Defensio proprietas (apararea proprietatii)

Defensio proprietas (apararea proprietatii)

Proprietatea quiritara era aparata prin actiunea de revendicare, prin interdictele posesorii si prin actiunile impotriva furtului.

Proprietatea pretoriana era o situatie temporara, iar acest tip de proprietate este aparata de actiunea publiciana. Ea se deosebes 242d36c te de actiunea in revendicare prin aceea ca formula cuprinde o fictiune: Judecatorul trebuie sa presupuna ca posesorul a posedat lucrul un an sau doi si l-a dobandit prin uzucapiune in proprietate quiritara.

Proprietatea provinciala era aparata de o actiune reala asemanatoare revendicarii, o asa - numita actio utile.

Proprietatea peregrina era dreptul peregrinului aflat la Roma. Cand cauzele solutionate de pretorul peregrin aveau ca obiect proprietatea peregrinului, pretorul il asimila pe acesta fictiv cetateanului roman pentru a putea revendica.

Actio in rei vindicatio (actiunea in revendicare). Revendicarea sau actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar era o actiune reala, civila, prin care proprietarul pretinde restituirea lucrului de la cel care-l detine cu orice titlu.

Revendicarea avea loc in perioada legis actiunilor printr-un sacramentul in rem. Sub puterea juramantului, partile afirmau un mod contradictoriu atat in fata magistratului, cat si a judecatorului, ca bunul le apartinea in conformitate cu jus quiritium. Magistratul se pronunta asupra soartei bunului disputat in sensul atribuirii posesiunii bunului, sub obligatia de plata a garantiei de 50 sau 500 de asse, functie de valoarea bunului. Castigatorul procesului era acela al carui juramant era apreciat favorabil de catre judex in faza a doua a judecatii. El fie pastra bunul revendicat si isi recupera cautiunea, fie cerea lucrul si fructele acestuia de la adversarul sau. La epoca clasica nu se mai punea accentul pe disputa contradictorie, rolul paratului fiind pasiv prin excelenta. El se sprijinea pe faptul posesiei si sta in expectativa pentru ca reclamantul sa-si probeze izvorul proprietatii.

Conditiile actiunii in revendicare erau:

a. Se puteau pretinde numai lucrurile romane de catre proprietarul roman sau peregrinul cu jus commercii

b. Lucrul revendicat trebuie sa fie corporal, deoarece proprietarul pretindea posesia (coprus).

c. Lucrul pretins trebuie sa fie individualizat. Nu se putea revendica in principiu decat un singur obiect in acelasi timp. Pe cale de exceptie se admite insa revendicarea unei turme.

d. Reclamantul este proprietar al lucrului si ii lipseste posesia. El trebuie sa dovedeasca situatia sa de proprietar si aceasta se facea proband ca cel de la care a dobandit lucrul era si el proprietar si mergand, tot asa pana la un proprietar originar.

e. Parat putea fi doar posesorul lucrului. Pretorul a admis insa si doua exceptii. Astfel, actiunea putea fi introdusa in alte doua cazuri.:

1. Impotriva celui care prin dol inceteaza sa posede. A incetat prin dol sa posede cel care a distrus, abandonat sau instrainat bunul in timpul procesului.

2. Impotriva celui care se lasa urmarit cu revendicarea, desi nu era posesor.

In aceasta categorie intra persoana care, intrebata in fata pretorului daca ea poseda lucrul, raspunde afirmativ. Prin fapta sa induce in eroare pe reclamant si permite adevaratului posesor sa uzucapeze lucrul. In aceste doua cazuri, reclamantul nu va primi lucrul pentru ca nici paratul nu-l are, dar va primi o despagubire in bani, echivalenta cu prejudiciul suferit.

Efectele revendicarii.

a. Se recunoaste dreptul de proprietate in favoarea reclamantului.

b. Reclamantul obtine lucrul si fructele acestuia. Conform principiului clasic, reclamantul ar fi avut dreptul numai la o suma de bani, pe care judecatorul in va obliga pe parat sa o plateasca. Dar pentru ca reclamantul urmareste in mod particular posesiunea lucrului, formula contine o clauza, numita "arbitraria", care ii permite judecatorului sa-i adreseze paratului o invitatie de a restitui in natura bunul si, astfel, sa evite condamnarea pecuniara. Condamnarea era propusa de reclamant sub juramant si ea nu se referea la valoarea de piata a lucrului pretins, ci la interesul pe care reclamantul il avea ca lucrul sa-i fie restituit.

Condamnarea in procesul de revendicare era garantata de o promisiune, intarita de un vindex. Daca paratul nu facea promisiunea, el nu era primit sa se apere in proces, iar magistratul il trimitea pe reclamant in posesia lucrului.

In dreptul lui Justinian, magistratul ordona restituirea lucrului si ordinul sau era executat de agenti specializati.

c. Posesorul care a pierdut procesul trebuie sa restituie lucrul, dar si accesoriile sale. El datoreaza fructele in functie de o calitate esentiala: buna-credinta, apreciata dupa momentul litis contestatio. Posesorii de buna-credinta datoreaza fructele, din acest moment deoarece, doar atunci si-au dat seama ca dreptul lor asupra lucrului este contestat. In schimb, posesorii de rea-credinta datoreaza toate fructele, chiar si valoarea celor consumate, intrucat ei stiu ca posesia lor nu se bazeaza pe un titlu real.

b. Paratul in procesul de revendicare raspunde si de pierderea lucrului, sau de stricaciunile produse, tot in functie de litis contestatio. Dupa acest moment, fiind avertizat ca lucrul ar putea sa-i fie luat, el trebuia sa se poarte cu lucrul ca un bun administrator si raspundea pentru culpa levis in abstracto, adica pentru orice greseala pe care un bun administrator n-ar comite-o. Inainte de acest moment, posesorul raspundea numai de greseala grava pe care n-ar fi comis-o in administrarea propriilor averi.

e. in cazul in care posesorul a facut cheltuieli cu bunul, el are dreptul la restituirea acestora, dupa urmatoarele distinctii:

Cheltuielile sunt de trei feluri:

1.cheltuielile necesare sunt acelea fara de care lucrul ar fi pierit sau ar fi fost deteriorat.

cheltuielile utile sunt cele care maresc valoarea bunului.

cheltuielile voluptorii infrumuseteaza bunul.

Toti paratii posesori vor fi despagubiti pentru cheltuielile necesare. Posesorii de buna-credinta au dreptul la restituirea cheltuielilor utile. Nici un posesor nu are dreptul la restituirea cheltuielilor voluptorii. Ei pot insa sa le ridice, dar fara a deteriora bunul.

2.Actiunea publiciana.

Actiunea publiciana sanctioneaza proprietatea pretoriana. Ea permite proprietarul pretorian sa dobandeasca posesia lucrului pe care a pierdut-o. Aceasta actiune a fost recunoscuta posesorului de buna credinta, care-si exercita posesia in nume de proprietar si in interes propriu si care a fost deposedat tocmai

In perioada de doi ani, respectiv un an, in care uzucapa bunul imobil sau mobil, dobandit prin simpla traditiune.

Actiunea cuprindea o fictiune: pretorul in invita pe judecator sa solutioneze cauza ca si cum termenul prescriptiei ar fi fost indeplinit. Judecatorul dadea castig de cauza reclamantului care avea lucrul in bonis (printre lucrurile sale) si care se gaseste pe cale de a-l uzucapa. Edictul pretorului prevedea "daca cineva pretinde un lucru dobandit prin traditie, in virtutea unei juste cauze si inca neuzucapat, ii voi da actiunea".

Conditiile exercitarii actiunii publiciene sunt:

a. Reclamantul era nevoit sa faca dovada ca a inceput faptul posesiunii.

b. Reclamantul era obligat sa probeze justa cauza a dobandirii proprietatii pretoriene asupra bunului pretins. Justa cauza reprezenta fundamentul juridic al uzucapiunii incepute si fictiv incheiate.

c. Buna-credinta este convingerea dobanditorului unui bun ca instrainatorul are, in mod veritabil dreptul de a-i instraina respectivul bun. Buna-credinta se deosebeste de justul titlu. Ea se prezuma in vreme ce justul titlu trebuie indicat de catre reclamantul dobanditor.

d. Bunul pretins trebuie sa fie susceptibil de a fi uzucapat.

Efectele actiunii publiciene.

a. Publiciana proprietarului pretorian. Se poate introduce impotriva unui simplu posesor sau impotriva proprietarului quiritar. Impotriva simplului posesor, lupta proprietarului pretorian va fi usoara pentru ca simplul posesor are un drept mai putin vrednic de a fi protejat, decat proprietarul pretorian, care este pe cale de a uzucapa. In schimb proprietarul quiritar acre exceptia de proprietate quiritara, la care, insa, proprietarul pretorian poate raspunde cu o exceptie de dol.

b. Publiciana posesorului de bun-credinta. Posesorul de buna-credinta este cel care cumpara un lucru de la o persoana pe care o crede adevaratul proprietar. El este in curs de a uzucapa, caci a primit posesia in virtutea unui act juridic. Daca paratul cu care se afla in proces este un proprietar quiritar, acesta are un drept mai vrednic de protectie, exceptia invocata de el numindu-se ius dominii.

Daca paratul este un alt posesor de buna credinta, remarcam doua situatii:

daca posesorul de buna-credinta introduce actiunea impotriva unui alt posesor de buna-credinta, care a dobandit lucrul de la acelasi non proprietar, are castig de cauza cel care a fost primul in posesie.

Daca posesorul de buna-credinta parat a dobandit bunul de la alt non proprietar, va castiga cel care se gasea, in momentul procesului, in posesia lucrului disputat.