Controverse teoretice privind strategia dezvoltarii economice moderne si independente a romaniei la sfirsitul secolului xix sl inceputul secolului xx : Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.

Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii

ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Controverse teoretice privind strategia dezvoltarii economice moderne si independente a romaniei la sfirsitul secolului xix sl inceputul secolului xx
Pe masura inaintarii procesului de modernizare a institutiilor politice, economice si sociale dupa unirea din 1859, interesul major al specialistilor si al opiniei publice s-a deplasat treptat spre problema optiunilor preferabile in legatura cu strategia dezvoltarii economice pe termen lung a tarii noastre. Problema nu era deloc usoara daca tinem seama de multitudinea de interese care se confruntau, de contradictiile care insoteau procesu l decizional la scara nationala, precum si de adversitatile si dificultatile pe care le intilnea tara noastra pe international. Complexitatea acestor probleme era accentuata si de nota puternica de subiectivism care insotea motirea optiunii preferate de catre diferite orientari politice (mai ales partide) si grupari sociale. Cheia intelegerii controverselor metodologice, teoretice si ideologice in jurul problemelor economice legate de strategia dezvoltarii moderne si independente a Romaniei este data de doua intrebari corelate intre ele si anume: - prima intrebare: care trebuia sa fie ramura economica cheie in ansamblul diviziunii sociale si internationale a muncii pentru ca tara sa inainteze cit mai rapid pe calea dezvoltarii? Industria sau agricultura? - a doua intrebare: ce politica economica externa era mai antajoasa pentru tara noastra? Liberul schimb spre care ne orienta literatura economica europeana consacrata, sau protectionismul recomandat de adversarii liberalismului si practicat de toate tarile lumii care s-au dezvoltat mai devreme si mai rapid? Dam, in continuare, doua raspunsuri diametral opuse la aceste intrebari si un comentariu aparent paradoxal la adresa lor. Teoria "Romania - tara eminamente/preponderent agricola" in opera lui N. Sutu, I. Ghica si I. Strat. Optiunea economistilor de orientare consertoare si liberala moderata a fost sintetizata in teoria "Romania - tara eminamente agricola", prezentata ulterior sub forma atenuata de "tara preponderent agricola". Aceasta teorie a fost formulata pentru prima data de catre economistul liberal moderat Nicolae Sutu (1798 - 1871), fiul domnitorului Alexandru Sutu si unul dintre primii economisti moderni din tara noastra, preocupat de popularizarea stiintei economice liberale (mai ales, ideile lui A. Smith si J.B. Say) in tara noastra, de folosirea mijloacelor moderne (indeosebi statistica) pentru identificarea si caracterizarea problemelor economice majore cu care se confrunta tara noastra in deceniile de la mijlocul secolului XIX. Lucrarile lui mai importante au fost: "Privire asupra starii economiei Moldovei" (1838), "Notiuni statistice asupra Moldovei" (1849), "Cite obsertii asupra statisticii in Romania" (1867), precum si "Memorii" (1899), publicate postum, ca si o serie de lucrari nepublicate referitoare la probleme financiare. Opera economica a lui N. Sutu prezinta interes ideologic pentru ca exprima viziunea mosierilor despre transformarea capitalista a agriculturii romanesti in secolul trecut si interes documentar pentru ca ne furnizeaza multe date faptice referitoare la starea de lucruri din economia Moldovei in secolul trecut. Adept al liberalismului clasic si adversar al mercantilismului, N. Sutu a subliniat importanta dezvoltarii productiei pentru sporirea avutiei unei tari, a criticat luxul si consumul de lux, a acordat prioritate agriculturii, recunoscind insa si importanta industriei, capabila sa asigure profituri mari si sporirea avutiei natiunilor, de asemenea, s-a pronuntat in favoarea modernizarii mijloacelor de transport si comunicatie din tara noastra. Folosind expresia de "tara eminamente agrara agricola", N. Sutu a facut o caracterizare corecta, realista a situatiei existente in economia Romaniei pe timpul sau. Gresita a fost concluzia strategica trasa din aceasta caracterizare si anume ideea ca si in viitor ar trebui mentinuta subordonarea industriei fata de agricultura. Daca la origine teoria analizata reda un ader incontesil (ponderea covirsitoare a agriculturii in cadrul economiei nationale la inceputul dezvoltarii ei moderne), ulterior, pe parcursul inaintarii Romaniei pe calea economiei de piata, aceasta teorie incerca sa motiveze o optiune social-politica ingusta, convenabila unei minoritati sociale (mosierimea, arendasii si negustorii), dar dezantajoasa pentru restul populatiei si pentru interesele fundamentale de durata ale natiunii romane. Argumentele pe care se baza optiunea pentru prioritatea agriculturii fata de toate celelalte ramuri ale economiei nationale, inclusiv industria, erau legate de faptul ca agricultura era ocupatia traditionala a poporului roman, ca tara dispunea de conditii naturale favorabile agriculturii, dar mai ales faptul ca tara noastra era confruntata cu mari dificultati in dezvoltarea industriei printre care: insuficienta capitalurilor si a miinii de lucru calificate, starea nesatisfacatoare a intamintului, ca si prejudecata ca romanii nu ar avea inclinatii spre industrie, ca strainii ar fi superiori in aceasta privinta, teama ca dezvoltarea industriei ar duce la insuficienta miinii de lucru pentru marile mosii si ca, produsele industriale romanesti, fiind mai scumpe decit cele straine, ar provoca mari pierderi consumatorilor. Preluind ideea labilitatii universale a liberului schimb de la liberalii clasici occidentali, adeptii teoriei "Romania - tara eminamente agrara" au criticat interventia statului in economie si s-au pronuntat impotri protectionismului mal, considerind ca pentru consuumatori este mai antajos sa cumpere produse industriale straine mai ieftine, decit sa accepte protejarea industriei nationale mai putin eficienta. La prima vedere, argumentele invocate de sustinatorii acestei teorii par plauzibile si optiunea lor strategica pare legitima. O analiza a acestor argumente permite insa constatarea unor deficiente de informare si de apreciere. Se ignora, de pilda, faptul ca, insesi tarile occidentale au practicat un protectionism dur pe timpul cind au inceput sa-si dezvolte industria si ca au devenit partizane ale liberului schimb abia dupa ce si-au faurit o puternica industrie, competiti pe piata mondiala. Se ignora, de asemenea, dezantajele tarilor agrare pe piata mondiala in legatura cu procurarea mijloacelor banesti necesare pentru plata importului de produse industriale straine, agrate de rigiditatea structurilor economice traditionale (specializarea ingusta in ramuri economice cu o productivitate a muncii scazuta). Pe masura dezvoltarii economice a tarii noastre, in a doua jumatate a secolului trecut, s-a accentuat functia ideologica a acestei teorii. Ea a fost promota de aparatorii consertori ai mosierimii (A. Moruz, 1. Strat, N. Filipescu), de liberalii moderati (I. Ghica, E. Vinterhalder, Al. Vericeanu), de unii democrati care au evoluat spre liberalism (I. lonescu de la Brad) si de reprezentantii poporanismului (C. Stere). Curind insa mesajul social-politic al acestei teorii a fost supus unor critici justificate, opunindu-i-se dezideratul de interes national si de durata al industrializarii tarii noastre, ca pirghie pentru consolidarea independentei politice a statului roman si garantie a accelerarii progresului economico-social. Teoria industrializarii Romaniei si politica economica de protejare a acesteia. M. Kogalniceanu, D. P. Martian, B. P. Hasdeu, P. S. Aurelian, A. D. Xenopol, E. Costinescu, I. N. Angelescu, V. 1. C. Bratianu8. Controversele ideologice ocazionate de fundamentarea teoretica a strategiei dezvoltarii economice a Romaniei moderne si independente au scos in evidenta un entai larg de interese sociale si de partid care se ciocneau si au permis sesizarea mai clara a raportului real dintre acestea si interesele fundamentale de durata ale natiunii romane. Premisa metodologica a acestor controverse a constituit-o analiza starii nesatisfacatoare a economiei romanesti din a doua jumatate a secolului trecut, atit in raport cu potentialul ei uman si resursele naturale de care dispunea, cit si in atie cu performantele altor tari europene, indeosebi cele occidentale. Rezultatul acestor controverse 1-a constituit teoria industrializarii tarii, structurata in trei subdiviziuni mai importante: argumente in favoarea industrializarii Romaniei, cai si metode care trebuiau folosite in acest scop, precum si politica economica externa compatibila cu aceste optiuni strategice. a. Analiza inapoierii economice a Romaniei. Miscarile antifeudale de la mijlocul secolului trecut au contribuit la modernizarea multor institutii sociale ( de la forma de proprietate pina la forma de guvernamint), dar n-au reusit sa modifice in mod substantial performantele economiei la scara nationala, atit datorita unor vicii de structura (slaba diversificare a economiei, indeosebi absenta unei industrii eficiente), cit si datorita unor dificultati generate de mediul extern (discriminari din partea unor parteneri externi si o acerba concurenta din partea tarilor mai dezvoltate). A.D. Xenopol scria in acest sens "Starea noastra actuala sufera deci de doua rele foarte mari: intii, taranul, temelia statului, se afla intr-o stare rea si al doilea, puterea de productiune a tarii a scazut si se ingusteaza veniturile ei, tocmai in momentul cind nevoile au devenit mai mari; trebuie deci cautat numaidecit a tamadui aceste doua rele, fara de cari existenta statului nostru este amenintata"9 Cercetind radacinile acestor slabe performante economice, specialistii realisti ai timpului au ajuns la concluzia ca este vorba de cauze foarte diverse, printre care: slaba dezvoltare a industriei nationale, lorificarea nesatisfacatoare a resurselor naturale ale tarii, mentinerea unor ramasite feudale in agricultura, preponderenta mentalitatii consertoare la factorii de decizie si slaba lor inclinatie spre modernizare, slaba implicare a statului in problemele economice si de intamint, larga raspindire a unor prejudecati privind atit politica economica interna (absolutizarea agriculturii), cit si politica economica externa (iluzia universalitatii liberului schimb), etc. Sintetizind neajunsurile economiei romanesti din timpul sau, A.D. Xenopol scria ca: "Sintem deci o tara agricola si nu producem decit obiecte brute si introducem de la straini acele fabricate aicea sta viciul intregii noastre dezvoltari, pericolul care ameninta chiar viata si existenta noastra"10. Aceasta viziune ingusta despre profilul economiei nationale avea implicatii negative asupra destinului tarii pe termen lung, atit sub aspect economic cit si sub aspect politic, ceea ce 1-a determinat pe A.D. Xenopol sa adauge: "A ramine dedati numai la agricultura este a ne osindi pe noi insine la producerea numai de lucruri brute, care sub un volum foarte mare reprezinta o loare foarte mica; este a ne constitui pentru totdeauna robii strainatatii Romanii deci vor indeplini in concertul popoarelor europene munca manuala, bruta si grosolana, prost platita si putin cautata, deoarece poate fi facuta de toata lumea, si vor primi ca rasplata a acestei munci grele si incordate faramaturile ce vor cadea de la masa tarilor civilizate Toata munca tarii noastre se duce in schimb pentru o portiune foarte neinsemnata a muncii altor tari sintem redusi la starea de ilotii civilizatiei"''. Cel mai mare pericol pentru o tara "eminamente sau chiar preponderent agricola" consta in pozitia ei nefavorabila in cadrul diviziunii internationale a muncii, deci in perspecti inrobirii ei indirecte (economice) de catre strainatate. A. D. Xenopol scria in acest sens ca "O comunitate de oameni ce se ocupa numai cu agricultura si isi aduce toate celelalte obiecte trebuincioase din alte tari fi pusa in o atirnare foarte daunatoare de pietele acestora"12. Printre dole acestei inapoieri economice, specialistii mentionati au semnalat potentialul economic scazut al tarii, nivelul de viata scazut al majoritatii populatiei si vulnerabilitatea ei pe piata externa. Cea mai gra implicatie a subdezvoltarii economice a tarii noastre in secolul trecut o constituia dependenta ei economica fata de strainatate, sprijinul economic redus al independentei politice de curind cucerite. Cu acest prilej au fost sistematic criticate atit optiunea consertoare si liberal-moderata privind prioritatea agriculturii in economia Romaniei, cit si opinia conventionala dominanta in literatura economica europeana care absolutiza liberalismul economic, combatind vehement interventia statului modern in economia de piata si politica externa protectionista a statelor mai putin dezvoltate. Tocmai pentru ca o vina importanta a neajunsurilor din economia Romaniei o aveau autorii politicii economice nerealiste din perioada anterioara, D.P. Martian a ajuns la concluzia ca daca "vreti sa aveti o economie prospera, dati de faceti o politica buna!"13. Corolarul acestor analize si critici 1-a constituit optiunea respectivilor specialisti pentru industrializarea urgenta si masi a tarii ca element-cheie al unei politici economice rationale si eficiente, al accelerarii dezvoltarii economico-sociale a Romaniei si al imbunatatirii statutului ei international. Acest punct de vedere inaintat si realist a fost sustinut de o pleiada de straluciti economisti si oameni politici apartinind atit generatiei de luptatori de la 1848, cum au fost M. Kogalniceanu, G. Baritiu, D.P. Martian, cit si unor generatii mai tinere, cum au fost P.S. Aurelian, l.N. Angelescu etc. In apararea acestui obiectiv strategic al industrializarii tarii s-au angajat atit economisti consacrati, ca cei mentionati mai sus, cit si oameni de cultura, cu alte specializari, dar care au considerat drept datorie civica si patriotica participarea cu argumente solide la aceste controverse de interes national. Printre acestia se numara cunoscutul filolog P.B. Hasdeu, istoricul A.D. Xenopol si poetul publicist Mihai Eminescu. Cind au indeplinit si anumite functii de conducere in aparatul de stat si in activitatea unor partide politice, economistii respectivi au avut posibilitatea sa abordeze probleme mai temeinice legate de industrializare, cum a fost cazul lui Emil Costinescu si Vintila l.C. Bratianu, specializati, primul in probleme de politica mala, iar al doilea in probleme financiar-bancare. b. Argumente in sprijinul importantei si urgentei industrializarii Romaniei. Promotorii industrializarii Romaniei din perioada la care ne referim au invocat o paleta foarte larga si diversa de argumente in favoarea acestui obiectiv strategic, incepind cu cele economice, continuind cu cele politice si terminind cu cele social-culturale. Hotaritoare erau, fara indoiala, argumentele economice, respectiv faptul ca prin industrializarea tarii se asigurau lorificarea superioara a resurselor si dezvoltarea fortelor productive ale tarii, inclusiv modernizarea agriculturii, sporea volumul avutiei nationale, crestea eficientei activitatii economice, in principal productivitatea muncii, se imbunatatea pozitia economica a tarii pe piata mondiala etc. Pe buna dreptate, constata M. Kogalniceanu ca "astazi, popoarele fara industrie sint pieritoare de foame, sint silite de acelea care o posed si le face sa plateasca scump ceea ce ele nu pot sa produca"14, iar B.P. Hasdeu a ajuns la concluzia ca "Manufactura pentru Romania este o chestiune de viata sau de moarte", atit in ce priveste modernizarea economiei nationale in ansamblu, cit si eficienta schimburilor economice externe. in legatura cu primul aspect, el scria ca "o tara curat agricola nu poate fi nici macar agricola cum se cade fara binefacatorul suflu al manufacturei, insasi agricultura, lasata propriilor sale forte, este ursita ticalosiei". in legatura cu al doilea aspect, el preciza ca: "schimbul agriculturii indigene pe manufactura straina, supune tara cea plugara pina si in respectul esentialmente politic, sub picioarele tarii celei fabricante. Moartea materiala si morala, inauntru si in afara - ameninta tarile eminamente agrare - in viziunea acestui publicist patriot"15. Argumentul politic suprem invocat in sprijinul industrializarii tarii noastre consta in ideea ca acest proces oferea o baza solida si durabila pentru independenta ei politica. De aceea. P.S. Aurelian le reprosa contemporanilor sai ca nu au inteles aceasta corelatie esentiala atunci cind scria ca "Oamenii nostri de stat nu s-au patruns de ajuns (de ideea - n.ns. - SSS) ca in timpul de fata orice organizatiune politica este subreda cind nu se reazima pe o puternica organizatie economica"16, iar B.P. Hasdeu considera ca printre urmarile politice negative ale unei economii "exclusiv agricole", se numara "despotismul in interior" si "umilinta in afara"17. Printre argumentele social-culturale invocate in aceste controverse se numara si faptul ca. industrializarea, favorizind sporirea avutiei si a venitului national, asigura prosperitatea tuturor categoriilor sociale atit sub aspect spiritual cit si pe material. Astfel, in viziunea lui A.D. Xenopol "chestiunea industriei in o tara nu este numai cit o chestiune de cistig, ci si o chestiune de civilizatie"18, precizind ca "Numai acele tari sint bogate in care masele poporane stau bine economiceste. Citi oameni bogati intr-o tara nu inseamna nimic cind poporul este sarac, iar acolo unde toata lumea dispune chiar cind marile avutii lipsesc, bogatia se intilneste Numai o tara, in care masele poporane stau bine economiceste, poate sa da cultura raspindindu-se in ele; caci prima conditie a culturii este buna stare materiala, care da omului ragazul trebuitor spre a aduna idei, apoi il pune chiar in starea de a dori sa-si lumineze mintea"19. c. Cai si metode de industrializare. Fiind de acord cu necesitatea, importanta si urgenta industrializarii Romaniei, promotorii acestui punct de vedere au purtat discutii amanuntite si aprinse in legatura cu modalitatea practica de infaptuirea a acestui obiectiv national, referindu-se la ramurile industriale prioritare, tipul de siliment industrial preferabil, destinatarii produselor industriale, politica economica externa compatibila cu acest obiectiv, rolul stiintei si intamintului in aceasta privinta etc. Sub acest aspect, prezinta o importanta desebita lucrarile lui Petre S. Aurelian (1833 - 1909) "Cum se poate fonda industria in Romania si industria romana fata cu libertatea comertului de importantiune" (1881), "Politica noastra comerciala fata de conventiile de comert" (1885) si "Politica noastra mala" (1890), lucrarea lui A.D. Xenopol (1847 - 1920) "Studii economice" (1870), articolele publicate de D.P. Martian (1829 - 1865), in revistele infiintate de el "Anale economice" si "Anale statistice" (1859 - 1865), precum si cele publicate de B.P. Hasdeu (1838 - 1907) in ziarul "Traian" si in revista "Columna lui Traian". Deosebit de convingatoare sint, de asemenea, discursurile parlamentare ale lui M. Kogalniceanu (1817 - 1891), pe teme de politica economica interna si externa, studiile lui Vintila I.C. Bratianu (1867 -l930) referitoare la problemele financiare si politica economica a P.N.L., mai ales studiul "Prin noi insine" (1905) si lucrarea "Note asupra viitoarelor nevoi economice si financiare ale Romaniei (1917), precum si lucrarile lui I.N. Angelescu (1885 - 1930), indeosebi "Cunoasterea si conducerea pietei economice. Studiu istorico-statistic asupra evolutiei economice a popoarelor" (1915) si "Istoria luptelor pentru expansiunea economica" (1915) etc. Pornind de la antajele unei economii nationale diversificate, acesti economisti au sustinut dezvoltarea tuturor ramurilor industriale pentru care tara noastra dispunea de materii prime, atit industria alimentara si usoara, cit si industria extracti si de prelucrare a metalelor si a minereurilor, inclusiv constructia de masini pentru agricultura, ca si energia electrica si preocuparea pentru ieftinirea ei (D.P. Martian). Este aderat ca, tinind seama de experienta mondiala in acest domeniu, unii autori, ca de exemplu P.S. Aurelian au acordat prioritate industriei metalurgice si constructiei de masini. "Englitera datoreste mult manufacturilor sale - precizeaza Aurelian-, insa fundamentul prosperitatii sale economice a fost pina astazi, industria metalurgica Cu munti avuti in minereuri de tot felul, noi pina in ziua de astazi, nu posedam nici o uzina metalurgica, romanul nu s-a invrednicit inca sa lucreze unelte fabricate cu fer extras din Carpati"20. Alti ginditori, ca de exemplu A.D. Xenopol, acordau prioritate industriilor care prelucrau produsele agriculturii. Date fiind importanta si in acelasi timp dificultatea acestui obiectiv, P.S. Aurelian considera ca procesul industrializarii trebuie organizat pe termen lung si la scara intregii tari si ca el nu poate fi atins exclusiv prin initiative individuale, ci presupune un sprijin masiv din partea statului. "Nu este vorba de infiintarea a cite silimente -preciza Aurelian -, ci despre asternerea unui program general si despre masurile de-al pune in aplicatiune treptat intr-o tara ca a noastra, unde am putea zice ca mai nu exista industrie - conchidea autorul - guvernul are rolul principal"21. Discutii aprinse au avut loc in legatura cu tipul de siliment industrial preferabil, in timp ce D.P. Martian considera ca este de dorit folosirea tuturor formelor cunoscute de organizare industriala (incepind cu industria casnica si micul mestesug, continuin d cu manufacturile si fabricile particulare, inclusiv societatile pe actiuni, propunind chiar infiintarea de intreprinderi de stat), P.S. Aurelian considera ca procesul trebuie inceput cu mici silimente industriale (invocind insuficienta capitalurilor si a lucratorilor calificati), iar A.D. Xenopol sugera ca de la inceput sa se treaca la infiintarea de mari silimente industriale pentru a se aplica in productie cuceririle stiintei si tehnicii, ceea ce ar fi putut grabi cresterea productivitatii muncii si accelerarea procesului de industrializare in ansamblu. In ce priveste dimensiunea si destinatia industriei nationale, promotorii ei aveau in vedere. in primul rind, satisfacerea nevoilor interne de consuni, dar nu numai atit, ci, in al doilea rind, si exportul. Astfel, M. Kogalniceanu declara in parlamentul tarii ca "daca este sa avem o industrie numai pentru consumatia noastra din tara, aceasta nu mai e industrie! Daca este de a spori avutia noastra, trebuie ca pe linga productele agricole sa avem si producte industriale de exportat"22. Cele mai aprinse controverse teoretice si doctrinare au avut loc insa in legatura cu problemele de politica economica externa, indeosebi atitudinea intreprinzatorilor si statului roman fata de marfurile si capitalurile straine care veneau masiv pe piata interna.Ingrijorati, pe buna dreptate, de potentialul economic superior al capitalistilor occidentali si de competitivitatea mult mai mare a marfurilor din tarile dezvoltate, promotorii industrializarii Romaniei au cautat modalitati de protejare a acesteia, pronuntindu-se impotri concesionarii exploatarii bogatiilor nationale unor intreprinzatori din strainatate, impotri politicii economice a liberului schimb, considerind ca protectionismul era mult mai adect conditiilor istorice in care urma sa se desfasoare industrializarea Romaniei. Argumentul inovcat de catre D.P. Martian impotri concesionarilor de intreprinderi consta in pericolul exploatarii nerationale, pradalnice a bogatiilor naturale ale tarii. "Capitalurile straine - scria Martian - vor aduce strainilor procente, intreprinzatorii straini vor profita ei de intreprinderi, exploatatorii straini vor exploata pentru sine; cel ce imparte, parte-si face. Partea noastra depinde si atunci de la bunavointa lor"23. Cintarind in mod realist consecintele practice ale politicii externe a liberului schimb pentru diferite categorii de tari in diferite etape ale epocii moderne, sustinatorii industrializarii Romaniei au semnalat, pe buna dreptate, pretentia exagerata de universalitate a liberalismului economic. "in economia nationala, ca si in orice alta ramura a stiintei - scria P.S. Aurelian -, intamintele istoriei sint intotdeauna foarte pretioase. Dezvoltarea economica nefiind faptul intimplarii, ci a unor legi tot atit de pozitive ca si legile fizice, este invederat ca o tara care incepe este datoare, in interesul sau, ca sa studieze calea urmata de catre natiunile inaintate. A nesocoti aceea ce au tacut alte popoare, a pretinde ca toate au gresit, este o proba invederata de ignoranta ori de rea intentiune creatiunea si dezvoltarea industriei in toate staturile inaintate - constata Aurelian - a fost si este pina astazi datorita unui sistem national de legislatiune protectoare, iar nicidecum libertatii absolute a comertului"24. Pe aceeasi linie de gindire, A.D. Xenopol semnaleaza distanta mare dintre teoria economica liberala si politica economica opusa, practicata in tarile in care a fost creata aceasta teorie. "Daca ne uitam insa nu la teoriile dupa care ar trebui sa procedeze tarile spre a ajunge cultite, bogate si fericite, ci la practica prin care unele intr-ader au ajuns a fi astfel, atunci lucru curios - constata Xenopol -, vom gasi ca nici una - dar nici una - nu au ajuns la o stare infloritoare prin aplicarea teoriilor liber-schimbiste"25. Dezluind urmarile negative ale conventiei male incheiata de un guvern consertor din Romania cu Austro-Ungaria pentru perioada 1876 - 1885, in spiritul doctrinei liberale, M. Kogalniceanu conchidea ca "liberul schimb este o teorie ce o preconiza mai cu deosebire natiunile acelea care au si ajuns a fi in capul industriei, care nu mai au concurenti in aceasta materie si prin urmare au nevoie de a-si deschide noi tirguri, noi debusee pentru productele fabricelor si manufacturelor lor secoli trebuie sa treaca pina cind industria noastra, primind viata si putere, vom putea si noi a profesa teoriile liberului schimb"26. Pe baza unor astfel de argumente faptice era limpede ca singura politica economica externa compatibila cu industrializarea efecti a tarii noastre era politica protectionista. P.S. Aurelian exprima cel mai limpede acest lucru cind scrie: "Popoarele inapoiate (in sensul de "subdezvoltate" - n.ns. - SSS), intre care uram si noi, nu pot ajunge sa-si creeze o industrie decit adoptind, intre alte mijloace, un sistem mal prin care sa ocroteasca productiunea nationala contra concurentei natiunilor mai inaintate"27, pronuntindu-se insa pentru un protectionism rational. "Nu cugetam la tarife prohibitive -scria Aurelian in anul 1885 -; din contra, avem in vedere taxe potrivite, care sa inlesneasca relatiile noastre cu alte tari, ocrotind, in acelasi timp, productiunea nationala"28.In legatura cu sfera de cuprindere a protectionismului, nivelul taxelor male si discriminarile pe care le practicau unele tari (mai ales Austro-Ungaria) fata de Romania s-au purtat discutii ample atit in parlamentul tarii, cit si in presa timpului. Sub acest aspect, A.D. Xenopol face distinctie intre "protectiunea interna" (subsidii de la guvern pentru dezvoltarea industriei) si "protectiunea la granita" (taxele male), manifestind unele rezerve fata de acestea din urma, de teama unor complicatii politico-diplomatice. La rindul sau, M. Kogalniceanu denunta lipsa de reciprocitate in conventia cu Austro-Ungaria si combate tendintele expansioniste ale acestei tari. " intrucit vom fi inconjurati de staturi cu sisteme protectioniste, intrucit vom ave jurisdictie consulara, voi starui pentru ocrotirea comerciului si a industriei nationale, care de abia nascinde - constata M. Kogalniceanu - au trebuinta de o deosebita ingrijire din partea guvernului"29. Concretizind aceasta pozitie de principiu, M. Kogalniceanu dezluie urmarile nefaste ale conventiei male incheiata de guvernul consertor cu Austro-Ungaria, spunind in 1882: "Combatind, din toata inima si din toate puterile ce mi-au ramas inca, invocarile guvernului austro-maghiar de a ne domina economiceste, de a intra in viata noastra politica, comerciala, sociala, de a se insinua in toti porii organismului nostru, cred ca imi fac datoria de bun roman, cred ca imi indeplinesc o datorie catre acele generatiuni energice si generoase care cu lungi trude si sacrificin au facut Romania de astazi"30. Printre cauzele neajunsurilor din economia Romaniei in a doua jumatate a secolului trecut, acesti ginditori au semnalat si insuficienta instructiunii publice, considerata de catre D.P. Martian "maica tuturor lipsurilor noastre". El avea in vedere absenta intamintului economic, slaba dezvoltare a intamintului realist si prin aceasta explica lipsa de pricepere in folosirea resurselor de care dispunea tara.In consecinta, industrializarea tarii presupunea schimbari substantiale si in domeniul cunoasterii - al intamintului si stiintei. in acest sens, D.P. Martian propunea "Sa inmultim dar scolile de specialitati; sa intemeiem cursuri pentru adulti, muzee industriale, laboratoare, biblioteci si in fruntea acestora sa instituim un politehnic sau universitate pentru stiintele reale aplicate la meserii, manufactura si arte"31. Dupa cum se poate obser cu usurinta, opiniile si lucrarile publicate de adeptii industrializarii Romaniei marcheaza maturizarea considerabila a gindirii economice din perioada moderna in tara noastra, responsabilitatea civica, patriotismul si profesionalismul acestor ginditori. Bine informati din punct de vedere teoretic si faptic, la curent cu dezvoltarea gindirii economice pe national si mondial, dar si cu experienta si politicile economice ale diferitelor tari, acesti ginditori au sesizat corect imperativele majore pentru asigurarea progresului economic al tarii (abolirea ramasitelor feudale si concertarea tuturor eforturilor individuale si publice in directia industrializarii tarii si a protejarii ei), au avut o gindire originala si curajoasa, izvorita din realitatea nationala, au fost receptivi la gindirea economica universala, fara sa o absolutizeze, preocupindu-se de delimitarea ideilor riguroase de cele superficiale, a ideilor potrivite pentru realitatea si interesele nationale de ideile cosmopolite care nu aveau in realitate o labilitate universala si au militat pentru o gindire economica realista si creatoare, care sa raspunda intereselor generale ale tarii si locuitorilor ei. Prin aceste calitati si prin pasiunea si consecventa cu care a fost aparat dezideratul industrializarii Romaniei, ginditorii romani din perioada analizata se situau alaturi de cei mai remarcabili economisti moderni care au militat pentru crestere economica si dezvoltare, de la Adam Smith pina la R. Preibsch si Fr. Perroux. Actualele discutii pe mondial, privind strategia dezvoltarii tarilor subdezvoltate si in curs de dezvoltare pot recunoaste in ginditorii romani, ca D.P. Martian, M. Kogalniceanu, B.P. Hasdeu, P.S. Aurelian, A.D. Xenopol si altii predecesori originali a caror opera economica este si azi un pretios izvor de cunoastere in problemele teoretice, practice si politice ale cresterii economice si dezvoltarii economico-sociale si politice. Cit de actuale sint constatarile si indemnurile facute cu peste un secol in urma (1875) de catre P.S. Aurelian in lucrarea "Tara noastra. Schite economice asupra Romaniei", rezulta, printre altele, din urmatoarele idei: "Este un lucru de nepretuit libertatea si independinta, insa cauta sa stim a le pastra si intari pe linga dezvoltarea si practicarea cu sinceritate a institutiilor noastre reprezentative trebuie sa ne aplicam cu toata activitatea si inteligenta de care neamul nostru este inzestrat, spre a da impulsiunea cea mai puternica economiei noastre nationale Romania, ca oricare alta tara, a avut revolutiile sale politice Dupa atitea revolutiuni politice este timpul sa cugetam la revolutiunile noastre economice"32. Pentru infaptuirea unui program economic de asemenea anvergura, P.S. Aurelian cere "sa adoptam o politica economica bine definita, fondata pe trebuintele si interesele noastre, care sa tinteasca a ne pastra, a ne dezvolta si a ne perfectiona nationalitatea", precizind ca "interesele noastre ne potuiesc ca sa ne indrumam pe calea de a deveni un popor in acelasi timp agricultor, manufacturier si comerciant", "de a intemeia industria in popor si prin popor". Este o datorie patriotica din partea generatiilor contemporane de economisti sa repuna in circuitul lorilor mondiale autentice din stiinta economica ideile acestor straluciti inaintasi ai culturii spirituale romanesti progresiste. Idei economice perene in opera politica a lui Mihai Eminescu. Activitatea politica desfasurata de poetul nepereche Mihai Eminescu (1850 - 1889), timp de aproape doua decenii (1870 - 1889) din cele mai putin de patru decenii pe care le-a trait, in perioada cuceririi si afirmarii independentei de stat a Romaniei, a abordat cele mai diverse aspecte ale vietii sociale din tara noastra, printre care un loc central ocupa problemele economice. Desi majoritatea articolelor lui au fost publicate in ziarul consertor "Timpul" (1877 - 1883, 1888 -l889), acestea poarta pecetea personalitatii autorului, preocupat de apararea intereselor nationale ale poporului roman, depasind interesele de grup si de partid. Fara a fi economist profesionist, poetul-publicist a dat doda de o intelegere profunda a multor probleme economice ale timpului sau, a criticat in mod curajos opinii si pozitii inguste, neconforme cu interesele generale ale natiunii romane, indiferent de sustinatorii lor (consertori, liberali, radicali, socialisti), a sustinut optiuni strategice realiste si eficiente pentru propasirea economica a tarii (indeosebi industrializarea ei) si ridicarea nivelului de civilizatie si cultura a intregii natiuni. Printre cele mai reprezentative articole scrise de marele poet mentionam: "Balcescu si urmasii lui". "Paralele economice". "Din abecedarul economic", "Iluziile socialiste", "Liberalii si consertorii fata cu interesele tarii", "Cauza relelor noastre: lipsa de munca", "in munca e mintuirea", "Starea taranului roman", "Creditul mobiliar si jocul de bursa", "Patura superpusa", "Teoria sociala a compensatiei", "Semibarbaria noastra", "Uzura", "Industrie si comert","Responsabilitatea in publicistica", "Politica impozitelor", "Munca si productiune", "Munca, echitate, ader" etc. Pe fundalul unui filon viguros de gindire economica democratica, patriotica si realista, gasim in publicistica lui Mihai Eminescu idei de certa loare stiintifica, printre care: indemnul spre activitati productive, elogiul muncii si al industriei, apelul la rationalitate in economie, critica unor practici economice antipopulare si ineficiente, atit in timpul guvernarii liberalilor cit si in timpul guvernarii consertorilor, ca de exemplu: caracterul ruinator al "tocmelilor" agricole pentru taranimea cu pamint insuficient, fiscalitatea excesi, hipertrofia functionarismului si a politicianismului carierist ("patura superpusa"), mizeria materiala si inapoierea culturala a maselor populare, inmultirea intermediarilor si a operatiunilor speculative, accentuarea parazitismului social etc. "Raul fundamental al tarii - scria M. Eminescu in 1881 - lipsa de organizare sociala, prin aceasta lipsa de diversificare a muncii, reducerea ei la exploatarea unilaterala a pamintului, aruncarea paturilor superioare ale societatii in ramuri de activitate improducti, toate acestea nu preocupa pe nimenea Oriunde manufactura dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industriile de casa si meseriile, si unde creste necesitatea de-a exporta productele intr-o forma cruda, nepregatita, omul recade in barbarie". Generalizind, autorul adauga "Un popor barbar isi are industria lui de casa, meseriile lui, activitatea lui economica sanatoasa, desi primiti poate. Cind el, in loc de a da dezvoltare propriei sale munci, cumpara obiecte gata de la straini, fara a inta cum sa devie el insusi in stare de-a le produce, e semibarbar"35. Facind o serie de paralele economice intre diferite ramuri de activitate si diferite economii nationale din acel timp, M. Eminescu subliniaza calitatea superioara a industriei fata de agricultura, a tarilor industrializate fata de cele cu o economie nediversificata. "Griul se produce cu osteneala multa si cu spor putin - scria poetul in 1877. Spre a produce un fir de griu iti trebuie o ra intreaga, si-atunce inca atirna de la ploaie si de la vint, de a se face sau nu, pe cind mesterul strain a lucrat ocaua de lina si i-a dat o loare inzecita in cite ceasuri. De acolo vine, ca taranul trebuie sa munceasca o ra pentru a plati un obiect de lux comandat in strainatate O natie care produce griu poate trai foarte bine, nu zicem ba, dar niciodata nu putea sa-si ingaduie luxul natiilor industriale inaintate"36. Pe aceasta baza, poetul publicist ajunge la concluzia ca "Neaparat ca nu trebuie sa raminem popor agricol, ci trebuie sa devenim si noi natie industriala, macar pentru trebuintele noastre"37. Chiar daca exista in publicistica lui M. Eminescu si opinii economice discuile, nimeni nu poate contesta justetea si realismul unor astfel de idei majore, ca de exemplu: ideea ca "bogatia nu este in aer sau in pamint, ci in brate", "unde lipsesc bratele sau calitatea productie e prosta, nu poate fi nici vorba'macar de tara bogata", ca "banul e munca", ca productivitatea muncii este mai mare in industrie decit in agricultura, ca "natia agricola e expusa de-a fi exploatata de vecinul industrial" etc. Geneza principiului "prin noi insine". Vintila I.C. Bratianu (1867 - 1930) si I. N. Angelescu (1885 -l930). Dezvoltarea economiei de piata in Romania si consolidarea pozitiei economice si politice a burgheziei nationale au intimpinat greutati creseinde dupa 1877 datorita inmultirii excesive a intermediarilor (negustori si camatari) in dauna intreprinzatorilor din productie, ca si datorita afluxului masiv de capitaluri straine care au reusit sa obtina insemnate concesii economice in timpul guvernarii tarii de catre partidul consertor.In aceste conditii s-au manifestat o serie de reactii din partea economistilor si oamenilor politici liberali cu scopul stimularii activitatii economice prestate de agentii economici autohtoni si limitarea concurentei straine din partea unor banci occidentale mult mai puternice.In primul rind, este vorba despre principiul liberal "prin noi insine", formulat in 1905 de catre Vintila I.C. Bratianu, care urmarea sa motiveze primatul capitalului romanesc si al intereselor nationale in lupta de concurenta tot mai accentuata legata de patrunderea masi a capitalurilor straine in economia romaneasca38. in articolul "Prin noi insine", publicat in mai 1905, V.I.C. Bratianu atentiona pe oamenii politici contemporani lui ca au datoria sa inteleaga ca poporul roman "vrea ca Tara Romaneasca sa propaseasca prin propriile puteri si astfel ca elementele ei sa participe intr-o masura largita si in toate ramurile de activitate ce se deschid"39. Aceste idei vor fi reluate mai pe larg in lucrarea lui V.I.C. Bratianu "Note asupra viitoarelor nevoi economice si financiare ale Romaniei (1917). Radacinile acestui principiu se gaseau in curentul national din gindirea economica, sustinut de liberalii democrati, indeosebi in lucrarile lui P.S. Aurelian, si concretizat in masuri cum au fost infiintarea bancii nationale a Romaniei in anul 1881 din initiati lui I. C. Bratianu si P.S. Aurelian, precum si tariful mal din 1904 pregatit pe baza raportului intocmit de E. Costinescu. Principiul liberal "prin noi insine" de politica economica interna si externa a fost concretizat atit in Manifestul-Program al PNL din anul 1911, cit si prin infiintarea Bancii Romanesti, in acelasi an, ca pirghie pentru intarirea activitatii financiare a burgheziei nationale.In al doilea rind, este vorba despre preocuparea ginditorilor liberali de infiintarea unei retele largi de institutii de credit pentru nevoile micilor gospodari (bancile populare), indeosebi prin grija lui Spiru C. Haret (1851 -l912).In al treilea rind, este vorba de studiile si lucrarile publicate in primele doua decenii ale secolului XX de catre I.N. Angelescu cu scopul de a analiza situatia si perspectivele economiei romanesti in contextul economiei mondiale si a rilitatilor comerciale existente pe piata mondiala. Avem in vedere indeosebi lucrarile "Asigurarile sociale in statele moderne" (1913), "Cunoasterea si conducerea pietei economice. Studiu istorico-statistic asupra evolutiei economice a popoarelor" (1914), "Istoria comertului universal" (1914)^ "inceputurile capitalismului modern" (1915), "Istoria luptelor pentru expansiunea economica" (1915), "Evolutia economica a tarilor romane" (1916) etc. Pe baza cercetarilor intreprinse, I.N. Angelescu ajunge la concluzia ca istoria moderna a omenirii a fost dominata de "lupte acerbe intre cite popoare (mai exact, cite state -n.ns. - SSS) pentru dominarea comertului mondial". in acest context, economistul liberal roman face o serie de aprecieri realiste cu privire la natura relatiilor economice internationale de la inceputul secolului XX si sansele de aplicare practica a diferitelor tipuri de politica economica externa. Dupa aprecierea lui, "faptele pozitive din politica economica de pina acum a popoarelor nu indreptatesc" nici perspecti "unui sistem de completa libertate a comertului" (cum pretindeau L. Brentano si P. Leroy-Beaulieu), nici tendinta spre o "izolare continentala" (practicata in trecut de S.U.A.). Tinind seama de faptul ca, in opinia sa, "concurenta intre popoare, care apar ca unitati pe piata internationala, nu disparea, I.N. Angelescu sustine ideea potrivit careia "conditia principala pentru a avea mai multa libertate pe piata este ca un popor sa nu fie dependent in totul de alte popoare. De aceea - conchide autorul citat -, popoarele fac sacrificii pentru dezvoltarea unor industrii, chiar daca au imprejurari mai putin favorabile, ca alte popoare". Ideea lui I.N. Angelescu constitui, ulterior, dupa 1918, suportul dezvoltarii doctrinei liberale si neoliberale despre industrializarea Romaniei Mari si protejarea industriei nationale, reprezentata de cite personalitati de exceptie.

Politica de confidentialitate

Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact