Stresul si sanatatea la locul de munca

STRESUL SI SANATATEA LA LOCUL DE MUNCA

Omul trebuie sa se adapteze mereu la mediul in care traieste, la evenimentele de viata cu care se confrunta. De multe ori el trebuie sa infrunte piedici, sa rezolve conflicte, sa invinga frustrari sau sa depaseasca momente stresante. Dimensiunile psihologice ale acestor situatii vor fi analizate in continuare.

1. NOTIUNI GENERALE DESPRE STRES

Termenul de stres, preluat din limba engleza, desemneaza lucruri destul de diferite pentru specialistii in domeniu. In general sunt acceptate trei perspective asupra stresului, in functie de accentul pus pe situatia stresanta, raspunsul la stres sau pe interactiunea dintre stimul si raspuns.

Prima perspectiva considera ca stresul este inerent stimulilor sau situatiei. Acesti stimuli se numesc stresori sau factori stresanti. O situatie conflictuala sau frustranta este, de exemplu, un factor stresant. Factori stresanti sunt insa si zgomotul, aglomeratia, evenimentele negative de viata, suprasolicitarea etc.

Fiecare persoana se raporteaza diferit la situatiile cu care se confrunta. Aceeasi situatie poate parea stresanta pentru un individ si neutra pentru altul. Daca socotim ca stresul este inerent stimulilor, nu putem explica modalitatea diferita de raspuns la situatiile stresante.

Definirea stresului prin accentul pus pe reactia sau raspunsul organismului a castig 434h78e at teren odata cu cercetarile lui Hans Selye. Din aceasta perspectiva, "stresul este raspunsul nespecific al organismu-lui la solicitarile externe".

Este cunoscut faptul ca adaptabilitatea organismelor vii, si in special a omului, se datoreaza disponibilitatii de a oferi raspunsuri specifice la solicitari specifice. Exista insa modificari biochimice care apar in organism intotdeauna cand se impune adaptarea la noi situatii, indiferent de specificitatea acestora. Aceste variatii biochimice nespecifice constituie stresul. Ele vizeaza modificarea parametrilor sistemului nervos (ex.: supraactivarea sistemului nervos simpatic), a sistemului hormonal (ex.: sporirea secretiei de cortizon) si a nivelului neurotransmitatorilor (ex.: modificarea nivelului adrenalinei).

Desi stresul are intotdeauna o componenta neurofiziologica, din punct de vedere psihologic pare mai adecvata o definitie cognitiva a stresului. Din aceasta perspectiva, stresul nu rezida nici in situatia stresanta, nici in raspunsul la stresori, ci in interactiunea dintre individ si situatia stresanta, potrivit schemei: R = f (S P). Mai exact, stresul apare ca o discrepanta perceputa subiectiv intre solicitari si autoevaluarea capacitatilor de raspuns.

Stresul ocupational denota stresul generat de situatia de munca. Activitatile de mare responsabilitate, cu risc crescut, cele care suprasolicita sau subsolicita disponibilitatile subiectului, genereaza stres. Desfasurata in conditii favorabile, munca poate constitui un factor antistres. In conditiile in care ea pericliteaza integritatea psihofizica a persoanei, constituie o cauza a stresului.

Raspunsul la situatiile stresante mobilizeaza intreaga fiinta umana, pusa in fata unor cerinte inedite de adaptare.

Astfel, la nivel fiziologic sunt mobilizate trei mecanisme de raspuns:

- sistemul nervos, care coordoneaza raspunsurile la stres, facand uz de reflexe conditionate sau neconditionate si generand emergente (adesea mediate hormonal) spre celelalte sisteme somatice;

- sistemul imuno-fagocitar, ce sporeste productia de anticorpi;

- sistemul hormonal, care activeaza secretia de hormoni.

Privit in cadrul sindromului general de adaptare, stresul prezinta trei faze: reactia de alarma, stadiul de rezistenta si cel de epuizare.

Reactia de alarma, ce cuprinde o faza de soc (prin depresia sistemului nervos, hipotensiune, hipotermie etc.) cu o tulburare sistemica brusca, urmata de contrasoc (fenomene de aparare etc.);

Stadiul de rezistenta, ce cuprinde ansamblul reactiilor provocate de expunerea prelungita la situatii pentru care individul dispune de mijloace de adaptare, in care capacitatea de rezistenta creste peste medie;

Stadiul de epuizare, care intervine atunci cand adaptarea nu mai poate fi mentinuta si este caracterizat prin oboseala, lipsa de speranta, inhibitie crescanda etc. Mecanismele de aparare devin ineficiente si intervine prabusirea.

Din nefericire, abia atunci cand persoana ajunge in acest stadiu, in care nu mai poate face fata singura acestor dificultati, solicita sprijinul celor apropiati sau recurge la consultul unui specialist.

Exista un stres pozitiv, care solicita optimal disponibilitatile adaptative ale individului si chiar le dezvolta - eustresul.

In conditiile in care expunerea la stres este prelungita iar raspunsul adaptativ este blocat, stresul devine acut si induce tulburari de adaptare - distresul.

Se considera ca stresul devine distres atunci cand:

- este prelungit sau frecvent;

- refacerea necesara dupa expunerea la stres este mereu amanata.

Dezvoltarile patologice ale reactiilor la stres sunt favorizate de mostenirea genetica si de invatarea prealabila a unor raspunsuri neadaptative la situatiile stresante. De exemplu, persoanele care prezinta migrene dupa expunerea la stres au, de obicei, predecesori cu aceeasi tulburare. Contractia musculara dureroasa, ca reactie la stres, este insa efectul invatarii neadaptative si nu a mostenirii genetice.

Stresul nu trebuie evitat. De fapt, nici nu poate fi evitat. Indiferent ce facem sau ce se intampla in viata cu noi, intotdeauna avem nevoie de energie pentru a continua sa mergem mai departe, sa ne adaptam la influentele in permanenta schimbare pe care le exercita mediul. Un anumit nivel al stresului exista chiar si in starea de relaxare sau in timpul somnului. "Starea lipsita de stres se numeste moarte" (H. Selye).

Intalnirea cu stresul poate fi folositoare daca, familiarizandu-ne cu modul de actionare al acestuia, ne vom forma, in consecinta, o anumita conceptie de viata.

Rezolvarea multora dintre solicitarile generate de societatea contemporana reclama o mobilizare energetica deosebita. Individul supus unor astfel de solicitari tinde sa-si dezvolte un tip de comportament si un stil de viata caracterizat prin competitivitate, agresivitate, tendinta de a obtine cat mai multe lucruri intr-un timp cat mai scurt, nerabdare etc. Acest comportament este numit de tip A. Individul percepe stimulii din mediu ca fiind mult mai schimbatori si solicitanti, isi centreaza atentia pe sarcina pe care trebuie sa o realizeze, nu pe efortul depus, este mai autocritic decat media populatiei si isi subevalueaza performantele.

Diametral opus tipului A, se afla tipul B: calm, relaxat, fara spirit competitiv, supraselectiv in raspunsul la stimulii  externi etc.

In societatea contemporana, comportamentul de tip A este mai performant decat cel de tip B. Se pare insa ca tipul A de comportament antreneaza hipersecretia unor hormoni ce determina cresterea colesterolului care, la randul sau, mareste riscul imbolnavirilor cardiace.

Pentru a construi un model pertinent al stresului ocupational, intotdeauna trebuie pornit de la interactiunea dintre individ si ambianta sa, de la solicitarile locului de munca la modalitatile de raspuns.

Specificul activitatilor in Ministerul Administratiei si Internelor impune un studiu atent asupra factorilor de stres si crearea unor programe viabile de asistenta psihologica a personalului.

Astfel, s-a constat ca, alaturi de factorii stresori de natura cumulativa, specifici mediului de tip militar (ex. programul de lucru rigid si prelungit, relatiile ierarhice stricte si predominant formale, obligativitatea executarii intocmai si la timp a ordinelor si dispozitiilor, manifestarea unui comportament relativ uniformizat, conditiile de confort si intimitate reduse, precum si timpul scurt petrecut alaturi de familie si prieteni etc.), la personalul operativ apare o alta categorie de factori situationali, de natura critica, care, pe fondul unei personalitati vulnerabile, pot conduce la comportamente dezadaptative.

Stresul, in formele lui severe, afecteaza substantial capacitatea de raspuns a individului si conduce implicit la diminuarea performantei in munca.

In zilele noastre, desi aleasa in majoritatea cazurilor pe baza unei reale vocatii, profesia sau ocupatia se poate constitui intr-o importanta sursa de stres psihic, factorii favorizanti grupandu-se si potentandu-se reciproc, dupa urmatorii parametrii:

specificul profesiei, prezent prin dificultatea sarcinilor si exigentele de performanta;

conditiile de ambient profesional (zgomot, poluare, aglomera-tie etc.);

caracteristicile relationarii interpersonale;

conditiile determinate de caracterul special al activitatii, constand in suprasolicitare intensa, neinsotite de masuri de recuperare adecvate.

Desi face parte din cotidian, stresul vietii contemporane accentueaza permanent discrepanta dintre zestrea adapta-tiva a individului si exigentele crescande ale mediului psihosocial, prin:

diminuarea capacitatii de raspuns bazat pe functionalitatea proceselor cognitive, accentuat de bombardamentul informational si dublat de viteza schimbarii sociale, specifice progresului tehnico-stiintific suprasolicitant;

estomparea voluntara a reactivitatii emotionale prin aparitia multiplelor restrictii normative;

deplasarea accentului in cadrul sferei motivationale catre satisfacerea prioritara a trebuintelor superioare, de stima, prestigiu, securitate etc., in defavoarea celor biologice;

rezonanta afectiva negativa, generata atat de esecul adaptativ, cat si de nesatisfacerea motivatiilor de afirmare si/sau de afiliere.

S-a constatat faptul ca majoritatea celor care aleg ocupatii din domeniul ordinii si sigurantei publice, reusesc sa faca cu bine fata perioadelor de stres indelungat. Cu toate acestea, sunt incidente care se situeaza deasupra acestui nivel si care se intalnesc frecvent in cazul locurilor de munca ce reclama executarea unor sarcini de mare risc.

Reactia individului la astfel de situatii, denumite generic incidente critice, se poate intinde de la normal pana la o stare de impact emotional major, cu simptome multiple si de lunga durata.

Nici dupa ani indelungati de studiu asupra stresului datorat incidentelor critice, nu se poate inca prevedea in ce modalitate o persoana va reactiona in cazul unui eveniment particular. De exemplu, o persoana foarte puternica si stabila, implicata intr-un eveniment considerat minor, ar putea sa aiba o reactie dramatica, in timp ce cineva fragil emotional ar putea sa nu aiba nici o reactie in fata unui eveniment pe care lumea l-ar considera traumatic. Concluzia este sa nu presupunem ca o reactie va avea sau nu loc numai pentru ca cineva crede in reactia adecvata unei anumite situatii.

2. STRES SI BOALA

Studiile au aratat ca stresul prelungit poate fi corelat atat cu debutul, cat si cu intretinerea unor boli sau maladii. Gradul in care stresul contribuie la dezvoltarea acestora este insa neclar. Aceste probleme raman inca in studiu.

Desi cercetarile au demonstrat o puternica corelatie intre stres si anumite raspunsuri fizice si fiziologice, totusi, nu s-a dovedit o relatie directa de cauza-efect. In aceste conditii, nu se poate concluziona ca stresul genereaza  boli specifice. Exista dovezi consistente ca stresul poate elimina capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca in cazul infectiilor virale, a maladiilor in care sistemul imunitar nu functioneaza la parametri normali si astfel sunt atacate tesuturile (maladii de autoimunizare si unele forme de cancer). Mai mult decat atat, se cunoaste ca stresul poate afecta modul in care indivizii abordeaza boala.

Plecand de la aceste premise, se pot face unele corelatii intre stres si diferite maladii, dupa cum urmeaza:

Hipertensiunea arteriala

Deoarece tensiunea arteriala creste in general in situatiile de stres, cercetatorii au suspectat o posibila legatura intre stres si hipertensiune. Hipertensiunea cronica - stare anormala sustinuta prin tensiune arteriala inalta ce poate conduce la boli cardiovasculare - este apreciata ca fiind legata de stres.

Studiile au dezvaluit ca indivizii care au lucrat sub o mare presiune psihologica (ex. politistii, pilotii etc.) si aceia care sunt expusi la stresul sustinut al mediului (ex. persoanele care lucreaza in locuri cu nivele ridicate de zgomot) tind sa dezvolte o tensiune arteriala mai ridicata decat acele persoane care traiesc si muncesc intr-o atmosfera mai putin incarcata de tensiune.

Bolile de inima

Se considera ca stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolilor inima. Prin observatii sistematice s-a demonstrat ca exista legaturi intre boala de inima si anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres.

Cancerul

Rolul stresului in dezvoltarea cancerului este foarte mult dezbatut. Exista informatii ca tensiunea psihica poate juca un rol important in debutul cancerului la anumite persoane ce prezinta  predispozitie sa dezvolte aceasta maladie. Desi unii cercetatori nu sunt inca convinsi ca anumite trasaturi de personalitate pot accentua riscul persoanelor pentru cancer, totusi posibilitatea unei astfel de relatii este inca in studiu. Alti cercetatori au concluzionat ca starile emotionale si trasaturile psihologice pot afecta transformarea celulelor normale in celule canceroase. Ei au identificat trei tipuri de factori de risc: stresul, trasaturile de personalitate (sau stilurile de solutionare) si obiceiurile personale, de exemplu fumatul.

Este acceptat faptul ca, o data ce individul este diagnosticat ca avand cancer, starea emotionala a acestuia va constitui unul din factorii ce determina reusita/nereusita tratamentului.

In unele cazuri, la acei pacienti care se aflau in stadiul de remisie a bolii, traumele emotionale severe au fost asociate cu reaparitia cancerului.

Bolile infectioase si sistemul imunitar

Prin alterarea sistemului nervos si a celui hormonal, stresul persistent creeaza un climat fertil pentru o serie de maladii. Nu se cunoaste insa mecanismul concret de actiune.

Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar, prin reducerea capacitatii sale de functionare eficienta, sau poate actiona in maniera indirecta, daca persoana are o alimentatie saraca, isi neglijeaza intretinerea fizica, nu doarme, fumeaza, consuma excesiv bauturi alcoolice etc.

Diabetul si  ulcerul digestiv

Atat diabetul cat si ulcerul au conexiuni directe cu stresul. In cazul formelor de diabet, atunci cand stresul genereaza cresterea nivelului de glucoza in sange, celulele pancreatice reactioneaza, producand insulina, un hormon ce ajuta la reglarea nivelului de glucoza in sange. Stresul cronic poate distruge aceste celule, ce nu pot fi inlocuite, afectand sever capacitatea pancreasului de a elabora insulina necesara controlului nivelului glucozei in sange. Acest fapt are ca rezultat un risc crescut pentru declansarea diabetului, in special la acei indivizi care au o predispozitie genetica la aceasta boala.

Ulcerul digestiv este o inflamare in "captuseala" stomacului, cauzata prin secretia excesiva de acid gastric, producand in mod frecvent durere severa si putand genera sangerari, daca peretele stomacului se perforeaza. Chiar daca in prezent se cerceteaza cauzalitatea ulcerului digestiv, se accepta in general ca stresul poate agrava aceasta boala.

Afectiunile pielii

Se considera ca stresul agraveaza cateva afectiuni ale pielii, cea mai severa fiind eczema. Aceasta stare de inflamare este caracterizata prin inrosire, mancarime si leziuni create de transpiratie. Eczema poate disparea sau persista cateva luni sau chiar ani.

Medicii au observat ca, atunci cand nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburari ale pielii se extind.

Astmul si alergiile

Deoarece stresul afecteaza raspunsul imunologic al organismului, acesta a fost asociat cu astmul si alergiile.

Aceste afectiuni rezulta din reactia sistemului imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat produce anticorpi care, la randul lor, stimuleaza eliberarea substantelor chimice ce vor genera modificarea fiziologica. Multe dintre acestea sunt, poate, mult mai iritante si vatamatoare decat agentul de invadare propriu-zis.

Tulburarile mintale

Stresul genereaza framantari emotionale care pot agrava dereglarile emotionale existente. Totusi, este dificil de stabilit rolul exact al stresului in producerea tulburarilor emotionale si mintale.

Exista numeroase teorii despre posibile relatii intre stres si disfunctia mintala. Studiile au evidentiat o incidenta ridicata a evenimentelor de stres major din viata, cu putin timp inainte de debutul schizofreniei, depresiei si tulburarilor non-psihotice.

Unele teorii presupun ca unii indivizi se nasc cu o predispozitie la tulburarile mintale, care se poate manifesta sub actiunea unui stres puternic.

Stapanirea sau adaptarea la stres se face atat prin propriile mecanismele de aparare, dar si prin conduite de viata sanatoase si practicarea unor metode si tehnici de autocontrol si relaxare.

3. COSTURILE STRESULUI

Pe langa efectele potentiale ale stresului asupra starii de sanatate si buna dispozitie a indivizilor, stresul presupune si un impact economic si social.

Stresul poate diminua performantele si productivitatea la locul de munca, afectand astfel evolutia organizatiei si, in cele din urma, economia acesteia ca intreg. De asemenea, poate contribui la aparitia si sustinerea tensiunilor sociale.

Costul economic

Stresul ocupational reprezinta si in Romania una din problemele majore ale angajatilor. Un studiu al Ligii Romane pentru Sanatate Mintala releva faptul ca procentul celor care sufera de afectiuni psihice este in continua crestere. Datele sunt cu atat mai ingrijoratoare, cu cat estimarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii spun ca, in anul 2025, sinuciderea datorata stresului profesional va fi principala cauza a mortalitatii.

Printre cei mai frecventi factori de risc care afecteaza sanatatea omului, alaturi de obezitate, alcoolism, droguri si fumat, se afla stresul.

Pentru Romania nu exista statistici asupra costurilor stresului ocupational. Referindu-ne la tari dezvoltate, cum ar fi S.U.A., costul stresului economic, la nivelul anului 1999, era de 150 miliarde $. In aceasta tara, orice zi lucratoare inregistreaza 1 milion de muncitori absenti de la locul de munca datorita tulburarilor legate de stres.

In Uniunea Europeana, stresul in munca reprezinta a doua problema de sanatate legata de activitatea profesionala, dupa afectiunile strict medicale. Acesta afecteaza aproximativ 28% dintre angajati, adica peste 40 milioane de muncitori.

Impreuna cu costurile de sanatate, costurile totale anuale datorate stresului profesional sunt estimate la circa 20 de miliarde euro pentru tarile U.E., fara a adauga pierderile de productivitate.

Costul social

Stresul nu inregistreaza doar un cost economic, ci si un cost social.

Societatea romaneasca, aflata in plin proces de stratificare, contine o diversitate de indivizi si grupuri de oameni ale caror trebuinte si dorinte, atitudini, convingeri si moduri de viata difera, insa care se afla intr-o permanenta interactiune.

Stabilitatea unei societati depinde, alaturi de alti factori, si de mentinerea unui echilibru acceptabil intre aceste grupuri. Stresul insa poate distorsiona acest echilibru.

Daca acesta devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele societatii, ducand la tensiuni crescute intre oameni si la accentuarea distantarii fata de autoritatile si institutiile statului de drept.

Pentru individ, pe langa impactul devastator al deteriorarilor severe ale starii de sanatate la care ne-am referit, stresul poate conduce la scaderea eficientei in munca si implicit la ratarea oportunitatilor de evolutie in cariera, iar in final chiar la pierderea locului de munca. Acest fapt accentueaza incordarea din relatia familiala si extrafamiliala, iar in cele din urma poate genera depresie si chiar suicid.

Pentru organizatie, costurile legate de stres imbraca multe forme. Acestea includ absenteism, costuri medicale ridicate si dereglari ale fluxului de productie, asociate cu alte costuri pentru recrutarea si pregatirea noilor angajati. S-a observat, de asemenea, ca stresul a devenit o mare problema in ceea ce priveste productivitatea si eficienta.

Comisia Europeana a pus deja in aplicare unele masuri care au scopul de a garanta securitatea si sanatatea lucratorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementari fundamentale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, ce afirma cu claritate obligatia angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea la locul de munca, inclusiv cu referire la efectele stresului ocupational. Toate statele membre au implementat aceasta directiva in legislatia proprie iar unele dintre acestea au elaborat, in completare, ghiduri de prevenire a stresului in munca.

Un numar din ce in ce mai mare de cercetatori in domeniul combaterii stresului declara ca se pot obtine rezultate semnificative in controlul acestuia doar daca se actioneaza atat la nivelul individului, cat si la nivelul organizatiei. Acest fapt implica actiunea la trei nivele distincte:

la nivel primar, pentru identificarea agentilor stresori de la nivelul organizatiei, in scopul prevenirii stresului;

la nivel secundar, prin tehnici de interventie care sa ajute angajatii sau grupurile organizationale sa poata dezvolta, prin educatie si pregatire, strategii de solutionare si de crestere a rezistentei la stres;

la nivel tertiar, prin asistenta de specialitate, asigurandu-se angajatilor suportul necesar "vindecarii" simptomelor stresului.

Daca o organizatie nu a intreprins actiuni de identificare a stresului, aceasta demonstreaza o lipsa de intelegere a costurilor reale, cat si a beneficiilor ce pot fi obtinute din prevenire.

Ministerul Administratiei si Internelor a intreprins, inca din anul 2002, masuri in vederea asigurarii asistentei psihologice angajatilor sai, prin crearea unei baze legale si a structurilor de specialitate care sa gestioneze acest domeniu.

Astfel, in prima etapa, prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului cu modificarile si completarile ulterioare, au fundamentat dreptul politistilor si al familiilor acestora de a beneficia de asistenta psihologica gratuita prin reteaua de specialitate proprie a ministerului.

Hotararea Guvernului nr. 677/2003 privind conditiile de acordare in mod gratuit a asistentei medicale si psihologice, a medicamentelor si protezelor pentru politisti, elaborata in baza legii sus-mentionate, face precizari concrete asupra modului de organizare si desfasurare a activitatii de asistenta psihologica.

Ulterior, Legea nr. 604/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta nr. 63/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor extinde dreptul de a beneficia de asistenta psihologica gratuita asupra intregului personal aflat in activitate (functionari publici, functionari publici cu statut special - politisti, cadre militare in activitate, personal contractual, precum si militari, jandarmi si politisti de frontiera angajati pe baza de contract), celui pensionat, precum si membrilor de familie ai acestora.

Avand o baza legala consistenta si experienta semnificativa acumulata in perioada premergatoare aparitiei acestor acte normative, la finele anului 2004, in cadrul Centrului de Psihosociologie a luat fiinta sectorul "Asistenta psihologica", prin reorganizarea sectorului "Psihologie militara", avand ca atributie principala coordonarea activitatii de asistenta psihologica in unitatile centrale si teritoriale ale ministerului.

La nivelul institutiilor de invatamant proprii, precum si la inspectoratele generale ale politiei, politiei de frontiera, situatiilor de urgenta si jandarmeriei, asistenta psihologica se realizeaza prin intermediul ofiterilor psihologi de unitate.

Aspectele privind organizarea, desfasurarea, coordonarea si controlul acestei activitati, au facut obiectul unei Conceptii privind activitatea de asistenta psihologica, incluse in Strategia  de dezvoltare a resurselor umane ale Ministerului Administratiei si Internelor.

Demersul de implementare a noii conceptii este unul etapizat, fiind conditionat atat de posibilitatile ministerului de incadrare a posturilor cu specialisti, cat si de oportunitatile de perfectionare a pregatirii profesionale a celor existenti.

BIBLIOGRAFIE

1. Baban, A. (1998). Stres si personalitate, Cluj Napoca: Editura Presa Universitara Clujeana.

2. Bennet, P. (2000). Introduction to clinical psychology, Philadelphia: Open University Press.

3. Brown Dennis, G. (1972). Stress as a Precipitant Factor of Eczema Journal of Psychosomatic Research

4. Cooper, C.L. & Payne, R. (1978). Stress at work, New York: John Wiley & Sons.

5. Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A. (1992). Stresul in sanatate si boala, Cluj Napoca: Editura Dacia.

6. Holdevici, I. (2001). Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Bucuresti: Editura Orizonturi.

7. Iamandescu, I. (2002). Stresul psihic, Bucuresti: Editura Infomedica.

8. Iamandescu, I. (1996). Psihologie medicala, Bucuresti: Editura Infomedica.

9. Kaplan, H.B. (1983). Psychosocial stress, New York, London: Academy Press.

10. Jarvinen, L.K., Jokinen, J. (1989). Type A Behavior, Coping Mechanisms and Emotions Related to Somatic Risk Reactions of Coronary Heart Disease in Adolescents Journal of Psychosomatic Research

11. Lery, M., Dignam, M., Shirreffs, J. (1992). Targeting Wellness: The Core, Mc Graw Hill, Inc.

12. Miclea, M. (1994). Psihologie cognitiva, Cluj Napoca: Editura Gloria.

13. Radu, I. & colab. (1991). Introducere in psihologia contemporana, Cluj Napoca: Editura Sincron.

14. Selye, H. (1984). Stiinta si viata, Bucuresti: Editura Politica.

15. Williams, R.B. & colab. (1980). Type A - behavior, hostility and coronary atherosclerosis, Psychosomatic Medicine.