 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
|
|
Dinamica macroeconomica - problema prioritara a gindirii sl politicii economice din perioada postbelica |
|
| Cresterea economica reprezinta un modul original si esential, in continua expansiune, al stiintei economice contemporane si, totodata, obiectul unor decizii-cheie atit la nivel microeconomic, cit si la nivel macro- si mondoeconomic, precum si obiectul unor aprinse controverse teoretice. Scurt istoric al cresterii economice. Cresterea economica este denumirea moderna data unei probleme economice mai vechi, care are, cu aproximatie, aceeasi virsta ca si stiinta economica (aproape patru secole), respectiv spor Polarizarea unor interese diferite (sau chiar opuse) in societatea din secolul XIX a generat optici sau filtre diferite pentru investigarea acestei problematici economice de catre cele doua megatendinte studiate pina acum (liberalismul si marxismul), precum si de catre curentele adiacente lor (liberalii eterodocsi si radicalii). Liberalismul clasic si neoclasic a acordat prioritate microanalizei statice si numai in mod exceptional s-a referit la macroanaliza (Quesney, Walras) si la elutia in timp a avutiei si a factorilor ei de crestere (A. Smith, D. Ricardo). Marxismul a considerat ca instanta definitorie pentru explicarea mecanismului de functionare a economiei moderne de piata (a capitalismului) este macroanaliza privita in mod istoric. Sub acest aspect, in decursul timpului, s-au inmultit punctele de contact intre marxism, pe de o parte, si liberalii eterodocsi (J.A. Schumpeter, Joan Robinson) pe de alta parte.In perioada postbelica, cel putin in primele 2-3 decenii ale acesteia, cresterea economica a devenit problema numarul unu, atit pentru gindirea economica cit si pentru politica economica. Explicatia este legata cel putin de doua imprejurari. in primul rind, speranta tuturor categoriilor de tari ca prin sporirea avutiei lor r putea rezolva mai usor numeroasele probleme dificile cu care se confruntau, indeosebi atenuarea contradictiilor sociale si ridicarea standardului de viata a populatiei, ca si sporirea sanselor in competitia de pe piata mondiala, inclusiv problema publicitara proandistica) a "intrecerii" dintre capitalism si socialism. in al doilea rind, obligatia de a gasi raspunsuri plauzibile la multiplele sfidari care decurgeau din relutia stiintifico-tehnica, penuria de resurse, poluarea si pericolul ruperii echilibrului ecologic, aparitia problemelor globale si inmultirea formelor de crize din economia contemporana, a scara nationala, regionala si mondiala. Un barometru semnificativ pentru identificarea importantei reale a problematicii cresterii economice 1-a constituit lumul imens al literaturii de specialitate consacrata acesteia ca si prezenta ei in centrul atentiei organismelor nationale si internationale specializate pe aceste probleme. Astfel, cel de-al V-lea Congres al Asociatiei Internationale a Economistilor (Tokyo - 1977) a avut ca tematica "Cresterea economica si resursele ei". in 1977, economistul britanic E.J. Mishan publica lucrarea "Dezbaterea referitoare la cresterea economica. O evaluare". Diversitatea terminologiei folosite si unele ambiguitati care o insotesc. in literatura de specialitate exista o multitudine de termeni care redau ideea ca avutia natiunilor si componenta ei dinamica - venitul national - sporesc in timp si ca, din aceasta .cauza. au loc o multime de transformari cantitative si calitative in economie. Aspectele pozitive ale acestui proces sint redate de termeni ca: expansiune, crestere, dezltare, -productie largita, dinamica economica, progres economic etc. Aspectele negative care insotesc acest proces sint redate de notiunile de stagnare, maturitate, recesiune, depresiune, stagflatie, criza, crah, catastrofa economica etc. Unii autori reduc cresterea economica numai la modificari cantitative (A. Lewis), iar altii considera ca aceasta presupune si schimbari calitative, inclusiv structurale (S. Kuznets). Unii autori identifica cresterea economica, dezltarea si progresul, altii le diferentiaza.In literatura de specialitate, conceptul de crestere economica este folosit in doua sensuri. In sens larg, cresterea economica se refera la sporirea produsului social (PNB, P1B), a venitului national (PNN, PIN, VN) si prin aceasta a avutie nationale, inclusiv a capacitatilor de productie ale tarii respective si ale lumii in ansamblu, exprimata, atit sub forma absoluta, cit si pe locuitor, incluzind si modificarile de structura ale economiilor respective. in acest sens larg este utilizat termenul de "crestere economica" in lucrarile lui S. Kuznets "Crestere economica si structura. Culegere de eseuri" (1965) si "Populatie, capital si crestere" (1973), "Cresterea economica a natiunilor" (1971) etc.In sens restrins, cresterea economica inseamna sporirea venitului national pe locuitor si presupune analiza aspectelor cantitative ale acestui proces, respectiv a relatiilor functionale intre variabilele endogene implicate in modelul cresterii economice. in acest sens restrins a fost utilizat termenul de "crestere economica", de exemplu, in lucrarea lui E. Denison "De ce difera ratele cresterii? Experienta postbelica din noua tari occidentale" (1967).Interpretarile diferite ale termenului de "crestere economica", inlocuirea lui frecventa cu alti termeni, ca de exemplu "dezltare", "progres" si mai ales absolutizarea sensului ingust al acestuia au generat unele iluzii periculoase in practica, au dus la un adevarat "mit al cresterii economice" care sugera ideea ca sporul de venit national pe locuitor ar rezolva toate celelalte probleme dificile (tensiuni) din societate si ca acest proces s-ar transmite automat de la tarile bogate la tarile sarace. Constientizarea specilistilor si a opiniei publice in legatura cu aceste iluzii si pericole a determinat cel putin trei reactii utile: pe metodologic - efortul de precizare riguroasa a continutului diferitilor termeni utilizati (mai ales, crestere, dezltare, progres); pe teoretic - determinarea mai precisa a posibilitatilor (factorilor) si limitelor (piedicilor) si pericolelor cresterii economice; pe ul politicii economice o atenuare a entuziasmului fata de obiectivul cresterii economice, inclinind mai mult spre dezltarea economica. Lucrarea economistului australian H.W. Arndt intitulata "Avintul si declinul cresterii economice" (1978) constituie una din manifestarile concrete ale acestei constientizari utile pe teoretic si practic.In consecinta, majoritatea specialistilor au cazut de acord ca termenul de "crestere economica" se refera la aspectul cantitativ al procesului si este folosit cu precadere pentru masurarea relatiei dintre lumul factorilor folositi si marimea rezultatelor obtinute, urmarind optimizarea folosirii acestor factori si motivarea deciziilor economice, inclusiv a masurilor de politica economica; termenul de "dezltare economico-sociala" include cresterea economica, dar contine in plus si alte schimbari, indeosebi calitative, inclusiv structurale (influenta structurilor tehnice, economice, sociale si politice asupra cresterii economice), precum si repercusiunile lor asupra calitatii vietii (de la nivelul de trai al populatiei, la calitatea mediului ambiant); termenul de "progres istoric" sau "progres economico-social" a fost utilizat in legatura cu sensul miscarii economice (pasul inainte realizat in comparatie cu trecutul). Absolutizarea aspectelor cantitative si accentuarea unor iluzii legate de cresterea economica au dus, cu timpul, la discreditarea partiala a termenului de "crestere economica" si tendinta de inlocuire a acestuia cu cel de "dinamica economica", mai ales "dinamica macroeconomica". Este reprezentativa in acest sens, lucrarea lui R. F. Harrod "Dinamica economica" (1973). Studiile bazate pe paradigma marxista folosesc, cu precadere, termenul clasic de "reproductie largita", ca, de exemplu, O. Lange in lucrarea "Teoria reproductiei si acumularea" (1969), S. Amin in lucrarea "Acumularea la scara mondiala. Critica teoriei subdezltarii" (1970) si Shinzaburo Koshimura in lucrarea "Teoriei reproductiei capitalului si acumularea" (1975)1. Dinamismul problematicii si diversitatea metodologiilor. in comparatie cu secolul al XVlIl-lea, cind au fost puse bazele macroanalizei si au fost formulate primele elemente de dinamica economica (Quesnay, Smith, Ricardo, Malthus, Say), problematica teoriilor despre cresterea economica s-a imbogatit necontenit, mai ales in decursul secolului XX. Liberalii clasici au pus accent pe doi factori fundamentali ai cresterii economice (munca si capitalul), insistind asupra rolului creator al muncii, inclusiv diviziunea sociala, interna si internationala a acesteia, precum si asupra potentarii acestora de catre capital si acumularea lui, manifestindu-si ingrijorarea atit fata de tendinta de crestere a populatiei, cit si fata de tendinta de scadere a ratei profitului.In secolul XIX, ginditorii antiliberali (socialisti, romantici, marxisti, radicali, eterodocsi etc.) au atras in discutie unele probleme mai dificile, printre care interactiunea dintre cresterea economica si repartitie, disproportiile care insotesc acest proces, inclusiv crizele economice si importanta relatiilor economice internationale pentru depasirea lor.In secolul XX, dar mai ales in perioada de dupa al doilea razboi mondial, atentia economistilor s-a concentrat asupra importantei investitii Modelele de crestere economica se diferentiaza dupa baza lor teoretica: modele keynesiste, postkeynesiste, neoclasice, marxiste (socialiste), radicale, mixte etc. Controversele la care au dat nastere modelele de crestere economica si teoriile elaborate pe baza lor, criticile reciproce pe care si le-au adus protagonistii diferitelor teorii si, mai rar, dialogul pe aceste teme au contribuit la maturizarea si dezltarea gindirii economice referitoare la aceasta problematica. Ca urmare, au avut loc imprumuturi de termeni, tehnici de calcul si investigare etc. intre economistii apartinind unor curente diferite de gindire economica, indeosebi in legatura cu masurarea cheltuielilor si a rezultatelor, calculul economic al folosirii optime a resurselor etc. Premise diferite ale unei teorii generale a cresterii economice. in functie de importanta practica a diferitelor probleme legate de cresterea economica (acumulare, investitii, progres tehnic, surse energetice si de materii prime, dinamica demografica etc), precum si de specializarea economistilor in diferite domenii ale complicatei stiinte economice, la inceput au fost abordate probleme partiale ale cresterii economice. Cele mai multe studii s-au referit la dimensiunea si eficienta investitiilor pentru asigurarea unei rate determinate a cresterii, la functiile de productie si posibilitatile de substituire a muncii prin capital pentru a obtine o crestere economica determinata, la tipuri diferite de rate ale cresterii, la relatia dintre cresterea economica si cresterea demografica, la rolul progresului tehnic in cresterea economica si diferite tipuri de progres tehnic etc. Un bilant al realizarilor obtinute in prima parte a perioadei postbelice in modelarea si teoretizarea cresterii economice poate fi gasit in sinteza intocmita de Asociatia economica americana si Societatea economica regala (din Marea Britanie), publicate sub genericul de "Surveys of Economic Theory" ("Scurta trecere in revista sau privire de ansamblu asupra teoriei economice") in anul 1965, partea referitoare la "Teoria cresterii economice" fiind semnata de J. H. Hahn si C. O. Matthews. Specilistii in aceste probleme au recurs si la sprijinul istoriei pentru a compara conditiile si modalitatile de infaptuire ale cresterii economice la diferite popoare si in diferite secole, cum procedeaza de exemplu, W.W. Rostow in lucrarile "Procesul cresterii economice" (1953) si "Stadiile cresterii economice" (1956/1960) sau D. Paige in studiul "Cresterea economica: ultima suta de ani" (1961). area diferitelor modele si ipoteze de crestere economica a condus spre concluzia ca sint, nu numai posibile, dar si necesare o serie de generalizari teoretice, fapt care dat nastere unor lucrarii mai cuprinzatoare cu caracter teoretic, cum au fost, de exemplu, lucrarea lui A.S. Lewis "Teoria cresterii economice" (1955), sau a lui P. A. Baran "Economia politica a cresterii economice" (1957). Pe masura aprofundarii acestei tematici, specilistii au abordat probleme din ce in ce mai complexe, legate de una din aspiratiile majore ale omenirii (silitatea, echilibrul, cresterea constanta, deplina ocupare a miinii de lucru etc), analizate, de exemplu, in lucrarile lui Joan Robinson (Acumularea capitalului - 1956, Eseuri in teoria cresterii economice - 1962), Michio Morishima (Silitate, echilibru si crestere - 1964), legate de asemenea, de unele dificultati cu care se confrunta cresterea economica, indeosebi crizele economice, inflatia si ciclicitatea, analizate in lucrari semnate de R. F. Harrod (Ciclul economic, 1936), J. A. Schumpeter (Ciclul de afaceri - 1939), J. R. Hicks (O contributie la teoria ciclului economic - 1950), J. S. Duesenbery (Ciclul economic si cresterea economica - 1958), H. Guitton (Fluctuatiile si cresterea economica - 1964) etc. Au fost intreprinse si unele tentative de a desprinde particularitati ale cresterii economice in functie de sistemele economice existente in diferite tari, cum procedeaza, de exemplu, S. Mactoux in lucrarea "Cresterea economica si sistemele economice" (1976). In ce priveste elaborarea unei teorii generale a cresterii economice, S. Kuznets considera ca aceasta este o intreprindere dificila si complicata. in lucrarea sa "Crestere economica si structura" (1965), S. Kuznets apreciaza ca pentru atingerea acestui obiectiv este necesara reunirea concluziilor formulate in ce priveste cinci grupe de procese ale caror tendinte "par a se impleti intotdeauna in tesatura cresterii economice" si anume: cresterea populatiei, cresterea stocului de cunostinte, procesele pe termen lung de adaptare a fiecarei tari la potentialul ei de crestere, relatiile economice externe ale tarilor, atit in conditii de cooperare, cit si de conflict, precum si legaturile reciproce dintre toate aceste componente2. Ca obiect al unei teorii economice generale, cresterea economica este, dupa aceeasi apreciere, "o combinatie de elemente transnationale, internationale si intranationale; printre elementele din prima categorie (transnationale - n.ns. - SSS) de insemnatate mai mare sint lumul cunostintelor umanitatii si caracteristica lor durabila decurgind din homo sapiens; cresterea economica din cadrul unei natiuni pe durata oricarei perioade istorice este rezultatul interactiunii dintre institutiile si modelele de comportament create de potentialul cuprins in stocul de cunostinte, indiferent daca acest potential a fost deja sau nu a fost utilizat de alte natiuni; cresterea economica este un proces care presupun*; anumite costuri, atit in ce priveste spartura pe care o produce in complexul de institutii, interese mostenite, cit si pretul (costul sansei nefolosite: "opportunity cost" in origina! -n.ns. - SSS) resurselor pe care le necesita; si tocmai, pentru ca cresterea economica are un cost asa de mare (si pentru ca rezolvarea tensiunilor create de aceste ocazii dau nastere, in mod ineviil, la alte tendinte si conflicte) rolul statului si al altor institutii sociale este de importanta strategica"3. Autorul avertizeaza impotriva pericolului de dogmatizare a teoriilor cresterii economice daca ele sint rupte de contextul concret-istoric, empiric in care au fost elaborate. Referindu-se la "cresterea economica moderna", asa cum s-a desfasurat ea din secolul XVIII pina in prezent in tarile numite "dezltate", dar care cuprind mai putin de un sfert din populatia omenirii, S. Kuznets semnaleaza sase trasaturi esentiale ale acesteia, privind, ritmurile, structurile si consecintele ei si anume: rate ale cresterii produsului total, produsului pe locuitor si populatiei (care au marcat sporirea acestora de 5-l5 ori in decurs de un secol, intr-un ritm de citeva ori mai mare decit in perioada premoderna); rata inalta a productivitatii muncii, aceasta din urma (munca) fiind considerata principalul factor de productie; ritmul rapid al transformarilor structurale din economie (relatia dintre ramurile economiei nationale, dintre unitatile de diferite dimensiuni, dintre grupurile socio-profesionale etc); schimbari rapide in structurile sociale si in mentalitati (ideologii) ca urmare a urbanizarii crescinde si a laicizarii problemelor economic-sociale; cresterea puterii tehnologiei care a ajutat tarile dezltate sa atraga in reteaua economiei mondiale practic toate tarile lumii si faptul ca efectele acestei cresterii economice sint limitate pentru majoritatea covirsitoare a omenirii (3/4 din aceasta)4. Consecintele "explozive" ale cresterii economice moderne si multiplele ei "costuri" (in parte, ascunse) ca si imensele decalaje in cresterea economica dintre tarile dezltate si tarile in curs de dezltare constituie importante sfidari si stimulente pentru teorie, pentru stiinta economica in ansamblu. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
