 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
|
|
Problematica economica sl principalele curente de gindire economica din romania in perioada cuprinsa intre i859 sl i9i8. |
|
| Unirea Tarii Romanesti cu Moldo prin dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza in 1859 ca domnitor a constituit piatra de temelie a Romaniei moderne, garantia emanciparii sociale a majoritatii poporului roman de institutiile mediele perimate si suportul continuarii luptei pentru desavirsirea unitatii nationale a romanilor, atit prin eliberarea Transilniei de dominatia austro-ungara si a Basasrabiei si Bucovinei de dominatia ruseasca, cit si prin cucerirea independentei si suveranitatii nationale a tarii, indeosebi fata de Poarta oto Particularitatile dezvoltarii economico-sociale a Romaniei dupa 1859 si problemele economice majore puse in discutie publica. Dupa Unirea din 1859 s-a accelerat dezvoltarea Romaniei in directia economiei moderne de piata. Doua evenimente de insemnatate istorica au stimulat acest proces si anume: adoptarea legii pentru reforma agrara in anul 1864 si aplicarea ei - chiar daca in unele privinte in mod limitat -, precum si cucerirea independentei de stat a Romaniei cu arma in mina, prin bravura soldatilor si ofiterilor romani in razboiul din anii 1877 - 1878. Consacrarea juridica a proprietatii particulare libere si libera initiati care decurgea din acestea au stimulat actiunile agentilor economici in toate domeniile, marcind un curs ascendent al economiei de piata. Privind spre tarile din Europa Occidentala ca la um model de urmat, eventual si ca sprijin pentru efortul propriu de dezvoltare, agentii economici si mai ales specialistii din acest domeniu, economistii au fost siliti de viata sa recunoasca prezenta unor particularitati ale dezvoltarii economiei moderne de piata in Romania, ativ cu modelul mentionat.In primul, rind este vorba despre faptul ca, datorita indelungatei dominatii straine - si nu rareori a jafului direct comis asupra avutiei poporului roman -, precum si a slabiciunii burgheziei din tara noastra, n-au putut fi pe deplin inlaturate nici institutiile mediele (revigorate, in parte, prin legile "invoielilor" sau "tocmelilor" agricole, adoptate dupa detronarea lui A.l. Cuza), nici dominatia straina (prelungita in Transilnia, Basarabia si Bucovina pina in 1918). In al doilea rind, este vorba despre faptul ca, antrenata in lupta de concurenta de pe piata mondiala, Romania era categoric dezantajata atit prin dimensiunea redusa a economiei nationale si, implicit, capacitatea ei de acumulare, investitii si progres tehnic si economic, cit si prin presiunea exercitata de patrunderea marfurilor si capitalurilor straine pe piata interna, sustinuta de o sta campanie ideologica si publicitara care elogia lentele progresiste ale liberului schimb, in ciuda unor practici si politici economice contrare in viata de toate zilele. In al treilea rind, este vorba de duelul interminabil dintre burghezie si mosierime pentru prioritate in conducerea treburilor publice, agrat adeseori de evenimente negative de pe tarim regional si international, cum au fost diferitele razboaie, culminind cu primul razboi mondial, care a atras dupa sine multa suferinta si distrugeri de bunuri materiale, precum si presiuni politico-diplomatice asupra guvernantilor tarii. Aceste particularitati s-au repercutat in mod negativ atit asupra problematicii economice puse in discutie, cit si asupra performantelor economice modeste inregistrate in practica, printre altele, ritmul lent si caracterul contradictoriu al inaintarii Romaniei pe calea economiei moderne de piata, nivelul scazut al venitului ei national si implicit, nivelul de viata scazut al majoritatii populatiei tarii. Problema economica fundamentala a perioadei istorice cuprinsa intre cele doua Uniri (1859 si 1918) a constituit-o strategia dezvoltarii economice complexe si independente a Romaniei, ca expresie a modernizarii ei in atie cu trecutul. Este aderat ca pina in anul 1864 s-a mentinut pe prim problema agrara, ca problema economica-cheie, de a carei rezolre depindea inscrierea Romaniei pe linia modernizarii economice. Dupa cum, spre sfirsitul acestei perioade, problema agrara revine in atentia economistilor, ca urmare a deficientelor din acest domeniu semnalate de rascoalele taranesti (1888 si 1907). Dar chiar si in aceste etape, problema agrara reprezenta doar un aspect sau o componenta a problemei mai cuprinzatoare a strategiei modernizarii economiei nationale. Aceasta problema economica fundamentala avea multiple fatete si presupunea un raspuns limpede la mai multe intrebari. O prima fateta se referea la diviziunea sociala si internationala a muncii, respectiv la intrebarea care era ramura economica primordiala, agricultura traditionala sau industria moderna, respectiv cum era mai bine pentru tara: sa se mentina profilul ei economic agrar sau, dimpotri, sa se diversifice ramurile economiei nationale, punind accent pe industrie, asa cum au procedat tarile din Europa Occidentala, care au pornit insa cu 2-3 secole mai devreme pe aceasta cale? O alta fateta se referea la infrastructura tehnica si economica, respectiv la necesitatea fauririi unei retele de mijloace moderne de transport si comunicatie, ca si a unei retele de institutii de credit, precum si a instrumentelor corespunzatoare pentru o circulatie monetara sila si eficienta. Deosebit de controversata a fost problema atitudinii Romaniei fata de marfurile si capitalurile straine, respectiv alternati liber-schimibism sau protectionism in politica externa a tarii. Raspunsul la aceste intrebari i-a obligat pe economisti si pe factorii de decizie din tara noastra sa apeleze la aderurile consacrate de stiinta economica si la atii nationale in timp si internationale in timp si spatiu, stimulind interesul lor pentru economia politica si istoria ei mondiala si nationala, precum si pentru istoria economica, in general, istoria relatiilor economice internationale, a celor comerciale, in special.In acest fel, amplificarea interesului pentru problemele economice nationale si internationale a fost dublata de accentuarea preocuparii pentru rigoarea demonstratiei si asigurarea cit mai temeinica posibil a eficientei masurilor de politica economica preconizate. Comparativ cu perioada anterioara (1746 - 1848), perioada fauririi Romaniei moderne (1848 - 1918) se caracterizeaza printr-o amplificare si diversificare a problemelor economice abordate, printr-o literatura economica mult mai bogata, originala prin continutul ei si bazata pe date faptice si informatii teoretico-doctrinare mult mai bogate ca in trecut. Principalele curente de gindire economica din Romania in perioada 1859 -l918 si metamorfozele lor in functie de evolutia raportului de forte pe social-politic. Toti ginditorii acestei perioade erau de acord ca economia Romaniei trebuia modernizata si dezvoltata, ca in acest efort trebuia sa se tina seama de experienta si gindirea tarilor mai dezvoltate din Europa apuseana.In acelasi timp existau deosebiri foarte mari intre diferite categorii de economisti in legatura cu mijloacele cele mai nimerite care trebuiau folosite pentru atingerea accestui obiectiv, precum si in ce priveste principalii beneficiari ai acestor performante. Deosebirile doctrinare dintre economisti, respectiv optiunea lor pentru un tip sau altul de dezvoltare si de politica economica de Tinind seama de specificul economiei romanesti in a doua jumatate a secolului XIX si de modalitatile diferite in care s-au impletit determinarile mai sus mentionate (interese, doctrina, metodologie, teorie) in constiinta diferitilor ginditori, de preponderenta uneia sau alteia dintre aceste determinari ale gindirii economice, se pot distinge mai multe curente de gindire economica in tara noastra, extrem de inegale ca sfera de cuprindere, adeziune in opinia publica si fundamentare stiintifica, si anume: - curentul liberal, care ocupa locul central si este in expansiune, principalul sustinator al modernizarii economiei romanesti, continuator, cel putin in anumite privinte, al "partidei nationale" de la 1848, avind drept suport social, in principal burghezia, dar si pe unii mosieri, ceea ce a generat aprinse controverse in sinul lui si, in final, a dus la scindarea lui in doua categorii de liberali: o minoritate mai ferma si consecventa, adepta a industrializarii Romaniei si a protejarii industriei nationale, reprezentantii ei fiind numiti promotori ai "nationalismului economic"1, ca de exemplu: M. Kogalniceanu, D.P. Martian, B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, M. Eminescu, G. Baritiu, loan Roman, E. Costinescu, I.N. Angelescu etc; majoritatea moderata a liberalilor, care acorda prioritate agriculturii si comertului, aderind la ideile cosmopolite ale liberalismului european, pe care-l considerau, ca si fondatorii lui, universal labil, dezavuind nationalismul economic. Principalii reprezentanti ai liberalismului moderat au fost: Nicolae Sutu, Alexandru Moruz, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Eric Vinterhalder, Alexandru Vericeanu etc.2; - curentul consertor care se aseamana in .unele privinte cu liberalii moderati (prioritatea acordata agriculturii si adeziunea fara rezerve la principiile liberalismului european, denumit de unii cosmopolit), dar care era preocupat in special de interesele economice ale marii mosierimi. Printre reprezentantii lui amintim pe Barbu Catargiu, Ion Strat, P.P. Carp, Nicolae Filipescu. In multe lucrari de specialitate nu se face distinctie intre liberalii moderati si consertori, datorita faptului ca si unii si ceilalti erau adeptii liberului schimb in relatiile economice internationale3. O atie mai minutioasa a ideilor economice sustinute de acesti economisti permite sa se constate insa un anumit exclusivism agrarian din partea consertorilor care justifica unele delimitari metodologice si doctrinare chiar siIntre adeptii liberului schimb (consertori si liberali moderati)4; - curentul socialist care a evoluat de la pozitiile utopismului premarxist spreIdeologia marxista si care s-a dezvoltat mai ales dupa razboiul de independenta, in legatura cu crearea primului partid politic muncitoresc (1893 - P.S.M.D.R.) si transformarile lui (lichidarea lui in 1899 si refacerea lui in 1910 sub denumirea de partid socialist), reprezentat de ginditori cum au fost: C. Miile, Sofia, Ion si Gheorghe Nadejde, muncitorul tipograf Al. Ionescu, C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir Arbore, Ecaterina dr. Arbore, Mihail Gheorghiu-Bujor, Chr. Racovschi, Alecu Constantinescu, I. Cretu, E. Rozn etc. Agrarea contradictiilor dintre tarani si mosieri, respectiv arendasi, deci revenirea problemei agrare in atentia opiniei publice ca o problema critica spre sfirsitul secolului XIX, au generat o serie de curente de gindire economica si politica menite sa exprime, pe de o parte, dezamagirea fata de politica partidelor guvernamentale in domeniul agrar (liberalii si mai ales consertorii), iar pe de alta parte, rezervele fata de ideologia marxista a socialistilor in aceasta problema. Este vorba de doua curente mai importante de gindire economico-sociala si anume: - taranismul, promot de C. Dobrescu-Arges si V. Kogalniceanu, precum si - poporanismul, initiat de C. Stere.In procesul confruntarilor de idei in jurul problemelor economice de la sfirsitul secolului al XlX-lea din sinul curentului liberal s-a desprins o grupare de ginditori radicali, cu vederi democratice si republicane, care au formulat unele critici juste la adresa unor inconsecvente ale liberalilor, ale unor concesii facute de ei mosierilor, respectiv consertorilor. Printre reprezentantii mai cunoscuti ai radicalismului amintim pe CA. Rosetti si Gh. Panu. Gruparea economistilor pe curente de gindire economica are menirea sa ne atraga atentia asupra coordonatelor majore ale gindirii lor, dar nu poate explica toate detaliile acesteia. Doua exemple sint edificatoare in acest sens. Astfel, desi liberalii si socialistii aveau optiuni economico-sociale, in esenta, diferite si exprimau opiniile unor grupari sociale cu interese opuse (burghezia si muncitorii), socialistii romani s-au alaturat dezideratului liberal-national al industrializarii Romaniei ca o cale de grabire a progresului economico-social al tarii. Alt exemplu: desi M. Eminescu si-a publicat cea mai mare parte din opera politica in ziarul consertor "Timpul", iar consertorii erau ostili industrializarii Romaniei, opera politica a lui M. Eminescu a sustinut ideea industrializarii ca o cale de lorificare superioara a resurselor umane si materiale ale tarii noastre.Intelegerea si explicarea detaliilor din gindirea economica a autorilor mentionati pe parcursul acestui modul, presupun deci luarea in considerare nu numai a caracteristicilor generale ale diferitelor curente de gindire economica, ci si a multitudinii de date empirice care au caracterizat viata fiecarui ginditor. Cind, impotri unor divergente de principiu dintre diferite curente de gindire economica, unii reprezentanti ai acestora adopta atitudini identice sau apropiate inseamna ca ei au identificat caracterul vital al respectivei probleme pentru destinul economic al tarii si ca au avut puterea sa puna interesele generale ale natiunii, ale tarii mai presus de interesele particulare de grup, ceea ce este o doda de realism si patriotism. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
