 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» piata obligatiunilor
» Obligatiunile de corporatie
|
|
Distribuirea negociata a obligatiunilor de corporatie |
|
| Odata ce consiliul de administratie al corporatiei decide sa ofere o emisiune de obligatiuni, aproape intotdeauna angajeaza serviciile unei "banci de institii" (instment banker), adica ale unui dealer de titluri ce actioneaza ca distribuitor intr-o oferta primara de titluri de valoare de corporatie. Distribuirea obligatiunilor de corporatie este asemanatoare ofertei municipale prin faptul ca distribuitorul actioneaza ca intermediar intre emitent si publicul institor, dar exista si cateva diferente importante. in primul rand, corporatiile nu sunt obligate, cum sunt multe municipalitati, sa organizeze licitatii concuren-tiale. De aceea, aproape toate ofertele de corporatie sunt negociate. De asemenea, spre deosebire de titlurile de valoare de credit municipale, obligatiunile de corporatie se supun prederilor Legii Titlurilor de Valoare din 1933. De aceea, procesul de distr Legea Titlurilor de Valoare este foarte limpede in urmatoarea privinta: daca legea nu califica un titlu de valoare drept "scutit", orice titlu de valoare vandut interstatal trebuie inregistrat la SEC inainte de a putea fi oferit public (Figurile 7-l si 7-2 prezinta titlurile de valoare si respectiv tranzactiile scutite de la inregistrare). Desi cand auziti sintagma "titlu de valoare" va ganditi la actiuni si obligatiuni, legea defineste un titlu de valoare ca fiind orice bilet, actiune, obligatiune, dovada unei datorii, participatia intr-un acord de participare la profit, un contract de institii, un certificat fara drept de vot (voting trust certificate), fractiuni de capital indivizibil in petrol, gaze sau alte minerale precum si drepturile de subscriere si garantiile de cumparare a oricaror instrumente mentionate mai sus. Astfel, legea din 1933, denumita uneori "Legea Transparentei Totale", protejeaza institorii in orice oferta publica, prin pedepsirea acelora care incalca legea cu buna stiinta, cu amenzi de pana la 10.000$ si inchisoare pana la cinci ani. URA 7-l. Titlurile scutite de inregistrare, conform Legii Titlurilor de Valoare din 1933. 1. Titlurile de valoare ale gurnului Statelor Unite, inclusiv cele pe care acesta le garanteaza. 2. Titlurile de valoare ale statelor si municipalitatilor, inclusiv cele pe care acestea le garanteaza. 3. Titlurile de valoare ale bancilor nationale ori ale companiilor de institii (dar nu si ale celor care detin banci). 4. Efectele de comert si accepturile bancare care ajung la scadenta pana in 9 luni. 5. Titlurile de valoare ale asociatiilor de credit pentru locuinte. 6. Titlurile de valoare ale asociatiilor cooperatiste ale fermierilor. 7. Titlurile de valoare ale companiilor de transport, cum ar fi cele ale companiilor feroviare. 8. Certificatele lichidatorilor desemnati de o instanta judecatoreasca sau ale adminstratorilor imputerniciti. 9. Titlurile de valoare ale companiilor de institii in firme mici (small business instment companies - SBIC). 10. Titlurile de valoare intrastatale ( Regula 147 SEC, sectiunea "Plasament Privat"). 11. Titlurile de valoare ale institutiilor religioase, de invatamant, cariile sau nonprofit. 12. Politele de asigurare sau contractele mixte de anuitate (dar nu si anuitatile variabile sau politele variabile de asigurare de viata). 13. Ofertele care se califica conform Regulamentului A din Legea Titlurilor de Valoare din 1933. Un mod mai putin costisitor de a realiza o distribuire il permite Regulamentul A care scuteste de inregistrare ofertele mici de pana la 1.500.000$ ale corporatiilor sau de pana la 100.000$ ale persoanelor afiliate; insa, Regulamentul cere distribuirea unei scrisori de oferta informati (offering circular). 14. Ofertele care se califica conform Regulamentului D din Legea Titlurilor de Valoare din 1933. Regulile SEC 501-506, conform Regulamentului D, silesc termenii si conditiile in care emitentii pot oferi spre vanzare titluri de valoare neinregistrate, in limita unor anumite sume in dolari, unui numar limitat de institori si/sau unor "institori sofisticati1" (accredited persons) De cele mai multe ori, aceste oferte neinregistrate sunt numite plasamente private. URA 7-2. Tranzactiile scutite de inregistrare, conform Legii Titlurilor de Valoare din 1933. a. Tranzactiile efectuate de oricine altcineva in afara de emitent, un dealer sau un distribuitor. b. Tranzactiile executate de un broker, dar care nu au fost solicitate clientului (cu alte cuvinte, clientul are initiativa). c. Plasamentele private (spre deosebire de ofertele publice). d. Tranzactiile efectuate de dealerii de titluri de valoare (face exceptie cazul in care dealerii inca mai vand din partea alocata si nevanduta dintr-o noua emisiune inregistrata, adica executa tranzactii in termenul de 90 de zile al unei oferte publice initiale, ori in termenul de 40 zile al ofertelor publice ulterioare ale acelei noi emisiuni inregistrate). Perioada de asteptare Cu exceptia cazului in care fie titlul de valoare, fie tranzactia sunt calificate ca exceptate, toate noile emisiuni de titluri trebuie sa fie inregistrate la SEC. in acest scop, trebuie inaintata o declaratie de inregistrare (registration statement) care trebuie sa contina informatiile si documentele relevante cu privire la afacerile acelei companii si la oferta in discutie. Daca emitentul omite sau prezinta in mod eronat orice fapt imporant, cumparatorii ofertei pot da in judecata emitentul, distribuitorul, sau pe amandoi, pentru a-si recupera o parte sau intreaga institie. Data la care va incepe oferta publica este silita, de obicei, la 20 de zile dupa ce declaratia este depusa la SEC. in timpul acestei perioade, denumita frecnt perioada de asteptare (cooling-off period), SEC examineaza declaratia pentru a rifica daca aceasta contine vreo omisiune evidenta sau prezentare eronata a realitatii, in cazul in care gaseste asa ceva, SEC trimite emitentului o instiintare de deficienta (deficiency/bedbug letter), iar data intrarii in vigoare este amanata pana cand este corectata deficienta.In unele cazuri, emitentul poate cere o data a intrarii in vigoare mai apropiata. Daca acesta dispune de o dovada a respectarii procedurilor legale (record of compliance) cu ocazia emisiunilor anterioare, daca este la zi cu cerintele de raportare SEC sau daca se angajeaza ca va distribui un prospect preliminar (discutat mai tarziu in acest modul) cu cel putin 48 de ore inainte de data intrarii in vigoare, oferta publica poate incepe la 48 de ore dupa depunerea declaratiei de inregistrare la SEC. Dupa ce primeste fie o declaratie de inregistrare normala, fie o cerere pentru o data a intrarii in vigoare mai apropiata, SEC anunta emitentul doar daca, dintr-un motiv oarecare, data nu este aprobata. Indiferent care se sileste a fi data intrarii in vigoare, ea trebuie sa fie respectata cu strictete. in nici un caz, o distribuire nu poate aa loc inainte de aceasta data. Chiar si o oferta de vanzare inaintea acestei date este o incalcare a legii. Pe de alta parte, daca emitentul/distribuitorul nu face oferta in trei zile de la data intrarii in vigoare, SEC trebuie anuntata imediat. Daca se va derula sau nu o oferta totul-sau-nimic (all-or-none offering) poate constitui o incertitudine saptamani sau chiar luni. intr-un astfel de caz, declaratia de inregistrare poate ramane in vigoare pana la noua luni, iar in cazul emisiunilor de actiuni sau obligatiuni ale marilor corporatii detinute public, pana la doi ani, cat timp nu intervin schimbari importante in afacerile corporatiei. Numai emitentul - adica o corporatie, un fond de institii sau o asociatie care emite certificate de valoare in schimbul banilor - poate inregistra titlul de valoare la SEC. Cand declaratia devine valida, ea asigura potentialii institori doar ca prospectul contine toate informatiile cerute de lege. Acceptand declaratia, SEC nu garanteaza emisiunea si nici nu aproba titlul de valoare ca institie. Ea nici macar nu declara ca informatiile sunt exacte. In consecinta, institorii trebuie sa ia propriile decizii de institie, bazate pe ceea ce citesc in prospect. Legea stipuleaza, insa, ca prospectul este singura oferta scrisa care poate fi utilizata pentru o noua emisiune si ca acesta trebuie sa fie distribuit cumparatorilor cel mai tarziu odata cu confirmarea cumpararii. Prospectul este, asadar, baza oricarui entual proces intentat de catre institori emitentilor sau distribuitorilor ale caror nume apar in declaratie. Prezentarea eronata a realitatii de catre un membru al personalului de vanzari poate constitui, de asemenea, un motiv de proces. Legea Contractului Fiduciar (Trust Indenture Act) din 1939 trateaza ceea ce a omis legea din 1933 referitor la emisiunile de obligatiuni. in cazul titlurilor de valoare de credit inregistrate la SEC, emitentii sunt obligati sa puna la dispozitia SEC aceleasi date relevante printr-o declaratie de inregistrare oficiala. Titlurile de valoare ale gurnului Statelor Unite si cele municipale nu se supun Legii Contractului Fiduciar. insa, corporatiile care emit obligatiuni cu o valoare nominala de un milion de dolari sau mai mult, trebuie sa depuna la SEC o declaratie de calificare a contractului obligatiunii (indenture qualification state-ment) care specifica obligatiile emitentului si atributiile administratorului imputernicit. Legea cere, de asemenea, sa fie desemnati unul sau mai multi administratori imputerniciti, pentru a supraghea daca sunt indeplinti termenii contractului obligatiunii. Administratorii imputerniciti, care nu trebuie sa fie in conflict de interese, se califica anual la SEC si actioneaza in calitate de fiduciari pentru emisiunea de obligatiuni. Declaratia de calificare a contractului obligatiunii inregistreaza la SEC doar contractul obligatiunii. in general, ea este o parte din declaratia de inregistrare a unei emisiuni de obligatiuni. Daca o obligatiune nu trebuie inregistrata, declaratia de calificare va fi depusa separat. Corporatia emitenta poate distribui titluri de valoare fara sa indeplineasca cerintele acestei legi, printr-un "plasament privat" (private placement). Subiect al numeroaselor restrictii si cerinte, un plasament privat este o oferta de titluri de valoare care nu a fost inregistrata la SEC. Din moment ce el nu necesita o inregistrare sau un prospect - deoarece institorii nu intentioneaza sa revanda titlurile de valoare in viitorul apropiat - un plasament privat este mai putin costisitor decat o oferta publica. insa, astfel de institori trebuie sa ofere emitentilor o "declaratie de institie" (instment letter), in care isi exprima intentia de a nu revinde titlurile de valoare. Daca ei ar revinde titlurile de valoare neinregistrate, atunci pot fi considerati drept distribuitori "legali" ("statutory" underwriters), conform prederilor Legii Titlurilor de Valoare din 1933. Fiecare transfer ulterior al titlurilor de valoare neinregistrate trebuie sa fie insotit de o declaratie de institie prin care titlul se transfera noului proprietar privat care, in mod similar, intentioneaza sa detina titlurile de valoare pentru portofoliu si nu pentru revanzare. Pe fiecare certificat neinregistrat trebuie sa fie imprimata o explicatie ce artizeaza detinatorul in privinta restrictiilor legale referitoare la distribuire. Deoarece un plasament privat reprezinta o exceptie de la Legea Titlurilor de Valoare din 1933, el este incarcat cu numeroase restrictii si cerinte, incat nu constituie o optiune practica pentru orice emitent. Majoritatea corporatiilor emitente opteaza pentru o oferta publica prin care noua emisiune este distribuita integral si indirect unui numar mare de institori (acest proces este descris mai tarziu in acest modul). intr-un plasament privat, emisiunea este oferita unui numar limitat de cumparatori care adesea sunt institori institutionali. Oferta este vanduta cumparatorilor direct de catre emitent, de obicei fara ajutorul unei banci de institii, la un cost total mai mic, deoarece un astfel de plasament evita cheltuielile unei oferte publice. Banca de institii Odata ce corporatia a ales un dealer de titluri de valoare in calitate de distribuitor, banca de institii poate actiona fie Ca principal fie ca agent. Ca principal, ea cumpara emisiunea de la firma, isi asuma raspunderea financiara pentru vanzarea ei si o revinde publicului. Indiferent daca are succes sau nu in vanzarea emisiunii catre public, distribuitorul trebuie sa plateasca integral emitentului pretul silit in contract. in general, doar cele mai renumite corporatii ale caror titluri de valoare au avut un succes dodit de-a lungul timpului pot obtine un astfel de contract. Pentru realizarea unui astfel de angajament, bancile de institii primesc un onorariu mai mare decat ar primi daca ar actiona ca agenti. in realitate, angajamentul este uneori atat de riscant, incat distribuitorii cer o clauza de iesire de pe piata (market-out clause) - o clauza de "evadare" ("escape hatch" provision) care-i elibereaza de obligatii in anumite conditii. Cand distribuitorii dau o astfel de garantie emitentului, acesta se numeste angajament ferm (firm commitment); adica ei sunt de acord sa vanda intreaga oferta sau sa retina orice titluri de valoare pe care ei nu le-ar putea distribui, garantand in acelasi timp emitentului nitul integral. De fapt, ei preiau pierderea pentru orice titluri de valoare nedistribuite. Observati ca acesta este intrucatva asemanator cu o licitatie concurentiala pentru titluri de valoare municipale, in care distribuitorul castigator devine proprietarul titlurilor de valoare, indiferent daca le poate vinde sau nu la pretul ofertei initiale. Ca agent, firma de instment banking se angajeaza sa vanda din emisiune doar atat cat este posibil. Ea nu are nici o raspundere financiara fata de emitent pentru nici o parte nedistribuita a ofertei. Bineinteles, onorariile sunt mai mici pentru acest tip de serviciu, cunoscut drept angajament pe baza celor mai mari eforturi (best efforts commitment). Corporatiile mici, fara un istoric (track record) sau cu unul foarte modest, trebuie sa se multumeasca cu acest tip de angajament. in unele cazuri, daca o corporatie nu poate obtine un angajament ferm, se poate hotari asupra unei oferte totul-sau-nimic (all-or-none offering) care inseamna ca daca nu se vinde toata oferta, atunci nu se mai vinde nimic, si intreaga oferta este apoi anulata. Bancile de institii pot actiona, de asemenea, ca distribuitori "standby" in emiterea noilor titluri de valoare, printr-unprivilegiu de subscriere (subscription privilege). Acest drept sau privilegiu da posibilitatea actualilor detinatori sa cumpere parti din noua emisiune intr-o perioada fixata (de obicei, de la 30 la 60 de zile) inainte ca emisiunea sa poata fi oferita publicului. intr-un astfel de caz, emitentul poate cere distribuitorului sa garanteze distribuirea oricaror actiuni sau obligatiuni ramase nevandute prin intermediul ofertei de drepturi. Distribuitorul, actionand ca principal, este de acord "sa astepte" (stand by) pana cand expira perioada drepturilor. Un a Dupa inregistrarea titlurilor de valoare la SEC, emitentul si distribuitorii au un numar de obligatii suplimentare: . Sa emita prospectul preliminar. . Sa tina sedinta finala de analiza. . Sa incadreze emisiunea in cerintele legii. . Sa semneze contractul intre distribuitori. . Sa semneze contractul intre distribuitori si emitent. Dupa ce sunt rezolvate aceste probleme, iar declaratia de inregistrare este rificata de catre SEC, este emis un prospect final al ofertei publice. Sa analizam aceste etape, una cate una. Prospectul preliminar Solicitarea ordinelor pentru noile emisiuni nu poate aa loc pana la data intrarii in vigoare si singura oferta care poate fi facuta in scris este prospectul. Totusi, legea permite distribuitorilor sa obtina expresii de interes ("circle") din partea institorilor, trimitandu-le un prospect preliminar. Acest prospect, denumit red her-ring, artizeaza potentialii cumparatori ca documentul nu este final si ca nu este o solicitare pentru un ordin. Desi prospectul preliminar contine majoritatea informatiilor importante, adesea incluzand pretul "maxim" al ofertei pentru a da institorilor o idee generala despre valoarea emisiunii, aceste informatii sunt incomplete si probabil chiar inexacte. Clientii care dau dovada de interes fata de noua emisiune, pur si simplu isi contacteaza bro-ker/dealerul care, adesea, tocmai pe baza acestor expresii de interes decide daca sa participe ori nu la sindicatul de distribuire. Sedinta finala de analiza Toti participantii la sindicat si functionarii superiori ai corporatiei trebuie sa tina o sedinta finala de analiza (due-diligence meeting) inainte de data intrarii in vigoare. Scopul acestei sedinte este de a trece in revista cu diligenta punctele ce vor fi incluse in contractul oficial dintre ei, cum ar fi cele care vor fi cuprinse in declaratia de inregistrare, in prospectul final (utilizat pentru a solicita ordine) si punctele de negociere ale contractului de distribuire incheiat intre emitent si bancile de institii. De asemenea, mai poate fi discutat pretul, insa acesta nu este silit decat cu o noapte inainte de data intrarii in vigoare sau in dimineata acesteia, pentru a permite adaptarea la conditiile predominante ale pietei.In cazul unei licitatii concurentiale, sindicatele aflate in competitie nu discuta pretul cu corporatia, ci numai in cadrul propriului sindicat, astfel incat nici un sindicat sa nu obtina un avantaj incorect. in acest caz, sedinta finala de analiza, de obicei este denumita sedinta informativa (information meeting).Incadrarea emisiunii in cerintele legii Pentru a fi siguri ca oferta se supune legilor statale, consultantii juridici ai distribuitorilor examineaza legile fiecarui stat in care se va face oferta. Aceasta operatiune este denumita incadrarea emisiunii in cerintele legii (blue skying the issue). Cand legislativul statului Kansas a aprobat prima lege statala a natiunii privind titlurile de valoare, la inceputul secolului al XX-lea, unul dintre legiuitori a facut urmatoarea remarca sarcastica: "Acum, cetatenii din Kansas vor aa o baza solida pentru a lua decizii de institii, nu doar bolta cerului albastru". Daca labirintul legislativ va face impracticabila prestatia distribuitorilor, adesea acestia vor anula afacerea. Contractul intre distribuitori Curand dupa sedinta finala de analiza, distribuitorii incheie intre ei un contract care specifica, printre altele, responsabilitatile managerului, cuprinzand urmatoarele: 1. Formarea sindicatului. Denita parte a sindicatului, o firma de instment banking poate presupune ca asocierea ei cu sindicatul va continua pentru toate distribuirile viitoare in care oricare dintre ei va actiona in calitate de manager. De fapt, odata consacrata ca distribuitor important de titluri de valoare in astfel de oferte, o banca de institii devine recunoscuta drept un participant "din categoria principala" ("major-braket" participant), iar numele sau va fi publicat in partea superioara a reclamei sindicatului (tombstone ad.). Procentul participatiei sale la distribuire va fi egal cu cel al altor firme din categoria principala. Celelalte banci de institii din acele sindicate vor fi clasificate ca distribuitori din categoria secundara, mijlocie sau inferioara, in functie de procentele lor de participatie. Odata ce un distribuitor a primit expresiile de interes si, pe baza lor, decide sa participe intr-un sindicat, el se supune Regulii SEC 10b-6. Aceasta regula interzice unui distribuitor fie sa cumpere titlul de valoare de pe piata pentru propriul cont, fie sa determine pe altcineva sa-l cumpere in timp ce distribuirea este in asteptare. 2. Desemnarea unui grup de vanzari. De asemenea, managerul mai desemneaza alte firme broker/dealer care sunt de acord sa actioneze ca agenti pentru distribuitori si sa ofere o parte din aceste titluri de valoare clientilor lor. Aceste firme alcatuiesc asa-numitul "grup de vanzari" (selling group). Fiecarui membru al grupului de vanzari i se aloca spre vanzare o parte din emisiune. Desi membrii grupului de vanzari se supun termenilor si restrictiilor contractului de distribuire, ei nu primesc intregul spread al distribuitorilor, deoarece nu isi asuma nici o raspundere individuala sau obligatie financiara fata de corporatia emitenta. "Concesiunea vanzarii" (selling concession) care le revine poate varia intre 25% si 75% din spread, in functie de cat este de dificil de vandut emisiunea. Nu este nimic neobisnuit ca firmele "sa poarte doua palarii", actionand atat ca distribuitori cat si ca membri ai grupului de vanzari. Datorita angajamentului ca distribuitori si alocarii primite ca membri ai grupului de vanzari, "dubla lor sarcina" le permite nu numai sa beneficieze de o participatie mai mare in cadrul ofertei, daca emisiunea este populara printre institori, ci si sa-si onoreze mai bine clientii. Chiar si daca emisiunea nu este atat de populara, distribuitorii folosesc grupuri de vanzari deoarece membrii grupului de vanzari de astazi pot deni managerii de sindicat de maine, in viitoarele oferte. 3. Silirea partii rezervate pentru distribuitori si pentru "Pot". Managerul rezerva o parte din emisiune (de obicei, aproximativ 25%) pentru alocarea catre grupul de vanzari (selling group) si catre cumparatorii institutionali (institutional purchasers) care tranzactioneaza in cantitati substantiale. Aceasta alocare este denumita "pot". Deoarece fiecare membru al sindicatului primeste, de fapt, doar 75% din angajamentul sau, "jonglarea" procentelor de catre manager este o raspundere delicata intrucat principiul este ca toata lumea sa fie multumita. Rationamentul distribuitorilor este usor de inteles: "Daca tot trebuie sa ne asumam raspunderea financiara in aceasta afacere, ar trebui sa si beneficiem de avantajele unei distribuiri populare si sa ne putem onora in primul rand proprii nostri clienti". 4. Coordonarea vanzarilor catre clientii institutionali. Vanzarile catre clientii institutionali (group sales) nu sunt vanzari efectuate de grupul de vanzari (selling group). Ele sunt vanzari efectuate din pot. Daca un institor institutional vrea, sa spunem, obligatiuni in valoare de 1.000.000$, managerul executa ordinul din pot in loc sa ia titlurile de valoare de la fiecare din cei, sa spunem, zece distribuitori. Daca cumparatorul nu a dat un ordin cu destinatie speciala, toti membrii sindicatului obtin beneficii in mod proportional, in functie de participatia lor. In aceasta privinta, vanzarile catre clientii institutionali se aseamana cu cele ale unui sindicat de obligatiuni municipale. Vanzarile catre clientii institutionali sunt buni stimulenti in vanzare. Cand managerul anunta ca "Potul este gol!", brokerii se asteapta ca ordinele de la clienti sa soseasca mai repede deoarece institorii isi dau seama ca institutiile considera oferta o institie buna. 5. Silizarea pietei. Fie la data intrarii in vigoare, fie in doua zile dupa aceasta, distribuitorii incep sa faca oferta publica. Cam in acelasi timp, titlul de valoare incepe sa se tranzac-tioneze si pe piata deschisa, adica pe "piata secundara" (aftermarket). Deoarece distribuitorii sunt strans legati de termenii contractului cu respectiva companie, ei nu pot lasa pretul pietei sa scada mult sub pretul ofertei publice. Prin urmare, daca oferta nu se epuizeaza imediat, managerul este imputernicit, in numele sindicatului, sa mentina pe piata secundara o cerere egala cu, sau putin sub pretul ofertei publice. Aceasta cerere de cumparare din partea sindicatului (syndicate bid) poate fi mentinuta cat timp este necesar dar, de regula, nu dureaza mai mult de doua saptamani. Acesta este unicul caz in care manipularea pretului de piata este legala. in mod obisnuit, oricine se dodeste ca a manipulat pretul de piata al titlurilor de valoare este supus urmaririi judiciare de catre SEC, conform prederilor Legii Burselor de Valori din 1934. Silizarea pretului in scopul facilitarii unei distribuiri bona fide nu este supusa acestei restrictii. In schimb, trebuie depusa cu promptitudine o notificare la SEC si la bursa corespunzatoare. Cand silizeaza pretul pe piata secundara, managerul de sindicat nu are intentia sa rascumpere intreaga emisiune. Adesea, el atentioneaza firmele participante la distribuire ca cererea de silizare (silizing bid) este mentinuta cu prederea unei clauze de penalizare. in acest caz, clientii lor nu au voie sa intre pe piata secundara pentru a vinde acest nou titlu de valoare la pretul cererii de silizare. in caz contrar, firmele membre fie vor pierde spreadul, respectiv concesiunea, adica vor fi penalizate cu aceasta suma per obligatiune fie li se va interzice sa mai participe la ofertele viitoare. Pentru a se asigura ca participantii se straduiesc sa distribuie emisiunea institorilor de portofoliu, nu traderilor si speculatorilor care intentioneaza sa obtina profituri rapide, in contractele dintre distribuitori si grupurile de vanzari este prevazuta mentinerea de catre sindicat a unei cereri de silizare cu o clauza de penalizare (penalty syndicate bid). Desi managerii de sindicat trebuie sa faca tot posibilul pentru mentinerea pretului ofertei publice, ei au autoritatea de a elibera membri de aceasta obligatie daca observa ca sarcina devine de neindeplinit. Atunci, titlul de valoare fluctueaza in jurul adevaratului sau nil, determinat de fortele pietei, chiar daca distribuitorii sunt inca raspunzatori financiar fata de emitent. 6.Alocarea emisiunilor "fierbinti" (supralicitate). Managerii de sindicat nu trebuie sa se ingrijoreze in privinta mentinerii preturilor de oferta publica ale "emisiunilor fierbinti" (hot issue) care sunt titluri de valoare ce se tranzactioneaza cu prima, imediat, pe piata secundara. Aceasta situatie fericita este insa si una delicata. La aprecierea lor, managerii pot decide sa vanda short, in mod legal, peste emisiune, cu pana la 15% din oferta deoarece atat estimeaza ei ca vor obtine din rezilieri (cancellations). Chiar daca nu reusesc sa obtina atat de mult din rezilieri, ei isi pot acoperi pozitiile short intr-unui din urmatoarele doua moduri. Managerii pot intra pe piata secundara si cumpara respectile titluri de valoare. Aceasta alternativa nu este considerata un efort de silizare, deoarece sindicatul plateste pretul ofertei sau chiar mai mult. Orice pierdere suportata in acest proces, ca si pierderile suportate in cazul unei silizari, este distribuita proportional fiecarui membru. Al doilea mod este cel in care corporatia acorda distribuitorilor o optiune sau o garantie pentru a cumpara titluri de valoare suplimentare din oferta la un pret sub cel al ofertei publice. Acest privilegiu, denumit "green shoe" se poate exercita, de obicei, in 30 zile de la data intrarii in vigoare, la pretul care i s-a garantat distribuitorului. Acest drept, considerat el insusi un titlu de valoare nou, este inregistrat la SEC ca amendament la declaratia initiala de inregistrare. Managerul exercita optiunea, inchide pozitia short si distribuie proportional profitul fiecarui membru. 7. Contractul intre distribuitori si corporatie. Acest contract oficial, denumit "contract de distribuire" (underwriting agree-ment) sau "contract de cumparare" (purchase agreement), sileste un pret ferm. Semnat in seara dinaintea datei intrarii in vigoare sau in dimineata acesteia, contractul este depus imediat la SEC si devine parte a declaratiei de inregistrare, ca amendament. Contractul reflecta, totodata si natura raspunderii sindicatului fata de emitent, adica poate fi cu raspundere solitara (divided account - West) sau cu raspundere solidara (undivided account - East). Oferta publica Odata ce este permisa inceperea ofertei publice, distribuitorii incep sa solicite ordine de la institori, indiferent daca acei institori au vazut sau nu prospectul preliminar. Singurul mod prin care distribuitorii pot solicita legal ordine este prin intermediul prospectului final care concentreaza informatiile din declaratia de inregistrare, actualizata si amendata. Prospectul final trebuie trimis cumparatorilor cel mai tarziu odata cu documentul de confirmare (confirmation statement). Aceasta cerinta este atat de stricta, incat institorii care au facut o cumparare fara sa fi vazut in prealabil prospectul final, isi pot anula ordinele, iara nici o pierdere sau penalizare, chiar si dupa primirea confirmarilor de executare a ordinelor. Un participant la distribuire nu poate acorda nici o marja cumparatorilor unei emisiuni noi, pe durata distribuirii si pana la 30 de zile dupa aceasta. Cam in acelasi timp se publica o reclama asemanatoare unui anunt funerar (tombstone adrtisement). Odata ce obligatiunile au fost distribuite in intregime prin eforturile personalului de vanzari al distribuitorilor, titlul de valoare incepe sa fie tranzactionat pe piata secundara, alaturi de emisiunile de credit ale gurnului Statelor Unite, ale agentiilor federale, municipalitatilor si altor corporatii. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
