Evolutia cunoasterii presupune o necurmata dezvoltare, reconsiderare si reconstructie a stiintei. La anumite intervale de timp, cind se acumuleaza suficiente cunostinte, iar nevoile practice se impun, stiinta este supusa unor ample rezuiri sau restructurari. Acestor rezuiri nu li se pot sustrage nici chiar acele secvente sau teorii intregi care pareau definitiv incheiate.
Reconstructiile prin reelaborarea sistemului categorial si formularea unor noi legi, reordonarea categoriilor si legilor din sistemele economice anterioare, precum si articularea unor noi teorii au loc sub imperiul necesitatii iesirii din criza a teoriei economice sub dubla sa ipostaza: a) ca act de cunoastere a realitatii economice obiective; b) ca act de cunoastere de sine insasi, ca posibilitati proprii cognitive de construire a ei, de autoevaluare a propriilor elaborate si procedee cognitive3.In literatura economica motivarea reconsiderarii si reconstructiei acestei stiinte adeseori este legata doar de necesitatea cunoasterii realitatii obiective si mai putin de necesitatea cunoasterii de sine, lucru cu totul insuficient intrucit ambele laturi se afla intr-o interdependenta organica. Nu putem realiza o reflectare corecta si suficienta a realitatii obiective din economie daca nu cunoastem si nu perfectionam mai intii constructia interna a stiintei economice, functionarea si dezvoltarea sa, precum si functiile acesteia. Complexitatea crescinda a proceselor economice nu mai permite abordarea acestora in vechii termeni sau numai o rafinare a instrumentarului de cercetare si o nuantare a judecatilor economice. Ea necesita, totodata, noi deschideri, noi optici, noi concepte care sa faca posibila intelegerea si surprinderea complexitatii fenomenelor si proceselor economice4.
Nu cu multe decenii in urma exista larg raspindita opinia,mai ales printre cercetatorii din domeniul stiintelor sociale, ca stiinta economica este regina stiintelor sociale, capabila nu numai sa explice corect si in profunzime procesele si fenomenele economice dar si sa contribuie, ca instrument, la conducerea economiilor nationale spre nivelurile prezise de dezvoltare si de folosire a fortei de munca si a altor resurse. incepind din anii '70 esecurile stiintei economice de a constitui, fie un lou credibil al realitatii economice, fie un ghid eficient in politica economica, au devenit, in unele zone ale sale, dureros de edente.
Asemenea esecuri definesc - dupa opinia multor economisti - intrarea acestei stiinte intr-o adevarata stare de criza5, ceea ce implica efectuarea unor ample restructurari prin: a) realizarea unei analize critice a disciplinelor economice, confruntind teoriile acestora cu practica si relend cauzele esecurilor inregistrate; b) reexaminarea critica a premiselor, conceptelor si instrumentelor stiintifice de baza ale dezvoltarii teoretice de pina in prezent; c) cautarea unor noi piste de abordare in sensul adaptarii unei tematici si a unui instrumentar stiintific de lucru adecvate, care sa faca posibila analizarea si reflectarea proceselor economice in toata complexitatea lor; d) folosirea unor metodologii de cercetare imbunatatite si elaborarea unor noi concepte si teorii si a unor prescriptii sau norme cu caracter curativ ori preventiv pentru inlaturarea sau etarea neajunsurilor.
Pentru stiinta economica, ce face parte din clasa stiintelor experimentale si care, prin specificul obiectului sau de studiu, in multe parti ale corpusului sau, are un caracter subiectiv, atingind interese indiduale si de grup, se ridica numeroase probleme in legatura cu aceste restructurari. in modulul de fata ne vom referi, sumar, doar la unele din aceste probleme, ca de exemplu: salturile produse in stiinta economica si unele neajunsuri ale acesteia in raport cu nevoile practicii; aprofundarea studiului prind cauzalitatea si continutul social al categoriilor, legilor si teoriilor economice; noile exigente prind dezvoltarea itoare a stiintei economice.
|
