 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» stiinte economice
» Stiinta economica si psihologia
|
|
Moduri de abordare a elementului psihologic de diferite scoli economice |
|
| In stiinta economica a existat, inca de la inceputurile sale, o preocupare constanta de a gasi explicatia conduitei economice, de a cauta cauzele fundamentale care determina anumite comportamente umane in procesele economice. Eforturile depuse pentru cunoasterea acestor cauze au avut si au menirea de a elucida intimitatea mecanismelor vietii economice, izrul sau impulsul primar ce face posibila miscarea sau desfasurarea proceselor economice. Scoala economica clasica si cea neoclasica Economistii si-au creat si folosesc o psihologie proprie caracterizata prin utilizarea unor notiuni si termeni cu diferite conotatii fara o legatura logica intre ei, fara a se crea un sistem de gindire cuprinzator si riguros in acest domeniu, situatie caracterizata la vremea sa de J.B.Say - referindu-se la elementele Interesul economic individual si general in gindirea economica a alternat conceptia monista cu cea pluralista in ceea ce priveste explicarea conduitei economice umane, a cauzelor primare care determina functionarea mecanismelor economice. Pe linia conceptiei moniste se inscrie introducerea, foarte devreme, in stiinta economica a interesului sau avantajului economic rezultat dintr-o actiune economica, de exemplu, din formarea si folosirea capitalului. Cu toata condamnarea acestui concept de catre diferiti moralisti si curente religioase, mai ales in Evul Mediu, conceptul, de esenta psihologica, a capatat un loc central in teoria economica, fiind singurul element care explica actiunea umana. Cel care a pus in evidenta rolul determinant al interesului in activitatea economica, acesta constituind primul element al motivarii actiunii economice umane, a fost La Rochefoucault. Conceptul de interes a fost consolidat treptat, in el vazindu-se nu chintesenta individualismului si egoismului abject sau o pasiune ce tine de egoismul demn de dispret, ci cauza principala si cea mai eficace, ratiunea conduitelor economice umane, precum si mijlocul specific de a le explica fara a recurge la alte abstractiuni ale psihologiei traditionale13. Referindu-se la raportul in care se afla interesul individual cu cel general (social), A. R. Turgot vedea ca tocmai din eforturile fiecarui individ pentru satisfacerea propriului sau interes rezulta binele general al societatii.Principiul interesului personal este cel mai bun ghid al activitatii. La aceeasi persoana exista un evantai larg de interese cu intensitati diferite, Acestea sint ordonate astfel incit cele cu intensitatea cea mai puternica isi croiesc drum, formeaza motivatia pentru o anumita conduita. Cautind sa desprinda stiinta economica de stiinta morala si sa afle cauzele avutiei, Adam Smith, in lucrarea sa fundamentala, Avutia natiunilor, sublinia ca fenomenul de imbogatire trebuie privit prin mobilul psihologic reprezentat de interesul personal. Diferitele meserii si profesii nu aduc societatii serviciile lor din buna-inta, din umanism, ci pentru a-si atinge interesele, pentru a realiza avantaje economice. Deci, el vede posibilitatea conlucrarii intre indivizi pe baza schimbului, adresindu-se fiecare nu omeniei, ci interesului economic. Individul este cel mai bun judecator al interesului sau. Prin eforturile sale fara incetare de a folosi capitalul, modul cel mai avantajos in scopul propriului sau beneficiu, individul contribuie la prosperitatea comuna, la folosirea cea mai avantajoasa a capitalului pentru societate16. El remarca insa ca anumite clase sociale, urmarindu-si propriul lor interes, compromit avantajul colectiv. Este exemplul, pe de o parte, al proprietarilor funciari care nu aud decit cea interesului lor particular si cel al capitalistilor care, desi bine informati si cu o inteligenta mai subtila, sint departe de a avea acelasi respect fata de interesul general17.In dorinta de a inlatura sincretismul traditional si de a constitui economia ca o disciplina autonoma care studiaza legile ce administreaza bogatiile18, ale carei principii trebuie deduse si confruntate cu faptele (istorice si statistice), Jean Baptist Say pune in centrul atentiei interesul general si interesul personal. El examineaza locul si valoarea interesului general. Cit priveste interesul personal, Say arata ca acesta, pe de o parte, exercita o influenta decisiva asupra opiniilor si a unor laturi morale si, prin aceasta, umane, iar pe de alta parte, constituie o garantie a competentei si o sursa de cunoastere a administratiei si a orientarii in activitatile economice nu atit in ce priveste tehnicile utilizate, cit mai ales in ce priveste preturile in functie de care se poate atinge interesul personal, adica se poate realiza profitul prin intermediul schimbului. Totodata, Say introduce in analiza un nou concept psihologic - trebuintele, prin urmatoarea remarca importanta: interesul producatorilor de a produce cu grija este de a cunoaste si de a prevedea trebuintele19. La Say interesul personal apare mai nuantat decit la predecesorii sai prin unele caracteristici sau fapte. in primul rind Say marcheaza limitele principiului interesului personal si reaminteste de legaturile dintre interesele personale si de sustinerea acestora in mod necesar prin intermediul concurentei, in al doilea rind, Say arata ca interesul personal poate fi in opozitie cu interesul general daca concurenta nu functioneaza in mod normal sau este paralizata prin interventii neprevazute, bruste. in al treilea tind, Say introduce in analiza si alte notiuni psihologice invecinate, insa distincte, care explica comportamentul economic - trebuinte, dorinte, motive. Dupa cum sublinia Paul Albou, opera lui Say marcheaza astfel o rasturnare a tendintei, un moment in elutia dialectica a conceptelor, deschizind calea aprofundarii notiunii de trebuinta, ceea ce inseamna o reintoarcere de la monism la pluralism20. Interesul personal a fost recunoscut timp indelungat ca o motivare fundamentala a conduitei economice, ca principala explicatie a acesteia. El ar fi ramas insa o simpla abstractie stiintifica daca nu ar fi fost facute numeroase dezltari, extinderi si concretizari, daca nu ar fi fost introduse noi notiuni si nu s-ar fi aratat pe ce baza psihologica se asigura extinderile si concretizarile. Dezltari au fost facute in mai multe directii, insa printre cele mai consistente se numara cele din domeniul consumului prin introducerea notiunii de utilitate finala, din domeniul intreprinzatorului prin folosirea conceptului de profit, iar mai tirziu notiunile privind inclinatiile spre consum, inclinatiile spre investitii s.a. Introducerea in teoria economica a unor asemenea concepte si dezltarea lor au facut posibila intarirea fortei cu care stiinta economica poate explica structura mecanismului economic, cauzele care pun in miscare acest mecanism. Utilitatea si utilitatea marginala Una din formele si caile prin care omul isi realizeaza interesul este utilitatea. Dupa informatiile de care dispunem se pare ca Jeremy Bentham este cel care a introdus aceasta notiune in economie. El sublinia ca orice actiune, de orice fel, trebuie judecata dupa tendinta care se pare ca ar insenina o crestere sau o diminuare a fericirii, a partii de interes despre care se rbeste, iar criteriul de judecata nu este altul decit utilitatea. Aceste concepte - fericire si utilitate - au aparut pe fundalul unor curente filosofice cum sint: hedonism, utilitarism si materialism sensualist. Daca in filosofie asemenea concepte ocupa un loc ramas undeva in istoria destul de indepartata, fiind incomode daca nu de-a dreptul jenante pentru modul actual de gindire, in stiinta economica neoclasica, ca si in stiinta economica matematica, o seama de concepte, si mai ales interpretarile lor bazate pe curentele filosofice mentionate, inca se bucura de atentie, unele din ele fiind chiar mult apreciate si folosite22. Desi adeseori s-a afirmat ca utilitatea (valoarea de intrebuintare ) constituie obiectul de studiu nu al economiei politice, ci al merceologiei, totusi cercetarea sa sub diferite aspecte - inclusiv economico-sociale - se dovedeste a fi nu numai interesanta, ci si utila din punct de vedere economic si social, teoretic si practic, cel putin din urmatoarele doua considerente: a) se realizeaza o integrare mai profunda a problematicii umane (individuale si de grup, psihologice, fiziologice, axiologice etc.) in teoria economica, ceea ce deschide noi posibilitati de cunoastere a comportamentului economic, a cauzalitatii proceselor economice; b) se face legatura dintre sfera productiei si cea a consumului prin studiul detaliat al cererii, a tendintei acesteia in functie de variabilele fiziologice si psihologice (saturatie, imitatie, obiceiuri, cultura etc), de variabilele economice (preturi, venituri, nivelul de dezltare economica, inflatie etc.) prin aprofundarea studiului cererii la toate categoriile de bunuri (materiale si spirituale), ajutind producatorul sa-si adapteze activitatea la cererea consumatorului (intermediar si final) in concordanta cu legile de elutie a acesteia. Notiunea de utilitate, de cele mai multe ori sinonima cu dezirabilitatea, ophelimitatea sau valoarea de intrebuintare, exprima calitatea particulara pe care o au bunurile (obiecte si servicii) de a satisface o trebuinta, de a produce o satisfactie materiala sau spirituala. Utilitatea nu are numai un rol benefic, ea poate exprima si consecinte daunatoare, nocive asupra consumatorului -cunoscute si sub denumirea de dezutilitate. Din cercetarile asupra utilitatii, intreprinse in special de K. Menger si continuate si dezltate de colaboratorii sai in cadrul cunoscutei scoli psihologice austriece23, precum si de alte scoli mai mult sau mai putin recente - behavioriste, gestaltiste, de modelare matematica optimala etc. - au rezultat o serie de idei si concluzii interesante desi, in treacat fie spus, majoritatea lor nu au putut aduce nici pina astazi unele teze teoretice si metodologice in stadiul operational, multe raminind la cel speculativ sau de rationament pur. Iata pe scurt, in ce constau aceste concluzii: Consumatorul tinde sa-si maximizeze utilitatile sale, ceea ce inseamna ca el cauta sa realizeze satisfactia maxima prin procurarea placerii si inlaturarea (evitarea) durerii sau insatisfactiilor. Conceptul de utilitate nu consta numai in proprietatea lucrurilor (bunurilor materiale si nemateriale) de a satisface trebuintele, el implica un inteles mai larg in sensul ca asemenea proprietati trebuie strins legate de individ, de personalitatea sa, de starea psihica a acestuia, de dorintele si trebuintele sale. De exemplu, acelasi bun, cu aceleasi proprietati, poate fi util sau foarte util pentru un individ caruia ii este destinat pentru a-i satisface trebuintele sau, din contra, poate avea o utilitate nula sau chiar negativa pentru alt individ care nu are neie de acel bun si procurarea sau consumarea caruia poate sa-i proace daune sanatatii sau insatisfactii. Obtinerea maximului de satisfactii este insotita, de cele mai multe ori, de eforturi sau sacrificii numite dezutilitati. Dezutilitatea priveste efortul (munca) depus de individ, necesar pentru procurarea bunurilor sau serviciilor. Pentru a spori satisfactia, se cere din ce in ce mai multa truda. Tinind seama de legea fiziologica a oboselii crescinde, pe ul rezultatelor inseamna o eficacitate descrescinda a muncii in mod progresiv. Deci, dupa un anumit timp, datorita oboselii si pli Pentru fiecare din cele doua situatii extreme mentionate - pentru procurarea satisfactiei si pentru reducerea eforturilor sau sacrificiilor - , individul sau grupul social, pe de o parte, maximizeaza utilitatea, iar pe de alta parte, minimizeaza dezutilitatea. in ambele cazuri se presupune ca utilitatea si, respectiv, dezutilitatea se exprima cantitativ, deci trebuie masurate. Orice incercare facuta in acest sens in cadrul cercetarilor empirice nu a dat insa rezultate satisfacatoare. De aceea s-a recurs la solutia de a considera utilitatea ca o masura ordinala susceptibila de a fi apreciata dupa scari de preferinta24. Paul Albou remarca faptul ca dezltarea teoriei jocurilor, datorita cercetarilor lui n Neumann si Morgenstern, prin care se relutioneaza teoria deciziilor, a readus la ordinea zilei problema utilitatii cardinale25 si a reinviat vechiul conflict dintre formalizarea matematica si empirism26. Cu toate ca unele studii experimentale au confirmat posibilitatea masurarii pe baza axiomelor formulate de creatorii teoriei jocurilor si a asocierii la aceasta teorie a probabilitatilor la alegere, totusi s-a observat ca cu cit alegerile sint mai complexe cu atit mai putin poate fi verificata teoria maximizarii utilitatii. Cu alte cuvinte, daca din punct de vedere teoretic consumatorul poate sa-si maximizeze utilitatea, lumea reala este insa mult prea complicata pentru a se putea solutiona problema, adica pentru a o ope-rationaliza. Ea continua sa ramina la nivelul rationamentului abstract.In analiza utilitatii aceleiasi spete de bunuri in cantitati variabile au fost introduse conceptele de utilitate totala si de utilitate marginala. in explicarea acestor concepte, au devenit obisnuite exemplele privind paharele cu apa baute in mod succesiv de catre un calator insetat sau numarul de cai suplimentari pe care ii procura o ferma agricola care isi pastreaza aproximativ acelasi lum de activitate. in ambele cazuri primele unitati din aceste bunuri procura o mare cantitate de asa-numite utilitati psihologice. Pe parcurs insa cantitatea de utilitati se micsoreaza tot mai mult, pina cind la un anumit moment devine nula, iar mai departe devine daunatoare, adica se transforma in dezutilitate. Utilitatea totala se refera la utilitatea in suma absoluta obtinuta in unitatea de timp, iar cea marginala este utilitatea suplimentara a ultimei unitati din-tr-un bun a carui folosire mai prezinta inca interes pentru consumator, pro-ducind acestuia satisfactii desi ele (satisfactiile) devin din ce in ce mai mici pina se anuleaza. Principalele caracteristici ale elutiei celor doua notiuni sint urmatoarele: a) in timp ce utilitatea totala (U) se afla in crestere, cea marginala (um) este in scadere b) descresterea utilitatii marginale a bunurilor, de regula, este precedata de o faza (adeseori destul de scurta) de crestere a utilitatii primelor bunuri disponibile; c) cu cit lumul de bunuri de aceeasi speta pe care un individ il poseda pentru consum este mai mare cu atit mai mica este satisfactia data de o unitate suplimentara a acestor bunuri27. Aceste idei si concluzii valoroase au fost umbrite insa de ambitia ce a dominat nu numai scoala psihologica austriaca ci si alte curente economice ce i-au urmat in cadrul stiintelor economice de a pune analiza psihologica la baza oricarei teorii economice (atit constructia sa fundamentala, cit si explicatia sa principala). intr-adevar din dorinta de a crea un sistem coerent conceptual si metodologic bazat pe notiuni, concepte si legi psihologice (din pacate nici acestea suficient de dezltate si rafinate) in cadrul analizei si interpretarii proceselor si fenomenelor economice, precum si a comportamentului au fost folosite urmatoarele premise-axiome: a) utilitatea, ce se proa in intreaga economie, este miezul tuturor proceselor economice, de aceasta depinzind in ultima instanta comportamentul economic si orice mecanism economic; b) intreaga constructie a modelului se bazeaza pe omul universal si perfect, invariabil, rational, bine informat despre mediul economic si despre trebuinte, ce maximizeaza utilitatile (satisfactiile) si minimizeaza dezutilita-tile (sacrificiile). Este rba de asa-numitul homo-oeconomicus" in calitatea lui de consumator si de producator cu actii si reactii standard la orice modificare a mediului; c) conceptul privind utilitatea (inclusiv legea utilitatii marginale), avind un caracter universal, se extinde si la sfera productiei, precum si la interpretarea valorii, inlocuind astfel conceptul de valoare-munca cu teoria psihologica a utilitatii. Interpretarea utilitatii a scapat de povara speculatiilor si a capatat concretetea necesara odata cu reinnoirea preocuparilor pentru aprofundarea relatiei functionale dintre consum si venit. Dupa multe decenii de la primele cercetari efectuate de Engel cu privire la dependenta cheltuielilor fata de venituri, ale caror concluzii isi gasesc expresia in curbele ce-i poarta numele, acestea permitind evaluarea elasticitatii consumului in raport cu venitul si preturile, a urmat Vilfredo Pareto care a adincit cercetarile in acest domeniu. Cautind sa dea un caracter obiectiv curbelor de indiferenta prin folosirea preturilor si veniturilor si sa desprinda unele regularitati si tendinte in legatura cu gusturile consumatorilor (numite de Vilfredo Pareto ophelimites) si cu comportamentul acestora, Vilfredo Pareto si alti economisti care i-au urmat, au aprofundat studiul privind legile elutiei structurii consumului si optimizarea consumului. Cu toate contributiile importante aduse, majoritatea discutiilor au ramas insa tot in zona problemelor privind curbele (suprafetele sau hipersuprafetele)28 de indiferenta, indicii de preferinta si optimizarea utilitatilor la nivel microeconomic. Scoala keynesista Cel care a luat in considerare psihologia umana in studiul proceselor economice, la nivel macroscopic, a fost John Maynard Keynes. Analizind relatiile consum-economii - investitii - ocuparea fortei de munca, el a introdus functii psihologice cu caracter de legi fundamentale cum sint cele privind: inclinatia spre consum, imboldul la investitii si inclinatia spre economii. Sa analizam in mod succint pe fiecare in parte. a) Considerind consumul agregat intr-o relatie functionala fata de marimea agregata a venitului disponibil, Keynes ajunge la urmatoarea formulare a legii privind inclinatia spre consum: atunci cind venitul real agregat sporeste, consumul global creste si el, dar nu cu aceeasi rata29. Suma pe care colectivitatea o cheltuieste pentru consum depinde de doua categorii de factori: obiectivi, reprezentind marimea venitului si alte circumstante; subiectivi, reprezentind caracteristici psihologice ale naturii umane, precum si uzante si institutii sociale ce pot avea influenta asupra inclinatiei spre consum. Keynes releva, pe de o parte, existenta unor mobiluri (scopuri principale de natura subiectiva) care determina indivizii sa se abtina de la cheltuieli, iar, pe de alta parte, existenta unor mobiluri cum sint setea de satisfactii, ostentatia, miopia, generozitatea, nechibzuinta, risipa, care indeamna la cheltuieli. b) La formularea imboldului la investitii Keynes a plecat de la constatarea ca intreprinzatorii ar suferi pierderi daca intregul spor al ocuparii fortei de munca ar fi indreptat spre satisfacerea cererii sporite de bunuri destinate consumului imediat. Pentru a exista un anumit lum al ocuparii fortei de munca este necesar un anumit lum de investitii curente suficient de mare pentru a absorbi surplusul productiei totale peste cantitatea pe care colectivitatea doreste sa o consume la nivelul dat ocuparii30. La un nivel al inclinatiei colectivitatii spre consum, nivelul de echilibru al utilizarii fortei de munca va depinde de lumul investitiilor curente. in situatia de echilibru nu mai exista mobiluri pentru intreprinzatori, in ansamblul lor nici de a extinde, nici de a restringe folosirea fortei de munca. Ca atare, folosirea fortei de munca va depinde de lumul investitiilor curente, iar acesta, la rindul sau, de imboldul psihologic la investitii. Cine proaca insa acest imbold? Aici factorul determinant este raportul dintre eficienta marginala a capitalului si rata dobinzii. intreprinzatorul va accepta sa faca mai departe investitii in masura in care are un supliment de venit in raport cu venitul pe care l-ar realiza depunind suma respectiva la banca sau ar imprumuta-o, luind in considerare, totodata, si riscul ce l-ar reprezenta o optiune sau alta. La procarea imboldului mai contribuie si factori subiectivi, denumiti de Keynes spirit de afaceri, sete de propasire, prudenta financiara. c) inclinatia spre economii este o alta lege psihologica formulata de Keynes si reprezinta raportul dintre suma prelevarilor de la venituri pentru a fi economisita si suma totala a veniturilor. Cu cit nivelul de ansamblu al venitului este mai inalt cu atit inclinatia spre economisire este mai mare. Daca acest nivel al venitului constituie factorul obiectiv al economisirii, mai exista si o serie de factori subiectivi (psihologici) ce trebuie luati in considerare ca, de exemplu, prudenta, calculul, prevederea, setea de propasire, independenta, spiritul de afacere, orgoliul si avaritia. Unele din acestea se refera la nivelul individului, iar altele la nivelul agentilor economici colectivi (intreprinzatori, institutii) si la nivelul societal31. Keynes sublinia ca intensitatea acestor mobiluri variaza in functie de organizatiile si institutiile luate in considerare, de obiceiuri, gradul de instructie, credinte religioase, principiile morale, experienta si speranta, desi el nu s-a folosit propriu-zis de aceste mobiluri pentru a explica variatiile ce se produc in cadrul ciclurilor economice. Dupa cum se poate desprinde din cele de mai sus, in stiinta economica se folosesc diferite notiuni si concepte psihologice proprii, nu intotdeauna puse de acord cu cele din psihologia stiintifica moderna . De asemenea, nu intotdeauna notiunile si conceptele psihologice folosite pot acoperi si/sau explica legaturile dintre procesele psihologice esentiale si cele economice. Consideram ca aceasta legatura s-ar putea asigura, intr-o masura sporita, prin utilizarea, intr-un mod adecvat, a unor noi cencepte cum sint motivatia, interesul si comportamentul economic, aspecte pe care le m analiza in cele ce urmeaza, adoptind atit limbajul, cit si explicatiile date de psihologia stiintifica contemporana, facind referiri insa la procesele economice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
