CREAREA COMUNITATILOR

a.      Planul Schumann si CECO

Crearea si evolutia celei mai originale dintre structurile regionale - Uniunea Europeana - sunt strans legate de contextul politic si economic international din a doua jumatate a secolului nostru.

Premisele aparitiei si evolutiei comunitatilor le gasim in doua surse: pe de o parte ideea interbelica a unei Europe federaliste dupa principiul Statelor Unite ale Americii, iar pe de alta parte conditiile existente la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

In ceea ce priveste ideea unei Europe federaliste sunt de retinut, ca cele mai importante, doua aspecte.

La 5 septembrie 1929, in fata Adunarii Societatii Natiunilor, ministrul de externe al Frantei Aristide Briand2 a prezentat un proiect ce privea crearea intre statele europene a unei legaturi federaliste, fara a aduce atingere suveranitatii de stat. Dupa acest discurs Aristide Briand a fost desemnat sa prezinte in fata Societatii Natiunilor un memorandum asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana. Desi statele au primit favorabil proiectul, el nu a putut fi pus in aplicare datorita afirmarii la scurt timp a miscarilor national socialiste in Italia si Germania, conditii in care ideea unitatii europene nu mai poate fi promovata.

Dupa razboi aceasta idee a fost preluata de miscarea federalista compusa din: Uniunea europeana a federalistilor, Uniunea parlamentara europeana, Noile echipe internationale, Miscarea socialista pentru Statele Unite ale Europei s.a. In decembrie 1947 aceste organizatii au constituit intre ele un comitet international de coordonare a Miscarilor pentru unitate europeana. Acest comitet a avut mai multe reuniuni, cea mai importanta fiind Congresul de la Haga din 8-10 mai 1948. Concluziile acestui congres sunt cuprinse intr-un act cunoscut sub titlul "mesajul catre europeni", c 636j94g are a stat ulterior la baza constituirii Consiliului Europei.

Situatia aparuta in Europa dupa anii '30 si apoi izbucnirea celui de al doilea razboi mondial au facut ca proiectul Briand sa ramana o litera moarta, iar in ceea ce priveste "mesajul catre Europeni" putem spune ca doar intr-o forma mult denaturata a stat la baza constituirii la 5 septembrie 1949 a unei alte structuri europene: Consiliul Europei. Acest organism este mult mai diferit de Uniunea Europeana, intrucat este o organizatie de cooperare si nu de integrare, dispune de puteri foarte mici in raport cu U.E. ale carei decizii sunt obligatorii pentru statele membre; are un scop general politic, cultural si de aparare a drepturilor omului, fara sa reprezinte un mecanism de integrare economica si politica.

Conditiile existente la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, privite in toata complexitatea lor au stat in mod hotarator la baza aparitiei Comunitatilor Europene.

Situatia economica, politica, militara a Europei era foarte complexa si se datora modului in care se incheiase pacea si urmarilor ei: aparitia celor doua centre de putere Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica si a zonelor lor de influenta; inceputul razboiului rece; nevoia de refacere a economiilor distruse de razboi; gasirea unui sistem de garantii reale pentru mentinerea pacii.

In acest context, in primii ani dupa razboi, in Europa, dar si pe plan international s-au creat o serie de organizatii, unele cu vocatie principal economica, altele militara, sau politica, reamintindu-le pe cele mai importante:

a)in domeniul militar: Uniunea Europeana constituita pe baza Tratatului de la Bruxelles semnat la 17 martie 1948 si devenita ulterior Uniunea Europei Occidentale (UEO); Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) constituita pe baza Tratatului semnat la 4 aprilie 1949 la Washington si care extinde solidaritatea in materie de aparare la nivelul Atlanticului de Nord, depasind granitele Europei;

b)in domeniul economic: Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) creata in anul 1948 pentru a gestiona ajutorul SUA in cadrul planului Marshall .

Planul fusese lansat inca din anul 1947 si era destinat tuturor statelor europene grav afectate de razboi, dar in acel an, Uniunea Sovietica, atat pentru sine, cat si pentru statele aflate sub influenta sa a refuzat participarea la Planul Marshall, asa incat acest ajutor a fost destinat in final doar statelor vest europene. Ulterior OECE s-a transformat in Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

c)in domeniul politic - Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei s.a.

Analizand organismele mentionate observam ca ele prezinta urmatoarele inconveniente: - nu reuneau aceleasi state europene; - participau si state neeuropene care detineau uneori chiar pozitia dominanta (cum este cazul SUA in cadrul NATO); - aveau de multe ori aceleasi scopuri politice, culturale, economice si de securitate, iar organele de care dispuneau erau ineficiente. Asadar, aceste mecanisme nu raspundeau nevoilor Europei, mai ales sub raport economic, dar si pentru a rezolva problema europeana in complexitatea ei. Se contureaza tot mai mult necesitatea constituirii unei comunitati (conceptul este german) care sa raspunda problemelor Europei Occidentale.

In celebrul discurs tinut la 19 decembrie 1946 la Zurich, Winston Churchill4, a aratat ca rezolvarea problemelor si viitorul Europei rezida in reconcilierea dintre Franta si Germania. Ideea nu era noua, dar la acea data parea foarte greu de realizat.

De la recunoasterea noului stat german prin acordurile semnate in aprilie 1949 la Washington, iar din septembrie 1950 cu un guvern condus de Konrad Adenauer5 cat si cu substantialul ajutor dat de SUA, Germania incepe sa ameninte Europa, reorganizandu-se intr-o mare putere. Aflandu-se intre cele doua mari puteri militare SUA si URSS, pentru statele europene se punea tot mai acut problema mentinerii pacii.

Cat priveste Franta, ea trebuia sa gaseasca o solutie care sa ii ofere garantii suplimentare fata de cele date de acordurile internationale de tip clasic (acorduri care intre cele doua mari puteri militare SUA si URSS, pentru statele europene se punea tot mai acut problema mentinerii pacii).

Cat priveste Franta, ea trebuia sa gaseasca o solutie care sa ii ofere garantii suplimentare fata de cele date de acordurile internationale de tip clasic (acorduri care intre cele doua razboaie nu-i oferisera in mod real nici o garantie), iar pe de alta parte trebuia sa gaseasca o cale de dezvoltare a industriei de baza, de refacere a economiei in ansamblul ei.

Solutia a fost data de Jean Monnet6 si Robert Schumann si o regasim in celebra declaratie de la Paris din 9 mai 1950, declaratie care contine in fapt Proiectul Schumann care a stat la baza semnarii la 18 aprilie 1951 la Paris a Tratatului privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO).

Proiectul Schumann se bazeaza pe urmatoarele principii:

-punerea in comun a productiei a doua materii de baza, strategice: carbune si otel. Aceasta corespunde intereselor de dezvoltare a industriei franceze si inlatura controlul concernelor Ruhr in acest domeniu;

-formarea unei piete comune pentru statele membre;

-din primele doua principii si stari de fapt decurge imposibilitatea materiala a izbucnirii unui nou razboi mondial in zona;

-construirea comunitatii ca o solidaritate de fapt, inspirata de un pragmatism prudent;

-se da castig de cauza integrarii sectoriale in raport cu cea globala si integrarii economice in raport cu cea politica.

Integrarea politica va fi un rezultat al celei dintai, ca urmare a solidaritatii de fapt.

Consideram ca sunt remarcabile aceste cinci principii, Europa de azi traindu-le din plin.

Acestui proiect se alatura alte patru state: Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, care impreuna cu Franta si Germania vor deveni membri fondatori ai primei comunitati, aceea a carbunelui si otelului.

La negocieri a participat si Marea Britanie, dar ea a refuzat semnarea Tratatului invocand in principal doua considerente: faptul ca tratatul aduce atingere suveranitatii de stat, iar sub aspect economic ii sunt favorabile relatiile cu Commonwealth-ul. In revansa Marea Britanie a initiat crearea unei contra-puteri, tot ca un organism economic regional, constituind la 20 noiembrie 1959 la Stocholm Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS), organism ce a devenit in timp unul din principalii parteneri ai UE, spatiul economic european din 1993 implicand in primul rand acorduri pentru o Uniune vamala intre cele doua organisme. AELS este considerat si azi un organism ce a obtinut rezultate superioare Comunitatilor Europene in domeniul protectiei consumatorilor si protectiei mediului. Insemnatatea sa s-a diminuat in timp, prin migrarea unor state membre catre UE.

Dintre dispozitiile Tratatului semnat la 18 aprilie 1951 la Paris retinem pe cele mai importante: - durata a tratatului este de 50 de ani, iar statele membre nu au posibilitatea de a parasi comunitatea inainte de expirarea termenului; - are drept scop crearea unei piete comune a carbunelui si otelului, inlaturand obstacolele puse in calea schimburilor cum sunt: taxe vamale, contingentari si acorduri de cartel; - apropierea politicilor tarilor membre in vederea realizarii scopului propus.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului se prezinta ca un organism cu un inalt grad de integrare, iar institutional este format din autoritati cu caracter supranational. Rolul central il joaca Inalta Autoritate organ independent de statele membre, cu functie de gestiune si care reprezinta interesul comunitatii. Ea dispune de fonduri proprii provenite din prelevari directe percepute asupra agentilor economici si taxe vamale unice. Primul presedinte al Inaltei Autoritati a fost Jean Monnet. Alaturi de ea mai functioneaza alte trei organe: Consiliul de ministri - organ interguvernamental, cu functie de decizie; Adunarea - formata din parlamentari ai tarilor membre, delegati de Parlamentele nationale, preconizandu-se pentru viitor alegeri directe pentru Adunare. Cel de-al patrulea organ Curtea de Justitie ce are menirea de a asigura respectarea dreptului.

In anul 2001 Tratatul CECO a ajuns la termen, prin Protocolul aditional la Tratatul de la Nisa principalele sale dispozitii au fost preluate prin Tratatele CEE si CEEA, astfel ca din 2001 sunt in vigoare doar acestea, Tratatele de la Roma fiind temeiul existentei si functionarii Uniunii Europene.

B. Crearea CEE si CEEA

Intre anii 1952 si 1957 asistam la o adevarata perioada de criza, fiind sub semnul intrebarii chiar viabilitatea constructiei comunitare.

Razboiul din Coreea si conflictele de interese dintre statele europene relativ la acest razboi, cat si fata de miscarile de eliberare nationala din fostele colonii europene din Asia si Africa au facut imposibila crearea in 1954 a Comunitatii Europene de Aparare si a Comunitatii Politice Europene. In ambele cazuri Franta si-a exprimat dreptul de veto si tratatele nu au putut intra in vigoare.

Situatia politica internationala amintita a facut ca in aceasta perioada sa fie adresate dese critici caracterului supranational al Inaltei Autoritati. In aceasta conjunctura Jean Monnet se retrage de la conducerea CECO.

Se contureaza clar ideile: - singurul domeniu de integrare este cel economic, iar integrarea trebuie sa fie sectoriala; - diminuarea caracterului supranational al organelor comunitatii.

In aceste conditii are loc reuniunea de la Messina din iunie 1955, cand luandu-se in discutie un proiect olandez din 1952 pentru o piata comuna generalizata, a fost desemnat Paul - Henri Spaak8 - ministru de externe belgian sa elaboreze un proiect privind posibilitatile de extindere a integrarii sectoriale in domeniul energiei atomice, cat si de a crea o piata comuna generalizata.

Proiectul se justifica sub ambele aspecte, intrucat in domeniul nuclear este necesara o reglementare aparte datorita specificului sau, energia atomica este folosita atat in scop pasnic, cat si pentru razboi, iar statele europene erau interesate in dezvoltarea acestui sector pentru a crea o contrapondere fata de SUA, URSS si Marea Britanie care incercau sa constituie un monopol in domeniu. Pe de alta parte proiectul corespunde nevoii de generalizare a integrarii economice si de transformare a pietei comune intr-o piata interna.

Ideile continute in raportul Spaak prezentat la 21 aprilie 1956 au deschis calea negocierilor dintre "cei sase", negocieri care s-au finalizat prin semnarea la 25 martie 1957 la Roma a Tratatelor privind constituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) sau Euratom si a Comunitatii Europene (CEE) sau Piata Comuna.

Tratatul CEEA cuprinde dispozitii relative la folosirea energiei atomice in exclusivitate in scopuri civile, dintre directiile de actiune amintind: dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniu si a distribuirii tehnicii de specialitate; stabilirea de norme de securitate comune; facilitarea investitiilor in domeniul nuclear; crearea unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare, cat si pentru capitalurile legate de domeniul nuclear s.a.

Cu siguranta cel mai important este Tratatul privind CEE. In articolul 2 din Tratat este prevazut scopul sau "Comunitatea are ca misiune, prin stabilirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, de a promova o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii; o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o crestere accelerata a nivelului de viata si relatii mai stranse intre statele pe care le reuneste"9.

Sunt stabilite o serie de politici comune, acestea fiind prevazute la art.3 din Tratat: eliminarea drepturilor vamale si a restrictiilor cantitative; stabilirea unui tarif vamal unic si a unei politici comerciale comune fata de terti; eliminarea obstacolelor la libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor; elaborarea unei politici agricole comune; politici comune in domeniul transporturilor; politici comune in materia concurentei; elaborarea de politici coordonate in domeniul bancar; apropierea legislatiilor nationale; constituirea Fondului social european, a Bancii Europene de Investitii10, s.a.

O piata comuna inseamna o piata unica, cuprinsa pe teritoriul statelor membre si care prezinta aceleasi caracteristici de piata nationala. Ea se realizeaza prin crearea unei uniuni vamale si o libera circulatie a marfurilor, dublata de o protectie externa, printr-un tarif vamal comun. Libera circulatie a factorilor de productie inseamna libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalurilor, insotite de o protectie a liberei concurente.

Pentru realizarea pietei comune s-a prevazut o perioada de tranzitie de 12 ani. Uniunea vamala s-a realizat in 1968.

Studiind dispozitiile celor doua tratate se observa ca mecanismele de functionare sunt fie de integrare (uniune vamala, politici comune), fie de cooperare (politici coordonate), mecanismele fiind mai pragmatice decat cele prevazute de Tratatul CECO. In ceea ce priveste organele celor doua comunitati observam ca s-a diminuat in mod sensibil caracterul supranational. Inalta Autoritate este inlocuita de o Comisie, care desi reprezinta interesul Comunitatii, si-a pierdut caracterul dominant supranational. Celelalte trei Institutii: Consiliul (de ministri), Parlamentul (Adunarea) si Curtea de Justitie isi mentin caracterul si in mare parte atributiile. Sub aspect bugetar, noile comunitati depind mult de contributia statelor membre, nemaiavand independenta de care dispunea CECO.