Viata economica a daciei in epoca romana

VIATA ECONOMICA A DACIEI IN EPOCA ROMANA

Victoria armatelor romane asupra celor dace in urma razboaielor purtate in anii 101-102 si 105-106 a insemnat disparitia statului dac condus de Decebal ca formatiune politica, teritoriul si populatia fostului stat dacic intrand in mare parte sub stapanire romana sub numele de Provincia romana Dacia. Ea cuprindea cea mai mare parte din Transilvania, Banatul si vestul Olteniei, avand in frunte un guvernator care tinea locul imparatului. Celelalte terit 949i87j orii apartinind fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi.

Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai. Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat in linii mari viata economica a Daciei lui Decebal.
Au existat, insa, o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si in noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala. Principalele sectoare economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si circulatia monetara.

In vederea valorificarii cat mai depline a bogatelor resurse ale solului si subsolului noii provincii, in speciala metalelor pretioase si a celor metalifere, romanii au adus in Dacia o numeroasa forta de munca specializata, prilej cu care au poposit aici din proprie initiativa si alte categorii sociale de cultura si civilizatie romana din intreg Imperiul Roman colonizand spatiul vechii Dacii, depopulat in unele zone datorita grelelor razboaie purtate cu armatele romane.

Contactul direct dintre purtatorii civilizatiei geto-dace si cei ai culturii si civilizatiei romane va constitui inceputul unui proces complex si de durata, material si spiritual, constand, in principal, din receptarea si asimilarea de catre societatea autohtona daca a elementelor superioare ale culturii si civilizatiei romane, proces cunoscut sub numele de romanizare si care va duce in final la aparitia unui nou popor : poporul roman.

Agricultura

In urma cuceririi romane pamintul devine in totalitate ager publicus (proprietate a staului), conform dreptului roman. Agricultura, viticultura si pomicultura sint ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana. Se cultiva diferite soiuri de griu, mei si secara.  In epoca romana se constata o supravietuire a uneltelor traditionale geto-dace, dar alaturi de ele incep sa se foloseasca o serie de noi tipuri si variante de unelte agricole, receptate si asimilate din lumea romana, datorita randamentului economic superior. Acest proces are loc nu numai in Dacia romana ; el a cuprins si teritoriile ramase in afara stapanirii romane, la dacii liberi, dar cu oarecare intarziere si cu o mai mica intensitate. Cu toate acestea, se poate afirma ca, procesul romanizarii geto-dacilor s-a petrecut si pe plan material, cuprinzand cu destula intensitate si zona culturii materiale, agricultura in principal.

In ceea ce priveste cresterea animalelor, ca a doua ramura fundamentala a economiei agrare, cercetarile efectuate demonstreaza ca erau domesticite si crescute in principal taurine, porcine, ovine si cai de talie medie. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele romane.

Pasunile si finetele statului sint date unor arendasi care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Activitatile agrare se completeaza si cu altele cum ar fi : viticultura, cultura plantelor textile, cresterea pasarilor de curte, albinaritul, pescuitul si vanatoarea.Vitele cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile bogatii ale Daciei Romane. Acestea erau comercializate in celelalte provincii ale Imperiului Roman.

Mineritul

Romanii au acordat o deosebita atentie punerii in valoare a bogatiilor solului si subsolului noii provincii. Ei au continuat si dezvoltat aceasta activitate de exploatare miniera, folosind experienta si forta de munca a minerilor daci si marind productia si productivitatea prin deschiderea de noi puncte de exploatare si prin aplicarea de noi tehnologii folosite in Imperiu in ceea ce priveste valorificarea aurului, argintului, fierului, cuprului, sarii.

Bogatiile subsolului Daciei - aurul si argintul - au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapini au fost preocupati de exploatarea lor cit mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii in minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta indeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau in muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). In afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. In ceea ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.

Mestesugurile

Acestea au cunoscut, in epoca romana, o dezvoltare sustinuta, in primul rand pe teritoriile supuse Romei. In cadrul activitatii mestesugaresti se impune ca ramura importanta prelucrarea metalelor in ateliere specializate in vederea elaborarii unui intreg inventar de unelte, obiecte de uz casnic, piese de harnasament etc. Au luat fiinta numeroase ateliere in care se prelucrau minereurile extrase.

Au existat numeroase ateliere in care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane.

La o mare dezvoltare a ajuns mestesugul ceramicii, de care se leaga atat confectionarea vaselor de lut propriu-zise cat si prelucrarea materialelor din lut (tigle, caramizi, teracote, figurine, opaite etc.).

Un mestesug nou il constituie producerea de perle de sticla in ateliere de sticlarie.

La aceste ramuri de productie se adauga si prelucrarea osului, a postavului, a pieilor, precum si mestesugul utilizarii fortei hidraulice.

Comertul

Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici exista numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti intr-o confederatie. Alte centre in care apar negustori sint Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa.

Activitatea de schimb a cunoscut si ea un sensibil avant odata cu constituirea provinciei romane Dacia. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Ca mijloc de plata a marfurilor era folosita moneda romana, in special cea de bronz, a carei circulatie se intensifica. Asemenea monede se bateau in marile centre economice unde existau monetarii, de pilda in orasele pontice Tomis, Callatis sau la Sarmizegetuza.

Circulatia marfurilor a fost mult usurata de amenajarea unor noi drumuri comerciale care legau centrele urbane din Dacia cu marile centre din Imperiu.

Circulatia marfurilor a fosat supusa unui strict sistem vamal, atat la intrarea si iesirea din provincie, cat si in interior, administratia romana instituind taxe vamale aducatoare de mari venituri Imperiului.

Fiscalitatea constituia, de asemenea, o sursa de mari venituri. Existau impozite directe funciare si impozite pe cap de locuitor liber.