 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Gindirea economica din romania de la inceputuri
|
|
Mersul ideilor economice din tara noastra in perioada feudalismului dezvoltat (secolele xiv'xviii) |
|
| in primul mileniu dupa Christos viata sprituala a poporului nostru a fost dominata de creatii literare colective exprimate in limba poporului, izvorite din desfasurarea activitatii economico-sociale in cadrul obstilor taranesti, ceea ce le-a imprimat un caracter unitar. Ele au fost transmise generatiilor urmatoare pe cale orala, ceea ce presupune imbogatirea lor ulterioara cu noi date, fapte si reflectii. Consolidarea procesului de formare a poporului roman si contactele lui cu alte popoare (armatele romane si lurile succesive de popoare migratoare, indeosebi slavii) au avut loc in conditiile unor stratificari economice, sociale si politic Secolul X, din care ne-au parvenit informatii, atit despre incheierea procesului de formare a poporului roman (desemnat de documentele timpului cu termenul de vlahi), cit si despre prezenta structurilor feudale, marcheaza astfel inceputurile feudalismului timpuriu (sec. X - XIV) in tara noastra. Timp de cite secole aceste structuri se vor intari, culminind cu formarea statelor feudale de sine statatoare ale romanilor (sec. XII - XIV): voievodatul autonom al Transilniei (1291), Tara Romaneasca (1330) si Moldo (1359). Dezvoltarea acestora pe multiple uri a fost insa frinata de dominatia straina (austriaca, maghiara, turca) si de numeroasele incursiuni ale unor popoare invecinate (mai ales tatarii si turcii). O caracteristica importanta a vietii spirituale din feudalism o constituie despartirea culturii clasei dominante de cultura populara prin aceea ca prima a recurs la exprimarea ideilor sale in limbi straine (latina, greaca si mai ales slavona veche) si a apelat la lucrari de prestigiu (religioase, politice, juridice, morale) din alte zone geografice in care feudalismul era mai dezvoltat (imperiul bizantin si imperiul rusesc) si in care existau lucrari minutioase de consacrare si explicare a tezelor dupa care functionau institutiile feudale fundamentale (statul si biserica). Este vorba mai ales de asa numitele nomocanoane si pravile (culegeri de legi, reguli, principii), respectiv "carti de intatura"15. Cele mai importante au fost scrise in secolul XVII (Pravila de la Govora-l640; sectiune romaneasca de intatura - 1646; indreptarea legii - 1652). Acestea redau atit norme general labile in societatile mediele (mai ales in legatura cu apararea si consolidarea proprietatii feudale si a statului feudal), cit si unele probleme specifice societatii din statele feudale romane (ca, de exemplu, conceptia unitatii de neam si limba a poporului roman din toate provinciile tarii, in ciuda farimitarii ei politice). Probleme economico-sociale in literatura de curte exprimata in limba slavona veche. Ca peste tot in Europa acelei vremi, scrierile de la curtile boieresti si domnesti au avut o vocatie enciclopedica, au abordat o gama larga de probleme sociale, prioritar politice, filosofice si morale, dar cu referiri mai mult sau mai putin directe si la problemele economice, pe fundalul principiilor morale propoduite de biserica crestina ortodoxa, asa cum au fost ele explicate in biblie. Cea mai insemnata lucrare de acest fel din tara noastra dateaza de la inceputul secolului XVI (1512 - 1521) si este intitulata "intaturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie", autorul ei fiind domnitorul insusi si/sau alti oameni de cultura din preajma lui. Prin continutul ei complex, lucrarea este atit o opera de instructie si educatie religioasa si morala, cit si un aderat "tratat de teorie politica", explicind bazele teoretice ale monarhiei bizantine de drept divin, teoria si tehnica "guvernarii autoritare moderne, prin limitarea si diminuarea puterii feudalilor"16. Patrunsa de spiritul crestin al moderatiei in ce priveste bogatia materiala si acumularea ei, lucrarea sfatuieste pe fiul domnitorului roman sa puna pe prim cinstea si intelepciunea si sa foloseasca avutia materiala pentru recmpensarea celor care il apara sau aduc tarii servicii. "Iar avutia ta si banii care voi sa-i dai lefi slujitorilor sa fie tot linga tine - il sfatuieste domnitorul pe fiul si urmasul sau. Caci, cind se intimpla domnului de are primejdie si nevoi ca acestea, trebuieste intii sa aiba avutie multa, sa-si miluiasca ostile si sa le dea lefi. Ca omul iaste ca porumbul (porumbelul - n.ns. - SSS): ca porumbul unde se afla graunte mai multe, acolo fuge; asijderea si omul, unde afla un domn darnic si milostiv, acolo se aduna sa se hraneasca"17. Criteriul esential pentru inaltarea unui slujbas la rangul de boier este, in viziunea domnitorului feudal, meritul fiecaruia. "Ca mai bun iti iaste saracul cu cinste decit boierul cu ocara - conchide domnitorul"18. in mod similar, criteriul fundamental pentru aprecierea unui domnitor este intelepciunea lui, priceperea lui de a guverna cu dreptate si nu avutia lui materiala. "Ca domnul carele are minte nu-i trebuiaste intr-aceasta lume alta avutie, far' numai numele cel bun - conchide autorul mie-mi pare sa fie mai bun numele cel bun decit avutia cea multa"19. Ideea centrala a scrierilor in limba slavona de la curtile domnitorilor este deci preocuparea de intarire a autoritatii centrale a domnilor in virtutea originii lor pretins divine si ca garantie a pastrarii autonomiei statale in raport cu vecinii, iar mijlocul principal folosit in acest scop era, in viziunea acestor lucrari, avutia materiala a domnitorului, folosita ca sursa de recompensare a celor credinciosi lui. Idei economice in platformele ideologice ale rascoalelor taranesti din feudalismul dezvoltat. Dupa constituirea structurilor economice feudale (sec. IV-X) si in tot decursul feudalismului timpuriu (sec. X-XIV) din tara noastra se constata diversificarea formelor de obligatii ale taranilor din obstile satesti fata de stapinul pamintului (domnitor, stapin, grof, minastire, biserica, etc), fata de statul feudal (renta in munca, in produse si in bani), cresterea volumului acestor obligatii, precum si inmultirea abuzurilor din partea beneficiarilor feudali (inclusiv unii capi ai bisericii ca titulari ai dijmei) si ai slujbasilor acestora, culminind cu abuzurile cotropitorilor straini ai teritoriilor romanesti (maghari, turci, tatari etc). Printre formele de protest folosite de taranii asupriti de feudali s-au numarat: fuga de pe mosii, haiducia si rascoalele taranesti. Informatii despre cauzele, obiectivele si mijloacele de lupta ale acestor forme de protest impotri asupririi feudale exista atit in baladele haiducesti (ca de exemplu "Pintea cel Viteaz" sau "lancu Jianu"), cit si in documentele timpului, in cronici sau alte feluri de insemnari si inscrisuri. Rascoale taranesti de mare anvergura au avut loc in toate tarile romanesti, mai ales in secolele XV si XVI, unele dintre acestea atingind dimensiunea unor aderate razboaie taranesti, cum a fost cazul rascoalei de la Bobilna (1437-l438), influentata si de miscarea husita din Cehia, precum si a celei conduse de Gh. Doja (1514).In intelegerile scrise intervenite intre taranii transilneni (romani si maghiari) si nobilii maghiari in anul 1437 (prima la Bobilna iar a doua la Apatiu) se oglindeste lupta de idei in jurul obligatiilor taranesti fata de diferite categorii de feudali, de la stapinii de pamint la clerul feudal, in functie de raportul de forte politice dintre ei.In prima intelegere, tarani, prin glasul conducatorilor lor, au protestat impotri robiei feudale, impotri tendintei feudalilor laici ca si a bisericii catolice de a spori obligatiile materiale ale taranimii (robota, zeciuiala, dijma), dar mai ales impotri abuzurilor frecvente ale privilegiatilor feudali (inclusiv conducerea bisericii catolice) care recurgeau la diverse metode pentru a spori in mod excesiv aceste obligatii. insasi cauza rascoalei a fost legata de pretentia episcopului Gh. Lepes de a incasa zeciuiala pentru biserica de la tarani pe ultimii trei ani in moneda noua "mare si grea", respectiv in moneda nedeteriorata, desi taranii nu aveau posibilitatea sa-si procure aceasta moneda, dorind sa-si plateasca datoriile cu banii care circulau in mod curent, dar care nu erau apreciati de biserica intrucit erau uzati. Daca acest conflict economic cu caA§ji bisericii catolice a declansat rascoala, obiectivele ei au fost mult mai cuprinzatoare, in sensul ca taranii au protestat impotri tendintelor seculare ale nobililor de a le ingradi libertatea si de a le spori obligatiile materiale (piedicile in calea libertatii lor de a se muta pe alte mosii, sporirea zilelor de robota, sporirea zeciuielii si a obligatiilor banesti), revendicind libertatea initiala din obstile taranesti in perioada prefeudala si drepturi politice. Mai priceputi pe politic, privilegiatii si-au intarit pozitia prin intelegerea de la Capilna (1437) intre nobilii maghiari, fruntasii, secui si patriciatul sasesc ("fraterna unio" sau "Unio trium nationum") impotri taranilor care erau in majoritate romani si pe care reusesc astfel sa-i impiedice sa participe la viata politica a tarii. A doua intelegere dintre tarani si nobili (de la Apatiu - oct. 1437), adeverita de conventul de la Cluj-Manastur, restringe considerabil cuceririle anterioare ale rasculatilor, sporind, din nou, obligatiile taranilor fata de feudali20. Nemultumirea crescinda a taranimii transilne datorita agrarii obligatiilor ei fata de stapinii feudali izbucni din nou, peste mai putin de un secol, in timpul cruciadei antiotomane initiata de conducatorii Ungariei feudale in anul 1514, transformata insa intr-un aderat razboi taranesc sub conducerea lui Gheorghe Doja, un taran secui, trecut in rindul micii nobilimi ca recompensa pentru vitejia lui in luptele impotri cotropitorilor turci. Din insemnarile care au ramas cu privire la activitatea si cuvintarile lui Gh. Doja rezulta ca revendicarile formulate de el erau mult mai cuprinzatoare si radicale, ataiv cu cele de la Bobilna. Gh. Doja condamna si respinge robia feudala, considerind ca stapinii din acel timp nu aveau nici un fel de justificare pentru a-i trata pe semenii lor drept robi. Dupa parerea lui, robia nu constituia o stare normala, naturala si deci trebuia desfiintata grabnic. El pretuieste munca poporului in care vede cauza belsugului celor bogati si critica parazitismul nobililor, cerind desfiintarea acestei stari sociale si infaptuirea egalitatii intre toti oamenii. Prin pozitia lui intransigenta fata de nobilime si sistemul economic, social si politic pe care se baza aceasta, Gh. Doja este un precursor al luptelor moderne pentru libertate si egalitate intre oameni, precum si pentru guvernarea democaratica, republicana21. Cronicari si memorialisti romani din timpul feudalismului dezvoltat despre unele probleme economice. Daca la inceputurile feudalismului dezvoltat din tara noastra (secolele XV si XVI) ideile umaniste si rationaliste s-au manifestat sporadic si timid prin activitatea si scrierile unor ginditori predispusi spre modernitate cum au fost Ion Romanul, (Nicholaus Olahus 1493 - 1568), diaconul Oprea (1527 - ?), J. Honterus (1498 - 1549), G. Heltai (1510 - 1574) si J. Sommer (1542 - 1574), in secolul XVII si la inceputul secolului XVIII se dezvolta considerabil cultura spirituala din tarile romane si sporesc simtitor ideile umaniste si rationaliste. Secolul XVII a fost secolul marilor cronicari din tarile romane si al unor celebri umanisti calatori si memorialisti. Amintim in acest context cele mai cunoscute lucrari care ne-au ramas de la acesti ginditori: "Letopisetul Tarii Moldovei" (scris, probabil, inainte de 1646) al lui Grigore Ureche ( 1590 - 1647), "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace" (1677) si "De neamul moldovenilor si din ce tara au iesit stramosii lor" (lucrare ramasa neterminata), scrise de Miron Costin (1633 - 1691) intre anii 1686 si 1691, cronica protopopului Vasile de la biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului (referitoare la perioada 1393 - 1633), cronicile lui Gheorghe Brancovici ( 1645 - 1711), dintre care, cea romaneasca scrisa, probabil, in jurul anilor 1686, dar mai ales cele doua lucrari ale lui Ion Neculce (1672 - 1745), "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (1662 - 1742), precedat de "O sama de cuvinte" ( o culegere de 42 legende referitoare la istoria anterioara a poporului roman auzite de autor), precum si "Istoria Tarii Romanesti"(1650 - 1716) scrisa de stolnicul Constantin Cantacuzino (1636 - 1716). Din toate aceste cronici razbate preocuparea de intarire a orinduirii feudale, in unele cazuri (mai ales Gr. Ureche) cu accent pe interesele marilor boieri, in celelalte cazuri accentul fiind pus pe preocuparea de intarire a puterii centrale a domnului ca mijloc de rezistenta impotri presiunilor externe, in principal impotri dominatiei turcesti si pentru redobindirea independentei tarilor romane. Pe linga problemele generale de istorie, cum ar fi originea comuna a tuturor romanilor ("de la Ram ne tragem") si comunitatea de traditii, limba, cultura si aspiratii ale romanilor din toate provinciile tarii, in ciuda farimitarii lor politice si a dominatiei straine, cronicile cuprind informatii interesante si aprecieri loroase privind economia tarilor romane in de Pentru intelegerea vechimii, unitatii spirituale si a continuitatii poporului roman pe teritoriul ocupat de Romania Mare, sint deosebit de elocvente "Istoria Tarii Romanesti" scrisa de Stolnicul Constantin Cantacuzino (1650 - 1716) si "Hronicul romano-moldo-vlahilor" scris de Dimitrie Cantemir (1673 - 1723).In "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace" (1595 - 1661), scris de Miron Costin (1677), gasim informatii privind belsugul economic din timpul unor domnitori cum a fost Vasile Lupu si, prin contrast, saracia insotita de foametea majoritatii populatiei, cum s-a intimplat in timpul lui Stefanita Voda, poreclit "papura-voda", deoarece "minca oamenii papura uscata in loc de piine". In acelasi timp, cronicarul denunta lacomia si preocuparea de imbogatire a unor domnitori, zind in ele o cauza de framintari sociale, legate atit de nemultumirea celor saraci, cit si de invidia unor boieri si domnitori din alte tari. "O! Moldo, di ar hi domnii tai, carii stapinesc in tine, toti intalepti, inca n-ai peri asa lesne. Ce, domniile nestiutoare rindul tau si lacome sint pricina perirei tale. Ca nu cauta sa agoniseasca sie nume bun ce la tara, ce cauta desfrinati numai in avutie sa stringa, care apoi totusi se rasipeste si inca cu primejdii caselor lor, ca blastamul saracilor cum sa dzice nu cade pre copaci cit de tirdziu"22. Pe baza unor informatii si atii cu alte tari, cronicarul generalizeaza scriind "O! nesatioasa hirea domnilor spre latire si avutie oarba! Pre cit sa mai adaoge, pre atita rihneste. Poftele a domnilor si a imparatilor n-au hotar. Avind mult, cum n-ar avea nemica le pare. Pre cit ii da dumnedzau, nu sa satura. Avind domnie, cinste si mai mari si mai late tari poftesc. Avind tara si tara altuia, a cuprinde casca si ase lacomind la altuia, sosesc de pierd si al sau. Multe imparatii in lume, vrind sa ia alte tari, s-au stins pre sine"23.In legendele istorice ("O sama de cuvinte") si in "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (1662 - 1742), Ion Neculce abordeaza o mare rietate de probleme economice, incepind cu rolul nefast al tributului platit imperiului otoman la fiecare schimbare de domnitor din tarile romane, continuind cu dimensiunile si implicatiile politicii fiscale feudale si terminind cu abuzurile unor boieri si domnitori fanarioti fata de tarani, ca si reactiile acestora. Practica unor domnitori de a inmulti felurile obligatiilor banesti fata de visterie si de a spori marimea lor este dezaprobata de cronicar care o denumeste "obicei spurcat", laudind, in schimb, pe domnitorii care au desfiintat unele din aceste impozite ("desetina si draritul"), ca de exemplu, Constantin Mavrocordat in a doua lui domnie in Moldo. Informatii economice extrem de utile si interesante, atii privind activitatea economica a altor popoare gasim in lucrarile calatorului si memorialistului roman Spatarul Nicolae Milescu (1636 - 1709), respectiv in "Jurnal de calatorie in China" (1675) si "Descrierea Chinei" (1677). Pornind de la ideea ca "Omul se cade sa traiasca cu ai lui in intelegere si modestie, iar cearta si razboiul sint apucaturi de fiara"24, N. Milescu apreciaza predispozitia spre munca temeinica a chinezilor, harnicia, indeminarea si cinstea lor, raspindirea stintei de sectiune la chinezi si numeroase aspecte originale ale civilizatiei milenare din China, printre care si aversiunea lor fata de arme si razboaie, respectiv firea lor iubitoare de pace. Despre chinezi, N. Milescu, spunea ca "muncesc fara incetare Oameni sanatosi din fire (chinezii - n. ns. - SSS) sint obisnuiti cu munca inca din anii tineretii, asa incit la ei vei vedea foarte putini oameni bolnavi, slabanogi sau cersetori"25. Pornind de la constatarea ca in China ogoarele "sint lucrate peste tot, incit nu poti afla o alta tara in care cimpiile sa fie asa de intinse si rinduite ca cele ingrijite de maiestria chinezeasca", spatarul ajunge la concluzia ca " pe pamint China este o piatra nestemata intr-un inel", caci acolo unde sint nisipuri neroditoare, acolo chinezii le fac fertile prin maiestria lor"26. Elogiul muncii productive si al pacii constituia o componenta definitorie a spiritualitatii romanesti si o preurare a modernitatii care se accentua in cultura poporului nostru pe tot parcursul secolului XVIII si in prima jumatate a secolului XIX. Idei economice in opera lui Dimitrie Cantemir. Contemporan cu trei dintre cei mai straluciti carturari din tara noastra la sfirsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIIII (Nicolae Milescu, Stolnicul Constantin Cantacuzino si Ion Neculce), boierul si domnitorul luminat Dimitrie Cantemir (1673 - 1723) i-a depasit pe toti pe spiritual atit prin cunostintele lui enciclopedice, cit mai ales prin stitatea operei sale, semnificati nu numai pentru cultura poporului roman, ci si pentru istoria si cultura Turciei si a Europei, precum si prin diversitatea problemelor abordate si a stilurilor de tratare a acestora, profunzimea si curajul opiniilor exprimate, ca si impactul lor pe termen lung. D. Cantemir a fost cea mai prestigioasa personalitate din cultura mediela in tara noastra, care a abordat domenii foarte diverse (istorie, geografie, etnografie, filosofic logica, politica, economie, literatura, muzica etc). El a continuat pe o treapta superioara ideile cronicarilor din tara noastra, umanismul si patriotismul lor, fiind un precursor al modernitatii prin critica adusa unor stari de lucruri nesatisfacatoare din acel timp, in primul rind, a despotismului (mai ales carentele imperiului otoman si abuzurile marilor boieri) si prin ideea reformarii statului feudal, ca instrument de lupta impotri asupritorilor straini si de afirmare a existentei autonome a tarilor romane. Din sta opera scrisa de D. Cantemir mentionam: "Dinul sau gilcea inteleptului cu lumea" (1698), "Metafizica" (1700), "Mic compendiu de logica" (1701)1 "Istoria ieroglifica" (1705), "Interpretarea naturala a monarhiilor" (1714), "Descrierea Moldovei" (1716), "Istoria cresterii si descresterii Portii otomane" (1714 - 1716), "Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor" (1719-l721).In atie cu predecesorii si contemporanii sai, D. Cantemir, acorda o importanta sporita problemelor economice, indeosebi in "Descrierea Moldovei", aceasta excelenta monografie geografica, istorica, politica, economica si culturala pe care a scris-o la solicitarea Academiei de Stiinte din Berlin, care 1-a ales ca membru activ al ei, recunoscind astfel prestigiul international al gindirii si operei enciclopedice a marelui umanist roman. Bun cunoscator al realitatii din tara noastra si din intreaga Europa ca si din Orient, la curent cu marile tendinte din gindirea mondiala a timpului sau (mercantilismul si inceputurile liberalismului), D. Cantemir s-a manifestat ca un precursor al modernitatii in tara noastra prin umanismul, patriotismul si rationalismul sau, prin pozitia sa ideologica in multe privinte radicala. El critica abuzurile boierilor si tendintelor lor politice anarhice de subminare a autoritatii centrale a domnitorului, considerindu-i vinoti pentru saracia tarii, asuprirea taranilor si dominatia straina. Adversar inversunat al asupritorilor si cotropitorilor straini, indeosebi al dominatiei turcesti asupra tarilor romane, D. Cantemir a fost un aderat campion al independentei tarilor romane, preconizind in acest scop reformarea statului feudal pentru a-i spori considerabil puterea de rezistenta impotri dominatiei straine. Monografia "Descrirea Moldovei" este impartita in trei parti: I Partea geografica (7 module), 11 Partea politica sau despre orinduirea de stat (19 module) si 111 Despre cele bisericesti si ale intaturii in Moldo (5 module). Problemele economice sint tratate in modulele XIII - XVI din partea politica, referindu-se la veniturile tarii si ale locuitorilor ei, la structura sociala a populatiei si relatiile economice ale Moldovei cu alte tari, in primul rind cu imperiul otoman.In legatura cu aceste preocupari, gasim in lucrarea lui D. Cantemir informatii si aprecieri privind cinci grupe mai importante de probleme economice: originea marilor proprietati funciare boieresti (rolul jucat de "daniile" domnesti in formarea lor) si a relatiilor de dependenta a taranilor fata de boieri, natura antagonista a raporturilor economice dintre boieri si tarani (asuprirea acestora din urma), politica fiscala arbitrara a statului feudal din acel timp, dictata in buna masura de dominatia straina (plata tributului la fiecare schimbare de domnitor), rolul de frina al dominatiei straine (indeosebi turcesti) pentru starea si perspectivele de dezvoltare a tarilor romane, importanta economiei banesti si a relatiilor comerciale ale tarilor romane cu alte tari, inclusiv prezenta unor idei de sorginte mercantilista. Denuntind caracterul arbitrar al politicii fiscale a statului feudal si principala cauza a agrarii acesteia (dominatia straina), D. Cantemir scria ca "veniturile tarii nu sint hotarite dupa puterile supusilor, ci dupa lacomia turcilor. Caci orice ar cere acestia, nu se poate sa nu li se dea, iar domnul nu este dator sa dea si el ce, din veniturile sale pentru usurarea locuitorilor"27, adaugind ca "Taranul plateste atitea dari cite voieste domnia sa-i puna; la acestea nu se hotaraste nici felul nici sorocul de plata"28. Referindu-se la consecintele negative ale tributului platit de Moldo turcilor, atit pentru tara in ansamblu, cit si pentru fiecare din locuitorii ei, mai precis pentru cei care suportau aceasta greutate (taranii si locuitorii neprivilegiati ai oraselor), Cantemir arata ca "tot acest banet trebuie smuls si stors in toate chipurile de la bietii supusi, numai ca sa sature lacomia fara margini a curtii turcesti. De aceea - conchide autorul - trebuie sa ne asteptam la o decadere si mai mare, pentru ca lipsa si saracia cresc din zi in zi"29. D. Cantemir dezaproba abuzurile boierilor fata de tarani, atit pretentiile excesive ale acestora in ce priveste zilele de munca pe rezer boiereasca de pamint, cit si multimea silniciilor la care recurgeau boierii fata de tarani, aratind ca toti taranii, "de orice neam ar fi, sint siliti sa munceasca cu sirguinta pentru stapinii lor; nu li se hotaraste dinainte cit sa lucreze, ci sta la bunul plac al stapinului sa hotaraasca cite zile trebuie sa fie pusi la munca Iar daca stapinul vrea sa-i faca strimbatate, atunci il bate pe taran pina cind acesta ii da de buna voia lui ceea ce vrea sa dobindeasca boierul"3". D. Cantemir deplinge prejudecatile moldovenilor fata de comert ("orice negustorie o socotesc lucru de ocara, afara de negutatoria cu roadele pe care le dobindesc de pe paminturile lor") si faptul ca, fiind practicat mai ales de negustori straini, acesta era extrem de ineficient pentru tara. "Caci negutatorii straini - scrie Cantemir - au apucat in mina toata negutatoria Moldovei si duc cirezi intregi de vite mari si mici, pe care le cumpara in Moldo cu pret foarte mic, la Stambul si in alte cetati si le vind acolo de doua sau de trei ori mai scump", dar constata cu regret ca cea mai mare parte din banii incasati pe produsele romanesti comercializate in exterior ramineau in afara tarii: "prea putini din acesti (bani - n.ns. - SSS) se mai intorc indarat peste Dunare si abia de sint indestulatori ca sa se poata plati cu ei haraciul turcilor si ca sa se implineasca alte cheltuieli obstesti"31. In masura in care se putea vorbi pe aceea vreme de o politica a exploatarii resurselor minerale ale tarii, D. Cantemir semnaleaza doi factori cu actiune adversa si anume: lacomia turcilor (care-i determina pe romani sa nu identifice si mai ales sa nu exploateze toate bogatiile subsolului) si influenta depresi a abundentei produselor asupra pretului lor pe piata. "Voievozii n-au ingaduit ca ele (ocnele de sare - n. ns.- SSS) sa fie deschise -explica D. Cantemir -, ca nu cum, din pricina belsugului, sa scada pretul sarii"32. Apelul la ratiune si credinta lui in existenta unei ordini naturale in societate, impreuna cu critica despotismului si a abuzurilor, precum si preocuparea lui constanta de afirmare a neatirnarii tarilor romane au facut din D. Cantemir un remarcabil precursor al iluminismului in tara noastra si un reprezentant de frunte al celui mai autentic patriotism. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
