Firma ca obiect al managementului

FIRMA CA OBIECT AL MANAGEMENTULUI

1 Conceptul de organizatie

Managementul este asociat organizatiilor. Prin organizatie se inteleg diversele entitati sociotehnice (firme economice, institutii civile, institutii guvernamentale, scoli, armata, etc.).

Orice organizatie efectueaza activitati sau procese de transformare (prelucrari de materiale, asamblare de produse, servicii) in conditii de mediu dinamic. Pentru aceasta, in orice organizatie exista un flux de intrari notate in schema din figura 1.1 cu U, si un flux de iesiri Y. Ambele pot fi de naturi diferite- materiale, financiare, umane, si informationale. Printre intrarile informationale din multimea de intrari U exista si planurile de activitate, cu obiective si indicatori de performanta asociati.

F

D

C

A

B

Y

U

Fig. 1 Conexiunile dintre management si organizatie

Prin conexiunea A, conducerea ca echipa capteaza informatii asupra derularii activitatii organizatiei. Acestea sunt comparate cu planurile de activitate. Daca se constata diferente intre realizari si plan - atributie ce revine managementului ca proces - atunci se va trece la reglarea functionarii sistemului, ceea ce se realizeaza prin conexiunea B. Reglarea se efectueaza prin modificarea intrarilor U.

Managementul ca stiinta preia prin conexiunea C informatii referitoare la procesul conducerii si la comportamentul echipelor de conducere, pe care le supune unor procedee de analiza si sinteza specifice tuturor stiintelor, cu scopul de a valida experienta pozitiva, a perfectiona metodele si tehnicile de conducere existente, a le completa cu altele noi si a difuza pe o scara cat mai larga cunostintele si deprinderile din acest domeniu. Prin acest proces analitic, selectiv, ansamblul de experiente, metode, tehnici, reguli de decizie este sistematizat, consolidat si difuzat, celor interesati in cunoasterea si aplicarea managementului (conexiunile D si F).

Managementul ca stiinta utilizeaza nu numai informatiile intrate prin conexiunea C din sfera proceselor reale de conducere, ci si o seama de cunostinte, tehnici si metode, reprezentate pe schema prin intrarea E. Acestea sunt accesate de catre management in mod firesc, datorita legaturilor si interferentelor cu alte discipline stiintifice cum sunt: cercetarile operationale, so 121h78b ciologia, psihologia, informatica, stiintele economice, legislatia, teoria sistemelor s.a.

Necesitatea crearii de organizatii este justificata de mai multe elemente. Astfel, organizatiile ca institutii sociale indeplinesc anumite scopuri ale societatii. Organizatiile servesc societatea si contribuie la imbunatatirea conditiilor de viata. Organizatia asigura coordonarea eforturilor diferitilor indivizi pentru realizarea unor scopuri, care in mod individual ar fi foarte greu de realizat sau chiar imposibil.

O alta justificare a necesitatii crearii organizatiilor consta in faptul ca intreaga omenire depinde de cunostintele din trecut care sunt foarte bine prezentate de catre organizatii. Un rol important in realizarea unor obiective ale societatii il au intreprinderile.

Intreprinderea (firma) ca organizatie. Tipologia intreprinderilor

Prin firma sau intreprindere se desemneaza un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice si manageriale, care concep si desfasoara un complex de procese de munca- folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca - concretizate in produse si servicii, in vederea obtinerii unui profit cat mai mare.

Firmele se organizeaza in toate domeniile de activitate - industrie, agricultura, constructii, transporturi, comert, telecomunicatii, cercetare stiintifica, proiectare, invatamant, cultura, ocrotirea sanatatii etc. - avand drept obiectiv obtinerea de profit de catre cei ce le-au infiintat. Deci, firma sau intreprinderea au o sfera de cuprindere mult mai larga. Ea nu se rezuma numai la domeniul economic, obiectul sau de activitate putand sa fie din orice domeniu, cu conditia sa se aiba an vedere obtinerea, de catre intreprinzatori, de profit.

Orice intreprindere prezinta urmatoarele caracteristici generale:

Ø      este o organizatie, prin faptul ca reuneste mai multe persoane care desfasoara activitati in vederea realizarii unor obiective comune;

Ø      are finalitate economica, concretizata in aceea ca este creatoare de bogatie destinata vanzarii;

Ø      dispune de autonomie decizionala, care depinde de sistemul economic, de marime, sectorul de activitate, cadrul juridic elaborat de autoritatile politice, influenta diferitelor grupuri de presiune si de actiunea concurentei.

Abordata ca sistem, firma prezinta mai multe trasaturi definitorii:

a)      Firma este un sistem complex, intrucat incorporeaza resurse umane, materiale, financiare si informationale, fiecare dintre acestea fiind alcatuita dintr-o varietate apreciabila de elemente. Resursele umane sunt compuse din ansamblul salariatilor intreprinderii, care prezinta caracteristici diferite din punctul de vedere al nivelului pregatirii, specialitatii, postului ocupat, varstei, sexului, vechimii in unitate etc. Ansamblul materiilor prime, materialelor, combustibililor, impreuna cu utilajele, cladirile si celelalte concretizari ale factorilor de productie, fiecare prezentand anumiti parametri dimensionali, functionali si economici, constituie resursele materiale. Disponibilitatile banesti, in numerar si la banca, aflate la dispozitia firmei, formeaza resursele sale financiare, informatiile, atat de provenienta exogena, cat si endogena, concretizate in previziuni, tehnologii, norme de consum sau calitate, evidente contabile sau tehnico-economice, statistici etc., formeaza resursele informationale ale firmei.

b)      Firma este un sistem socio-economic in sensul ca, in cadrul sau, grupele de salariati, ai carei componenti se afla in stransa interdependenta, desfasoara procese de munca generatoare de noi valori de intrebuintare. Calitatea resurselor umane de a fi principalele producatoare de noi valori le confera o pozitie centrala in cadrul intreprinderii, a carei luare in considerare este esentiala pentru eficacitatea activitatilor desfasurate;

c)      Firma este un sistem deschis in sensul ca se manifesta ca o componenta a numeroase alte sisteme cu care se afla in relatii continue pe multiple planuri. Concret, caracterul sau de sistem deschis se exprima prin fluxul de intrari - utilaje, materii prime, materiale, combustibili, energie electrica, informatii, bani - si prin iesirile sale, in principal produse, servicii, bani si informatii destinate sistemelor din care face parte;

d)      Firma este un sistem organic adaptiv, adica se schimba permanent, sub influenta factorilor endogeni si exogeni, adaptandu-se atat la evolutia pietei, cat si la cerintele generate de dinamica sustinuta a resurselor incorporate;

e)      Firma economica este un sistem tehnico-material, in sensul ca intre mijloacele de munca, materiile prime si materialele utilizate in cadrul sau exista anumite legaturi care se manifesta prin dependenta tehnologica dintre subdiviziunile sale, evident cu prioritate intre compartimentele in care se realizeaza activitati de productie. Cel mai pregnant se manifesta aceasta caracteristica in cadrul firmelor industriale ale caror sectii si ateliere sunt specializate dupa principii tehnologice;

f)       Analiza firmelor industriale din economia romaneasca releva caracterul lor predominant operational. Concret, cea mai mare parte a proceselor de munca din cadrul acestora are un caracter efectoriu. Afirmatia este valabila atat pentru atributiile de executie, in primul rand cele de productie, care reprezinta majoritatea lor, cat si pentru cele de management.

In mediul national si international functioneaza o gama larga de tipuri de intreprinderi care pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

A. Dupa forma de proprietate se pot delimita urmatoarele tipuri de intreprinderi:

Ø      intreprinderi private, in cazul carora patrimoniul lor apartine unor persoane fizice, care au avut initiativa crearii lor;

Ø      intreprinderi de stat, ce se caracterizeaza prin aceea ca statul a avut initiativa crearii lor si este proprietarul intregului patrimoniu de care acestea dispun. Exista o anumita diferenta intre intreprinderile de stat de tip socialist, in care se manifesta o puternica centralizare a deciziilor si un grad de autonomie redus, si intreprinderile publice din tarile capitaliste dezvoltate, care au un grad de autonomie mai mare si o descentralizare a deciziilor;

Ø      intreprinderi mixte, in cadrul carora exista participatii la crearea si exploatarea patrimoniului de care dispune, atat din partea statului cat si din partea unor persoane fizice particulare.

B. Dupa numarul proprietarilor, dar  mai ales dupa modul de constituire si exploatare a patrimoniului de care dispun intreprinderile, se cunosc urmatoarele tipuri:

Ø      intreprinderi private individuale, care in general prezinta urmatoarele caracteristici:

sunt proprietatea unei persoane fizice, care poate sa utilizeze unul sau mai multi salariati;

proprietarul este responsabil pentru bunurile intreprinderii;

legatura stransa dintre viata proprietarului si cea a intreprinderii.

Astfel de intreprinderi individuale se intalnesc in anumite sectoare, cum sunt agricultura, pescuitul, serviciile etc. Ele sunt reprezentate de asa-numitele intreprinderi artizanale, in care cel care exploateaza intreprinderea poseda o calificare profesionala in domeniu si ia parte la procesul de munca, iar numarul de salariati este de obicei mai mic de zece.

Ø      intreprinderi "unipersonale cu raspundere limitata", in cadrul carora patrimoniul intreprinderii este separat de cel personal al proprietarului, responsabilitatea proprietarului fiind limitata numai la patrimoniul intreprinderii, ceea ce diminueaza considerabil riscul.

Ø      intreprinderi societare, care au la baza urmatoarele caracteristici:

- capitalul societatii este repartizat intre doua sau mai multe persoane, fiind divizat in titluri, numite fie actiuni, fie parti sociale;

- au personalitate juridica;

- asociatii primesc dividende.

Ø      intreprinderi cooperatiste, care se creeaza pe baza participarii mai multor persoane ce desfasurau inainte activitati similare in calitate de mici producatori. Fiecare cooperator, participant si la managementul intreprinderii, are dreptul, pe langa salariul aferent, la o parte din venitul final, in raport de partea de capital cu care a participat la infiintarea intreprinderii, a muncii depuse, potrivit unor prevederi de la constituirea intreprinderii;

Ø      intreprinderi familiale, al caror specific consta in faptul ca patrimoniul se afla in coproprietatea membrilor unei familii, care de cele mai multe ori sunt si lucratori in cadrul intreprinderii lor.

C. In functie de apartenenta nationala, pot fi delimitate urmatoarele tipuri de intreprinderi:

Ø      intreprinderi nationale, caracterizate prin aceea ca patrimoniul acestora se afla integral in proprietatea unei tari;

Ø      intreprinderi multinationale, ale caror unitati componente isi desfasoara activitatile in mai multe tari, isi desfac produsele intr-o proportie apreciabila in mai multe tari si sunt in proprietatea unui grup economic cu caracter international;

Ø      joint-venture, care se creeaza prin participarea cu capital in proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice, din doua sau mai multe tari, veniturile impartindu-se in functie de contributia fiecarei parti la constituirea capitalului social.

D. Dupa gradul de marime (stabilit pe baza unor criterii ca numar de salariati, profitul, cifra de afaceri, capitalul), intreprinderile pot fi:

Ø      intreprinderi mici si mijlocii (IMM), caracterizate prin aceea ca proprietarul si managerul se identifica in cele mai multe cazuri; sunt dinamice, dar si vulnerabile, ca urmare in special a dependentei de acelasi client, a cheltuielilor ridicate cu personalul etc.

Ø      intreprinderi mari, caracterizate printr-un grad inalt de diversificare, resurse financiare importante, organizare pe un numar mare de niveluri ierarhice, dar care reactioneaza mai greu schimbarilor din mediu.

In unele tari, marile intreprinderi sunt organizate sub forma unui grup de societati, avand relatii financiare si economice, societatii controlate de o societate mama sau o societate de portofoliu (holding), prezentata in fig.

Fig. 2 Structura unui grup economic de tip holding

E. In functie de caracterul obiectului muncii utilizat, firmele se impart in extractive si prelucratoare. Primele se ocupa cu extractia obiectelor muncii din natura, iar celelalte cu transformarea materiilor prime in produse finite. Firmele industriale extractive se caracterizeaza printr-o dependenta pronuntata de factorii naturali.

Potrivit legislatiei in vigoare (Legea 31/ 1990 cu privire la infiintarea si functionarea societatilor comerciale), in Romania pot fi organizate urmatoarele tipuri de firme:

Regii autonome ;

2. Societati comerciale in nume colectiv (SCNC);
3. Societati in comandita simpla (SCS);
4. Societati in comandita pe actiuni (SCA);
5. Societati pe actiuni (SA);
6. Societati cu raspundere limitata (SRL).

Intre aceste societati comerciale exista deosebiri referitoare la:

- numarul de asociati ;

- marimea capitalului social initial si caracterul divizibil sau nedivizibil al acestuia;

- responsabilitatea asociatilor fata de creante;

- conducerea firmei.

3.Finalitatile intreprinderii

Finalitatea unei intreprinteri reprezinta sistemul de valori pe care ea insasi si le fixeaza.

In functie de obiectivele fundamentale ale intreprinderii , finalitatile acesteia sunt urmatoarele :

1. Maximizarea  profitului (finalitatea suprema ) ce conditioneaza realizarea tuturor celorlalte finalitati
2. Securitatea sau supravietuirea intr-un puternic mediu concurential

Aceasta se analizeaza in legatura cu urmatoarele aspecte :

• aparitia a noi concurenti pe piete;
• aparitia de noi mijloace tehnice de productie si de noi forme de distributie
• evolutia permanenta a pietei si a concurentei

3. Dezvoltarea sau cresterea :

Consta in :

a)      crearea de produse / servicii noi;

b)      modernizarea produselor/ serviciilor existente;

c)      modernizarea tehnologiilor de fabricatie;

d)      elaborarea unor noi procedee de fabricatie

4. Responsabilitatile sociale

a)      Fata de personalul propriu :

Realizarea de venituri corespunzatoare si sigure

Asigurarea unui mediu de munca si de viata pentru personalul firmei , care petrece in intreprindere cel putin o treime din perioada de viata activa

Acordarea de ajutoare

Formarea, perfectionarea si motivare salariatilor

b)      Fata de colectivitatile locale :

Participarea la construirea unor obiective locale cu caracter social

Sponsorizarea unor activitati

Contribuie la satisfacerea trebuintelor populatiei

Crearea de noi locuri de munca

4. Functiunile firmei . Interdependentele si dinamica functiunilor firmei

4.1 Functiunile firmei

4.1.1 Functiunea de cercetare-dezvoltare

Caracteristica esentiala a firmelor moderne o reprezinta amploarea fara precedent a proceselor consacrate crearii si implementarii noului in tehnica, economie si management. Principala cauza a acestei adevarate mutatii o constituie progresul stiintifico-tehnic contemporan. In fapt, amploarea si rolul crescand pe care il au activitatile de cercetare-dezvoltare in intreprinderile moderne reprezinta principala reflectare la nivel microeconomic a transformarii stiintei intr-un vector al dezvoltarii.

In acest context, ansamblul problemelor privitoare la activitatile de cercetare-dezvoltare dobandesc noi dimensiuni si implicatii atat teoretice, cat si practice. Fireste, in abordarea lor punctul de plecare il constituie insasi definirea functiunii de cercetare-dezvoltare.

Prin functiunea de cercetare-dezvoltare se desemneaza ansamblul activitatilor desfasurate de intreprindere prin care se concepe si se implementeaza progresul stiintifico-tehnic.

De retinut ca progresul stiintifico-tehnic este abordat in sens larg, considerandu-se ca se refera la toate tipurile de procese din firma. Ca urmare, in cadrul functiunii de cercetare-dezvoltare deosebim trei activitati principale : previzionare, conceptie tehnica si organizare.

a. Activitatea de previzionare a functionarii si dezvoltarii firmei

Activitatea de previzionare consta in elaborarea proiectelor, strategiilor si politicilor firmei, concretizate in prognoze si planuri, in defalcarea pe perioade si principalele subdiviziuni organizatorice si urmarirea realizarii lor.

b. Activitatea de conceptie tehnica

In cadrul acestei activitati se include ansamblul cercetarilor aplicative si dezvoltarilor cu caracter tehnic efectuate in cadrul firmei.

Cercetarile aplicative includ acele cercetari menite sa asigure satisfacerea unor necesitati ale firmei, care implica un aport stiintific original, deci noi cunostinte, ce nu modifica insa principiile si legile consacrate din domeniile respective. Spre deosebire de cercetarile aplicative, dezvoltarile se rezuma la aplicarea, in conditii specifice firmei, a unor concepte, metode, cunostinte deja insusite si utilizate, prin care se asigura realizarea unora din obiectivele acestora.

c. Organizarea

In calitatea sa de activitate principala a firmei, organizarea reuneste ansamblul proceselor de elaborare, adaptare si introducere de noi concepte si tehnici cu caracter organizatoric.

Specific firmelor moderne este extinderea proceselor organizatorice cu caracter inovational, cea mai mare parte a acestora concretizandu-se in inovatii organizatorice. Acestea reprezinta o componenta de baza a inovatiilor ce se efectueaza in prezent, al caror management a intrat, potrivit opiniei specialistului elvetian Gasser, in al treilea stadiu al evolutiei lor - "epoca concretizarii inovatiilor".

4.1. Functiunea comerciala

Functiunea comerciala incorporeaza ansamblul proceselor de cunoastere a cererii si ofertei pietei, de procurare nemijlocita a materiilor prime, materialelor, echipamentelor de productie etc., necesare desfasurarii productiei firmei si de vanzare a produselor, semifabricatelor acesteia.

Specific conducerii si realizarii activitatilor comerciale in societatile comerciale si regiile autonome din tara noastra este faptul ca desfasoara in conditiile tranzitiei la economia de piata, ceea ce le marcheaza substantial caracteristicile. Ca urmare, elementele caracteristicile pietelor de tip concurential, riscul si incertitudinile proprii procesului de realizare a marfurilor sunt apreciabil mai mari comparativ cu perioada anterioara.

In cadrul functiunii comerciale deosebim trei activitati comerciale principale: aprovizionarea, vanzarea si marketingul.

a) Aprovizionarea tehnico-materiala

Activitatea de aprovizionare a firmei reuneste ansamblul atributiilor prin care se asigura procurarea materiilor prime, materialelor, combustibilului, echipamentelor de productie necesare realizarii obiectivelor societatii comerciale sau regiei autonome.

b)Vanzarea

Activitatea de vanzare reuneste ansamblul atributiilor prin care se asigura nemijlocit trecerea produselor si serviciilor din sfera productiei in sfera circulatiei.

c)Marketing

Activitatea de marketing cuprinde ansamblul atributiilor prin care se asigura studierea pietei interne si externe, cunoasterea necesitatilor si comportamentului consumatorilor in vederea stabilirii celor mai adecvate modalitati de orientare a productiei si crestere a vanzarii produselor finite, semifabricatelor si lucrarilor cu caracter industrial furnizate de societatea comerciala sau regia autonoma si a satisfacerii cerintelor acestora.

Activitatea de marketing reprezinta, ca expresie a diviziunii muncii, procesele specializate prin care se operationalizeaza conceptia de marketing. In societatile comerciale, activitatea de marketing este reprezentata in mod principal prin urmatoarele atributii :

- prospectarea pietei interne;

- prospectarea pietei externe;

- propunerea structurii, volumului si esalonarii produselor si serviciilor de realizat;

- propunerea de modalitati in vederea accelerarii si amplificarii vanzarii produselor.

4.1.3. Functiunea de productie

Aceasta functiune poate fi definita ca ansamblul proceselor de munca din cadrul intreprinderii prin care se transforma obiectele muncii in produse finite, semifabricate si servicii si se creeaza nemijlocit conditii tehnico-materiale, organizatorice si de deservire necesare desfasurarii fabricatiei in bune conditii.

Procesele de productie ce se desfasoara in cazul firmelor industriale se pot clasifica in functie de mai multe criterii.

Din punctul de vedere al participarii la transformarea obiectelor muncii in produse finite, semifabricate si servicii, procesele de munca se clasifica in procese de baza, auxiliare si deservire.

In cadrul proceselor de baza, obiectele muncii sufera in mod nemijlocit transformari ce duc la crearea produselor finite ale unitatii industriale in care acesta este specializata. Se poate afirma deci ca procesele de baza constituie continutul principal al proceselor de productie. De exemplu, prelucrarea barelor de otel intr-o intreprindere constructoare de masini. La randul lor, in cadrul proceselor de baza se pot delimita mai multe categorii : pregatitoare, montaj-finisaj si incercare-proba, ce pot constitui si obiectivul de activitate a unor intreprinderi specializate.

Spre deosebire de procesele de baza, procesele auxiliare nu contribuie in mod nemijlocit la transformarea obiectelor muncii in produse finite, semifabricate si servicii. Prin procesele auxiliare in cadrul firmei se asigura conditiile tehnico-materiale necesare desfasurarii normale a proceselor de baza. Dintre procesele auxiliare tipice mentionam : executarea, intretinerea sculelor, modelelor si matritelor, repararea si intretinerea masinilor si instalatiilor, producerea energiei termice, electrice etc.

Procesele de deservire sunt menite sa asigure celelalte conditii, in special organizatorice, necesare derularii adecvate a proceselor de baza si auxiliare din cadrul societatii comerciale sau regiei. Din aceasta categorie fac parte : transportul obiectelor muncii, semifabricatelor si produselor finite, aprovizionarea locurilor de munca cu scule, matrite, semifabricate etc.

Procesele de productie se mai pot clasifica si in functie de alte criterii : gradul de inzestrare tehnica, caracterul materiei prime, modul de desfasurare in timp.

Din punct de vedere organizatoric, adica al naturii obiectivelor urmarite si al proceselor ce o alcatuiesc, functiunea de productie din firma industriala se poate grupa in cinci activitati principale :

- programarea, lansarea si urmarirea productiei;

- fabricatia sau exploatarea;

- controlul tehnic de calitate;

- intretinerea si repararea utilajelor;

- productia auxiliara de energie, aburi etc.

4.1.4. Functiunea financiar-contabila

Functiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin care se asigura resursele financiare necesare atingerii obiectivelor firmei, precum si evidenta valorica a miscarii intregului sau patrimoniu.

Intrucat reflecta din punct de vedere economic toate celelalte activitati ce se desfasoara in societati comerciale si regii autonome prin prisma unor elemente valorice integrative, functiunea financiar-contabila are un pronuntat caracter sintetic.

In conditiile tranzitiei la economia de piata, ale situarii in prim plan al factorilor economici, activitatile financiar-contabile isi modifica substantial continutul si devin din ce in ce mai importante.

In cadrul functiunii financiar contabile deosebim trei activitati principale: financiara, contabila si controlul financiar de gestiune.

Ansamblul proceselor prin care se determina si se obtin resursele financiare necesare atingerii obiectivelor intreprinderii reprezinta activitatea financiara.

Contabilitatea, a doua componenta a functiunii analizate, reuneste ansamblul proceselor prin care se inregistreaza si se evidentiaza valoric resursele materiale si financiare ale agentului economic.

In cadrul controlului financiar de gestiune se includ ansamblul proceselor prin care se verifica respectarea normelor legale cu privire la existenta, integritatea, utilizarea si pastrarea valorilor materiale si banesti cu care firma este dotata.

4.1.5. Functiunea de personal

Ansamblul proceselor din cadrul societatii comerciale sau regiei autonome prin care se asigura resursele umane necesare, precum si utilizarea, dezvoltarea si motivarea acestora constituie continutul functiunii de personal.

Locul si rolul acestei functiuni in firmele romanesti decurg, in mod firesc, din functiile deosebit de importante, de neinlocuit, pe care le au resursele umane, singurele creatoare de valoare si valoare de intrebuintare in procesul muncii.

O reflectare nemijlocita a rolului in continua crestere a resurselor umane o reprezinta amploarea sporita a activitatilor de personal in firmele moderne. Nu intamplator si din ce in ce mai frecvent in intreprinderile competitive din tarile dezvoltate se creeaza subdiviziuni organizatorice specializate in domeniul personalului, in care lucreaza cadre de specialitate.

O caracteristica dominanta a activitatilor functiunii de personal este realizarea ei in buna masura dispersat, cea mai mare parte a componentelor operationalizandu-se prin intermediul personalului managerial. Mai mult, obiectivele specifice, sarcinile, competentele si responsabilitatile de personal constituie elemente de baza, adesea esentiale, ale muncii managerilor.

In cadrul functiunii de personal se pot delimita mai multe activitati :

- previzionarea necesarului de personal;

- formarea personalului;

- recrutarea si selectia personalului;

- incadrarea si salarizarea personalului;

- evaluarea personalului;

- motivarea personalului;

- perfectionarea personalului;

- promovarea personalului;

- protectia salariatilor (protectia muncii si protectia sociala)etc.

4. Interdependentele si dinamica functiunilor firmei

Interdependentele dintre activitatile ce se desfasoara in cadrul firmei drept componenta ale functiilor acesteia determina implicit interdependente intre functiuni. Ca urmare, manifestarea corecta a unei functiuni permite manifestarea corecta si a celorlalte functiuni, dupa cum aparitia unor dereglari in cadrul unei functiuni produce perturbatii in celelalte functiuni.

Desfasurarea activitatilor din cadrul functiunilor firmei are loc cu intensitati diferite de la o etapa la alta de dezvoltare a acesteia, ceea ce ne permite sa vorbim de o dinamica a functiunilor. Astfel, in cazul unei firme noi, echipata cu utilaje moderne si in cadrul careia se utilizeaza tehnologii moderne. se va inregistra o intensitate maxima in manifestarea functiunilor de productie si de personal si o intensitate mai mica in manifestarea functiunilor de cercetare-dezvoltare, spre exemplu. Aceste intensitati de manifestare a functiunilor amintite se pot inversa pe masura ce se trece la o noua etapa in dezvoltarea firmei respective, asa cum reiese si din figura urmatoare :

Fig. 3 Evolutia intensitatii de manifestare a functiunilor

Intensitatea de manifestare a unei functiuni trebuie sa fie, pe de o parte, in acord cu posibilitatile firmei respective, iar pe de alta parte sa fie corelata cu intensitatile de manifestare a celorlalte functiuni.

In afara controlului asupra nivelului de intensitate cu care se manifesta fiecare functiune, conducerea firmei are un rol deosebit in coordonarea functiilor pe baza cunoasterii decalajului care apare intre gradul de manifestare a unei functiuni si nivelul rezultatelor obtinute in domeniul respectiv. In acest sens, trebuie subliniat ca rezultatele superioare ce se obtin in urma manifestarii unei functiuni apar dupa momentul maxim in manifestarea acesteia, existand trei perioade distincte : de amorsare, concomitenta si remanenta, dupa cum se poate observa si din figura 4.

Fig.4. Relatia dintre intensitatea manifestarii unei functiuni si nivelul

rezultatelor obtinute

Asa cum se observa din fig 4 atat intensitatea cu care se manifesta o functie cat si nivelul rezultatelor obtinute evolueaza aproximativ asemanator, cu deosebirea ca intre acestea se inregistreaza un decalaj in timp.

In perioada A (de amorsare) se consuma resurse pentru manifestarea functiunii dar rezultate nu se obtin inca. Perioada C (concomitenta) se caracterizeaza prin faptul ca se consuma si resurse pentru manifestarea functiunii, dar se obtin si rezultate, evident la un nivel diferit.

Perioada R (de remanenta) se caracterizeaza prin ceea ca, dupa momentul incetarii de a se mai manifesta functiunea, se obtin in continuare rezultate in virtutea efortului facut de firma pentru manifestarea acestei functiuni in perioadele anterioare.

Rolul managerilor firmei consta in a sesiza fiecare perioada din manifestarea functiunii cu scopul coordonarii gradului de manifestare a acestora incat acesta nu se regleaza de la sine. Obiectivul principal al managementului trebuie sa-l reprezinte trecerea intr-o perioada mai scurta la momentul de remanenta. In acest sens, o atentie deosebita se va acorda functiunii de personal care prezinta perioada de amorsare cea mai mare.

5 Tehnici de crestere a dimensiunii firmei. Procesul de concentrare

5.1 Tehnici de crestere a dimensiunii firmei

Cresterea , adica dezvoltarea ( marirea ) taliei unei firme si a capacitatii sale productive si competitive, se poate realiza fie prin crestere interna, fie prin crestere externa.

Cresterea interna se poate realiza prin extinderea propriei structuri a firmei, respectiv:

a)      Prin autofinantare : din resurse interne proprii (profitul nedistribuit)

b)      Prin finantare externa : imprumuturi , atragerea de noi actionari.

Fig. 5 Cresterea interna prin autofinantare

Cresterea externa se poate realiza prin asocierea firmei cu alte firme, utilizand diferite strategii :

a)      Fuziunea - prin care doua sau mai multe firme se regrupeaza intr-o firma cu o noua structura; in acest caz vechile firme dispar, astfel incat capitalul, managementul si personalul se regasesc intr-o noua firma.

Fig.6 Fuziunea

b)     Absortia tehnica - prin care o firma preia integral capitalul uneia sau mai multor firme, care dispar ca persoane juridice independente.

Fig.7 Absortia tehnica

c)      Luarea in participatie - prin care se achizitioneaza (se cumpara) o parte din capitalul uneia sau mai multor firme, firma care preia in participatie o parte a capitalului devine proprietara majoritara sau minoritara a altor firme. Adesea luarea in participatie se realizeaza in cascada, cand firma partial cumparata detine ea insasi participatii la alte societati, acestea din urma trecand partial sub controlul primei firme, care devine societate-mama, iar celelalte, filiale.

Fig. 8 Luarea in participatie

5. Tipuri de concentrare

Obiectul concentrarii este acela al obtinerii unei anumite dimensiuni (talie) a firmei care sa-i permita o pozitie competitiva pe piata, in lupta de concurenta si in utilizarea eficienta a factorilor de productie atrasi.

Pentru realizarea acestui obiectiv firma poate alege :

Strategia concentrarii pe orizontala : care grupeaza mai multe firme aflate in acelasi stadiu, care produc sau comercializeaza acelasi tip de produse . Se urmareste un dublu scop :

- sa produca si sa vanda o productie in serie mare;

- sa atenueze sau chiar sa elimine concurenta directa.

A+B+C