PIATA FORTEI DE MUNCA SI SOMAJUL

Piata fortei de munca are legaturi stranse cu celelalte subsisteme: cu piata bunurilor si serviciilor, cu sistemul de productie, cu sistemul de preturi si profitabilitate. Pentru a se putea produce bunurile si serviciile necesare satisfacerii nevoilor populatiei, firmele angajeaza prin intermediul pietei factorilor de productie un anumit numar de muncitori. Acesti muncitori sunt oferiti de catre sectorul gospodariilor care ii inchiriaza firmelor luand in schimb plata acestor factori de productie. Firmele ofera pe piata bunurilor si serviciilor productia obtinuta si vor primi la randul lor plata pentru aceste bunuri. Ajunse pe piata bunurilor si servicilor, rezultatele proceselor de productie vor fi consumate si utilizate de catre gospodarii. In acest fel se formeaza un flux circular alcatuit din mai multe verigi. Daca o singura veriga lipseste, fluxul de bunuri si servicii ar fi stopat.

Piata factorilor de productie este o veriga importanta fara de care o economie nu ar putea functiona, iar un factor de productie principal este forta de munca care formeaza piata muncii.

Munca este cel mai important factor de productie. Pentru a obtine produse se utilizeaza munca. Materiile prime sunt extrase din pamant de mainile omului; echipamentul utilizat in acest proces este produs prin munca si utilizarea altui echipament produs in trecut tot prin munca. Chiar si cunostintele acumulate de oameni - uneori denumite capital uman - vin tot datorita efortului acestora de a stapani tehnologii si a acumula indemanare si incorporeaza munca profesorilor cheltuita incercand sa-i educe.

Sa consideram o gospodarie reprezentativa. Pentru a analiza piata muncii. intai trebuie sa explicam cum si in ce conditii gospodariile aloca timpul lor pentru activitati productive: oferta de munca. Apoi, considerand firmele trebuie sa aratam cum se formeaza cererea de munca. Combinand cererea si oferta de munca obtinem un punct de plecare in analiza salariilor si somajului.

Forta de munca ca orice factor de productie se vinde si se cumpara pe o piata. Dar piata muncii nu este o piata standard. Spre deosebire de masini sau materii prime, munca are un specific aparte. Masinile nu pot parasi locul de munca si nici nu pot decide daca ele doresc sa munceasca pentru proprietarii lor. Articolele comercializate pe piata muncii pot astepta un cumparator mai mult decat un produs dintr-un magazin. Relatiile de munca includ aranjamente contractuale implicite si explicite care adeseori raman neschimbate mult timp.

Piata muncii contine, de asemenea, institutii, cum ar fi sindicatele si este obiectul unor reglementari legale si traditionale complexe. Rezultatul este existenta unui somaj structural, care nu dispare usor, poate deloc, in plus, faptul ca indivizii pot intra si iesi din somaj da nastere la un somaj frictional. chiar cand pietele functioneaza corect. Ambele idei vor fi dezvoltate intr-o explicatie a somajului de echilibru, care ramane o problema esentiala a economiilor de piata.

Cererea si oferta de forta de munca

La determinarea cererii si ofertei de forta de munca, un rol esential il are salariul real pe care o firma este dispus sa-l plateasca unui angajat. Cererea de forta de munca exprimata in numar de persoane este o functie dependenta de salariul real (w/p), de capitalul utilizat (k) si de nivelul progresului tehnic (θ), deci putem scrie:

(5.1.1)

Cum K si θ raman constanti pe termen scurt, se deduce ca cererea de forta de munca ramane dependenta doar de salariul real:

(5.1.2)

Reprezentarea grafica a acestei relatii este prezentata in fig. 5.1.

Cu cat salariul oferit de firma este mai mare cu atat cererea de forta de munca este mai mica. Daca firma ofera salariul (W/P), atunci cererea de forta de munca corespunzatoare va fi . Daca salariul scade de la (W/P) la (W/P) atunci forta de munca va creste la . Aceste schimbari se fac tinand cont si de interesele firmei al carei obiectiv este de a obtine un profit cat mai mare.

Figura 5.1. Cererea de forta de munca in functie de salariul real

In acest caz, discutia poate fi facuta in functie de trei situatii:

daca pretul p ramane constant(deci pentru o economie stabila fara inflatie). Pe masura ce creste salariul nominal scade cererea de forta de munca (cresterea salariului nominal poate fi cauzata de miscari revendicatorii, de socul pe un numar redus de piete de bunuri);

daca salariul nominal ramane nemodificat. Atunci, daca pretul p creste, salariul real va scadea si deci, cererea de forta de munca va creste;

daca atat salariul nominal cat si nivelul pretului sunt variabile. Oferta de forta de munca reprezinta numarul total de persoane disponibile in societate la un moment dat. Ea depinde in principal de salariul real pe care firma il ofera. Se vede foarte clar ca, cu cat va oferi un salariu mai mare, cu atat oferta de forta de munca va fi mai mare. Se poate scrie:

(5.1.3)

Daca firma ofera salariul (W/P), atunci oferta de munca corespunzatoare va fi L. Daca se mareste salariul real de la (W/P) la (W/P), atunci si oferta de munca va creste de la L la L.

In cazul cererii de forta de munca avem relatia inversa intre salariul real si cererea de forta de munca:

(5.1.4)

		L

	L         L

Figura 5.2. Oferta de forta de munca

In cazul ofertei de munca avem relatia directa intre salariul real si oferta de forta de munca:

(5.1.5)

In consecinta, la nivelul economiei vom avea urmatoarea reprezentare a celor doua curbe: cererea si oferta de munca:

	L= N		L, L

Figura nr. 5.3. Piata fortei de munca la echilibru

Se observa ca cele doua curbe se intersecteaza intr-un punct E numit punct de echilibru. In acest punct cererea de forta de munca este egala cu oferta de forta de munca.

Cauzele somajului

Atunci cand cererea de forta de munca este mai mica decat oferta putem vorbi de somaj. Somajul este un insotitor permanent al unei economii de piata. El este o consecinta fireasca a dezvoltarii unei economii concurentiale.

In literatura de specialitate, somajul reprezinta excedentul ofertei fortei de munca fata de cererea de forta de munca. Somerii sunt cei apti de munca, care nu au un loc de munca, sunt in cautarea unuia si pot incepe lucrul imediat.

Putem clasifica motivele pentru care indivizii devin someri in urmatoarele cinci motive:

Somer poate fi un tanar care abia a terminat scoala;

O persoana poate sa-si paraseasca vechea slujba si sa caute una noua (in acest caz se vorbeste de somaj de frictiune);

Un angajat poate fi concediat pentru o perioada definita de timp datorita unui declin temporar al cererii pentru un produs (somaj sezonier);

O persoana poate fi concediata datorita unei schimbari permanente in cererea si oferta pentru produsul sau sectorul respective (somaj structural);

O persoana poate fi pur si simplu concediata.

Iesirea din somaj poate fi cauzata de trei factori:

Un somer isi poate gasi o slujba;

O persoana aflata in somaj sezonier isi poate relua vechea slujba;

Un somer poate parasi piata fortei de munca prin pensionare, moarte.

Din punct de vedere conceptual, ocuparea si somajul sunt descrise, in statisticile romanesti, cu ajutorul urmatoarelor notiuni:

- populatia ocupata: cuprinde, potrivit metodologiei balantei fortei de munca, toate persoanele, care, in anul de referinta, au desfasurat o activitate economica sociala aducatoare de venit, cu exceptia cadrelor militare si a persoanelor asimilate acestora, a salariatilor organizatiilor politice, obstesti si a detinutilor. Totalul populatiei ocupate, dar conform metodologiei anchetei asupra fortei de munca in gospodarii - cuprinde toate persoanele de 15 ani si peste, care au desfasurat o activitate economica sau sociala producatoare de bunuri si servicii de cel putin 1 ora in perioada de referinta (saptamana inaintea inregistrarii), in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau alte beneficii.

- somerii, in sensul Biroului International al Muncii: persoanele de 15 ani si peste, care in perioada de referinta indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

nu au loc de munca si nu desfasoara o activitate in scopul obtinerii unor venituri;

sunt in cautarea unui loc de munca, utilizand in ultimele patru saptamani demersuri pentru a-l gasi (inscrierea la oficiile de forta de munca si somaj sau la agentiile particulare de deplasare, demersuri pentru a incepe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunturi, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, etc.);

sunt disponibili sa inceapa lucrul in urmatoarele 15 zile, daca s-ar gasi imediat un loc de munca .

- somerii inregistrati: persoanele in varsta de 18 ani si peste, apte de munca, ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri de munca disponibile si care s-au inscris la oficiile de forta de munca si somaj;

- populatia activa: populatia ocupata (definita conform metodologiei balantei fortei de munca) plus somerii;

- rata somajului: raportul dintre numarul somerilor (inregistrati la oficiile de forta de munca si somaj) si populatia activa.

Excedentul de oferta de forta de munca si de produse duce la scaderea salariului nominal si cresterea somajului, iar in ceea ce priveste abundenta de produse si servicii existente pe piata, scaderea pretului acestora.

Pornind de la aceste conditii si de la cauzele somajului, acesta poate fi clasificat in trei categorii:

Somajul frictional care se datoreaza acelor persoane care parasesc anumite slujbe cautand altele cu salarii mai mari sau, deoarece indivizii doresc anumite standarde de viata isi vor cauta ceea ce le convine cel mai mult.

Somajul structural datorat schimbarilor de structura ale unor intreprinderi. Anumite ramuri industriale vor intra in declin din cauza scaderii cererii si ofertei la unele produse, deci proportiile dintre diferite sectoare economice se vor modifica. In unele dintre ramuri va aparea oferta de munca in exces. Marimea si durata somajului structural depind de mobilitatea muncitorilor de a se adapta la o alta munca.

Somajul keynesian este datorat unei cereri agregate de produse si servicii reduse sau in scadere. Se mai numeste somaj voluntar: somerii acestei categorii nu refuza sa se angajeze, ci nu gasesc locuri de munca, situatie ce corespunde unei oferte excedentare cererii fortei de munca.

Somajul frictional (voluntar) impreuna cu cel structural ne dau rata somajului natural(NAIRU).

Caracteristici ale somajului

Somajul poate fi caracterizat prin nivel, intensitate, durata si structura. Pentru aceasta este necesar sa tinem cont de faptul ca in orice economie exista fluxuri intense de intrari si iesiri in/din cadrul somajului zi de zi, luna de luna.

Nivelul somajului poate fi absolut sau relativ. Ca rata a somajului se calculeaza prin raportul dintre numarul de someri si populatia apta de munca. Exista mai multe cai prin care o persoana poate deveni somer sau poate iesi din randul somerilor (rezerva de munca a societatii).

Intensitatea somajului se refera la:

somaj total: pierderea locului de munca si incetarea activitatii (indemnizatia de somaj);

somaj patial: reducerea activitatii depuse de o persoana fie prin reducerea duratei saptamanii de lucru, fie prin somaj tehnic;

somaj deghizat: in cazul persoanelor cu eficienta mica (specific tarilor slab dezvoltate).

Durata somajului reprezinta perioada de timp din momentul pierderii locului de munca pana la inceperea activitatii. Multe din perioadele de somaj se termina cu retragerea somerilor din randul fortei de munca, mai ales a celor inaintati in varsta, ce nu mai au posibilitatea de a se recalifica.

Din evidenta tarilor ce au observat si au analizat zeci de ani fenomenul somajului, s-a observat ca, in general, perioada somajului a fost pana in 60 de zile si de cele mai multe ori de 30de zile. In tarile ce fac trecerea la economia de piata se ajunge la perioade intre 6 luni si 1 an.

Durata somajului depinde de o serie de factori cum ar fi:

structura demografica a fortei de munca. Somajul se structureaza pe grupe de varsta, ocupatii, regiuni si rase. S-a observat ca somerii tineri sunt mai multi decat cei care au peste 25 de ani. In Italia sau Spania aceste diferente sunt chiar extrem de mari. Rata somajului pentru muncitori necalificati este de 4-5 ori mai mare decat pentru cei calificati, in randul femeilor aceasta este mai mare decat in randul barbatilor. Acestea se datoreaza deciziilor privind timpul de lucru si de odihna, decizii ce se iau in concordanta cu obligatiile familiale. Femeile au nevoie de mai mult timp liber, in unele tari ele fiind chiar obligate sa stea acasa si sa se ocupe de gospodarii;

numarul si tipul slujbelor disponibile;

dorinta si abilitatea somerilor de a continua cautarile pentru o slujba mai buna;

organizarea pietii in sensul existentei unor agentii de plasare;

comportamentul muncitorilor in sensul acordarii prioritatii celor ce sunt rechemati in cazul revigorarii activitatii firmei.

Relatia intre rata somajului si timpul necesar gasirii unei noi slujbe poate fi vizualizata prin curba Beveridge:

	Rata de somaj

Figura 5.4. Curba Beveridge

Daca ne aflam in faza de recesiune economica, economia se va deplasa de-a lungul curbei catre dreapta si in jos. Daca ne aflam in faza de avant economic, economia se va deplasa catre stanga sus.

Printr-o informare mai atenta si mai buna cu privire la slujbele ce pot fi ocupate, se produce o deplasare a curbei catre origine, deplasare ce este dependenta de timpul necesar gasirii unei slujbe.

Structura somajului permite clasificarea somajului in functie de mai multe criterii: nivelul calificarii, domeniul, ramura, categoria socio-profesionala, rasa, sex, varsta.

Existenta statisticilor face posibila exprimarea unor adevaruri evidente pe piata muncii. In primul rand, somajul este mai ridicat in randul tinerilor si mai mic in randul adultilor. Exista diferente intre rata somajului la femei si la barbati. In tarile cu rase distincte de oameni exista diferente mari, cum ar fi o rata a somajului mai mare la negri decat la albi.

Frecventa somajului arata de cate ori in medie lucratorii devin someri intr-o anumita perioada de timp. Aceasta frecventa depinde de ritmul cu care lucratorii intra in forta de munca ocupata, de cererea de forta de munca .

Pornind de la aceste caracteristici se poate trage urmatoarea concluzie: somajul se formeaza pe baza a doua mari procese economico-sociale si in functie de cauzele care il determina se disting mai multe genuri de somaj:

a) pierderea locului de munca a unei parti a populatiei ocupate:

a1) somaj ciclic (conjunctural) determinat de crizele economice ce au loc, antrenate de ciclurile afacerii;

a2) somaj structural, determinat de sedinte de restructurare economica;

a3) somaj tehnologic, determinat de inlocuirea vechilor tehnologii, tehnici cu altele noi, centralizarea unor unitati economice antrenand restrangerea locurilor de munca;

a4) somaj intermitent, ca urmare a practicarii contractelor pe termen scurt;

a5) somaj de discontinuitate ce afecteaza in general femeile si e determinat de intreruperea activitatii datorita obligatiilor familiale sau maternitatii;

a6) somaj sezonier determinat de intreruperea activitatilor puternic afectate si dependente de factori naturali (agricultura, constructii, lucrari publice).

b) cresterea ofertei de munca determinata de indivizi ce au varsta legala de munca, au terminat perioada de scolarizare precum si o parte a populatiei inactive care-si reafirma nevoia de munca, toate acestea pe fondul unei cereri inferioare ofertei:

b1) generatiile noi ce ajung pe piata fortei de munca explica nivelul somajului ca un decalaj intre reproductia fortei de munca, miscarii populatiei sub incidenta factorilor naturali (biologici, demografici, economici);

b2) intrarea unor esantioane din populatia inactiva pe piata fortei de munca ce sunt nevoite sa se incadreze pe locuri de munca datorita unui complex de factori (de exemplu diminuarea nivelului de trai in conditiile unor venituri care, alta data erau considerate sigure- salariul sotilor, pensia de urmas, economii devalorizate).

Efectivul somerilor se determina in Romania in doua variante: someri inregistrati si someri in sens BIM.

In statistica internationala se utilizeaza urmatoarele rate de somaj:

-rata globala standardizata BIM;

-rata globala standardizata CEE;

-rata globala standardizata OECD;

-rata globala nationala;

-rate partiale pentrru diferite categorii de populatie activa;

-rata integrala(compusa) de somaj si subocupare.

Rata globala standardizata BIM se calculeaza ca raport intre numarul somerilor in sens BIM si populatia activa totala; are cea mai mare sfera de cuprindere fiind cea mai utilizata in comparatiile internationale.

Rata globala standardizata CEE este raportul dintre numarul de someri si populatia activa civila.

Rata globala standardizata OECD se determina ca raport intre numarul de someri si populatia activa totala.

Rata partiala de somaj se refera la o anumita categorie de forta de munca sau regiune geografica sau administrativa; se determina ca raport intre numarul de someri proveniti din categoria respectiva si populatia activa din categoria respectiva.

Rata integrala de somaj si subocupare vizibila ce se calculeaza ca raport intre timpul de munca disponibil neutilizat, corespunzator persoanelor in somaj si a celor aflate in stare de subocupare vizibila (persoane care au un loc de munca dar care lucreaza involuntar in timp partial) si timpul de munca total disponibil sau timpul de munca utilizat. Ea masoara de fapt somajul potential, calculul acesteia impunandu-se in special in cazul tarilor in care subocuparea vizibila are dimensiuni apreciabile. Romania face parte din categoria acestor tari.

Costurile somajului

Costurile somajului sunt atat de evidente incat riscam sa nu avem ce spune cu adevarat interesant despre aceasta problema.

Societatea in ansamblul sau pierde deoarece productia scade sub nivelul potential. Somerul, ca individ, pierde nu numai material, prin reducerea veniturilor sale, ci si pe plan moral, deoarece perioadele lungi de somaj ii erodeaza increderea si respectul de sine.

Efectele somajului sunt tratate de cele mai multe ori din punct de vedere unilateral. Totusi nu trebuie sa uitam efectele generale pe care le provoaca fenomenul de somaj.

Costurile sonajului in functie de modul cum este privit acest fenomen macroeconomic pot fi:

w       costurile sociale (care se refera la economia nationala privita ca un tot unitar, in ansamblu):

Costurile sociale au in vedere urmatoarele aspecte:

reducerea PNN sau PIB dupa caz;

neutilizarea unei importante cantitati de resurse de munca;

incetinirea ritmului de dezvoltare economica;

reducerea veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat;

cresterea cheltuielilor statului;

probleme de ordin psihologic.

w       costurile directe

costurile directe iau forma cheltuielilor (persoanelor fizice, firmelor si statului) pentru plata ajutorului de somaj, pentru calificarea si recalificarea somerilor.

w       costurile indirecte

reducerea veniturilor personale;

reducerea veniturilor bugetare;

deteriorarea capacitatii de munca;

descurajarea individului (somerului).

Din "pacate" sau din "fericire" exista si beneficii aduse de somajul in sine:

cresterea duratei timpului liber detinuta de someri (totusi valoarea acestui beneficiu este destul de redusa in comparatie cu pierderile);

cresterea mobilitatii si adaptabilitatii;

imbunatatirea pregatirii profesionale

Legea lui Okun

Legea ce reflecta legatura dintre rata de crestere economica si rata somajului este cunoscuta sub denumirea de "legea lui Okun". Conform acestei legi, rata somajului scade cu 0,5%, pentru fiecare procent de crestere a PIB peste o rata a trendului de 2,25%.

(5.1.6)

Aceasta relatie are un caracter statistic si nu este valabila pentru orice tara ci doar pentru SUA si pentru etapa in care Okun a facut cercetarile. O asemenea relatie statistica se poate deduce pentru fiecare tara in parte, in functie de conditiile create ale etapei pe care o parcurge putandu-se utiliza in functionarea politicii strategice de explansiune economica in vederea reducerii somajului la o marime convenabila.

Cel mai important lucru de retinut este acela ca, necesitatea reducerii somajului impune ca politicienii sa adopte o strategie sustinuta de crestere a productiei prin toate masurile de politica monetara, fiscala sau mixta posibile.

Relatia de compensare inflatie-somaj. Curba lui Phillips.

Esenta relatiei de compensare inflatie-somaj consta in aceea ca un somaj mai mic poate fi obtinut acceptand mai multa inflatie sau inflatia poate fi redusa acceptand mai mult somaj. Aceasta relatie de compensare dintre inflatie si somaj este redata de curba Phillips, care sugereaza ca rata inflatiei poate fi redusa in permanenta prin acceptarea costului unui somaj mai ridicat (figura 5.5)

Curba lui Phillips, care este o relatie empirica ce refleca comportarea salariului si a inflatiei preturilor fata de rata somajului are o panta descrescatoare, indicandu-ne ca o rata inalta a somajului este insotita de o rata scazuta a inflatiei si invers, adica exista o relatie de compensare intre inflatie si somaj. Se constata totusi ca pe termen lung relatia este adevarata dar pe termen scurt nu mai este adevarata pentru o serie de tari.

Curba Phillips pe termen scurt

In analiza curbei Phillips pe termen scurt se porneste de la graficul cererii si al ofertei de forta de munca si se observa ca, pentru un salariu mai mic decat W*, si ca atare exista cerere excedentara. Se poate spune ca depinde de si de :

>0 (5.1.7)

Dar in practica exista o oferta excedentara de forta de munca, adica    :

(5.1.7')

Daca coincide cu totalul de forta de munca (), atunci volumul fortei de munca neocupata este tocmai diferenta (U=somajul), iar rata somajului va fi:

(5.1.7")

Curba Philips pe termen scurt poate fi dedusa din ecuatiile (5.1.7') si (5.1.7"):

(5.1.8)

g'(u)<0, deci curba este descrescatoare. Pentru o rata a inflatiei stationara se obtine rata naturala a somajului (figura 5.5).

Somajul si pretul asteptat

Asupra ritmului de crestere al salariului actioneaza, pe langa somaj, si ritmul de crestere al pretului asteptat (inflatia asteptata), notat cu . In acest caz, curba Philips devine:                     

(5.1.9)

Curba Philips pe termen lung

Pe termen lung se evidentieaza perturbatii ale presiunii costurilor notate cu . Ecuatia inflatiei se obtine incepand de la :

(5.1.10)

Din ecuatiile (5.8) si (5.9), luand cea mai simpla forma de anticipare () se gasesc ecuatiile:

(5.1.11)

Rezolvand acest sistem se obtine ecuatia de dinamica a salariului si a preturilor:

(5.1.12)

Relatia (5.1.12) reprezinta tocmai curba Philips e termen lung. Deoarece panta curbei Philips pe termen lung este mai mare decat panta curbei pe termen scurt (figura 5.6).

	Figura 5.6. Curba Phillps

Cercetarile intreprinse ulterior au demonstrat ca relatia inflatie-somaj este foarte instabila si inexistenta in anumite situatii.

Interpretarea statistica a somajului

Organizatiile internationale, cum sunt Organizatia Internationala a muncii sau OECD definesc somajul ca starea acelor indivizi care nu au o slujba dar iau masuri atunci pentru a-si gasi una.

Forta de munca este acea parte a populatiei care este fie ocupata (L) fie in somaj (U). Forta de munca nu include deci tinerii aflati in scoli, pensionarii si pe cei care nu doresc sa munceasca.

N         = L + U

forta ocupati someri

de munca

Somajul este un proces atat economic cat si politic, fapt pentru care existenta sa nu poate fi ignorata.

Somajul involuntar si rigiditatea salariului real

O interpretare a somajului se bazeaza pe observatia ca pietele nu se golesc complet, inclusiv piata fortei de munca. In fig. 5.7 se considera ca salariul real este fixat la w₀ , care este mai mare decat nivelul de echilibru w*.

	Figura 5.7

Pentru salariul w₀, firmele doresc sa foloseasca o cantitate l₀ de munca, in timp ce gospodariile ofera L'. Deoarece firmele nu pot fi fortate sa utilizeze mai mult decat doresc, L'-Lo reprezinta oferta de munca ce nu este ceruta de piata.

Daca salariul real scade la w*, cererea va creste, oferta va scadea si utilizarea completa a fortei de munca va fi atinsa la nivelul L*.

Este deci respinsa ipoteza ca salariul real care scade creeaza somaj. Somajul involuntar apare cand un individ doreste si este capabil sa lucreze pentru un salariu dat dar nu gaseste o slujba, oricat de mult ar incerca. Acesta este elementul esential : existenta somajului involuntar trebuie sa fie explicata prin rigiditatea salariului real.

Rolul sindicatelor

Sindicatul reprezinta una dintre institutiile fundamentale si universale care opereaza in economia de piata. El are doua obiective economice majore :

salarii reale mai mari;

mai multe slujbe.

Aceste doua obiective sunt insa contradictorii. Acest lucru sugereaza existenta unei curbe de indiferenta a sindicatelor ca in fig. 5.8.

Figura 5.8.

Curbele de indiferenta ale sindicatelor arata faptul ca agentul activ pe piata fortei de munca nu este individul ci sindicatul. Restrictia de buget in acest caz este cererea de munca a firmelor data de PML. Alegerea optima a sindicatului este punctul de tangenta dintre curba de indiferenta cea mai inalta si cererea de munca. Atunci cand curba cererii de munca se deplaseaza - sa spunem sub efectul acumularii de capital sau progresului tehnic - punctele de tangenta descriu o curba numita curba ofertei de salarii care descrie cea mai dorita evolutie a salariilor reale si numarului slujbelor din punctul de vedere al sindicatelor. Panta curbei ofertei de salarii reflecta preferintele sindicatelor in ce priveste numarul de slujbe si nivelul salariilor reale (Fig. 5.9).

Figura 5.9

Deci, sindicatele doresc multe slujbe cu salarii reale din ce in ce mai mari. Muncitorii cred ca, prin sindicate, au o putere mai mare si pot obtine salarii mai mari.

Fie, astfel, pentru o cantitate data de munca oferita, echilibrul pe piata fortei de munca in punctul B (Fig. 5.10) Forta de munca utilizata este L₂, iar salariul real w₂. Curba ofertei de salarii impreuna cu curba cererii de munca determina un alt punct de echilibru, in A.

Se observa ca acest punct este caracterizat de un salariu real mai mare w₁ dar forta de munca angajata L₁ mai mica decat L₂. Rigiditatea salariului w₁ face sa apara un somaj involuntar L₂-L₁ pentru indivizi, dar voluntar din punctul de vedere al sindicatelor.

De ce, totusi, sindicatele prefera rigiditatea salariilor in loc de stabilitatea slujbelor ? Un motiv este faptul ca liderii de sindicat sunt alesi de membrii de sindicat, in randul carora somerii reprezinta intotdeauna o minoritate. Un somer, de regula, atunci cand isi paraseste slujba, paraseste si sindicatul. Un al doilea motiv este cel legat de negocierile salariale. De regula, aceste negocieri sunt mai concrete si mai usoare cand se refera la nivelul salariilor decat la numarul de slujbe.

Figura 5.10

Alti factori care determina somajul involuntar

Somajul involuntar apare deci atunci cand salariile reale sunt rigide. Existenta sindicatelor este un motiv al acestei rigiditati salariate. Dar mai exista si alti factori, economici si institutionali, care determina aceasta rigiditate.

Unul dintre acesti factori este capitalul uman. Spre deosebire de capitalul fizic, capitalul uman este costisitor si necesita investitie : costurile apar mai intai si profiturile vin abia dupa cativa ani. Spre deosebire de capitalul fizic, capitalul uman nu apartine definitiv firmelor care au investit in el. Muncitorii in care s-a investit pentru a acumula cunostinte pot parasi firmele si isi pot utiliza capitalul uman general in alta parte. Pentru a recupera aceste pierderi, firmele trebuie sa fie capabile sa treaca unele dintre aceste costuri pe seama muncitorilor oferindu-le, de exemplu, salarii mai scazute. Dar daca muncitorii tineri accepta aceste salarii mai mici pe un orizont de timp mai lung, muncitorii mai in varsta nu le accepta intotdeauna, sau orizontul pe care le accepta este mai scurt.

Un al doilea factor de somaj involuntar il reprezinta salariul minim. El a fost introdus mai intai pentru a proteja muncitorii tineri si a constituit mult timp o revendicare majora a sindicatelor. Aceasta forma de protectie este justificata, dar salariile minime pot paradoxal, cauza somaj chiar in randul muncitorilor tineri.

In fig. 5.11 se reprezinta efectul acestor salarii minime. De exemplu, daca w_min este mai mare decat w₀ care s-ar obtine din negocieri salariate si care, la randul sau, este mai mare decat salariul de echilibru w₁ atunci rezulta un somaj L₁-L_min chiar mai mare decat Lo-L_min care ar rezulta din negocierile sindicale.

In sfarsit, un al treilea factor il reprezinta reglementarile pe piata muncii. Aceste reglementari acopera o mare varietate de aspecte : plata sarbatorilor, lungimea zilei de munca, asigurari sociale etc. Un element important il constituie plata ajutoarelor de somaj care sunt extrem de importante deoarece ele cresc costul efectiv al muncii perceput de catre firme. Ajutoarele de somaj mari sunt surse de somaj involuntar in timp ce lipsa acestora poate determina costuri sociale si politice ridicate.

Figura  5.11

Interpretarea dinamica a somajului

Stocuri si fluxuri de someri

Orice persoana poate sa se afle intr-una din urmatoarele trei situatii: angajat, somer sau in afara fortei de munca. In fig. 5.12. se reprezinta aceste trei stari si diferite fluxuri care descriu cum muncitorii trec de la o situatie la alta.

Un aspect important il reprezinta marimea acestor fluxuri. Schema de mai sus introduce o perspectiva dinamica asupra pietei fortei de munca, aspect mult mai apropiat de realitate decat perspectiva statistica prezentata anterior.

Figura 5.12

Cautarea unei slujbe

Cautarea unei slujbe nu este intotdeauna un lucru usor. Crearea de slujbe necesita gasirea unui muncitor si disparitia unei slujbe duce la trecerea unui muncitor in somaj. Piata fortei de munca este cu atat mai eficienta cu cat este mai redus timpul pentru trecerea de la o slujba la alta. Cu toate acestea, trecerea de la o slujba la alta necesita un anumit timp in care o persoana este in somaj. Acest somaj se numeste somaj frictional.

Somajul frictional depinde de numarul de slujbe vacante si parasite. Daca facem abstractie de fluxurile de la si catre stocul 'in afara fortei de munca', numarul de muncitori care devin someri (intr-o luna sau intr-un an) reprezinta o proportie s, numita rata de separare, din slujbele existente L. In timp ce somerii cresc cu s - L, numarul lor scade cu acei someri care gasesc slujbe. Daca notam cu f rata de gasire a slujbelor, deci proportia din somerii U care intra in randul angajatilor, schimbarea in somaj intr-o perioada data este data de :

U = s L -f U

Somajul frictional poate fi atunci definit ca stocul U^f de someri care se asteapta sa apara oricand, chiar si atunci cand somajul ramane stationar. Atunci fluxurile de intrare si de iesire din somaj sunt egale cand U = 0 ceea ce conduce la:

Cateodata este convenabil sa exprimam somajul ca o proportie din forta de munca N = L + U. Atunci rata somajului frictional este:

Atat s cat si f pot fi interpretate ca probabilitati : probabilitatea s de parasire a slujbei atunci cand esti angajat si probabilitatea f de gasire a unei slujbe atunci cand esti somer.

Pornind de aici, s-au introdus o serie de modele aleatoare ale proceselor legate de somaj si gasirea unei slujbe.

Rata de echilibru a somajului

Daca intreg somajul ar fi voluntar, el ar avea o importanta redusa. Dar somajul involuntar arata ca piata fortei de munca nu functioneaza ca celelalte piete. Imperfectiunile acestei piete, datorita atat unor factori economici cat si institutionali, contrazic paradigma competitiei pure si perfecte pe care se bazeaza economia de piata.

Echilibrul pe piata muncii apare atunci cand numarul de slujbe si de someri se stabilizeaza. Datorita imperfectiunilor sale, piata muncii poate fi la echilibru si in situatia in care somajul nu se limiteaza la somajul voluntar.

Somajul de echilibru poate fi considerat ca suma dintre somajul frictional si somajul structural. Somajul frictional nu poate fi inlaturat in intregime deoarece se cere un timp pentru a trece de la o slujba la alta. Rata somajului frictional poate varia in timp, nu doar fiindca eficienta pietei fortei de munca se modifica dar si datorita faptului ca conditiile economice fac mai mult sau mai putin probabil ca oamenii sa gaseasca slujbe sau sa devina someri.

Somajul structural are multe cauze. Cauza obisnuita este ca oferta de munca este mediata de un numar de institutii si reglementari. Oferta de munca agregata, care este confruntata cu cererea de munca la echilibru, reflecta imperfect ofertele de munca individuale (de exemplu, in ceea ce priveste meseriile cerute si oferite) si unii muncitori devin someri involuntari chiar daca nivelul salariului real ar curati piata fortei de munca (adica ar permite angajarea tuturor celor care vor sa munceasca).

De regula, rata somajului de echilibru difera de la o tara la alta. Se considera, totusi, ca el reprezinta 1% - 5% din forta de munca a unei tari.

Sa analizam, acum, procesul de ajustare a somajului catre somajul de
echilibru. De regula, acest proces necesita o perioada indelungata de timp, de
ordinul zecilor de ani, fapt pentru care guvernele sunt oarecum descurajate in
aplicarea unor politici coerente si eficiente impotriva somajului.

De regula, rata curenta a somajului si rata de echilibru a acestuia sunt diferite. In fig. 5.13 se reprezinta doua situatii in care rata curenta a somajului este mai mare decat rata de echilibru (punctul A₁,) si in care rata curenta a somajului este sub rata de echilibru (punctul A₂).

Figura 5.13

Politici antisomaj

Politici de ocupare integrala a fortei de munca

Ocuparea integrala a fortei de munca nu presupune o ocupare in proportie de 100%, ci una in jur de 95-98%, lucru ce asigura un somaj minim de 2-5%, somaj care este considerat de majoritatea ca un "rau" necesar economiei de piata.

Important este sa se gaseasca o politica macroeconomica stabilizatoare, adica o politica care sa mentina un grad ridicat de ocupare a fortei de munca si sa evite alunecarea intr-un somaj cronic.

Solutia lui Keynes

"Ocuparea deplina este data de acea rata a somajului la care ritmul de inflatie se stabilizeaza cand rata cresterii masei monetare ramane constanta." - Keynes.

In "Teoria generala a ocuparii, dobanzii si banilor", Keynes explica crizele cu ajutorul modelului cererii agregate. El motiveaza avantul economic prin dezvoltarea productiei de masa in ramurile moderne ale economiei, ale caror bunuri sunt mult cerute pe piata, iar depresiunea economica prin scaderea cererii de investitii. Keynes sustine ca cererea investitionala este insensibila la rata dobanzii, considerand curba IS ca fiind abrupta, iar curba LM ca foarte plata, fara a atinge capcana lichiditatii. Ca urmare, el apreciaza ca expansiunea monetara ar fi relativ ineficienta in stimularea cererii si ofertei de bunuri si servicii.

Pe aceasta baza Keynes propune o serie de masuri de politica macroeconomica fiscala anticiclica, in vederea reducerii fluctuatiilor ciclice din economie. Astfel, el afirma ca, atat iesirea din depresiunea economica cat si evitarea intrarii in depresiune, pot fi facute prin masuri de reducere a fiscalitatii pe de o parte, si prin masuri de crestere a cheltuielilor guvernamentale, pe de alta parte.

Solutia lui Friedman

Conform teoriei monetariste, politica monetara are un rol hotarator in determinarea si comportamentul nivelului productiei si al pretului, iar etapele de depresiune economica prin care au trecut majoritatea tarilor lumii au fost generate de

O politica monetara neadecvata. Se arata ca o politica monetara expansionista ar putea stimula cererea si oferta de bunuri si servicii.

Pe aceasta baza Friedman propune o serie de masuri de politica macroeconomica stabilizatoare, mai precis de folosire intensa a masurilor de politica monetara anticiclica, in scopul de a reduce fluctuatiile ciclice din economie. Afirma ca, atat iesirea din depresiune economica cat si evitarea intrarii in depresiune, pot fi facute prin masuri de crestere a stocului de bani si de reducere a ratei dobanzii.

Solutia mixta

O economie nu functioneaza bine daca nu se produc continuu productii si venituri tot mai mari si daca nu se asigura o tot mai mare ocupare a fortei de munca. Se stie ca somajul si capacitatile de productie nefolosite in crestere, sunt datorate faptului ca productia nu creste pe masura potentialului sau, numit si output potential (PNB real care il poate produce societatea in conditiile ocuparii integrale a fortei de munca, adica in conditiile unui somaj de maxim 5%). Diferenta dintre output potential (PNB real potential) si output real (PNB real efectiv), reprezinta "golul" de real sau subproductia reala. Evitarea subproductiei se poate face numai cu o politica fiscala si monetara expansionista pentru a creste cererea agregata. O cerere excesiva inseamna o crestere exagerata a preturilor si veniturilor banesti, adica inflatia, aducand cresteri foarte mici in productie si in venitul real. De asemenea, o cerere mica inseamna pierderi de productie, capacitati nefolosite si somaj.

Obiectivul unei politici mixte stabilizatoare este tocmai minimizarea acestor variatii ale cererii, adica sa se realizeze o concordanta cat mai buna intre sporul de cerere si potentialul productiv al economiei. Deci, rezultatul unei politici stabilizatoare nu trebuie sa fie doar o simpla nivelare a varfurilor productiei si utilizarii fortei de munca si nici o mentinere a cererii globale de bunuri si servicii la un nivel constant. Rezultatul acestei politici mixte, stabilizatoare, trebuie sa fie minimizarea deviatiilor de la un trend crescator, nu de la o medie fixa, deoarece in orice economie ce se dezvolta, cererea trebuie sa creasca continuu in scopul de a mentine o utilizare cat mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, in conditiile mentinerii unor preturi cat mai stabile.

Utilizarea integrala a fortei de munca mai are si avantajul ca, contribuie la micsorarea si lichidarea deficitelor bugetare, ducand chiar la un surplus bugetar al ocuparii fortei de munca. Chiar daca nu se reuseste ocuparea integrala a fortei de munca, acest surplus bugetar trebuie luat in considerare ca un obiectiv potential spre care sa tinda orice politica mixta, stabilizatoare.

O politica mixta, stabilizatoare trebuie sa-si propuna si o crestere a outputului potential pentru a mentine o ocupare tot mai completa a fortei de munca si deci, o crestere a cererii agregate.

O politica stabilizatoare trebuie sa reuseasca de asemenea, mentinerea unui echilibru productivitate-salarii, in sensul ca salariile sa nu creasca mai mult decat productivitatea muncii. Numai asa se va reusi cu mai putina munca, sa se obtina aceeasi cantitate de bunuri si servicii. O crestere neinflationista a salariilor presupune ca ele sa creasca mai repede decat productivitatea muncii.

Si o crestere rapida a investitiilor poate spori cantitatea de capital folosit pentru producerea bunurilor si serviciilor, crescand astfel ocuparea fortei de munca, productivitatea muncii si contribuind la realizarea stabilitatii preturilor. In general, cheltuielile investitionale mari contribuie la reducerea presiunilor inflationiste, deoarece, pentru o rata de crestere a salariilor data, o productivitate mai mare inseamna mai putina inflatie.

Abordarea neoclasica

Abordarea neoclasica incearca sa explice somajul intr-un context in care agentii optimizeaza continuu, iar pietele se golesc continuu, asadar nu poate exista somaj involuntar. Se observa contrastul cu macroeconomia keynesiana traditionala (si cu cea a primilor monetaristi), care presupunea ca somajul este un semn al esecului de piata, asociat cu preturi de piata sau salarii ,non-clearing' si ca o mare proportie din somaj este involuntar.

O explicatie neoclasica a fluctuatiilor ciclice ale ocuparii fortei de munca presupune ca ele sunt cauzate de fluctuatii in dorinta oamenilor de a-si oferi serviciile. Daca, curba ofertei de munca fluctueaza ciclic, aceasta va conduce la variatii ciclice ale ocuparii fortei de munca. Aceasta explicatie a comportamentului ciclic pe piata fortei de munca prezinta doua probleme:

in primul rand, salariul va tinde sa creasca si in perioadele de depresiune si sa scada in cele de boom, fenomen care nu este in concordanta cu ceea ce se observa.

in al doilea rand, tot nu va exista un somaj involuntar ciclic, intrucat, avand in vedere ca piata fortei de munca este intotdeauna goala, aceasta inseamna ca nu va mai exista cerere de munca nesatisfacuta. Fluctuatiile ocuparii fortei de munca induse de oferta formeaza o parte din fundamentul teoriei ciclurilor economice reale. Insa, socurile economieie reale, care declanseaza cicluri economice reale, cauzeaza schimbari ale NAIRU, astfel incat, in cel mai bun caz, aceasta explica variatiile de echilibru, dar nu ale somajului ciclic.

O alta explicatie consta in erorile pe care le fac o parte din muncitori si patroni in predictia cursului nivelului preturilor. Pentru a intelege argumentatia se presupune ca fiecare din pietele economiei este in echilibru, ca exista o ocupare deplina a fortei de munca, ca preturile sunt stabilite si ca ratele actuale si asteptate ale inflatiei sunt zero. Se presupune ca guvernul creste oferta monetara cu 5% in mod neasteptat, astfel incat asteptarile inflationiste nu sunt afectate. Oamenii se gasesc cu plusuri monetare nedorite, pe care incearca sa le cheltuiasca. Se presupune ca oferta monetara crescuta duce la o crestere a cheltuielilor estimate pentru toate bunurile.

Cererea pentru fiecare bun se deplaseaza la dreapta, si toate preturile, fiind determinate in conditii concurentiale, cresc. Cei care iau decizii vad ca preturile lor de vanzare cresc si interpreteaza eronat aceasta crestere a pretului lor relativ. Aceasta se intampla deoarece ei se asteapta ca rata inflatiei sa fie zero. Firmele vor produce mai mult, iar muncitorii vor lucra mai mult, deoarece ambele grupuri cred ca obtin un pret relativ mai mare pentru ceea ce vand. Astfel, productia totala si ocuparea deplina a fortei de munca cresc.

Cand ambele grupuri realizeaza eventual ca preturile lor relative sunt de fapt neschimbate, productia si ocuparea fortei de munca scad inapoi la nivelurile lor initiale. Productia si ocuparea fortei de munca suplimentare apar doar atat timp cat oamenii se inseala. Cand ei realizeaza ca toate preturile cresc cu 5%, revin la comportamentul lor initial. Unica diferenta este ca, acum, nivelul preturilor a crescut cu 5%, lasand neschimbate preturile relative.

Un argument similar arata ca o scadere neanticipata a ofertei monetare ar determina productia sa scada sub nivelul sau cu angajare completa a fortei de munca.

Toate explicatiile neoclasice presupun ca pietele fortei de munca se golesc si cauta motivele fluctuatiei ocuparii fortei de munca. De aceea, toate implica faptul ca oamenii care nu muncesc au renuntat voluntar la piata fortei de munca, deci ca nu exista somaj involuntar.

Modelul neokeynesian

Multi economisti considera explicatiile neoclasice neplauzibile. Ei cred ca oamenii inteleg corect semnalele pietei, dar ca reactioneaza in moduri care nu determina pietele sa fie intotdeauna in echilibru. Acesti economisti cred ca multi din cei inregistrati ca fiind someri sunt someri involuntar.

Insa, abordarea neoclasica prezinta si unele puncte bune. Ea presupune existenta agentilor rationali, care optimizeaza intotdeauna. Cu alte cuvinte, are fundamente riguroase, care prezinta interes pentru economistii care analizeaza comportamentul de maximizare a utilitatii agentilor care interactioneaza in golirea pietei.

Majoritatea incercarilor de a explica somajul involuntar analizeaza fortele care determina stabilirea salariilor si deciziile privind angajarea in institutiile realiste ale pietei fortei de munca. Ele cauta motive pentru care salariile nu raspund rapid la modificarile cererii si ofertei de forta de munca. Din acest motiv, oferta si cererea pot sa nu fie egale perioade indelungate de timp. Pietele fortei de munca vor reflecta atunci somaj in timpul recesiunilor si o cererea excesiva in timpul boom-urilor. Acestea sunt reflectate in figura 5.14.

Cand rata somajului nu se schimba destul pentru a egala intotdeauna cererea si oferta, va exista somaj in perioadele de criza, respectiv penurie de forta de munca in cele de boom pe fiecare piata individuala de forta de munca. Cand cererea este la nivelul sau normal, D₀, piata este golita la rata salariului w₀, ocuparea fortei de munca este q₀ si nu exista somaj. Intr-o recesiune, cererea scade la D₁, dar salariul scade numai pana la w¹₁. Drept rezulat, cererea de munca este q₁, iar oferta este q¹_1. Ocuparea este determinata de cantitatea ceruta q₁, restul ofertei, pentru care nu exista cerere, q¹₁-q₁ este somaj. Intr-un boom, cererea creste la D₂, dar rata salariului creste numai la w₂¹. Drept rezultat, cerea este q₂¹, in timp ce oferta este de numai q₂. Ocuparea fortei de munca creste la q₂, adica, cantitatea oferita, restul cererii nu poate fi satisfacuta, determinand o cerere excesiva de forta de munca q₂¹-q₂.

Politici pasive

Acest tip de politica presupune doua aspecte fundamentale:

Pe cine sa ajuti?

Ce fel de ajutor sa dai?

Politicile pasive sunt acelea prin care statul sustine direct nivelul de trai al indivizilor ale caror sanse de angajare in munca au scazut considerabil, prin plata directa a somerilor.

Masurile pasive sunt acelea prin care se compenseaza pierderile de venit ale lucrarilor ce intra in somaj prin acordarea unor sume de bani ca ajustare de somaj. Aceste sume sunt acordate pe o anumita perioada, deficitul si datoria publica fiind marite. Principala diferenta a acestor masuri este aceea ca ele sunt aplicate dupa ce o persoana devine somer. Adeptii acestor politici argumenteaza acordarea ajutorului de somaj astfel:

trebuie acoperite costurile sociale ale somerilor;

evitarea distorsiunilor pe care le introduc pe piata fortei de munca interventiile directe ale statului.

Cu toate acestea, tot mai multe tari renunta sau acorda din ce in ce mai greu ajutorul de somaj. Ajutorul de somaj devine mai putin atractiv prin micsorarea valorii sale si a duratei de acordare.

Sistemul de ajutorare trebuie sa fie orientat mai ales catre somerii de lunga durata, cei ce au nevoie de pregatire, sustinere si reorientare profesionala. Acest sistem nu trebuie sa creeze un statut preferential de somer. Cuantumul si perioadele de alocare a indemnizatiilor de somaj sunt stabilite sub nivelul minim al salariilor pe economie.

Folosit ca instrument stimulativ, ajutorul de somaj determina cautarea unui loc de munca prin relansarea perioadei de acordare sau reducerea acesteia la o perioada destul de mica. Orientarea actuala de pe piata fortei de munca internationale este de modelare atat a cuantumului cat si a duratei.

O problema importanta pe piata muncii o constituie determinarea implicatiilor ajutorului de somaj.

Un nivel ridicat al ajutorului de somaj face mai putin stringenta cautarea unui loc de munca, determinand cresterea duratei somajului. In acest sens se poate calcula un indicator elocvent numit rata de inlocuire a venitului, ca raport intre venitul net obtinut in perioada de somaj si venitul net in perioada de angajare.

De exemplu, daca acest indicator este de 60% sau mai mult, il determina pe individ sa ramana in somaj prelungind perioada de cautare, iar daca ajutorul de somaj este si scutit de impozit, indemnizatia va fi mai mare. Aceste venituri de somaj decurg din drepturile sale si trebuie sa fie dimensionate incat sa fie determinat sa caute un nou loc de munca - primeste un "salariu de rezerva". Astfel se poate calcula un al doilea indicator, indicatia marginala spre prelungirea duratei de somaj:

I                                                     

si arata modificarea duratei somajului la cresterea cu o unitate a salariului de rezerva.

Existenta unui ajutor de somaj ridicat face ca incadrarea in munca sa fie mai putin severa, atat firmele cat si muncitorii sa nu fie interesati intr-o stabilitate prea mare a angajarii.

Acordarea ajutorului de somaj propune luarea in evidenta a celor fara loc de munca, toti acestia indiferent daca vor sau nu sa munceasca trebuie sa fie inscrisi ca someri. Daca acest ajutor nu exista, rata somajului ar fi mai mica, mai aproape de realitate, dar aceasta trebuie sa functioneze din consideratii sociale.

Ca urmare a acestor aspecte negative ale ajutorului de somaj apar tendinte de desfasurare ale sistemului. Daca se doreste alocarea sau ocuparea eficienta a lucrarilor trebuie recunoscut faptul ca un individ are nevoie de timp pentru a-si gasi locul de munca potrivit. Mai mult decat atat, din punct de vedere al eficientei generale este lipsita de sens cautarea unui loc de munca de catre un muncitor cu o calificare oarecare.

Principala problema ramane gasirea unui model de ocupare a fortei de munca, care sa determine pe de o parte firmele in a nu-si concedia lucratorii, iar pe de alta parte sa asigure un trai minim decent pentru cei care dintr-un motiv sau altul isi pierd slujba. Exista afirmatii ce sustin ca somajul este o problema serioasa, ca ajutorul de somaj determina o inclinatie a somerilor de a trai cu acest statut mai degraba decat sa se angajeze.

Din experienta tarilor cu traditie in evidenta somajului, se constata ca aproximativ 2/3 din someri primesc ajutorul de somaj, restul de 1/3 fiind oameni ce au probleme cu asigurarea existentei pentru ziua de maine.

Politicile pasive cresc, insa, cheltuielile statului, deci deficitul bugetar si datoria publica, fapt ce constituie o sursa inflationista deosebit de puternica, avand in vedere ca deficitul bugetar se acopera sporind, de regula, oferta de bani, masura cu efect inflationist direct.

Principala deficienta a politicilor pasive consta in aceea ca ele sunt adoptate dupa ce o persoana a devenit somer. Adeptii unor astfel de politici motiveaza necesitatea acordarii ajutoarelor de somaj prin doua argumente. Primul ar fi acela al acoperirii costurilor sociale ale somajului pentru care, pana la urma, somerii nu sunt vinovati. Al doilea este legat de evitarea distorsiunilor pe care le-ar introduce pe piata fortei de munca interventia directa a statului.

Cu toate acestea, tot mai putine tari, mai ales dintre cele mai putin bogate, sunt dispuse sa acorde usor ajutoare de somaj. Ajutoarele de somaj pot fi facute mai putin atractive prin micsorarea valorii lor, prin reducerea duratei lor sau prin ambele masuri. Cu toate acestea, nu s-a pus inca problema renuntarii complete la astfel de politici.

Politici active

Spre deosebire de masurile pasive, cele active constau in interventia directa a statului pe piata fortei de munca, prin intermediul unor agenti guvernamentali in scopul reducerii somajului catre rata sa naturala. Exista mai multe astfel de politici:

eforturi pentru a inlesni contactul dintre ofertanti si doritorii de locuri de munca prin consecventa, pregatire profesionala, plasamente, orientare profesionala, noi meserii cat si pentru cei amenintati cu pierderea locului de munca;

crearea de locuri de munca; directa in sectorul productiv prin acordarea de subventii(alocatii pentru intreprinderile care angajeaza tineri, pentru crearea de locuri de munca in sectorul public pentru perioade determinate de timp).

Aceste masuri distorsioneaza piata fortei de munca deoarece plata unor subventii catre unele intreprinderi ii dezavantajeaza pe ceilalti muncitori. Subventiile alocate de stat stimuleaza clar o componenta, cea a cererii de locuri de munca.

Pentru a putea aplica astfel de politici active trebuiesc indeplinite doua conditii:

costul angajarii a doi someri sa fie acelasi;

probabilitatea ca fiecare individ sa devina somer sa fie aceeasi.

Costurile reale de angajare a diferitelor persoane sunt diferite. Este foarte costisitor sa ajuti persoane care au fost someri pe o perioada mare de timp, acestea tinzand mai repede sa redevina someri.

Masurile active pot fi:

a)      pe termen scurt: somerul trebuie anticipat. Anticiparea are doua elemente centrale: informatiile cu privire la piata fortei de munca si politicile de restructurare industriale.

Cadrul legislativ este favorabil in ceea ce priveste angajarea in sectorul privat, acordandu-se subventii si diferite reduceri de teme pentru promovarea angajatilor in intreprinderile private, angajarea pregatirii profesionale la locul de munca.

b)      pe termen mediu: se concentreaza pe crearea si imbunatatirea institutiilor necesare pietei fortei de munca. Se organizeaza periodic targuri de job-uri, in ultima vreme au aparut agenti cu rol de mediere, consultanta.

O politica eficienta pe termen scurt este pensionarea inainte de vreme. Implica reducerea somajului sau evitarea starii de somaj pentru cei ce au o perioada relativ mica pana la retragere. Pe termen lung, aceasta politica are urmari negative deoarece creste gradul de dependenta si reduce treptat forta de munca activa.

Prin aplicarea acestor masuri active si pasive se urmaresc doi indicatori derivati:

rata iesirii din somaj (rata de reangajare);

durata medie asteptata a ramanerii in somaj.

Aceste masuri sunt influentate de reciproca dintre scaderea numarului muncitorilor care au fost in somaj o perioada mai mare de timp si comportamentul celorlati muncitori fata de acestia. Aceasta stare de dependenta care exista este influentata de faptul ca muncitorii care lucreaza sunt mai putin amenintati de trecerea in somaj si perioada de timp de ramanere in somaj este mai mare. Aceasta dependenta se manifesta ca:

presiunea de crestere a salariilor se va accentua cand proportia numarului somerilor pe termen lung este mai mare;

rata totala a iesirilor din somaj se apropie ca valoare de rata iesirilor din somaj a celor care si-au pierdut de curand slujbele, daca numarul somerilor pe termen lung este mare.

Exista mai multe posibilitati de a preveni somajul pe termen lung prin politicile active ce imbraca mai multe forme:

informarea somerilor;

pregatirea adultilor;

recrutarea subventiilor;

angajarea in sectorul public;

creearea de locuri de munca.

Exista tot mai multe critici privind subventiile angajatilor pentru someri:

Greutatea moarta, cand multi dintre somerii pentru care sunt platite subventiile ar fi fost recrutati oricum. Banii platiti pentru acestia nu au nici un efect.

Inlocuirea, cand o parte din cei ce ies din somaj ii inlocuiesc pe altii pe care firmele i-ar fi recrutat mai degraba, banii platiti pentru aceste recrutari le asigura un statut preferential, dar nu maresc numarul de locuri de munca.

Deplasarea, cand, chiar daca unele firme isi maresc numarul locurilor de munca, aceasta poate conduce la micsorarea locurilor de munca in alte firme.

Astfel, efectul total al subventiilor de recrutare va fi dat de:

Efect total al politicii = Numarul de someri - Greutatea moarta - Inlocuirile - Deplasarile de recrutare a subventiilor

Analiza efectului acestei politici asupra somajului ofera informatii destul de putine, deoarece nu se poate determina cu precizie cat de repede cei recrutati si-ar fi gasit oricum de lucru.

Un clasic exemplu de politici active ale mainii de lucru este cel dat de Suedia, care foloseste patru instrumente:

Repartitia. Se porneste o operatiune intensa in momentul in care o persoana devine somer pentru a i se asigura un nou loc de munca.

Retragerea. In cazul in care muncitorii nu dau randament la locul de munca ei devin someri. Aceste schimbari economice sunt o oportunitate pentru dovedirea experientei muncitorilor in viitor.

Subventia. Daca muncitorii nu sunt angajati sase luni, vor fi angajati cu 50% din salariul ultimelor luni.

Politica angajarii temporale si a dreptului la munca. Autoritatile locale vor angaja muncitori in constructii, administratia drumurilor, etc, pentru aproximativ 6 luni. Procesul este ciclic. Totusi, aceasta politica este scumpa, Suedia cheltuind aproximativ 1% din venitul national pentru ea.

Efecte la nivel micro si macroeconomic ale politicilor active

Cel mai natural mod de a evalua programele orientate catre forta de munca este de a observa in ce masura afecteaza rata angajarii si rata intrarii in somaj.

Pentru a studia efectele unui program trebuie cunoscute mai mult decat efectele pe care le antreneaza asupra angajarii. Apare necesitatea cunoasterii beneficiilor iesirii din somaj precum si costurile speciale. Acestea sunt prezentate pe scurt in principalele tipuri de programe:

1. Acceptabilitatea

costurile reale sunt probabil mai mici printr-o reducere a taxelor pe salarii ale noilor angajati;

iesirile din somaj pot fi considerabile dar insotite de efecte distribuitoare ce pot fi suparatoare.

2. Pregatirea

costurile necesare pregatirii sunt mai mari; presupun cheltuieli imediate si recuperarea lor in decursul unei perioade mari de timp;

beneficiile includ nu numai o rata mare a iesirii din somaj, dar si o productivitate mare pentru cei pregatiti.

3. Subventiile salariale

costurile reale sunt mici de cand aceste subventii sunt plati de transfer;

beneficiile sunt constituite din valoarea adaugata ce se obtine prin fructificarea fortei de munca si pot fi foarte mari daca slujbele sunt de lunga durata; firmele nu reprezinta surse de somaj, dar nici nu reduc nivelul somajului.

Politici de venit

Masurile pasive si active sunt politici pure. Ele pot fi completate cu politici de venit si de impozitare sau taxare. Astfel de politici nu sunt indreptate direct asupra somajului, ci dau posibilitatea reducerii efectelor acestuia.

Politicile de venit sunt acelea prin care Guvernul isi exercita controlul asupra salariilor si asupra altor venituri realizate de muncitori (prin stabilirea unui salariu nominal in economie). O alta politica de venit este acordarea de indexari si compensari cu efect de stabilizare a fortei de munca.

Politicile de venit introduc la randul lor distorsiuni pe piata fortei de munca din doua motive:

se incalca principiul negocierii libere dintre patroni si angajati. Multe grupuri au tendinta incalcarii acestui principiu si creaza avantaje salariale ce determina scaderea cererii de forta de munca pentru alte sectoare;

o politica de venit centralizata duce la crearea unor rigiditati in structura salariilor angajatilor.

Politicile de venit se aplica pe perioade scurte pana la atingerea efectelor scontate. Politicile de impozitare actioneaza asupra impozitului pe care-l plateste salariatul si nu asupra salariului sau. Politicile de taxare sunt introduse in sistemele de impozitare si taxe generalizate si sunt cele mai ineficiente. De aceea s-au produs diverse sisteme de impozitare flexibile regresive.

Apar doua mari probleme ale politicilor de venit:

Prima problema este ca se incalca principiul de libera negociere intre angajati si patronii lor. Pornind de aici se pot astfel explica pornirile instinctive de a incalca normele impuse de stat ale unor grupuri.

Dar exista si reversul problemei cand aceste norme sunt fixate de marile centrale sindicale si patronat, iar persoanele individuale accepta aceste negocieri. In aceasta situatie, politicile guvernamentale de venit au suportul atat al sindicatelor cat si al patronatului si sunt mai bine acceptate.

O a doua problema se refera la faptul ca este inerent inflexibila, impunand rigiditatea structurii relative si astfel o realocare a muncii mai putin facile; somajul structural se agraveaza doar daca nu se fac eforturi pentru a promova miscarea fortei de munca intre regiuni si intre ramuri.

O politica de venit are intotdeauna o viata scurta. Aceasta nu inseamna ca nu sunt folositoare. O politica de venit temporara este o buna cale de a stopa inflatia si de a ajuta somerii pentru a intra in NAIRU foarte rapid.

Politici de venit bazate pe taxe

Taxa pe venit este menita sa reduca NAIRU. Exista o politica directa de interventie a statului in economie. Taxele reprezinta norme pentru cresterea salariului nominal, dar salariatii sunt pusi sa plateasca mai mult in functie de depasirile finaciare.

Daca pe piata libera se genereaza o presiune mare asupra salariilor, solutia cea mai evidenta este de a mari taxele, impozitele asupra acestora. Aceasta este in general, calea mai eficienta de a remedia anomaliile produse pe piata in care, controlul direct nu are avantaje deosebite:

o metoda este de a aplica un impozit asupra cresterii excesive a salariilor, peste o anumita limita de crestere impusa;

o alta metoda consta in aplicarea unor taxe progresive asupra nivelelor salariale.

Sa presupunem ca impozitul este platit de firma. Daca firma plateste angajatilor sai un salariu brut (w_i), trebuie sa plateasca statului o taxa neta pentru fiecare muncitor de (tw_i-s), unde:

t - rata taxarii;

s - subventie pozitiva pentru fiecare muncitor daca ea exista;

Astfel, costurile firmei cu forta de munca sunt:

C_I = w_I + tw_I - s = w_i(1 + t) - s  

In general intr-o firma costurile nu au aceasta valoare c_i: c_I = w_i. Intrebarea care se pune este urmatoarea: cum se poate reduce presiunea salariala si astfel somajul?

Mecanismul de baza este urmatorul:

Cand un muncitor castiga o unitate monetara in plus, acest castig costa firma (1+t)u.m. Astfel ca firma este mult mai indreptatita in cazul in care taxa t se mareste, sa reziste oricarei cereri de marire a salariului, in timp ce muncitorii devin mult mai suspiciosi cand fac aceasta cerere. Salariul negociat w_i trebuie sa maximizeze functia profitului.

unde:   = profitul firmei

= puterea salariala

Astfel, in urma negocierii se fixeaza salariul (w_i) prin derivare:

Echilibrul partial al salariului este :

unde:   este elasticitatea supravietuirii in firma, in raport cu salariul asteptat.

reprezinta impartirea profitului.

Productia in cradul firmei este data de functia Cobb-Douglas:

Cererea pentru firma considerata (i) este data de :

,unde: K_i= stocul de capital

p_i=pretul real al firmei

Y_i=indexul cererii

=variabila aleatoare ce este fixata doar dupa negocierea salariala

- indicator al competitivitatii pe piata fara a se face distinctie de competitivitate pe piata internationala.

Productia, pretul si ocuparea se fixeaza de firma.

Astfel, profitul trebuie sa satisfaca:

si astfel

Din relatia de mai sus, modul de impartire a profitului angajatilor depinde astfel de productivitatea () si puterea de pe piata a firmei.

, unde N_ii reprezinta insideri si S_i este posibila daca ocuparea este asteptata mai curand sa creasca decat sa scada.

si

Din ecuatiile cererii si ofertei se obtine ocuparea:

Din relatiile de mai sus se obtine cresterea salariilor peste posibilitati:

Din relatia se observa cum cresterea salariilor depinde de:

1.Cresterea puterii sindicale

2.Scaderea competitivitatii pe piata

3.Cresterea raportului dintre cererea de bunuri ale firmei (i) si pretul practicat

4.Cresterea cererii de bunuri (Y_di)

5.Scaderea insider-ilor in raport cu, capitalul firmei

La nivel macro, salariul depinde si de veniturile externe ale somerilor (A).

, unde:

=sansa de a gasi o slujba

w^e =salariul asteptat in afara firmei

B =venitul, beneficiul somerilor(ajutorul de somaj)

Cresterea agregata va fi:

unde reprezinta surprizele salariale. Astfel, la nivel agregat, salariul este influentat de aceeasi factori de la nivelul firmei:

direct proportional cu puterea sindicala

invers proportional de somaj si surprizele salariale

La echilibru, cand firmele reprezentative, pentru a elimina spiralele salariu-pret si salariu-salariu, fixeaza salariul la nivelul asteptat (w=w^e). Somajul de echilibru va fi dat de :

Factorii ce influenteaza nivelul de echilibru al somajului sunt:

-direct proportional de puterea sindicala;

-invers proportional cu competitivitatea firmelor si productivitatea.

Daca B creste, creste si salariul real peste astetari, fiind mai mare decat pretul ofertei somerilor din afara firmei. In replica, prin interventia guvernului cresterea taxei determina firma sa reziste mai mult in negocierea salariala, reducand astfel nivelul salariilor ce antreneaza si reducerea nivelului de echilibru al somajului.

Nu exista nici o diferenta cand taxa este preluata de la firma sau la angajati, dar aceasta trebuie sa fie progresiva incat , atunci cand salariile cresc, costurile cu forta de munca trebuie sa creasca mai repede decat salariile nete. Astfel, o parte din costurile muncii reprezinta o prelevare catre stat.

Orice impozit este nepopular si el devine acceptabil doar daca scopul este transparent. Atunci cand scopul este scaderea presiunii inflationiste este mult mai bine ca impozitul sa fie proportional cu cresterea salariilor. Acest lucru este si mai bine inteles cand omul de rand percepe sentimental scopul, si nu i se transmit calcule si consideratii economice ce nu pot fi receptionate decat de profesionisti.

Propunerea initiala adusa de Wallich si Weintramb privind taxa pe cresterea salariilor aveau in vedere o taxa asupra ratei profitului ce se aplica daca firma a depasit norma de crestere sau nu.

In continuare este prezentat modelul politicii de venit in viziunea celor doi economisti Wallich si Weintramb.

Taxa pe fiecare muncitor este   , unde :

W_i = salariul brut;

N= norma de crestere reala permisa.

Taxa este exprimata in termeni nominali, dar si din punctul de vedere al firmei inflatia este exogena. Norma este egala cu diferenta dintre norma nominala si rata asteptata a inflatiei.

Acest sistem de taxare difera de taxa simpla asupra salariului astfel: daca o firma creste salariile muncitorilor la un moment dat si se asteapta ca nivelul taxelor sa ramana acelasi in urmatoarea perioada, in urmatorul an, cresterea salariala va fi mai mica.

De fapt, taxa va functiona ca urmare a cresterii salariale peste limita impusa, astfel:

este efectul taxei, marimea ei ce depinde de efectul taxei asupra salariului, unde:

r=rata reala de crestere

n=norma impusa reala

Daca se face o analiza a efectului taxei in cazul salariilor eficiente , firma va dori sa maximizeze valoarea prezenta a salariilor. Daca R este venitul real, atunci valoarea prezenta a venitului va fi:

unde:   j=anul

e_jN_j= se trateaza ca o singura variabila

Salariul trebuie sa fie astfel incat sa se indeplineasca:

1.Minimizarea costului pe unitatea de munca (costul unitar al efortului).

2.Alegerea lui N_i astfel incat sa se maximizeze profitul.

Intr-o perioada stationara (cu e, N constante si e_s=e) si in conditiile unui echilibru general (C_i=w=w_i=w^e) se obtine:

Efectul prelevarii unei singure taxe este un multiplu (r-n) al efectului unei taxe permanente. O politica bazata pe taxe necesita o rata rigida a taxelor daca acestea sunt percepute o singura data. Daca salariile sunt taxate , acest lucru va duce la cresterea productivitatii. De aceea trebuie sa fie folosite proceduri administrative care scutesc de la plata taxelor firmele in care cresterea salariilor se bazeaza pe cresterea productivitatii

Combinarea negocierii cu salariile eficiente

In continuare este prezentat modelul ce surprinde combinarea dintre negociere si salarii eficiente, caz in care elasticitatea efortului in raport cu salariul este subunitar. Astfel, echilibrul somajului va fi mai ridicat decat daca salariile ar fi stabilite prin:

a)negocierea fara consideratiile privind salariile eficiente;

b)     luarea in considerare a eficientei salariilor fara negocieri.

Pentru simplificare, consideram ca sindicatele urmaresc doar cresterea salariilor. Negocierea va alege w_i care maximizeaza:

, unde decizia de angajare va fi data de .

Astfel, maximizand prin alegerea w_i se obtine:

Firmele, in aceste conditii sunt in situatia de a plati salarii mai mari decat si-ar dori si astfel elasticitatea este subunitara. La echilibru general, daca si se fixeaza w_i=w=w^e se obtine nivelul somajului.:

, unde <1                              

Presupunand cazul in care functia de productie este de tip Cobb-Douglas, este constanta. Acest rezultat se poate compara cu nivelul de echilibru al somajului in cazul unei negocieri simple fara eficienta salariilor, care este mai mic atat timp cat 1- este pozitiv si subunitar.

Analog, daca se considera doar criteriul salariilor eficiente si fara negociere, vom avea si somajul va fi determinat la nivel general de :

e(1,u)-e₁(1,u)=0

Este foarte usor de aratat ca, daca creste, efectul total asupra somajului este pozitiv. Astfel, nivelul de echilibru al somajului creste cu cresterea negocierii sindicatelor.

Reducerea programului de lucru si pensionarea inainte de vreme

Politica de reducere a programului de lucru este o politica preferata. Sa presupunem ca o natiune produce o anumita cantitate de output. Aceasta inseamna ca exista un oarecare numar de ore de munca pe saptamana. Daca exista someri ce vor sa munceasca, va fi mult mai bine sa reducem timpul de lucru pentru fiecare muncitor si sa crestem numarul de muncitori. Acest lucru conduce la eficientizarea muncii si scaderea somajului, atat timp cat outputul nu este afectat. Outputul reprezinta variabila cheie in aceasta problema.

In primul rand trebuie sa fie analizata inflatia. In general, cand somajul se reduce, inflatia va creste. Este cazul cand somajul a fost redus prin cresterea productiei sau prin reducerea numarului de ore de munca pe muncitor, cand productia este fixata. Formal, numarul de ore de munca (H) nu afecteaza NAIRU (rata inflatiei). Acest lucru se poate vedea in cele doua modele pe piata fortei de munca:

In modelul salariilor eficiente vom avea :

,unde: H=orele per muncitor (variabila exogena)

w_i=salariul orar

E_i= efortul

Problema este recursiva: mai intai se aleg salariile pentru a minimiza si apoi se stabileste nivelul angajarii. Primul pas determina ecuatia standard a echilibrului somajului la nivel agregat independenta de H.

e₁(1,u)=e(1,u)

In modelul de negociere avem acelasi rezultat. Se considera cazul in care muncitorii vor fi remunerati prin salariile saptamanale sau orare si nu sunt luate in considerare beneficiile somerilor. Astfel, maximizantul este dat de:

,unde A=w^e(1-u).

Salariul w_i va fi fixat incat sa se obtina max.

Se ajunge astfel, la echilibru general : w_i=w=w^e.

Astfel, somajul este independent de orele de lucru atat timp cat programul de lucru nu afecteaza salariile.

Pensionarea inainte de vreme

Ca si in cazul reducerii timpului de lucru, retragerea inainte de vreme poate fi o solutie de reducere a somajului in cazul in care output-ul ramane neschimbat. Daca exista incadrati in forta de munca indivizi care nu doresc sa se retraga in timp ce altii, someri, cauta un loc de munca, imperativele umanitatii cer ca primii sa faca loc pentru cei ce doresc sa lucreze.

In realitate insa, nivelul output-ului nu ramane neschimbat. Cum se modifica acesta la retragerea masiva a indivizilor din randurile fortei de munca?

Daca outputul ramane neschimbat si numarul de locuri de munca creste, somajul va scadea si inflatia va creste mai mult decat in alte cazuri. Raspunsul la intrebare se gaseste in faptul ca presiunea salariala depinde de rata somajului. Astfel se obtine acelasi efect de crestere a presiunii inflationiste ca si in cazul programului de lucru redus si face ca aceasta politica sa nu fie usor de aplicat.