Comportamentul suicidar

COMPORTAMENTUL SUICIDAR

Asa cum s-a aratat in capitolul 9, raspunsul la stres se manifesta la trei niveluri: fiziologic, psihologic si comportamental. In primul rand diferenta apare in directia in care raspunsul la stres se manifesta cu preponderenta. Unele persoane reactioneaza mai pregnant la nivel fiziologic, altele prin trairi de o anumita coloratura psihica, iar unii reactioneaza la stres prin exacerbarea sau inhibarea anumitor comportamente. Solicitarile psihice intense si prelungite pot conduce persoana spre un prag al epuizarii psihice pentru care nu mai dispune de resurse eficiente in lupta cu stresul. Aceasta stare de fapt poate avea ca rezultat adoptarea unei solutii comportamentale extreme: suicidul.

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE CU PRIVIRE LA SUICID

In lume, studierea fenomenului "suicidar" nu are o istorie indelungata, primele studii aparand acum 100 de ani in Franta. In Romania acesta se afla la inceput, cauza fiind faptul ca mult timp, sinuciderile au fost un subiect tabu, ca si in alte cazuri comunismul negand sau incercand sa ascunda o realitate incomoda.

Conceptual, sinuciderea se defineste ca fiind o forma specifica de conduita devianta autodistructiva, de suprimare a propriei vieti in mod voit si 838e42i constient. Reprezinta un raspuns extrem la o situatie de criza a individului. El apare ca reactie la lipsa perspectivei unei schimbari, la incercarile esuate de a rezolva problemele (sau care sunt percepute ca esecuri) sau la dificultati de adaptare.

Atunci cand ne intrebam in ce situatii poate sa recurga cineva la suicid, vorbim de fapt despre factori de vulnerabilitate. Ei pot fi invocati ca si factori cauzali doar atunci cand stim precis motivul pentru care o persoana anume are tentative de suicid sau ideatii suicidare.

Factorii de vulnerabilitate pentru suicid sunt:

Depresia 

Poate duce la pierderea interesului pentru activitatile care in mod normal interesau persoana si la sentimentul de neajutorare si lipsa de speranta. Depresia poate aparea sub forma mascata, prin simptome somatice inexplicabile (astenia prelungita, dureri localizate la nivelul coloanei vertebrale, articulatii sau alte organe, tulburari de somn, tulburari digestive, tulburari urinare, dereglari hormonale, tulburari cardiovasculare, cefalee etc.).

Boala

Determina anticiparea durerii si suferintei, a pierderii independentei, demnitatii si posibilitatii de sustinere financiara proprie. Aceasta perspectiva este perceputa ca fiind de nesuportat si suicidul pare o solutie eliberatoare.

Criza datorata unei schimbari bruste

Se refera la pierderea unei persoane apropiate, a unui loc de munca, intrarea in mediul militar etc. - sau a stresului excesiv (familial, militar, economic etc.). Frustrarea sau mania extrema pot determina actiunea suicidara impulsiva, fara ca persoana sa aiba ragazul de a cantari consecintele unui asemenea act.

Abuzul de alcool si de alte droguri

Poate slabi autocontrolul si faciliteaza actiunile impulsive.

Alti factori pot fi:

tipul de religie;

etnia;

situatia politica;

nesiguranta economica;

sentimentul de singuratate, de dezradacinare;

lipsa de sens al vietii;

problemele familiale;

deceptiile sentimentale;

decesul unei persoane foarte apropiate;

datoriile etc.

Orice combinatii ale acestor cauze pot inrautati situatia.

Sinuciderea este deseori o cale de scapare din circumstante dureroase; poate fi folosita ca un act de razbunare impotriva unei persoane considerata vinovata pentru suferintele ce au condus la sinucidere. Aceste sentimente sunt deseori dezvaluite in scrisori de adio. Cel mai comun element implicat in sinucidere pare a fi perceptia persoanei ca viata este atat de dureroasa incat doar moartea poate oferi alinare.

2. SINUCIDEREA IN MEDIUL MILITAR

Intreaga lume se confrunta cu acest fenomen grav: sinuciderile. In SUA suicidul se numara printre primele sase cauze principale ale mortii oamenilor. In 2002, mai mult de 30.000 de oameni s-au sinucis in aceasta tara, echivalentul a mai mult de 80 de sinucideri pe zi sau 1 la fiecare 20 minute. In Europa sinuciderile se mentin intre 10 si 25 la 100.000 de locuitori. In alte tari, precum Spania, Italia, Belgia, Olanda cifra sinuciderilor este sub 10 la 100.000 de locuitori. Fiecare sinucidere afecteaza alte sase persoane. Impactul este si mai mare in colectiv.

Apar o serie de intrebari: "Sinuciderile nu sunt proprii numai societatilor civile?; Armatele au si ele sinucigasi?; Dar, se poate spune oare ca mediul militar este, prin natura sa, cauzator de suicid?".

Raspunsul este categoric, nu! Dupa cum, la fel de neadevarata este si afirmatia ca structurile militare, datorita dinamicii lor specifice, favorizeaza mai multe sinucideri decat in viata civila. Statisticile arata ca procentul sinuciderilor in armatele moderne ale lumii, nu depasesc, de regula, pe cel din societatile civile.

Spre exemplu, in anul 1999, in SUA s-au inregistrat 12 sinucideri la 100.000 de locuitori, in timp ce in armata au fost 11 la 100.000 de militari. In armata Spaniei se inregistreaza anual sub 20 de sinucideri, ceea ce la un contingent de 330.000 militari inseamna cca 5,7 sinucideri la 100.000 de militari, cifra fiind inferioara procentajului national - 10 sinucideri la 100.000 de civili.

Ca in orice domeniu al societatii, unde lucreaza oameni si colectivitati, si in armata exista probleme sociale care se cer a fi analizate si interpretate de pe pozitii stiintifice. Si in armata, asa cum am mentionat, se manifesta actiuni de sinucideri, dar acestea nu sunt caracteristice vietii militare, ci reprezinta cazuri izolate ale unor bolnavi psihici nedepistati la timp, de regula inadaptabili mediului militar sau ale unor persoane normale supuse unor tratamente anormale. Desi nivelul sanatatii psihice a militarilor este verificat si prin organe si institutii specializate, totusi, scapa cazuri de inrolare in armata si a unor indivizi predispusi spre actiuni de sinucidere.

2.1. Circumstante favorizante ale suicidului in mediul militar

Rigorile serviciului militar realizeaza un impact dur asupra individului datorita, pe de o parte, solicitarilor la cote inalte a insusirilor psihofizice si pe de alta parte, schimbarii mediului social, cu referire la militarul in termen care intra intr-un mediu total diferit de cel familial. Fenomenele sunt mult mai frecvente in perioada de adaptare, adica in primele saptamani de la incorporare sau la mutarea in alta unitate. In aceste prime zile se duce o lupta intre doua personalitati, ofiter si proaspat soldat, in care primul trebuie sa castige si sa impuna regulamentele militare, iar cel de-al doilea trebuie sa se supuna neconditionat. Din aceasta lupta, uneori, apar si victime.

Scrisorile care nu mai ajung de acasa sau cand ajung nu au tocmai un aer optimist, infig adanc un ac in inima recrutului si asa tulburat de noul sau mod de viata. Atunci, soldatul, neadaptat la aceasta lipsa de comunicare, vede in "renuntarea la viata" un "strigat de ajutor" si unica modalitate de a rezolva definitiv o problema sentimentala sau sociala. In mintea sinucigasului dorinta de moarte si cea a ramanerii in viata stau in cumpana.

In ultimul timp, cel mai mult a crescut numarul sinuciderilor in permisie, fiind urmat indeaproape de cele din cazarma si de cele care se petrec in afara unitatii.

Incidenta aparitiei acestor manifestari respecta maniera comunicata de multi alti autori, si anume:

20% - in prima saptamana dupa incorporare;

20% - in prima luna;

60% - inainte de a treia luna.

Modalitati de sinucidere:

63% - spanzurare;

14% - intoxicatie voluntara;

10% - precipitare;

8% - submersie;

2% - plagi taiate;

1% - arme de foc.

Serviciul militar, prin specificul sau, se desfasoara intr-un mediu care necesita mari resurse adaptative din partea tanarului aflat la o varsta cand nu s-a incheiat procesul de maturizare a personalitatii. Majoritatea tinerilor parcurg cu bine aceasta etapa a vietii lor.

O serie de studii si anchete sociale releva insa ca, in cazul unor tineri incorporati, insuficient maturizati psihic si social, cu carente educationale sau cu o dezvoltare dizarmonica a personalitatii ca si la cei cu deficiente cognitive native (intelect subdezvoltat) se pot declansa sau se pot activa reactii dezadaptative sau boli psihice grave (cum ar fi schizofrenia). Prin reactii dezadaptative la mediul militar se intelege aparitia, indeosebi in primele trei luni (considerata a fi perioada minima necesara pentru adaptarea individului uman la o noua situatie de viata) de la inceperea stagiului militar, a unor manifestari ca: anxietate, agitatie neuropsihica, agresivitate asupra propriei persoane (raniri cu obiecte ascutite, ingerare de substante toxice sau medicamente etc.), fuga din unitate (dezertare), depresie insotita uneori de tentativa de sinucidere.

Oricat ar parea de ciudat, asemenea comportamente dezadaptative sunt la un moment dat "solutii" gasite de oamenii cu o anumita fragilitate psihica la presiunile mediului in care se afla.

In concluzie, ce-i determina pe unii militari sa-si curme firul vietii?

Cauzele sinuciderilor in armata nu constau in dezgustul fata de viata din cazarma, ci in ansamblul de stari - arata Emile Durkheim - obiceiuri capatate sau predispozitii naturale care caracterizeaza spiritul militar. Prima calitate a unui soldat este un soi de impersonalitate deosebita, pe care nu o mai regasim nicaieri, la acelasi nivel in viata civila. Trebuie sa acorzi putina atentie propriei persoane pentru a putea accepta sacrificiul, imediat ce ai primit un ordin in acest sens. Chiar si in timp de pace, in practica obisnuita a meseriei, disciplina impune sa asculti fara sa discuti si uneori fara sa discuti si sa intelegi.

Sinuciderile savarsite in armata depind de acea stare de altruism fara de care spiritul militar nici n-ar exista. Sub influenta acestei predispozitii, soldatii se omoara pentru cea mai mica problema, pentru cele mai superficiale motive, pentru un refuz de permisie, o mustrare, o pedeapsa nedreapta, o avansare stopata, o chestiune de onoare, un acces de gelozie sau pur si simplu pentru ca alte sinucideri au avut loc alaturi de el sau cu stiinta sa.

Desigur ca multe dintre sinucideri au prin natura si cauzele lor si un caracter "civil". Militarul imbracand uniforma nu va deveni un om cu totul schimbat; efectele educatiei primite, viata dusa pana atunci nu dispar ca prin farmec.

Unii tineri vin in armata cu un set de valori transmise prin educatie, prin intermediul familiei sau al grupului de apartenenta conform carora "armata te face barbat". Uneori este posibil ca, odata ajunsi in acest mediu, sa nu poata face fata "stresului" din armata recurgand, in consecinta, chiar si la solutii extreme.

Efectuarea serviciului militar impune tanarului sa se acomodeze intr-un timp cat mai scurt exigentelor crescute ale vietii militare. Cazarma este un mediu eficient, centralizat, tipizat, viata grupului este temeinic organizata (totul este condus si se desfasoara dupa programe si regulamente). Fiecare activitate - desteptarea, inviorarea, servitul mesei, instructia, stingerea - se face la ordin, fiind minutios planificata si controlata. Ordinea si disciplina sunt specifice mediului militar, aceste cerinte decurgand din caracterul si misiunile armatei.

Dar tanarul este inca setos de viata, de a se distra, de a visa, de a avea prieteni si tocmai aceste preocupari trebuie sa ramana pe plan secundar, deoarece soldatul are modul lui de viata ordonat, planificat riguros, condus de comandant. Acest mod de viata este stresant si cere, din anumite motive, un timp de adaptare. Membrii grupului militar sunt tineri, in plina perioada de identificare si formare a personalitatii; armata este pentru acesti tineri prima frustrare serioasa, prima ocazie de limitare drastica a libertatii.

Investigatiile si anchetele sociale realizate de unii medici psihiatri au relevat ca o serie de tulburari psihice, ca reactii dezadaptative la mediul militar, sunt semnificativ favorizate de comportamentul neregulamentar, inuman manifestat de unii gradati fata de recruti. Din cauza tolerantei crescute la frustrare, in conditii de presiune psihologica, exercitata in mod absurd fara nici o logica de unii comandanti de grupe si gradati, unii militari in termen recurg la dezertari, manifesta reactii agresive, ajung la situatii limita, recurgand la sinucidere. S-a constatat ca, in multe cazuri, conduitele deviante ale gradatilor sunt tolerate de catre comandantii acestora. Unii gradati, lipsiti de control, profita de imprejurarile de a fi pentru prima sau pentru ultima oara in viata lor sefi peste alti oameni.

S-a constatat ca persoanele care s-au sinucis au fost lipsite in copilarie de dragostea si caldura familiei. In armata germana cercetatorul Hans Flach a ajuns, in studiile sale de psihologie militara, la constatarea ca militarii care au incercat sa se sinucida nu au gasit nici in familie si nici in cercul de prieteni sprijinul social de care aveau nevoie, simtindu-se mult mai izolati decat militarii fara tentativa de sinucidere.

Pe de alta parte si grija exagerata a mamei care il scuteste pe copil de toate greutatile, in loc sa-i dea prilejul sa se dovedeasca util prin invingerea acestora, poate avea influenta negativa asupra dezvoltarii unei personalitati stabile si flexibile.

O parte din tineri sunt predispusi la sinucidere din cauza structurii subrede a personalitatii lor, dar nu trec la fapte intr-un mediu obisnuit, cunoscut, inteles si relativ sigur, pentru ca reusesc sa evite anumite situatii conflictuale sau sa le mentina, cu ajutorul prietenilor, intre anumite limite. Dupa recrutare acestia au sansa de a fi considerati "apti" si ca urmare se trezesc dintr-o data soldati, departe de mediul din care vin. Normele militare neobisnuite, rigoarea militara, reducerea timpului liber, despartirea de cei dragi pot fi resimtite drept o situatie stresanta, cauzatoare de circumstante catre suicid sau pot face sa izbucneasca eventuale tentatii latente in acest sens.

Avem de-a face aici nu neaparat cu dorinta de a muri, ci mai degraba, cu un strigat de ajutor, cu un apel la cei din jur: "Salvati-ma, nu mai vad nici o iesire! Ma sufoca starea de militar!".

Tentativele de sinucidere sunt precedate adesea de semnale verbale sau moduri de comportare care prevestesc intentia de a efectua un asemenea act.

2.2. Indicii riscului suicidar

Comportamentali

Sub forma unor schimbari bruste de comportament (inainte era sociabil, iar acum este mai retras sau invers), scaderea performantelor, dificultati de concentrare, pierderea interesului pentru activitati recreative sau pentru relatiile cu prietenii sau colegii, consumul experimental de alcool sau droguri, schimbari in comportamentul sexual sau promiscuitate sexuala. Alte semne pot fi: inapoierea unor obiecte, detinerea unor medicamente sau a unor obiecte potential letale, intrebari despre moarte si viata de dupa moarte, izolarea fata de familie si cei apropiati etc.

Verbali

Formulati direct sau mai voalat, indirect. Cateva exemple de formulari directe sunt: "Am sa ma omor!", "Vreau sa mor!", "O sa iti para rau dupa ce nu voi mai fi!", "Daca nu reusesc, mai bine imi pun capat zilelor!", "Nu mai este nici o speranta!", "Singura solutie e sa mor!". Exprimarea indirecta a intentiei suicidare poate fi sub diferite forme, cum ar fi: "Cate aspirine trebuie sa ia cineva ca sa moara?", "Ce ai face daca as muri?",  "Sunt obosit.", "Nu sunt ceea ce am fost inainte.", "E ultima oara cand ne vedem."

Situationali

Depresia sub forma evidenta sau mascata, lipsa abilitatii de a face fata unei anumite situatii de criza, tentative anterioare de suicid, schimbari bruste in viata persoanei (prin moarte, divort, pierderea unor persoane sau dificultatile de adaptare din mediul militar etc.).

Cognitivi

Dorinta de razbunare, dorinta de a scapa din circumstante percepute ca fiind intolerabile sau dintr-un conflict nerezolvat, dorinta de a fi pedepsit, evitarea unei pedepse (ex. situatia, destul de tipica, in care un superior ameninta militarul ca daca nu indeplineste sarcina va fi pus sa faca sectoare sau plantoane), ideea de a fi martir pentru o anumita cauza, dorinta de a intalni o anumita persoana care deja a murit, dorinta de a controla modalitatea si perioada in care va muri.

Trasaturi de personalitate

Imagine de sine negativa, lipsa abilitatilor de relationare cu ceilalti, strategii de coping insuficient dezvoltate pentru problemele cu care se confrunta, dorinta exagerata de a se afirma, dedicarea unei singure persoane sau unui singur ideal, dificultatea de a face fata stresului, suport social insuficient, sentimente extreme de vinovatie sau de responsabilitate.

3. MASS - MEDIA SI SUICIDUL

S-au facut cerecetari privind fenomenul suicidar si in Armata romana, insa datele n-au fost mediatizate. Aceasta tacere nu foloseste la nimic. Dimpotriva, ea da apa la moara speculatiilor din presa, care a ajuns sa titreze, fara nici un temei stiintific, afirmatii de genul "armata care ne ucide fiii!".

In ultima vreme, opiniei publice i s-au dezvaluit prin mass - media numeroase cazuri de sinucideri, cu explicatii adeseori speculative. Pentru a se evita asemenea relatari, este indicat sa existe un dialog permanent intre reporteri, specialisti si oficialitatile publice, acesta fiind si cheia facilitarii relatarilor acestor stiri. In acest sens, este bine sa se tina seama de anumite recomandari:

suicidul este adesea o stire de senzatie, deci ea va fi facuta publica;

"Nu comentez!" nu este un raspuns productiv pentru reprezentantii media care fac un reportaj despre o sinucidere;

toate partile trebuie sa inteleaga ca exista o parte stiintifica pentru temerea ca aparitia in presa a cazurilor de sinucidere pot contribui la cauzarea lor;

unele caracteristici ale stirilor relatate pot contribui la contagiune, iar alte caracteristici pot ajuta la prevenirea suicidului;

specialistii in sanatate sau alte oficialitati publice nu ar trebui sa incerce sa spuna reporterilor ce sa relateze sau cum sa scrie stirile legate de suicid;

oficialitatile publice si reprezentantii media trebuie sa ia in considerare ce este bine sa spuna si sa relateze despre cazurile de sinucideri.

Exista anumite aspecte ale relatarilor media ce pot promova contagiunea suicidului si anume:

prezentarea unor explicatii superficiale despre suicid;

angajarea in relatari repetitive sau relatarea excesiva a suicidului in stiri;

relatarile senzationale ale cazurilor de sinucideri;

prezentarea sinuciderii ca un mijloc de realizare a anumitor scopuri;

glorificarea sinuciderii sau a persoanelor care se sinucid;

centrarea pe caracteristicile pozitive ale celui ce reuseste sa se sinucida.

Oamenii nu trebuie informati despre toate sinuciderile. Daca natura si mecanismele aparente de contagiune a sinuciderii sunt bine intelese, este mai probabil ca reporterii sa prezinte stirile intr-o maniera ce minimizeaza probabilitatea unei astfel de contagiuni.

4. MITURI DESPRE SUICID

Atat reporterii, cat si oficialitatile sunt influentati de miturile existente despre sinucideri, mituri ce sunt destul de raspandite printre oameni. Ele pot afecta insa si abordarea de catre profesionisti a acestei problematici, constituind un pericol pentru integritatea militarului.

Cateva dintre aceste mituri sunt (dupa Cosman, 1999):

1. Persoana care vrea sa comita suicidul nu vorbeste despre intentia lui.

Studiile arata contrariul, si anume, ca in majoritatea cazurilor aceasta intentie a fost specificata clar inainte de actul sinuciderii.

2. Nu este bine sa vorbesti deschis despre sinucidere; acest lucru poate sugera alternativa sinuciderii, pe cand noi vrem sa o evitam.

Desigur, afirmatia este falsa. Dimpotriva, sinuciderea fiind de multe ori "un strigat pentru ajutor", persoana se asteapta sa fie luata in serios si sa i se acorde sprijin sau sa i se sugereze alta solutie. Astfel, este bine sa se vorbeasca deschis despre acest subiect.

3. Dupa ameliorarea simptomelor care au dus la tentativa sau ideatia suicidara nu mai exista riscul de a recurge la suicid.

De exemplu, la o persoana depresiva, in urma psihoterapiei sau tratamentului psihiatric, se constata ameliorarea simptomelor depresive. Aceasta poate include si scaderea intensitatii ideatiei suicidare. Dar este cunoscut fenomenul "recaderii", adica a revenirii neasteptate a simptomelor dinaintea tratamentului. Mai ales in cazul in care clientul nu este informat despre acest lucru s-ar putea ca recursul la solutii extreme, cum este suicidul, sa devina foarte probabil. Se poate intampla astfel, deoarece persoana in cauza se gandeste ca probabil nici un tratament nu va da rezultate si oricat de mult s-ar stradui nu va putea depasi situatia in care se afla.

4. Sinuciderea este un act comis de catre persoanele bolnave psihic.

Poate fi, dar nu putem exclude persoanele care nu fac parte din aceasta categorie, dar in schimb sunt supuse unui stres deosebit (cum ar fi moartea neasteptata a unei persoane apropiate).

5. Tendintele suicidare se transmit genetic.

Ca si orice alta trasatura, tendinta inspre depresie si suicid poate aparea sub forma de predispozitie, dar depinde de alte caracteristici invatate pe parcursul vietii, daca aceasta tendinta se va manifesta sau nu.

6. Daca cineva a supravietuit tentativei de suicid atunci a vrut doar sa manipuleze pe cineva sau sa "impresioneze" pentru a atrage atentia asupra lui.

Persoana care doreste sa moara poate folosi tentativa de suicid pentru a obtine ceva, dar de multe ori esueaza din alte motive (ex. lipsa cunostintelor despre efectul letal al acelei metode). In plus, motivatia poate fi si cea de autopedepsire, de strigat pentru ajutor, de manifestare a durerii sau a maniei.

7. Nu intotdeauna trebuie luate in serios afirmatiile legate de intentia suicidara.

Dimpotriva, mai bine riscam sa gresim in sensul evaluarii riscului suicidar, decat sa nu luam in serios o intentie care s-ar putea finaliza, contrar asteptarilor noastre.

8. Putem evalua potentialul suicidar in functie de varsta persoanei in cauza, precum si de statutul socio-economic.

Este indicat sa evaluam riscul in functie de informatiile, explicite sau implicite, pe care le avem despre client (ex. ce ne spune, ce stim de la parintii lui (superiorii lui), ce decizii a luat in ultimul timp, prezenta depresiei sau a unei situatii de criza acute sau cronice etc.), nu prin raportarea la cauzele generale ale suicidului. Factorii de risc ne ajuta sa identificam, nu sa excludem situatiile care constituie un pericol.

9. Daca a trecut suficient timp de la evenimentul care a declansat criza (ex. intrarea in mediul militar atunci putem considera ca pericolul a trecut.

S-a constatat ca sunt situatii in care sinuciderea a survenit la un interval de mai mult de 6 - 9 luni de la intrarea in acest mediu, fara a exista indicii premergatoare asupra intentiei suicidare. Acest lucru ar putea fi posibil deoarece au fost evitate orice discutii legate de dificultatile de adaptare sau de pierderea persoanei iubite si cei apropiati nu stiau ce simte si ce gandeste persoana care ulterior a recurs la acest gest.

5. STRATEGII DE PREVENIRE A SUICIDULUI

Pentru a evita pe cat posibil tentativele de suicid, se recomanda implementarea si dezvoltarea unor strategii de prevenire. Acestea sunt:

1. Educarea personalului din unitati

Acest tip de program este un proiect pentru a ajuta cadrele militare sa identifice militarii cu risc suicidar si sa-i invete cum sa raspunda unei tentative de suicid.

2. Educarea comunitatii

Se refera la educarea membrilor comunitatii (politia, clerul, comerciantii) si a personalului medical care intra in contact cu tinerii pentru a-i identifica pe cei care fac parte din acest grup cu risc suicidar. In cadrul programelor se vor prezenta care sunt factorii ce pot contribui la realizarea suicidului si care sunt indicii si semnalele intentiei suicidare.

3. Educatia generala cu privire la suicid

Militarii invata despre suicid, semnele de atentionare si cum sa caute ajutor pentru ei sau ceilalti. Aceste programe, adesea, pot fi incluse intr-o varietate de activitati ce vizeaza dezvoltarea stimei de sine si a abilitatilor sociale.

4. Programe de identificare (monitorizare) rapida a simptomelor

Se utilizeaza un chestionar sau alte instrumente rapide pentru identificarea tinerilor cu risc crescut (scala Lineham). Repetarea  evaluarilor poate fi utilizata pentru a masura schimbarile in atitudini si comportamente, pentru a detecta potentialul comportamentului suicidar. Aceste programe impun dotarea psihologilor din unitati cu instrumentele necesare.

5. Programe de dezvoltare a abilitatilor sociale si a suportului social

Aceste programe pot cuprinde:

dezvoltarea asertivitatii;

identificarea si rezolvarea conflictelor (optimizarea relatiilor interpersonale, convietuire lipsita de conflicte, tensiuni, relatii armonioase, de cooperare, o reala integrare comunicationala intre membrii grupului prin incurajarea schimburilor de informatii, opinii etc.);

solicitarea ajutorului direct si receptivitatea fata de acesta (purtarea unor discutii cu comandantii de grupa in scopul cunoasterii acestora, incurajarea de catre superiori a relatiilor de prietenie dintre militari);

implicarea in activitati de grup (competitiile sportive, vizionarea unui film agresiv etc.).

6. Centrele de criza si linia telefoanelor speciale

Voluntarii si personalul platit ofera consiliere la telefon si alte servicii pentru persoanele ce vor sa se sinucida.

7. Restrictia accesului la armele letale

Activitatile au rolul de a restrictiona accesul la arme, droguri sau alte mijloace de sinucidere.

8. Interventia dupa tentativele de suicid

Aceste programe se centreaza pe prietenii si rudele persoanelor care au incercat sa se sinucida pentru a veni in ajutorul tinerilor de a face fata sentimentelor ce-i coplesesc.

Cercetarile arata ca:

a) Strategiile din cadrul programelor de preventie se centreaza pe doua teme generale:

strategii de identificare a persoanelor cu risc suicidar si incredintarea lor unor centre de ingrijire medicala. Aceste strategii se impart la randul lor in strategii active (de ex. cele de dezvoltare a abilitatilor sociale) si strategii pasive ( de ex. cele de educare a cadrelor militare, a comunitatii). Acestea din urma trebuie sa-i determine pe ce-i ce recunosc semnele tendintelor suicidare la altii sa le spuna persoanelor specializate, iar pe cei cu probleme sa-i determine sa depaseasca anumite bariere si sa ceara singuri ajutor.

strategii de monitorizare a unor factori de risc cunoscuti suspectati pentru suicidul din randul tinerilor. Aceste interventii includ promovarea stimei de sine si invatarea managementului stresului (de ex. cele de educatie generala privind suicidul, cele de educare a prietenilor si familiei, asigurarea consilierii in criza).

b) Eforturile de prevenire a sinuciderilor sunt tintite, in special, spre adolescenti si mai putin spre tinerii din medii speciale.

c) Legaturile dintre programele de preventie a suicidului si resursele existente in comunitate pentru sanatatea mentala sunt adesea inadecvate.

d) Unele strategii potentiale de succes sunt aplicate neregulat, in timp ce alte strategii sunt aplicate frecvent.

e) Multe programe cu potential de reducere a suicidului nu sunt considerate ca fiind programe de prevenire pentru suicid (programele de tratament pentru consumul de alcool sau droguri sau cele ce servesc tinerilor ce fug de acasa).

Deoarece informatiile despre cercetarile curente privind strategiile de prevenire a suicidului sunt insuficiente nu e recomandata o strategie sau alta. Oricum, ar fi bine sa luam in considerare urmatoarele recomandari:

asigurarea ca programele de preventie a suicidului sunt legate, pe cat de strans posibil, cu resursele profesionale de sanatate mentala in comunitate;

evitarea increderii intr-o singura strategie de prevenire;

integrarea strategiilor promitatoare, dar neutilizate suficient, in programele actuale, acolo unde este posibil;

extinderea eforturilor de prevenire a suicidului la militari;

intensificarea demersurilor evaluative in cadrul programelor de preventie a suicidului.

6. IN LOC DE CONCLUZII

Exista si fenomene mai putin controlabile. Din aceasta categorie, alaturi de sinucideri, fac parte cutremurele si vulcanii. Ele au in comun acumularea, intr-o maniera gradata, a unor tensiuni de diverse feluri (tensiuni psihice, tensiunea placilor tectonice, presiunea magmei) care reusesc, intr-un final, sa se descarce brusc si impetuos.

Trebuie sa fim constienti ca uneori, chiar daca se tine cont de toate sugestiile oferite in acest capitol se poate intampla sa avem militari care vor comite actul suicidar. In acest caz devine nu doar necesara, ci si indicata recurgerea la sprijin din partea unor colaboratori, cum ar fi sefii sau familia. Fara a minimaliza rolul pe care il are psihologul, in cazul unui final nedorit este bine sa ne amintim de faptul ca nu a fost doar responsabilitatea lui ca acea persoana sa fi ramas in viata.

BIBLIOGRAFIE

Aradavoaice, Gh. (1993). Dimensiuni psihologice - Disciplina militara, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti;

Baban, A. (1998). Stres si personalitate, Ed. Presa Universitara Clujeana;

Cosma, D. (1999). Comportamentul suicidar, in Tratat de medicina a adolescentilor, Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca;

Durkheim, E. (1993). Despre suicid, Institutul European, Iasi;

5. Media Guidelines for Clinicians and Reporters, (2000). https://aepo-xdvwww.epo.cdc.gov/wonder/prevguid/ m0031539/m0031539.htm