Retinerea unei fractiuni din profit poate fi considerata ca o masura de prudenta, nu numai pentru silizarea dividendului, ci de asemenea pentru a asigura "soliditatea" financiara a intreprinderii.
Ca agent economic, intreprinderea cauta sa economiseasca, distribuirea dividendelor evidentiindu-se, in acest spirit, ca un consum al venitului, antrenand o rata de distribuire pe o perioada mai mare. Aceasta politica deri nu atat dintr-o argumentare stiintifica cat si mai curand din experienta practica, care a dovedit rationalitatea pragmatica a echilibrului intre economisire si venit. Mentinerea unei rate de indatorare sub un anumit prag reprezinta un argument Important in favoarea creerii de rezerve din beneficii, ducand la cresterea fondurilor proprii pentru mentinerea capacitatii de indatorare. Mai mult, investitiile financiare nu dezvolta la intreprindere o aptitudine de a acumula fondurile de amortizare care sa-i permita rambursarea imprmumturilor.
Recursul la piata financiara este un argument, atat in favoarea, cat si in defavoarea unei politici de distribuire.
Cresterea progresi a dividendului poate favoriza cresterea capitalului, asigurand plasamentul titlurilor. Pe de alta parte, orice crestere a distribuirii de dividende avea ca efect de a impune o crestere de capital mai importanta, prin reinvestirea de catre actionar a sumelor incasate, prin cumpararea de noi actiuni,
Este de altfel cert ca distribuirea dividendelor nu reprezenta un element neutru fata de capacitatea de finantare a intreprinderii fiind, din contra, un element important al politicii financiare a intreprinderii, fnsa anticiparea capacitatii globale de a crea profit este preponderent determinata de factorul fundamental luat in considerare de catre intreprindere pe piata, de strategia acesteia.
|
