Tranzactiile in contrapartida

TRANZACTIILE IN CONTRAPARTIDA

Aspecte introductive

Contrapartida reprezinta o modalitate de abordare a afacerilor internationale care presupune eliminarea totala sau partiala a instrumentelor de plata conventionale si existenta unor aranjamente de compensare reciproca prin marfuri si servicii; ea devine o alternativa la operatiunile clasice de export-import atunci cand instrumentele de plata traditionale fie sunt inexistente, fie sunt dificil de obtinut sau atunci cand exista probleme legate de convertibilitate; mai poate fi preferata si in cazurile in care se doreste reducerea efortului valutar si a riscului valutar specific comertului international. Esenta acestui tip de operatiuni este trocul, adica schimbul de marfa contra marfa de aceeasi valoare, care a precedat, din punct de vedere istoric, forma de schimb bazata pe un etalon monetar; in economia contemporana contrapartida s-a perfectionat si reprezinta mult mai mult decat un simplu troc.

In deceniile postbelice contrapartida a aparut in anii '60 ca o modalitate pentru URSS si statele cu sisteme economice centralizate din Europa Centrala si de Est, ale caror monede nu erau convertibile, de a accede la importuri de pe piata mondiala. In anii '80 aceasta tehnica a crescut in popularitate, fiind preferata indeosebi de tarile in curs de dezvoltare care nu dispuneau de rezervele valutare necesare achizitionarii unor produse si servicii de pe pietele externe. O amploare notabila a capatat-o dupa criza financiara din 1997, criza care a generat in multe tari asiatice probleme serioase legate de finantarea comertului international; numeroase firme din aceste tari s-au confruntat cu dificultati in obtinerea creditelor necesare realizarii exporturilor si in consecinta au apelat la tranzactii in contrapartida. In prezent, multe din tarile foste comuniste din Europa, dar si tari din alte zone geografice deruleaza o parte din comertul lor exterior pe baza acestei forme evoluate de troc. De exemplu 131h72b , Arabia Saudita, la sfirsitul anilor '90, a convenit sa cumpere 10747 de avioane cu reactie de la compania Boeing pe care le-a platit cu petrol brut, cu un discount de 10% fata de pretul mondial al petrolului la momentul respectiv. Compania General Electric a castigat un contract de 150 milioane USD reprezentand realizarea unui generator electric in Romania obligandu-se, in schimb,sa comercializeze produse romanesti de o valoare totala echivalenta, pe piete unde Romania nu avea acces. In anul 2000, India si Irak au convenit asupra unui acord de tip "petrol contra grau si orez", subiect al aprobarii ONU (ca urmare a sanctiunilor la care Irak-ul era supus dupa Razboiul din Golf), acord prin care Irak-ul livra Indiei 300.000 barili de petrol zilnic la un pret de 6,85 USD/baril (in conditiile in care pe piata asiatica petrolul irakian era evaluat la 22 USD/baril) in schimbul hranei. Potrivit estimarilor OMC, in anul 2004 aproximativ 15% din comertul mondial (respectiv 8,43 miliarde USD din cele 5620 miliarde USD reprezentand valoarea totala a fluxurilor comerciale internationale) s-au derulat pe baze non-cash (comparativ cu doar 2% in anul 1975).

Operatiunile in contrapartida sunt modalitati sau mecanisme de conditionare a fluxurilor de marfuri si servicii intre doi sau mai multi parteneri; ele pot fi analizate:[2]

in sens restrans, cand se leaga importul de export pentru a echilibra raporturile intre parteneri;

in sens larg, cand se considera drept operatiuni de contrapartida toate formele de coordonare a schimburilor, inclusiv din actiunile de cooperare economica internationala.

Cu toata diversitatea formelor de derulare si a diferitelor abordari din literatura de specialitate, operatiunile in contrapartida au un element comun si anume: compensarea directa, integral sau partial, a unui import printr-un export de valoare egala. Atractivitatea acestei tehnici este conferita de o serie de avantaje; contrapartida comporta insa si unele limite (Tabelul nr).

Tabelul nrElemente de interes si limite ale operatiunilor in contrapartida

Sursa: Prelucrat dupa: A. Puiu - Management in afacerile economice internationale, Ed. Independenta Economica, Craiova, 1992; C.W.L. Hill - Global Business Today, McGraw Hill, 2004; I. Popa - Tranzactii comerciale internationale, Editura Economica, Bucuresti, 1997

In legatura cu orientarea geografica se pot remarca urmatoarele aspecte:

pe relatia Nord-Sud contrapartida faciliteaza trasferul de tehnologie in schimbul unor produse cu un grad mai redus de prelucrare, stimuland astfel procesele de transformare din tarile mai putin dezvoltate;

pe relatia Est-Vest contrapartida contribuie la realizarea reformelor impuse de trecerea la economia de piata atat prin transferul de tehnologie, cat si prin asistenta tehnica si manageriala;

pe relatia Vest-Vest contrapartida reprezinta fundamentul unor programe de cooperare industriala, in special in domenii de varf ale tehnicii.

Avandu-si radacinile in simplul schimb de marfa contra marfa, contrapartida a evoluat si s-a diversificat sub aspectul formelor de derulare; operatiunile in contrapartida se pot clasifica astfel:[4]

Ø      Dupa numarul de parteneri implicati:

operatiuni in contrapartida bilaterala;

operatiuni in contrapartida multilaterala.

Ø      Dupa nivelul economico-juridic al partenerilor:

operatiuni in contrapartida la nivel de intreprinderi/grupuri de intreprinderi;

operatiuni in contrapartida la nivel de state (clearing).

Ø      Dupa gradul de compensare cu marfa si servicii si alte criterii cumulate:

operatiuni de compensatie, care presupun eliminarea totala a monedei din raportul de schimb si include livrarile clasice in contrapartida:

barterul simplu sau garantat: la nivel de intreprindere, grup de intreprinderi sau subramuri economice;

clearingul bilateral si multilateral intre state (tari).

operatiuni paralele, care presupun schimburi reciproce de marfuri sau servicii, din care o parte din afacere are la baza moneda ca termen de schimb;

operatiuni combinate, care pleaca uzual de la un contract complex de cooperare economica internationala, completandu-se apoi prin diverse tehnici de compensare si/sau operatiuni speciale.

Operatiunile de compensatie (contrapartida clasica)

Compensatiile, ca tehnica de contrapartida, presupun livrarea reciproca de marfuri si servicii, pe baze echivalente, fara a se apela la mijloace si instrumente de plata conventionale/traditionale; ele prezinta o serie de caracteristici, dintre care pot fi mentionate:

partizii de marfuri care se schimba nu se platesc in valuta, ci se compenseaza reciproc, de regula integral;

baza juridica a operatiunii o reprezinta un singur acord/contract care include prevederi corespunzatoare atat exportului cat si importului.

In literatura de specialitate operatiunile de compensatie sunt delimitate in functie de obiectul lor, de numarul partenerilor implicati, de nivelul la care sunt incheiate etc.; cea mai frecvent intalnita clasificare distinge intre:

a.   

b.   

c.   

Operatiunile de barter

Operatiunile de barter sunt acele tehnici prin care se compenseaza reciproc, de regula integral, un export cu un import de marfuri/servicii intre firme din tari diferite, avand ca singura baza juridica contractul direct; aceste operatiuni se pot derula in mai multe forme, in functie de numarul de parteneri implicati, de eventuala participare a unor terte parti etc. astfel:

barter

Ø        Barterul simplu bilateral

Un contract de barter simplu bilateral este apropiat de contractul de vanzare-cumparare specific operatiunilor clasice de comert exterior, cu diferenta ca se incheie un singur contract si se stabilesc suplimentar aspecte precum:

contracararea unor riscuri specifice barterului (de exemplu: dezechilibrarea raportului de schimb, ceea ce implica punctaje succesive);

suportarea echilibrata a costului de transport pe ambele fluxuri;

efectuarea pe loc sau esalonat, dar neaparat in paralel, a schimbului de partizi de marfa;

analiza comparativa a preturilor propuse spre negociere si luarea in considerare a legislatiilor specifice celor doua tari (taxe, accize, TVA etc.).

Clauzele de baza ale contractului de barter sunt cele prin care se stipuleaza ca plata marfurilor importate se va face printr-un export de valoarea egala. Plecand de la raportul de echivalenta convenit, de regula se trec in anexe la contract si structura sortimentala completa, cu cantitatea fizica din fiecare articol prevazut. Valoarea contractului rezulta, deci, din insumarea marfurilor nominalizate in anexa; la aceasta valoare corespunde o anumita cantitate fizica de marfa(Q). Contractul se considera realizat complet daca se schimba efectiv cantitatile fizice de marfa convenite. In conditii de inflatie, intr-o tara sau alta, raportul valoric al contractului se poate modifica, dar ramane ca baza de analiza si punctaj volumul fizic. De regula, fiecare din cei doi parteneri va tinde sa efectueze el un import prealabil, dupa care sa livreze partida sa proprie de marfa. Schematizat grafic, o operatiune de barter simplu bilateral se prezinta atfel:

Riscul de inflatie in moneda nationala si riscul de prima livrare pot fi considerate ca riscuri specifice contractului de barter.

Ø   Barterul simplu multilateral este similar cu cel bilateral, dar intervin in afacere mai multi parteneri. Astfel pot interveni cate doi parteneri din fiecare tara(compensatie largita - Figura nr..) sau trei parteneri din trei tari diferite(Figura nr..), cand se procedeaza la compensatii in lant. Dificultatea in astfel de cazuri consta in a gasi partenerii si punerea lor de acord, pentru a realiza un consens privind modul de derulare a operatiunii de comert exterior.[7]

Figura nr Mecanismul de derulare a unei operatiuni de compensatie largita

Sursa: Adaptat dupa I. Popa - Tranzactii comerciale internationale, Editura Economica, Bucuresti, 1997

Figura nr Mecanismul de derulare a unei operatiuni de compensatie in lant

Ø     Barterul garantat se refera, fie la un contract bilateral, fie la unul multilateral si propune apelarea de catre partile contractante la o terta persoana (institutie specializata, ICE cunoscuta etc.) pentru a se implica si garanta unele clauze din contract si derularea operatiunii in ansamblu. Garantarea se poate face si de o banca, prin scrisoare de garantie bancara, sau se poate face prin expedierea primei partizi de marfuri la o terta persoana cu dispozitia de a elibera marfa numai dupa ce s-a efectuat importul (sau concomitent cu obtinerea contrapartidei corespunzatoare/echivalente). In cazul apelarii la o ICE se conteaza pe sprijinul ei inca din etapa de negociere a contractului acordandu-se practic si asistenta tehnica de specialitate. Pentru implicare, firma terta, in calitate de garant, va primi un comision si la export si la import.

Pentru operatiunile de barter, in unele situatii, la nivel de ministere sau chiar guverne se incheie acorduri de derulare, de regula pentru perioade de un an sau mai putin, caz in care barterul se apropie mult de clearing.[8]

* *

STUDIU DE CAZ

CUM SE DERULEAZA O OPERATIUNE DE BARTER?

Sursa: www.north-east-business-park.co.uk

Intr-o astfel de schema exista o serie de avantaje pentru toti participantii; astfel:

producatorul de instalatii sanitare isi "umple" golurile determinate de sezonalitate;

hotelierul isi valorifica mai bine capacitatile de cazare si de alimentatie;

constructorul isi mentine forta de munca ocupata si in perioadele dintre contracte;

tipografia beneficiaza de reparatiile necesare fara a-i fi afectat cash-flow-ul.

* *

In practica de afaceri , in ultimele decenii, au luat fiinta companii specializate in derularea tranzactiilor de barter; se apreciaza ca exista aproximativ 600 de astfel de companii care deservesc toate zonele lumii; ele sunt conectate electronic, formand adevarate piete nationale/internationale de barter. Aceste companii sunt de doua categorii: companii de barter comercial(denumit si barter cu amanuntul) si barter corporatist.

O companie de barter comercial este definita drept o companie care se constituie ca a treia parte, cu scopul de a facilita derularea tranzactiei intre parteneri folosind un instrument "non-cash" numit credit comercial; aceasta companie poate fi si partener la schimb, cumparand si vanzand bunuri si servicii in contul sau. De regula companiile de barter comercial angajeaza brokeri specializati in tranzactii comerciale, al caror rol este de a oferi informatii si de a pune clientii in legtura. Barterul comercial este o "industrie" relativ noua, dezvoltandu-se mai mult in ultimele trei decenii; cei mai puternici membri ai acestei industrii au pus bazele Asociatiei Internationale pentru Comert Reciproc (International Reciprocal Trade Association-IRTA), care are ramificatii in America de Nord, Europa, Asia si Australia.

O companie de barter corporatist este o companie care achizitioneaza bunuri si servicii prin credit comercial; aceste credite pot fi combinate, in anumite situatii, si cu plati cash ; o astfel de companie se implica, de regula, in valorificarea capacitatilor in exces sau a activelor neperformante. Ea difera de compania de barter comercial prin faptul ca detine aceste capacitati/active dupa ce le-a dobandit prin credit comercial sau un mixaj intre credit si plati cash; de asemenea, tranzactiile se deruleaza cu companii de dimensiuni mai mari - de regula companii tranzactionate public-si implica milioane de dolari (o singura tranzactie cu o companie de barter corporatist variaza intre 50.000 si 4 milioane USD; se estimeaza ca cele mai multe astfel de companii deruleaza aproximativ 80% din operatiuni in domeniul media).

Operatiunile de clearing

Clearingul (engl. to clear = a compensa) reprezinta un acord intre doua sau mai multe guverne din tari diferite prin care se compenseaza global fluxurile reciproce de bunuri si servicii pe o anumita perioada de timp (de regula, 1 an); la baza acestor compensatii se afla acorduri interguvernamentale, iar schimburile se efectueaz fra transfer de devize. In astfel de operatiuni, apar trei categorii de participanti:[10]

importatorii;

banca de compensatie (sau bancile de compensatie);

exportatorii.

Calculul de compensatie se face global (marfa, servicii, comert vizibil si invizibil) de regula pentru un an de zile, apoi soldul se lichideaza dupa procedura stabilita de parti (statul); platile se fac in valuta clearing, nu in valuta convertibila; moneda acordului este desemnata prin referire la monede nationale convertibile (de exemplu, USD) sau la unitati de cont (de exemplu, DST). De regula , moneda clearing (exemplu USD clearing) este mai slaba decat moneda efectiva (USD) deoarece nu poate fi folosita decat la plati in tranzactii care au ca obiect doar marfurile specificate in nomenclatorul de clearing.[11]

In functie de numarul participantilor operatiunile de clearing se pot derula la nivel bilateral sau la nivel multilateral.

Clearingul bilateral are loc intre doua tari si a fost folosit pentru prima data in perioada 1929-1933, pe baza unor acorduri organizate de Camera de Comert International Paris. Intr-un astfel de acord, exportatorii se achita in moneda nationala a fiecarei tari, evidenta derularii acordului fiind incredintata unei banci centrale sau alta banca. In principiu, nu are loc nici un transfer de valuta, compensandu-se reciproc livrarile efectuate. Functionarea acordului de clearing:

firmele din tara "A" , debitoare fata de partenerii din tara "B", efectueaza exportul de marfa si depun documentele la banca centrala desemnata prin acord sau alta institutie denumita "oficiu de clearing";

partenerii din tara "B" primesc importul, pe care-l achita in moneda nationala si vor efectua si ei exporturi spre tara "A", depunand documentele de evidenta la "oficiul de clearing";

banca sau Oficiul de clearing tine evidenta debitelor si creditelor reciproce si compenseaza periodic cele doua conturi, efectuand plati in moneda nationala la firmele implicate.

Se pot utiliza frecvent doua banci sau "oficii de clearing" stabilite prin acord.

Clearingul multilateral: participa trei sau mai multe tari si s-a folosit, initial, aceasta tehnica pentru a lichida unele solduri persistente provenind din clearing bilateral. Un exemplu cunoscut de astfel de acord de clearing a fost semnat in 1947 de Franta, Belgia, Italia, Olanda si Luxemburg sub forma Comitetului acordurilor de plati. O perioada indelungata au functionat acorduri de clearing multilateral intre tarile participante la fostul CAER.

Acest tip de acord este comparabil cu cel bilateral, dar conceperea, derularea si functionarea lui, ca si tinerea evidentei, sunt mult mai complexe si relativ greoaie.

Din punct de vedere al tehnicii utilizate exista:

Clearing cu un singur cont, deschis numai la una din tarile participante la acord, in moneda ei nationala, caz in care exportatorii din aceasta tara sunt avantajati si tratati preferential (ei incaseaza imediat plata);

Clearing cu doua conturi, cand se deschide cate un cont in fiecare tara participanta la acord, aceasta procedura fiind mai echitabila;

Clearing descentralizat banca sau bancile centrale sau "Oficiul de clearing" nu realizeaza direct operatiunile bancare (incasso sau acreditiv) pe baza carora se inregistreaza in conturi livrarile, ci apeleaza la banci comerciale la care deschid subconturi de clearing.

Acordul de clearing mai cuprinde si alte clauze importante, intre care:

data intrarii in vigoare, termen de valabilitate, organisme implicate, moneda, operatiuni admise, modul de lichidare a soldului final etc.;

daca se apeleaza la creditul tehnic, ca plafon valoric de acoperire a decalajelor intre importuri si exporturi care nu se deruleaza simultan;

clauza de devize, atunci cand diferenta dintre export-import este foarte mare si nu se iau masuri de atenuare, partea in culpa poate acoperi diferenta cu devize

clauza de switch: o tara excedentara poate folosi creditul soldului de clearing intr-o operatiune cu o terta tara nemembra a acordului;

clauza de rectificare: cand partile semnatare vor sa preintampine evolutia negativa a raportului de schimb; permite renegocierea unor clauze.

Operatiunile paralele (contra-cumpararea)

Astfel de operatiuni au ca obiect schimbul de marfuri si servicii intre tari si firme din tari diferite; presupun, in esenta, legarea sau conditionarea unui import de un export sau invers. Difera de barter sau clearing prin urmatoarele elemente:

valoarea partizilor de marfuri nu trebuie sa fie egala, restul se acopera prin plata in valuta;

initial, contravaloarea partizilor convenite si legate la export-import se achita de participanti, compensarea consta in faptul ca pentru un volum de import se realizeaza si un export pe devize de aceiasi valoare sau valoare mai mica (70‑80%);

se utilizeaza, de regula un contract de export, un contract de import si un protocol de colaborare pentru punerea de acord a celor doua contracte separate;

numarul partenerilor implicati nu este prestabilit ci difera de la caz la caz.

In practica tranzactiilor internationale, distingem urmatoarele tipuri de operatiuni paralele:[13]

a) Cumpararile legate: cand exportatorul, de regula dintr-o tara dezvoltata (care exporta produse industriale), se obliga sa cumpere un volum de marfuri dintr-o lista oferita de tara importatoare, de regula in curs de dezvoltare. Astfel de operatiuni se constituie ca un mijloc de promovare a importului de tehnologie, cu efort valutar mai redus, deoarece 30-100% din valoarea contractului va fi acoperita practic prin export de marfa. De exemplu, compania Rolls-Roys a vandut in Finlanda componente ale avioanelor cu reactie, in schimbul carora a preluat televizoare pe care le-a vindut ulterior in Marea Britanie.

b) Compensatiile inverse sau operatiunile adresate: o firma dintr-o tara dezvoltata/in curs de dezvoltare achizitioneaza in avans un produs industrial pe care-l va folosi pentru realizarea unor marfuri destinate exportului, valoarea importului???exportului cuvenit fiind superioara importului.[15]

c) Cumpararea de produse rezultate, tehnica denumita si buy-back sau "formula romaneasca de cooperare": exportatorul de echipamente si instalatii, in contul exportului, va prelua, partial sau integral, produse realizate de beneficiar cu masinile si instalatiile respective. Unii specialisti definesc aceasta tehnica ca facand parte din formele specifice de cooperare economica internationala. De exemplu, Occidental Petroleum a negociat un astfel de acord cu Rusia; conform acordului compania trebuia sa construiasca in Rusia citeva uzine de amoniac urmand sa primeasca drept plata partiala, amoniac de la aceste uzine timp de 20 de ani.[16]

* *

Date fiind avantajele ei, contrapartida a devenit foarte atractiva pentru pentru diverse companii multinationale care isi pot utiliza retelele lor de contacte la nivel mondial pentru a dispune de bunuri achizitionate prin aceasta tehnica. Se apreciaza ca "maestrii" acestei tehnici sunt giganticele firme comerciale japoneze, sogo shosha, care isi folosesc vastele retele de companii afiliate pentru a dispune intr-un mod cit mai profitabil de bunurile achizitionate prin contrapartida. Spre exemplu, compania comerciala Mitsui & Company are aproximativ 120 de companii afiliate in aproape orice sector al industriei prelucratoare si al serviciilor; daca una din aceste companii obtine, in urma unui acord de contrapartida, bunuri pe care nu le poate consuma, Mitsui & Company va fi capabila sa gaseasca o alta companie afiliata care le va putea utiliza in mod profitabil. Firmele afiliate unora dintre aceste sogo shosha au adesea avantaje competitive in tarile in care operatiunile in contrapartida sunt preferate.

Companiile vestice obtin, de asemenea, avantaje similare din practicarea acestei tehnici (de exemplu, General Electric, Philip Morris, 3M). Unele dintre acestea, cum ar fi 3M, si-au dezvoltat propriile companii comerciale - 3M Global Trading, Inc. - care sa se ocupe de initierea si managementul programelor de contrapartida.

*

Dupa ce am trecut in revista operatiunile de compensatie si operatiunile paralele - ca forme ale contrapartidei in sens larg - in continuare ne vom concentra atentia asupra operatiunilor combinate, sintetizate de catre noi ca tehnici/proceduri asociate, de asemenea, contrapartidei in sens larg (astfel, sintetizam esenta tehnicii de switch si tehnicii de löhn, in subsidiar prezentand operatiunile de reexport). Este oportun a sublinia ca alte operatiuni speciale (transferul de tehnologie, leasing-ul, franchising-ul etc.) sunt tratate de catre noi distinct, respectiv problematica capitolului urmator.

Operatiunile combinate

Prelucrarea in switch

Pe masura dezvoltarii clearing-ului si, mai ales, in conditiile clearing-ului multilateral, determinat si de lipsa de lichiditati in valute forte, a aparut si s-a individualizat treptat o tehnica complexa de comert exterior, anume tehnica de switch. Unii autori considera ca tehnica de switch are suficiente caracteristici proprii, pentru a fi analizata distinct de cea de contrapartida, care a generat-o initial. Punand accent pe latura financiar-valutara si pe posibilitatile oferite de aceasta operatiune ca aport de devize, o parte din specialisti separa complet switch-ul de contrapartida. Alti autori apreciaza insa ca tehnica de switch ramane doar o forma a contrapartidei si priveste doar unele modalitati de lichidare a unor solduri persistente in cadrul acordurilor de clearing. Acestia considera ca switch-ul face parte integral din contrapartida si, ca pana la individualizarea sa ca tehnica distincta, va mai fi necesar mult timp.

Practic, tehnica de switch s-a afirmat la inceputul anilor 1940-1950 si s-a dezvoltat si consolidat in perioada 1960-1970, cand dezechilibrele frecvente rezultate in unele conturi de clearing au obligat, pentru lichidare:

fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei tari (fata de alta ) in valuta forte, si lichidarea in acest fel a datoriei;

fie, invers, la transformare unor fonduri in valuta in disponibilitati de clearing, pe o anumita relatie, si apelarea la reexport pentru a stinge datoria.

Oricum am incadra tehnica de switch, in cadrul acestui proces de lichidare succesiva a unor solduri ale contului de clearing (si de aport valutar), intereseaza faptul ca aceasta tehnica este extrem de complexa, greu de negociat si de gasit parteneri potentiali, dificil de derulat, dar absolut inevitabila in conditiile actuale ale comertului international.[19]

O definire propriu-zisa a tehnicii de switch este dificil de formulat deoarece difera elementele de baza dupa cum este abordata trilateral sau plurilateral, ca modalitate de degajare a contului de clearing, ca mod de a obtine un aport valutar sau ca mijloc de realizare a unui profit de catre intermediarii din tranzactii comerciale internationale. Unii autori definesc switch-ul ca o operatiune de lichidare a soldului de clearing, altii ca modalitate de realizare a unui aport valutar. Oricum, switch-ul presupune o completare a tranzactiilor comerciale cu operatiuni financiar‑valutare prin care se transforma o disponibilitate dintr-un acord de clearing in disponibilitati pentru alte clearing-uri sau in devize forte.

Operatiunile de switch au aparut in legatura cu acordurile de clearing dar si cu unele contracte de barter.

Practic, fie ca are inclusa clauza creditului tehnic, fie ca nu, in cadrul acordurilor bilaterale de clearing si a celor multilaterale se ajunge frecvent in situatia in care un importator depaseste limita valorica (in moneda de cont) a exporturilor sale, sau depaseste creditul tehnic, neavand in schimb sa ofere in continuare acele marfuri care au fost nominalizate in listele de acord.[20] Se ajunge, deci, in imposibilitatea de a mai derula in continuare acordul. Operatiile de switch fac posibila continuarea acestor relatii si permit deblocarea acordului, in paralel cu realizarea de aport valutar si beneficii in valuta.

Tara cu sold excedentar (creditor) al contului de clearing isi va utiliza soldul printr-un transfer in favoarea altei tari, convenita de comun acord de primele doua, luand astfel nastere o operatiune de compensatie triunghiulara. Acest transfer poate avea loc in cursul anului dar mai ales la lichidarea soldului final.

Unele acorduri prevad clauza "switch" , altele interzic insa reexportul prin aceasta tehnica sau alta similara. In aceasta situatie, se apeleaza la firme specializate in operatiuni de switch, sprijinite de unele banci si cu acordul tacit al tarilor partenere la acordul de clearing. Initiativa apelarii la switch poate reveni tarii creditoare, debitoare sau chiar unei firme de switch sau de intermediere in operatiuni externe. Operatiunea de switch prevede, deci, reexportul unei marfi dintr-o tara partenera de clearing intr-o terta tara, transformand simultan surplusul de moneda de cont de clearing in valuta sau invers, cand se transforma valuta in disponibilitate de moneda de cont si are loc reexportul unei marfi dintr-o tara terta intr-o tara partenera de clearing.[21]

De exemplu, Polonia si Grecia au un acord de clearing prin care Polonia trebuie sa importe din Grecia marfuri de o valoare echivalenta (exprimata in USD) cu cele pe care le exporta in Grecia. Oricum, Polonia nu ar putea gasi suficiente produse grecesti pe care sa le ceara, astfel incat sfarseste cu un dolar denominat in contul de clearing pe care nu va putea sa il foloseasca. O firma specializata in operatiuni de switch cumpara dreptul asupra celor 250.000 USD clearing de la Polonia pentru 225.000 USD si il vinde unui comerciant european de struguri pentru 235.000USD, comerciant care ii va utiliza pentru a cumpara struguri pentru stafide din Grecia.

Operatiunile de switch se pot clasifica:[23]

a) Dupa sensul de alimentare a contului de clearing:

operatii aller, prin care se alimenteaza contul de clearing cu valuta forte (marfa pe valuta);

operatii retour, prin care se vinde excedentul de disponibilitati in moneda de clearing;

operatii aller-retour, ca o combinare si derulare simultana a primelor doua.

b) Functie de obiectul operatiunii de switch:

operatii de switch cu marfa;

operatii de switch cu caracter financiar, prin care se creeaza sau cedeaza pozitii de clearing desi nu au avut loc inca schimburi de marfuri intre cei doi parteneri ai acordului de clearing.

c) Dupa numarul participantilor la operatiunile de switch:

operatii de switch simple (normale sau primare), la care participa numai trei tari, doua semnatare ale acordului si tara terta

operatii de switch in lant sau multiple, la care participa mai mult de trei tari, din care cel putin doua sunt semnatare ale acordului.

Prelucrarea in switch presupune operatiuni deosebit de complexe si dificil de derulat, deoarece adauga la problematica cunoscuta traditional (ce se caracterizeaza prin riscuri cunoscute) alte probleme si riscuri in plus, determinate de specific:

cel putin trei parteneri, din care doi ai acordului clearing;

fluxul de plati si incasari se face in valuta dar si in moneda de clearing;

necesita operatiuni auxiliare (sortare, reetichetare, documente de provenienta, de origine, transport etc.) ce presupun o mare abilitate a firmelor implicate.

Varianta de switch aller este varianta clasica a tehnicii, respectiv forma initiala de aplicare a acestui tip de operatiuni combinate. In varianta sa cea mai simpla, tehnica de switch include urmatoarele componente:

tara B si C ca tari membre ale acordului de clearing si tara A ca tara terta;

in urma fluxului reciproc de marfuri de la B la C, tara C devine debitoare si initiaza switch-ul;

un exportator din tara A se angajeaza sa exporte marfuri pe valuta, (marfuri de valoare egala) in B;

tara C devine obligata fata de exportatorul din tara A sa achite in valuta valoarea exportului (a datoriei initiale), dar nu are aceasta valuta;

intervine firma specializata in operatiuni de switch, care achita in valuta datoria tarii C fata de exportatorul din A dar preia in schimb soldul excedentar in moneda de clearing de la tara B;[24]

la calcularea pretului de referinta pentru lotul de marfa care lichideaza debitul, deoarece in acest caz se transforma soldul de clearing in valuta, pretul in valuta este totdeauna mai mic decat pretul in moneda de clearing;[25]

diferenta intre cele doua preturi se numeste AGIO si este castigul firmei de switch; poate ajunge 5-30% din valoarea lotului de marfa;

moneda de clearing obtinuta de firma de switch se va folosi ulterior de aceasta pentru a cumpara alte marfuri intr-o operatiune inversa sau va revinde moneda altei tari interesate.

In practica, tara care este debitoare C (sold pasiv) initiaza legatura cu exportatorul din tara A si preia ea insasi marfa pentru a o reexporta si a lichida soldul pasiv. Atat timp cat primeste valuta (de la firma de switch) exportatorul este interesat. Desigur, tara care este debitoare C va pierde indirect o marja din aceste operatiuni dar lichideaza, in acest fel, datoria pentru care nu are nici valuta nici alte marfuri incluse in lista de la acord si care-l intereseaza pe partenerul B. Si tara B sufera, indirect, uneori o pierdere dar mai mica comparativ cu tara C - ca o parte din AGIO - dar ramane in schimb cu datoria incasata si cu o marfa care o intereseaza, pe care altfel nu ar fi putut s-o obtina decat apeland la valuta forte.

Schematizat grafic, mecanismul de derulare a unei operatiuni switch aller se prezinta astfel:

Intr-o operatiune switch retour tehnica se initiaza de tara cu sold activ (creditoare) si genereaza o diferenta nefavorabila de pret numita DISAGIO, care se suporta in principiu de tara initiatoare. Firma de switch achizitioneaza o marfa din tara cu sold pasiv si reexporta aceasta marfa intr-o tara terta dar pe valuta (marfa nu este prevazuta in lista de la acord si nu intereseaza tara creditoare). Plata marfii se face in moneda de clearing, lichidand astfel mai intai excedentul de disponibilitati si obtinand ulterior valuta.

In astfel de cazuri, firma de switch ramane de regula cu disagio (5-40%); totodata se poate implica in alte operatiuni cu valuta obtinuta in contul tarii creditoare, inainte de a achita definitiv datoria initiala. Astfel, se poate implica in a finaliza alte operatii de switch de tip aller sau alte compensari valuta/moneda de clearing.

O operatiune switch retour se poate prezenta schematizat astfel:

In varianta unor operatiuni switch de tip aller-retour ar trebui sa se combine doar cele doua variante invocate. In realitate, se initiaza astfel de operatiuni si cu caracter speculativ, pentru a obtine diferente mari intre preturile in valuta si cele in moneda de clearing, ulterior obtinand profituri in valuta.

Operatiunile de switch valutar sunt operatii pur financiare realizate de banci sau alte institutii specializate: au la baza combinarea unor situatii ale diferitelor acorduri de clearing de marfa si servicii, care nu se pot echilibra, mai ales atunci cand tara creditoare scoate la licitatie moneda de clearing pentru a-si activiza fondurile imobilizate.

Astfel de operatiuni pot fi, de asemenea, de tip aller, retour si aller-retour. Castigul bancilor sau al firmelor implicate, bazat pe aceleasi diferente intre devize si monede de cont sau intre diferite monede de clearing, se numeste DISCOUNT.

Recurgerea la tehnicile de switch, in oricare varianta, presupune atat avantaje, cat si unele dezavantaje.

Avantajele acestei operatiuni combinate sunt:

cresc incasarile valutare fara a se face export de substanta nationala;

se obtin unele marfuri din tari dezvoltate, care altfel ar presupune plata in valuta;

cresc beneficiile in valuta ale firmelor implicate;

se evita plata de dobanzi in cazul depasirii creditului tehnic;

se pot transforma in devize unele active in moneda de clearing, active care nu poarta dobanzi sau procentul de dobanda este nesemnificativ;

se creeaza un cadrul mai elastic de negociere in acordurile de clearing, diversificand schimburile comerciale dintre state;

se faciliteaza plasarea unor marfuri indigene la export, nu neaparat conditionat de import;

se influenteaza pozitiv balanta comerciala si procesul de convertibilitate al monedei nationale.

Unele riscuri sau dezavantaje ale tehnicilor de switch sunt:

angajarea operatiunilor este limitata de gasirea partenerilor interesati;

posibilitatea de blocare a contului de clearing, cand disponibilitatile create in faza aller nu se mai pot utiliza pentru faza retour;

caracterul confidential al unor astfel de operatiuni este greu de pastrat, iar legislatia unor tari (membre ale acordurilor de clearing) interzic categoric reexportul.

Tehnica de lohn

Sunt operatiuni ce imbina caracteristici comerciale si de cooperare internationala in productie, derulandu-se ca o forma specifica a operatiunilor de reexport; se numesc si "comert de manopera" sau "productie la comanda". Prelucrarea in lohn este tranzactia desfasurata pe baza contractuala intre doua firme din tari diferite, intre care una din ele executa (fabrica) la comanda un produs dupa modele si desene ale celeilalte firme si sub marca acesteia din urma. In practica afacerilor economice internationale:

firma care lanseaza comanda pentru a se fabrica se numeste ORDONATOR si va indeplini ulterior functia de importator;

firma care primeste comanda si care executa produsul se numeste EXECUTANT si joaca rolul de exportator.

In mod curent, ordonatorii in lohn sunt firme ce poseda marci de prestigiu, bine introduse pe piata mondiala, si care vor sa-si extinda afacerile datorita pozitiei pe care o detin pe aceasta piata. Operatiunile de prelucrare in lohn presupune si unele raporturi de colaborare in productie, motiv pentru care sunt comparabile cu actiunile de cooperare economica si tehnica in afaceri economice internationale. In unele cazuri, stingerea obligatiilor intre cele doua firme se face in produse (materii prime contra produse finite), ceea ce permite compararea operatiunilor in lohn cu contrapartida.

Specific operatiunilor in lohn este faptul ca executarea si fabricarea se face de exportator iar, de regula, ordonatorul asigura nu numai desenele si modelele ci si materii prime, materiale, produse semifinite etc.

Explicarea interesului sau avantajelor pentru apelarea la astfel de operatiuni, difera:[26]

a) la exportator:

realizeaza o productie fizica ridicata desi nu are materii prime, materiale etc.;

utilizeaza mai complet capacitatile de productie;

mentine ocupata forta de munca, cu implicatii economice si sociale;

isi poate moderniza unele tehnologii, uneori primind si asistenta tehnica;

sporeste calitatea fortei de munca utilizate;

prelucrarea in lohn este o dovada a competitivitatii firmei sale.

b) la ordonator:

isi majoreaza cifra de afaceri (venituri, profit etc.) fara investitii in productie;

obtine un spor al ratei profitului, deoarece de regula nivelul salariilor din tara executorului este mai redus decat cel al salariilor din tara sa;

isi consolideaza pozitia pe piata mondiala, in lupta cu firmele concurente, deoarece acopera alte sectoare cu marfa realizata sub licenta sa;

in mod normal, ordonatorul obtine avantaje mai mari decat executantul, mai ales pe termen lung.

Operatiunile in lohn prezinta si unele riscuri specifice pentru cei doi parteneri:[27]

a) pentru exportator:

intarzieri in transportul si aprovizionarea cu materii prime, materiale etc. ceea ce influenteaza ritmicitatea productiei;

un venit in devize mai redus decat daca ar exporta produse realizate integral de el;

exportul sub marca straina amana promovarea firmei pe piata mondiala in nume si pe cont propriu.

b) pentru ordonator:

executantul poate sa nu realizeze integral produse de calitate ridicata, consumand materii prime;

in conditia nerespectarii unor cerinte de calitate, termene de livrare, alte situatii neprevazute (politice, naturale etc.) aceste riscuri se "preiau" de ordonator.

* *

Tehnica de lohn in Romania

In Romania tehnica de lohn a fost initiata in anii '70 in sectorul cooperatiei mestesugaresti, cu scopul de a absorbi forta de munca de care dispunea acest sector(in special domeniul confectiilor); dupa 1990 intreprinderile care lucrau in lohn au absorbit o mare parte din forta de munca disponibila, reducand astfel presiunea sociala; industria confectiilor ramane domeniul predilect pentru adoptarea sistemului lohn datorita, in principal, nivelului scazut de salarizare. La sfarsitul anului 2005 existau 9500 de firme care lucrau in lohn, insumand peste 450.000 de salariati din care aproximativ 90% erau femei ; conform unor estimari ale Comisiei Nationale de Prognoza, in primele luni ale anului 2006 productia in sistem lohn realizata in Romania a generat incasari de 3,3 miliarde Euro, ceea ce reprezinta o crestere cu circa 11% fata de anul precedent; din aceasta valoare cea mai mare parte a revenit industriei usoare (57,1%).

In ceea ce priveste exporturile, aproximativ 45% din total sunt formate din produse realizate in sistem lohn, iar 50% din acestea s-au derulat pe relatia cu UE; in mari magazine din strainatate se gasesc articole vestimentare Made in Romania, care, in majoritatea cazurilor sunt realizate in sistem lohn; printre beneficiarii contractelor de lohn se numara case de moda de renume precum Zara, Levi Strauss, Versace, Valentino, Kenzo, D&G etc. Cu toate ca procentele sunt mari, ritmurile de crestere pe ansamblu inregistreaza un trend descendent. Unii analisti economici apreciaza ca aderarea Romaniei la UE ar putea constitui un factor de obstructionare a dezvoltarii productiei in sistem lohn datorita migratiei fortei de munca, aprecierii monedei nationale, cresterii salariilor si, nu in ultimul rand, accentuarii concurentei la nivel mondial in acest sector (din partea unor tari precum China, India, Taiwan, Indonezia etc.); alti analisti considera ca Romania inca reprezinta un teren propice dezvoltarii productiei in sistem lohn, dar ca investitiile se vor reorienta spre alte sectoare.

Printre beneficiile acestui sistem de productie pentru economia locala pot fi amintite transferul de tehnologie, cresterea nivelului de calificare a fortei de munca, ameliorarea capacitatii manageriale, cresterea competitivitatii produselor, conectarea la standardele internationale de calitate si control etc.; cu toate acestea , locurile de munca astfel create sunt supuse riscului de a fi tranferate tari in care costurile cu forta de munca sunt mai reduse(deja o parte din productia in lohn a "migrat" spre Est -Ucraina, Republica Moldova, tarile asiatice din fosta URSS, unde forta de munca este mai ieftina in domeniul confectiilor si tricotajelor). In asemenea circumstante, unele firme romanesti au trecut la o politica de dezvoltare prin forte proprii (in masura in care au dispus de resurse financiare, umane si materiale), in timp ce altele si-au mentinut legatura cu partenerii de lohn, au cumparat franciza si au mers impreuna pe piata lor sau pe terte piete.

Contraprestatiile comerciale si alte operatiuni apropiate de contrapartida

Contraprestatiile comerciale constau in prestarea reciproca, in compensatie, a unor servicii de marketing de catre firme din tari diferite, avand ca efect diminuarea reciproca a cheltuielilor totale de desfacere a unui produs. Se include in categoria unor astfel de tranzactii:

schimbul reciproc de informatii comerciale privind piata autohtona;

studierea in comun a conjuncturii de pe piata mondiala, fie prin infiintarea unui oficiu comun de studiere, fie prin studierea separata a unor zone geografice si insumarea rezultatelor;

reprezentarea reciproca in domeniul aprovizionarii si desfacerii unor produse.

Intre alte forme de comert international incluzand si elemente specifice contrapartidei, amintim:

tranzactiile pentru facilitarea unor importuri de materii prime: in domeniul extractiv, tehnica asemanare cu buy-back, insa cand se doreste o sursa certa de aprovizionare si se achita devize de importator si dupa terminarea investitiei;

valuta blocata: tehnica aplicata in industria cinematografica, cand repatrierea unor profituri sau dividende in valuta forte este dificila, se achizitioneaza in moneda nationala anumite produse ce se vor plasa pe piata mondiala in devize.

Reexportul

Reexportul consta in cumpararea dintr-o tara si revanzarea in alta tara a unei marfi pentru a obtine o diferenta de pret ce acopera toate cheltuielile ocazionate si asigura un profit. De-a lungul istoriei unele tari au realizat averi deosebite din reexport (Anglia, Spania, Portugalia etc.), iar in perioada contemporana reexportul combinat cu tehnici de switch, lohn etc. asigura profituri considerabile pentru alte tari (Belgia, Olanda, Austria etc.).[32]

Promovarea reexportului se explica astfel:[33]

faciliteaza tranzactii comerciale pe unele fluxuri prohibite prin embargouri, alte bariere etc.;

se exporta produse indigene imbunatatite cu importuri de completare;

se finalizeaza unele contracte, de export atunci cand oferta indigena este insuficienta se cumpara marfa din alta tara, marfa care se "naturalizeaza" si se revinde.

Operatiunile de reexport se pot clasifica dupa cum urmeaza:[34]

Reexportul efectuat pentru a obtine profit comercial: prin exploatarea unor diferente mari aparute intre preturile de pe diferite piete, determinate de factorul timp si spatiu. In acest caz, reexportatorul incheie doua contracte separate: unul de import cu exportatorul si altul de export cu importatorul, cei doi necunoscandu-se si neputand angaja relatii directe, din diferite motive. Se apeleaza, uneori, la circuite prin zone sau porturi libere, scutind marfa de taxe vamale si alte obligatii fiscale.

Reexport efectuat pentru a promova relatiile comerciale reciproce: cand unul dintre partenerii dintr-un acord de clearing are nevoie de marfa tarii A dar nu are valuta sau marfa care sa se poata valorifica pe piata interna din tara A. Partenerul din tara A va face livrarea, va prelua un lot de marfa care nu-l intereseaza, dar obtine acordul sa-l reexporte pe o piata terta, daca va gasi un client potential.

Reexport efectuat pe baza importului de completare a productiei fabricate pentru export: cand produsul final se va exporta intr-o alta tara decat cea din care s‑a facut importul de subansamble (in general: la masini, instalatii, echipamente etc.).

Reexport cu scopul de a testa o piata: pe aceasta se vor exporta ulterior marfuri ce provin din tara reexportatorului si/sau tara de origine.

Mecanismul operatiunilor de reexport include:

un contract de import;

un contract de export;

deschiderea de acreditiv;

livrarea de marfa direct sau tranzitand tara reexportatorului;

plata in valuta convertibila, cel putin pe un flux.

Reexporturile contin insa si unele riscuri specifice, separat de cele comune comertului exterior, astfel:

fluctuatiile valutare angajeaza simultan doua monede;

se efectueaza importul si depozitarea dar nu se mai realizeaza reexportul;

risc dublu de livrare;

preturile aplicate sufera o "operare dubla" in privinta taxelor vamale etc.

Pentru promovarea cu succes a reexporturilor este necesara o baza materiala larga: fonduri, acces la credite, depozite in tara, depozite in zone libere, etc. Este necesara, de asemenea, o buna documentare, surse de informare permanenta, relatii si contacte stranse cu firme sau intermediari de pe piata mondiala, retele de reprezentanti sau filiale (sucursale, agentii etc.). De regula, in operatiunile de reexport se negociaza preturi ferme (fixe) deoarece termenele de derulare sunt reduse. Ca modalitate de plata, in astfel de operatiuni, se recomanda a folosi acreditivul transferabil intre partenerii implicati, acreditiv domiciliat in tara reexportatorului.