Curtea de justitie

CURTEA DE JUSTITIE

Dupa fuziunea din 1957 o singura Curte de Justitie reprezinta interesele dreptului la nivelul structurii institutionale a Uniunii Europene.

Constituirea, functionarea si atributiile sale sunt determinate prin cele trei Tratate constitutive si prin Protocoalele privind statutul Curtii care sunt anexe la tratate; prin Regulamentul de procedura elaborat de Curte si adoptat cu unanimitate de voturi de Consiliu dupa primirea avizelor consultative din partea Comisiei si a Parlamentului; aceste acte de baza fiind completate de Instructiunile pentru grefier elaborate de Curtea de Justitie.

Modificand Tratatele constitutive, Actul Unic European a mai adaugat Curtii de Justitie un al doilea organ jurisdictional. Tribunalul de prima instanta, fara a fi o noua Institutie indeplineste alaturi de Curte aceeasi misiune, reprezentand acelasi interes.

Tratatul modificator din 2007 propune realizarea unui sistem, denumit generic Curtea de Justitie a Uniunii Europene, alcatuit din Curtea de Justitie, Tribunalul si tribunalele specializate, instante comunitare ce judeca toate ratione materiae , fara a exista o ierarhie intre ele si instantele nationale ce realizeaza dr 454i87e eptul comunitar, judecand tot ratione materiae.

A.     Compunere si statutul membrilor

Curtea de Justitie este compusa din judecatori si avocati generali, carora li se adauga un grefier asistat de adjuncti.

De la inceputul anului 1995 Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si 9 avocati generali, toti fiind numiti de Consiliu, prin acordul comun al statelor membre. Dupa aderarea celor 10 numarul judecatorilor a crescut la 25 dupa regula ca fiecare stat are dreptul la un judecator.

Initial Curtea a fost compusa din 7 judecatori si 2 avocati generali, numarul lor modificandu-se cu prilejul aderarii unor noi state. In timp s-a conturat regula ca fiecare stat sa fie reprezentat cel putin de un judecator, iar cei "5 mari" sa fie reprezentati de un judecator si un avocat general. Acest principiu este mentinut si prin Tratatul de la Nisa.

Numarul judecatorilor si avocatilor generali din compunerea Curtii de Justitie se stabileste printr-un act al Consiliului dat cu unanimitate de voturi, pe baza cererii formulate de Curte.

Prin reformele intrate in vigoare dupa 2004, fiecare stat are dreptul la un judecator, ceeace face ca azi CJCE sa numere 27 de judecatori. Numarul avocatilor generali a ramas la 8 iar Tratatul modificator din 2007 propune majorarea la 11, ei fiind alesi printr-un sistem de rotatie.

Functia de judecator este aceeasi ca si in toate legislatiile nationale si jurisdictiile internationale, neexistand probleme in calificarea rolului sau. Particulara pentru jurisdictia comunitara este functia de avocat general.

Ea nu are echivalent in nici o alta jurisdictie nationala, iar sub aspect international se apropie doar cu cea intalnita in cadrul Curtii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg(CEDO), organ jurisdictional al Consiliului Europei.

Conform art.166 al.2 CEE, avocatii generali sunt insarcinati sa prezinte public, cu deplina impartialitate si independenta, concluzii motivate asupra cauzelor deduse in fata Curtii de Justitie, in vederea asistarii acesteia in realizarea misiunii sale.

Examinand statutul membrilor, cat si dispozitiile particulare privind Tribunalul de prima instanta putem preciza in plus ca avocatii generali sunt magistrati, dar aceasta magistratura are un rol bine definit prin tratate si celelalte acte ce reglementeaza organizarea si functionarea Curtii.

Toate reglementarile aratate anterior dovedesc ca tratatele au inteles sa doteze Uniunea cu o jurisdictie de tip intern si nu de tip international.

In ceea ce priveste statutul judecatorilor si avocatilor generali, principial el are rolul de a asigura deplina independenta si continuitatea in activitate.

Membrii Curtii sunt alesi dintre personalitati ce prezinta toate garantiile de independenta, iar sub aspect profesional raspund cerintelor pentru exercitarea celor mai inalte functii in magistratura, in raport de dispozitiile legislatiilor nationale ale statelor care i-au propus. Ei sunt juristi de competenta notorie. Sub aspect moral si profesional statutul este acelasi ca si al judecatorilor Curtii Internationale de Justitie de la Haga.

Mandatul judecatorilor si avocatilor generali este de 6 ani, o reinnoire partiala intervenind la fiecare 3 ani.Aceasta dispozitie face ca numirea membrilor Curtii sa fie un act de o deosebita importanta, personalitatea acestora influentand pentru foarte multa vreme evolutia jurisprudentei comunitare si in ultima instanta interpretarea, realizarea si aplicarea dreptului, de care depinde insusi realizarea scopului constructiei comunitare.

Functiile de judecator si avocat general sunt incompatibile cu exercitiul oricarei functii politice sau administrative, precum si orice activitate cu titlu profesional, remunerata sau nu, care ar afecta independenta, cu exceptia celei de cadru universitar.

La inceputul mandatului judecatorii si avocatii generali depun un juramant in cadrul unei sedinte solemne.Ei beneficiaza de imunitate de jurisdictie pe toata durata mandatului, imunitate ce nu poate fi ridicata decat de Curte in urma unei hotarari data cu unanimitate, in absenta persoanei in cauza.

B.     Organizare

La fiecare trei ani, judecatorii aleg din randul lor un Presedinte al Curtii pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reinnoit. La procedura de alegere a presedintelui sedintele si deliberarile in camera de consiliu, iar sub aspect jurisdictional poate sa ia masuri pe cale de ordonanta.

In principiu Curtea se reuneste in plen.

Pentru usurarea misiunii sale si accelerarea judecarii cauzelor, tratatele au prevazut posibilitatea constituirii de camere compuse din 3 sau 5 membri. In prezent functioneaza sase camere: doua compuse din 5 judecatori si patru din 3 judecatori.

Dupa anul 1974 competenta camerelor s-a largit continuu, devenind regula. Sedintele in plen sunt din ce in ce mai rare si au loc doar cand se dezbat cauze de importanta deosebita, la cererea statului sau a persoanei interesate si numai dupa ce Curtea insasi a hotarat reuniunea sa in plen pentru cauza respectiva.

Camerele sunt desemnate anual de Curte, atat sub aspectul numarului, cat si al componentei lor. Curtea alege anual presedintii camerelor si desemneaza un prim avocat general pentru fiecare camera.

Curtea numeste pentru o perioada de 6 ani un grefier.Atributiile sale sunt mult mai mari decat cele din jurisdictiile nationale. El are atributii de ordin judiciar si administrativ. In temeiul atributiilor de ordin judiciar el asista Curtea si membrii sai in exercitarea functiilor acestora: primirea, transmiterea, precizarea de documente; asistarea la sedinte; raspunde de serviciile de arhiva si in mod special de publicarea Culegerii de practica (jurisprudenta) care reda textul integral al hotararilor si ordonantelor.

In temeiul atributiilor de ordin administrativ, sub autoritatea Presedintelui asigura administrarea serviciilor Curtii. In activitatea sa grefierul este asistat de mai multi adjuncti.

Fiecare judecator si avocat general este asistat personal de doi referenti, de aceeasi nationalitate cu magistratul, juristi calificati, doctori in drept si dependenti doar de magistratul pe care il asista. Referentii constituie cabinetul fiecarui membru al Curtii si desfasoara o activitate deosebit de importanta de informare si documentare, indeosebi activitatea referentilor de pe langa avocatii generali este deosebit de laborioasa, dat fiind rolul acestor membrii ai Curtii.

C.     Atributii si functionare

Curtea de Justitie este investita cu misiunea generala de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor (art.31 CECO, art.164  CEE, art.136 CEEA).

Dupa natura lor distingem doua mari categorii de atributii: consultative si jurisdictionale.

Curtea este abilitata sa emita in unele proceduri particulare avize si deliberari, acte care in general nu sunt obligatorii si au un caracter consultativ, deciziile in materiile respective fiind luate de alte organe. Aceste cazuri sunt rare pentru ca in principiu atributiile Curtii sunt jurisdictionale.

A doua categorie de atributii este foarte vasta si diversificata, ingloband toate modalitatile de control contencios. Dupa crearea Tribunalului de prima instanta o parte din atributii au fost preluate de acesta, asa incat in prezent distingem trei categorii de competente:

a)de a interpreta si a aprecia asupra validitatii, competenta exercitata la cererea jurisdictiilor nationale si care reprezinta un important instrument de cooperare intre jurisdictia comunitara si jurisdictiile nationale;

b)de a judeca in fond in materie de legalitate si reparatii;

c)de a executa control judiciar asupra hotararilor date in prima instanta de Tribunal.

Curtea desfasoara o activitate permanenta, cu exceptia vacantelor judecatoresti, al caror calendar este fixat prin regulamentul de procedura.

Quorum-ul de 7 judecatori este obligatoriu pentru sedintele in plen si de 3 judecatori pentru camere. Curtea nu poate delibera valabil decat intr-un numar impar de membri (art.15 Statut). Presedintele nu are un vot majoritar.

Art.16 Statut prevede ca o parte nu poate invoca nici nationalitatea unui judecator si nici absenta din complet a unui judecator national pentru a cere modificarea completului Curtii sau a camerei.

Deliberarile au loc in camera de consiliu, doar in prezenta judecatorilor. Daca nu exista un consens, hotararea se va lua cu majoritate de voturi, incepandu-se cu exprimarea solutiei celui mai tanar membru al completului. Hotararea nu va mentiona daca s-a dat cu majoritate sau cu unanimitate si nici opinia separata nu se arata in hotarare. Aceasta regula s-a conturat dupa lungi controverse. Se considera ca in acest mod se asigura reala independenta a judecatorilor atat fata de autoritati cat si fata de opinia publica care are tendinta de a face mereu legatura intre solutie si nationalitatea celui care a dat-o.

Aceasta solutie asigura si integrarea sistemelor nationale de drept, gasirea unui compromis, a unei solutii acceptate de toti, fapt care duce implicit si la sporirea autoritatii hotararilor Curtii de Justitie.

D.    Procedura

In privinta caracterelor sale generale, procedura in fata Curtii de Justitie este contradictorie, publica, mixta si inchizitorie, evident mai putin in materie consultativa.

Procedura se compune din doua faze obligatorii: una scrisa si alta orala. Faza scrisa incepe cu adresarea cererii de chemare in judecata catre grefa Curtii, prin scrisoare recomandata. Cererea trebuie sa contina numele partilor, obiectul litigiului, o prezentare sumara a situatiei de fapt si a argumentelor de drept, precum si concluziile, pretentiile finale ale reclamantului. Cererea trebuie adresata Curtii in termenul prevazut de tratate pentru fiecare cale de atac.

Dupa primirea cererii, aceasta este inregistrata intr-un registru special si presedintele Curtii va desemna un judecator raportor care va urmari indeaproape desfasurarea cauzei respective. Cererea va fi comunicata partii adverse care are un termen de o luna pentru a pregati apararea si a prezenta care are un termen de o luna pentru a pregati apararea si a prezenta un memoriu in acest sens. Dupa acest termen, de regula fiecare parte are dreptul de a depune un memoriu suplimentar, respectiv din partea reclamantului o precizare a pretentiilor sale in raport de apararile paratului, iar din partea paratului un memoriu suplimentar, in aparare la aceasta precizare. In majoritate cazurile se intalnesc doua memorii scrise formulate de fiecare dintre parti.

Dupa inchiderea fazei scrise, presedintele va fixa data la care va avea loc sedinta, acest act deschizand procedura orala in fata Curtii.

Faza orala contine: citirea raportului de sedinta de catre judecatorul raportor, pledoariile partilor, urmate de concluziile avocatului general.

De regula raportul de sedinta este comunicat din timp partilor si in aceasta situatie nu mai este citit in public. Dupa prezentarea concluziilor avocatului general, Curtea se retrage pentru a delibera. Deliberarile se finalizeaza cu redactarea hotararii care va fi citita in sedinta publica.

Intre cele doua faze poate exista o a treia, care este o faza de instructie. In aceste conditii Curtea poate ordona probe cum sunt: expertize, luarea unor declaratii testimoniale, cercetari la fata locului, depunerea unor acte suplimentare, sau Curtea poate sa ceara ca partile sa raspunda asupra anumitor probleme si sa isi precizeze anumite pretentii.

Procedura astfel aratata este contradictorie, publica, mixta si inchizitorie.

Procedura in fata Curtii de Justitie are si trasaturi specifice in ceea ce priveste reprezentarea partilor, regimul lingvistic, cheltuielile judiciare si forma hotararilor.

In ceea ce priveste reprezentarea partilor ea este obligatorie in fata Curtii, pentru orice tip de cauza. Institutiile comunitare sunt reprezentate de agenti care sunt in general membrii ai serviciilor juridice proprii, iar statele sunt reprezentate de functionari specializati apartinand Ministerului Afacerilor Externe. Particularii persoane fizice sau juridice sunt reprezentati obligatoriu de avocati. Curtea nu are un barou propriu si poate pleda in fata acestei instante un profesionist avand nationalitatea unui stat membru, care are dreptul de a exercita avocatura si a pleda in fata instantelor de judecata in raport de legislatia nationala.

In ceea ce priveste domiciliul partilor, acesta este in mod obligatoriu la Luxembourg. In aceste conditii statele membre figureaza cu domiciliul la sediile reprezentantelor diplomatice de pe langa Marele Ducat de Luxembourg, iar persoanele fizice si juridice de drept privat figureaza cu domiciliu ales la locuinta unei persoane de incredere luxemburgheza, de cele mai multe ori aceasta persoana fiind avocatul care reprezinta interesele in cauza. Toate actele si documentele se comunica la domiciliul astfel aratat.

Regulamentul de procedura contine si dispozitii speciale in privinta regimului lingvistic. Toate cele 23 limbi oficiale sunt limbi de procedura. Judecatorii si justitiabilii trebuie sa inteleaga si sa se faca intelesi in limba care le este cea mai obisnuita.

Actele, expertizele, depozitiile martorilor pot fi redactate in oricare dintre limbile oficiale, iar judecatorii, avocatii generali si avocatii partilor se pot exprima in oricare din cele 21 limbi. Aceasta dispozitie cunoaste totusi o precizare: pentru fiecare cauza doar una din limbile oficiale este retinuta ca limba de procedura. Ea se determina astfel: in toate cazurile in care nu este parte o Institutie, limba de procedura va fi limba paratului, indiferent ca acesta este stat sau o persoana de drept privat; cand parat este o Institutie, reclamantul va alege in mod liber limba de procedura.

Odata limba de procedura aleasa, toate actele de procedura se vor desfasura in aceasta limba, toate documentele, memoriile, concluziile si pledoariile vor fi scrise si sustinute in aceasta limba. Ordonantele si hotararile se redacteaza in limba de procedura aleasa si doar ea constituie versiunea oficiala, celelalte versiuni in alte limbi avand valoare de traduceri. Grefierul raspunde de traducerea tuturor documentelor si a hotararilor.

In practica s-a statornicit uzanta ca deliberarile sa se poarte in limba franceza, fiind limba oficiala aleasa de majoritatea membrilor Curtii. Aceasta nu inlatura posibilitatea folosirii in unele situatii si a altei limbi oficiale.

Culegerea de hotarari ale Curtii de Justitie este publicata in toate cele 23 de limbi oficiale.

Regulamentul de procedura reglementeaza si regimul cheltuielilor juriciare. In principiu procedura in fata Curtii este gratuita. In mod exceptional se percep taxe pentru anumite traduceri. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata s-a adoptat solutia din dreptul italian si german (care este aceeasi ca si in dreptul roman) ca partea care cade in pretentii sa fie obligata atat la cheltuielile facute cu onorariile de expertiza, declaratii de martor, taxe de timbru etc., cat si onorariul de avocat. Toate cheltuielile de judecata sunt mentionate in hotarare.

Daca in cauza a figurat si o Institutie, aceasta nu poate solicita cheltuieli de judecata pentru serviciile aduse de functionarul propriu care a reprezentat-o.

De regula cheltuielile sunt achitate fara sa mai existe un litigiu asupra lor. Prin exceptie, daca se refuza executarea, camera care a dat hotararea va pronunta o ordonanta privind recuperarea lor.

In materie jurisdictionala actele Curtii de Justitie sunt ordonante si hotarari. Ordonantele sunt masuri de urgenta ce se pot lua in faza de instructie sau prin care se poate dispune recuperarea unor sume de bani. Ele sunt motivate succint.

Hotararea reprezinta actul prin care se finalizeaza procedura si contine solutia data in cauza dedusa judecatii. Hotararea este compusa din 3 parti. Prima parte denumita "in fapt" corespunde in general raportului de sedinta prezentat de judecatorul raportor, cat si elementelor noi aduse in dezbaterile orale. Ea este o expunere in fapt a cauzei, reproducand concluziile partilor si argumentele de fapt si drept aduse de parti in sustinerea pretentiilor lor. In ultimii 10 ani aceasta parte "in fapt" nu a mai fost publicata in Culegerea de hotarari ale Curtii de Justitie.

A doua parte "in drept" contine considerente Curtii, analizand in fapt si drept pretentiile partilor.

Aceste doua parti sunt foarte lungi, preluandu-se in general tehnica de redactare a hotararilor din dreptul francez si german, indeosebi in cel din urma caz motivarile instantei sunt persuasive si in consecinta foarte lungi. Cea mai lunga hotarare data de Curtea de Justitie dateaza din 1975 si contine 350 pagini.

A treia parte reprezinta dispozitivul hotararii si contine solutia data de Curte in cauza respectiva.

Se constata ca hotararile sunt mult mai lungi decat cele date de instantele nationale si acest fapt se datoreaza complexitatii dreptului comunitar, imprejurarii ca este un drept nou, in formare, supus influentelor unor sisteme nationale de drept in ceea ce priveste tehnica de redactare, cat si faptului ca, litigiile deduse judecatii sunt complicate si partile incearca sa isi argumenteze pozitiile cu toate mijloacele juridice pe care le au la dispozitie, intrucat solutiile date sunt de o importanta majora atat pentru parti, cat si pentru intregul sistem comunitar, deoarece hotararile Curtii de Justitie creeaza si interpreteaza dreptul.

E.     Cai de drept

Tratatele prevad o multitudine de cai de drept ce pot fi exercitate in raport de competentele atribuite Curtii de Justitie.

In functie de modul de sesizare a Curtii distingem 3 mari categorii de atributii, carora le corespund diferite cai de drept ce pot fi exercitate de cei interesati.

O prima categorie o constituie atributiile contencioase ce grupeaza totalitatea cailor de drept in care Curtea este direct sesizata si va solutiona litigiul respectiv.

Este o sesizare directa si imediata, pe cale de actiune sau de exceptie si se solutioneaza in prima si ultima instanta litigiul, in sensul ca se va da o hotarare in fond si cu caracter definitiv. Majoritatea cailor de drept intra in aceasta categorie.

Caile de drept prevazute de tratate sunt particulare dreptului comunitar, neavand un corespondent in nici o legislatie nationala.

Aceste cai de drept sunt:

-recursul in anularea actelor Institutiilor;

-recursul impotriva carentelor Institutiilor;

-exceptia de nelegalitate impotriva regulamentelor;

-recursul in raspundere extracontractuala a Comunitatilor;

-recursul impotriva sanctiunilor luate de autoritatile comunitare;

-recursul personalului (n.a.angajat al Comunitatilor);

-recursul pentru lipsurile statelor (n.a.la aplicarea tratatelor);

-alte moduri de sesizare directa.

O a doua categorie este data de atributiile prejudiciale, cand sesizarea se face indirect, mediat, la initiativa unei jurisdictii nationale, care avand de solutionat un caz in care trebuie sa aplice dreptul comunitar cere Curtii de Justitie sa precizeze modul de aplicare si interpretare a dreptului. Curtea nu solutioneaza cauza, ci doar lamureste o instanta nationala cu privire la interpretarea si aplicarea dreptului. Solutia in cauza respectiva va fi a instantei nationale.

Intra in aceasta categorie doua cai de drept:

-trimiterea pentru aprecierea validitatii;

-trimiterea pentru interpretarea si aprecierea validitatii.

Aceste cai de drept reprezinta un mod de mentinere a unei permanente legaturi intre jurisdictia comunitara si cele nationale, de coordonare a acestora.

O a treia categorie o reprezinta atributiile consultative. In unele situatii Curtea este sesizata pentru formularea unor avize. Avizele date de acest organ se deosebesc de cele date de alte Institutii prin caracterul lor obligatoriu. Aceste acte sunt prevazute expres de tratate in materii cum sunt: revizuirea tratatelor, incheierea de acorduri comunitare fie cu state terte, fie cu intreprinderi terte etc.

In functie de puterile acordate Curtii de Justitie, caile de drept se pot clasifica in cai de plina jurisdictie, cai de anulare si cai de declarare (constatare).

In cazul cailor de plina jurisdictie instanta se bucura de depline puteri, putand statua asupra tuturor problemelor de fapt si de drept deduse judecatii. Se poate dispune anularea unor acte, reformarea lor fie pentru ca sunt ilegale, fie eronat intocmite, se pot pronunta hotarari prin care partile sunt obligate la plata unor sume de bani sau dispune sanctiuni cu caracter pecuniar. Majoritatea cailor de drept fac parte din aceasta categorie.

Caile de anulare sunt expres prevazute de tratate sau de Curte prin hotarari de interpretare a dreptului. Ele sunt: recursul in anulare impotriva actelor Institutiilor si recursul impotriva carentelor, acesta fiind tot o cale de anulare a unei decizii data de o Institutie. In cele doua situatii Curtea nu poate decat sa anuleze actul ce face obiectul litigiului, ea nu are puterea sa il reformeze sau sa il substituie cu propria hotarare, nu poate dispune nici o alta sanctiune cu caracter pecuniar sau nepecuniar.

In cazul cailor de declarare, instanta are puteri mai limitate, in sensul ca va constata doar legalitatea unui act sau a unei situatii de fapt. Intra in aceasta categorie cele doua cazuri prejudiciale aratate in precedent, recursul pentru lipsurile statelor la aplicarea tratatelor, exceptia de nelegalitate si categoria actelor date in baza exercitarii atributiilor consultative.

Cu privire la caile de drept putem preciza doua trasaturi esentiale: ele sunt relativ autonome, conditiile cerute de tratate pentru exercitarea lor fiind autonome si nu exista nici o structurare a lor pe orizontala sau verticala. Din aceasta prima trasatura decurge o a doua si anume suprapunerea de cele mai multe ori a diferitelor cai de drept, Curtea vazandu-se de multe ori sesizata pe mai multe cai, in diferite conditii, pentru solutionarea aceluiasi obiect litigios.

Situatia aratata mai sus a fost solutionata partial printr-o hotarare a Curtii de Justitie care a calificat unele cai de drept ca fiind complementare si anume cele de plin drept sau de plina jurisdictie in raport cu caile de anulare si declarare.

Observam cu evidenta ca tratatele au constituit un sistem de drept intern diferit de sistemele nationale ale statelor membre si un organ propriu pentru aplicarea si interpretarea dreptului comunitar. Curtea de Justitie este mai mult decat un organ jurisdictional, prin puterile de care dispune in baza atributiilor conferite are un important rol de creare a dreptului si implicit de realizare a integrarii economice, politice si juridice.

F.      Tribunalul de prima instanta

Actul Unic European ramane de o deosebita importanta in istoria Comunitatilor si prin crearea unui nou organ jurisdictional alaturi de Curtea de Justitie, Tratatele constitutive fiind modificate in acest sens.

La cererea Curtii, dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului European, statuand cu unanimitate de voturi Consiliul a hotarat crearea Tribunalului de prima instanta prin decizia 88/591 din 24 octombrie 1988.

Tratatele constitutive modificate prin  AUE, Statutul Curtii modificat in 1988, cat si Regulamentul de procedura elaborat de Tribunal cu acordul Curtii si aprobarea data cu unanimitate de voturi din partea Consiliului reglementeaza organizarea, functionarea si atributiile acestui organ.

Tribunalul de prima instanta nu este o noua institutie, ci un organ complementar in raport cu Curtea de Justitie, reprezentand acelasi interes si avand aceeasi finalitate.

Organizarea si functionarea Tribunalului respecta regulile ce guverneaza in acest domeniu Curtea, evident cu unele particularitati.

Tribunalul este compus din 15 membri alesi dupa aceleasi criterii ca si cele ale Curtii si numiti aceeasi procedura. Dupa numire membrii Tribunalului depun juramantul in fata membrilor Curtii.

In ceea ce priveste statutul membrilor, el este acelasi ca si al membrilor Curtii, atat in privinta incompatibilitatilor, cat si a privilegiilor si imunitatilor, cu precizarea ca imunitatea de jurisdictie poate fi ridicata doar de Curtea de Justitie, dupa ce in prealabil a fost consultat Tribunalul, in absenta persoanei in cauza.

Cei 15 membri ai Tribunalului pot functiona in egala masura ca judecatori sau avocati generali, cu precizarea ca in masura in care un magistrat a avut functia de avocat general nu mai poate participa la deliberari ca judecator pentru cauza respectiva.

Tribunalul isi desfasoara activitatea permanent, functionand in plen sau in camere compuse din 3 sau 5 judecatori.

De regula el functioneaza in camere, Regulamentul de procedura precizand situatiile in care se va putea reuni in plen.

Mandatul membrilor Tribunalului este de 6 ani si poate fi reinnoit partial la fiecare trei ani, fara limita.

Dintre membrii sai Tribunalul alege un presedinte pe o perioada de 3 ani, mandat ce poate fi reinnoit.

Desi Tribunalul de prima instanta isi are sediul pe langa Curtea de Justitie, functional el este independent, avand un serviciu de grefa propriu condus de un grefier numit de Tribunal si aflat sub autoritatea presedintelui. Colaboratorii personali ai membrilor Tribunalului si agentii de grefa completeaza personalul propriu.

O parte din servicii (biblioteca, cercetare, traduceri etc.) precum si functionarii respectivi sunt comune pentru cele doua organe, presedintii Curtii si Tribunalului fixand de comun acord modul de folosire a serviciilor comune.

Prin decizia Consiliului din din  24 octombrie 1988 s-a operat un transfer de competente, Tribunalul de prima instanta fiind competent sa hotarasca in urmatoarele materii:

-litigii intre Comunitati si agentii (personalul) acestora;

-recursul in anulare si pentru carente cand este formulat de o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat impotriva unei Institutii;

-recursul in anulare si pentru carente formulat de o intreprindere sau un grup de intreprinderi impotriva Comisiei;

-recursul pentru dezdaunari, cand se cere repararea pagubei create de o Institutie.

Procedura in fata Tribunalului este aceeasi ca si in fata Curtii. Regulamentul de procedura contine dispozitii privind conflictele de competenta intre cele doua organe jurisdictionale precum si privind incidentele de procedura.

Hotararile date de Tribunal au aceeasi forta obligatorie ca si hotararile Curtii si ele sunt notificate de grefier tuturor partilor, statelor membre si Institutiilor, chiar daca nu au fost parte in litigiul respectiv.

Orice parte care este total sau partial nemultumita de hotararea Tribunalului, in termen de 2 luni de la notificare va putea ataca hotararea in fata Curtii. Statele membre si Institutiile pot ataca hotararea chiar daca nu au fost parti in proces, intrucat ele dispun de un drept propriu si un interes special in solutionarea tuturor problemelor de drept comunitar.

Calea de atac poate privi numai probleme de drept. Curtii de Justitie ii revine misiunea de a preciza distinctia de multe ori delicata intre problemele de drept si cele de fapt.

Exercitarea caii de atac nu are efect suspensiv, dar partea interesata poate cere Curtii suspendarea executarii, ca si orice alta masura provizorie pana la solutionarea litigiului in fata Curtii de Justitie.

In aceasta faza de judecata procedura este scrisa si orala, existand posibilitatea ca partile si avocatul general sa depuna doar concluzii scrise fara sa le mai sustina oral.

Daca atacarea hotararii Tribunalului se dovedeste intemeiata, Curtea va anula decizia si va retine cauza spre judecare, dand o solutie definitiva sau va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului de prima instanta, care va fi tinut de aceasta data de statuarile in drept facute de Curtea de Justitie.

Din analiza competentelor si procedurii in fata Tribunalului se observa ca acest organ jurisdictional are competente limitate, activitatea sa fiind strans legata de cea a Curtii de Justitie si functioneaza pe langa Institutie in realizarea aceleasi misiuni.