 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Politici privind aprovizionarea cu marfuri in
|
|
Fundamentarea politicilor de aprovizionare cu marfuri |
|
| Elaborarea obiectivelor politicii de aprovizionare, ca si a strategiilor si deciziilor de infaptuire a lor este motita prin necesitatea asigurarii capacitatii conducerii de a interpreta intregul complex de relatii dintre aprovizionare si mediul extern intreprinderii si dintre aprovizionare si celelalte domenii ale activitatii economice, precum si prin masurile si mijloacele economice care duc la obtinerea rezultatelor estimate prin politica adoptata. Acest complex de raporturi definesc fundamentarea politicii de aprovizionare. Unele dintre aceste raporturi, cum sunt relatiile cu mediul institutional economic si juridic extern intreprinderii (furnizori de bunuri si servicii, reglementari financiare) au caracter obiectiv, intreprinderile trebuind sa se integreze acestui mediu. Alte e Data fiind complexitatea fenomenelor ce pot interveni in fundamentarea politicilor de aprovizionare cu marfuri, conexiunile cu alte aspecte, precum si interferentele dintre obiectiv si subiectiv in conturarea unor elemente de fundamentare, in prezenta lucrare s-a optat pentru o regrupare a acestora si prezentarea lor comasate in trei importante componente: furnizorii, resursele de care pot dispune structurile comerciale si cheltuielile de aprovizionare. Structura si natura furnizorilor - ca elemente de fundamentare a politicii de aprovizionare Intre elementele cu caracter obiectiv, locul primordial il ocupa furnizorii, caracterizati prin numarul, marimea si amplasarea lor teritoriala. in functie de aceste caracteristici, intreprinderea opteaza pentru anumite circuite de aprovizionare si pentru o anumita latime a acestora, concretizata in numarul de participanti la aprovizionarea ei in cadrul unui anumit circuit. a) In mod obiectiv numarul furnizorilor cu care comerciantii au legaturi depinde de natura marfurilor care fac obiectul circulatiei (bunuri intermediare sau finale) si forma de comert care intermediaza circulatia marfurilor (comert cu ridicata sau comert cu amanuntul). Pentru bunurile industriale de consum intermediar (materii prime, combustibil) si bunurile de echipament, numarul furnizorilor este restrans, cadrul concurential fiind astfel ingustat, ceea ce conduce la limitarea (pentru beneficiar) a posibilitatilor de alegere a furnizorilor. in aceste conditii, elementul esential in relatiile acestuia cu furnizorii il reprezinta capacitatea de negociere a conditiilor de aprovizionare si, in principal, a pretului. Desi are pozitie privilegiata in relatia sa cu beneficiarul, furnizorul este interesat intr-un nivel al pretului care sa-i asigure profitul asteptat, dar care sa nu duca la o ingustare a pietei, la o cerere restransa din partea acestuia. La randul sau, beneficiarul adopta in negociere o atitudine dictata de pozitia mai apropiata sau mai indepartata pe care o are fata de furnizori, aceasta influentand costurile de comercializare. Pentru produsele agricole numarul furnizorilor este diferentiat atat pentru bunurile intermediare, cat si pentru cele finale. La unele materii prime, cum sunt cerealele, produsele animale - carne, lapte, lana - numarul furnizorilor este foarte mare, fiind format din milioane de mici exploatatii, asociatii si societati agricole. La alte produse, cum sunt tele tehnice, legumele si fructele pentru prelucrarea industriala, numarul acestora este simtitor mai mic, format din asociatii si societati comerciale agricole. in aceste conditii, utilizatorii acestor bunuri (fabricile) apeleaza la serviciile intermediarilor, care asigura logistica de aprovizionare si micsoreaza prin participarea lor costul de productie al produselor prelucrate. La bunurile agricole care intra in consumul final fara o prelucrare industriala (o parte a legumelor si fructelor, produsele lactate, carnea de pasare), producatorii isi desfac produsele fie direct, printr-o retea proprie de comercializare, fie prin serviciile comerciantilor de bunuri de larg consum, situatie in care alegerea furnizorilor este determinata de conditiile de calitate si pret pe care furnizorii le pretind la negociere. La bunurile de larg consum numarul furnizorilor este foarte mare, fiecare distingandu-se prin specificul sortimentului oferit (calitate, modele, preturi), astfel ca optiunile agentilor economici se fac in functie de politicile de produs si pret pe care le adopta. Cu tot caracterul obiectiv pe care il are alegerea furnizorilor, in functie de natura marfurilor cu care beneficiarul se aprovizioneaza apare si o optiune a beneficiarului pentru anumiti furnizori, motita prin numeroase elemente subiective, izvorand din experienta unor relatii anterioare cu furnizorii deja folositi si din gradul de informare asupra furnizorilor potentiali. Printre aceste elemente semnificative sunt : - capacitatea furnizorilor de a respecta exigentele de calitate, de livrare si de pret ale beneficiarilor; - atributele furnizorilor constatate in relatiile antecedente cu beneficiarii: reputatia lor, tehnica de care dispun, situatia financiara, organizarea livrarilor, mijloacele de comunicare in relatiile cu beneficiarii etc; - conditiile de livrare pe care le ofera; - codul deontologic pe care il respecta, precum onestitatea, curtoazia, respectul fata de clienti, flexibilitatea in atitudini. Aprecierea furnizorilor se face potrivit unor scale de lori pentru lipsa intarzierilor, lipsa defectelor, respectarea clauzelor etc. b) in ceea ce priveste marimea si profilul de activitate al furnizorilor, desemnate prin volumul livrarilor si prin specializarea furnizorilor, acestea motiveaza optiunea beneficiarilor pentru un anumit numar (unic, mic sau mare) de furnizori. In principiu, o asemenea situatie apare pentru aprovizionarea agentilor economici (comerciali) cu bunuri finale, care se adreseaza consumatorilor individuali, cu preferinte foarte diferite, iar oferta provine din intreprinderi cu productie specializata. Marile intreprinderi producatoare, profilate pe productia de serie, putin diversificata, ofera unele antaje fata de micile intreprinderi sub aspectul pretului, datorita efectului de scara, ceea ce le impune ca preferinta pentru agentii economici (in special angrosisti), pentru aprovizionarea cu loturi mari. Ele nu ofera insa capacitatea de a se adapta pe parcursul derularii aprovizionarii la schimbarile solicitate de beneficiar, orice schimbare afectand tehnologia si costurile de fabricatie. De aceea, productia de serie a marilor intreprinderi se asociaza cu productia intreprinderilor mici sau mijlocii, orientata spre serii scurte si cu mai mare suplete de a se adapta pentru piata. Specializarea furnizorilor determina obiectiv optiunea agentilor economici pentru tipurile de circuite de aprovizionare utilizate. Cu cat specializarea este mai profuqda, cu atat se impune mai mult necesitatea intermediarilor angrosisti in miscarea marfurilor, care transforma in depozitele lor sortimentul industrial in sortiment comercial pentru aprovizionarea comerciantilor detailisti. Detailistul poate folosi si un circuit direct, cu un furnizor specializat, daca marimea comenzii sale corespunde cantitatii minime pe care acesta este dispus sa o livreze. Aceasta cantitate, care reprezinta pentru furnizori si motitia unei relatii de partener cu un beneficiar, este de o marime care prin venitul adus acopera cheltuielile si asigura un profit. c) Un loc deosebit in fundamentarea politicii de aprovizionare il are amplasarea furnizorilor, de localizarea lor depinzand lungimea circuitelor de distributie si deci cheltuielile cu aprovizionarea pentru beneficiar. Amplasarea productiei se face dupa criterii care asigura o eficienta economica superioara intreprinderilor, prin obtinerea antajoasa a factorilor de productie si lorificarea cu costuri mai mici a produselor. in acest sens apar drept criterii de amplasare a productiei: apropierea de sursele de materii prime, de sursele de forta de munca, de centrele de consum si obiectivul social de politica economica a statului, constand in inlaturarea subdezvoltarii economice a anumitor zone, pentru ridicarea standardului de viata al intregii populatii. De exemplu, termocentralele se amplaseaza in bazinele carbonifere, fabricile de conserve de legume si fructe in zonele mari producatoare a acestor produse, fabricile de prelucrare a carnii sau laptelui in apropierea sau in interiorul marilor centre urbane. in mod asemanator, industria de inalta tehnicitate se amplaseaza in zonele cu traditii in pregatirea fortei de munca, dupa cum in zonele cu disponibilitati de forta de munca se stimuleaza, prin masuri de politica economica a statului, dezvoltarea unor activitati industriale si agricole care sa lorifice acest disponibil. La randul sau, productia agricola se amplaseaza, prin zonare, in functie de conditiile pedoclimatice, delimitandu-se pe teritoriul tarii zone specializate in anumite culturi cu randament superior la hectar (exemplu: cultura cartofului, a florii soarelui, tutunului etc), desi produsele agricole se pot obtine pentru autoconsum in toate zonele tarii. Criteriile de amplasare a productiei industriale si agricole determina o raspandire neuniforma a productiei pe teritoriul tarii, ceea ce creeaza conditii inegale de aprovizionare pentru beneficiari si deci, costuri diferite de productie sau de circulatie, cu consecinte asupra capacitatii de concurenta. Resursele economice la care pot apela structurile comerciale in procesul de fundamentare a politicilor de aprovizionare Resursele economice (materiale, umane, financiare) contribuie la fundamentarea politicii de aprovizionare prin relatia de interdependenta care se creeaza intre activitatea de aprovizionare si disponibilitatea de capital a fiecarui agent economic. » Volumul aprovizionarii determina necesarul de capital banesc (capital circulant), incorporat in loturile de marfuri care fac obiectul actelor de cumparare bani-marfa. intre volumul aprovizionarii si necesarul de capital circulant este o relatie de directa proportionalitate, el crescand o data cu cresterea activitatii. in acelasi timp, marimea capitalului depinde de durata unui circuit bani-marfa-bani al marfurilor achizitionate, adica timpul dintre momentul cumpararii si momentul vinderii lor. Intre aceste doua marimi exista o relatie de inversa proportionalitate, necesarul de capital fiind cu atat mai mic cu cat numarul de rotatii (de circuite) este mai mare. De exemplu: Perioada T0 T1 Volumul aprovizionarii - Q (mii. lei) 1200 1200 Durata unei rotatii in zile (t) 30 20 Numarul de rotatii anuale (Vr = Z/t = 360/t)' 12 18 Necesarul de capital (C = Q/Vr) - mii. lei 100 66,6 La acelasi volum al aprovizionarii de 1200 mil.lei, necesarul de capital scade in anul T! fata de T0, de la 100 mii. lei la 66,6 mii. lei, in conditiile cresterii vitezei de rotatie de la 12 la 18. » Resursele economice conditioneaza la randul lor volumul aprovizionarii, acesta fiind dependent de marimea capitalului disponibil si de viteza lui de rotatie. Un capital de 100 mil.lei, asigura un volum al aprovizionarii de 1200 mil.lei, daca realiza 12 rotatii, si de 1800 mil.lei, daca realiza 18 rot Alaturi de capitalul circulant, capitalul fix incorporat in elementele bazei tehnico-materiale (depozite, utilaje, mijloace de transport) este conditionat si conditioneaza la rindul sau procesul de aprovizionare. Cantitatea de marfuri cu care se aprovizioneaza o firma comerciala depinde de posibilitatile de stocare pe care le are (spatii de depozitare) si de tehnologia de depozitare pe care o foloseste privind primirea marfurilor, miscarea lor interioara (manutentiunea), depozitarea, pregatirea loturilor pentru livrare si expedierea marfurilor catre beneficiari. Aceste conditii, care fac parte din logistica aprovizionarii, determina, prin nivelul lor de modernizare, viteza de derulare a unui circuit de aprovizionare si, in final, capacitatea de a aproviziona un numar mai mare de beneficiari. » Nivelul de dezvoltare a bazei tehnico-materiale si, in primul rind, marimea suprafetelor comerciale conditioneaza, de asemenea, tipul de circuite prin care intreprinderile comerciale se pot aproviziona de la furnizori. Daca pentru intreprinderile comerciale cu ridicata existenta marilor suprafete este presupusa ca o conditie a indeplinirii rolului lor in circulatia marfurilor, pentru firmele comerciale cu amanuntul suprafetele mari de depozitare creeaza posibilitatea unor relatii directe cu furnizorii (daca acestia pot livra cantitati mai mici solicitate de detailisti), ele putand astfel sa asigure transformarea sortimentului industrial in sortiment comercial. » Realizarea obiectivelor politicii de nzari depinde si de nivelul de pregatire a personalului folosit in activitatea de aprovizionare si, in primul rand, de calitatea managementului practicat in acest domeniu. Aprovizionarea este asociata cu studii de piata privind oferta furnizorilor si dimensiunea concurentiala a acesteia, precum si evolutia cererii beneficiarilor si schimbarile in structura ei, conditii pentru a estima nevoile de aprovizionare si a negocia cu furnizorii nivelul preturilor. Un loc aparte in calitatea managementului aprovizionarii il are gestiunea stiintifica a stocurilor, adica formarea acestora corespunzator cu cerintele asigurarii continuitatii desfacerilor si mentinerea, prin calitatea aprovizionarii efectuate, a nivelului si structurii lor astfel silite. Gestiunea stiintifica a stocurilor impune, de asemenea, crearea in fiecare unitate de depozitare a unui sistem informational de urmarire a miscarii stocurilor ca lori si ca structura sortimentala (marimi, modele, culori, calitati, marci, pret). Sistemul modera de evidenta se bazeaza pe mijloace electronice de circulatie a informatiilor, calculatorul pastrand in memoria sa stocurile si operand asupra lor schimbarile intervenite prin operatiunile de intrare si iesire a marfurilor in derularea aprovizionarii si nzarii. Gestionarii de stocuri dispun, astfel, de date reale cu privire la descompletarea stocurilor fata de nivelul lor normal (stocul activ, stocul de alarma, stocul de siguranta), comenzile putand fi astfel mai riguros fundamentate. Cheltuielile de aprovizionare - ca element de fundamentare a politicii de aprovizionare cu marfuri Cheltuielile de aprovizionare sau costul aprovizionarii reprezinta elementul de fundamentare care sintetizeaza eficienta masurilor initiate de conducere pentru indeplinirea obiectivelor propuse in domeniul aprovizionarii. Aceste cheltuieli sunt ocazionate de intregul circuit pe care il parcurg marfurile din momentul livrarii lor de catre furnizori si momentul constituirii ca stocuri la beneficiari. Marimea lor depinde de distantele pe care le parcurg marfurile, de sistemul de manutentiune din depozit si de formarea stocurilor si pastrarea marfurilor. Eficienta procesului de aprovizionare este data de costul cat mai redus al acestuia, dar si de efectele pe care le genereaza calitatea aprovizionarii, independente de acest cost. De exemplu, relatiile cu un numar mare de furnizori imbogatesc oferta, cu efecte favorabile asupra desfacerilor si profitului, desi costul aprovizionarii creste. In mod asemanator, existenta unor stocuri mai mari, determinate de imbogatirea sortimentului, ridica nivelul servirii consumatorilor, fiind un factor al castigarii concurentei, care impune insa cheltuieli mai mari cu stocajul marfurilor. In vederea utilizarii realiste a cheltuielilor de aprovizionare, ca element de fundamentare a politicilor promote de structurile comerciale in domeniul achizitionarii marfurilor, lucrarea de fata supune atentiei cate aspecte privind relatiile ce pot sta la baza respectivelor costuri, sugerand, in acelasi timp, si cate modele de analiza posibil a fi utilizate pentru optimizarea relatiei: aprovizionare-costuri. a) Alegerea furnizorilor este un prim mijloc de minimizare a cheltuielilor de aprovizionare, cheltuielile de transport detinand ponderea principala in totalul acestor cheltuieli.In situatia aprovizionarii singulare a fiecarui agent economic, criteriul de eficienta il reprezinta, evident, aprovizionarea de la cel mai apropiat furnizor. Acest criteriu poate fi subordonat insa si altor conditii, cum sunt: calitatea sortimentului, prestigiul de marca al produselor, facilitatile de pret acordate de unii furnizori, gradul de dependenta al beneficiarilor de furnizori etc, care pot conduce la optiuni pentru furnizori mai indepartati. » in situatia aprovizionarii cu produse omogene a mai multor beneficiari, apartinand unui grup organizatoric (de exemplu, santiere de constructii, centre de prelucrare a legumelor sau a carnii, lanturi de magazine etc), alegerea furnizorilor se poate face dupa criteriul minimizarii costului de aprovizionare pe ansamblul grupului, daca acesta apartine aceleiasi firme. Econometria ofera riate modele, bazate pe acest procedeu, care surprind multiple situatii in care un grup de beneficiari se poate aproviziona in conditii de minimizare a costului, cu precizarea ca decizia de aprovizionare apartine conducerii grupului si nu fiecarei unitati. » Minimizarea costului cu aprovizionarea se rezol si prin procedeul matematic al grafurilor. Un graf este format dintr-o multime (xj) de puncte, semnificand localitati, centre, magazine etc, ce urmeaza a fi aprovizionate de un mijloc de transport care.pleaca de la furnizor. Punctele sunt legate prin arce, reprezentand distantele dintre ele sau costul aprovizionarii de la un punct la altul. O succesiune de arce formeaza un drum, care este optimizat printr-un algoritm matematic, in sensul ca suma arcelor este minima. b) Combinarea circuitelor de distributie este un criteriu de optimizare a costului aprovizionarii si, pe un mai larg, a insusi sistemului de aprovizionare a unei intreprinderi comerciale, reiesit din libertatea agentilor economici de a-si alege caile de miscare a marfurilor, astfel incat cheltuielile totale de aprovizionare sa fie minime. Pentru fiecare agent economic circuitele de aprovizionare pot fi directe (producator - agent economic) sau prin intermediari (comercianti). in cazul fiecarui circuit apar venituri din cotele de adaos comercial, percepute la nzarea marfurilor, si cheltuieli legate de miscarea marfurilor. Cu cat circuitul este mai lung, deci marfurile trec pe la mai multi intermediari, cotele de adaos comercial maresc pretul de nzare si ingusteaza piata, influentand, astfel, volumul incasarilor. in mod asemanator reactioneaza si cheltuielile, astfel, ca intreprinderile sunt interesate in practicarea unor circuite directe sau scurte. Totusi, nu totdeauna circuitele directe sau scurte sunt cele mai eficiente pentru anumite intreprinderi, deoarece ele trebuie sa intretina legaturi economice cu un numar mare de furnizori pentru a-si forma sortimentul comercial si sa primeasca loturi de marfuri de o anumita marime livrate de furnizori. Conditia de eficienta a combinarii fluxurilor este data de relatia: Ch < A (a1X1a2x2+.. .+anxn) unde: Ch = cheltuielile totale de aprovizionare ale unui agent economic; A = volumul total al aprovizionarii; xb x2,, xn = proportiile diverselor circuite in totalul aprovizionarii; al5 a2, , a = cotele de adaos comercial percepute la nzarea produselor din fiecare circuit. a) Optimizarea lotului de aprovizionare se inscrie in spectrul de actiuni cu privire la minimizarea cheltuielilor de aprovizionare prin relatia care se creeaza intre marimea comenzii formulate de beneficiar, respectiv livrata de furnizor si anumite cheltuieli dependente de aceasta marime. Cheltuielile de aprovizionare cu un lot de marfa (C) se impart in doua grupe: a) Cheltuieli cu achizitionarea marfurilor de la furnizor (Q); b) Cheltuieli cu depozitarea si pastrarea marfurilor (C2), identificandu-se cu cheltuielile pentru stocarea marfiirilor. Prima categorie cuprinde cheltuielile cu lansarea comenzilor (deplasarea la furnizori, speze postale), cheltuielile cu transportul marfurilor, cu creditarea operatiunilor, asigurare, receptia si depozitarea marfurilor. Ele sunt determinate de volumul global al aprovizionarii si de cantitatea care face obiectul unei comenzi, raportul dintre aceste doua marimi reprezentand numarul de aprovizionari dintr-o perioada sau frecventa de livrare a marfurilor. Cea de a doua categorie cuprinde chetuielile cu amortizarea depozitelor, plata muncii personalului folosit la depozitarea marfurilor, pierderile naturale in timpul depozitarii. Cele doua categorii de cheltuieli evolueaza diferit. Astfel, cresterea frecventei de aprovizionare micsora cantitatea comandata la furnizor, insa spori numarul de reaprovizionari si deci se mari prima categorie de cheltuieli. Micsorarea cantitatii comandate si deci livrate de furnizor diminua insa cheltuielile cu pastrarea marfurilor din stoc. Cantitatea optima de aprovizionat (q) fi aceea pentru care suma celor doua categorii de cheltuieli este minima C(q) = C,(q) + C2(q) = minim C(q) = (Q/q)c + (q/2)sp, unde: Q = cantitatea totala de aprovizionat pentru beneficiar; q = cantitatea care face obiectul unei comenzi; Q/q = frecventa aprovizionarii; c = cheltuielile cu efectuarea unei comenzi; q/2 = stocul mediu loric constituit prin aprovizionare; p = pretul de aprovizionare; s = cheltuieli de pastrare pentru un leu stoc. Minimul de cheltuieli este dat de acea loare a lui q pentru care derita functiei C (q) =0. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
