 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)
|
|
Principalele curente de gindire economica din romania mare in perioada i9i8-i940 sl reprezentantii lor mai de seama |
|
| Perioada interbelica a fost marcata de mutatii profunde - structurale si functionale -in toate sferele vietii sociale din Romania, incepind cu politica si terminind cu viata spirituala. Pe politic s-au inregistrat progrese insemnate ale democratiei, prin consacrarea votului unirsal in constitutia din anul 1923, dirsificarea partidelor politice si consolidarea regimului parlamentar, nu fara unele rezistente de natura conservatoare si manifestari autoritare d Peisajul politic al tarii s-a modificat considerabil dupa 1918, atit ca urmare a schimbarii raportului de forte dintre partidele politice traditionale (liberal, conservator si socialist), in sensul ca s-a intarit pozitia partidului liberal, a fost impins pe un secundar partidul conservator (care va dispare in cele din urma) si a avut loc sciziunea partidului socialist (subdivizat in trei formatii politice distincte: partidul comunist, afiliat la Internationala a IlI-a, a carui activitate a fost insa considerata antinationala si interzisa, partidul socialist si partidul social-democrat), cit si in sensul ca alaturi de acestea au aparut numeroase alte formatiuni politice, dintre care, un rol mai important si mai durabil au jucat partidul national roman (din Transilvania si Banat), infiintat cu mult inainte de Unirea din 1918 (1869 respectiv 1881), condus de Iuliu Maniu si partidul taranesc infiintat in 1918 de catre Ion Mihalache, partide care se vor uni in 1926 sub denumirea de partidul national taranesc, ca principal partid de opozitie fata de gurnarea liberala1. Democratia, inclusiv viata parlamentara, au primit o grea lovitura in 1938 prin instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, urmata de dictatura legionara, iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial de dictatura militara. Strinsa interdependenta dintre economie, politica si cultura, pe de o parte, dintre eforturile interne de a dezvolta un complex economic national si restrictiile impuse de mediul extern, printre care, criza din 1929/1933, dezorganizarea relatiilor economice internationale, dubla presiune a totalitarismului fascist si comunist, concurenta marfurilor si capitalurilor straine, pregatirile pentru cel de-al doilea razboi mondial, mai ales deciziile politice arbitrare ale marilor puteri impotriva tarilor mici si mijlocii cum au fost dictatul de la Viena si Pactul Ribbentrop-Molotov (care au impus, din nou, smulgerea unor parti din corpul tarii noastre etc), au imprimat o evolutie contradictorie economiei noastre nationale. Eforturile de dezvoltare economica sila din primul deceniu al perioadei interbelice si de favorizare a initiatilor autohtone au fost subminate de criza din 1929/1933 si de tendintele expansioniste ale tarilor dezvoltate, in ultima perioada indeosebi ale Germaniei fasciste, aducind mari prejudicii economiei nationale si daunind considerabil agentilor economici din interiorul tarii, frinind procesul normal de dezvoltare a complexului economic national.In ciuda incertitudinilor inerente economiei de piata si a multiplelor sfidari pronind din economia mondiala, ca si a presiunilor sociale exercitate de paturile defavorizate de aceste procese, perioada interbelica marcheaza intarirea pozitiei economice a burgheziei nationale, indeosebi a marii burghezii industriale si financiare, cresterea volumului productiei si a nitului national (care ating in anul 1938 nilul cel mai inalt cunoscut pina la acea data), participarea mai intensa a maselor populare la viata economica (favorizata, intr-o anumita masura de bancile populare si de cooperatie) si la cea politica (pe baza votului unirsal), participarea mai intensa a Romaniei, desi calitativ nesatisfacatoare, la schimburile economice internationale, progrese in modernizarea agriculturii si in industrializarea tarii, care s-au oglindit in literatura de specialitate, stimulind dezvoltarea gindirii economice din aceasta perioada si controrsele teoretice si de politica economica dintre marile curente de gindire economica. Schimbarile internite in economie si in raportul de forte pe politic (intre partidele si miscarile social-politice) au impus schimbari importante si in domeniul doctrinelor politice si economice ale acestora. Partidele insesi ca si opinia publica au simtit nevoia unor clarificari de principiu in ce priste obiectile urmarite si metodele recomandate de diferite partide, respectiv doctrine (liberalism, taranism, conservatorism, nationalism, socialism, social-democratism, etc.) pentru atingerea lor, resprctiv delimitarea lor de celelalte curente de idei, inclusiv inlaturarea unor posibile confuzii terminologice. Raspunzind acestor necesitati reale ale vietii politice si culturale din tara noastra, Institutul Social Roman (infiintat in 1921 prin transformarea "Asociatiei pentru studiul si reforma sociala" creata in 1918 din initiativa lui D. Gusti si V.N. Madgearu) a organizat intre anii 1922 - 1923 un ciclu de conferinte publice sau prelegeri, publicate ulterior in revista "Arhiva pentru stiinta si reforma sociala" sub genericul "Doctrinele partidelor politice" Din cele 19 prelegeri, doua se refera la probleme generale de politica si doctrina (A. Gusti - clarificarea notiunii de partid politic si M. Djuvara - evolutie si revolutie), una la doctrina nationala (N. Iorga), trei se refera la liberalism (G. Tasca si I. G. Duca) si neoliberalism (M. Manoilescu), una la taranism (V. N. Madgearu), doua la conservatorism (C. Radulescu-Motru si Al. Marghiloman), doua la socialism (Serban Voinea si Ilie Moscovici), doua la ideologia minoritatilor maghiara (G. Kiss) si germana (dr. H. O. Roth), iar celelalte sase la alte forme de miscari sociale (sindicalism, anarhism) si diferite pirghii de actiune politica (socialism de stat, diferite forme de solidarism), fiind semnate de I. Raducanu, Nae Ionescu, N. Petrescu, I.N. Angelescu, A. Teodorescu si M. Popovici2. Aceste prelegeri ne ajuta sa intelegem mai bine natura si evolutia diferitelor partide politice si doctrinele economice corespunzatoare, respectiv principalele curente de gindire economica si modificarea lor in timp. Ca si in perioada anterioara (1859 - 1918), liberalismul continua sa fie principalul curent de gindire economica. Spre deosebire de perioada anterioara insa, intervin modificari substantiale in relatiile sale cu alte curente de gindire economica in sensul ca scade considerabil influenta conservatorismului, care se va transforma treptat intr-un curent minor de gindire economica, se dezvolta, in schimb, taranismul, care va cunoaste o audienta crescinda in opinia publica, mai ales dupa 1926 (unirea partidului national roman condus de luliu Maniu cu partidul taranesc condus de I. Mihalache), iar influenta socialismului si a marxismului se atenueaza ca urmare a sciziunii miscarii muncitoresti in mai multe partide politice (socialist, social-democrat si comunist). Curentul liberal de gindire economica si innoirea lui sub denumirea de neoliberalism.3. Gindirea liberala din perioada interbelica exprima, in esenta, interesele marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata sa-si asigure suprematia economica si politica impotriva concurentei capitalistilor mai puternici din alte tari. Ea continua traditia gruparii democratice a liberalismului din secolul XIX, fiind preocupata de faurirea unui complex economic national modern si eficient, ca suport al independentei statului national unitar roman, desavirsit de curind, si ca premisa pentru ridicarea gradului de civilizatie si cultura ale intregii natiuni. Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul romanesc anterior cel putin trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne ca temelie a liberei initiati si a deplinei libertati de miscare a agentilor economici, ideea industrializarii Romaniei si a protejarii ei de concurenta straina distrugatoare si ideea prioritatii intereselor nationale fata de capitalistii straini, sintetizata in formula "prin noi insine".In viziunea lui G. Tasca, organizarea economica moderna pe baza proprietatii private si a principiilor liberale este superioara formelor anterioare considerate primiti si artificiale, deoarece acestea nesocoteau interesul personal si presupuneau interntia excesiva a statului in economie. Liberalismul se sprijina pe trei principii, dupa parerea lui, si anume: existenta unor legi naturale care asigura armonizarea intereselor personale in procesul concurentei libere, ideea de stat bazat pe colectivitatea indivizilor care-l compun si justificarea proprietatii private, inclusiv a capitalului, prin utilitatea lor sociala, in sensul ca pe baza lor se poate obtine cantitatea cea mai mare de produse. Din acest punct de dere, G. Tasca este de parere ca liberalismul este opus socialismului, care presupune organizarea economiei pe baza proprietatii colecti si sustine ca nu poate exista o a treia cale intre liberalism si socialism. Precizari importante aduce si l.G. Duca, pentru caracterizarea trasaturilor definitorii ale liberalismului in sensul ca acesta concepe progresul pe baza proprietatii individuale si cu respectarea a patru principii: ordinea (nu anarhia), democratia (gurnarea poporului prin popor), nationalismul (nu in sensul de intoleranta nationala, ci in sensul de dezvoltare a fortelor materiale si umane nationale) si economia sociala. Cu alte cuvinte, l.G. Duca respinge lupta de clasa si revolutia intrucit ele duc la ruperea echilibrului social si concepe dezvoltarea si progresul numai sub forma evolutiei. Pentru aceste moti, el considera ca liberalismul se deosebeste in mod substantial atit de taranism, cit si de socialism, care sustineau ideea luptei de clasa. "Deosebirea intre doctrina liberala si doctrina taranista - scrie l.G. Duca - sta in faptul ca taranismul e bazat pe ideea luptei de clasa, pe cind liberalismul pe armonia sociala. Taranismul imbratiseaza interesele exclusi ale taranimii in lupta si ura violenta cu toate celelalte categorii sociale. Liberalismul - afirma autorul, in continuare - urmareste infaptuirea sincera si deplina a rendicarilor taranesti, dar armonizindu-le cu interesele legitime ale celorlalte clase". "Deosebirea intre doctrina liberala si cea socialista - arata acelasi autor - e ca liberalismul nu concepe progresul social decit in cadrul proprietatii individuale, pe cind socialistii nu cred progresul posibil decit prin desfiintarea proprietatii individuale"4.Ind principiile liberalismului traditional ( din secolele XVIII - XIX) cu noile probleme pe care trebuie sa le rezol promotorii lui in secolul XX in tara noastra, mai ales dupa 1918, tinind seama de unele neajunsuri ale economiei de piata (mai ales inegalitatea de are si de nituri), precum si de unele critici aduse liberalismului de adrsarii lui (socialismul, nationalismul, radicalismul, marxismul etc), noii liberali au ajuns la concluzia ca doctrina economica liberala trebuie sa tina pasul cu noile enimente, sa aduca unele modificari principiilor liberale care s-au dodit depasite. Principalele inovatii pe care le-au adus promotorii liberalismului roman in perioada interbelica doctrinei lor economice se refera la accenturarea rolului statului in sprijinirea procesului de industrializare a tarii (deci justificarea interntionismului statal, chiar a unor elemente de dirijism) si luarea in considerare a unor probleme sociale care au aparut ca urmare a unor efecte negati ale economiei de piata (pauperism si somaj, inegalitati in nituri) sau ale unor particularitati ale agriculturii romanesti (prezenta unor stigii medievale si a datoriilor exorbitante ale multor tarani fata de banci). Referindu-ne la necesitatea adaptarii permanente a doctrinei liberale la noile probleme economice, l.G. Duca spunea ca "Liberalismul fiind prin esenta lui o doctrina de progres, nu este o formula rigida, un ce intangibil. Dimpotriva e ceva viu care trebuie mereu sa se adapteze nevoilor sociale, sa urmareasca neincetatele prefaceri ale vietii moderne, sa priceapa noile curente, sa le atraga, sa le indrumeze"5.In acelasi sens s-a pronuntat si M. Manoilescu atunci cind scria ca "liberalismul a suferit incercari teribile, care ii dicteaza astazi imperios innoirea si regenerarea. Forma sa regenerata va fi neoliberalismul"6. Prin urmare neoliberalismul reprezenta doctrina moderna a partidului national-liberal, a marii burghezii industriale si financiare din Romania, indiferent daca aceasta adera sau nu adera in mod formal la partidul respectiv. Unele deosebiri de nuanta exista chiar si intre adeptii liberalismului, respectiv ai neoliberalismului din Romania 'interbelica. De pilda, I. G. Duca apara proprietatea individuala, ca temelie a functionarii normale a economiei moderne, dar admite exproprirerea partiala pentru interese generale (exproprierea unor latifundii in derea improprietaririi taranilor fara pamint sau cu pamint insuficient), in timp ce M. Manoilescu este de parere ca esenta liberalismului este legata de "mentinerea interesului individual ca factor permanent in dezvoltarea fortelor economice" si nu de forma de proprietate care este trecatoare si secundara. "Vechiul liberalism a fost prea rigid legat de proprietate - afirma M. Manoilescu -de aceea, se gaseste acum intr-o atit de grava criza nu putem pretinde, ca liberalismul chi, ca proprietatea individuala este singura cheie a interesului personal si a progresului economic Tot atit de adevarat este insa ca nu putem sa anticipam, ca socialismul, asupra viitoarelor forme ale proprietatii. Si o atitudine si cealalta ar fi simplista si nestiintifica" Prin urmare, M. Manoilescu, deplaseaza accentul de la proprietate spre multiplicarea pirghiilor pentru stimularea interesului personal, ca resort al activitatii economice eficiente. "Ca orientare practica, neoliberalismul recomanda in toate actiunile de gurn menajarea interesului personal si stimularea energiilor creatoare - conchide M. Manoilescu"7. Din paralela pe care o face M. Manoilescu intre liberalism si neoliberalism rezulta ca ele se aseamana din punct de dere strategic, intrucit concep desfasurarea activitatii economice pe baza libertatii si a increderii in puterea creatoare a personalitatii umane, deosebindu-se din punct de dere tactic prin metodele folosite, respectiv prin trecerea de la individualismul neingradit la asigurarea libertatilor tuturor, respectiv a "egalitatii de sanse", de la principiul "laissez-faire, laissez-passer" la principiul interntionist etc. Referindu-se la acest ultim aspect, pe care-l considera esential, St. Zeletin - scria in 1927 ca "politica interntionista este tocmai cea ce caracterizeaza in timpul de fata liberalismul nou - "neoliberalismul" - burgheziei europene, in opunere cu chiul liberalism clasic. Acesta din urma se marginea a sta privitor pasiv al vietii sociale, noul liberalism insa intervine energic, spre a impaca conflicte, a armoniza interese, a inlatura risipe, a alina suferinte - scurt, spre a organiza. Organizarea este flamura sub care militeaza liberalismul nou al zilelor noastre"8. In calitate de doctrine politico-economice, iar apoi curente de gindire economico-sociala, liberalismul si neoliberalismul sint mult mai cuprinzatoare decit partidul politic liberal care le-a propovaduit. Curentul neoliberal de gindire economica din perioada interbelica a reunit un numar insemnat de ginditori prestigiosi atit din sinul PNL, cit si din afara lui, apartinind generatiei care a luptat pentru faurirea Romaniei Mari, cum au fost fratii I.I.C. Bratianu (1864 - 1924) si Vintila I.C. Bratianu (1867 - 1930), I.N. Angelescu (1885 - 1930), dar si unor generatii mai tinere care s-au afirmat dupa Marea Unire din 1918, cum au fost Mihail Manoilescu (1891 -l950), Stefan Zeletin (1882 - 1934), George Tasca (n. 1879), V. Slascu (1891 - 1977), Mitita Constantinescu (1890 - 1946). Definitorii pentru caracterizarea acestui curent de gindire economica sint mai ales lucrarile urmatorilor economisti: - I.N. Angelescu "Politica economica a Romaniei Mari" (1919), "Politica economica a Romaniei fata de politica imperialista" (1923), "Solidarismul economic" (1923), "Noi tendinte in economia internationala" (1924), "Finantele publice in Romania in ultimii 20 de ani" (1929). - M. Manoilescu: "Importanta si perspectile industriei in noua Romanie" (1921), "Politica productiei nationale" (1923), "Neoliberalismul" (1923), "Teoria protectionismului si a schimburilor economice internationale" (1929/1931), "Fortele nationale producti si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international" (1937), "incercari in filozofia stiintelor economice" (1938), "Rostul si destinul burgheziei romanesti" (1942); - St. Zeletin: "Burghezia romana. Originea si rolul ei istoric" (1925), "Neoliberalismul. Studii asupra istoriei si politicei burgheziei romane" (1927); - Vintila I.C. Bratianu: "Situatia financiara a Romaniei" (1923), "Refacerea tarii si consolidarea financiara" (1924), "Asupra stiabilizarii monedei romanesti" (1928), "Scrieri si cuvintari" (3 voi. 1937, 1938, 1940); - Victor Slascu: "Organizatia de credit a Romaniei" (1922), "Creditele financiare din Romania" (1924), "Tratat de banca" (1930 - 1932), "Curs de moneta. credit si schimb" (1932), "Curs de economie nationala" (1943) etc. - Mitita Co - Gh. N. Leon: "Economie politica si politica economica" (1944).In ciuda denumirii asemanatoare, gindirea economica neoliberala din Romania interbelica se deosebeste substantial de neoliberalismul de pe tarim european in sensul ca prin metodele de rezolvare a problemelor economice (mai ales interntia masiva a statului si protectionismul vamal) se apropie mai mult de orientarea dirijista. O dovada in acest sens este aprecierea facuta de Gh. N. Leon intr-un articol din anul 1932 ("Economie libera sau economie dirijata"), unde scrie "Sistemul economiei organizate preconizat cu talent de colegul nostru d-l. M. Manoilescu, daca nu este frate bun cu sistemul economiei dirijate, are totusi o strinsa legatura de rudenie cu el"10. Pe scurt, gindirea neoliberala apara economia moderna de piata bazata pe proprietatea privata si libertatea de actiune a agentilor economici, fara a absolutiza insa aceste doua trasaturi, generatoare de anarhie, preconizind interntia masiva a statului in economie, atit in legatura cu dezvoltarea industriei nationale si protejarea ei de concurenta straina, cit si pentru infaptuirea echilibrului social pe intern (solidarismul politic, juridic, social-economic), precum si sporirea eficientei comertului exterior al Romaniei fiind convinsa de posibilitatea organizarii rationale a economiei prin masuri de control (dirijare) exercitate de stat, indeosebi asupra fluxurilor comertului exterior al tarii pentru a atenua si a inlatura apoi ceea ce Mitita Constantinescu numea "dezvoltarea asimetrica" (inegala) a diferitelor ramuri si subramuri ale economiei nationale. Prioritatea acordata industriei nationale si atentia deosebita acordata relatiilor economice internationale ale tarii noastre au facut ca, aparind interesele marii burghezii industriale si financiare, respectiv segmentul cel mai dinamic din economia de piata, gindirea neoliberala sa apere, intr-o masura insemnata, interesele nationale fundamentale ale statului unitar roman, fara a putea acoperi pe deplin aceste interese nationale. Din aceasta cauza, s-au dezvoltat, ca o reactie la limitele si insuficientele gindirii neoliberale, alte doua curente importante de gindire economica si anume gindirea taranista si gindirea socialista, avind o baza larga de masa, dar limitate in demersul cognitiv prin anumite contradictii interne si adrsitati reciproce, care le-au slabit considerabil eficienta. Geneza si evolutia curentului taranist din gindirea economica romaneasca. Gindirea economica taranista s-a format ca o dubla reactie, atit fata de gindirea neoliberala, care exprima interesele unei minoritati sociale foarte bogate (calificata cu atributul peiorativ de "oligarhie"), cit si fata de gindirea socialista, datorita ostilitatii acesteia fata de proprietatea privata, precum si a adeziunii ei mai mult sau mai putin pronuntata la doctrina economica marxista. Continuind preocuparile unor ginditori cu deri democratice care se interesau de soarta taranimii la sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX (mai ales C. Dobrescu-Arges si V. Kogalniceanu, ca si poporanistul C. Stere), gindirea taranista din perioada interbelica a reprezentat doctrina partidului taranist infiintat in 1918 de invatatorul Ion Mihalache (n. 1883), care s-a unit in anul 1926 cu partidul national din Transilvania condus de Iuliu Maniu (1873 - 1955) sub denumirea de partid national-taranesc. Principalul ideolog al acestui partid si deci autorul recunoscut al doctrinei economice taraniste a fost Virgil N. Madgearu (1887 - 1940), care a sintetizat componentele definitorii ale acestei doctrine in prelegerea "Doctrina taranista" (1923), in brosura "Taranismul" si in lucrarile sale: "Europa agricola in fata societatii natiunilor" (1930). "Noua politica economica a Romaniei" (1930), "Politica partidului national-taranist" (1937), dar mai ales in "Agrarianism, capitalism, imperialism" (1936), "Politica externa a Romaniei 1927 - 1932" (1939) si "Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial" (1940). Din curentul taranist de gindire economica au facut parte, alaturi de V. N. Madgearu, Ion Raducanu, Ernest Ene, Constantin Stere, M. Ralea, dr. N. Lupu, Gr. Mladenatz etc. Elementul definitoriu al doctrinei economice taraniste, exprimat si prin denumirea ei, 1-a constituit apararea taranimii, considerata de acesti autori ca o clasa omogena, cu interese specifice, diferite, atit de interesele marii burghezii industriale si financiare, cit si ale proletariatului industrial, ceea ce explica ostilitatea acestor ginditori, atit fata de neoliberalism, cit si fata de socialism si marxism. Analistii acestei doctrine economice au atras insa atentia asupra faptului ca taranimea nu era omogena (in sinul ei existau trei categorii sociale distincte: argatii fara pamint, taranii mijlocasi, cu gospodarii proprii, care munceau pamintul numai cu membrii familiei, si taranii instariti, care aau pamint mai mult decit puteau munci, recurgind fie la muncitori salariati, fie la arendarea pamintului) si ca taranistii erau preocupati mai ales de problemele taranilor instariti, respectiv ale burgheziei satesti mici si mijlocii. Ca o concretizare a acestei optici, taranistii considerau ca prioritatea in cadrul economiei nationale trebuia sa apartina agriculturii, lasind industria pe secundar, admitind dezvoltarea industriei numai in masura in care prelucra produsele din agricultura, deci subordonind-o ramurii economice traditionale. Taranistii au avut contributii insemnate la cercetarea situatiei reale din agricultura romaneasca, semnalind multe ramineri in urma si criticind standardul de viata scazut al taranimii romane privita in ansamblu. in acelasi timp, ei au contestat caracterul capitalist al economiei romanesti din perioada interbelica, vorbind despre natura specific taraneasca a acesteia, criticind si respingind in egala masura atit conceptia neoliberala, cit si pe cea marxista despre natura, evolutia si perspectile economiei romanesti, precum si despre fortele motrice ale dezvoltarii ei, opunindu-le conceptia proprie despre statutul taranesc si despre rolul cooperatiei in imbunatatirea situatiei taranimii. Doctrina taranista nu a fost lipsita de unele iluzii in ce priste atit politica economica interna, cit si politica economica externa a Romaniei, culminind cu politica "portilor deschise" sau a liberei patrunderi a capitalurilor straine in economia tarii noastre, cu urmari practice profund negati. Aceste iluzii au fost evidentiate de experienta practica de gurnare a tarii de catre Partidul National Taranist, indeosebi in anii crizei din 1929/1933, dodind limitele doctrinei economice taraniste. Avatarurile gindirii economice socialiste din Romania interbelica. Continuind traditia miscarii muncitoresti si socialiste din tara noastra de la sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, gindirea socialista din perioada interbelica a avut o evolutie contradictorie: ea s-a dezvoltat considerabil in largime si uneori chiar in profunzime, dar puterea ei de convingere a fost adeseori diminuata de contradictiile ei interne, de unele nepotriviri intre obiectivul ei general-democratic (emanciparea sociala a muncii) si metodele adeseori nepotrivite preconizate in acest sens, indeosebi utopia inlocuirii iminente a capitalismului cu socialismul. La temelia acestor contradictii a stat sciziunea politico-organizatorica a miscarii muncitoresti si socialiste din tara noastra, datorita nu numai unor deosebiri de opinii ale liderilor diferitelor fractiuni din sinul miscarii, ci si imixtiunii brutale a unor forte straine in desfasurarea enimentelor din tara, mai ales sub influenta Internationalei a IlI-a comuniste, subordonata de comunistii dogmatici sovietici, indeosebi de Stalin. Dupa marea Unire din anul 1918, miscarea socialista si gindirea economica de orientare socialista cunosc numeroase si uneori dramatice metamorfoze cu scopul clarificarii teoretico-ideologice a strategiei si tacticii de urmat in domeniul activitatii politice si economice, precum si pentru delimitarea lor de alte formatiuni politice si alte curente de gindire economica. Desi s-a incercat unificarea formatiunilor politice socialiste si social-democrate regionale din Romania Mare intr-un partid muncitoresc puternic si reprezentativ la scara nationala, lucrul acesta nu a reusit in mod durabil, ducind, in cele din urma, la accentuarea deosebirilor dintre curentele politico-ideologice prezente in miscarea muncitoreasca si socialista din Romania interbelica. Din sinul chiului partid socialist din Romania si a partidelor socialiste si social-democrate din provinciile dezrobite ale tarii s-au constituit, in decursul primului deceniu postbelic, trei formatiuni politice distincte" si anume: Partidul Comunist Roman (1921), care a reunit elementele de stinga, dar si cele stingiste, avind ca secretar pe Gh. Cristescu, Partidul Social Deniocrat (1921 ca federatie a formatiunilor regionale socialiste si social-democrate, iar din 1927 ca partid unificat la scara intregii tari), constituit din gruparea centrista si de dreapta din sinul chiului partid socialist si adoptind denumirea de Partid Social-Democrat, avind in conducere, printre altii pe Ilie Moscovici, C. Popovici, I. Flueras, I. Jumanca, iar ca ideologi pe Serban Voinea, Lotar Radaceanu etc si Partidul Socialist al Muncitorilor din Romania, din 1928, in frunte cuC.Titel Petrescu12. Corespunzator acestor fractiuni din miscarea muncitoreasca si socialista din Romania se pot distinge cel putin trei curente de idei in sinul gindirii socialiste: gindirea comunista, socialista si social-democrata. Elementul comun tuturor acestor curente ideologice este ideea marxista a luptei de clasa si preocuparea pentru apararea cu precadere a intereselor clasei muncitoare in derea emanciparii ei sociale, de exploatarea economica si lipsa de drepturi politice. Pe termen lung toate aceste curente de idei din gindirea socialista urmareau acelasi obiectiv: faurirea unei societati mai drepte si mai bune pentru cei care muncesc. Deosebirea dintre cele trei curente de idei era legata de viziunea lor diferita privind etapele care trebuiau parcurse in aceasta lupta, tactica ce trebuia folosita si implicit, determinarea adrsarilor si a aliatilor potentiali si reali in aceasta lupta. Gindirea economica a comunistilor din aceasta perioada s-a concretizat in documentele celor cinci congrese ale P.C.R. (1921, 1922, 1924, 1928, 1930, 1931), in arcicolele publicate de militantii acestui partid in presa timpului (indeosebi ziarul "Socialismul" si revista "Lupta de clasa"), precum si in lucrarile mai ample publicate de unii dintre acesti militanti. Printre ginditorii care au ilustrat aceasta orientare mentionam pe: Gh. Cristescu, L.D. Patrascanu, Al. Dobrogeanu-Gherea, P. Constantinescu-lasi.In cele mai multe documente programatice ale P.C.R. se resimte insa din plin presiunea ideologica exercitata asupra conducatorilor PCR de Internationala a IlI-a, ca si insuficienta cunoastere a realitatii economico-sociale din tara, de catre activistii de partid niti din exterior, ceea ce explica o serie de aprecieri necorespunzatoare situatiei de fapt din economia romaneasca, precum si propuneri nepotrivite pentru diferite probleme economico-sociale (mai ales problema agrara) si problema perspectilor imediate si pe termen lung ale economiei romanesti. Printre exemplele cele mai caracteristice ale acestui punct de dere adeseori dogmatic, stingist, daunator intereselor reale ale tarii si ale muncitorilor din tara noastra se numara si calificarea economiei romanesti ca fiind imperialista, subaprecierea potentialului de progres al burgheziei, ignorarea particularitatilor diferitelor paturi ale taranimii, preluarea necritica a tezei traditionale a gindirii socialiste marxiste privind ineviilitatea si iminenta inlocuirii capitalismului cu socialismul, subaprecierea rolului altor partide democratice in lupta pentru dezvoltarea economica a tarii. Daca, privita in ansamblu, gindirea economica a comunistilor din Romania (ca de altfel, din multe alte tari) a stat sub influenta negativa a dogmatismului cominternist, in rindul ginditorilor din acest curent de idei au existat si exemple noile de autori originali si curajosi, care au depus un efort remarcabil pentru a analiza in mod riguros realitatea nationala si pentru a formula propuneri practice corespunzatoare. Cel mai reprezentativ exemplu in acest sens l-a constituit L.D. Patrascanu (1900 - 1954), chiar daca nici el nu a reusit intotdeauna sa invinga dogmatismul impotriva caruia a luptat adeseori cu succes. Sint demne a fi retinute in acest sens atit numeroasele articole si studii publicate de el in presa timpului, ca, de exemplu, "Bancile si beneficiile lor" (1928), cit mai ales lucrarile sale mai voluminoase, printre care: Teza de doctorat sustinuta la Leipzig, avind ca subiect "Reforma agrara in Romania Mare" (1925), "Un ac de framintari sociale 1821 - 1907" (1933 - 1934), "Sub trei dictaturi" (1941) si "Probleme de baza ale Romaniei (1942 - 1943) etc. Gindirea economica a socialistilor si a social-democratilor din Romania aa ca punct de plecare ideea marxista a luptei de clasa ca modalitate de rezolvare a problemelor social-economice, sustinind interesele proletariatului industrial si ale taranimii sarace si mijlocase ca aliata in lupta pentru o societate mai buna, dar respinge experimentul sovietic si nu accepta subordonarea fata de Internationala a IlI-a comunista, datorita metodelor autoritare folosite de aceasta si nesocotirii intereselor nationale ale muncitorilor din diferite tari, inclusiv ale celor din Romania Mare. Obiectiuni de principiu fata de ideologia comunista (bolsevica) si metodele preconizate de aceasta (centralizarea excesiva) se gasesc, de exemplu, in prelegerile tinute de Serban Voinea ("Socialismul marxist si evolutia sociala") si Ilie Moscovici ("Lupta de clasa si transformarea sociala") in anul 1923 in cadrul Institutului Roman pentru Studii si Reforma Sociala", publicate in volumul "Doctrinele partidelor politice"13.In sinteza pe care o face Serban Voinea miscarii muncitoresti si socialiste din tara noastra pentru "Enciclopedia Romaniei"14, el precizeaza ca "in anii 1918, 1919 si 1920 miscarea muncitoreasca romaneasca cunoaste o ciocnire de curente si o lupta teoretica unica in istoria socialismului de la noi". Pe comunisti ii califica drept "curent bolsivizant" cu o "conceptie voluntarista", caruia "i se opune curentul dreptei, al social-democratiei", reprezentata de ginditori cum au fost Serban Voinea, P. Marc, G. Grigorovici, J. Pistiner, I. Flueras, I. Jumanca, Eft. Gherman etc. "Un al treilea curent, de mijloc - continua S. Voinea -, incerca sa impace teoria extremei stingi cu practica social-democratiei, avind ca lozinca afilierea conditionata la Internationala comunista (I. Moscovici)". "Despartirea in trei triunghiuri a miscarii socialiste determina paralizia actiunii -conchide Serban Voinea; lupta ideologica dintre curente continua insa cu atit mai inrsunata"15.Intrucit "centristii" se vor afilia, in final, social-democratiei, rezulta ca aproape un deceniu confruntarea s-a desfasurat intre comunisti si social-democrati. Caracteristica acestora din urma era faptul ca ii preocupau problemele imediate ale miscarii muncitoresti, imbunatatirea situatiei clasei muncitoare prin reforme in cadrul economiei existente, chiar daca admiteau, pentru un viitor mai mult sau mai putin indepartat ideea socialismului. In legatura cu aceasta, S. Voinea a publicat doua studii in Austria privind "Miscarea muncitoreasca din Romania" (1923) si "Socialismul in tarile inapoiate" (1924), atragind atentia asupra faptului ca un astfel de tel presupune nu numai dorinta si vointa de a-l realiza, ci si existenta unor conditii obiecti care lipseau din tara noasta in aceea perioada si deci faceau prematura lupta imediata pentru instaurarea socialismului. Schita istorica a socialismului din Romania facuta de S. Voinea ocoleste gruparea socialista creata in anul 1928, deci la un an dupa constituirea Partidului Social-Democrat unic. Noua grupare politica se numea Partidul Socialist Muncitoresc din Romania si aa in conducere pe: 1. Flueras, I. Jumanca, L. Ghelerter, St. Voitec, Tanase, V. Anagnoste, C. Manescu, M. Moraru. Aceasta inseamna ca exista inca destule momente si aspecte neelucidate in legatura cu gruparile, metamorfozele si destinul diferitelor curente de gindire socialista din tara noastra care vor trebui reevaluate in viitor16. Pentru a concretiza aceasta schita istorica sumara a marilor curente de gindire economica din Romania interbelica ne vom referi, in continuare, la citeva probleme economice de mare anrgura dezbatute in literatura de specialitate a timpului. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
