 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» stiinte economice
» Axiologia si stiinta economica
|
|
Teoriile economice, valorile si valorizarea |
|
| Desi fata de alte stiinte sociale, stiinta economica se bucura de un statut prestigios, fata de stiintele naturii si de cele logico-matematice insa, cercetatorii economisti intotdeauna au avut daca nu anumite complexe, cel putin unele sentimente de respect amestecate cu cele de gelozie. Aceasta atitudine isi are originea in doua cauze principale aflate intr-o strinsa interdependenta, a) Nivelul stiintific mai inalt al acestor ramuri ale stiintelor, evidentiat prin anumite etaloane de maturitate cum sint: constituirea unor structuri teoretice cu elemente stiintifice (axiome, teze, concepte, legi) articulate si ierarhizate intr-un sistem, capabile sa explice si sa preda un mare complex de fenomene si procese studiate; confruntarea teoriei cu realitatea prin realizarea unui grad ridicat de certitudine al verificarii; axiomatizarea teoriei sub diferite forme - discursiv, modelare, formalizare, b) Caracterul o Tentative de purificare a stiintei economice Pentru a ridica statutul stiintific al stiintei economice, slujitorii sai au facut si fac eforturi mari pe linie de cercetare, luind cele doua ramuri mentionate (stiintele naturii si cele logico-matematice) ca aderate arhetipuri, imprumutind de la ele nu numai maniere de abordare, concepte si legi cu caracter general si metode de investigatie, ci, din pacate, si moduri de interpretare si de constructie teoretica, indiferent daca aceste moduri sint sau nu intru totul adecte (potrivite). Deci, in scopul de a face ca stiinta economica sa ajunga la starea de progres asemanatoare celei realizate de stiintele naturii si de cele logico-matematice, multi economisti reputati au dorit si doresc sa aduca economia politica, dupa modelul acestor stiinte, la o stare de stiinta exacta si de pura obiectivitate. Tocmai in acest scop, in mod frecvent, procedeele folosite sint pastrate strict in limitele asemanatoare unei stiinte pure, adica ale unei stiinte economice din care sa fie excluse elementele reprezentind anumite trasaturi umane si, in primul rind, sa fie extirpate lorile axiologice. Mai mult, au fost si sint incercari si pledoarii pentru a limita rolul social al stiintei economice doar la acela de stiinta informati si explicati tocmai pentru a se evita acceptarea lorilor axiologice in corpusul acestei stiinte. Invocind procedeele utilizate si parerile exprimate de reprezentanti ai unor curente de gindire economica, Gromoslav Mladenatz nota ca sub influenta stiintelor naturii mult timp s-a sustinut ideea ca stiinta economica ar avea ca scop pur si simplu cunoasterea fenomenelor, descrierea si explicarea lor cauzala, functionala si de alta natura, ea cautind sa sileasca legi cu labilitate cit mai generala. in acest context, ca si stiintele naturii, cea economica trebuie sa fie neutra, indiferenta fata de realitatea constatata, in sensul de a nu lua in considerare nici o judecata de loare sau nici o apreciere fata de ea (de realitate). intocmai ca in stiintele naturii, in cea economica slujitorii sai sa nu-si imagineze fenomene ideale, sa nu-si fixeze teluri ideale si norme de conduita si - dupa expresia lui Gromoslav Mladenatz - sa nu dea retete pentru lecuirea metehnelor economice2. Prin urmare, potrivit unor asemenea sustineri, pentru a asigura economiei politice o tinuta stiintifica adecta, cercetatorul economist trebuie sa se fereasca de a construi sisteme teoretice ideale si de a da precepte de conduita in viata economica; el trebuie doar sa constate, sa descopere legile inerente ale lumii economice. Acest punct de vedere este exprimat intr-un mod ti mai direct si explicit de catre J. E. Cairnes, care sublinia ca prin cunoasterea legilor economice omul devine reprezentantul si interpretul naturii si, dindu-i ascultare, inta sa o stapineasca. Conceputa in acest fel, preciza Cairnes, economia politica ramine straina de orice sistem social ori industrial. Ea nu are nici un fel de raport nici cu "laissez-faire" nici cu comunismul, cu libertatea contractelor ori cu patronajul parintesc, sau cu alte forme sociale. Ea nu pronunta nici o judecata asupra lorii ori asupra convenientei telurilor pe care diferitele sisteme sociale si le propun. Ea ne inta care vor fi efectele lor cu privire la anumite fapte si ne procura in acest chip date care ne ingaduie sa ne silim o opinie judicioasa despre ele. Dar cu aceasta, misiunea ei (a economiei politice) s-a terminat4. Pornind de la premisa ca stiinta economica este o stiinta poziti (explicati) si nu una normati, chiar si un economist subtil ca L. Robbins afirma ca aceasta stiinta este in intregime neutra fata de scopuri si, prin urmare, ea nu trebuie sa fie preocupata de scopuri ca atare, ci de felul in care atingerea acestora este limitata . Deci, luind ca model stiintele naturii in care nu au ce cauta lorile axiologice (lorizarile), economia politica se vrea o stiinta care, in mod concomitent, sa reflecte realitatile asa cum sint ele si nu cum ar urma sa fie in conformanta cu viziunea subiectului cunoscator, sa descopere aderul stiintific care sa nu fie afectat de aprecierile aprobative sau dezaprobative ale cercetatorului, sa reflecte o completa detasare, sau neutralitate a subiectului cunoscator fata de rezultatele obtinute si de curentele de gindire existente, bazate pe interese de grup (clasa, natiune, sistem social-politic). De asemenea, economia politica sa ramina strict la rolul de stiinta explicati fara pretentia de a avea si un rol normativ (prospectiv si prescriptiv), acesta din urma revenind unor noi discipline ce tin de politica economica. Este de inteles grija acelor economisti de a nu lasa libera calea elementului subiectiv in stiinta economica. Reticenta lor fata de lori si de lorizare nu mai poate fi insa inteleasa decit numai in ipoteza ca ei d in acestea doar laturile subiective si prilejul de subminare a caracterului stiintific al teoriilor economice prin introducerea elementului subiectiv, ceea ce este, in fapt, o regreila eroare. Daca se tine seama de noul statut social al stiintei economice, de elementele constitutive ale structurii teoriilor stiintifice, precum si de faptul ca aceasta stiinta apartine clasei stiintelor experimentale (practice) este greu sa accepti punctele de vedere enuntate mai sus. Aceasta ar insemna atit dezumanizarea stiintei economice, cit si lipsirea ei de finalitate. Pentru a formula raspunsuri adecte sint necesare unele precizari prealabile in legatura cu structura teoriei economice si locul lorilor in cadrul acesteia, precum si cu caracterizarea continutului, structurii si dinamicii sistemului de lori ce trebuie sa faca parte din componentele teoriilor economice. Formalizarea matematica, ingredientele subiective si problema lorilor in teoriile economiceIn stiinta economica exista domenii in care au fost elaborate studii de mare amploare si profunzime cu un aparat formal logico-matematic ansat, folosind numeroase elemente axiomatice (axiome, definitii, simboluri, reguli de operare si de transformare sau de inferenta, teoreme) menite a realiza judecati riguroase si precise si a folosi metode de analiza eficiente. Pe linga ambitia de a ajunge la axiomatizarea teoriilor respective pentru a arata semne ale maturizarii acestora, maretia lor stiintifica, un scop important al cercetarii este si acela de a decanta si purifica cunoasterea de zgura ideilor preconcepute si dogmatice, de toate ingredientele ei subiective. Aceasta inseamna ca toate propozitiile incluse in teoriile stiintifice nu trebuie sa exprime starile, atitudinile, dorintele sau aspiratiile subiectului cunoscator, ci aderul obiectiv despre lumea fizica si sociala, aderul despre raporturile dintre conventiile lingvistico-semantice instituite in cadrul limbilor naturale si artificiale6. Teoria si rigoarea judecatilor prin axiomatizare Teoriile trebuie sa asigure reflectarea realitatii obiective intrucit insasi aspiratia stiintei - asa cum sublinia Cornel Popa - este desubiectivizarea continutului propozitiilor enuntate, redarea aderului obiectiv despre natura si societate. Teoria trebuie sa redea informatii autentice despre lucruri si obiecte, care sint aceleasi in raport cu orice subiect cunoscator instruit7. Este aderat ca preocuparea principala a oricarei stiinte, inclusiv a celei sociale, este aceea de a extirpa ceea ce Cornel Popa numeste dimensiunea programatico-emotionala a utilizarii semnelor, expresiilor si propozitiilor in discursul stiintific de catre subiectul cunoscator. Termenii si expresiile limbajelor stiintifice trebuie sa aiba semnificatie cogniti supraindividuala (nesubiecti), lucru ce se poate realiza numai prin adoptarea unor reguli si metodologii stiintifice riguroase de realizare a unor rationamente corecte in construirea edificiului teoriilor prin folosirea formalizarii si axiomatizarii. Felul in care subiectul cunoscator poate evita introducerea in teoriile economice a unor elemente subiective, inclusiv lorizarile, rezulta din insusi modul de organizare a unei teorii fondata axiomatic8. Creatorii axiomaticii, fiind preocupati de dezvoltarea logicii matematice, si-au concentrat atentia in directia inlaturarii partilor intuitive continute mai ales in premise si in unele concluzii - deci acelea legate de realitati - in favoarea metodelor formale sub motivul de a nu vicia obiectivitatea. Aceasta a dus treptat la abandonarea oricarei intuitii (sensoriale si intelectuale) si deci a unor elemente - premise lipsite de continut real (si nelegate de realitatea inconjuratoare) - si la introducerea semnelor si simbolurilor fara continut ca elemente fundamentale ale sistemului. Plecindu-se de la premisele ca progresul axiomaticii consta in eliminarea crescinda a intuitiei si ca o teorie este cu atit mai stiintifica si mai obiecti cu cit ea fi mai formalizata, eforturile stiintifice s-au concretizat in realizarea unei metode de axiomatizare dupa un grad ansat de formalizare9. O atare evolutie a fost stimulata de una din trasaturile de baza ale matematicii moderne, aceea ca ea nu mai are nici un contact cu realitatea. in asemenea imprejurari metoda axiomatica nu mai este preocupata de continutul conceptelor sau expresiilor si propozitiilor initiale si deduse. Ea (metoda) este concentrata in doua directii: pe de o parte, pe studiul semnului golit de orice continut si independent de orice explicatie si interpretare, iar pe de alta parte, pe studiul aderului bazat pe un criteriu logic potrivit caruia concluzia este aderata atunci cind ea rezulta din premise pe calea transformarilor tautologice. Cu alte cuvinte, atunci cind nu apar contradictii intre afirmatiile deduse tautologic si presupunerile (supozitiile) anterioare, sau intre tezele formulate exact deduse logic si premisele alese. Daca pe logician sau matematician nu-l intereseaza nimic altce decit faptul sa nu apara contradictii intre elementele teoriei din transformarile (conform regulilor) la care sint supuse aceste elemente, indiferent de continutul real al ipotezelor (axiomelor) si concluziilor (teoremelor), pe economist nu-l satisface o asemenea judecata.Intrebarea corecta ce trebuie pusa de orice economist lucid este nu daca introducerea formalizarii si axiomatizarii este necesara si suficienta, ci ce fel de axiomatizare si cum sa introducem axiomatizarea in stiinta economica. Este incontesil faptul ca prin formalizare si axiomatizare se introduce rigoarea logica a judecatilor in edificarea teoriilor economice prin eliminarea fanteziei agentului (subiectului) cunoscator, cu posibilitati suplimentare de adincire a cunoasterii. Ramin insa in suspensie sau fara raspuns cel putin doua intrebari cruciale care transced axiomatizarea: a) in ce masura cunostintele dobindite prin aceste procedee logice ansate utilizate pot fi acceptate ca aderuri obiective? b) daca desubiectivizarea continutului propozitiilor adoptate de subiectul cunoscator sau, cu alte cuvinte, daca extirparea dimensiunii pragmatice-emotionale ale subiectului trebuie sa implice si extirparea lorilor axiologice din ingredientele teoriilor economice. Insuficienta procedeului axiomatic formal aplicat in stiinta economica in raport cu realitatea obiectiIn matematica asemenea rationamente si procedeuri, ca cele descrise mai inainte, si-au dovedit pe deplin utilitatea si fertilitatea. in urma unor analize critice transpare insa inconsistenta acelor incercari de a aplica tale-quale metoda axiomatica formala in constructia si dezvoltarea unor teorii economice, fie ca este vorba de echilibrul general, de cresterea economica sau de oricare alta teorie. Una din lucrarile date ca exemplu de aplicare a axiomaticii formale la o teorie economica ajunsa la maturitate este aceea a lui G.Debreu referitoare la echilibrul economic10. Preocupat de a trata problema echilibrului economic pe baza unui model inspirat de scoala matematica formalista contemporana, care sa asigure o rigoare corespunzatoare, G. Debreu preciza ca fidelitatea pentru rigoare cere (diete) forma axiomatica de analiza, unde teoria, in sens strict, este in mod logic complet separata (disjoint) de interpretarile sale11. Aplicind regulile impuse de axiomatica formala (logica), autorul sublinia ca, pe de o parte, conceptele economice luate ca premise, axiome, ipoteze sau rezultate (concluzii) neinterpretate Acceptind teza potrivit careia semnul maturizarii stiintei economice, ca si a celorlalte stiinte, este trecerea la axiomatizarea ei, devine imperios necesara cautarea si dezvoltarea unor metode axiomatice adecte, eventual, bazate pe cea intuiti sau pornind de la aceasta si luind in considerare, totodata, metodologii adecte, inclusiv metodele dialectice, care sa puna in evidenta, pe teoretic, in modul sau specific, actiunea reala a elementelor calitative si a lorilor axiologice. in felul acesta, teoria economica isi probeaza aderul nu doar pe cale logica formala, adica prin deducerea tautologica a afirmatiei (concluziei) din propuneri anterioare (premise), ci prin experienta, prin confruntarea premiselor si concluziilor cu practica - singurul judecator obiectiv al tuturor stiintelor experimentale. Concluziile deduse din premise ca si insesi premisele, nu trebuie sa contrazica realitatea, ele trebuie sa oglindeasca cu mai mare sau mai mica aproximatie realitatea. Atita timp cit teoria retrnine neverificata prin practica si/sau experiment ea are caracter de ipoteza imprecisa si aproximati. Ea devine teorie conturata mai bine, mai precisa si capata caracter matur printr-o confruntare iterati a ei cu practica prin aplicarea matematicii incepind cu formularea si definirea notiunilor, categoriilor, postulatelor si legaturilor dintre riabile in forma de simboluri si relatii si prin aprecierile statistico-mate-matice ale obsertiilor si experientelor si terminind cu utilizarea deductiilor matematice pentru demonstrarea tezelor si formularea tendintelor si legitatilor de evolutie si comportament al fenomenelor si proceselor economice. Desubiectivizarea extirpa lorile? Reamintim intrebarea pusa mai sus, si anume: daca desubiectivizarea continutului propozitiilor adoptate (folosite) de subiectul cunoscator implica sau nu necesitatea extirparii lorilor axiologice din ingredientele teoriilor economice. Am zut mai sus necesitatea asigurarii caracterului obiectiv al cunoasterii si preocuparile cercetarii economice pe aceasta linie - aceea de a gasi o pozitie corespunzatoare care sa-i permita asigurarea standardului stiintific al teoriilor elaborate. Asemenea preocupari vizeaza cele doua domenii importante: primul care priveste subiectul cunoscator, al doilea care priveste obiectul supus cercetarii. Referitor la subiectul cunoscator, pentru a asigura caracterul obiectiv al cercetarii, se cere din partea acestuia, pe de o parte, eforturi de a obtine informatii autentice si cit mai complete asupra fenomenelor si proceselor economice supuse investigatiei si de a prelucra aceste informatii folosind tehnici si reguli metodologice adecte, nedeformante, iar pe de alta parte, eforturi de a-si pastra neutralitatea sau impartialitatea necesara fata de obiectul studiat, depasind starile afective, atitudinile, dorintele sau aspiratiile personale sau ale grupului sau in edificarea si dezvoltarea teoriilor economice, constind in formularea concluziilor si legitatilor, relerea tendintelor etc.13. Referitor la obiectul cunoasterii si aici se ridica numeroase probleme epistemologice care vizeaza, in special, doua aspecte: pe de o parte, sfera de cuprindere a obiectului de studiu propriu-zis, constituit din factorii si relatiile economice - nu numai cele de productie - in interdependenta lor, in care se mai includ mediul inconjurator si factorii sociali implicati in activitatile economice, iar pe de alta parte, functiile sociale ale stiintei economice, nu numai pe acelea de informare si explicare (functie gnoseologica), ci si pe acelea legate de scop si de actiunea umana (functie teleologica). in legatura cu obiectul de studiu reprezentat de factorul social, se pune intrebarea daca trebuie retinute in constructia teoretica numai acele laturi ce formeaza un comportament economic rational, transformind astfel agentul economic din-tr-unul real intr-unui abstract de tipul homo oeconomicus fara capacitate de lorizari, fara stari afective, fara aspiratii etc. Spre deosebire de subiectul cunoscator, aici agentul economic (ca obiect al cercetarii), studiat pe baza legii numerelor mari din statistica, trebuie luat asa cum este el in realitate, cu calitati si defecte, cu laturile sale obiective si subiective in eluarea lucrurilor si evenimentelor. Atit despre cercetarea factorului social ca obiect de studiu, intrucit vom mai reveni asupra acestui subiect in alt modul al prezentei lucrari. Referitor la obiectul cunoasterii, sub aspectele mentionate, trebuie atrasa atentia asupra faptului ca ingustind sfera de cuprindere a obiectului cunoasterii si a functiei sociale a stiintei economice, se restringe, in mod implicit, numarul problemelor epistemologice si se reduce gradul lor de dificultate, lucru ce permite usurarea aplicarii metodelor statistico-matematice si a axiomaticii normale. Adeseori insa acestea creeaza doar iluzia privind adincirea analizelor, dezvoltarea teoriilor economice si punerea acestora pe baze stiintifice. in realitate, o seama de modele matematice si teorii fondate pe metode axiomatice se indeparteaza prea mult de realitatile vietii economice, fiind puse in situatia de a deveni aderate caricaturi respingatoare, nefolositoare si chiar inselatoare. Sintem in acord deplin cu Fr. Perroux in privinta obsertiilor critice la adresa teoriei economice pozitiviste care pretinde ca studiaza cu ajutorul modelelor economice problemele pietei fara societate. De pilda, luindu-se un text al lui Lionel Robbins in care scopurile si mijloacele erau considerate opuse, fara restrictii si nici cu nuante, economistii pozitivisti sustin ca (sublinia Fr. Perroux): "economia fi stiinta mijloacelor: ea nu trateaza scopurile. Critica filosofica a distinctiei rigide dintre scopuri si mijloace a lasat rece pe numerosi economisti; ei dau doda de usurinta refuzind sa examineze pe teren economic si prin procedee de analiza specific economica interactiunea dintre scopuri si mijloace"14. Dintr-o analiza sumara a literaturii economice formalizate sare in ochi un fapt paradoxal. Tocmai acei economisti care declara necesitatea extirparii lorilor axiologice (si lorizarilor) din constructia unor teorii economice abstracte, prin recurgerea la modelare si la axiomatizarea formala, introduc pe usa din dos asemenea lori. Caci ce inseamna altce decit pur si simplu acceptarea unor lori chiar si in cele mai abstracte constructii teoretice axiomatizate, introducerea unor premise (postulate) ce se refera, de exemplu, la actiunea pietei libere, concurenta perfecta, maximizarea profitului, presupunerea unor anumite forme de proprietate, adoptarea unui anumit sistem de exprimare a preferintei individuale si sociale, a functiilor de bunastare sociala si a altor functii scop15. Este dovedita odata in plus constatarea reliefata de J. Piaget prin studiile sale ca neexistind cunoastere pura, ea (cunoasterea) este intotdeauna insotita de proiecte si rezonante umane complexe, dind doar la limita impresia de neutralitate axiologica absoluta16. Actiunea si enigma lorilor Controversele semnalate mai sus vor continua atita timp cit neopoziti-vistii, puristii si alte curente de acest tip, nu vor intelege ca trebuie revizuite aspecte mai profunde, de principiu. in opinia noastra, multe din inadvertentele, incongruentele, contradictiile, precum si gituirile artificiale mentionate mai sus, impuse teoriei economice, atit in raport cu ea insasi, cit si in raport cu realitatea, pot dispare odata cu introducerea in constructia teoriilor economice a conceptului privind actiunea umana care implica si lori. Actiunea este definita de Cornel Popa ca o succesiune de schimbari controlate de o fiinta umana, a caror finalitate este producerea unor lori sau satisfacerea unor trebuinte. Actiunea umana se desfasoara intr-un cadru fizic natural si social-istoric determinat17. L. Griinberg defineste actiunea social-umana ca un ansamblu de componente si activitati orientate in sensul satisfacerii trebuintelor social-umane, prezidate de urmarirea realizarii unor scopuri (obiective)18. Introducerea in teoria economica a conceptului de actiune umana deschide noi orizonturi acesteia. in primul rind, sint relete existenta si rolul decisiv al agentului uman sub latura sa acti constienta, ceea ce atrage atentia ca toate procesele economice se desfasoara in conditiile in care omul are rolul central - nihil sine homo (nimic fara om). in al doilea rind, omul apare in toata maretia si complexitatea sa nu numai ca o componenta fizica-naturala (de transfer energetic de la agent catre obiectul actiunii) si nu numai ca o componenta biologica ori reductibila la aceasta (doar mijloc de pora si caruia sa i se satisfaca numai trebuintele biologice), ci si ca o componenta cognitiv-informationala (agentul inzestrat cu gindire trebuie sa aiba lumina informatiilor si a cunostintelor despre mediul in care actioneaza, despre programul, mijloacele si scopul actiunii) si ca o componenta axiologica ce ii motiveaza si ii orienteaza actiunile. in al treilea rind, este pusa in evidenta perspecti scopului activitatii umane ca o stare posibila sau cel putin imaginabila a unui sistem actionai spre care tinde un agent uman (individual sau colectiv) spre a satisface anumite interese, trebuinte, idealuri sau aspiratii. in al patrulea rind, apar pe prim lorile - ca o coordonata esentiala a actiunii umane, fiind, concomitent, creatoare de loare si orientate spre loare, ca un mijloc de reglare economico-sociala, intreaga actiune umana (deci intreaga existenta umana) fiind strabatuta - dupa expresia lui L. Griin-berg - de o dominanta axiologica; lorile constituie axul si "nervul", actiunii, constituie expresia posibila a unei adaptari satisfacatoare intre ethos si situatie, intre omul concret si lumea concreta in care el actioneaza (si astfel, exista)19. in aceste conditii, omul apare ca singura fiinta angajata in producerea si descifrarea unor lori si semnificatii mai presus de trebuintele biologice imediate, care isi organizeaza viata in conformitate cu aceste lori20. Din cele aratate reiese cit de daunatoare, pentru teoria economica, este incercarea de a alunga sau ignora conceptul de actiune si, prin aceasta, lorile axiologice. Numai printr-o analiza atenta a rolului actiunii in ul economiei practice si in cel al teoriei pot fi definite si solutionate o seama de probleme epistemologice de tipul celor semnalate mai inainte, ceea ce ar permite inlaturarea tratarii mecanice a fenomenelor si proceselor economice si crearea cadrului teoretic necesar de umanizare a economiei prin includerea in analizele si in modelele teoretice a elementultui uman inzestrat cu constiinta si vointa, cu facultati de a efectua eluarea lucrurilor, evenimentelor si actiunilor, de a ordona si ierarhiza lorile, de a formula scopul actiunilor si a lua decizii, de a actiona si, in final, de a verifica si corecta constructiile teoretice, luind, pentru aceasta, ca referinta, practica, experimentele efectuate (simulari, aplicatii pe esantioane restrinse, elaborarea unor scenarii etc). Incluzind in teoria economica conceptul de actiune umana, omul apare nu ca un simplu privitor la spectacolul lumii economice, ci in toata complexitatea sa, in ipostazele sale reale de homo faber, homo cogitans si homo aestimans, actionind in calitatea sa nu numai de executant si de subiect cunoscator, ci si de lorizator al obiectelor, al actiunilor si al consecintelor lor. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
