ELEMENTE DE METODICA SI TACTICA CRIMINALISTICA

Cercetarea locului faptei

SOLUTIONAREA IMPREJURARILOR CONTROVERSATE DE LA FATA LOCULUI

Cu ocazia cercetarilor locului faptei se pot constata situatii in care schimbrile prezente in campul supus cercetarii nu sunt consecinta unei infractiuni ci constituie rezultatul actiunii deliberate prin care se incearca sa indrume pe o pist gresit cercetrile, in scopul de a se sustrage de la rspundere.

Organele judiciare trebuie s se conving dac urmele, obiectele respectiv modificrile aduse configuratiei locului faptei sunt consecinta unei fapte real svarsite sau, dimpotriv constituie rezultatul unei incercri de inducere in eroare a organelor judiciare.

Existenta unor neconcordante sau nepotriviri in ceea ce priveste modul de formare si de dispunere a urmelor, constituie imprejurari de natura a furniza organelor judiciare criterii de distinctie intre infractiunea real comisa si fapta simulata.

Incercarea de disimulare are adeseori un caracter demonstrativ, ostentativ, fata locului dobandeste de multe ori aspectul de cadru inscenat, regizat, ireal. Aspectul inutil complicat a locului faptei, prezenta unui numar mare de urme, neoranduiala, o dezoldine nejustificata, toate acestea contravin tendintei firesti a faptuitorului de a produce cat mai putine modificari si de a parasi cat mai repede locul faptei.

Un alt indiciu il constituie prezenta sau absenta la locul faptei a unor urme sau obiecte. Cu nimic justificat de modul de svarsire a faptei, constatarea unor neconcordante, a unor nepotriviri in modul de dispunere a urmelor si obiectelor, situatii cunoscute sub denumirea de imprejurari negative

Notiunea "imprejurri negative" nu reflect in ansamblu problematica ridicat de intentiile disimulative ale autorilor unor infractiuni, notiunea de "imprejurri controversate" consacrat de unii autori de specialitate apreciem c este mult mai adecvat

In practica instrumentrii cauzelor privind infractiunile comise cu arme de foc, putem intalni mai multe situatii de pild: la disimularea unui omor comis prin impuscare, in sinucidere, autorul infractiunii pune arma corp delict in mana victimei. Absenta de pe mainile victimei a depozitelor de funingine care in mod normal apar pe mainile trgtorului in urma impuscrii, urme care se evidentiaz la examinarea in spectru ultraviolet, demonstreaz faptul c tragerea nu a fost executat de ctre victim. Pentru concretizre se vor aduga si alte probe: pozitia tubului cartus in raport cu pozitia victimei, pozitia pe crose armei a unor urme papilare stapice in contextul in care, ca urmare a reculului armei de foc urmele trebuiau s fie dinamice. Toate aceste aspecte evidentiaz intentia de a disimula o infractiune de omor intr-o sinucidere.

Separat de aceste aspecte, in cazul actelor suicidare, dup impusctur, de obicei, victima scap arma din man. Exist putine cazuri cand arma rmane in mana victimei, fie cand tragerea s-a executat din pozitia culcat pe spate si urma rmane flectat in pozitia in care s-a executat tragerea fie cand in urma autoimpuscrii, intervine starea de catalepsie (rigiditate) care blocheaz musculatura corpului in pozitia in care a survenit decesul.

Pentru lamurirea acestor imprejurri este necesar s se constate starea cadavrului si pozitia in care acesta a fost descoperit.

Starea de catalepsie explica si prezenta pe crosa armei si in cazul sinuciderilor a unor urme papilare statice, care se suprapun peste cele dinamice, rezultate in urma reculului armei de foc, ca urmare a "blocarii" mainii victimei in pozitia in care a executat focul.

De asemenea absenta urmelor secundare releva faptul ca s-a tras de la o distanta care exclude posibilitatea autoimpuscarii. Lipsa de la locul faptei sau prezenta dar in cantitati foarte mici a urmelor de sange in cazul reactiilor violente rezultat al actiunii armelor de foc demonstreaza ca decesul victimei a survenit in alt loc iar cadavrul a fost transportat ulterior in locul in care a fost descoperit.

Directia de tragere nefireasca, indicand pozitii ale armei care de obicei nu sunt abordate de catre sinucigasi evidentiaza de asemenea, situatii controversate care trebuiesc lamurite cu ocazia unor experimente vizand masurtori autopsimetrice ale segmentelor anatomice ale victimei si verificarea daca acesta putea sa se autoimpuste din pozitia respectiva.

Mai putem nota aici gasirea unor note cu continut de "bilet de adio " cu un scris foarte ordonat, cu un scris diferit de al victimei, simularea unei efractii dar cu actiunea de fortare din interiorul incaperii, etc.

Pentru a exemplifica aspectele de mai sus vom reda o speta:

La data de 12 dec. 1991 in postul de santinel nr. 4 de pe perimetrul pzit al U.M. in foisor a fost descoperit cadavrul sold. M.A.

Santinela B.F. motiva 434f56e c, victima s-a deplasat la postul sau si intrucat erau din aceeasi localitate i-a permis sa intre in zona interzisa. M.A. a profitat de faptul ca B.F. ar fi lasat cateva clipe arma in foisor, interval de timp in care a coborat pentru a-si satisface necesitatile fiziologice si luand arma santinelei s-a autoimpuscat.

Din cele relatate de B.F. rezulta ca acesta se facea vinovat de comiterea infractiunii de clcare de consemn, neexistand nici o legtura de cauzalitate intre actiunile lui si decesul lui M.A.

Examinandu-se cu atentie pozitia victimei si urmele existente la locul faptei, organele de urmrire penala au constatat urmatoarele: victima se afla in pozitia "in sezut" cu spatele rezemat de peretele din partea dreapta a foisorului, acesta prezenta in zona hemitoracica dreapta la o distant de 10 cm de mamelon si 15 cm de clavicula un orificiu de intrare in jurul caruia se evidentiau urmele secundare determinate de factorii suplimentari ai impuscturii. Urmele o dispersie ovala pe 3x4 cm. Orificiul de iesire a fost localizat in zona dorsal a hemitoracelui stang la o distanta de nivel de 20 cm fata de orificiul de intrare.

Facandu-se analiza atenta a probelor s-a apreciat ca putin probabila autoimpuscarea in pozitia respectiva. In urma msaurtorilor antropometrice ale cadavrului s-a stabilit ca acesta avea o inaltime de 168 cm si lungimea bratelor de 69 cm. Efectuandu-se trageri pe un manechin cu aceeasi inaltime cu victima s-a stabilit ca mrimea dispersiei urmelor factorilor secundari de 3x4 cm la arma in litigiu, (pistol mitralier AK 47 cal. 7,62 mm) apare la o tragere sub un unghi de 45° la distanta de 7 cm a armei de tinta- adica de corpul vicitmei.S-a relevat faptul ca victima nu putea sa se autoimpuste in conditiile date, unghiul de tragere si pozitia armei raportate la lungimea mainilor victimei au evidentiat neveridicitatea versiunii lui B.F.

Cu ocazia audierilor amanuntite, pus in fata probelor care-l inculpau B.F. a mrturisit ca l-a impuscat pe M.A.

Pentru realizarea unei interpretari stiintifice a cauzelor obiective care au determinat aparitia "imprejurarilor controversate", organele judiciare trebuie sa desfasoare o activitate complexa, pe baza principiilor generale de tactica criminalistica si a celor specifice infractiunii simulate, cu mentiunea ca metodele si mijloacele de lucru vor fi aplicate in functie de particularitatile locului comiterii faptei si de natura urmelor descoperite .

Intreaga examjnare cat si solutionarea imprejurarilor controversate trebuie facuta cu maximum de circumspectie, numai dupa obtinerea unui tablou corect si complex al locului faptei. Oride cate ori se considera necesar se recomanda a se cere ajutorul specialistilor- medici legisti, experti criminalisti, etc-pentru corecta evaluare si interpretare a anumitor aspecte cu un continut controversat, neconconrdante cu restul tabloului de la locul faptei.

PLANIFICAREA URMARIRII PENALE

Fundamentala in descoperirea si cercetarea infractiunilor, planificarea urmaririi penale constituie o metoda tactica ce asigura legatura dintre scopul si sarcinile urmaririi penale pe de o parte si modul efectiv de realizare a acestora pe de alta parte.

Pe drumul spinos al aflarii adevarului, anchetatorul trece pe plan subiectiv, prin planificarea activitatii de urmarire, de la gandirea practica la ancheta propriu‑zisa.

Proces dinamic, de evolutie de la general la particular, planificarea urmaririi penale se supune unor reguli clare de meticulozitate si rigoare, fiind in acelasi timp o structura flexibila. Acest caracter aparent contradictoriu este dat de faptul ca, in cursul anchetei pot apare elemente noi, care pot schimba imaginea de pana atunci asupra cauzei. Planificarea urmaririi penale este guvernata de urmatoarele principii:

1)Individualitatea urmaririi penale‑generata de faptul ca fiecare cauza in parte are individualitatea sa , impunand tratarea in functie de particularitatile sale concrete.

2)Principiul dinamismului‑care se prezinta sub doua aspecte:

a‑necesitatea operativitatii in cercetare si descoperire;

b‑cpacitatea de adaptare permanenta a ‑planului de urmarire penala la situatiile care apar in cursul anchetei(versiunile de ancheta se pot modifica pe masura administrarii probatoriului. ).

Structura si continutul planului de urmarire penala

O prima precizare este cea legata de faptul ca elaborarea planului de urmarire penala nu este obligatorie, ea fiind ceruta mai ales de complexitatea cauzei.

Intocmirea planului de urmarire penala este necesara in mod obisnuit in cauzele in care se contureazainca de la inceput mai multe versiuni, impunandu‑se verificarea acestora. Structura planului de urmarire penala este unitara, avand un caracter eficient si organizat(metodic).

Principalele elemente ale planului de urmarire penala sunt:

1. Versiunile care urmeaza a fi verificate.

2. Problemele pe baza carora vor fi verificate versiunile.

3. Activitatile care urmeaza a fi desfasurate.

De asemenea, vor fi prevazute termenele de solutionare, precum si persoanele cuprinse in activitatile de cercetare. de exemplu:medicii legisti, experti, organe de politie. Stabilirea unor termene concrete pentru diferite activitati sau probleme care urmeaza a fi rezolvate este de natura a asigura permaneta progresie a cercetarilor.

Momentul elaborarii planului trebuie astfel ales, incat sa nu fie nici prea tarziu pentru orientarea corecta a activitatilor, nici prea timpuriu. Planul de urmarire penala va fi intocnmit in scris. Desi exista cauze mai simple care nu necesita un plan de urmarire, este indicat sa se precizeze in scris toate activitatile ce urmeaza a fi desfasurate, conform Codului de procedura penala.

Continutul planului de urmarire penala este determinat in principal de sarcinile ce se ridica in cadrul anchetei, de datele aflate la dispozitia anchetatorului , fiind guvernat de principiul legalitatii si al aflarii adevarului. El presupune descoperirea, verificarea si clarificarea tuturor problemelor legate de solutionarea cauzei.

Pot fi utilizate diferite metode:

a)Metoda celor sapte intrebari‑este praxctic o enumerare a sarcinilor ce se cer a fi rezolvate de ancheta‑ ce(fapta s‑a comis)? unde? cand ? cine? cum?|cu ajutorul cui? in ce scop?

b)Formula celor patru intrebari‑care se bazeaza pe elementele constitutive ale infractiuni si privesc:

1. Obiectul infractiunii, valoarea social lezata;

2. Latura obiectiva a faptei care a fost comisa, respectiv actiunea / inactiunea prin care a fost comisa, locul, timpul, nexul cauzal dintre actiune si valoarea sociala lezata prin aceasta.

3. Subiectul infractiunii‑atat activcatsi pasiv;

4. Laturasubiectiva‑vinovatie, lipsa vinovatiei (culpa), scopul, mobilul. Planul de urmarire penala va putea fi elaborat sub forma unui tabel , dar si sub alte forme, in functie de stilul adoptat de fiecare in parte.

Versiunile de urmarire penala

Apar ca supozitii logice ale organului judiciar care orienteaza intreaga activitate de stabilire a imprejurarilor in care a fost comisa o anumita fapta.

Din punctul de vedere al Criminalisticii versiunile apar ca situatii trecute a caror cunoastere si stabilire precisa se realizeaza prin intermediul verificarii de ipoteze si presupunerice rezulta din anumite indicii. Ele pot fi deci definite ca explicatii probabile intemeiate pe informatiile existente la un moment dat.

Clasificarea versiunilor se poate face in:

1. Versiuni principale(generale) privind fapta in ansamblu, daca este sau nu de natura penala.

2. Versiuni secundare. Acestea vizeaza numai anumite aspecte izolate, imprejurari de plan secund, cum ar fi anumite actiuni ale victimei anteioae faptei, care insa pot servi mai apoi la stabilirea mobilului faptei.

in temeiul principiului dinamismului urmaririi penale, in orice moment o versiune secundara poate sa devina versiune principala. Versiunile trebuie fundamentate pe informatii exacte, clare, care pot proveni din diferite surse :probatoriu, constatari, deductii ale anchetatorului. In cazul datelor rezultate din declaratiile martorilor se va proceda cu

circumspectia necesara , evaluandu‑se capacitatea martorului de a accede la informatia respectiva ( cunostiinte, cultura, stare a sanatatii, pozitie, prezenta in locul repsectiv, etc. )

Elaborarea si verificarea versiunilor

Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai dupa ce s‑au obtinut date suficiente cu privire la fapta. Elaborarea versiunilor de urmarire penala este guvernata de trei conditii esentiale:

1. Detinerea de date si informatii corespunzatoare cantitativ si calitativ. Asa cum am mai precizat, acestea sunt conditionate de calitatea actelor de natura procedurala din care provin.

2. Pregatirea profesionala multilaterala si experienta in ancheta a celui cre efectueaza urmarirea penala. In functie de complexitatea cauzei, de gravitatea faptei(omor, talharie, accident de munca, etc. ) Anchetatorul va avea nevoie de cunostiinte din cele mai diferite domenii, fundamentate insa pe temeinice cunostiinte de drept penal, procedura penala, criminalistica, medicina legala.

3. Folosirea unor forme logice de rationament deductiv, inductiv, analitic, si ntetic. Rationamentele de tip analogic pot insa conduce la situatia putin recomandata de a face comparatii superficiale si a trasa si militudini cu alte cauze solutionate anterior. Aceasta conduce la incalcarea(ignorarea )

principiului individualitatii urmaririi penale.

Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii:

1. Versiunile se elaboreaza numai pentru ceea ce poate avea mai multe explicatii.

2. Versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete.

Versiunile se elaboreaza pe baza datelor de natura procesuala, putand fi completate si cu date de natura extrajudiciara.

3. Versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile.

4. Versiunile sa fie clare, precise, elaborate in baza unei temeinice fundamentari logice.

Pentru cauzele in care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor verifica in paralel toate versiunile elaborate. Aceasta se face prin analiza comparativa a probatoriului, cu continuarea concomitenta a cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului poate duce la disparitia unor probe, la deformarea perceptiilor unora dinte martori sub influenta zvonurilor, etc.

In caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de ordinea evenimentelor, sau va fi verificata la inceput versiunea principala , fiind apoiverificate si versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor unele sa se confirme‑integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate‑de asemenea integral sau partial.

In cadrul fiecarei versiuni vor fi verificate mai intai acele aspecte, probleme care prezinta maxima urgenta. Clarificarea va fi dusa pana la elucidarea (confirmarea/infirmare)fiecarei versiuni in parte. In functie de gradul de confirmare/infirmare(totala/partiala)depinde de priceperea anchetatorului sa inteleaga raporturile dintre diferitele versiuni secundare sau principale, pe caresa le integreze imaginii globale asupra intregii fapte cercetate.

In cazul unui furt prin escaladare si efractie a fost sustrasa o cantitate mare de bunuri voluminoase(TV color, aparat video, receiver satelit, aparate hi‑fi, doua valize cu haine)care au fost transportate la distanta in timp relativ scurt. Autorul, dupa identificare si prindere a declarat in mod constant ca a actionat singur, transportand bunurile cu un rucsac si o roaba si ca ascunzand temporar o parte intr‑o gradina acestea au disparut cand a revenit sa le caute. Din comoditate, cauza parand terminata, nu au mai fost elaborate alte versiuni, dar la scurt timp au fost depistati ceilalti doi participanti la furt, care incercau sa vanda unele bunuri. Cu ocazia reluarii anchetei s‑a stabilit ca fapta a fost comisa de cei trei impreuna si ca ei s‑au servit la transport de un autoturism a carei prezenta in zona o semnalase un martor chiar de la inceputul cercetarilor.

Dupa epuizarea verificarii lor, versiunile devin fie date concrete cu privire la fapta, conforme probatoriului administrat, fie(in cazul infirmarii lor) simple supozitii, neconfirmate, ramase fara interes pentru solutionarea cauzei.

TACTICA ASCULTARII INVINUITULUI, INCULPATULUI si ALTOR PARTI

Prin intermediul Criminalisticii si nt elaborate metodele stiintifice si tactice de investigare a infractiunilor, asigurindu‑se o buna si eficienta organizare a etapelor de cercetare , a modurilor in care trebuie desfasurate cu cit mai multa eficienta diferitele activitati din cursul anchetei, dupa un plan stabilit.

Probele obtinute intr‑o anumita cauza vor putea fi verificate prin intermediul ascultarii partilor:invinuit, parti vatamate, martori. Tot cu aceasta ocazie si pe aceasta cale vor putea fi completate elementele existente cu privire la cauza. Prin intermediul probelor se realizeaza principiul aflarii adevarului in cauza .

Notiunea de proba vizeaza toate faptele si imprejurarile ce trebuie dovedite in rezolvarea cauzei.

Faptele si imprejurarile din cuprinsul probatiunii sint de doua feluri:

‑fapte principale

‑fapte probatorii.

Faptele probatorii se refera la imprejurari de fapt care nu sunt cuprinse in faptul principal, dar a caror demonstrare permite sa se traga concluzii cu privire la faptul principal .

Un procedeu probator esential este cel al audierii persoanelor .

Ascultarea invinuitului sau inculpatului

Ascultarea inviunitului sau inculpatului este o activitate procesuala si de tactica criminalistica , efectuata de catre organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului in cauza. Cu aceasta ocazie invinuitul, inculpatul poate face marturisi ri complete sau doar partiale, cu privire la infractiunea savirsita si la circumstantele legate de comiterea ei. Exista insa si posibilitatea ca acesta sa manifeste un comportament si mulat, incercind sa se sustraga de la raspunderea penala, recunoscind alte roluri sau alte actiuni (de exemplu sa recunoasca doar ca ar fi stat de paza la comiterea furtului, sau sa recunoasca doar ca a scos bunul din unitate dupa ce acesta a fost sustras de un alt autor, etc. ).

Etapele ascultarii pot fi cuprinse in:

1 Pregatirea ascultarii

in aceasta etapa se vor stabili problemele care urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii , tactica de ascultare, precum si materialul probator ce urmeaza a fi folosit in cursul ascultarii tinand cont de particularitatile fiecarei infractiuni in parte, de imprejurarile comiterii faptei, de personalitatea si psihologia faptuitorului/faptuitorilor. Datele preliminare despre acestia :antecedente penale, mediu socio‑familial de provenienta, pregatire scolara, comportament anterior etc. pot fi foarte importante pentru buna pregatire si realizarea cu succes a ascultarii.

2 Studierea materialului cauzei

Pe aceasta baza vor fi stabilite persoanele care urmeaza a fi audiate in cauza in calitate de invinuiti sau inculpati, faptele care au fost retinute in sarcina acestora, participantii, calitatea si contributia lor la comiterea faptei, problemele ce urmeaza a fi lamurite prin intermeiul audierii.

Studiul materialului trebuie facut cu obiectivitate, atit cu observarea probelor in acuzare cit si a celor in aparare, a circumstantelor atenuante sau agravante.

3. Cunoasterea invinuitului sau inculpatului

O buna stapinire a datelor cauzei presupune, pe linga cunoasterea faptelor concrete comise de catre autorul faptei si preocuparea pentru cunoasterea trasaturilor personalitatii si a profilului psihic ale acestuia.

Date de acest gen se pot obtine pe mai multe cai , atit directe cit si indirecte. In cadrul activitatilor de informare indirecta se inscriu:investigatii cu privire la persoana sa, date rezultate din cercetarea la fata locului , verificari la cazierul judiciar si in evidentele operative, audieri ale altor martori sau invinuiti, studierea unor inscrisuri ce emana de la inviunit sau inculpat. Pe cale directa, se pot obtine date prin intermediul unor perchezitii, aplicare de sechestru, retinere sau arestare, precum si prin audiere.

4. Intocmirea planului de ascultare

Urmarea pregatirii audierii se poate intocmi un plan de ascultare. Acesta va avea in vedere urmatoarele aspecte:

‑problemele ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii;

‑materialul probator ce va fi utilizat in cursul ascultarii;

‑forta probatorie a materialului existent(probe directe, indirecte, mijloace materiale de proba);

‑momentul operativ oportun pentru utilizarea materialului probator in ancheta;

‑datele cunoscute despre personalitatea si psihologia celui ce

urmeaza a fi ascultat.

Intocmirea acestui plan este recomandabila anchetatorilor cu mai putina experienta . Interesul este ca , pe masura cresterii experientei sa creasca si nivelul de pregatire in instrumentarea corecta a cauzelor.

5. Asigurarea prezentei aparatorului.

Prezenta aparatorului este obligatorie in situatiile prevazute de lege, dupa inceperea urmaririi penale in cauza, insa nu se va permite aparatorlui sa intervina in desfasurarea ascultarii, in scopul obstructionarii relatarilor.

Etapele ascultarii invinuitului sau inculpatului

Conform prevederilor art. 7o din C. pr. Pen. , ascultarea invinuitului sau inculpatului parcurge trei etape:

1. verificarea identitatii , urmata de punerea in vedere a invinuirii si garantarea dreptului la aparare.

2. ascultarea relatarii libere.

3. adresarea de intrebari si ascultarea raspunsului(ascultarea dirijata).

Privitor la verificarea identitatii trebuie sa aratam ca ea este de natura sa duca la evitarea greselilor si neintelegerilor privind datele de identitate ale persoanei ce va fi ascultata. dupa luarea datelor de identitate, invinuitului i se vor aduce la cunostiinta invinuirile(invinuirea)explicindu‑i , daca e necesar esenta acesteia.

in aceasta etapa vor putea avea loc anumite discutii prealabile(in cazul unei ascultari primare)care sa permita o prima ''tatonare''ainvinuitului ca persoana, preocupari, mentalitati, pregatire profesionala, etc. Pe aceasta cale se poate realiza o apropiere psihica, de natura sa conduca adeseori la o atitudine si ncera.

Etapa relatarilor libere

Odata cu trecerea ascultarii in aceasta faza se va cere celui ascultat sa relateze depsre fapta comisa cit mai pe larg, fara a omite nimic , cerindu‑i‑se sa invoce si probele pe care le considera necesare in apararea sa.

in timpul relatarilor libere vor fi respectate cu strictete urmatoarele reguli tactice:

‑Nu se va incerca obtinerea recunoasterii cu orice pret a savirsirii faptei; recunoasterea nu este ''regina probelor''si are aceeasi valoare probatorie cu celelalte probe cu care se coroboreaza.

‑Nu se va intrerupe firul relatarilor prin formularea de noi intrebari, sau prin darea unor replici. schiar atunci cind se observa nesinceritate, invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa termine relatarea. Atunci cind se observa ca relatarea se indeparteaza de subiect si include aspecte care nu au legatura cu cauza, discutiava fi reorientata spre aceasta, cerindu ‑ se declaratii asupra fondului cauzei.

in cazul in care fapta pentru care este cercetat este susceptibila de incadrari diferite sau daca este vorba de mai multe fapte, ascultarea trebuie sa priveasca fiecare imprejurare in parte. La terminarea relatarii libere cu privire la imprejurarea respectiva , sau cu privire la o anumita fapta ce este cercetata, urmeaza a fi adresate intrebari in legatura cu acele episoade. Numai dupa lamurirea completa a imprejurarilor unei anumite fapte se poate trece la ascultarea relatarilor libere cu privire la alte fapte.

Prin intermediul relatarii libere poate fi cunoscuta si analizata pozitia faptuitorului prin compararea celor prezentate cu probatoriul existent la dosarul cauzei. Observatiile rezultate in acesta faza vor putea fi utilizate la stabilirea procedeelor tactice care urmeaza a fi utilizate in continuare. Chiar atunci cand ne aflam in fata unui invinuit / inculpat care neaga in totalitate fapta, denaturand adevarul, nu se va adopta o pozitie ostila, nici reactii rigide, de oarece printr‑o buna adoptare a tacticii in continuare va putea fi dovedita pozitia recalcitranta, obstructionista a celui ascultat.

Ascultarea dirijata ( adresarea de intrebari)

Moment deosebit de important al ascultarii, acesta etapa da masura calitatilor anchetatorului, a modului in carea pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa si perspicacitatea sa.

Intrebarile ce vor fi adresate vor viza obtinerea unor explicatii complete asupra tuturor faptelor ce au fost retinute, verificarea si cunoasterea tutturor argumentelor invocate in aparare. Pentru obtinerea unor date noi, necunoscute anterior, in legatura cu faptele de importanta, esentiale pentru cauza, a lamuririi complete a explicatiilor invinuitului sau inculpatului, se vor adresa intrebari asftel incit sa nu mai ramina aspecte neclarificate in declaratie.

De asemenea, se va insista pentru obtinerea de date si detalii cu privire la anumite fapte necesare pentru verificarea si nceritatii declaratiilor. Se va urmari demascarea declaratiilor nesincere, cind acestea vin in contradictie cu probatoriul administrat, existent dosarul cauzei.

Intrebarile trebuie sa indeplineasca anumite conditii

‑sa fie clare si precise:

‑sa fie formulate la nivelul de intelegere al celui ascultat,

‑sa nu fie sugestive:

‑sa oblige la un raspuns complet/relatare si sa nu gemereze raspunsuri de genul ''DA'' , ''NU''.

‑sa nu puna in dificultate pe cel ascultat atunci cind acesta este si ncer , interesat in declararea adevarului.

in procesul ascultarii pot fi folosite mai multe multe categorii de intrebari, in raport cu scopul urmarit, cu natura si aria de cuprindere a aspectelor ce urmeaza a fi clarificate.

In acest sens pot fi adresate :

1. Intrebari tema‑care vizeaza fapta in ansamblul ei, avand un caracter general.

2. Intrebari problema‑care urmaresc lamurirea unor aspecte ale activitatii ilicite, sau ale cauzei.

3. Intrebari detaliu‑care au un caracter strict limitat la anumite amanunte, prin care se urmareste obtinerea de explicatii ce pot fi verificate. Acete intrebari pot fi :de precizare, de completare, de control. Prin adresarea acestor intrebari se urmareste determinarea cu exactitate a imprejurarii in lamurirea unor aspecte omise cu ocazia relatarii libere, pentru verificarea si nceritatii si constantei in declaratii a celui ascultat.

Procedee tactice utilizate in ascultarea invinitului sau inculpatului. Aceste procedee tactice si nt folosite pentru prezentarea probelor privind vinovatia.

Audierea progresiva Asa cum o arata si denumirea, acesta modalitate se bazeaza pe prezentarea gradata a probatoriului. Mai intai vor fi prezentate probele de mai putina importanta(cele care privesc amanunte secundare ale infractiunii)apoi cele mai importante, cel care privesc faptul principal. Acesta gradare poate sa determine pe cel ascultat sa renunte la eventuale declaratii mincinoase facute anterior.

Audierea frontala Se realizeaza prin prezentarea neasteptata a celor mai puternice probe. Acesta abordare directa, frontala, este menita sa sparga verigile fragile ale apararii invinuitului, urmarind determinarea acestuia la declaratii si ncere.

Din punctul de vedere al relatiei psihologice anchetator‑ anchetat, aceasta trebuie sa evidentieze contactul cu o autoritate. Se va mentine o atitudine sobra , politicoasa , dar rezervata, profesionala prin tinuta si vocabularul anchetatorului.

Acesta va solicita lamuriri, va pune intrebari, creind un climat de natura a atrage increderea si respectul celui ascultat.

Cind invinuitul sau inculpatul va invoca un anumit alibi , i se vor cere lamuriri cu privire la unele amanunte din cursul

relatarilor libere. Daca apar unele inadvertente, neconcordante, se vor cere suplimentar explicatii, se vor solicita de exemplu prezentarea biletelor de calatorie atunci cind se sustine lipsa din localitate la data comiterii faptei, eventuale alte acte doveditoare ale acestui fapt‑bilete de cazare hotel, bilete de iesire din spital, delegatii, etc.

in general se vor realiza ascultari repetate menite sa asigure verificarea si completarea declaratiilor date la prima ascultare. Prin intermediul ascultarilor se vor urmari a fi evidentiate momentele deosebit de importante ale aparitiei ideii infractionale, ''lupta motivelor''si deliberarea sau luarea hotaririi*. In aceste conditii faptul ilicit nu ramine o simpla achizitie aleatorie, periferica in constiinta autorului ci se contureaza ca o structura infractionala stabila, cu incarcatura denatura psiho‑afectiva specifica, si cu un rol motivational bine definit.

Ascultarea martorilor

Conform prevederilor art. 78 din C. Pr. pen. martor este persoana care are cunostiinta despre vreo fapta sau vreo imprejurare de natura a servi la aflarea adevarului in procesul penal .

Desi legea prevede ca orice persoana poate fi ascultata ca martor, conform art. 79 si 80 din C. Pr. Pen. exista unele exceptii :persoana obligata la secret profesional, sotul si rudele apropiate ale invinuitlui, (nu si nt obligate asa depuna ca martori, persoanele cu defecte psihofiziologice. . In ascultarea martorilor vor trebui avute in vedere citeva elemente ce pot influenta atit obiectivitatea relatari. or cit si acuratetea lor

Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaratiilor martorilor, pe langa regulile tactice de ascultare, este necesar ca anchetatorul sa cunoasca si sa inteleaga si legile psihice pe care se fundamenteaza procesele de cunoasterea realitatii obiective:perceptia si memorizarea.

PERCEPTIA

Poate fi definita ca fiind complexul senzatiilor ce sunt primite de la diferitele calitati ale obiectelor, proceselor si fenomenelor lumii exterioare si care si nt reflectate sub forma unor imagini concrete. Deosebit de importante pentru calitatea perceptiilor il au reprezentarile , bazate pe experienta acumulata in cursul existentei anterioare. Cu alte cuvinte, lucrurile, fenomenele cunoscute anterior vor fi percepute mai usor, mai exact. De aceea, intr‑o cauza cu mai multi martori ai unui anumit eveniment , este mai util d. p. d. v. tactic , dar in acelasi timp este necesar si obligatoriu a fi audiati in primul rind martorii care, datorita experientei personale(de viata sau profesionala)cunosc bine domeniulin care se includ imprejurarile care sunt vizate de anchetator prin ascultarea lor cu prioritate. Procesul perceptiei poate fi influentat de factori de natura obiectiva dar si de factori de natura subiectiva.

a)factori obiectivi

‑conditiile meteorologice( , ex. ploaie, ninsoare, ceata, etc. )

‑intervalul extrem de scurt al perceptiei fenomenului sau obiectului, persoanei.

‑zgomotul de fond din locul respectiv.

‑grosimea unor obiecte interpuse intre martor si fenomenul, obiectul, persoana perceputa.

b)factori subiectivi

‑deficiente, defectiuni ale analizorilor la nivelul receptorilor perceptivi, sau in zona corticala. ‑abateri, fluctuatii ale atentiei, ‑stari afective puternice, (frica, oroare, rusine, furie, etc. )‑starile de oboseala ‑nivelul diferit de dezvoltare a simtului de observatie

‑excesiva dominatie a unor reprezentari despre lucruri percepute in cursul experientelor anterioare.

MEMORIZAREA

Baza acestui fenomen o constituie plasticitatea sistemului nervos, el constind in capacitatea unei persoane de a isi inmtipari obiectele si fenomenele percepute din lumea exterioara si de a le reproduce in constiinta sa.

Datorita stimulilor externi au loc procese nervoase de excitatie sau inhibitie a unor parti ale scoartei cerebrale. Aceste procese formeaza conexiuni corticale temporare care produc in tesuturile nervoase schimbari functionale. Aceste ''urme nervoase''permit reproducerea factorului generator de excitatie/inhibitie(evocarea acestora)chiar in lipsa stimulilor externi. Memoria unei persoane poate avea ca dominanta:

‑ capacitatea motrica(a miscarilor)

‑ componenta vizuala

‑ componenta auditiva

‑ capacitatea logico‑verbala

‑ componenta emotiva

Trebuie precizat ca procesul de memorizare poate fi atit voluntar(dezvoltat prin repetarea notiunilor) cit si involuntar. Inca din faza de relatare libera anchetatorul va trebui sa surprinda tipul de memorie pe care il poseda martorul si sa exploateze aceasta trasatura. Rememorarea anumitor lucruri in cursul ascultarii martorului va fi influentata de starea de emotie, de oboseala de sanartate, de virsta, sau chiar de starea de amnezie in care se afla martorul.

Un factor deosebit de important ce va trebui luat in calcul in aprecierea obiectivitatii si acuratetii relatarilor facute de martor este timpul scurs de la perceperea fenomenului, obiectului, fiintei asupra carora se face relatarea.

Uitarea este un fenomen firesc si necesar, producandu‑se prin degradarea unor legaturi temporare dintre celulele nervoase corti cale, fara insa ca aceasta degradare sa insemne disparitia lor in totalitate. trebuie avut in vedere si faptul ca interventia unor stari afective prea indelungate ( orgoliu, temere, umilinta, etc. ) poate inhiba legaturile nervoase temporare, afectand procesul de memorare. In aceste conditii, pe fondul unor permanente stimulari de natura negativa, pot aparea memorari si interpretari false involuntare, acestea intiparindu‑se in aceasta forma distorsionata in mintea unei anumite persoane. Mai pot interveni apoi, odata cu trecerea timpului, alti factori de origine exterioara(zvonuri, denaturari) care deformeaza imaginea memorata, prin transmitere si interpretare provenind de la diverse alte persoane care'fabuleaza'in necunostiinta de cauza, s. a. m. d.

Tactica ascultarii martorilor

In primul rind este necesara studierea atenta a dosarului, cunoasterea relatiilor dintre martor si invinuit si intelegerea in general a pozitiei acestuia in cauza respectiva, desprinderea caracteristicilor de baza ale martorului din punct de vedere psihologic, afectiv, etc.

Vor fi stabilite problemele care urmeaza a fi lamurite cu fiecare martor in parte, intrebarile care vor fi puse si ordinea acestora.

Pentru cauzele mai complexe, si mai ales pentru anchetatorii aflati mai la inceputul activitatii se recomanda intocmirea unui

plan de ascultare, cu indicarea tuturor datelor ce trebuie lamurite.

Ascultarea martorului parcurge trei etape:

1. Identificarea persoanei martorului, dupa care va fi intrebat daca este ruda cu vreuna dintre parti, si in ce relatii se afla cu acestea. Se va clarifica si daca a suferit vreo paguba in urma infractiunii. Pot fi purtate si unele discutii prealabile, apte a aduce increderea martorului. Tot in acesta prima etapa se va cere martorului sa depuna juramintul.

Consideram ca este necesar sa se acorde importanta acestui moment , pentru a face ca martorul sa si mta importanta celor ce urmeaza a fi declarate, conferind solemnitate momentului . Se vor evita deci atitudini''functionaresti''fata de aceste momente.

2. Ascultarea relatarilor libere asupra imprejurarilor cunoscute cu privire la cauza. Ca si in cazul inculpatului , este recomandat ca cel ce relataza liber sa nu fie intrerupt decit atunci cind se observa indepartarea de la cauza. Prin relatarea libera exista posibilitatea ca martorul sa dezvolte noi aspecte, necunoscute de anchetator si care chiar au scapat intr‑o prima faza martorlui, dar pe care acesta rememorind evenimentele si le reaminteste, permitind cunoasterea unor noi aspecte asupra faptei. Aceste date noi vor fi insa privite cu reticenta necesara si verificate cu ajutorul restului datelor existente.

3. Etapa adresarii de intrebari conform celor pregatite dinainte. Intrebarile vor fi clare si precise, desfasurandu‑se intr‑o succesiune graduala.

Intrebarile nu vor fi puse cu intentia de a intimida martorul dar nici nu vor fi intrebari sugestive, de natura a sugera anumite raspsunsuri. Uneori, odata cu intrebarile se pot prezenta martorilor anumite obiecte, probe, care pot permite o corecta rememorare sau care permit demascarea unor declaratii nesincere, denaturate.

Pe parcursul ascultarii se va mentine o atitudine neutra, fara exteriorizarea unor atitudini de aprobare sau dezaprobare, acestea putind inflenta atitudinea martorului, devenind''sugestii voalate''sau chiar elemente de presiune psihologica asupra unora dintre persoanele ascultate. Tot in categoria intrebarilor sugestive pot fi incluse si intrebarile alternative care propun martorului sa aleaga intre doua variante , uneori acesta alegand varianta de raspuns pe care o considera ca''favorabila opiniei anchetatorului', desi datele sale difera.

De mare ajutor este observarea comportamentului celui ascultat pe timpul relatarilor, permitind anchetatorului alegerea si adaptarea procedeelor de audiere.

Ascultarea martorilor nu trebuie sa fie facuta ca o formalitate, pasiv, impunandu‑se permanent o atitudine activa a anchetatorului, in scopul aflarii adevarului obiectiv.

Ascultarea partii vatamate

Aceste declaratii au o desebita importanta, deoarece, partea vatamata este in general purtatorul unui bagaj de informatii deosebit de pretioase privind, autorul si imprejurarile faptei, intinderea pagubelor, suferintele fizice si psihice, s. a.

Victimele infractiunilor , datorita componentei subiective care intervine, ''pot sa denatureze voluntar relatarile despre starea de fapt''*fiepentru a nu evidentia contributia lor la geneza conflictului, fie pentru a putea obtine despagubiri mai mari, etc.

Cunoasterea acestei posibilitati nu trebuie insa sa genereze o atitudine de neincredere in si nceritatea declaratiilor victimei. Aceasta este in masura sa identifice pe autorul faptei, bunurile sustrase, instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori. Pentru situatia cind fapta a fost comisa in lipa partii vatamate(furt, distrugere, etc)aceasta poate indica autorii banuiti, persoane care cunosteau existenta bunurilor sustrase in locul respectiv, etc. si ascultarea victimei va fi precedata de o pregatire in sensul bunei cunoasteri a datelor de la dosarul cauzei privind data, locul, modul, mijloacele comiterii faptei/faptelor, extinderea pagubelor materiale, gravitatea leziunilor fizice, s. a, . m. d. Aceasta etapa de pregatire implica si culegerea de date suplimentare cu privire la persoana si persoanlitatea victimei. Datele vor fi obtinute din mediul socio‑profesional, purtind asupra comportamentului sau, in familie si societate, antecedente de violenta, consum de alcool, ocupatii, venituri, etc.

Ascultarea victimei va fi si ea precedata de unele discutii prealabile, de natura sa completeze datele obtinute in prealabil despre aceasta si sa aduca o atmosfera de incredere si si ncerita‑ te. Se poate face o trecere treptata de la unele elemente ale discutiilor prealabile la ascultarea propriu‑zisa, care se va face mai intai in forma relatarii libere. Se cer si in acest caz respectate regulile cu privire la mentinerea unei atitudini neutre, dublata de atentie si de mentinerea relatarilor in sfera de legatura cu cauza, fara a permite divagatii inutile de la subiect.

Relatarile libere vor fi urmate de adresarea de intrebari care vor putea privi:

1. raporturile anterioare cu infractorul. Daca era sau nu cunoscut, ca si conduita in momentele anterioare faptei.

2. momentele efective ale comiterii faptei. Aceste intrebari vin sa completeze datele din relatrea libera privind locul, timpul si modul comiterii. Se vor putea detalia numarul de participanti, lovituri aplicate, eventual chiar ordinea acestora,

fraze sau cuvinte surprinse , alte elemente semnificative care pot fi scapate intr‑o prima relatare. Se vor cere detalii de identificare a bunurilor furate, etc.

3. elemente ulterioare comiterii faptei. Vor fi lamurite aspecte

privind atitudinea infractorului fata de consecintele faptei, alte persoane aparute la locul respectiv, ce s‑a intreprins imediat ducerea victimei la spital, prim ajutor, urmarirea autorului, incercarea limitarii pagubelor, etc. dupa clarificarea tuturor aspectelor aratate, se va cere partii vatamate sa‑si precizeze eventuale pretentii si daca mai are ceva de declarat.

Uneori, anchetatorul se poate afla in fata unor situatii deosebite de realizare a audierii, cind victima se afla in stare grava, datorata sau nu faptei. Se va cere avizul medicului curant, care poate aprecia luciditatea si rezistenta fizica a victimei. In aceste cazuri, ascultarea va fi scurta, concisa, fiind obtinute relatari generale, conform structurii elemetelor anterioare comiterii fatei, momemtului faptei si eventualelor date ce ar permite identificarea infractorilor.

Ascultarea minorilor

Data fiind situatia deosebita sub aspectul dezvoltarii psihice si fizice a persoanelor minore, aflate in faza conturarii personalitatii, a acumularii unor cunostiinte de viata si profesionale ascultarea acestora comporta unele elemente de dificultate suplimentare.

Ascultarea minorilor presupune o si mai atenta pregatire, ceruta de situatia oarecum speciala, de necesitatea cunoasterii personalitatii minorului sub multiplele ei aspecte, adoptind o tactica de ascultare corespunzatoare virstei acestuia. Trebuie cunoscute si intelese particularitatile de psihologie specifice fiecarei virste din cadrul minoratului. Se vor obtine date prealabile din mediul familial, scolar, de la locul de munca precum si cu privire la preocuparile, cercul de preieteni, activitatile preferate de minor.

Din discutiile cu rudele, parintii, profesorii si prietenii minorului va putea fi conturat un portret psiho‑afectiv si intelectual, de natura a permite o buna planificare a strategiei de ascultare. Vor putea fi stabilite persoanele cu care comunica mai usor, care il pot influenta, in care are mai multa incredere, putind fi alese dintre acestea pentru a asista la ascultarea minorului.

In aprecierea declaratiilor se va tine seama de specificul virstei, de influentele posibile ale ''teribilismului'' adolescentei, de limitele experientei de viata si ale bagajului intelectual. Cu toate acestea, declaratiile minorului nu vor trebui privite cu ironie sau superioritate, de oarece o atitudine prea rece a anchetatorului va putea genera un recul, un refugiu si deci va ingreuna comunicarea. De asemenea, o atitudine prea laxa, ar putea atrage tendinta minorului de a fabula .

Ascultarea minorului va fi precedata de desfasurarea unor discutii prelabile menite sa usureze stabilierea unor relatii de incredere intre minor si organul judiciar. Discutiile vor putea fi orientate spre dezvaluirea preocuparilor minorului, fa cand u‑se apoi o trecere treptata spre ascultarea relatarii libere.

Relatarea libera va fi precedata de prezentarea calitatii in care este ascultat, cu prezentarea invinuirii cerindu‑se sa redacteze o declaratie scrisa asupra acesteia.

Se vor respecta aceleasi reguli de sobrietate in ascultarea relatarilor libere, fara interventii inutile, sau mimici sugestive, care mai ales in cazul minorilor pot aduce rezultate nedorite: fabulatie copilareasca, negarea oricaror fapte, refugiul n mutism, s. a. Nu se vor face amenintari sau promisi uni de crearea unei situati mai dificile sau mai usoare in proces, de oarece ele ar afecta in mod evident si nceritate declaratiilor minorului.

Faza de ascultare dirijata - presupune orientarea in punerea acestor intrebari in functie de natura faptei, de modul si conditiile savarsirii, de pozitia procesuala precum si de trasaturile de personalitate ale minorului desprinse in cursul pregatirii si al realizari ascultarii. Vor fi adresate, in functie de ansamblul problemelor ce trebuie detaliate, intrebari privind momente si relatii anterioare comiterii faptei, intrebari privind elemente din timpul comiterii faptei cit si intrebari privind anumite evenimente, atitudini, discutii, dupa comiterea faptei.

Se vor pune intrebari clare, fara tenta sugestiva, fara mai multe intelesuri.

CONFRUNTAREA

Este o solutie la care se poate recurge in si1tuatiile in care intre declaratiile diferitelor persoane exista contradictii , cerindu‑se clarificarea si completarea anumitor probe sau depozitii. Confruntarea poate fi considerata , dat fiind specificul sau ca o solutie de exceptie, ea trebuind sa fie bine pregatita, mai ales sub aspectul stapinirii perfecte a datelor ce urmeaza a fi clarificate prin intermediul sau .

Odata cu identificarea elementelor contradictorii, vor fi studiate amanuntit persoanele de la care provin relatarile divergente profilul lor psihologic, putandu‑se stabili pe aceasta cale si motivele probabile ale distorsiunii .

Prin compararea declaratiior contradictorii cu alte declaratii asupra acelorasi elemente de la dosarul cauzei , se va putea aprecia care dintre persoanele care declara diferit se apropie mai mult de adevar, asa cum rezulta el din restul probatoriului. Se vor lua in considerare starea fizica si emotionala la momentul faptei, atitudinea sau relatia cu infractorul(relatii de prietenie, conflicte anterioare, mila pentru autor, etc. ).

O chestiune destul de delicata este aprecierea oportunitatii confruntarii sub aspect moral. in functie de o larga paleta de motive: cultura generala, virsta, trasaturi morale, reactii pe fond temperamental, pozitie sociala, unele persoane pot sa se si mta depasite de actul si atmosfera confruntarii. in atari conditii, exista riscul ca acestea sa participe intr‑o stare de inhibitie, fiind doar participanti inerti, care nu pot sa‑si sustina punctul de vedere si se lasa condusi de celalta parte cu care se face confruntarea. Exista de asemenea posibilitatea ca la confruntarea cu autorul infractiunii, victimei sau unor martori oculari sa le fie reinviate sentimentele, starea emotionala pe care le‑au generat‑o comiterea faptei, situatie de natura a ii impiedica sa reziste procesului confruntarii. Cind aceste situatii nu pot fi inlaturate, este recomandabil sa se renunte la confruntare, acesta fiind compromisa sub aspectul eficientei tactice .

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca divergentele de apreciere ale anumitor aspecte pot sa apara si in mod si ncer la persoane diferite, pe temeiul perceperii gresite sau al receptionarii partiale incomplete al anumitor date. in planificarea confruntarii se poate proceda la o pregatire, stabilindu‑se adoptarea unei tactici''surpriza'' sau a unei modalitati clasice de confruntare.

Confruntarea va avea loc cu prezenta ambelor parti confruntate supraveghindu‑se reactiile acestora. Fiecare intrebare si rapsuns vor fi consemnate, dar nu se recomanda a se citi declaratiile anterioare care au determinat recurgerea la confruntare. Ele vor putea fi reproduse in esenta, in sens.

Partilor confruntate li se vor pune aceleasi intrebari, acestea trebuind sa fie clare, concise, de natura a nu sugera ca organul de ancheta ar impartasi sustinerile uneia si ar suspecta cealalta parte de nesinceritate. Intrebarile vor fi puse alternativ fiecarei parti, raspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiasi intrebari celeilalte parti si dupa semnarea a ceea ce s‑a consemnat cu privire la aceste raspunsuri va fi adresata urmatoarea intrebare, continuind pina la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea.

In final pot fi adresate si intebari de precizare a unor elemente, dupa aceeasi regula aratata mai sus, permitindu‑se chiar celor confruntati sa‑si adresze intrebari reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide in ce masura acestea au legatura cu confruntarea. Fiecare intrebare si raspuns din procesul verbal de confruntare vor fi semnate de persoana careia i‑au fost adresate, respectiv de cea care a raspuns la ele.

RECONSTITUIREA

In cursul cercetarii unor cauze apare necesitatea reconstituirii savirsirii intregii fapte sau a uneia din imprejurarile acesteia. Aceasta activitate de tactica criminalistica permite verificarea probatoriului administrat si chiar obtinerea unor probe noi.

Literatura de specialitate cunoaste mai multe opinii asupra notiunii de reconstituire. Unii autori o considera un mijloc artificial de reproducere a unor fapte din trecut si de observare a acestora. (Traian Pop)In alta opinie reconstituiurea ar fi o forma auxiliara a cercetarii locului savirsirii faptei. (Camil Suciu). In ciuda diferentelor de opinie, majoritatea autorilor considera recunoasterea drept o modalitate de reproducere totala sau partiala a activtatii infractionale si a imprejurarilor acesteia.

in practica, necesitatea reconstituirii este data de incertitudinile ce pot aparea privind anumite probe rezultate fie din diferitele activitati tactice, fie din declaratiile unor parti, din perchezitii, din opiniile formulate de experti, etc.

La randul sau, reconstituirea poate genera necesitatea desfasurarii unor alte noi activitati tactice.

Reconstuirea poate fi definita ca o activitate tactica prin care sunt reproduse integral sau partial imprejurari ale cauzei, fapte sau secvente ale acestora, care s‑au produs inainte, in timpulori dupa comiterea infractiunii, verfi cand u‑se pe aceasta cale probatoriul existent, in conditiile concrete si cu mijloacele ce rezulta din continutul sau, putand fi obtinute si probe noi.

Aceasta definire a reconstiuirii nu trebuie sa conduca la confuzia dintre reconstiuire si experimentul judicar. Acesta din urma este menit sa permita reproducerea modului in care s‑a desfasurat un anumit proces:stabilirea distantei pana la care martorul a putut observa in concret trasaturile autorului faptei, stabilirea modului de realizare a unor urme, posibilitatea prezentei factorilor secundari ai tragerii la o anumita distanta, s. a. m. d.

'Pentru verificarea probelor existente in dosarul cauzei, organul judiciar organizeaza reconstituirea, daca asupra continutul ui lor are dubii sau ele se afla in evidenta contradictie cu alte probe referitoare la acelasi obiect si , tot odata, daca se preteaza la un asemenea mod de verificare'*

La locul faptei vor fi reproduse anumite activitati, constatandu‑se posibilitatea perceperii lor in modul retinut in declaratii.

Prin reconstituire se va verifica daca inculpatul a putut indeplini anumite activitati si ngur(de exemplu transportul unor bunuri voluminoase in timp scurt la distanta, deschiderea unui safe fara chei potrivite, escaladarea unei retele de protectie, etc. ) capacitatea unui martor de a percepe anumite zgomote de la distanta, etc.

Pregatirea si realizarea reconstituirii.

Decizia de a proceda la reconstituire va fi precedata de o analiza a avantajejelor si utilitatii acestei activitati, asigurarea tehnico‑materialanecesara, eventualele probleme de ordin social si personal pe care le‑ar putea crea, cat si progresul pe care il poate aduce cauzei.

Refacerea unor activitati ar putea prezenta pericol pentru viata si sanatatea celor implicati , ori ar leza demnitatea altora, ar crea dificultati la locul respectiv(blocarea traficului feroviar, a muncii intr‑o uzina, etc).

Uneori, reconstituirea ar putea fi extrem de costisitoare, fara a oferi prea multe si semnificative date noi sau fara a contribui in masura suficienta la solutionarea cauzei fata de efortul material si uman cerut. Ea ar putea de asemenea sa afecteze negativ opinia publica. Daca aceasta analiza prealabila conduce la concluzia necesitatii realizarii reconstituirii, se va trece la stabilirea echipei ce va participa, a persoanelor care urmeaza sa fie prezente(inculpatul si aparatorul sau, diferiti experti, partea vatamata, martori, s. a. ). Va fi stabilita dotarea tehnica necesara efectuarii reconstituirii propriu‑zise, dar si tehnica destinata fixarii rezultatelor reconstituirii, mijloacele de deplasare la locul respectiv, etc. Vor fi verificate conditiile de timp si iluminat in care a avut loc evenimetul ce urmeaza a fi reconstituit, (noapte, ceata, lumina naturala, ziua, etc. ). Anumite activitati pot fi reconstituite fara a fi necesara deplasarea de la sediul organului judiciar: deschiderea unui safe, a unei masini, ridicarea unui colet, lovirea unei persoane, etc.

Activitatile de genul verificarii vizibilitatii sau audibilitatii vor trebui indeplinite in mod necesar la locul faptei, ori in conditii cat mai apropiate de situatia si momentul comiterii faptei. Daca diferentele de conditii de timp ( furtuna, ploaie) nu sunt esentiale pentru succesul reconstituirii se pot alege si alte conditii decat cele din momentul faptei. ssdaca sunt verificate afirmatii negative(negarea comiterii sau perceperii anumitor actiuni)verificarea va putea fi facuta cu ajutorul altor persoane cu insusiri fizice asemanatoare(virsta, sex, inaltime, etc. ).

In ce priveste instrumentul utilizat, se recomanda ca atunci cand este un instrument vulnerant sa fie inlocuit cu o imitatie de exemplu o secure de carton pentru a reproduce lovirea victimei). daca este de exemplu o unealta comuna ( surubenita, ciocan, etc. ). poate fi cel efectiv folosit sau unul asemanator.

Daca se verifica posibilitatea observarii anumitor elemete, evenimente de la o anumita distanta va fi adusa persoana care sustine observarea, ea neputand fi inlocuita.

Cand se verifica posibilitatea auzirii unor anumite zgomote, cuvinte, etc in anumite condiitii, se vor reproduce conditiile initiale (functionarea unor utilaje, distanta, zgomote de fond, liniste, etc. ).

Reconstituirea se va face sub conducerea anchetatorului, asigurand si prezenta celor ale caror declaratii se verifica, persoanele implicate in activitatea verificata ( autorul victima, experti ). Victima va fi inlocuita cu o alta persona de aceeasi costitutie fizica daca exista temerea ca participarea ar putea sa-i produca emotii puternice generate de retrairea evenimentelor. dupa ajungerea la locul reconstituirii, se verifica starea generala, asigurarea pazei, limitarea accesului strainilor, prezenta martorilor asistenti. Daca urmeaza a se reconstitui imprejurari complexe sau vor exista mai multe variante ale faptei ce urmeaza a fi reconstituite, se recomanda mai ales anchetatorilor cu mai putina experienta sa intocmeasca un plan al activitatii .

Pentru fiecare secventa in parte se vor asigura conditiile de reluare artificiala, procedandu‑se la atatea reluari cate se apreciaza ca necesare.

Persoanele vor fi asezate conform relatarilor. Atunci cind exista mai multe variante prezumtive privind pozitiile si distantele, se vor reconstitui toate aceste variante separat. In situatiile in care exista mai multi autori, complici etc, care participa impreuna la reconstituire se recomanda a se lasa acestora o relativa libertate de miscare. Astfel, faptuitorii arestati ori retinuti nu vor fi tinuti incatusati impreuna, evitand astfel atitudini pasive sau rezultate eronate. La reconstituirea unui omor deosebit de grav, complicele a fost lasat incatusat alaturi de autor, iar in fata instantei acesta a folosit aceasta imprejurare pentru a sustine ca a avut doar o atitudine pasiva la realizarea reconstituirii, diferita de imprejurarile reale, in care nu ar fi putut interveni pentru salvarea victimei.

Infractorul aflat in stare de arest nu va fi tinut pe timpul reconstituirii incatusat nici de organele de escorta si paza, de oarece si in acest caz ar putea ulterior obiecta ca nu a putut actiona diferit si nestanjenit, existand si posibilitatea de a ascunde unele miscari sau actiuni savarsite la comiterea faptei.

Rezultatele reconstituirii se consemneaza in procesul verbal, fiind fixate si prin fotografiere. Se recomanda retinereacatmai amanuntita a desfasurarii. Vor fi descrise metodele aplicate, mijloacele tehnice utilizate, modul desfasurarii, persoane participante, actiuni executate si de catre cine, daca s‑a repetat secventa si de cate ori. De asemenea vor fi consemnate eventuale discutii cu privire la fiecare reproducere in parte, observatii ale participantilor, modul de fixare al reconstituirii (foto, video).

Plansele fotografice se anexeaza la procesul verbal in dosarul cauzei. Se vor mentiona data si ora inceperii precum si data si ora incheierii reconstituirii. Actul fiind semnat pe fiecare pagina de catre toti participantii

RECUNOASTEREA OBIECTELOR si A PERSOANELOR

Sub aspect criminalistic, recunoasterea are ca scop stabilirea identitatii unui obiect, persoana, animal. Metoda obisnuita se bazeaza pe examinarea directa a subiectuui de identificat.

Prezentarea pentru recunoastere va fi precedata in mod necesar de o ascultare amanuntita a persoanei care urmeaza sa faca recunoasterea. I se va cere sa declare asupra imprejurarilor in care a vazut subiectul de identificat si sa indice detaliile, amanunte, caracteristicile pe care isi intemeiaza identificarea.

Pentru recunoastere se va forma un grup de cel putin trei. In cazul identificarii persoanelor se vor alege alaturi de persoana ce urmeaza a fi identificata , persoane de acelai sex, de talie si varsta cat mai apropiata, evitand diferentele frapante de inaltime sau imbracaminte. In masura posibilului, daca la locul unde a fost vazuta, persoanade identificat indeplinea o anumita activitate i se va cere sa execute acele miscari(de lovire, tarare, ridicare).

Desi, de regula, prezentarea pentru recunoastere se face in grup, se poate alege si modalitatea prezentarii succesive a persoanelor din grup, cerand persoanei care face identificarea sa indice a cata este persoana recunoscuta. Acest procedeu este utilizat cand cel ce trebuie recunoscut a fost vazut in miscare, in deplasare.

NU se vor face sugestii, sau gesturi edificatoare, cel ce trebuie identificat nu va fi prezentat in zeghe sau cu catuse la mana. Daca raspunsul celui ce identifica este pozitiv, se vor efectua fotografii ale grupului de recunoastere, apoi se va fotografia persoana care identifica indi cand obiectul sau persoana recunoscute. Sunt deosebit de utile inregistrarile video, pe langa fotografii, de oarece unele unghiuri de imagine pot avea efecte inselatoare.

Atunci cand persoana declara ca nu poate recunoaste nici o persoana sau obiect dintre cele prezentate se va avea in vedere atat posibilitatea existentei unei temeri sau retineri de a identifica de teama unor ulterioare razbunari, ca si posibilitatea ca, intr‑adevar, cel cautat sa nu se afle in grupul respectiv.

Fotografiile se anexeaza la dosarul cauzei. Tot cu ocazia aceasta se intocmeste un proces verbal in care se consemneaza rezultatele obtinute si modul de desfasurare, fiind si acesta anexat la dosar.

Pentru recunoasterea cadavrelor , prezentarea se face numai individual, si numai dupa ce s‑a facut toaleta cadavrului(spalarea sangelui, coaserea plagilor, s. a. m. d. ). Si in acest caz prezentarea pentru recunoastere va fi precedata de o ascultare amanuntita , in care se vor cere detalii cu privire la amanunte ca defecte fizice, semne particulare, tatuaje, cicatrici, etc. La prezentarea cadavrului se va cere sa fie din nou amintite aceste detalii in baza carora se recunoaste cadavrul.

Aceleasi reguli raman valabile si necesare ( grup de cel putin trei, ascultarea prealabila, evitarea sugestiilor, efectuarea de fotografii, inregistrari video, ) si in cazul recunoasterii obiectelor. Se va insista asupra unor detalii particulare: defecte, urme de reparatii, uzuri, culoare, etc. Daca este posibil, se vor crea conditii de iluminat asemanatoare cu cele in care a fost vazut obiectul, iar in procesul verbal se va mentiona modul de fixare: foto, video, ca si conditiile de lucru ‑ iluminat natural, artificial, etc. tipul de film si de aparat folosite, durata activitatii, orele de incepere si incheiere. etc.

Avantajul inregistrarilor video este ca activitatile pot fi prezentate repetat completelor de judecata in integralitatea desfasurarii lor.