Evolutia constructiei comunitare

EVOLUTIA CONSTRUCTIEI COMUNITARE

A.     Largirea Comunitatilor Europene

Pana in anul 1973 cele trei Comunitati au fost constituite din cei sase membri fondatori: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Dupa refuzul initial din 1951 de a se alatura "celor sase", Marea Britanie si-a depus candidatura in doua randuri - 1961 si 1967, ambele incercari de aderare esuand datorita veto-ului exprimat de Franta. De fapt atata timp cat i 858i84i n fruntea republicii franceze s-a aflat generalul Charles De Gaulle11, iar britanicii au avut un guvern conservator nu s-au putut gasi cai de reconciliere intre cele doua state.

Purtate pe parcursul a trei ani (1970-1972), negocierile cu Marea Britanie s-au finalizat prin semnarea actului de aderare in anul 1973. Negocierile au mai avut in vedere si alte trei state vest-europene: Danemarca, Norvegia si Irlanda. Prin referendum poporul norvegian s-a opus aderarii la Comunitati, asa incat incepand cu 1 ianuarie 1974 au devenit membre Marea Britanie, Danemarca si Irlanda.

De la 1 ianuarie 1981 numarul membrilor s-a extins la zece prin aderarea Greciei, iar de la 1 ianuarie 1986 putem vorbi de "cei 12", aderand la Comunitati Spania si Portugalia.

In cursul anului 1994 s-au purtat negocieri cu patru state membre AELS: Suedia, Finlanda, Norvegia si Austria. Pentru a doua oara in istorie poporul norvegian a votat impotriva aderarii, astfel incat de la 1 ianuarie 1995 numarul membrilor Uniunii Europene este de 15 ca urmare a aderarii Austriei, Suediei si Finlandei.

Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993, cat si cel de la Madrid din decembrie 1995 au luat hotararea extinderii Uniunii Europene, dand posibilitatea de aderare nu numai tarilor mediteraneene Cipru, Malta si Turcia, dar si tarilor din Europa Centrala si de Est, asociate la Comunitati: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Pentru aceste state s-a pus problema elaborarii unor programe de tranzitie in vederea crearii conditiilor economice care sa permita integrarea in UE. }i astazi sunt state europene necomunitare (Elvetia si Norvegia) cu un grad de dezvoltare economica superior celor membre UE (Portugalia si Grecia).

La 1 mai 2004 au aderat la Uniunea Europeana zece state: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria, procedura de aderare continuandu-se in privinta Romaniei si Bulgariei care au finalizat negocierile in cursul anului 2004, au semnat la 25 aprilie 2005 Tratatul de aderare (ratificat de Romania prin Legea nr.157 din 1 iunie 2005) prevazandu-se a deveni membre de la 1 ianuarie  2007.

In cursul anului 2005 s a hotarat extinderea UE cu inca doua state: Croatia si Turcia, act ce se preconizeaza a se realiza dupa anul 2009 in privinta Croatiei si 2012 pentru Turcia.

Consideram ca principiile Planului Schumann raman   actuale, considerentele economice si strategice gandite in urma cu o jumatate de secol isi mentin valabilitatea si ele vor fi hotaratoare in luarea deciziilor ce vor prefigura viitorul Uniunii Europene.

Un statut aparte de asociere il au statele foste colonii ale unor tari membre. Sunt asociate la U.E. tarile din nordul Africii precum si cele 46 de state din Africa, Caraibe si Pacific semnatare ale Conventiei de la Lome, s.a. Statutul de asociat nu se confunda cu cel de membru, intrucat ofera doar unele facilitati in domeniul vamal, schimburilor comerciale, investitiilor, asistentei tehnice s.a.

Unitatea Europeana are relatii particulare cu SUA, cu Canada,  cu NAFTA (Acordul Nord American de Comert Liber semnat de SUA, Canada si Mexic) cat si cu alte zone de liber schimb sau state puternic industrializate.

Dupa anul 1990, in analizele mondiale facute asupra stadiului dezvoltarii economice si a schimburilor comerciale se vorbeste de o tripolaritate a lumii prin aparitia a trei centre de putere: America de Nord reprezentata de cele 2+1 state semnatare NAFTA, Europa reprezentata de UE si Asia reprezentata de Japonia si noile state industrializate: Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore si Taiwan urmate de Indonezia, Malaiesia, Filipine si Tailanda. Fata de tendinta statelor asiatice de a crea o Piata comuna a Pacificului impreuna cu statele nord-americane, Europa comunitara se afla in fata unor noi provocari. Ea este tinuta sa gaseasca solutii practice si de structura care sa permita extinderea la intregul teritoriu geografic al Europei, dar si consolidarea integrarii economice si a competitivitatii pe plan mondial.

B.     Aprofundarea constructiei comunitare

De-a lungul celor aproape 50 de ani de istorie comunitara s-au produs numeroase transformari pe care le putem califica drept acte de aprofundare, de desavarsire a constructiei europene.

Prin Protocolul aditional la Tratatele de la Roma a fost infiintata Banca Europeana de Investitii ca organ auxiliar specializat, principala institutie de administrare si conducere curenta a Fondului European de Investitii, cea mai insemnata sursa de sustinere a politicilor economice comune.

Dupa anul 1972 in mecanismul de luare a deciziilor s-a impus votul cu majoritate calificata, care a inlocuit votul cu unanimitate, dominant pana la acea data. Modificarea mecanismului de vot la nivelul Consiliului de Ministri a permis realizarea a numeroase reforme in interesul aprofundarii integrarii europene.

In anul 1976 au intrat in vigoare dispozitiile privind alegerile directe pentru Parlamentul european, primele alegeri directe avand loc in anul 1979. Pana la acea data Parlamentul era constituit din membri ai parlamentelor nationale, delegati de legislativul fiecarui stat, conform procedurilor proprii. Dupa anul 1979 s-au organizat in cele 12 state membre alegeri directe pentru Parlamentul european, reforma deosebit de importanta, cu marcante implicatii asupra conceptiei si legitimitatii constructiei comunitare.

In timp a avut loc un proces de fuziune a Institutiilor celor trei Comunitati. Intr-o prima etapa in 1957 a avut lor fuziunea Institutiilor democratice si de drept, respectiv a celor trei Adunari Parlamentare si a Curtilor de Justitie, astfel incat dupa acel an a functionat un singur Parlament si o singura Curte de Justitie. Tot in acel an au fuzionat si Comitetele Economice si Sociale CEEA si CEE, functionand in continuare un singur Comitet Economic si Social.

A doua etapa, mult mai profunda a avut loc in 1965, prin Tratatul de la Bruxelles consfintindu-se fuzionarea Comisiilor si Consiliilor, astfel incat pentru cele trei Comunitati a fiintat o singura Comisie si un singur Consiliu de Ministri.

Fuziunea a fost doar institutionala si nu functionala, intrucat, functional fiecare din cele patru Institutii a continuat sa isi exercite atributiile prevazute de fiecare din cele trei Tratate constitutive.

Un alt moment de referinta il constituie anul 1979 in care s-a creat Sistemul Monetar European (SME) bazat pe trei componente: o unitate monetara ECU; un mecanism de schimb si de interventie si un mecanism de credit si de transfer, prin intermediul carora se poate pune in practica o politica economica si monetara comuna.

Functionarea SME este data de existenta unei unitati monetare comune ECU - unitate europeana de cont. ECU este format dintr-un cos monetar european si este definit ca suma valorilor monedelor statelor membre.

La 1 ianuarie 1979, data intrarii sale in vigoare un ECU era format din 0,0828 marci germane, 0,0885 lire sterline, 1,15 franci francezi, 109 lire italiene, 0,286 guldeni olandezi, 3,66 franci belgieni, 0,14 franci luxemburghezi, 0,217 coroane daneze, 0,0759 lire irlandeze. Cu ocazia aderarii ulterioare a altor state s-a redefinit valoarea ECU in raport si de monedele nationale ale noilor state comunitare.

Pentru Comunitatile Europene, ECU a fost principalul instrument de masurare a produsului national brut, a schimburilor intracomunitare pentru fiecare dintre tarile membre. Acestea isi defineau cursul monetar in raport de ECU, denumit "curs pivot".

SME a prevazut ca pentru fiecare moneda cursul de schimb poate varia, in principiu, doar in limitele de plus/minus 2,25% fata de cursul central ECU. In cazul in care variatiile sunt mai mari bancile centrale ale statelor membre trebuiau sa intervina pe piata de schimb pentru stabilirea cursului monedei respective. SME aplicat inca din 1979 si ECU a reprezentat o etapa necesara adoptarii monedei unice.

Un moment aparte al aprofundarii il constituie Actul Unic European. Semnat in februarie 1986 si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, Actul Unic European (AUE) reprezinta o etapa de desavarsire a integrarii europene. AUE se prezinta sub forma a doua tratate reunite intr-un singur instrumentum. Primul Tratat priveste revizuirea dispozitiilor comunitare, iar cel de-al doilea politica externa.

Dintre cele mai importante reforme aduse de A.U.E. amintim: - recunoasterea Consiliului European in functionalitatea sa si competente ca o reuniune la nivel de sefi de state si de guverne; - generalizarea delegarii puterii de executie de la Consiliu la Comisie; - crearea de noi proceduri de luare a hotararilor in cadrul Parlamentului; - sporirea rolului Parlamentului; - crearea unui organ de jurisdictie: Tribunalul prima instanta care va functiona alaturi de Curtea de Justitie (care apare acum, in unele materii ca instanta de recurs); - cooperarea in domeniul combaterii terorismului, cooperarea in domeniul politicii externe s.a.

Dupa momentul infiintarii celor trei Comunitati, AUE reprezinta cel mai important pas in aprofundarea constructiei comunitare. El a pus in lumina insuficientele pietei comune si a elaborat un program de transformare a sa intr-o piata unica pana la finele anului 1992.

Realizarea pietei unice inseamna eliminarea tuturor barierelor la libera circulatie a factorilor de productie cum sunt: norme pentru produse individuale, norme de securitate si sanatate, protectia consumatorilor s.a.

Piata unica implica cooperare politica, coerenta economica si sociala din partea statelor si cooperarea institutiilor comunitare.

AUE a consfintit generalizarea votului cu majoritate calificata in locul celui cu unanimitate, instrument absolut necesar luarii deciziilor si functionarii efective a pietei unice interne.

AUE marcheaza si momentul cresterii caracterului democratic al Comunitatii Europene prin sporirea rolului Parlamentului in procesul decizional. In acest sens s-a prevazut ca o propunere legislativa care a fost respinsa de doua ori in cadrul procedurii in fata Parlamentului European nu mai poate fi aprobata de Consiliu decat cu unanimitate de voturi.

Adancirea integrarii si a solidaritatii de fapt au dus la realizarea unei politici externe comune, constand in informari si consultari reciproce si regulate la nivelul ministrilor de externe, cat si de realizarea unor puncte de vedere impartasite de toate statele membre, iar in ultima instanta intreprinderea unor actiuni comune.

S-a degajat un concept larg: tot ceea ce fac "cei 15" in afara cadrului tratatelor, dar cu vointa de a crea o Europa puternica si unita, apartine comunitatii si se rasfrange asupra celorlalte tari membre.

Reformele aduse prin AUE au constituit o etapa necesara in vederea realizarii Uniunii Europene.

C. Transformarea Comunitatilor in Uniunea Europeana

La initiativa presedintelui Georges Pompidou12, in cadrul reuniunii "la varf" din octombrie 1972 de la Paris, sefii de state si de guverne si-au manifestat intentia de a transforma ansamblul relatiilor lor intr-o Uniune europeana. Leo Tindemans , prim ministru al Belgiei a fost desemnat spre a elabora un raport privind continutul si modalitatile de realizare a Uniunii.

Prezentat doi ani mai tarziu, raportul Tindemans reuneste o serie de propuneri ce privesc intarirea coeziunii interne si externe a Europei comunitare, cresterea rolului institutiilor existente, adancirea integrarii sub toate aspectele si a cooperarii politice, pana la elaborarea unei politici externe comune. Desi deosebit de realist, statele nu au fost dispuse sa il accepte la acea data, preferand maniera reformatoare a AUE. Ideea nu a fost insa abandonata.

Consiliul European reunit la Stuttgart in iunie 1983, la initiativa guvernelor Italiei si Germaniei a adoptat "Declaratia solemna asupra Uniunii Europene". Pornind de la acest act, Parlamentul va elabora si adopta un proiect de tratat privind Uniunea Europeana pe care il va trimite statelor spre examinare.

La reuniunea de la Maastricht 9-10 decembrie 1991 Consiliul European a pus bazele unui nou Tratat, act intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 si prin care s-a realizat Uniunea Europeana, noua forma de integrare bazata pe cele trei Comunitati existente.

In Tratatul de la Maastricht, la Titlul I "Dispozitii comune" se arata la art.A "Prin prezentul Tratat, Inaltele parti contractante instituie intre ele o Uniune Europeana, de aici inainte denumita "Uniune" (al.1). Prezentul Tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni mai stranse intre popoarele Europei, in care hotararile sunt luate cat mai mult posibil de cetateni (al.2). Uniunea este fondata pe Comunitatile europene, completate prin politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul Tratat. Ea are ca misiune organizarea de o maniera coerenta si solidara a relatiilor dintre statele membre si dintre popoarele acestora (al.3)".

Tratatul de la Maastricht a adus importante mutatii, in lumina sa Uniunea Europeana fiind fara indoiala cea mai originala structura internationala a zilelor noastre.

Tratatul instituie Consiliul European drept organ comunitar si il califica ca Institutie suprema a Uniunii ce reuneste sefii de state si de guverne ai tarilor membre si defineste orientarile politice generale ale UE. Celelalte patru Institutii isi pastreaza denumirea, rolul si atributiile, vizibil sporind doar rolul Parlamentului care devine o noua putere de decizie alaturi de Consiliul de ministri.

Tratatul instituie o cetatenie a Uniunii Europene Este cetatean al Uniunii orice persoana ce are nationalitate (cetatenia) unui stat membru. Aceasta cetatenie da dreptul de libera circulatie si sejour pe teritoriul statelor membre; permite acordarea protectiei juridice in strainatate din partea oricarei ambasade sau consulat al unuia din statele membre; da dreptul de a vota si a fi ales in statul de resedinta pentru alegerile europene si alegerile locale, dar nu da dreptul de a alege si a fi ales in cadrul alegerilor generale, prezidentiale si pentru ocuparea posturilor de primari.

Se prevede realizarea Uniunii Economice si Monetare in trei etape: prima pana la sfarsitul anului 1993 priveste crearea unei piete unice a capitalurilor; a doua priveste crearea unei monede unice, facand responsabil in acest sens Institutul Monetar European si a treia etapa priveste crearea unei monede unice si stabile si a unei Banci Centrale Europene independente, etapa ce se preconizeaza a se finaliza in anul 1999.

Sunt stabilite noi directii de actiune: educatie, cultura, sanatate publica, protectia consumatorilor, retele de transport transeuropean si politicii sociale comune.

In ceea ce priveste politica externa se stabileste regula actiunilor comune in acest domeniu, hotararile luandu-se cu unanimitate, iar in caz de nevoie si cu majoritate calificata.

Dispozitii noi reglementeaza problemele relative la securitate. Astfel se permite Uniunii sa intervina in elaborarea unei politici de aparare comuna si se atribuie Uniunii Europei Occidentale (UEO) rolul de a elabora o politica comuna de aparare si de a pune in practica actiuni comune ale statelor membre.

Tratatul contine dispozitii particulare relative la cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, cooperare ce are drept scop asigurarea securitatii si protectiei cetatenilor europeni.

Politicile comune privesc regimul trecerii frontierelor exterioare UE si intarirea controlului; lupta impotriva terorismului, a criminalitatii, a traficului de droguri si a crimei organizate; cooperarea in materie de justitie penala si civila; crearea unui Oficiu european de politie etc. Dispozitii particulare privesc dreptul de imigrare si azil, in cursul anului 1994 majoritatea statelor membre punand in practica dispozitia conform careia refuzul de a acorda drept de azil sau de imigrare dat de un stat membru obliga si pe celelalte state sa adopte aceeasi solutie.

La 1 ianuarie 1994 a intrat in vigoare Acordul pentru crearea unui Spatiu Economic European (SEE). Spatiul Economic European cuprinde statele membre UE si AELS mai putin Elvetia, intrucat prin referendum poporul elvetian s-a opus participarii la SEE. El reprezinta o zona economica in care functioneaza cele patru libertati fundamentale: libera circulatie a produselor, a serviciilor, a persoanelor si a capitalurilor, evident cu unele rezerve cum ar fi cea privind circulatia produselor agricole.

Aderarea succesiva a tarilor membre AELS la UE a diminuat considerabil importanta si sfera sa de cuprindere. In prezent sunt membre AELS Elvetia, Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Romania a semnat un acord de liber schimb cu AELS.

La reuniunea Consiliului European de la Essen (9-10 decembrie 1994) a fost adoptata o strategie de preaderare pentru tarile asociate din Europa Centrala. Principalele instrumente ale strategiei sunt dialogul structurat si acordurile europene. In cadrul dialogului structurat, in domeniul economic si financiar s-a stabilit un dialog multilateral intre UE si tarile asociate. Cat priveste aplicarea acordurilor europene, dialogul este bilateral intre UE  si fiecare dintre tarile asociate.

Consiliul European de la Essen a adoptat masura elaborarii de catre Comisie a unei Carte Albe privind pregatirea tarilor asociate pentru integrarea in piata interna si o evaluare a posibilului impact al aderarii asupra politicilor comune ale UE.

Consiliul European de la Cannes din iunie 1995 a aprobat un cadru stabil pe termen mediu pentru finantarea politicii UE fata de Europa Centrala pe perioada 1995-1999.

Consiliul European de la Madrid (15-16 decembrie 1995) a consacrat o mare parte a deliberarilor viitoarei largiri a UE care va cuprinde Europa Centrala, Cipru si Malta. S-a subliniat necesitatea politica a acestui proces care reprezinta un moment istoric al integrarii europene. De asemenea s-a adoptat hotararea lansarii negocierilor de aderare dupa incheierea Conferintei Interguvernamentale (CIG) propunandu-se inceperea acestor negocieri cu Cipru si Malta.

In temeiul hotararilor Consiliului European de la Essen, la 3 mai 1995 Comisia a adoptat o Carte Alba asupra pregatirii tarilor asociate pentru integrarea in UE. Carta Alba stabileste pentru fiecare sector al pietei principalele masuri pe care tarile asociate trebuie sa le adopte pentru a-si pregati economiile sa functioneze in baza regulilor pietei interne UE, cat si masuri de armonizare a legislatiilor nationale, fara a impune un calendar precis.

Consiliul European de la Cannes a aprobat Carta Alba si a cerut Comisiei sa prezinte rapoarte privind progresul acestui proces.

Analizand rapoartele Comisiei, Consiliul European de la Madrid a confirmat rolul central jucat in strategia de preaderare de programul PHARE ca instrument financiar de restructurare economica pentru tarile central europene.

In februarie 1994 au intrat in vigoare acordurile de asociere la UE semnate de Polonia si Ungaria, iar in februarie 1995 cele semnate de Romania, Cehia, Slovacia si Bulgaria.

La 29 martie 1996 Consiliul European s-a reunit la Torino pentru a lansa Conferinta Interguvernamentala (CIG) care va examina revizuirea tratatelor UE. S-a propus ca reuniunile CIG sa fie lunare la nivel ministerial, Conferinta incepandu-si lucrarile in martie 1996 si incheindu-se in iunie 1997. Lucrarile CIG au privit:

a)reforma sistemului institutional care sa functioneze cu o mai mare eficienta, coerenta si legitimitate, simplificarea si consolidarea tratatelor;

b)elaborarea unor masuri care sa raspunda nevoilor si preocuparilor oamenilor ce privesc protectia indivizilor impotriva crimei internationale, terorismului si traficului de droguri; politici national adecvate in domeniul somajului, protectia mediului;

c)intarirea capacitatii de actiune externa, definirea mai clara a relatiei dintre UE si UEO s.a.

Hotararea organizarii CIG a fost luata la reuniunea Consiliului European de la Madrid. Acest for a decis participarea la lucrarile CIG in calitate de asociat a Parlamentului European pentru a-si putea exprima opinia, iar cat priveste tarile din Europa Centrala si de Est, Cipru si Malta acestea vor fi informate permanent pentru a-si putea exprima opinia in cadrul unor intalniri bilunare.

Uniunea Europeana este o constructie functionala si institutionala bazata pe reconcilierea europeana (franco-germana), solidaritatea de fapt a statelor membre si pe o unitate economica pentru a crea o baza comuna de dezvoltare.

In cursul anului 1997 Comisia a prezentat dosarul "Agenda 2000" care cuprinde opiniile acestei institutii cu privire la gradul de pregatire a fiecarei tari candidate pentru aderarea la UE. Lucrare deosebit de ampla, ea poate fi analizata si distinct pentru fiecare stat candidat, in ceea ce ne priveste lucrarea purtand titlul "Agenda 2000 - punctele de vedere ale Comisiei in legatura cu solicitarea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana".

La 17 iunie 1997 cele 15 state membre au semnat  Tratatul de la Amsterdam privind modificarea tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene, cat si a Tratatului asupra Uniunii Europene. Acesta este al doilea mare act de modificare a tratatelor de la Paris si Roma, intervenit dupa transformarea Comunitatilor in Uniunea Europeana, ce marcheaza o noua etapa de adancire a integrarii europene.

Tratatul de la Amsterdam pune bazele unei Europe mai democratice, care sa raspunda nevoilor sociale, de pace si securitate in Europa. El contine o serie de dispozitii care privesc protectia drepturilor si libertatilor cetatenilor europeni, in primul rand a drepturilor sociale; cresterea protectiei mediului inconjurator; consolidarea politicilor comune; cresterea gradului de coeziune a statelor membre in politica externa si de securitate comuna. Sub aspect institutional au fost largite atributiile legislative si de control politic ale Parlamentului European, in perspectiva largirii UE numarul maxim de membri fiind fixat la 700; au fost sporite atributiile celorlalte organe consultative ce intervin in procesul decizional; au fost mai bine fixate raporturile dintre institutii, organele complementare si subsidiare.

In cursul anului 1998 politica UE si majoritatea activitatii organelor proprii a fost consacrata monedei unice Euro. De la 1 iunie 1998 a inceput sa functioneze Banca Centrala Europeana. A fost ales Comitetul Executiv BCE al carui presedinte, pentru un  mandat de 8 ani este Wim Duisemberg (fost guvernator al Bancii Centrale Olandeze).

In baza regulamentului adoptat de Consiliu, la 1 ianuarie 1999 a intrat in vigoare actul privind instituirea Euro ca moneda a statelor membre, stabilindu-se si taxele de conversie intre monedele nationale si Euro. La actul privind moneda unica au aderat 12 state: Austria, Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, cat si ulterior Grecia in momentul in care a indeplinit conditiile prevazute de Consiliu, de comun acord cu Comisia si Banca Centrala Europeana privind stabilitatea economica si monetara( in anul 2001). Marea Britanie, Danemarca si Suedia sunt invitate sa adere in momentul in care vor considera oportun acest act.   

Din ianuarie 2002 Euro a functionat efectiv pentru spatiul comunitar, in paralel cu monedele nationale, iar de la 1 iulie 2002 monedele nationale au fost retrase din circulatie.

Cele 12 tari comunitare care au aderat la Euro asigura in prezent 20% din exportul mondial, in timp ce SUA detin doar 16% si Japonia 7%.

Anul 1999 a fost marcat de alegerile europene pentru formarea noului Parlament European si de alegerea unei noi comisii al carui presedinte este fostul prim-ministru al Italiei, Romano Prodi. Urmare interventiei militare NATO in Kosovo, Uniunea Europeana a constatat ca pana in prezent integrarea economica nu a dus si la realizarea unui mecanism de securitate comuna, in situatii de criza ea depinzand de deciziile politice ale unor organe ce nu reprezinta interesele Europei.

Procesul de integrare europeana se particularizeaza prin faptul ca: 1. UE se intemeiaza pe baze economice solide care au creat o interdependenta crescuta intre statele membre si o reala solidaritate de fapt; 2. UE se bazeaza pe: - tratate cu putere de lege, integrate in dreptul intern; - un solid si complex sistem institutional; - un sistem de drept propriu si un sistem jurisdictional propriu cu acces direct.

Uniunea Europeana este o realitate de fapt si de drept care se construieste zi de zi sub ochii nostri si asa cum se arata intr-un material al Guvernului Romaniei: "Marea Europa, care tocmai se naste de la Atlantic la Urali,  nu va fi o putere organizata decat daca se structureaza in jurul unui nucleu stabil, capabil sa se exprime univoc in problemele mondiale" (Romania si Comunitatile Europene - Guvernul Romaniei - Departamentul Informatiilor Publice - Bucuresti 1993, p.5).