 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Decizia de finantare
|
|
Criteriul van nula a deciziei de investitii si de finantare |
|
| Am prezentat anterior evaluarea proiectelor de investitii sub ipoteza finantarii lor integrale din capitaluri proprii, fntreaga N a proiectelor de investitii eficiente revine actionarilor care si-au asumat riscul investirii capitalurilor in aceste proiecte. Acest fapt, al remunerarii actionarilor, face ca, pe total decizie de investitii si de finantare, N a proiectului de investitii sa fie nula. Valoarea actuala a sursei de finantare este, deci, calculata prin inversarea termenilor de atie. Managerul intreprinderii beneficiaza, in prezent, de o sursa de finantare a investitiei initiale (/0 ), in schimbul platii unor cash-flow-uri viitoare estimate (CF). investitorul de capital va fi remunerat, pe toata perioada de exploatare a investitiei, prin distribuirea, in favoarea sa, a fluxurilor de trezorerie viitoare. Spunem ca remunerarea actionarilor se face prin distribuirea de fluxuri de trezorerie, intrucat acestea reflecta corect cresterea valorii intreprinderii. Din aceste cash-flow-ri se face plata dividendelor catre actionari si autofinantarea mentinerii si dezvoltarii intreprinderii. Evaluarea proiectelor de investitii (N v.) s-a facut la o rata de renilitate ceruta de actionari (K), la nivelul dobanzii fara risc si a primei de risc de exploatare (sistematic) asumat, fn consecinta, evaluarea sursei de finantare nu este decat recunoasterea faptului ca suma de bani, investita initial, va determina, pentru intreprindere, un cost al finantarii. Acest cost este egal cu valoarea actualizata (la aceeasi rata de renilitate) a fluxurilor de trezorerie, pe care intreprinderea se angajeaza, sa le distribuie actionarilor, pe toata durata de exploatare a investitiei. Daca eliminam ipoteza finantarii integrale din fonduri proprii, atunci evaluarea proiectelor de investitii trebuie sa procedeze la reconsiderarea celor doua variabile determinante ale N: renilitatea si riscul. Este posibil sa existe surse de finantare cu renilitate mai mare (deci cost de procurare mai mic), dar care determina, in mod corespunzator, si un risc mai ridicat. Apelarea la credite bancare, cu dobanda mai mica decat costul fondurilor proprii, este insotita de cresterea riscului financiar al indatorarii. Acest risc financiar se adauga, deci, riscului de exploatare si, in aceste conditii, actionarii cer o renilitate a capitalurilor proprii mai mare, corespunzatoare riscului mai mare asumat. In acelasi cadru problematic se analizeaza si proiectele de investitii de interes public. Este cunoscut faptul ca, cel mai adesea, acestea sunt nerenile, deci prezinta o N clasica (de investitii) negativa. Dar, pentru faptul ca aceste proiecte pot beneficia, intr-o anumita proportie, de o finantare mai putin costisitoare sau chiar gratuita (subventii publice), ele pot prezenta o N de finantare suficient de pozitiva, pentru ca, in final, N ajustata (clasica + finantare) sa determine o crestere a interesului pentru astfel de proiecte de lucrari publice. Exemplu: constructia unei parcari subterane este, in, genere, foarte costisitoare, fn plus, tarifele de parcare trebuie sa prezinte marimi care sa atraga posesorii de autoturisme. Este cunoscut faptul ca, in ciuda protectiei crescute a autoturismului, prin parcarea lui subterana, acestia fac mereu arbitrajul cu o parcare la suprafata, mai comoda si mai ieftina sau chiar gratuita (daca o gasesc). In aceste conditii, primaria, care este interesata de decongestionarea strazilor si de fluenta traficului, va acorda societatii de constructie si de exploatare a parcarii facilitati financiare si fiscale. Acestea pot consta in acordarea dreptului de concesionare, pe o perioada de timp suficient de mare, pentru a permite rambursarea investitiilor (initiale si ulterioare), in reducerea ratei de concesiune, in reducerea sau scutirea unor impozite locale, in acordarea de subventii etc. Toate aceste facilitati reprezinta o sursa de finantare (de participare), din partea primariei, care poate ameliora, sensibil, performantele proiectului de investitii.In general, trebuie deci sa se porneasca, mai intai, cu determinarea N a unui proiect de investitii, considerand ca el va fi finantat integral din fonduri proprii si apoi cu determinarea N a sursei sau a surselor specifice de finantare ce se doresc a se utiliza . Un proiect de investitii, initial nerenil, poate fi "salvat" de o finantare cu o N pozitiva. Cu toata simplitatea demersului de mai sus, devine mai interesant si mai coerent demersul de a cerceta o rata de actualizare a fluxurilor de trezorerie, care sa exprime cuplul renilitate/risc atat in ceea ce priveste exploatarea, cat si finantarea si, deci, remunerarea viitoare a investitorilor de capital (actionari si creditori). Combinarea surselor proprii cu cele imprumutate determina o corelatie (o covariatie), intre costurile lor (dupa impt>zit), care trebuie integrata in evaluarea proiectelor de investitii. Analizam costurile nete ale surselor de finantare, deci dupa impozitare, deoarece, pe langa diferentierile privind costurile initiale ale acestor surse, exista diferentieri privind tratamentul lor fiscal: dobanzile sunt, in general, deductibile din materia impozitului pe profit conducand la economii de impozit, in timp ce dividendele nu sunt deductibile din materia impozabila. Decizia finala de investitii trebuie, deci, sa integreze in N si aceste specificitati ale surselor de finantare. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
