 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
|
|
Controverse teoretice din perioada postbelica privind ciclicitatea proceselor economice sl crizele economice |
|
| Incertitudinea este o caracteristica esentiala a economiei de piata, intemeiata pe proprietatea prita si deciziile individuale ale agentilor economici. Extinderea ariei de cuprindere a economiei de piata in decursul ultimelor secole si mai ales accelerarea ritmului cresterii economice in conditiile progresului stiintific si tehnic din secolele XIX si XX au dus la accentuarea oscilatiilor si fluctuatiilor care insotesc aceasta economie. Stiinta economica dominanta, liberala (clasica si neoclas Initial, in a doua jumatate a secolului XIX, s-au facut referiri la crizele economice (comerciale) decenale, explicate fie prin factori exogeni (Juglar) de natura climatica, fie prin factori endogeni (K. Marx), prin contradictiile interne ale economiei moderne de piata si unele dezechilibre structurale din productie (incalcarea proportiilor dintre sectoarele economice) si repartitia venitului national (inegalitatea mare a veniturilor). Ulterior, economistii au trecut de la studiul ciclurilor economice decenale (8-l0-l2 ani), la studiul ciclurilor seculare (N.D. Kondratief) si au semnalat continua diversificare a formelor de crize (de subconsum, de supraproductie, ciclice, neciclice, stucturale, internationale, globale sau mondiale etc). Pina la criza economica mondiala din 1929/1933, studiile despre ciclicitatea economica si crizele economice au fost mai rare. S-au remarcat indeosebi lucrarile lui J. Lescure (1906), A. Aftalion (1913), W.C. Mitchell (1913, 1927), A.H. Hansen (1921), N.D. Kondratief (1926), A.C. Pigou (1927) si J.A. Schumpeter (1927). Studiile despre crizele economice si ciclicitatea economica au luat amploare in timpul si imediat dupa criza din anii 1929/1933. Printre cele mai cunoscute lucrari in acest domeniu retinem: "Eseuri in teoria fluctuatiilor economice" de M. Kalecki (1933 in limba poloneza, 1939 in limba engleza), "Ciclul afacerilor" de R.F. Harrod (1933), "Prosperitate si depresiune" de G. Haberler (1936), "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor" de J.M.Kaynes (1936) etc.In perioada postbelica, insasi literatura de specii itate consacrata ciclicitatii si crizelor economice a avut un caracter ciclic: in perioadele de avint economic aceasta problematica a fost ignorata sau subapreciata, pentru ca ea sa cunoasca amploarea in perioadele de recesiune, dar mai ales dupa declansarea crizei petroliere si a crizei economice mondiale (1971, 1973-l975). La inceputul acestei perioade au fost publicate trei lucrari deosebite si anume: "Contributie la teoria ciclului economic" de J.R. Hicks (1950), "Fluctuatiile economice" de H. Guitton (1951) si "Teoria dinamicii economice. Eseu asupra schimbarilor ciclice si asupra schimbarilor pe termen lung din economia capitalista" de M. Kalecki (1954). Pe masura ce atentia economistilor din toate orientarile s-a centrat pe problemele cresterii economice s-a conturat ideea ca cresterea este insotita de fluctuatii, dezechilibre si crize. Acest lucru rezulta, de exemplu, atit din lucrarea de orientare conventionala "Fluctuatii si crestere" (1964), semnata de G. Huitton, cit si din lucrarea "Crestere si criza" (1979) semnata de ginditorii socialisti A. Granou, Y. Baron si B. Billaudot, sau din lucrarea "Criza economica si teoria crizei" (1981) semnata de marxistul ortodox P. Mattick.In ultimele doua decenii s-au amplificat controversele teoretice referitoare la crizele economice cu accent deosebit pe crizele de sisteme si de structura, mai ales criza relatiilor economice internationale dintre tarile inegal dezvoltate, precum si pe ciclurile lungi din econom Referidu-se la tipologia crizelor din lumea contemporana, lucrarea le clasifica: - dupa dimensiunea si durata lor, in crize conjuncturale, ciclice si neciclice, decenale, seculare, structurale, de sistem (generale); - dupa sfera lor de cuprindere in crize: nationale, mondiale (globale), partiale. Se subliniaza, de asemenea, puternice deosebiri de optica, atit in ce priveste perceperea si explicarea fluctuatiilor din economie (crize, ciclicitate), cit mai ales in ce priveste solutiile preconizate pentru iesirea din criza. Economistii de orientare conventionala (neoclasica) explica crizele economice ca un accident datorat unor cauze exogene (de natura tehnica, politica etc). Economistii eterodocsi (inclusiv keynesisti) dar mai ales radicalii si marxistii, explica crizele economice prin cauze endogene, prin contradictiile si disfunctionalitatile inerente economiei contemporane de piata, admitind ca factorii exogeni le pot agra. Lucrarile publicate in ultimul deceniu si jumatate atribuie un rol crescind relatiilor economice internationale inechiile si cursei inarmarilor in explicarea sistemului de crize din economia contemporana (crizele energetica, ecologica, alimentara, de materii prime etc.) la scara nationala si mondiala. Pe aceasta linie se inscriu raportul UNCTAD "Criza economica mondiala si perspectivele pentru anii '80" (1983), lucrarea lui R. Prebisch "Criza capitalismului si comertul international" (1983), ca si numeroase alte lucrari pe aceasta tema semnate de autori ca: S. Amin, A. Gunder-Frank, V. Prevot, R. Stajner, P.M. Sweezy, P. Boccara, H. Claude, G. Destanne de Bernis, St. Hymer, St. Marglin, 1. Wallerstein, G. Arrighi etc. Literatura economica referitoare la ciclicitate si crize s-a amplificat si s-a diversificat foarte mult in ultimele decenii incit s-a simtit nevoia unei clasificari si sistematizari a punctelor de vedere divergente sau complementare. Mentionam in acest sens efortul de sistematizare a teoriilor despre crizele economice si ciclicitatea economica intreprins, pe de o parte, de cunoscutul istoric si economist nordamerican W.W. Rostow in studiul "Teorii alternative din anii '70" (1980), iar pe de alta parte de economistul belgian Jos Delbeke in studiul "Teorii recente despre ciclul lung. Un studiu critic" (1983)22. Data fiind complexitatea crizelor din zilele noastre, unii autori considera ca acestea nu pot fi depasite cu ajutorul metodelor traditionale (M. Mesarovic, E. Pestei). Economistii de orientare traditionala (neoclasica) sustin ca insanatosirea economiei contemporane se poate realiza prin mecanismele spontane ale pietei (de exemplu M. Friedman). Alti autori atribuie un rol hotaritor progresului tehnic (P. Hawken, J.J. Sern-Schreiber). Adeptii dirijismului atribuie un rol hotaritor statului (G. Donnadieu). Multi autori sugereaza schimbari structurale atit la scara nationala cit si in relatiile economice internationale etc. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
