Finantarea comunitatilor

FINANTAREA COMUNITATILOR

Pentru organismele internationale de tip clasic finantarea are in vedere suportarea cheltuielilor cu functionarea administrativa a acestora. Uniunea Europeana se deosebeste fundamental prin aceea ca in afara acestor cheltuieli sunt de suport mari cheltuieli operationale ce corespund punerii in aplicare a politicilor comune.

Avand la baza principiul finantarii soli 616h74g dare a statelor membre, in timp s-a constituit in mod progresiv un buget operational in urma crearii diferitelor fonduri destinate finantarii politicilor in diverse domenii: Fondul social european, Fondul european de orientare si garantare agricola (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER) s.a.

Cheltuielile din bugetul general pe anul 1988 erau de 43.779 mil.ECU, iar structura lor era urmatoarea: sectorul agricol 70,7% (dintre care FEOGA 62,8%), sectorul regional 7,1%, sectorul social 6,3%, energie, cercetare, transporturi si industrie 2,8%, cooperare si dezvoltare 2%, functionare 4,5%, redistribuiriii catre state 5,6%.

Finantarea Comunitatilor se realizeaza prin doua categorii mari de surse: contributia statelor membre si resurse proprii.

In ceea ce priveste contributia financiara a statelor membre, aceasta se realizeaza prin diferite parghii, tinandu-se cont de capacitatea contributiva a fiecarui stat (de ex.Germania, Franta, Italia au o contributie de 28%).

Incepand cu anul 1988 veniturile realizate din resurse proprii au inceput sa fie preponderente fata de contributia statelor membre. Tratatul de Maastricht a adus modificari regimului de finantare bugetara, prevazand la art.201 ca "bugetul fara a inlatura alte surse, este integral finantat din resurse proprii". Sistemul de resurse proprii al Comunitatilor este adoptat de Consiliu cu unanimitate, al propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European.

Din aceasta sursa se constituie o parte importanta a fondurilor speciale (FEOGA, FED s.a.). In ultimii ani contributia cumulata a Germaniei si a Frantei a reprezentat aproape jumatate din contributia tuturor statelor la crearea fondurilor speciale, iar in ultima perioada contributia Germaniei este sensibil mai mare decat cea a Frantei.

Statele membre au acces la fondurile speciale in aceeasi masura in care au si contribuit la formarea lor. Aceasta regula stimuleaza finantarea de catre state a Comunitatilor.

Sistemul resurselor proprii prevazut de tratate ca fiind sursa ce garanteaza finantarea durabila a politicilor comune se bazeaza pe un sistem complex de taxe, impozite si prelevari percepute de Comunitati.

Intra in aceasta categorie: drepturile de vama percepute la frontierele exterioare ale UE si care protejand o piata unica interna se cuvin Comunitatilor; prelevarile agricole si diversele cotizatii speciale din acest domeniu; TVA uniforma de 1%, un animit procent din PNB al statelor membre, prime, amenzi, penalitati, impozite pe salarii, precum si diferite alte taxe percepute in temeiul dispozitiilor tratatelor. Aceste surse sunt foarte importante. In anul 1991 resursele bazate pe TVA au reprezentat 55% din buget si erau de 31,6 miliarde ECU, in timp ce drepturile de vama au reprezentat 25% fiind in valoare de 14,4 miliarde ECU; resursele provenite din PNB 8,4 miliarde ECU etc. Bugetul pe anul 1991 a UE a fost de 58 miliarde ECU.

In comparatie cu statele membre nu reprezinta mult pentru ca raportandu-ne la bugetele cumulate ale statelor membre in acel an (1991), bugetul UE a reprezentat doar 3,6% din acestea si 1,3% din PIB.

Resursele proprii impreuna cu cele provenite din contributia financiara a statelor formeaza sursele bugetului comunitar.

Sistemul de finantare bazat pe principiile solidaritatii, resurselor duble, proportionalitatii, uuilizarii functionale si administrarii prin parghii specifice dau efifienta Uniunii Europene in raport cu alte organizatii internationale.