Functiile si principiile managementului activitatii fiscale

Desfasurarea normala a activitatii economico-sociale necesita conducerea de ansamblu a economiei, coordonarea si sincronizarea proceselor economico-sociale, ca o consecinta a accentuarii complexitatii si diversitatii acestor procese, a multiplicarii interdependentelor dintre ele.

Functiile managementului activitatii fiscale

Pentru prima oara, procesele de management au fost identificate de Henry Fayol, care, pe baza analizei, a identificat principalele functi 747h76h i ale managementului, respectiv: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

Ulterior, numerosi specialisti de renume (L. Gulick, H. Koontz, C. O'Donnell, W. J. Duncan, H. Church, H.B. Maynard s.a.) au propus drept functii ale managementului: prevederea, planificarea, organizarea, comanda, coordonarea, conducerea personalului, utilarea, evidenta, operarea, executia, activizarea, controlul etc.[1]

Specialistii din tara noastra au stabilit printr-un consens unanim urmatoarele functii ale managementului: functia de previziune; functia de organizare; functia de coordonare; functia de antrenare; functia de evaluare-control.

Aceste functii sunt regasite si in cadrul procesului de management al activitatii fiscale, avand continut, cerinte si modalitati de realizare specifice activitatii fiscale.

Functiile managementului activitatii fiscale trebuie tratate in stransa lor interde-pendenta, datorita caracterului lor complementar si al conexiunilor dintre ele (vezi fig. 3.1).

Figura 4.1. Functiile managementului si corelatiile dintre ele

Prin exercitarea acestor functii ale managementului activitatii fiscale se cauta raspuns la urmatoarele intrebari

Cine se ocupa de gestionarea impozitelor si taxelor fiscale?

Care este scopul activitatii fiscale?

Ce trebuie si ce poate fi realizat pentru buna desfasurare a activitatii fiscale?

Cine se ocupa de realizarea obiectivelor activitatii fiscale?

Care sunt rezultatele obtinute in urma desfasurarii activitatii fiscale?

Gestionarea creantelor fiscale este realizata de organele administratiei finantelor publice cu atributii in domeniul fiscal, a caror activitate priveste relatiile fiscale.

Managementul gestionarii impozitelor si taxelor urmareste urmatoarele directii principale

elaborarea de propuneri referitoare la textele legislative cu continut fiscal ce vor fi inaintate spre aprobare Parlamentului;

elaborarea de prognoze si analize privind prelevarile fiscale;

asezarea, controlul si incasarea impozitelor si taxelor.

Fiecare persoana, in calitate de platitor de impozite si taxe, trebuie sa inteleaga scopul activitatii fiscale, in vederea intaririi relatiei intre fiscalitate si contribuabili.

Scopul activitatii fiscale vizeaza

prin intermediul impozitelor si taxelor se constituie fondurile necesare desfasurarii activitatilor din sectoarele neproductive ale economiei nationale;

prin repartitia secundara a Produsului Intern Net se realizeaza o redistribuire a veniturilor persoanelor fizice;

fiscalitatea contribuie la educarea contribuabilului in ceea ce priveste plata obligatiilor bugetare;

prin intermediul fiscalitatii se urmareste combaterea faptelor de evaziune fiscala si a concurentei neloiale.

O cerinta esentiala ce se impune este ca intreaga activitate desfasurata de organele fiscale sa se bazeze pe calitate

Proiectia si constructia calitatii in acest domeniu vor contribui la orientarea dinamicii proceselor catre contribuabili, catre aspiratiile colectivitatilor.

Cresterea calitatii in domeniul activitatii fiscale trebuie privita in "contextul unitar al procesului crestere - dezvoltare - progres."[3]

Previziunea activitatii fiscale

Previziunea economica presupune anticiparea evolutiei fenomenelor si proceselor economice pe baza unei analize stiintifice a realitatilor, in lumina legilor obiective si contradictiilor dezvoltarii economico-sociale. De asemenea, pe baza unei cercetari complexe, previziunea economica scoate in evidenta continutul, directiile si amploarea fenomenelor si proceselor economice ce vor avea loc in viitor.

Previziunea activitatii fiscale se concretizeaza in evaluari cantitative si calitative asupra evolutiei posibile si probabile a unor aspecte din domeniul financiar si fiscal.

In functie de orizont, grad de detaliere si obligativitate, rezultatele previziunii se impart in trei categorii: prognoze, planuri si programe.

Prognozele, nefiind obligatorii si avand un caracter aproximativ, contin o serie de date cu valoare indicativa ce se refera la ansamblul activitatii fiscale.

Planurile au un caracter obligatoriu si, prin modul lor de detaliere, devin baza in desfasurarea activitatii fiscale. Cu ajutorul planurilor financiare se asigura echilibrul financiar in cursul anului.

Programele sunt mult mai detaliate si datorita faptului ca au un orizont redus, elementele ce sunt cuprinse in acestea devin obligatorii.

Metodele de previziune utilizate atat in prognoza, cat si in planificare pot fi grupate dupa rolul lor in fundamentarea prognozelor si planurilor; dupa atitudinea factorului de decizie fata de obiectul previziunii; dupa scopul urmarit[4].

Figura 4.2. Clasificarea metodelor de previziune

Pentru identificarea tendintelor viitoare ale proceselor si fenomenelor sistemului economico-fiscal, pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie realizate si a necesarului de resurse, trebuie alese acele metode previzionale care sa ofere cele mai realiste si credibile solutii.

*

Studiu de caz 4.1 - Model al conjuncturii macroeconomice a Romaniei si prognoze pe termen scurt si mediu

Un exemplu de aplicare a previziunii in domeniul financiar il constituie activitatea grupului de modelare din cadrul Institutului de Economie Mondiala, condus de prof. dr. Constantin Ciupagea, care a realizat un model al conjuncturii macroeconomice a Romaniei si prognoze pe termen scurt si mediu in cadrul Proiectului Link al ONU[5].

Ca urmare a acestui model sunt prefigurate urmatoarele:

Restructurarea sectoarelor economiei romanesti, astfel incat in anul 2010 sectorul tertiar sa atinga 34-35% din volumul schimburilor.

Alinierea nivelului dobanzilor reale la nivelul european, de circa 1,5%.

Cresterea contributiei investitilor straine directe pana la 12-13% in volumul anual al investitiilor.

Cresterea bazei de impozitare prin introducerea impozitului pe venitul global.

Relaxarea politicii monetare pentru a permite o reglare a masei monetare la evolutia inflatiei.

Mentinerea politicii veniturilor intr-o stare restrictiva pentru o perioada de inca trei ani, iar datoria publica va fi inca o sursa de inflatie etc.

Efectul acestor factori este exprimat in valoarea urmatorilor indicatori de prognoza:

Figura 4.3. Prognoza Produsului Intern Brut (in preturi constante 1990 - mld. lei)

Figura 4.4. Prognoza consumului final al populatiei (in preturi constante 1990 - mld. lei)

Figura 4.5. Prognoza investitiilor (in preturi constante 1990 - mld. lei)

Figura 4.6. Prognoza volumului exportului (miliarde USD - preturi curente)

Figura 4.7. Prognoza balantei platilor curente (miliarde USD - preturi curente)

Studiind aceste prognoze, se constata urmatoarele

Evolutia descrescatoare a Produsului Intern Brut se incheie in anul 1999, iar cresterea economica se va relua din anul 2000.

Dupa anul 2001 se estimeaza o crestere relativ constanta a consumului populatiei in conditiile unei inflatii normale.

Stabilizarea economiei va permite reducerea ratei dobanzilor, ceea ce va stimula investitiile alaturi de politica fiscala.

La finalul intervalului de prognoza se va tripla volumul exporturilor, ca urmare a investitiilor din resurse interne si straine si a aportului sporit al cercetarii.

Cresterea deficitului contului curent se face cu mentinerea ponderii sale actuale in volumul exporturilor.

*

Indeplinirea functiei de previziune a activitatii fiscale presupune existenta a numeroase legaturi si cu celelalte functii ale managementului. Realizarea previziunii se bazeaza pe legi si reglementari legale, pe informatii, cereri si oferte, oferind structuri, metode, obiective, norme si programe pentru desfasurarea intregii activitati fiscale.

Avand in vedere ca programele reprezinta o categorie importanta a rezultatului previziunii, in activitatea fiscala, atat la nivel national, cat si teritorial, un accent deosebit se pune pe elaborarea si aplicarea lor cu exactitate.

In programul de reforma fiscala din Romania, un loc important ocupa introducerea impozitului pe venitul global.

Pe parcursul anilor 1990-1999, impunerea veniturilor din salarii, a veniturilor realizate de persoanele fizice sau de contribuabilii ce desfasurau activitati independente a suferit o serie de modificari. Astfel, prin aprobarea Ordonantei nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicata in Monitorul Oficial nr. 419/31.08.1999, se inlocuieste intreaga legislatie cu privire la aceasta impunere.

Prin acest program, in baza noilor prevederi fiscale privitoare la impozitarea veniturilor, se urmarea obtinerea unor avantaje atat pentru stat, cat si pentru contribuabil (pentru contribuabil - facilitati fiscale celor care obtin venituri reduse si celor care au in intretinere persoane fara venituri proprii; pentru stat - un nivel mai corespunzator al gradului de incasare a veniturilor bugetului de stat din aceasta sursa).

Aplicarea acestor prevederi a inceput cu data de 1 ianuarie 2000 si se refera la veniturile realizate incepand cu aceasta data. Astfel, la nivelul DGFP judetene (implicit si la nivelul judetului Sibiu) au fost si sunt in aplicare programe ce privesc:

Acordarea de formulare tipizate pentru stabilirea veniturilor impozabile.

Acordarea de consultanta de specialitate privind formularistica, procedura de globalizare a veniturilor, procedura de determinare si de plata a impozitului pe venit etc., prin intermediul personalului de specialitate din cadrul Serviciului de Metodologie si Asistenta pentru Contribuabili.

Pregatirea si perfectionarea personalului in vederea desfasurarii in conditii optime a primirii declaratiilor de venit global de la contribuabili. Contribuabilii au obligatia sa completeze si sa depuna la organul fiscal in raza caruia isi au domiciliul o declaratie de venit global, precum si declaratiile speciale, in mod esalonat, pana la data de 31 martie a anului urmator celui de realizare a venitului.

Pregatirea personalului in vederea determinarii cu corectitudine a impozitului pe venitul global si transmiterii deciziei de impunere. Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal pe baza declaratiei de venit global, ce trebuie depusa de catre contribuabil, prin aplicarea potrivit ordonantei a cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil. Organul fiscal va stabili impozitul anual datorat pentru anul precedent si va emite o decizie de impunere in intervalul stabilit anual. In aceasta decizie, organul fiscal va stabili si diferentele de impozit anual ramase de achitat, platile anticipate cu titlu de impozit datorate pentru anul fiscal curent. In cazul in care apar anumite elemente ce modifica impozitul datorat, organul fiscal va emite o noua decizie de impunere.

Pregatirea sistemului informatic privind centralizarea informatiilor referitoare la impozitul pe venitul global in cadrul Serviciului Metodologia si Implementarea Aplicatiilor Informatice.

Pentru fundamentarea legaturii intre impozitul pe venitul global si functia de previziune a managementului activitatii fiscale, trebuie luate in considerare unele aspecte ce privesc avantajele noului sistem de impunere, in conditiile aplicarii corecte a sistemului si respectarii principiilor impunerii. Aplicarea noului sistem de impunere se bazeaza pe declaratiile anuale de venit global depuse de catre contribuabili, astfel, efectul previzionat asupra veniturilor bugetare este pozitiv, in sensul extinderii bazei de impozitare (diminuarea cotelor de impozitare Þ extinderea bazei de impozitare Þ cresterea veniturilor bugetare

Luand in considerare faptul ca acest sistem de impozitare a fost introdus in tara noastra incepand cu 1 ianuarie 2000, relaxarea fiscala prevazuta va fi resimtita dupa incheierea anului fiscal, respectiv incepand cu anul 2001.

Organizarea activitatii fiscale

Desfasurarea unei activitati in conditii de eficienta presupune o ordonare corespunzatoare a tuturor resurselor materiale, umane si financiare de care dispune o organizatie in vederea indeplinirii obiectivelor.

Organizarea, ca functie manageriala, "poate fi privita ca determinare, enumerare si grupare a activitatilor necesare ce se regasesc insumate intr-un complex de masuri ce vizeaza realizarea obiectivului stabilit printr-o utilizare cat mai rationala si mai eficienta a resurselor materiale, financiare si umane ale firmei."[6]

Cele doua forme principale ale organizarii in functie de continut, sunt:

Organizarea procesuala

Organizarea structurala

Organizarea procesuala consta in descompunerea proceselor de munca in elemente componente (faze, etape, operatii etc), in analiza acestora si in regruparea lor in functie de obiectivele la care participa

Rezultatul organizarii procesuale se concretizeaza in stabilirea functiunilor, precum si a activitatilor specifice, a atributiilor si sarcinilor ce revin aparatului fiscal.

Organele cu atributii in domeniul fiscal cuprind organe centrale si organe teritoriale de specialitate, care au in componenta directii si servicii. O parte din acestea participa direct la gestionarea impozitelor si taxelor fiscale, iar anumite servicii au ca obiect de activitate interpretarea legislatiei fiscale adoptate, elaborarea de studii si cercetari in vederea pregatirii reglementarilor cu caracter fiscal.

Organele administratiei fiscale, potrivit normelor juridice aprobate, au urmatoarele functii:

Functia de executare a legislatiei fiscale.

Functia de control al modului cum sunt aplicate normele cu continut fiscal.

Functia de elaborare a proiectelor legislative cu continut fiscal.

In ceea ce priveste activitatea de gestionare a creantelor fiscale, atributiile si sarcinile aparatului fiscal constau in:

Obtinerea de informatii de la contribuabili in legatura cu materia impozabila.

Controlul declaratiilor fiscale depuse de catre contribuabili.

Interpretarea operatiunilor cu caracter economic si verificarea actelor care reflecta aceste operatiuni.

Evaluarea si aprecierea materiei impozabile.

Corectarea obligatiei fiscale.

Aplicarea de sanctiuni contribuabililor ce nu respecta prevederile legale.

Incasarea obligatiei fiscale de baza sau suplimentara.

Pentru fiecare activitate a aparatului fiscal trebuie sa fie precizate:

Organele financiare abilitate sa realizeze activitatea respectiva.

Forma de realizare.

Exigibilitatea financiara.

In acest sens, o pondere deosebit de importanta in activitatea fiscala o detine activitatea de incasare a creantelor fiscale, care consta in totalitatea operatiunilor prin care se realizeaza strangerea impozitelor si taxelor.

Activitatea de incasare a impozitelor si taxelor presupune:

Asigurarea serviciului incasarii creantelor fiscale cuvenite statului intra in sfera de activitate a Trezoreriei publice, organizata in cadrul Directiei Generale de Contabilitate Publica si Trezorerie a Statului. La nivel local, sunt organizate trezorerii in cadrul Directiilor generale ale finantelor publice judetene, Administratii ale finantelor publice municipale, Administratii ale finantelor publice orasenesti si Administratii ale finantelor publice comunale. La activitatea de incasare a impozitelor si taxelor de la populatie participa si unitatile CEC, care desfasoara operatiuni in contul Trezoreriei.

Incasarea creantelor fiscale se poate realiza utilizand unul dintre urmatoarele procedee: incasarea direct de la contribuabil; incasarea prin stopaj la sursa; incasarea prin aplicarea de timbre fiscale. Incasarea direct de la contribuabil a impozitelor si taxelor presupune stingerea creantei fie din initiativa contribuabilului, fie din initiativa organului fiscal (de ex.: incasarea impozitului pe profit, incasarea TVA ca urmare a platilor efectuate de catre agentii economici; incasarea majorarilor de intarziere stabilite de organele de control pentru nerespectarea termenului de plata). Incasarea creantelor fiscale prin procedeul stopajului la sursa vizeaza plata, calcularea, virarea si suportarea sanctiunilor legale de alta persoana decat cea care suporta efectiv prelevarea fiscala (de ex. suportatorul impozitului pe salar este persoana fizica salariata, iar platitorul este unitatea la care este angajata persoana respectiva). Utilizarea timbrelor fiscale are o sfera mai restransa de aplicare, limitata la taxele fiscale pentru actiuni administrative, notariale, judecatoresti etc.

Realizarea executarii silite a creantelor fiscale, in conditiile in care contribuabilii debitori nu-si indeplinesc de buna voie obligatiile fiscale la termenele prevazute de lege sau se sustrag de la plata acestor obligatii fiscale. Executare silita a creantelor fiscale se poate realiza prin: decontarea bancara, poprire, sechestru, vanzare globala a fondului de comert.

Organizarea structurala presupune "gruparea functiunilor, activitatilor, atributiilor si sarcinilor in functie de anumite criterii si repartizarea acestora in scopul realizarii lor pe grupuri de lucru si salariati, in vederea concretizarii conditiilor care sa asigure posibilitati pentru realizarea obiectivelor firmei."[7]

Rezultatul organizarii structurale reprezinta structura organizatorica a unitatii, respectiv servicii, compartimente, birouri etc.

Ansamblul institutiilor si organismelor cu atributii in domeniul finantelor si creditului formeaza aparatul financiar si de credit al tarii

Ministerul Finantelor Publice este organismul de specialitate al Guvernului, a carui activitate este consacrata infaptuirii politicii statului in domeniul finantelor publice.

In profil teritorial, activitatea fiscala intra in sfera de cuprindere a Directiilor Generale a Finantelor Publice judetene, ce au in subordine Administratii ale Finantelor Publice municipale, orasenesti si comunale.

A organiza inseamna, pe de o parte, a stabili din punct de vedere cantitativ si calitativ toate elementele ce sunt necesare pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse. Pe de alta parte, a organiza inseamna a stabili legaturile, corelatiile intre aceste elemente, astfel incat ele sa participe corespunzator, sa se completeze si sa se activeze reciproc.[8]

Organizarea activitatii fiscale trebuie sa tina seama de aceasta abordare a organizarii din punctul de vedere al psihologiei, astfel incat atat organizarea procesuala, cat si organizarea structurala sa devina factor principal al conducerii rationale a activitatii fiscale, sa devina parghie importanta pentru cresterea eficientei activitatii economice.

Luand in considerare dublul caracter al organizarii, functie de baza a managemen-tului si domeniu de sine statator, exista posibilitatea realizarii tuturor obiectivelor activitatii fiscale.

Obiectivele activitatii fiscale in profil teritorial pot fi realizate cu ajutorul organizarii, daca se are in vedere problema rationalizarii structurii organizatorice a unitatilor fiscale.

Considera ca o importanta deosebita trebuie acordata etapelor si operatiilor metodo-logiei de rationalizare a structurii organizatorice a unitatilor fiscale teritoriale (vezi tabelul urmator).

Tabelul 4.1. Metodologia de rationalizare a structurii organizatorice

a unitatilor fiscale

Coordonarea activitatii fiscale

Functia de coordonare "consta in ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului firmei si ale subsistemelor sale, in cadrul previziunilor si sistemului organizatoric."[9]

Asigurarea unei bune coordonari nu se poate realiza decat in conditiile existentei unei bune comunicari, respectiv a unei bune transmiteri de informatii intre niveluri ierarhice.

Necesitatea coordonarii activitatii fiscale decurge din:

Dinamismul sistemelor social-economice si al mediului inconjurator.

Diversitatea activitatilor din fiecare unitate a aparatului fiscal.

Adaptarea rapida a fiecarui compartiment al unitatii fiscale la actiunile factorilor interni si externi.

Activitatile specifice utilizate frecvent pentru realizarea coordonarii in orice proces de conducere sunt[10]: armonizarea; sincronizarea; echilibrarea; proportionalitatea; ordonarea; integrarea; ritmicitatea; reglarea; conlucrarea; colaborarea; cooperarea; coeziunea; convergenta; concordanta; simetria; unirea; dirijarea; inlaturarea si eliminarea starilor conflictuale.

In functionarea oricarei unitati a aparatului fiscal, o conducere stiintifica nu se poate realiza numai prin exercitarea autoritatii directorului general; complexitatea procesului de conducere necesita antrenarea intregului colectiv, de la elaborarea deciziei, pana la punerea ei in actiune.

Eficienta coordonarii activitatii fiscale presupune:

Stabilirea cu exactitate a obiectivelor unitatii fiscale; subordonarea tuturor activitatilor obiectivelor propuse; precizarea pentru fiecare obiectiv a performantelor ce trebuie atinse intr-o anumita perioada de timp.

Stabilirea cu precizie a atributiilor si sarcinilor ce revin fiecarui angajat al unitatii fiscale (inspector de specialitate, referent de specialitate), in asa fel incat sa se acopere toate domeniile de activitate din unitate.

Stabilirea colaborarii intre directiile, serviciile si compartimentele ierarhice si functionale ale fiecarei unitati fiscale.

Stabilirea concordantei dintre autoritate si responsabilitate, punandu-se in valoare principiul ierarhiei, reglementand raporturile dintre conducatori (director, director adjunct, sef serviciu, sef compartiment, sef birou) si condusi (inspector de specialitate, referent).

Pentru o eficienta a coordonarii activitatii fiscale trebuie sa se tina seama de urmatoarele:

Stabilirea fluxului informational intre diferite niveluri ierarhice.

Stabilirea autoritatilor in materie de coordonare, un rol important revenind in acest caz serviciilor si birourilor de metodologie.

Specializarea muncii la nivelul posturilor, functiilor si compartimentelor.

Posedarea anumitor informatii de catre persoane ce pot sa utilizeze aceste informatii ca forma de coordonare (de ex.: informatii detinute de personalul din cadrul Serviciului Analiza, Sinteza, Rapoarte si Relatii cu Mass-media).

Antrenarea in activitatea fiscala

Functia de antrenare consta in "ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul firmei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luarii in considerare a factorilor care il motiveaza."

Pentru o mai buna desfasurare a activitatii fiscale, atat la nivel teritorial, cat si la nivel national, se impune participarea eficienta a personalului de conducere si de executie la indeplinirea sarcinilor si functiilor ce revin fiecaruia.

Personalul ce desfasoara activitate in cadrul institutiilor subordonate Ministerului Finantelor face parte din categoria functionarilor publici.

Functia publica reprezinta situatia juridica a persoanei fizice investite legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice, ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care a investit-o.[12]

Pornind de la aceste consideratii, se poate afirma ca functionarul din cadrul DGFP, care se ocupa cu buna desfasurare a activitatii fiscale la nivelul judetului, este un alt tip de angajat fata de persoanele ce desfasoara activitate in societati comerciale, regii autonome etc. Acest aspect deriva din faptul ca, in conditiile unui salariat, obligatiile si drepturile ce ii revin sunt stabilite in urma negocierii, pe cand pentru functionarul public, drepturile si obligatiile sunt stabilite prin lege.

Inspectorii fiscali trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiile, cu o mare responsabilitate, nu pentru ca li se impune acest lucru, ci pentru ca asa rezulta din statutul lor profesional.

In acest sens, un rol deosebit de important il are motivarea personalului.

Procesul motivarii personalului trebuie sa tina seama de asa-numitele scari motivationale. In literatura de specialitate, este specificata in special scara motivationala a lui Maslow, care arata evolutia necesitatilor in raport cu satisfacerea lor. Categoriile de necesitati cuprinse in aceasta scara motivationala sunt: fiziologice elementare; securitate si siguranta; contacte umane si afiliere la grup; statutul social si stima; autorealizare.[13]

In cadrul DGFP Sibiu se incearca sa se realizeze motivarea personalului prin intermediul sistemului de salarizare si pe baza stimulentelor banesti acordate.

O mare parte din activitatea personalului din cadrul DGFP Sibiu consta in stabilirea modului cum contribuabilii (persoane fizice si persoane juridice) de pe raza judetului Sibiu isi indeplinesc sarcinile fiscale fata de bugetul de stat si bugetul local.

Astfel, o cota-parte din sumele atrase suplimentar la bugetul de stat si bugetul local se regaseste ca stimulent pentru cei care au contribuit la atragerea acestor sume.

Acordarea acestor stimulente ii determina pe inspectorii de specialitate sa desfasoare o activitate eficienta, sa stabileasca cu corectitudine si pe baza legilor in vigoare toate obligatiile fiscale ale contribuabililor.

Eficienta activitatii fiscale presupune astfel si corelarea veniturilor personalului angrenat in aceasta activitate cu performantele obtinute.

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a propus o schema de salarizare motivanta a functionarilor din sistemul public[14].

Tabelul 4.2. Varianta de grila de salarizare a functionarilor din sistemul public

Daca aceasta varianta de salarizare se va aplica pentru personalul aparatului fiscal, se va asista la o crestere a salariilor de baza de peste 70%. Aceasta crestere va determina aprecierea corecta a muncii inspectorilor de specialitate si a referenzilor de specialitate. Existenta unui sistem de salarizare motivant va determina ca acestia sa lucreze cu constiinciozitate si sa-i tina departe de tentatia mitei.

In prezent, in majoritatea unitatilor fiscale teritoriale, motivarea personalului se realizeaza prin sistemul de salarizare si sistemul de stimulente banesti, ca forme de recompense directe.

Succesul unei unitati fiscale in realizarea managementului calitatii totale in domeniul resurselor umane depinde de abilitatea conducatorilor unitatii de a dezvolta relatiile umane, de a recunoaste si a evalua caracteristicile si talentele fiecarui angajat, de a acorda angajatilor prilejul de a atinge potentialul maxim.[15]

Din acest motiv, consideram ca motivarea personalului unitatilor fiscale poate fi realizata, in vederea cresterii eficientei activitatii fiscale, si folosind urmatoarele modalitati: instruirea personalului in vederea obtinerii de noi calificari, atitudini si cunostinte specifice postului; evaluarea performantelor angajatilor, atat din punct de vedere al modului in care sunt indeplinite sarcinile individuale, cat si a contributiei fiecarui angajat la munca in echipa si la imbunatatirea intregii activitati fiscale; crearea in cadrul unitatii fiscale a unui mediu lipsit de temeri, conducerea realizandu-se prin exemple si asumarea responsabilitatii personale; incurajarea comunicarii deschise etc.

Evaluarea si controlul activitatii fiscale

Pornind de la denumirea acestei functii a managementului activitatii fiscale, se constata ca ea raspunde la intrebarea "care sunt rezultatele obtinute din desfasurarea activitatii?"

Functia de evaluare-control cuprinde "ansamblul proceselor prin care performantele firmei, subsistemelor si componentilor acesteia sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive."

Procesul de evaluare-control al activitatii fiscale trebuie sa fie un proces continuu, cu caracter preventiv si sa scoata in evidenta cauzele care au generat anumite aspecte pozitive si negative, precum si efectele obtinute ca urmare a actiunii diversilor factori.

Aceasta functie a managementului activitatii fiscale este deosebit de importanta, deoarece eficienta ei determina eficienta intregului proces de conducere a activitatii fiscale.

Procedura de colectare a impozitelor si taxelor trebuie sa se bazeze in cea mai mare parte pe declaratiile fiscale ale contribuabililor. Desi, in majoritatea cazurilor, contribuabilii declara cu sinceritate si exactitate obligatiile fiscale, raspund in mod corect obligatiilor de varsare a impozitelor si taxelor, aceasta nu exclude efectuarea controlului fiscal.

Procedura de efectuare a controlului fiscal se realizeaza in functie de natura si complexitatea sistemului fiscal si presupune existenta a trei forme de control:

Control formal.

Control documentar.

Control extern.

Controlul formal este activitatea care se exercita asupra tuturor declaratiilor contribuabililor, imediat dupa ce acestea sunt depuse si consta in examinarea din punctul de vedere al formei a tuturor elementelor inscrise in declaratii.

Controlul documentar este activitatea ce consta in examinarea critica a exactitatii datelor inscrise in declaratiile contribuabilului cu datele din situatia fiscala a contribuabilului. Etapele controlului documentar sunt: studierea dosarului fiscal al contribuabilului; controlul exactitatii datelor si al informatiilor; concluzii si continuarea controlului.

Controlul extern este activitatea care se desfasoara in vederea stabilirii realitatii in legatura cu unele abateri rezultate din verificarea preliminara a acesteia si a altor documente aflate la dosarul fiscal. Principalele obiective ale controlului extern sunt: verificarea contabilitatii contribuabilului; confruntarea elementelor inregistrate in contabilitate cu realitatile faptice constatate; stabilirea abaterilor si a masurilor de intrare in legalitate.

In actul de conducere, controlul are un rol deosebit de important, el fiind indispensabil.

Necesitatea obiectiva a controlului este motivata de

Aplicarea corecta a sistemului legislativ-normativ.

Cunoasterea si evaluarea rezultatelor activitatilor desfasurate de contribuabili.

Cunoasterea modului cum este gestionat patrimoniul persoanelor juridice.

Descoperirea si combaterea faptelor de evaziune fiscala.

Oprirea si prevenirea risipei, degradarilor si sustragerilor.

Stoparea declinului si relansarea economica.

De modul cum sunt aplicate in practica atributele valorificarii constatarilor depinde in mare masura eficienta in control, siguranta in apararea valorilor materiale si banesti din patrimoniul agentilor economici si al institutiilor publice.

In subcapitolul 3.4 al prezentei lucrari sunt prezentate propuneri de modalitati de perfectionare a controlului activitatii fiscale.

Principiile managementului activitatii fiscale

Principiile generale ale managementului activitatii fiscale constituie nivelul de dezvoltare a managementului acestei activitati, iar cunoasterea si aplicarea acestor principii trebuie sa se realizeze de catre toti cei ce sunt implicati in conducerea activitatii fiscale.

Sistemul principiilor generale ale managementului activitatii fiscale cuprinde:

Principiul asigurarii concordantei dintre caracteristicile esentiale ale sistemului de management al activitatii fiscale si ale mediului ambiant

Activitatea fiscala este supusa in permanenta modificarilor, datorita conditiilor socio-economice in care se desfasoara. Apare astfel necesitatea realizarii unei corelari, perfectionari si adaptari a sistemului de management al activitatii fiscale la situatia efectiv existenta la un moment dat.

Asupra fiecarui agent economic mediul ambiant exercita o serie de influente prin intermediul unui complex de factori (factori economici, factori de management, factori tehnici si tehnologici, factori demografici, factori sociali-culturali, factori politici, factori ecologici, factori juridici).

Politica fiscala reprezinta ansamblul deciziilor de natura fiscala luate de factorul decident public, in scopul asigurarii resurselor financiare destinate finantarii nevoilor publice si al realizarii unor finalitati de natura economico-sociala.

Actiunea politicii fiscale asupra variabilelor endogene sau obiective din economie se realizeaza prin intermediul sistemului fiscal

Deciziile de politica fiscala trebuie sa respecte principiile de baza ale impunerii, respectiv universalitatea, corectitudinea, justitia, randamentul si comoditatea prelevarilor fiscale.

De asemenea, deciziile fiscale trebuie luate in raport cu sensul si evolutia variabilelor economice endogene si optiunile contribuabililor.

Armonizarea acestor doua cerinte ale politicii fiscale influenteaza asupra finalitatilor produse de sistemul fiscal asupra mediului economico-social.

Aparitia a numeroase reglementari privind obligatiile si drepturile contribuabililor, privind instituirea unor noi impozite si taxe, privind sistemul de organizare si functionare a unitatilor subordonate Ministerului Finantelor Publice, privind modificarea elementelor impozitelor si taxelor existente etc., determina modificari in ceea ce priveste conducerea activitatii fiscale, atat la nivel teritorial, cat si national. Astfel, trebuie sa fie adaptate atributiile si sarcinile ce revin aparatului fiscal in corespondenta cu noile cerinte impuse de legislatia fiscala in vigoare.

De asemenea, se impune si realizarea unei "educatii fiscale" pentru contribuabili, pentru buna intelegere a rolului fiscalitatii, a rolului organelor fiscale, iar de aceasta educatie sunt raspunzatori Ministerul Finantelor Publice si organele din subordinea acestuia.

Principiul managementului participativ

Obtinerea unei eficiente maxime in activitatea fiscala poate fi realizata prin implicarea in exercitarea proceselor si relatiilor de management atat a personalului aparatului fiscal, cat si a tertelor persoane.

Realizandu-si atributiile si functiile cu multa seriozitate, aplicand intocmai prevederile legale, personalul aparatului fiscal participa direct la derularea proceselor si relatiilor de management.

Participarea salariatilor din unitatea fiscala la conducerea acesteia asigura cuprinderea si rezolvarea optima a sarcinilor, inlatura arbitrariul si subiectivismul in luarea deciziilor, valorifica corespunzator experienta specialistilor si a altor categorii de salariati

Exista diferite forme de participare a salariatilor la conducerea unitatii fiscale, respectiv:

Directorul general se consulta cu directorul general adjunct, cu directorii celorlalte directii, cu sefii de servicii si compartimente, pentru a cunoaste parerile acestora si a obtine sugestii, in vederea luarii deciziei de catre el.

Directorul general conlucreaza in cadrul unor reuniuni colective cu colaboratorii sai in luarea deciziilor, realizand un schimb reciproc de informatii si opinii, pentru ca, in cele din urma, decizia sa fie luata de conducator.

Deciziile mai importante se iau in comun, in cadrul organului colectiv de conducere, pe baza schimbului de idei si de opinii.

Prin intermediul noii structuri organizatorice a DGFP judetene, si anume a Serviciului Analiza, Sinteza, Rapoarte si Relatii cu Mass-Media; a Serviciului de Metodologie si Asistenta pentru Contribuabili; a Serviciului de Solutionare-Contestatii etc., la realizarea managementului activitatii fiscale participa indirect si contribuabilii persoane fizice si persoane juridice.

Principiul motivarii tuturor factorilor implicati in activitatea fiscala

Acest principiu general al managementului activitatii fiscale scoate in evidenta necesitatea existentei unei stimulari morale si materiale pentru cei care contribuie la buna desfasurare a activitatii fiscale.

Pentru atingerea tuturor obiectivelor, personalul angrenat in activitatea fiscala trebuie sa fie motivat in raport cu aportul efectiv la rezultatele obtinute.

Astfel, se impune din partea conducerii luarea de masuri pentru realizarea motivarii prin: sistemul de salarizare a personalului; evaluarea si promovarea personalului; sanctionarea materiala, morala si penala pentru savarsirea unor fapte licite sau ilicite; sistemul de premiere a personalului etc.

Principiul eficientei

Sistemul de management al activitatii fiscale trebuie sa se bazeze pe utilizarea unor concepte si metode moderne de management, astfel incat intreaga activitate sa genereze eficienta.

Un aspect deosebit de important privitor la realizarea eficientei activitatii fiscale este modul cum sunt utilizate mijloacele si metodele de conducere.

Activitatea fiscala se bazeaza in principal pe utilizarea sistemului de impozite si taxe ca parghie financiara fundamentala a activitatii fiscale. Sistemul de impozite si taxe nu trebuie sa fie considerat de catre contribuabili ca ceva care le afecteaza patrimoniu, ci ca o parghie utilizata pentru cresterea eficientei intregii activitati economico-sociale, pentru dezvoltarea de ansamblu a economiei romanesti.

Cunoasterea, insusirea si utilizarea adecvata a principiilor managementului activitatii fiscale sunt esentiale pentru toti cei implicati direct sau indirect in activitatea fiscala.

Finantele, prin locul, functiile si rolul pe care le au in viata economica si sociala, contribuie, cu ajutorul mijloacelor specifice, la asezarea intregii activitati pe criteriile unei inalte eficiente.