 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Politici privind aprovizionarea cu marfuri in
|
|
Obiective si strategii in politicile de aprovizionare cu marfuri |
|
| in abordarea problematicii privind conturarea obiectilor si silirea strategiilor posibil a fi utilizate in fundamentarea si structurarea politicilor de aprovizionare cu marfuri din comert, este necesar sa se aiba in dere o anumita distinctie intre componentele structurale ale respectii politici. Este vorba, in principal, de politicile macrocomerciale si cele microcomerciale. Fenomenul prezinta importanta atat prin natura diferita a conceptiei ce urmeaza a sta la baza celor doua domenii de abordare, cat si, in special, prin aria de utilizare, in cadrul unei economii de piata, a celor doua componente strategice ale politicilor de aprovizionare. Prin locul pe care il ocupa in activitatea comertului si prin dependenta ei de mediul institutional extern, aTŠ Componenta macroeconomica, infaptuita la nilul gurnului, ministerelor si a altor organe centrale, este restransa din cel putin trei moti: - Fiind asociata politicii de vanzari, obiectile politicii de aprovizionare la acest nil (asimilata cu o politica macroeconomica de distributie), este derivata din obiectile politicii de vanzari. De exemplu, stimularea exporturilor in abordarea problematicii privind conturarea obiectilor si silirea strategiilor posibil a fi utilizate in fundamentarea si structurarea politicilor de aprovizionare cu marfuri din comert, este necesar sa se aiba in dere o anumita distinctie intre componentele structurale ale respectii politici. Este vorba, in principal, de politicile macrocomerciale si cele microcomerciale. Fenomenul prezinta importanta atat prin natura diferita a conceptiei ce urmeaza a sta la baza celor doua domenii de abordare, cat si, in special, prin aria de utilizare, in cadrul unei economii de piata, a celor doua componente strategice ale politicilor de aprovizionare. Prin locul pe care il ocupa in activitatea comertului si prin dependenta ei de mediul institutional extern, foarte diferit de la un agent economic la altul, politica de aprovizionare are, in principiu, un caracter microeconomic. aTŠ Componenta macroeconomica, infaptuita la nilul gurnului, ministerelor si a altor organe centrale, este restransa din cel putin trei moti: - Fiind asociata politicii de vanzari, obiectile politicii de aprovizionare la acest nil (asimilata cu o politica macroeconomica de distributie), este derivata din obiectile politicii de vanzari. De exemplu, stimularea exporturilor toate acestea, oferta comerciantilor este stimulatoare pentru consumatorii productivi, pentru introducerea de noi tehnologii, noi inlocuitori de materii prime, de accesorii cu parametri superiori, care dau procesului de aprovizionare in comertul cu aceste bunuri locul de factor activ in prosperitatea firmei comerciale. Plecand de la aceste cerinte ale aprovizionarii in desfasurarea activitatii economice a agentilor comerciali, se pot formula in politica de aprovizionare trei niluri de actiuni : » Un prim nil il reprezinta definirea politicii de aprovizionare pe termen scurt, mediu sau lung si obiectile specifice fiecarui orizont de timp. Astfel, - Pe termen scurt aprovizionarea urmareste "acoperirea" vanzarilor, in structura de sortiment impusa de derularea curenta a acestora. Pe termen mediu si lung ea devine expresia schimbarilor in evolutia vanzarilor, schimbari generate, in timp, de catre progresele inregistrate in productia de bunuri. - Aprovizionarea reprezinta, de asemenea, pe termen scurt, actiunea prin care se infaptuieste gestiunea stiintifica a stocurilor. Un prim moment al acestui proces il constituie determinarea marimii si structurii de sortiment a stocurilor in raport cu cererea de marfuri a populatiei sau cu nevoile productiei. Al doilea moment il reprezinta mentinerea, prin nilul aprovizionarii, a marimii si echilibrului sortimental pe masura ce stocul se consuma pentru producerea de efecte economice. - Un alt obiectiv al politicii de aprovizionare il reprezinta alegerea furnizorilor pentru formarea sortimentului si obtinerea celor mai bune conditii de aprovizionare. - infaptuirea aprovizionarii si eficienta ei depind de organizarea relatiilor dintre producatori si beneficiari, in etapele precontractuale, contractuale si postcontractuale, menite sa exercite o influenta activa a celor doi parteneri, a unuia asupra celuilalt. - in sfarsit, in etapa definirii politicii de aprovizionare este conceput mixul de marketing al promovarii acestei activitati, respectiv politica de produs, de pret, de sortiment, de comunicatii cu piata etc. » Al doilea nil de actiuni in politica de aprovizionare cuprinde operatiunile de organizare a aprovizionarii de catre comercianti pentru indeplinirea obiectilor propuse. Se cuprind in acest cadru operatiuni cum sunt: - structurarea volumului aprovizionarii, prin determinarea cantitatilor pe dirse termene cu care urmeaza sa se aprovizioneze o societate comerciala si fixarea frecntei de intrare a marfurilor, corespunzator politicii de stocuri adaptate si posibilitatilor de depozitare; - studierea pietei furnizorilor sub aspectul calitatii ofertei, pretului si conditiilor de livrare; - consultarea cataloagelor si prospectelor redactate de furnizori; - negocierea tranzactiilor cu furnizorii; - redactarea contractelor de vanzare-cumparare; » Cel de-al treilea nil cuprinde actiuni pe termen scurt privind efectuarea aprovizionarii curente cum sunt: - plasarea comenzilor propriu-zise, raspunzand cerintelor derularii vanzarilor si mentinerii echilibrului sortimental al stocurilor; - livrarea marfurilor de la furnizori in conditiile inscrise in contracte; - receptionarea cantitativa si calitativa a produselor; - rezolvarea litigiilor cu furnizorii asupra calitatii si conditiilor in care s-a derulat aprovizionarea; - organizarea operatiunilor de manutentiune, pentru depozitarea marfurilor, astfel incat sa se execute in continuare cu usurinta livrarea acestora catre beneficiari (in cazul depozitelor angrosistilor) sau sa se asigure aprovizionarea raioanelor de marfuri in magazine (in cazul depozitelor detailistilor); - efectuarea decontarilor banesti cu furnizorii asupra valorii marfurilor si serviciilor cumparate. Obiectile politicii de aprovizionare determina strategia de urmat si deciziile adoptate de conducere pentru punerea in valoare a obiectilor respecti. » Strategiile in domeniul aprovizionarii se definesc pe termen lung, scopul urmarit fiind acela de cres Strategia si deciziile in politica de aprovizionare au, de asemenea, o alta conceptie in functie de rolul pasiv sau activ al aprovizionarii in activitatea societatii comerciale. in ipostaza unui rol pasiv, deciziile sunt variante ale coordonarii cat mai bune a cantitatilor de marfuri achizitionate cu cerintele vanzarii si formarii stocurilor sub aspectul frecntei de aprovizionare, ponderii caracteristicilor sortimentale (marimi, modele, culori, pret etc.) in structura lotului de aprovizionare, mijloacelor de transport utilizate (cu consecinte asupra economicitatii aprovizionarii) si altele. in conditiile unui rol activ al aprovizionarii, deciziile au in dere inscrierea aprovizionarii in procesul de expansiune a firmei, fiind orientate spre promovarea produselor si largirea pietei, asocierii obiectilor aprovizionarii celorlalte obiecti ale activitatii intreprinderii (reteaua comerciala, resursele umane, resursele financiare, renilitatea). Un element esential in politica de aprovizionare a agentilor comerciali, indiferent de rolul pasiv sau activ pe care il are in politica firmelor, il detine politica de produs pe care o promoaza fiecare intreprinzator, tinand seama de faptul ca prin aceasta se poate delimita de concurenti. in politica de produs, asociata politicii de aprovizionare, prevaleaza doua aspecte: locul produsului in cifra de afaceri a intreprinderii si ciclul de viata al produselor. Sub aspectul locului produselor in activitatea intreprinderii si deci si a aprovizionarii, se disting patru categorii de produse : - produse deta" au o crestere a vanzarilor elevata, pozitie dominanta in renilitate, ceea ce le permite sa autofinanteze alte produse; - produse obisnuite (vaci de lapte", dupa exprimarea lui O. Bruner), sunt produse generalizate in vanzari, cu crestere slaba, dar foarte profiile, putin exigente la efortul institional, putand, de asemenea, sa autofinanteze alte produse; - produse dilema, desi au o crestere elevata sunt deficitare sub aspectul renilitatii, cerand efort de institii pentru mentinerea lor in aprovizionare; - produse povara" (dupa expresia aceluiasi autor) sau greu vandabile, caracterizate printr-un potential slab de dezvoltare, slabe generatoare de lichiditati si beneficii, pe care intreprinderea urmeaza sa le scoata din circuit; Strategiile de aprovizionare se diferentiaza, astfel, in profunzimea sortimentului, dand intaietate celor care au o pondere mare in vanzari sau in profit. Totodata, acest criteriu se asociaza cu politica fata de clientela, mentinand in sortiment produse pentru clientela atasata unitatilor si anumitor produse, cautand sa stimuleze schimbarea preferintelor acesteia prin promovarea noutatilor si, pe aceasta baza, cresterea cifrei de afaceri. Sub aspectul ciclului de viata al produselor, strategiile de aprovizionare se diferentiaza corespunzator cu faza in care se gaseste produsul. in faza de debut (pe piata) al acestuia, aprovizionarea comertului se inscrie in efortul facut de furnizori pentru promovarea produsului, comerciantul confirmand prin inovatie acest efort. in faza de expansiune a produsului, aprovizionarea trebuie sa sustina prin efort institional (promovare, publicitate, ritm de aprovizionare) expansiunea pietei, largirea capacitatii economice de desfacere a unitatilor si restructurarea sortimentului existent in favoarea noilor clienti. in faza de maturitate, cand produsul este generalizat in consum, este cunoscut si cerut obisnuit, strategia intreprinderii se orienteaza spre optimizarea costurilor de aprovizionare, prin integrarea acestei actiuni cu cea a producatorului. Acesta este dispus la rabat in pretul de vanzare cu ridicata, gratie micsorarii costurilor de productie. in faza de declin, accentul in strategie cade pe rationalizarea costurilor pentru a se putea obtine un anumit nil de renilitate, paralel cu cautarea altor piete (furnizori si clienti). |
|
|
Politica de confidentialitate
|
