Dreptul in transilvania in perioada secolul x-1918

Dreptul in Transilvania in perioada secolul X-1918

Sectiunea I. Dreptul in Transilvania in perioada voievodatului

Aparitia si evolutia dreptului in Transilvania prezinta un anumit specific. Acest specific s-a datorat, pe de o parte, interesului regelui Ungariei de a impune decretele sale si in Transilvania, iar, pe de alta parte, opozitiei factorilor locali fata de aplicarea decretelor regale in Transilvania, care se bucura de o larga autonomie.

In aceste conditii specifice, in Transilvania au luat nastere doua randuieli juridice distincte. Pe de o parte s-a format un drept scris, impus de catre cele trei natiuni privilegiate, iar, pe de alta parte, populatia romaneasca majoritara avea un sistem de drept propriu, cuprins in Legea tarii. Asa se explica faptul ca in Transilvania s-au aplicat putine decrete regale, iar acestea au ocupat un loc secundar in sistemul de drept al Transilvaniei.

Mentionam in ace 515c22f st sens:

- Decretul regelui Andrei al II-lea din anul 1222 cu privire la privilegiile nobilimii;

- Decretul lui Carol Robert referitor la organizarea financiara;

- Decretul lui Ludovic I din anul 1351 privind organizarea armatei si obligatiile iobagilor.

Unii regi ai Ungariei au initiat si codificari ale dreptului scris si nescris:

- in anul 1486, din ordinul lui Matei Corvin, s-a elaborat o prima codificare sub denumirea de Decretum maius;

- in anul 1517, din ordinul regelui Vladislaw al III-lea, a fost intocmita o colectie de drept, intitulata Codul Verböczi. Acest cod a fost promulgat oficial abia in anul 1691 prin Diploma leopoldina. In acest cod sunt cuprinse dispozitii cu privire la privilegiile nobililor, obligatiile iobagilor, procedura de judecata, statutul oraselor libere si dreptul aplicat in provinciile dependente de Ungaria. In acest cod se precizeaza ca Transilvania are un sistem juridic propriu. Intrucat acest cod a fost impartit in trei parti, a fost numit si Decretum tripartitum.

Nobilimea celor trei natiuni privilegiate - ungurii, sasii si secuii - au incercat sa impuna in Transilvania un sistem de drept discriminatoriu, intemeiat pe Unio trium nationum, in virtutea caruia romanii erau exclusi de la viata politica si erau declarati "dusmanul razvratitor din tara".

Romanii din Transilvania si-au aparat si promovat vechiurile obiceiuri si traditii juridice. Intre revendicarile formulate de romanii din Transilvania a fost si cea referitoare la recunoasterea si codificarea vechilor obiceiuri juridice romanesti. Aceasta revendicare a fost satisfacuta in anul 1508, cand au fost redactate Statutele Tarii Fagarasului in limba latina. Ele cuprindeau obiceiurile juridice romanesti intr-o forma fidela, dar concentrata, considerandu-se ca sunt cunoscute foarte bine de populatia romaneasca, din generatie in generatie.

De altfel, in cuprinsul Statutelor Tarii Fagarasului se arata in mod expres ca ele au fost elaborate la propunerea romanilor si ca normele cuprinse in aceasta codificare sunt vechi obiceiuri romanesti.

Statutele Tarii Fagarasului cuprind norme de drept civil, de drept penal si de procedura. Terminologia si continutul acestora sunt similare cu cele din Tara Romaneasca si din Moldova, ceea ce ilustreaza unitatea de continut a obiceiului juridic romanesc aplicat de toti romanii din toate cele trei tari, in ciuda vicisitudinilor istorice.

Numeroase dispozitii reglementeaza relatiile de familie: casatoria, divortul, regimul bunurilor dotale.

La incheierea casatoriei era necesar consimtamantul parintilor. Zestrea viitoarei sotii trebuia sa fie constituita de catre parinti, iar in lipsa acestora de catre frati. Casatoria puteau fi desfacuta prin divort si prin repudiere. Daca desfacerea casatoriei se facea din vina sotiei, bunurile dotale ramaneau in stapanirea sotului.

De asemenea, se consacra sistemul raspunderii colective in materie penala.

Reglementarile sunt identice cu cele din Tara Romaneasca si in domeniul succesoral, precum si in domeniul penal.

Sectiunea a II-a. Dreptul in Transilvania in perioada principatului dependent de Imperiul Otoman (1541-1683)

Legile adoptate de Dieta Transilvaniei in secolele XVI si XVII cu privire la organizarea de stat, procedura de judecata, organizarea bisericii, dreptul civil si dreptul penal au fost sistematizate in secolul al XVII-lea in colectii, denumite Approbatae constitutiones - cuprindea legile adoptate intre 1541 si 1653 - si Compilatae constitutiones - cuprindea legile adoptate intre 1653 si 1669. Ambele colectii au fost reunite intr-o lucrare denumita Approbatae et compilatae constitutiones.

Mihai Viteazul, dupa infaptuirea unirii celor trei tari romane, a adoptat unele masuri legislative la cererea taranilor romani, prin care a consacrat anumite dispozitii ale obiceiului romanesc. Astfel, la propunerea lui Mihai Viteazul, Dieta din iulie 1600, a recunoscut drepturile romanilor de a-si paste vitele in hotarele satelor sasesti si unguresti, potrivit vechilor obiceiuri. De asemenea, preotii romani au fost scutiti de obligatiile in munca.

Normele de drept ale oraselor sasesti au fost codificate in Statutele municipale sasesti, care au fost adoptate in adunarile sasilor din anii 1570 si 1580 si aprobate de principele Transilvaniei in anul 1583. Aceste statute cuprind norme de drept civil, penal si procesual.

Alte culegeri de drept au fost Statutele Odorheiului si Statutele Zarandului, ca urmare a autonomiei locale de care se bucurau aceste unitati administrative.

Sectiunea a III-a. Dreptul in Transilvania in perioada principatului dependent de Austria (1683-1848)

Dupa anul 1683, dezvoltarea economica si sociala in Transilvania au impus reglementari juridice noi. Dar, in acelasi timp, au continuat sa se aplice si vechile reglementari. Asa se face ca dreptul in Transilvania dupa anul 1683 este extrem de eterogen si lipsit de unitate.

De aceea, se constata si dupa anul 1683 existenta a doua randuieli juridice:

- obiceiul juridic, creat si aplicat de populatia majoritara romaneasca;

- un drept suprapus, creat prin hotarari ale Curtii de la Viena si a Dietei Transilvaniei.

Ca urmare a legilor privind organizarea judecatoreasca si desfasurarea proceselor, impuse de monarhia habsburgica si de Dieta Transilvaniei, obiceiul juridic romanesc nu s-a mai putut aplica in practica tuturor instantelor, ci numai in aceea a instantelor inferioare. In acest fel, aplicarea oficiala a obiceiului juridic romanesc s-a limitat la procesele de mai mica importanta, judecate potrivit procedurii orale.

Aplicat sistematic in comunitatile satesti, obiceiul juridic romanesc nu si-a pierdut importanta de odinioara, fiind in acelasi timp si un factor de pastrare a valorilor traditionale si a modului de viata romanesc.

In districtele militare de granita s-a aplicat o legislatie speciala, atat in domeniul militar, cat si in domeniul civil, precum si obiceiul juridic local.

Pentru granicerii romani, deosebit de importanta este Patenta din 1764, completata cu un regulament de organizare a regimentelor romanesti. Aceste acte constituiau fundamentul libertatii personale si a autonomiei de organizare sociala a unei insemnate parti a romanilor din Transilvania.

O alta categorie de norme juridice este formata din dispozitiile pe care monarhia habsburgica le-a dat cu privire la organizarea de stat a Transilvaniei sau la raporturile dintre nobili si tarani. Aceste dispozitii sunt cuprinse in diplome, patente, rescripte si ordonante.

Actele normative emise de catre Dieta Transilvaniei erau supuse confirmarii imparatului.

In anul 1847, sub presiunea maselor taranesti si la cererea Curtii imperiale, Dieta a fost convocata sa se pronunte asupra unui proiect de improprietarire a taranilor. Dar hotararea adoptata de Dieta prevedea, contrar asteptarilor taranilor, ca intregul pamant apartinera nobililor, iar dreptul de folosinta al taranilor asupra oricarui teren urma a fi dobandit numai pe baza contractului incheiat cu nobilii.

Nobilimea, ale carei privilegii au fost recunoscute prin Diploma leopoldina, a cautat sa-si apere si sa-si consolideze pozitiile, in ciuda incercarilor imparatului Iosif al II-lea de a le diminua. Intre actele care fixau statutul juridic al nobililor sunt de mentionat diplomele date de Maria Tereza in anii 1746, 1747 si 1767 prin care se recunostea nobililor romani uniti dreptul de a ocupa functii publice.

Dezvoltarea economica si a comertului a dus la consolidarea pozitiilor burgheziei in ciuda ostilitatilor si dispretului nobililor.

Categoria sociala a taranilor liberi a devenit mai numeroasa si mai puternica, odata cu organizarea regimentelor de granita. Granicerii aveau dreptul de a poseda pamant si alte bunuri imobile in districtele de granita, aveau acces la folosinta padurilor si pasunilor si primeau o anumita remuneratie.

In acest fel, a sporit numarul taranilor liberi romani si s-a creat cadrul necesar afirmarii lor in armata, in administratie si in invatamant.

Situatia taranilor iobagi a fost unul dintre motivele de tensiune dintre habsburgi si nobilimea din Transilvania. Pentru atenuarea conflictelor sociale, habsburgii au preconizat anumite reforme si concesii fata de tarani iobagi. Astfel, Maria Tereza, printr-o patenta din anul 1769, a reglementat in amanunt drepturile si obligatiile iobagilor fata de nobili. Iosif al II-lea, prin patentele din anii 1783, 1785 si 1790 a desfiintat dependenta personala a taranilor.

Prin aceste patente, taranii, care pana atunci s-au aflat in stare de iobagie, au dobandit:

- dreptul de proprietate;

- dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul;

- libertatea de a se casatori;

- dreptul de a invata;

- dreptul de a exercita arte si meserii.

Totodata, nobilii nu mai aveau dreptul de a-i muta cu forta pe tarani de pe o mosie pe alta sau de a le pretinde plati suplimentare.

In relatiile de familie remarcam reforma lui Iosif al II-lea, care a permis casatoria taranilor chiar fara consimtamantul nobilului pe a carui mosie se aflau. Casatoria pe teritoriul regimentelor de granita era conditionata de obtinerea unei autorizatii.

Tot pe teritoriul regimentelor graniceresti a fost introdus sistemul comunitatii domestice care consta din crearea de familii mari, cuprinzatoare, formate din parinti, copii, gineri, nurori, nepoti, care se aflau sub autoritatea unui pater familias

Regulile privitoare la rudenie erau comune cu cele din Tara Romaneasca si din Moldova, ca o expresie a unitatii dreptului in cele trei tari romane.

Regimul bunurilor era reglementat prin vechile izvoare. Reformele in privinta raporturilor dintre nobili si tarani nu au modificat sistemul de stapanire a bunurilor imobiliare.

Reguli speciale reglementau regimul bunurilor aflate in stapanirea taranilor din regimentele graniceresti:

- pamantul putea fi posedat si folosit cu conditia indeplinirii obligatiilor militare;

- granicerii aveau numai posesia asupra lotului de pamant, proprietatea apartinand monarhului;

- pamantul putea fi transmis mostenitorilor numai pe linie masculina si numai cu conditia preluarii obligatiilor militare.

De remarcat este faptul ca in Transilvania a existat o evidenta funciara urbana inca din secolul al XV-lea si o evidenta funciara rurala din secolul al XVII-lea.

Din secolul al XVIII-lea au fost introduse cartile funciare graniceresti, care cuprindeau elemente de identificare a terenului, si anume:

- numarul curent;

- numele posesorului terenului;

- felul terenului si marimea sa;

- terenurile invecinate si stapanii acestora.

In materia obligatiilor, dezvoltarea relatiilor capitaliste au produs o serie de modificari. Astfel, in timpul Mariei Tereza, s-a introdus in Transilvania legislatia comerciala, precum si cea privind falimentul si bancruta frauduloasa (faliment insotit de nereguli financiare facute in dauna creditorului).

De asemenea, in fizionomia contractelor, indeosebi a celui de vanzare, de arendare, de inchiriere si de imprumut, au intervenit importante modificari

Adoptarea Codului civil austriac din 1811 a exercitat o puternica influenta asupra dreptului obligational, cu toate ca acel cod s-a aplicat efectiv in Transilvania numai dupa 1848.

Dispozitii specifice reglementau relatiile din districtele graniceresti

Astfel:

- bunurile mobile nu puteau fi vandute in afara districtului, fara aprobarea organelor militare superioare;

- vanzarea pamantului (a sesiilor) era interzisa;

- zalogirea pamantului era permisa numai fata de un alt granicer si numai cu aprobarea comandantului;

- s-a interzis ofiterilor sa ia in arenda pamanturi apartinand granicerilor;

- granicerii saraci puteau primi imprumuturi pe termen scurt cu o dobanda de 6 %

- granicerii loviti de calamitati puteau primi imprumuturi fara dobanda;

- la incheierea contractelor de catre graniceri, ca de exemplu cele de imprumut si de locatiune, autoritatile militare exercitau un drept de supraveghere in scopul prevenirii abuzurilor.

In materie succesorala se remarca patenta lui Iosif al II-lea din anul 1785, prin care iobagii au dobandit dreptul de a dispune de bunurile lor prin testament.

Reglementari speciale existau si in privinta succesiunii in districtele de granita.

Astfel:

- granicerii puteau dispune prin testament numai de bunuri imobile;

- pamantul revenea primului nascut barbat;

- in lipsa descendentilor, pamantul revenea rudei celei mai apropiate de sex masculin, cu conditia ca aceasta sa figureze in sanul familiei;

- femeile puteau veni la mostenirea pamantului numai in lipsa unui mostenitor de sex masculin.

In domeniul dreptului penal, in Transilvania, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, au aparut mai multe legi si coduri penale.

Dintre acestea, mentionam:

- Decretul Mariei Tereza din anul 1776;

- Codul penal al lui Iosif al II-lea (Iosefina);

- Codul penal austriac din anul 1803.

Sunt incriminate noi fapte, precum bancruta frauduloasa sau dezertarea militarilor.

In materia pedepselor, se constata nuantarea acestora sub aspectul incadrarii.

Sectiunea a IV-a. Dreptul Transilvaniei in perioada 1848-1918

Legile adoptate dupa 1867 si aprobate in Transilvania au urmarit maghiarizarea fortata si deznationalizarea romanilor in vederea omogenitatii Ungariei mari.

Astfel, Legea din 1868 care consacra incorporarea Transilvaniei la Ungaria si legea, din acelasi an, cu privire la statutul nationalitatilor, au creat cadrul juridic de innabusire a oricaror incercari ale romanilor de a se manifesta ca o entitate nationala de sine statatoare.

Legea cu privire la statutul nationalitatilor din 1868 prevedea ca in Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, care era declarata unica si indivizibila. Era socotita in afara vietii politice orice persoana sau grupare etnica ce nu recunostea ca apartine natiunii maghiare. Pe aceasta cale s-a urmarit desnationalizarea tuturor popoarelor subjugate. Toate actiunile prin care se cereau drepturi pentru nationalitati erau calificate atentat impotriva statului.

Printr-o serie de legi cu privire la oraganizarea invatamantului din perioada 1868-1893 limba maghiara a fost introdusa in toate scolile, iar programul de invatamant era stabilit de catre Ministerul Instructiunii.

Aceste masuri au fost insotite de interzicerea sau supravegherea politieneasca a intrunirilor romanesti, de interzicerea importului de carti sau reviste din Romania, de cenzurarea tuturor manualelor.

Legea presei din 1872 a introdus procedura potrivit careia cate un exemplar din fiecare publicatie trebuia depus la tribunal si la procuratura, precum si la Ministerul de Interne.

Importul sau vanzarea unor publicatii prin care se aprecia ca statul maghiar a fost lezat erau pedepsite cu amenda si privatiuni de libertate

Sectiunea a V-a. Lupta romanilor din Transilvania impotriva dualismului austro-ungar

Lupta romanilor fata de incorporarea la Ungaria a Transilvaniei si fata de regimul discriminatoriu la care au fost supusi a imbracat forme variate si s-a bucurat de puternice ecouri de simpatie si solidaritate atat in Romania, cat si pe plan international. Astfel, la numai cateva zile dupa ce Dieta de la Cluj a hotarat incorporarea Transilvaniei la Ungaria (31 decembrie 1866), G. Baritiu si I. Ratiu au intocmit un memoriu semnat de 1493 intelectuali si de reprezentanti ai altor categorii sociale, care a fost inaintat imparatului pentru a se respinge incorporarea Transilvaniei. Memoriul a fost larg raspandit in Transilvania si la Viena, astfel incat s-a declansat prigoana impotriva semnatarilor lui.

La 3 mai 1868, cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la revolutia de la 1848, a fost organizata o mare adunare populara de protest la Blaj. Miile de reprezentanti ai romanilor, avand mandate din partea adunarilor provinciale, au adoptat Pronunciamentul de la Blaj, care era un protest colectiv prin care se afirmau drepturile romanilor si se cerea respectarea acestora.

In anul 1881 s-a intrunit Conferinta Nationala a romanilor din Banat si Transilvania la Sibiu, pentru unificarea partidelor politice si a liniei tactice. Cu acea ocazie s-a constituit Partidul National al Romanilor din Transilvania, Banat si Ungaria.

Programul acestui partid prevedea:

- autonomia Transilvaniei;

- introducerea limbii romane in administratie si justitie;

- alegerea functionarilor publici din randul romanilor;

- lupta impotriva oprimarii nationale;

- modificarea Legii nationalitatilor;

- democratizarea sistemului electoral.

Totodata, Conferinta i-a incredintat presedintelui partidului, Vicentiu Babes, mandatul de a intocmi un memoriu destinat imparatului si opiniei publice internationale in care sa se prezinte prigoana desfasurata de catre Ungaria impotriva romanilor din Transilvania in scopul desnationalizarii lor. Memoriul, publicat in anul 1882 in limbile romana, maghiara, germana si franceza, a fost reprodus de catre aproape intreaga presa romaneasca si de catre numeroase ziare straine, reprezentand un adevarat act de acuzare al poporului roman impotriva asupririi sale.

La conferinta nationala a partidului din 1887 s-a hotarat elaborarea unui Memorandum. Redactat de catre Iuliu Coroianu si definitivat in anul 1892, memorandumul a fost semnat de catre presedintele partidului, Ion Ratiu, ca si de catre fruntasii politici: G. Pop de Basesti, E. Brote, V. Lucaciu, S. Albini si I. Coroianu.

Memorandumul a fost redactat in limbile romana, maghiara, germana, italiana si franceza si popularizat in Transilvania, in Romania, precum si in intreaga Europa.

Protestul si revendicarile romanilor au fost intemeiate pe dreptul istoric, pe ponderea numerica, pe argumente de ordin etnic si geografic, pe contributia adusa de populatia romaneasca majoritara la viata economica si sociala a Transilvaniei. Totodata, au fost supuse unui amplu rechizitoriu dispozitiile discriminatorii vizand desfiintarea natiunii romane, din legea electorala, legea nationalitatilor, legile scolare, legile agrare si legea presei.

Raspunsul Guvernului Ungariei a fost prigoana organizata impotriva fruntasilor politici romani, care a imbracat forma unor actiuni penale, sub motivul ca acestia au atentat impotriva statului maghiar.

Procesul memorandistilor, desfasurat la Cluj in mai 1894, a dat romanilor prilejul sa isi afirme unitatea si increderea in cauza nationala.

Lupta romanilor din Transilvania, sustinuta de catre toate categoriile sociale, avand ca principal tel afirmarea fiintei si unitatii nationale, a dus in final la realizarea Unirii Transilvaniei cu Romania la 1 decembrie 1918.