StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
  
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
economie ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Gindirea economica din romania de la inceputuri

Gindirea economica din tarile romane in perioada de tranzitie de la feudalismul tirziu la economia moderna de piata (mijlocul secolului xviii - mijlocul secolului xix)
Schimbarile care au avut loc in economia tarilor din Europa Apuseana dupa marile descoperiri geografice din secolele XV si XVI, dezvoltarea comertului la mare distanta, generalizarea economiei moderne de piata si inceputurile procesului secular de formare a economiei mondiale au influentat intr-o masura mai mare sau mai mica si economia, respectiv cultura din tarile Europei Rasaritene, inclusiv cele din tarile romane.
Metamorfozele feud


alismului tirziu si problematica gindirii economice in perioada de tranzitie spre economia moderna de piata. Plasate la periferia dezvoltarii economico-sociale moderne, ca urmare a imenselor sacrificii umane si materiale pe care au fost silite sa le faca pentru salvarea existentei proprii, cit si pentru apararea civilizatiei europene occidentale de pericolul invaziilor turcesti, tarile romane se inscriu mai tirziu si mai dificil pe traiectoria modernitatii.
Jugul secular al dominatiei straine (otomane, austro-ungare si rusesti) suportat de romanii din diferite provincii ale tarii si, implicit, mentinerea mult mai tirzie (cu peste un secol) a unor structuri medievale, rigide, opace sau chiar ostile prefacerilor in sens modern, explica manifestarea mult mai dificila si mai tirzie a unor semne vizibile ale innoirii economico-sociale pe teritoriul tarilor romane.In ciuda conservatorismului si conformismului majoritatii domnitorilor fanarioti din tarile romane, secolul XVIII apare totusi ca un secol de prefaceri in directia modernizarii: in prima parte mai timid si preponderent pe spiritual, iar in a doua parte si in domeniul economico-social, indeosebi ca urmare a reformelor lui C. Mayrocordat( 1746, 1749).In ciuda obstructiilor manifestate de cercurile conservatoare privilegiate impotriva modernizarin tarilor romane si in pofida eforturilor repetate ale unora dintre ele de a acapara rezultatele poziti ale prefacerilor pe care nu le-au putut stavili, ritmul progresului economico-social si cultural s-a accelerat. Acest lucru este dodit de intensificarea legaturilor dintre romanii care erau despartiti prin granite politice artificiale impuse de marile puteri imperiale, de procesul de formare a pietei interne, a natiunii romane si a constiintei nationale a poporului roman. Acest lucru este dodit, de asemenea, de impletirea tot mai strinsa a luptei de eliberare nationala cu lupta de eliberare sociala de la rascoala lui Horea, Closca si Crisan din Transilvania in anul 1784 la revolutia pandurilor condusa de ludor Vladimirescu in 1821, la miscarile antifeudale si de afirmare a unitatii si suranitatii poporului roman, care au culminat cu revolutiile democratice din anul 1848, incheindu-se, provizoriu, cu unirea Tarii Romanesti si a Moldoi prin alegerea aceluiasi domnitor in persoana lui Alexandru loan Cuza in anul 1859.
Comparind situatia tarilor romane pe timpul lui C. Mavrocordat (1730 - 1769), cu cea din timpul lui A. 1. Cuza (1859 - 1866), progresul lor pe linia modernitatii este vizibil si indiscuil, ceea ce impune identificarea marilor probleme economico-sociale aflate la ordinea zilei, care in prima jumatate a secolului XIX erau net diferite de problemele economice traditionale.In esenta, este vorba de probleme care derivau din criza feudalismului tirziu in tarile romane si din procesul de constituire a unor structuri poiitico-economice moderne si a relatiilor corespunzatoare intre ele.
Particularitatile dezvoltarii natiunii romane in aceasta perioada, mai ales farimitarea ei politica artificiala in mai multe state aflate sub dominatia straina a unor imperii absolutiste retrograde, au conditionat strinsa legatura si permanenta interdependenta dintre viata economica si cea politica. In aceste conditii, problema economica-cheie a perioadei respecti era problema agrara, respectiv necesitatea urgenta a inlaturarii structurilor feudale anacronice si ineficiente si adoptarea de institutii economice liberale si stimulatoare pentru producatorii directi (pe atunci mai ales taranii) pentru a-i determina sa imbunatateasca in mod substantial metodele de lucru si rezultatele obtinute cu ajutorul lor. Problema politica-cheie in aceasta perioada era infaptuirea unitatii tuturor romanilor si faurirea unui stat national unitar si independent roman, capabil sa reprezinte si sa protejeze interesele proprii in relatiile cu alte tari si sa stimuleze modernizarea economiei in interior, in conditiile unor schimbari dramatice ale raportului de forte, atit pe intern cit si pe international.
Daca in prima parte a secolului la care ne referim accentul a fost pus pe demolarea structurilor politico-sociale medievale inchite, treptat, accentul dezbaterilor poiitico-economice se deplaseaza spre latura constructiva a procesului, cautind solutii, cai si metode, modele si sugestii pentru evolutia moderna a economiei si a societatii romanesti in ansamblu. in aceste conditii a sporit considerabil interesul militantilor pe social si al specialistilor pentru problemele economice teoretice, pentru economia politica, istoria economica si istoria gindirii economice, pentru statistica, pentru institutiile de credit si mijloacele de transport si comunicatie, pentru literatura economica si controrsele teoretice din acest domeniu pe international.
Perceperea si analiza acestor probleme, dar mai ales solutiile preconizate pentru ele au prilejuit aprinse controrse teoretice, istorice si practice intre promotorii diferitelor puncte de dere, in functie interesele pe care le reprezentau fiecare si de formatia intelectuala a fiecarui ginditor. Gruparea ginditorilor respectivi dupa interese si afinitati principial-metodologice va conduce spre formarea unor curente de gindire economica, a caror natura va deni mai vizibila in intervalul de timp cuprins intre revolutia pandurilor condusa de Tudor Vladimirescu (1821) si revolutiile din 1848 din cele trei tari romanesti: Transilvania, Muntenia si Moldova.
De la iluminism la liberalism si democratie pe teritoriul tarilor romane in decursul secolului XVIII. Ideile umaniste si patriotice expuse in scrierile cronicarilor romani de la sfirsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIII, dar mai ales in scrierile lui D. Cantemir, se vor raspindi si consolida in tot decursul secolului XVIII, cu precadere in Transilvania, unde poporul roman si carturarii sai aau de luptat de secole impotriva dublei asupriri - feudale si nationale -, impotriva discriminarilor consacrate de legislatia feudala, austriaca si maghiara, fata de cea mai numeroasa populatie din aceasta provincie - romanii -, nerecunoscind egalitatea in drepturi a natiunii romane cu celelalte trei nationalitati conlocuitoare minoritare ca numar, maghiarii, sasii si secuii.
Sub influenta rationalismului si iluminismului din Europa Apuseana, aceste idei vor deni suportul rendicarilor formulate de carturarii patrioti si progresisti in derea eliberarii natiunii romane, in plin proces de constituire, de multiplele forme de asuprire sociala (feudala) si nationala (asuprirea straina si discriminarea fata de alte natiuni pe economic, politic si cultural).
Momentele hotaritoare ale dezvoltarii gindirii iluministe din tara nostra in decursul secolului XVIII, indeosebi in Transilvania, le-au constituit: activitatea desfasurata de episcopul Inochentie Micu Clain (1692 - 1768) in apararea drepturilor natiunii romane, contributia Scolii Ardelene la formarea si dezvoltarea constiintei nationale a romanilor in aceasta lupta impotriva asupririi feudale si a dominatiei straine, sistematizarea rendicarilor economice si politice in cele doua petitii adresate de carturarii romani din Transilvania imparatului de la Viena in anul 1791 ("Supplex Libellus Valachorum"), in speranta ca acesta ar fi dorit sa atenueze abuzurile privilegiatilor feudali straini si sa recunoasca egalitatea in drepturi a natiunii romane cu celelalte trei nationalitati conlocuitoare, speranta care nu s-a confirmat insa.
Programul politic al episcopului Inochentie Micu (1728 - 1751) a avut si o serie de implicatii economice. Argumentele invocate de el in spirijinul egalitatii romanilor cu celelalte natiuni conlocuitoare se refereau atit la prioritatea istorica a romanilor (chimea lor mult mai mare si continuitatea lor pe aceste teritorii), cit si la superioritatea lor numerica (fiind mult mai numerosi decit celelalte trei etnii luate impreuna), respectiv contributia mult mai substantiala a romanilor la sarcinile economice ale statului feudal si ale administratiei locale. in consecinta, episcopul solicita restituirea chilor drepturi si libertati economice ale romanilor, printre care: desfiintarea iobagiei si a restrictiilor in practicarea meseriilor, reducerea robotei (muncii fortate) si a impozitelor, restituirea dreptului lor asupra paminturilor si padurilor etc33.
Urmasii episcopului in lupta de emancipare a romanilor din Transilvania, cunoscuti sub numele colectiv de Scoala Ardeleana, au deplasat accentul pe pirghia culturala a formarii constiintei nationale, pe invatamint si studii istorice care evidentiaza unitatea de origine, limba, cultura si traditii a romanilor din toate provinciile tarii, chimea si continuitatea lor pe acest teritoriu si deci legitimitatea egalitatii lor cu alte natiuni si a eliberarii lor din strinsoarea institutiilor feudale anacronice. Principalii reprezentanti ai Scolii Ardelene au fost: Samuil Micu - Clain (1745 - 1806), Petru Maior (1760 - 1821), Gheorghe Sincai (1754 - 1816) si Ion Budai Deleanu (aproximativ 1760 - 1820).
Principalele lor lucrari istorice au fost: "Istoria si lucrurile si intimplarile romanilor" (1800) de S. Micu-Clain, "Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia" (1812) de Petru Maior si "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" (1797 - 1809) de Gh. Sincai.
Criticind superstitiile si ignoranta, reprezentantii Scolii Ardeleme fac apel la ratiune si cultura, cred in ordinea naturala si in miscarea lucrurilor, critica feudalismul, considerind, asa cum scrie S. Micu-Clain ca iobagia este "un fel de sclavie ina" in care poporul este "sluga si rob, ignorant si intunecat, sarac si nenorocit"34.
Aripa moderata a Scolii Ardelene, care cuprinde si pe semnatarii memoriului Supplex Libellus Valachorum (1791), respectiv S. Micu-Clain, Gh. Sincai, I. Piuariu-Molnar (1749-l825) etc a pus accentul pe ideea iluminista a ridicarii culturale a maselor si pe bunavointa puternicilor zilei in satisfacerea rendicarilor politico-economice ale poporului roman, sperante care s-au dodit nejustificate.
Aripa radicala a Scolii Ardelene reprezentata in special de I. Budai-Deleanu (1760-l820), care a scris poemul "Trei viteji" si epopeea eroic-comica si istorica "Tiganiada", a depasit iluminismul si liberalismul, formulind o critica mult mai ascutita la adresa feudalismului perimat si a diferitelor feluri de asupritori si enuntind o serie de rendicari profund democratice, incepind cu egalitatea intre oameni, dreptul celor asupriti la insurectie si optiunea pentru republica, drept cea mai democratica forma de gurnare, in opozitie cu monarhia, bazata pe privilegii si generatoare de despotism.
Rascoala lui Horea, Closca si Crisan din 1784 impotriva feudalilor si asupritorilor straini a constituit o dovada a insuficientei reformismului luminat si a legitimitatii pozitiei adoptate ulterior de aripa radicala a Scolii Ardelene.In ciuda reprimarii singeroase a acestei rascoale taranesti, ea a constituit un argument greu de ignorat in favoarea rezolvarii celor doua probleme cheie ale momentului istoric respectiv: problema agrara si problema nationala.In "Ultimatumul" adresat de Horea nobililor feudali se rendica desfiintarea nobilimii si a marilor proprietati feudale, confiscarea intregului pamint detinut de nobili si impartirea lui taranilor, desfiintarea iobagiei, obligatia fostilor nobili de a plati impozit statului la fel ca toti ceilalti locuitori, eliberarea tuturor taranilor aflati in inchisorile din tara35. Acesta era cel mai radical program de lupta antifeudala formulat pina la acea data, apreciat de catre N. Balcescu, pe buna dreptate, ca program al revolutiilor viitoare in apararea drepturilor natiunii romane.
Platforma ideologica a revolutiei pandurilor exprimata de Tudor Vladimirescu in "Proclamatia de la Tismana" (1821)36. Raspindirea iluminismului si liberalismului in toate tarile romanesti a continuat si in primele decenii ale secolului XIX. Rezultatul acestui proces 1-a constituit infiintarea de scoli in limba romana, mai ales prin grija lui Gh. Lazar in Tara Romaneasca si Gh. Asachi in Moldova, dezvoltarea culturii nationale si inmultirea carturarilor patrioti, cu deri progresiste, multi dintre ei transformindu-se in militanti activi pe poltic pentru modernizarea societatii romanesti.
Dezvoltarea culturala a tarilor romane a favorizat mai buna intelegere a tensiunilor politice si sociale din acel timp si adeziunea unei importante parti a opiniei publice la incercarile de solutionare a acestor tensiuni in interesul propasirii tarii in ansamblu si al imbunatatirii nilului de viata a intregii natiuni.
O etapa hotaritoare in maturizarea luptei antifeudale si in radicalizarea rendicarilor economico-sociale cu caracter democratic a constituit-o revolutia pandurilor din 1821 condusa de Tudor Vladimirescu. Programul ideologic al acestei revolutii nationale antifeudale a fost expus in scrisorile si declaratiile lui T. Vladimirescu, in primul rind, in "Proclamatia de la Tismana" adresata de el poporului in ianuarie 1821 pentru a explica obiectile urmarite si metodele folosite, dorind sa obtina astfel sprijinul opiniei publice progresiste din tara, in principal al taranimii asuprite, al mestesugarilor si negustorilor si al micilor boieri.
Urmarind initial scuturarea jugului turcesc si cucerirea independentei de stat, miscarea lui T. Vladimirescu a fost conceputa ca o insurectie armata generala, sub lozinca "Dreptate si slobozenie", ceea ce insemna largirea considerabila a obiectilor ei, si ulterior, trecerea de la rezolvarea problemei nationale la rezolvarea problemei sociale, la desfiintarea privilegiilor si infaptuirea egalitatii intre toti locuitorii tarii, inclusiv a libertatii taranilor.
Proclamatia de la Tismana se adresa tuturor locuitorilor tarii, chemindu-i la lupta impotriva tuturor categoriilor de asupritori ("balaurii care ne inghit de vii"), cei care dispuneau de "are rau agonisita", cei care au robit poporul si a caror are trebuia jertfita.
Considerind rinduielile existente in Tara Romaneasca drept rele, nedrepte si asupritoare, proclamatia lui Tudor Vladimirescu cheama poporul la lupta impotriva lorjustificind revolutia declansata prin cuvintele "Nici o pravila nu opreste pe om de a intimpina raul cu rau".
Mesajul revolutionar al miscarii lui T. Vladimirescu a fost sintetizat in definitia data de el patriei prin care intelegea "poporul si nu tagma jefuitorilor", nu minoritatea privilegiatilor.
Desi miscarea lui T. Vladimirescu a fost infrinta, ca urmare a tradarii lui si a coalizarii fortelor conservatoare si reactionare din interior si din afara tarilor romane, mesajul ei revolutionar a stimulat in continuare amplificarea miscarii antiotomane si antifeudale, contribuind la dezvoltarea gindirii sociale progresiste, liberale, democratice si revolutionare, precum si la inlaturarea domniilor fanariote din tarile romane.In aceste conditii sporeste considerabil interesul carturarilor tarii pentru problemele economice, apar publicatii de specialitate si periodice consacrate problemelor economice, prinde contur tot mai clar specializarea unor oameni de cultura in probleme economice, avind drept rezultat, pe termen lung, autonomizarea gindirii economice din tara noastra, in perspectiva caracterului iminent al abolirii feudalismului si al tranzitiei la economia moderna de piata.
Principalele curente de gindire economica din tarile romane in perioada 1821 - 1859. Deceniile care au gravitat in jurul revolutiei lui T. Vladimirescu (1810-l830) au marcat dezvoltarea gindirii economice in tarile romane. Oamenii de cultura proniti din medii foarte dirse (boieri luminati mari si mici, negustori, medici, istorici etc.) manifestau un interes crescind pentru problemele economice. Pe baza unor atii cu economia tarilor din apusul Europei, ei deplingeau inapoierea economica a tarii, slaba valorificare a resurselor ei naturale, nilul de viata mizer al majoritatii populatiei, slaba dezvoltare a mestesugurilor, industriei si comertului, inapoierea agriculturii etc. si le explicau prin modul anacronic de gurnare, lipsa de cunostinte si slaba cointeresare a celor ce munceau efectiv.
Contributii interesante in aceste privinte ne-au ramas de la ginditori cum au fost: Dionisie Fotino (1777 - 1821), Constantin Radovici din Golesti (1777-l830), cunoscut sub numele prescurtat de Dinicu Golescu, si dr. Constantin Caracas (1773-l828).In lucrarea sa "Istoria chii Dacii acum a Transilvaniei, Valachiei si Moldoi" (1818), D. Fotino dezaproba despotismul, pe care-l considera vinovat de starea economica a tarilor romane, critica sistemul fiscal feudal (birul pe persoane), bazat pe discriminari, privilegii si abuzuri si se pronunta pentru reforme economice cu caracter democratic (impozitul pe are aplicabil tuturor locuitorilor fara exceptie). El deplinge, de asemenea, slaba dezvoltare a meseriilor, industriei si comertului din tara noastra, precum si slaba pregatire profesionala a meseriasilor din tarile romane, din cauza asupririi lor de catre gurnantii despotici si de alti privilegiati, "din cauza sclaviei, ca sa nu spun a unei asupriri distrugatoare - cum se exprima autorul"37.In cunoscuta sa lucrare "Insemnare a calatoriei mele Constantin Radovici din Golesti facuta in anul 1824, 1825, 1826" (1826), autorul face o aspra critica sociala a risipei, luxului si egoismului de care dau dovada cei bogati (gurnanti, boieri, negustori), in opozitie cu saracia in care traieste poporul, pronuntindu-se pentru libertatea comertului, dirsificarea productiei, intemeierea de fabrici si luminarea poporului prin scoli. El cere inlaturarea luxului pentru a intemeia "iconomia, vrednicia si munca pamintului cu deschiderea negotului care imbogateste toate imparatiile"38. El critica, de asemenea, slaba preocupare a concetatenilor sai pentru valaorificarea superioara si eficienta a bogatiilor naturale ale tarii. "Mare uba este - scrie D. Golescu - la o tara de a-si scoate tot materialul nefabricarisit, vinzindu-l in alte tari cu un prost pret si apoi sa-l cumpere iarasi cu pret de 30 de ori mai mult. Marea uba este cind o tara in ci cumpara toate lucrurile de prin alte tari si acele nu cumpara nici un lucru fabricarisit dintr-acesta"39.
Dupa revolutia lui T. Vladimirescu si dupa pacea de la Adrianopole (1829), se accentueaza criza feudalismului din tarile romane, se amplifica tensiunile politice dintre boierii conservatori si gruparile sociale cu deri liberale si progresiste, unele foarte radicale, chiar revolutionare.In acest context se amplifica rapid interesul fortelor sociale progresiste pentru problemele economice, teoria si istoria lor, intensificindu-se controrsele teoretice atit in presa de specialitate care se dezvolta cu incepere din deceniul patru al secolului trecut, cit si intr-o serie de studii si lucrari atit concret-istorice, cit si teoretice si de istorie a stiintei economice.
Ziarele si revistele infiintate de George Baritiu (1812 - 1893) in Transilvania (1838 "Foaie pentru minte, inima si literatura", "Gazeta Transilvaniei"), de M. Kogalniceanu (1817 - 1891) in Moldova (1841 - 1845 - "Arhiva romaneasca"; 1844 "Propasirea") si de N. Balcescu (1819 - 1852) in Tara Romaneasca (1845 " Magazin istoric pentru Dacia"), publica valoroase studii si articole istorico-analitice referitoare la problemele economice aflate la ordinea zilei. in aceasta perioada se publica chiar reviste cu caracter economic cum a fost "Foaie pentru agricultura, industrie si negot", editata de M. Kogalniceanu in 1840.
Daca N. Balcescu a excelat in studierea istorica a originii problemelor economice acute din tarile romane la mijlocul secolului XIX, G. Baritiu a pus accentul pe articolele zilnice din presa pentru a explica o serie de notiuni de specialitate mai putin cunoscute (cultura, adevar, barbarie, servitute, sclavie, iobagie, civilizatie, raporturi agrare, economie sociala etc), M. Kogalniceanu a imbinat eruditia istorica si patosul publicistic in discursurile politice in care si-a exprimat parerea despre problemele economice si in materialele publicate in presa (1845 "Despre civilizatie", "Despre pauperism" etc), Nicolae Sutu (1798-l871) acorda o atentie mai mare problemelor economico-teoretice si unor curente de gindire economica raspindite pe european (indeosebi liberalismul clasic) in lucrarile sale "Scurta privire asupra starii econom
ice a Moldovii" (1838) si "Notiuni statistice asupra Moldoi" (1849).
Amplificarea considerabila a gindirii si literaturii economice din tarile romane in deceniile care graviteaza in jurul revolutiilor din 1848 (1840 - 1859), acutizarea unora dintre aceste probleme (mai ales problema agrara), precum si dirsificarea formelor de exprimare a opiniilor economice (articole, studii, lucrari mai ample de specialitate, conferinte, discursuri, polemici, controrse in institutii oficiale cum au fost "Comisia proprietatii" din 1848, divanurile ad-hoc din anii 1857 - 1859, Comisia centrala de la Focsani din 1859 etc), dar mai ales dirsificarea considerabila a punctelor de dere in functie de interesele aparate de fiecare autor si de influentele exercitate asupra lui (politice, sociale, culturale, metodologice etc), permit gruparea acestor ginditori sub forma unor curente de gindire economica.
Formate treptat, in tot decursul primei jumatati a secolului XIX, aceste curente de gindire economica s-au delimitat mai clar in intervalul 1848 - 1859, cind criza feudalismului a atins punctul culminant, iar miscarile antifeudale s-au manifestat cu o intensitate deosebita.
In linii mari este vorba despre patru curente principale de gindire economica, in functie de interesele economice majore ale celor patru mari grupuri sociale implicate in conflictele politico-sociale ale timpului (boierii, clacasii, burghezia, lucratorii de la orase40):
a) gindirea economica feudala a boierilor conservatori, reprezentata de deputatii boieri din Comisia pentru proprietate (1848) si din divanurile ad-hoc (1857/1858), precum si de toti marii boieri cu functii de stat, in frunte cu domnitorii, care doreau mentinerea structurilor feudale sau admiteau schimbari numai in propriul lor avantaj (de exemplu, eliberarea pamintului de orice obligatie fata de tarani, sub pretextul "sfinteniei proprietatii", ceea ce ar fi insemnat proletarizarea fortata a taranilor dependenti). in masura in care Regulamentele Organice (1831 - 1832), adoptate pe timpul ocupatiei rusesti a tarilor romane (1828 - 1834) au sporit considerabil obligatiile in munca ale taranilor (claca, prin fixarea "nartului"), ele constituiau suportul ideologic-legislativ al gindirii economice conservatoare a marilor boieri in prolemcle economice, chiar daca in alte privinte au formulat unele masuri poziti. Reprezentativa pentru curentul feudal conservator este lucrarea lui Barbu Catargi publicata in limba franceza la Bruxelles sub titlul "Starea sociala a principatelor dunarene" (1856).
b) gindirea economica liberala reunea pe toti ginditorii care sustineau schimbari mai mult sau mai putin substantiale in organizarea societatii romanesti, preconizind masuri antifeudale radicale (desfiintarea boierimii, desfiintarea iobagiei, libertatea economica, unitatea tuturor romanilor si independenta statului national, dezvoltarea industriei, comertului, creditului, cu un cuvint, dezvoltarea economiei moderne de piata) sau numai masuri moderate de modernizare a unor laturi ale societatii romanesti. Baza sociala eterogena a acestui curent de gindire economica (negustori, meseriasi, industriasi, boieri mici si mijlocii, unii boieri mari interesati in agricultura comerciala si in industrie etc) au dus la subdivizarea lui in doua nuante de liberalism: liberalismul radical sau democrat care aa o atitudine antifeudala mai ferma, tinind seama si de intersele generale ale tarii, inclusiv ale taranimii, reprezentat de ginditori cum au fost: M. Kogalniceanu, A. 1. Cuza, G. Baritiu, C. A. Rosetti, V. Malinescu etc. si liberalismul moderat care a adoptat o atitudine antifeudala mai atenuata, ocolind in mod prudent problemele economice ale taranimii, sustinind modernizarea tarii, dar menajind si interesele marilor proprietari funciari printre care se numarau si ei, nuanta reprezentata de ginditori cum au fost I.C. Bratianu, N. Sutu, A. Moruzi, 1. Ghica etc41.
c) gindirea economica democratica, denumita si democrat - revolutionara reprezenta pozitia cea mai avansata in problemele economice ale timpului si reunea pe intelectualii foarte apropiati de interesele majore ale natiunii romane in ansamblu, inclusiv ale taranimii libere si dependente, care doreau sa scuture rapid si definitiv jugul asupririi feudale, cu reprezentantii nemijlociti ai taranimii, deputati in diferite organisme obstesti sau statale (comisia pentru proprietate, divanurile ad-hoc etc). Din acest curent de gindire economica au facut parte fruntasi ai revolutiilor din 1848 si luptatori pentru unitatea tuturor romanilor si independenta lor nationala cum au fost Nicolae Balcescu, Avram lancu, Eftimie Murgu, Alexandru C. Golescu-Negru, Cezar Boliac, Ion lonescu de la Brad, Alecu Russo, C. Negri precum si deputatii taranilor clacasi din Comisia pentru proprietate din Tara Romaneasca, (de ex. preotul Neagu, Gh. Scurtulescu, D. Lipan, Ene Cojocaru, Stancu Stanica) si din divanurile ad-hoc (de ex. loan Roata si alti deputati pontasi din Moldova). Principalele caracteristici ale acestui curent de gindire economico-sociala si politica erau: democratismul consecnt, incepind cu deplina libertate si egalitate intre toti oamenii si mergind pina la republica drept forma de stat, unitatea tuturor romanilor si independenta statului lor national, abolirea institutiilor feudale si improprietarirea taranilor cu cea mai mare parte din pamintul aflat in stapinirea boierilor, minastirilor si statului, in principiu fara nici o desubire, deplina libertate de actiune a agentilor economici, modernizarea economiei nationale si ridicarea nilului de viata si de cultura ale populatiei. Exponentul cel mai reprezentativ pentru acest curent de gindire economica a fost Nicolae Balcescu prin opera sa consacrata revolutiei romane de la 1848, problemei agrare si unitatii nationale a tuturor romanilor, strategiei dezvoltarii Romaniei unite, libere si independente.
d) elemente de gindire economica socialist-utopica prezente in scrierile lui Theodor Diamant (1800 - 1850) si in incercarea lui practica de a organiza o "societate agronomica si manufacturiera" pe mosia lui M. Balaceanu de la Scaieni - Prahova (1835), experienta inspirata de conceptia socialistului utopic francez Ch. Fourier privind falansterul. Popularizarea ideilor lui Fourier si adaptarea lor la realitatile din tara noastra au fost incercate de Th. Diamant in putinele lui scrieri, mai ales in studiul "Catre prietenii libertatii, ai justitiei si ai ordinii. Despre un mijloc prin care sa inceteze lupta intre cei care au si cei care n-au, fara a lua de la cei care au" (1833) si "Proiectul pentru infiintarea unor colonii agricole - industriale in Moldova" (1835).
Destinul celor patru curente principale de gindire economica, precum si evolutia personalitatilor care s-au incadrat in ele au fost foarte schimbatoare, sinuoase.
Sfera de cuprindere a gindirii conservatoare s-a restrins treptat, pe masura tranzitiei de la structurile feudale spre economia moderna de piata, si obiectile urmarite s-au modificat in mod substantial dupa adoptarea legii pentru reforma agrara din 1864. Curentul dominant devine liberalismul al carui centru de interes se va deplasa spre industrie, iar distmta dintre radicali si moderati va imbraca ulterior forma deosebirii dintre protectionisti si liberschimbisti. Influenta socialismului utopic a fost redusa si efemera, datorita conditiilor economico-sociale diferite de cele din tarile europene dezvoltate, mai ales ca la noi, problema economica cheie era la mijlocul secolului trecut problema agrara si nu cea muncitoreasca.In aceste conditii, desi aa adepti relativ mai putini, dar cu convingeri mai ferme, curentul democrat - revolutionar a atins cele mai inalte cote in abordarea si rezolvarea problemelor economice aflate in discutie in deceniile de la mijlocul secolului al XlX-lea, asa cum rezulta indeosebi din lucrarile lui N. Balcescu (1819 - 1852) si Alexandru G. Golescu-Negru ( 1819 - 1881).In ce priste evolutia diferitelor personalitati care au ilustrat aceste curente, unele si-au aparat ideile inaintate cu consecnta, cum a fost cazul lui N. Balcescu, A. lancu, M. Kogalniceanu, Gh. Baritiu, iar altele se metamorfozeaza, deplasindu-se spre atitutini mai moderate, cum s-a intimplat, de pilda, cu 1. Ghica, A. Golescu-Negru sau I. lonescu de la Brad, aflati initial pe pozitii asemanatoare sau apropiate de pozitia radicala, revolutionara a lui N. Balcescu42.
Coordonate definitorii ale operei economice a lui Nicolae Balcescu (1819 -l852). Desi a trait extrem de putin (33 ani) si a avut o viata extrem de zbuciumata (sanatate subreda, solicitari multiple, adrsitati politice numeroase etc), Nicolae Balcescu s-a impus ca o personalitate complexa de prima marime in istoria poporului roman, ca om politic si cercetator (istoric, politolog si economist), ca diplomat si om de cultura, in calitate de conducator al miscarii revolutionare din tarile romane in 1848.
Activitatea stiintifica a lui N. Balcescu ca cercetator al istoriei poporului roman a constituit o latura a activitatii lui politice de luptator pentru dreptate, egalitate, libertate si democratie. Gindirea lui economica s-a impletit cu teoria lui politica si amindoua au constituit pirghii in lupta lui revolutionara pentru progresul patriei sale si interesul celor asupriti, in general.
Cele doua coordonate definitorii ale gindirii economico-sociale si politice a lui N. Balcescu au fost problema agrara si problema nationala care se intrepatrundeau reciproc. Problema agrara reprezenta esenta istoriei si destinului feudalismului din tarile romane, iar problema nationala reprezenta mijlocul de redobindire a independentei, uzurpate de cotropitorii straini. Ambele probleme constituiau trepte si fatete distincte ale miscarii revolutionare pentru trecerea de la structurile medievale, denite anacronice, spre formele de viata moderna.
N. Balcescu si-a expus ideile economice inainte de revolutia din 1848 in studiul "Despre starea sotiala a muncitorilor plugari in principatele romane in deosebite timpuri" (1846), iar dupa revolutie in lucrarea "Reforma sociala la romani" (1850), pastrata in manuscris pina in 1948 cind a vazut pentru prima oara lumina tiparului. Pe baza acestui manuscris, Balcescu a pregatit textul in limba franceza al lucrarii "Chestiunea economica a principatelor romane" pe care o va publica in acelasi an (1850) la Paris.
Importante precizari si nuantari cu privire la dezvoltarea poporului roman si particularitatile miscarii revolutionare din prima jumatate a secolului XIX aduce N. Balcescu in lucrarea "Istoria Romanilor sub Mihai Voda Viteazul", in studiile "Trecutul si prezentul" (1850), "Mersul revolutiei in istoria romanilor" (1850), in artricolul care i-a fost atribuit "Despre improprietarirea taranilor", publicat in "Poporul suran" (1848), precum si in bogata corespondenta purtata cu alti fruntasi ai revolutiei din 1848, indeosebi scrisoarea adresata lui Al. Golescu-Albu la 4 martie 185044.
a) Problema agrara. Pentru a dezvalui radacinile crizei in care se gasea societatea romaneasca la mijlocul secolului XIX si dimensiunile reale ale problemei agrare, care era in centrul acestei crize, Balcescu a intreprins minutioase studii privind istoria feudalismului din tara noastra.
Cu acest prilej el a subliniat rolul esential al proprietatii, cu precadere a celei funciare in intelegerea starii de lucruri si in solutionarea crizei feudalismului, respectiv a problemei agrare, in mod pozitiv, in sensul tranzitiei spre o societate moderna, libera si democratica.
Pe baza materialului istoric cercetat, N. Balcescu formuleaza interesante concluzii privind geneza si evolutia marii proprietati funciare boieresti, considera ca la baza acestui proces a stat uzurparea paminturilor aflate in proprietatea comunitatii satesti de catre capii sau sefii lor militari si religiosi, ca deci la baza mosiilor boieresti nu au stat munca si vitejia boierilor, cum pretindeau ei in mod retoric, ci un "sir de acte de jaf si spoliatiune".
Ca urmare a uzurparii dreptului traditional de proprietate al comunitatilor taranesti de catre capii lor, deniti boieri, au fost incalcate si libertatile initiale ale locuitorilor satelor, arata N. Balcescu, si le-au fost impuse o serie de obligatii in munca, in produse si in natura, intarite prin interdictia de a se misca in mod liber, ceea ce a dus la statornicirea unor relatii de dependenta a majoritatii poporului fata de boieri si la agravarea lor ulterioara (legarea de glie, serbia, iobagia).
Analiza istorica a relatiilor de dependenta a taranilor fata de boieri 1-a condus pe N. Balcescu la concluzia ca asuprirea feudala a imbracat trei forme principale si anume: claca (munca fortata), dijma sau zeciuiala (obligatiile in produsei si dajdiile catre stat (impozitele). Pe masura trecerii timpului s-au agravat obligatiile feudale, atit din punct de dere cantitativ (au sporit zilele de claca si au crescut pretentiile in produse ale boierilor), cit si calitativ (de la claca s-a trecut la serbie sau iobagie, respectiv de la prestarea muncii fortate pe rezerva boiereasca de pamint la legarea taranilor de mosia pe care locuiau si posibilitatea boierului de a-i vinde odata cu aceasta). Prin aceasta, N. Balcescu a contribuit la analiza rentei funciare feudale (in munca, in produse, in bani).
N. Balcescu a semnalat rolul negativ al regulamentelor organice adoptate in cele doua tari romanesti in timpul ocupatiei rusesti in ce priste agravarea dependentei taranilor clacasi, prin triplarea volumului de munca fortata pe care trebuiau ei sa o presteze pe mosia boierilor, ca urmare a fixarii asa numitului "nart" (sau norma), respectiv suprafata de pamint care trebuie lucrata in decursul unei zile si care era asa de mare incit nu putea fi realizata practic decit in trei zile.
Analiza istorica a feudalismului din tarile romane 1-a codus pe N. Balcescu la concluzia ca inapoierea economica a tarilor romane si saracia majoritatii populatiei lor se datorau intr-o masura insemnata institutiilor feudale intemeiate pe marea proprietate funciara feudala si mecanismelor economico-sociale generate de ea, ca din aceste cauze, intreaga societate romaneasca era ca un "organism bolnav".
Depasirea crizei in care se gasea societatea romaneasca si rezolvarea celei mai acute probleme economice de care depindea modernizarea economiei romanesti - problema agrara - erau conditionate, dupa aceiasi apreciere, de grabnica inlaturare a feudalismului si de rezolvarea democratica a problemei agrare.
Conceptia lui N. Balcescu despre rezolvarea problemei agrare are cel putin trei componente majore: calea de urmat era revolutia populara antifeudala, modalitatea concreta de rezolvare trebuia sa fie improprietarirea taranilor cu pamintul pronit din 2/3 din suprafata mosiilor boieresti si minastiresti, iar mecanismul de infaptuire a improprietaririi aa in dere mai multe situatii, printre care, in principiu, improprietarirea fara rascumparare, iar in caz exceptional preconiza o rascumparare baneasca, dupa puterile economice ale taranilor improprietariti.
Argumentele istorice, economice, politice, morale si juridice invocate de N. Balcescu in sprijinul improprietaririi taranilor clacasi dodesc buna cunoastere de catre acesta atit a datelor faptice, cit si a bazelor teoretice, respectiv a experientelor si controrselor teoretice ocazionate de aceasta problema in toate tarile romanesti si pe european.Innabusirea revolutiei din 1848 din tarile romane prin coalizarea si interntia brutala a fortelor reactionare interne si internationale 1-a condus pe N. Balcescu la concluzia ca rezolvarea problemei sociale, deci si a problemei agrare, era conditionata de rezolvarea in spirit democratic a problemelor politice din acel moment, in principal a problemei nationale.
b) Problema nationala si sarcinile revolutiei populare antifeudale. Depasirea crizei feudalismului si organizarea societatii romanesti pe baze moderne si democratice presupuneau rezolvarea multor sarcini politice de ordin intern si international.
Din aceasta perspectiva, N. Balcescu era de parere ca revolutia romana - populara, prin resorturile ei, si antifeudala prin obiectile ei - aa de rezolvat mai multe sarcini, care nu puteau fi infaptuite in mod simultan, ci in decursul unei perioade mai mult sau mai putin indelungate, "Ca la 1821 - scria N. Balcescu -, partida nationala voieste a mintui poporul prin popor, adica este o partida revolutionara"45.In viziunea lui N. Balcescu, revolutia antifeudala aa de rezolvat cel putin patru sarcini esentiale si anume:
- inlaturarea feudalilor reactionari de la puterea politica si democratizarea statului, instaurarea puterii poporului, a unui regim politic republican ("inaltarea plebeianismului la putere", "domnia democratiei", "domnia poporului prin popor");
- inlaturarea proprietatii funciare feudale si democratizarea pamintului prin improprietarirea taranilor clacasi si democratizarea capitalului prin infiintarea de institutii de credit, care impreuna trebuiau sa duca in acelasi timp la desfiintarea exploatarii omului de catre om;
- infaptuirea unitatii nationale a poporului roman, faurirea statului national unitar roman si
- scuturarea oricarui jug strain, realizind independenta economica si politica a tarii fata de strainatate, asigurind suranitatea nationala a Romaniei pe international.
"Revolutia din 1821 - scria Balcescu - a strigat dreptate si a vrut ca tot romanul sa fie liber si egal, ca statul sa se faca romanesc. Ea fu o revolutie democratica. Revolutia de la 1848 a vrut ca romanul sa fie nu numai liber, dar si proprietar Ea fu o revolutie sociala. Revolutia viitoare va cere unitatea si libertatea nationala. Deviza ei va fi Dreptate, Fratie, Unitate. Ea va fi o revolutie nationala"46.
c. Strategia dezvoltarii economice a statului national roman independent si suran. Desi a fost silit de imprejurari sa se ocupe" cu precadere de prezentul imediat si de viitorul apropiat, N. Balcescu a schitat si unele directii de dezvoltare pe termen lung, oferind elemente semnificati pentru o strategie a dezvoltarii economico-sociale a tarii noastre, dupa abolirea feudalismului si infaptuirea unitatii nationale a tuturor romanilor.
Faurirea unei economii moderne, presupunea, in viziunea lui N. Balcescu, schimbari de substanta in toate sferele economiei ("totul este de facut"), pentru a valorifica in mod superior potentialul uman al tarii si resursele ei materiale, in primul rind naturale.
Sensul general al acestei strategii era modernizarea economiei prin dirsificarea ei, resortul acesteia trebuia sa-l constituie creativitatea si eficienta muncii libere, iar rezultatul scontat era sporirea potentialului economic al tarii si imbunatatirea situatiei internationale a acesteia.
Atingerea acestor obiecti presupunea, in conceptia lui N. Balcescu, crearea unei retele de institutii economice moderne (moneda nationala, institutii de credit), precum si a infrastructurii corespunzatoare (mijloace moderne de transport si comunicatie).In acest context, Balcescu era preocupat sa "deslege problema saraciei poporului" si, intelegind strinsa legatura dintre economie si democratie, s-a pronuntat pentru dezvoltarea industriei in tara noastra, pentru consumul de mase, avind in dere deci, in ultima analiza, ridicarea standardului de viata a populatiei tarii.In lumina celor de mai sus, se poate spune ca N. Balcescu a avut o gindire economica indrazneata, originala si competenta, care a exercitat o influenta hotaritoare asupra contemporanilor si urmasilor sai. Prin densitatea si profunzimea ideilor pe care le contine, opera economica a lui N. Balcescu reprezinta componenta cea mai valoroasa din gindirea economica romaneasca pina la mijlocul secolului XIX 47.
Prin dirsitatea preocuparilor stiintifice, rigurozitatea instigatiilor economice, originalitatea concluziilor teoretice si realismul masurilor practice de politica economica, N. Balcescu ne apare ca cel mai inaintat exponent al gindirii economice moderne din prima jumatate a secolului trecut, in tara noastra, ca o personalitate de talie europeana.

Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact