 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Compararea mecanismului bazat pe alegeri publice cu cel competitiv de piata |
|
| Domeniul cel mai semnificativ pentru area celor doua tipuri de meAŽcanisme - de piata si politic - il reprezinta oferta de bunuri. Ce trebuie produs si oferit consumatorilor si cat trebuie produs si oferit acestora sunt deterAŽminate, in cazul bunurilor private, de mecanismele pietei, iar, in cazul buAŽnurilor publice, de mecanismele politice.In cazul mecanismelor de piata instrumentul principal care pune in miscare si rationalizeaza intreaga activitate de alocare a resurselor este sisAŽtemul de preturi. Existenta sistemului de preturi face sa se simplifice la maximum procesul de alocare a resurselor si sa se asigure eficienta acestuia, intrucat in modulul 12 mecanismul de piata a fost descris pe larg, aici vom sublinia pe scurt doar rolul pe care il are sistemul de preturi in orientarea agentilor economici de a lua decizii directe in forme simplificate, in mod opeAŽrativ si in conditii de rationalitate economica4: (1) Preturile ofera stimulente puternice firmelor de a produce bunuri de valoare si constituie o baza pentru vanzarea acestora consumatorilor; (2) Preturile joaca un rol important in proarea informatiei catre toti cei interesati (de la producatori la consumatori, de la consumatori la producatori si de la producatori la producatori) privind costurile productiei si deficitul unor marfuri; (3) Sistemul de preturi face posibila asigurarea echilibrului dintre cerere si oferta prin informatia pe care o poarta si o transmite de la producator la consumator si intre producatori1. In cadrul mecanismului politic deciziile pri :nd alocarea resurseAŽlor, concretizate, cea mai mare parte, in venituri si cheltuieli bugetare pentru producerea si distribuirea bunurilor publice, au ca instrument de baza votul. Aici deciziile nu sunt individuale si directe ci colective si indirecte. De asemenea, ele au un algoritm extrem de complicat, mult diferit fata de cele luate in conditiile de piata, ridicand probleme legate atat de revelatia prefeAŽrintelor, cat si de agregarea acestora. Iata pe scurt cateva amanunte in legaAŽtura cu aceste afirmatii. Referitor la revelatia preferintelor. La bunurile private individul isi exprima, in mod direct, preferintele pentru un anumit bun, printr-o actiune simpla de cumparare a acestuia la pretul pietei. El decide cum sa-si chelAŽtuiasca proprii lui bani. La bunurile publice indivizii voteaza pentru aleAŽgerea reprezentantilor; reprezentantii alesi, la randul lor, voteaza pentru o anumita structura a bugetului public (de stat sau local) care sa permita proAŽducerea bunului public iar diferitele departamente, agentii si servicii admiAŽnistrative sunt acelea care cheltuiesc banii pentru producerea sau procurarea bunurilor publice dorite de indivizi. in acest caz, nu individul votant ci reprezentantul ales, precum si functionarul din administratia de stat decid cum sa cheltuiasca banii pentru producerea si distribuirea bunurilor publice conform dorintei cu totul aproximative a individului votant, bineinteles daca reprezentantii respectivi, prin deciziile lor, reflecta preferintele votantului si nu propriile preferinte.In mod normal ar trebui ca votantii sa-si reveleze cu fidelitate preferintele pentru anumite seturi de bunuri publice, iar partidele politice sa faca agreAŽgarea acestora plin insumare. in mod obisnuit, acest lucru nu se intampla in realitate. Procesul de revelare este invers. Decidentul pentru bunurile puAŽblice, in persoana reprezentantului ales, este acela care sileste preferintele acelora in numele carora el ia decizii. Acest lucru se face in mod obisnuit in ofertele politice ale partidelor catre votanti prin detalii care pot merge pana la obiective concrete si termene de realizare. Chiar si asa detaliate, ele nu pot intalni complet atitudinile sau preferintele specifice ale tuturor votantilor pentru anumite bunuri publice. Nici reprezentantii nu pot obtine si transmite toate informatiile privind preferintele votantilor. Deci, prima mare diferenta dintre alocarea privata a resurselor fata de alocarea publica se refera la modul de a lua in considerare preferintele. Daca in cazul alocarii private individul este acela care cunoaste si pune in aplicare propriile sale preferinte, in cazul alocarii publice reprezentantul ales este acela care sileste si cauta sa indeplineasca preferintele acelora in numele carora el ia decizii. Referitor la problema agregarii si a reconcilierii diferitelor puncAŽte de vedere sau conflicte. In cazul pietei private, deciziile sunt facute pe baze individuale in sensul ca nimeni nu trebuie sa balanseze cererile sau inAŽteresele unui grup impotriva altor grupuri. Fiecare alege si cumpara bunurile pe care le doreste la preturile pietei in limita disponibilitatilor sale bugetare, in contrast. in cazul sectorului public, chiar daca toti indivizii reveleaza in mod corect preferintele lor, reprezentantul ales trebuie sa puna informatiile despre aceste preferinte la un loc si sa faca agregarea lor pentru a lua decizia. Pe baza acestei structuri a preferintelor obtinute prin agregare, reprezentanAŽtul ales, care tine seama de interesele votantilor sai, este pus in situatia de a adopta o anumita decizie care nu corespunde intereselor tuturor votantilor sai. De exemplu, unii votanti vor sa fie sporite alocatiile bugetare pentru armata si justitie, altii pentru invatamant si cercetare, iar altii pentru sustinerea programelor sociale. Evident, sunt optiuni ce intra in conflict unele cu altele intrucat sporirea unor cheluieli atrage dupa sine necesitatea scaderii altora datorita caracterului limitat (fix) al resurselor bugetare. In asemenea situaAŽtie, reprezentantul ales este pus in situatia de a face o balansare a preferinteAŽlor care sa satisfaca cat mai multi indivizi din electoratul sau. Daca unanimiAŽtatea nu este posibila, cu siguranta el va reconcilia interesele prin alegere si va adopta solutia care sa intruneasca preferintele sau interesele majoritatii sustinatorilor sai. Deplinul acord dintre votanti si reprezentantul ales, intr-o problema de alocare bugetara, nu inseamna ca acea chestiune este solutionata dupa, practic, preferintele grupului respectiv. In parlament exista si reprezentanti cu alte puncte de vedere specifice segmentelor lor electorale. Asemenea diferente pot fi solutionate prin reconciliere ca oricare alta decizie colectiva ca urmare a votului dat de majoritatea reprezentantilor. Este posibil ca reconcilierea diferentelor de puncte de vedere prin votul colectiv sa nu duca la acceptarea preferintelor grupului respecti semn ca acesta se afla in opozitia minoritara. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
