si elementele esentiale ce definesc tipul de stat birocratic sint urmatoarele: o preponderenta a sectorului public in economie (cu-prinzind deopotriva ramuri de productie si ramuri ale serciilor); o sporire a birocratiei atit ca numar de personal ocupat in serciile de coordonare, conducere si control, cit si ca sistem de organizare si de comportare a acesteia; o subordonare cvasitotala a economiei de catre institutiile politice, care silesc strategii de dezvoltare si formuleaza ca principal obiectiv maximizarea beneficiului in favoarea aparatului birocratic in scopul sporirii bu-neistari a acestuia si consolidarii sale in actitatea de conducere si de control al economiei76. Odata cu trecerea de la natura productiva la cea birocratica, a crescut considerabil autonomia statului de a se autoser in realizarea functiilor ce intaresc natura etatistobirocratica. Sensurile in care se realizeaza si se accentueaza aceasta autonomie si efectele acesteia sint urmatoarele: a) limiteaza aria competentei de alegere a agentilor economici; b) agentul economic dene tot mai putin responsabil pentru deciziile sale; c) impunerea unui anumit cost pe actitatile agentilor economici77. Aici apare urmatorul aspect paradoxal: partea de responsabilitate pe care o pierde agentul economic nu este preluata de stat sau de aparatul birocratic. Ea se pierde complet, fapt ce se reflecta in silirea constringerilor bugetare ale agentilor economici si, prin aceasta, tolerarea risipei transpusa in diminuarea dramatica a eficientei si generalizarea penuriei de resurse. Fenomenul care s-a produs, incepind din anii '20, a fost acela de extindere si intarire a naturii birocratice a statului pina la limita extrema in multe tari ale lumii care au adoptat modelul economic socialist, inclusiv in Romania. Dupa un experiment mai mult sau mai putin indelungat, practic, in toate tarile, atit in cele cu economie de piata, cit si in cele cu economie centralizata s-a pus problema revenirii la tipul de stat productiv. in tarile cu economie de piata aceasta trecere nu intimpina obstacole mari intrucit nu sint necesare schimbari profunde si pe scara larga in structura economica generala. Cadrul general al functionarii economiei ramine acelasi. Mai precis, institutiile fundamentale ale economiei de piata, instrumentele si mecanismul economic si politic continua sa functioneze pe baza acelorasi principii, suferind doar modificari partiale78.In conditiile socialismului de stat79 trecerea de la natura birocratica eta-tista la cea productiva, sublinia B. Milanoc, inseamna trecerea economiei bazata pe alte principii, pe cele ale economiei de piata, unde deosebirile au caracter structural80. Aici, chiar si simple relaxari ale controlului de stat implica o miscare profunda spre sistemul de alocare prin coordonarea descentralizata, prin mecanismul pietei81. Branko Milanoc apreciaza, pe buna dreptate, ca natura sistemului birocratic etatist se schimba intr-un mod esential insa nu de la sine ci prin vointa si actiunea politica.In primul rind, trecerea este mult mai dificila deoarece afecteaza intreaga structura a sistemului economic. in mod specific, o anumita structura economica (institutii, cadrul legislativ, grupuri sociale etc.) implica o anumita distributie a structurii puterii economice si politice in cadrul sistemului, structura formata din grupuri de oameni cu putere de decizie sau cu influenta profesionala. De regula, transformarea sistemului prin trecerea acestuia de la natura birocratica etatista la cea productiva inseamna o trecere de la o structura de putere economica si politica bine consolidata la o alta structura de putere mai difuza si nesigura, insa concurentiala, deci, sanatoasa. Edent, structura de putere existenta, in general, opune rezistenta. Rezistenta la schimbarea de sistem este mult mai mare decit cea opusa la redistribuirea puterii in cadrul aceluiasi sistem82, intrucit, in primul caz, ar insemna fie pierderea puterii sau a unor pozitii de catre intregi grupuri sociale, fie aruncarea acestora in nesiguranta, fata de cazul secund care ar insemna doar anumite regrupari ce ar avea loc numai in cadrul elitei profesionale.In al doilea rind, trecerea de la natura birocratica etatista la natura productiva a statului implica schimbari ample si profunde in intreaga structura a sistemului economic. Din experienta diferitelor tari cu economie centralizata s-a dovedit ca reformele economice intreprinse in decursul mai multor decenii nu pot fi realizate si nu duc la rezultatele scontate intrucit se creeaza o incompatibilitate intre diferitele elemente ale sistemului economic. Orice incercare de a face un transt de elemente ale economiei de piata pe un corp al unei economii birocratice etatiste nu va da rezultate atita timp cit nu se vor intreprinde actiuni si nu se va realiza insanatosirea intregului corp supus tratamentului. Pentru a se realiza acea compatibilitate apare necesara transformarea sistemului economic, prin masuri de politica economica de mare anvergura constind in: trecerea de la proprietatea de stat la cea privata, care sa dena preponderenta; crearea institutiilor de piata si asigurarea functionarii lor (burse de marfuri si de valori, sistem bancar etc); crearea unui nou cadru legislativ corespunzator mecanismelor economiei de piata; reorganizarea agentilor economici si formarea comportamentului acestora corespunzator economiei concurentiale; renuntarea la sistemul de coordonare prin centralizat si adaptarea tuturor mecanismelor de piata pentru alocarea descentralizata a resurselor. Toate aceste probleme vor fi analizate in detaliu in alte volume ale tratatului. Aici dorim doar sa mentionam ca in vederea trecerii la acel tip de stat productiv prin care sa se asigure o performanta crescuta sistemului economic, caile pe care trebuie sa le urmeze fostele tari socialiste sint de sens invers fata de caile pe care le-au urmat si le urmeaza tarile cu economie de piata. Desi sensurile drumurilor pe care le au de parcurs sint inverse, totusi telurile urmarite sint comune. Ambele trebuie sa adopte acele mecanisme si acele politici interventioniste prin care indidul si grupurile sociale sa aiba posibilitatea reala de a exprima preferintele si de a alege. J. Rowls pune problema chiar de a maximiza libertatile si oportunitatile indizilor83. Aceasta dene posibila insa numai in conditiile unei strinse corelatii intre libertate si realizarea unei ajustari chibzuite a mecanismelor economice si sociale pentru a asigura sporirea eficientei sistemului. Edent, prin sporirea eficientei si ridicarea performantelor sistemului se poate ajunge la o maximizare reala a libertatilor si oportunitatilor. O problema interesanta, generata de studiul interdisciplinar aflata in dezbaterea stiintifica este si cea a politicii ciclurilor economice. Cercetarea etiI economice reale in dinamica sa nu poate face abstractie de ciclurile electorale si de legaturile acestora cu solutionarea problemelor ciclurilor economice. Sint subiecte ale stiintelor de frontiera cercetate in multe tari printr-o colaborare strinsa intre cele doua stiinte - economica si politica -, impreuna cu alte discipline. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
