Organizatie bazata pe integrare economica

ORGANIZATIE BAZATA PE INTEGRARE ECONOMICA

Comunitatile se particularizeaza prin faptul ca sunt bazate pe un mod particular de integrare economica. Crearea unei piete comune, care prin implicatiile sale este susceptibila de a realiza integrarea.

Cele trei Comunitati au fost create pentru a realiza si gestiona o piata unica intre ele, atat sectoriala - carbune, otel, energie atomica, cat si generalizata.

O piata comuna se poate defini ca o arie geografica unica, substitutiva diversitatii de piete nationale care au fuzionat si care este guvernata de ace 222g63c leasi reguli ale economiei de piata.

Ea presupune disparitia tuturor piedicilor in calea liberei circulatii a produselor in interiorul acestei arii geografice unice si aplicarea unor reguli de concurenta unice.

Suprimarea barierelor vamale si a tarifelor nationale si aplicarea unui tarif vamal comun in raporturile dintre statele membre si statele terte deosebesc fundamental uniunea vamala specifica pietei comune de zonele de liber schimb. In cadrul acestora din urma produsele circula liber, dar fiecare stat isi pastreaza propriul regim vamal, pe care il aplica in mod suveran fata de produsele de import sau export.

Eliminarea tuturor taxelor si a contigentarilor cu masuri protectioniste precum si eliminarea tuturor discriminarilor de natura publica sau privata, bazate pe nationalitate sunt caracteristice pietei comune.

Toate acestea au si atras stabilirea celor patru libertati in interiorul pietei comune: libera circulatie a persoanelor, a serviciilor, a capitalurilor si a bunurilor, libertati care asigura reala si efectiva integrare economica.

Stabilirea unei piete unice calificata de AUE ca o piata interna a CE este data de cele patru libertati: libera circulatie a produselor, a capitalurilor, a serviciilor si persoanelor, astfel cum prevede art.2 CEE, mijlocul principal de atingere a finalitatii tratatelor, dezvoltarea armonioasa si echilibrata a activitatii economice in tarile CE.

Pentru a se atinge acest obiectiv, art.3CEE prevede urmatoarele mijloace:

1.eliminarea intre statele membre a drepturilor de vama si a restrictiilor cantitative la intrarea si iesirea produselor, ca si a oricaror masuri echivalente;

2.eliminarea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a produselor, capitalurilor, persoanelor si serviciilor;

3.masuri corespunzatoare privind intrarea si circulatia persoanelor in interiorul unei piete unice si interne;

Aceste masuri priveau stabilirea unei economii de piata bazata pe aceleasi reguli privind concurenta economica si eliminarea obstacolelor izvorate din reglementarile diferite si cu caracter protectionist ale statelor membre.

El a reprezentat un proces indelungat realizat in principal in perioada 1958-1986, continua pentru unele sectoare economice.

Cat priveste libera circulatie a produselor si capitalurilor observam un proces indelungat si complex, ultima din cele patru libertati realizandu-se in forma sa complexa abia in ultimul deceniu, iar acest proces nu este terminat si nici nu a cuprins intreaga arie a pietei unice sub toate mecanismele pe care le implica libera circulatie a capitalurilor.

In urma Consiliului European de la Bruxeelles din 2 mai 1998, 11 state (fara Marea Britanie, Suedia si Danemarca, care nu au inteles sa adere, cat si Grecia, care a negociat aderarea ulterior, de la 1 ianuarie 2001 devenindu-i opozabil, iar din 2002 aplicandu-se efectiv Tratatul Euro) au fixat paritatile celor 11 monede nationale intre ele, infiintand o BCE menita sa asigure functionarea unei politici monetare unice.

Uniunea Economica si Monetara (UEM) si moneda unica nu puteau fi realizate daca intre statele membre nu s-ar fi stabilit o libera circulatie a banilor, a capitalurilor.

Libera circulatie a persoanelor si a bunurilor nu se poate realiza fara libera circulatie a capitalurilor; adica in oricare din statele membre un agent economic (societate comerciala) trebuie sa aiba posibilitatea sa investeasca, indiferent de nationalitatea sa (se au in vedere numai resortisantii comunitari).

Libera circulatie a capitalurilor implica eliminarea oricaror discriminari de tratament intre agentii economici, in functie de nationalitatea sau sediul acestora.

In ceea ce priveste capitalurile, pornind de la Acordul de la Bretton Woods (care a creat in 1944 FMI) tratatele disting intre plati curente si transfer de capital, fiecare dintre ele primind reglementari comunitare distincte.

Curtea de Justitie (CJCE) a facut distinctia dintre plati curente si transfer de capital astfel: platile curente reprezinta un transfer de devize care constituie o contraprestatie intr-un contract dat; transferul de capital reprezinta operatiuni financiare care au ca obiect plasarea si investirea unei sume (capital) si nu remunerarea unei prestatii.

Pentru UE platile curente au fost liberalizate din 1 ianuarie 1962; de ele depinde libera circulatie a produselor si serviciilor.

Tratatul CEE, cu modificari, interzice restrictii la platile curente intre statele membre sau statele membre si statele terte.

Cu toate acestea statele membre, in cazuri exceptionale puteau sa adopte masuri care sa inlature libera circulatie.

In prezent, odata cu intrarea in faza a doua a UEM (moneda unica si o politica financiar-bancara unica), aceste masuri exceptionale au fost inlaturate.

Pentru UE transferul de capitaluri a cunoscut o liberalizare progresiva si prudenta si acest proces este strans legat de libertatea stabilirii intreprinderilor in spatiul CE.

Libertatea investirii capitalului s-a liberalizat abia in 1990, fiind si prima etapa a UE si de stabilire a monedei unice.

Integrarea economica a inceput sub forma realizarii uniunii vamale ce este de esenta liberei circulatii a produselor. Prima din cele patru libertati (libera circulatie a produselor) se bazeaza pe existenta unei uniuni vamale, eliminarea restrictiilor cantitative la schimburile de marfuri si masuri cu efect echivalent in reglementarile interne ale statelor membre.

Uniunea vamala (UV) este reglementata de art.9-29 tratat CEE.

UV semnifica faptul ca intre UE si statele terte exista un tarif vamal comun, calificat ca un tarif exterior si comun; in prezent el este reglementat de un cod vamal comunitar in vigoare din 1992.

UV, pe de alta parte reprezinta interdictia drepturilor de vama si a taxelor echivalente cu drepturile de vama intre statele membre. Aceasta interdictie are in vedere astfel orice serviciu pecuniar care priveste marfurile, la intrarea si iesirea din tara.

Drepturile de vama, la export au fost suprimate la1.01.1962, iar la import la 1 iulie 1968.

Realizarea UV presupune si interzicerea restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent. In acest sens se au in vedere ansamblul regulilor si masurilor administrative care exclud total sau partial importul pentru unul sau mai multe produse, considerate din punct de vedere al masurii sau al calitatii lor.

Curtea de Justitie (CJCE) a precizat ca aceasta libertate priveste limitarile cantitative la importul sau exportul de marfuri, realizate prin reglementari statale directe sau indirecte.

Statele membre trebuie sa se abtina de la orice masuri de contingentari ale produselor originare din UE.

Aceste masuri au fost aplicate la export din ianuarie 1962, iar la import din ianuarie 1970.

Art.35 CEE admite derogari de la aceste interdictii, aratand ca "pentru motive de ordine publica, moralitate publica, securitate publica, protectia vietii si sanatatii oamenilor, animalelor sau culturilor vegetale, protectia unei comori nationale, avand o valoare artistica, istorica sau arheologica sau pentru protectia proprietatii industriale sau comerciale pot fi stabilite interdictii sau restrictii la importul, exportul sau tranzitul marfurilor".

Aceste derogari privesc protejarea unui interes neeconomic si se aplica oricaror bunuri.

Cel mai des intalnim aceste derogari in domenii cum sunt: telecomunicatii nationale, publicitate televizata, cultura, bauturi si alte domenii alimentare legate de asigurarea sanatatii publice.

Libera circulatie a capitalurilor si produselor se realizeaza continuu prin apropierea legislatiilor nationale.

Cat priveste libera circulatiei a persoanelor si serviciilor, ea presupune, pentru resortisantii statelor membre, dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul comunitar, dreptul de sejour intr-un stat membru, altul decat statul de origine, de a se bucura de aceleasi drepturi si obligatii ca si resortisantii statului pe teritoriul caruia se afla, de a avea acces la activitatea economica, a statului pe teritoriul caruia se afla, altul decat cel de origine.

Aceasta libertate implica accesul la munca salariata, cat si la activitati nesalariate, care privesc atat indivizii cat si societatile comerciale, in cadrul libertatii de a-si stabili sediul si de a-si desfasura activitatea si libertatea prestarii serviciilor in spatiul comunitar.

Tratatul CEE a stabilit pentru statele membre obligatia de a elimina restrictiile la libera circulatie a persoanelor, de a inlatura, din legislatiile nationale, prevederile care restrangeau accesul la diferite activitati in beneficiul nationalilor si care impuneau strainilor alte conditii decat nationalilor pentru desfasurarea diferitelor activitati.

Libertatea circulatiei persoanelor si serviciilor s-a realizat in perioada 1961-1993.

Tratatul de la Amsterdam a luat act de incheierea acestui proces de tranzitie.

Aceasta libertate este guvernata de principiul egalitatii de tratament, libera circulatie a salariatilor, libertatea de a se stabili si libera circulatie a serviciilor.

Principiul liberei circulatii a persoanelor se fundamenteaza pe cel al egalitatii de tratament prevazut de art.6 CEE: "In aplicarea dispozitiilor prezentului tratat se interzice orice discriminare pe motiv de nationalitate".

Egalitatea de tratament presupune ca in fiecare stat membru strainul comunitar sa fie asimilat nationalului, adica resortisantului altui stat sa i se asigure drepturile si obligatiile de care se bucura nationalul.

Sunt avute in vedere urmatoarele drepturi:

1-dreptul de reunire a familiei, de care beneficiaza sotul/sotia si copii pana la 21 de ani sau cei aflati in intretinerea celui care cere reunirea familiei; priveste dreptul copiilor de a avea acces la invatamantul general;

2-dreptul la pregatire profesionala (recunoscut dupa 1985) ce priveste dreptul la formare profesionala, inclusiv studii si pregatire pentru o meserie; este sustinut de politici comunitare de formare profesionala, prin programe specializate;

3-egalitatea de remunerare, avantaje fiscale si sociale, protectie sociala si protectie juridica identica (se au in vedere cazurile de accidente auto in care strainii comunitari au dreptul la aceleasi indemnizatii ca si nationalii, cat si reglementarea asigurarilor).

De aceste drepturi nu se bucura strainii care nu apartin statele membre UE.

Libera circulatie a salariatilor prevazuta prin art.48-51 tratatul CEE.

A primit aplicare directa dupa 1968 si s-a realizat pe baza regulamentelor adoptate de Consiliu privind eliminarea permisului de lucru pentru resortisantii comunitari, accesul la un loc de munca in aceleasi conditii de prioritate ca si pentru nationali si tratament identic cu nationalii in ceea ce priveste ansamblul conditiilor de munca: salarizare, concediere, somaj, securitate sociala, formare profesionala, drepturi sindicale, avantaje fiscale si sociale.

Aceasta libertate priveste si exercitarea unor sporturi cu caracter profesionist si a inlaturat reglementarile organizatiilor internationale sau europene in materie (cazul Bosman, CJCE 15 decembrie 1995).

Constituie exceptie de la aceasta libertate locurile de munca in administratia publica. Art.48.4 CEE exclude locurile de munca ce au o legatura cu activitati specifice administratiei publice, pentru ca este vorba de exercitiul puterii publice si priveste raspunderea si protejarea intereselor generale ale statului.

Aceste derogari privesc functiile specifice statului si colectivitatilor asimilate: forte armate, politie, alte forte de ordine, magistratura, diplomatia, administratia fiscala, locuri de munca din ministere generale sau regionale, banci centrale.

Libertatea de a se stabili priveste societatile comerciale, relativ la infiintarea si functionarea acestora.

Se au in vedere activitatile nesalariate: infiintarea de societati comerciale, desfasurarea activitatii comerciale in aceleasi conditii pentru toate societatile comerciale nationale sau ale unui stat comunitar, egalitate de tratament comercial, inclusiv dreptul de a sta in justitie in conditii egale.

Exceptie fac activitatile ce comporta exercitiul autoritatii publice.

Discutii sunt legate de activitatile profesionale care participa la exercitiul unei functii publice: avocati, notari si executori judecatoresti.

Libertatea activitatilor nesalariate priveste si recunoasterea diplomelor. In timp s-a ajuns la o recunoastere mutuala, cu reglementari distincte pe sectoare de activitate.

Din anul 1988 exista un sistem general de recunoastere a diplomelor.

Accesul la profesii este subordonat posesiei unei diplome sau poate fi legat si de experienta profesionala, pe domenii de activitate.

In aceasta privinta si in prezent exista deosebiri de reglementari, mai ales cand se cere experienta profesionala legata de o perioada indelungata de timp, onorabilitate, dovezi de sanatate psihica sau fizica, conditii de moralitate, lipsa condamnarilor penale, prestarea unui juramant etc.

Libera circulatie a serviciilor are in vedere serviciul inteles drept prestatii oferite in mod normal in schimbul unei remuneratii, in masura in care nu sunt intrunite dispozitiile liberei circulatii a bunurilor, capitalurilor si persoanelor.

Aceasta libertate priveste fie persoana care se deplaseaza pentru a presta serviciul, fie chiar serviciul prestat care strabate granitele (emisiuni televizate).

Se realizeaza in principal prin armonizarea legislatiilor nationale, pentru a se permite ca orice resortisant UE sa aiba acces la orice serviciu comunitar.

Principalele domenii de armonizare legislativa in prezent sunt sectorul bancar si asigurari, transporturi, telecomunicatii, audiovizual, piete publice.

Integrarea economica are importante implicatii juridice si politice, ea presupunand armonizarea sistemelor nationale de drept si elaborarea unor politici comune in cele mai diverse domenii cum sunt comert, transporturi, mediu, agricultura, protectie sociala, combaterea terorismului, politica externa s.a.

Integrarea economica este suportul integrarii sociale, juridice si politice, ceea ce si-au si propus statele membre de la elaborarea primelor principii (Planul Schumann) si pana la realizarea Uniunii Europene "realizarea unei uniuni din ce in ce mai stransa intre popoarele europene".

Toate mutatiile intervenite in evolutia Comunitatilor dovedesc ca pornind de la o integrare economica bazata pe o solidaritate de fapt se poate ajunge la o integrare politica.

Fisier

Piata unica a Uniunii Europene

Tratatul CEE prevede la art.9 ca: "Comunitatea va avea la baza o uniune vamala ce va acoperi intregul comert cu bunuri si care va implica interzicerea tarifelor la importul si exportul de produse intre statele membre, ca si a altor taxe cu efect echivalent".

In aplicarea dispozitiilor Tratatului de la Roma, realizand politica de integrare economica, in iulie 1968 barierele tarifare si restrictiile cantitative la comertul dintre statele membre erau eliminate. Ulterior noi domenii ale pietii unice au fost incorporate: achizitii publice, proprietate intelectuala si industriala, sistemul de plati, protectia consumatorului, politica concurentiala, politica fiscala etc.

In anul 1985 CE se angajau intr-un proiect amplu de definitivare a pietei unice europene. "Carta Alba pentru desavarsirea pietei interne" prevedea 282 de masuri legislative necesare realizarii unei piete interne a tuturor tarilor membre. Aceasta politica a reusit sa transforme 15 piete nationale separate intr-una singura.

In anul 1997 Comisia a prezentat Consiliului European de la Amsterdam un "Plan de actiune pentru piata unica", prioritare fiind masurile de imbunatatire a functionarii pietii unice a celor 15 state membre in vederea introducerii monedei unice Euro. Realizarea Uniunii Economice si Monetare (UEM) va elimina costurile tranzactiilor si riscurile legate de cursurile de schimb.

La baza existentei si functionarii pietii unice stau cele patru libertati prevazute prin Tratatul CEE: libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor, a capitalului.

Libera circulatie a bunurilor inseamna eliminarea controlului la frontierele intracomunitare. In timp au fost identificate si alte bariere netarifare, integrarea economica ducand si la eliminarea treptata a acestora. Se mentin astfel de bariere la libera circulatie a bunurilor prin nerecunoasterea de catre state a normelor nationale in anumite domenii, considerate de regula strategice si de sanatate publica.

Libera circulatie a persoanelor inseamna abolirea oricarei discriminari bazata pe nationalitate in privinta angajarii, stabilirii salariilor si conditiilor de munca, cat si eliminarea controlului identitatii la frontierele intracomunitare. }i aceasta libertate cunoaste exceptii in privinta functionarilor publici si alte cazuri justificate de argumentul securitatii sau sanatatii publice.

In 1989 statele membre CE au adoptat o Carta Sociala a drepturilor fundamentale ale lucratorilor, din 1997 la Carta Sociala aderand toate cele 15 state membre, iar Tratatul de la Maastricht contine un capitol special privind reglementarea drepturilor sociale.

Libera circulatie a serviciilor, astfel cum a fost prevazuta prin Tratatul de la Roma, a insemnat ca firmelor dintr-o tara comunitara le este suficienta licenta de functionare din tara de origine, pentru a putea opera pe intreg teritoriu UE.

Desi sectorul serviciilor ocupa in prezent aprox.60% din forta de munca din UE, progresele in liberalizarea acestui sector sunt cele mai mici. Ele s-au realizat indeosebi dupa anul 1993 iar in prezent privesc doar serviciile bancare, de asigurari, investitii, telecomunicatii fara telefonie vocala, una din preocuparile prezente ale comisiei fiind de a asigura liberalizarea altor servicii cum sunt electricitatea, audiovizualul si informarea on-line.

Libera circulatie a capitalului implica eliminarea controlului asupra tranzactiilor de capital. Ea trebuie sa mearga pana la asigurarea unei concurente corecte intre tari cu fiscalitate redusa si cele cu fiscalitate ridicata. Liberalizarea circulatiei capitalului, in timp s-a realizat mai rapid decat restul libertatilor prevazute prin Tratatul CEE, ea fiind totusi partiala, in primul rand datorita modurilor de impozitare diferite adoptate de statele membre.

In timp, crearea pietei unice a produs efecte economice si sociale remarcabile, pentru desavarsirea pietei unice ce are o vocatie din ce in ce mai mult pan-europeana, comisia propunand ca actiuni prioritare: pregatirea pietei unice pentru largirea UE cu noi state membre; finalizarea cadrului legislativ si eficientizarea lui; urmarirea mai stricta a modului in care legislatia comunitara se aplica in statele membre; consolidarea PU ca baza a Uniunii Economice si Monetare; imbunatatirea dimensiunilor sociale ale PU si adaptarea ei la schimbarile tehnologice (Societatea Informationala, Retelele Transeuropene).

- material bibliografic: Piata Unica a Uniunii Europene - Delegatia CE in Romania, Bucuresti, ianuarie 1999.

Uniune vamala - zona de liber schimb

Cooperarea economica poate imbraca mai multe forme. Cele mai des intalnite sunt uniunile vamale si zonele de liber schimb. Care sunt diferentele dintre aceste forme de cooperare economica?

O zona de liber schimb este creata cu scopul de a apropia economiile statelor parti. Aceasta apropiere nu inseamna si integrarea economica, adica transformarea economiilor nationale intr-o singura economie, o piata unica si interna a statelor membre.

Zonele de liber schimb au drept obiectiv eliminarea drepturilor de vama si a restrictiilor in calea schimburilor dintre ele. Fiecare stat membru al zonei de liber schimb isi pastreaza propriul tarif vamal si propria politica comerciala.

Printre zonele de liber schimb contemporane amintim: Spatiul Economic European (creat intre Uniunea Europeana si AELS), Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS), Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA - creat intre Statele Unite, Canada si Mexic) Mercosur (zona de liber schimb a statelor din America Latina),Comunitatea Caraibelor (Caricom).

O uniune vamala presupune mai mult decat o zona de liber schimb. Ea priveste o integrare economica fara restrictii vamale in raporturile dintre statele membre.

Tarile membre ale uniunii vamale aplica un tarif vamal comun in raporturile cu tertii si o politica comerciala comuna in privinta produselor din statele terte. Tariful vamal comun si politica comerciala comuna in raporturile dintre statele membre permit elaborarea unor politici comune a acestui spatiu (uniune vamala) in raporturile cu tertii.

Uniunea vamala este o componenta esentiala a integrarii economice. Pentru zilele noastre aceasta forma de integrare economica o intalnim doar in privinta Uniunii Europene.

Comunitatile europene - coalitie de interese personale

In ultimul deceniu jumatate din comertul international se realizeaza in interiorul CE. Produsul intern brut al statelor membre fac din UE al doilea bloc economic dupa America de Nord, iar populatia depaseste sensibil pe cea Nord americana. Din primele 1000 de intreprinderi din lume UE detine doar 228 fata de Japonia cu 310 si SUA cu 345. Deficitul sau tehnologic este in jur de 10,6 miliarde USD in raport cu Japonia si  SUA. Acest deficit este unul din factorii determinanti ai deciziei politice de realizarea pietei unice intre statele membre UE.

Spre deosebire de concurentii sai, UE se compune din 15 state distincte, a caror populatie variaza intre 81.100.000 locuitori Germania si 366.000 locuitori Luxemburg. Printre aceste tari gasim pe cele mai bogate dar si unele dintre cele mai sarace din Europa. Mai mult, intalnim regiuni foarte dezvoltate ca Sud-Estul Marii Britanii, Nordul Frantei, zona Ruhr si Benelux, in timp ce unele regiuni din Portugalia, Grecia si landurile Est Germane se afla cu mult sub media economica a UE.

In pofida dimensiunilor sale geografice si economice, in timp UE a pierdut teren in lupta sa cu principalii concurenti: Asia si America. Desi cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare sunt mai mari decat cele facute de Japonia si SUA, eficienta este mai redusa la nivelul UE datorita dispersarii efortului de sustinere a programelor in domeniu.

Obstacolele la libera circulatie a bunurilor practicate in mod constant de statele membre (norme de sanatate si securitate, specificatii nationale, control de calitate, control al mediului s.a.) au facut ca multe societati multinationale sa opteze pentru o piata mai lucrativa cum este cea nord-americana.

Politica protectionista a guvernelor si cea a grupurilor de presiune formate din marile industrii au fost piedici la realizarea unei unificari reale a pietelor, fapt de care au profitat concurentii.

Informatia se completeaza cu datele prezentate la curs la prelegerea din saptamana 17-22 noiembrie 2003 si cu metoda de analiza urmata in cadrul prelegerii, avandu-se in vedere actualizarea consideratiilor asupra atribuirii de competente in raport de art.9 din Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa:

-"delimitarea competentelor Uniunii are la baza principiul atribuirii. Exercitarea competentelor Uniunii are la baza principiile subsidiaritatii si proportionalitatii.

-in temeiul principiului atribuirii, Uniunea actioneaza in limitele competentelor ce I-au fost atribuite prin Constitutie de catre statele membre in vederea atingerii obiectivelor stabilite de catre acestea. Orice alta competenta neatribuita Uniunii prin Constitutie apartine statelor membre".

Documente

Anul 1990 este anul reunificarii Germaniei si al integrarii fostei RDG in CE. Trei date esentiale marcheaza aceste evenimente: 9.11.1989 caderea "Zidului Berlinului"; 1.7.1990 uniunea monetara realizata intre cele doua state; 3.10.1990 reunificarea Germaniei. S-a pus problema aderarii RDG la Comunitati in conditiile prevazute de tratate, respectiv art.237 CEE. Aceasta procedura nu a fost utilizata. Integrarea s-a realizat printr-o serie de texte bazate pe principiul ca landurile din Germania de Est devenind parti ale teritoriului Germaniei, apartin astfel Comunitatilor (n.a.Germania de Vest nu a recunoscut niciodata ca teritoriile ce au format RDG nu apartin Germaniei; Constitutia de la Weimar contine dispozitii care au permis aceasta integrare a landurilor est germane). Comisia a dat regulamentul 1795.90 conform caruia "Republica Democrata Germana este considerata ca facand parte din Comunitate". Acest regulament a intrat in vigoare la 1 iulie 1990 (n.a. deci anterior reunificarii Germaniei). Pana la unificare, integrarea a fost insotita de masuri provizorii, iar dupa aceea masuri tranzitorii au stabilit masurile necesare acomodarii la ordinea comunitara.