 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului intreprinderii
|
|
Diagnosticul riscului |
|
| Diagnosticul financiar complet nu se poate realiza decat in cuplul celor doua axe de analiza: renilitate-risc. Notiunea de echilibru financiar nu are sens decat in cadrul acestei dualitati: renilitate-risc. Se va prezenta, mai intai, masurarea celor trei categorii de risc: economic, financiar si de faliment si se va incheia cu metoda scorului pentru detectarea riscului de faliment. Riscul economic = sensibilitatea profitului Riscul este o variabila exogena, antonima renilitatii din actitatea economica. Deoarece aceste efecte sunt contradictorii, se pune problema stapanirii unui anumit nivel de risc, pentru a creste o renilitate scontata. Riscul se traduce prin variabilitatea profitului fata de media renilitatii din ul 1. al intreprinderii, ca organizatie economico-sociala animata de intentia cresterii averii (a proprietatii actionarilor) si remunerarii corespunzatoare a factorilor de productie; 2. al investitorilor financiari din afara, interesati de realizarea celui mai bun plasament, in conditiile unei piete financiare cu mai multe sectoare de renilitati si grade de risc diferite. Vom aborda, mai intai, riscul economic din perspectiva analistilor apartinand intreprinderii, respectiv variabilitatea profitului, ca urmare a variatiei nivelului de actitate si ca urmare a pozitiei actitatii intreprinderii fata de punctul mort. Variabilitatea profitului la o variatie a nivelului de actitate a intreprinderii este numita efect de leer de exploatare. Ca indicator de masurare a actitatii este retinuta cifra de afaceri (CA), caracterizata printr-un anumit volum al cheltuielilor variabile (V), al cheltuielilor fixe (F) si al profitului (P) si printr-un anumit prag de renilitate (PR). Riscul financiar al intreprinderii Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub incidenta structurii financiare a firmei. Capitalurile imprumutate, prin marimea lor si prin suportarea sistematica a unor cheltuieli financiare aferente, antreneaza o variabilitate a rezultatelor, modificand riscul financiar. Avand in vedere diferenta intre nivelurile de remunerare a celor doua componente distincte ale capitalului unei societati (proprii si imprumutate), se poate concluziona ca: remunerarea capitalurilor imprumutate este inferioara celei a capitalurilor proprii, ceea ce justifica apelarea la indatorare ca o posibila cale de crestere a renilitatii. Aceasta impune cautarea unei structuri optimale a capitalurilor intreprinderii, in vederea minimalizarii costurilor si cresterii renilitatii. insa, unei cresteri a indator arii ii corespunde o crestere a riscului financiar, ceea ce genereaza atitudinea actionarilor de a cere o renilitate superioara a capitalurilor proprii, pentru acoperirea cresterii riscului. Analiza variabilitatii financiare (a capitalurilor proprii), generata de politica de finantare a firmei, reprezinta un aspect primordial al riscului financiar, care, prin implicatiile sale, suscita interesul actionarilor. Avem urmatoarele modalitati de analiza a riscului financiar: - Analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de renilitate. - Efectul de leer. - Explicarea factoriala a renilitatii financiare, pe baza punerii in edenta a efectului de leer. Analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de renilitate Analiza riscului financiar poate fi abordata, similar celei a riscului economic, cu luarea in considerare a cheltuielilor financiare (dobanzile aferente capitalurilor imprumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de actitate. Trebuie, insa, precizat faptul ca dobanda (Dob) se aprecieaza ca o cheltuiala fixa, in raport cu cifra de afaceri. Efectul de leer Incidenta indatorarii asupra pozitiei cifrei de afaceri, in raport cu pragul de renilitate, se confirma si prin relatia efectului de leer. Apelarea la credite conduce la cresterea riscului. Eficienta indatorarii asupra renilitatii financiare este dependenta de raportul dintre renilitatea economica si rata dobanzii. Din prezentarea incidentei structurii financiare asupra variabilitatii profitului, pe baza metodei pragului de renilitate, in doua variante distincte de finantare a activului (neindatorare si indatorare), se constata ca apelarea la credite generatoare de cheltuieli financiare conduce la o crestere a pragului de renilitate si, deci, la o scadere a flexibilitatii intreprinderii. Dene relevanta degradarea pozitiei firmei, afirmatie sustinuta si de cresterea variabilitatii profitului curent, in functie de modificarea volumului de actitate (de la 5.46 la 7.96) Analiza riscului financiar, pe baza efectului de leer Efectul indatorarii asupra variabilitatii rezultatelor, deci a riscului financiar se apreciaza distinct in cele doua cazuri: I Efectul de leer a fost favorabil, inducand o crestere a renilitatii financiare, cu 3% fata de cea economica (22% - 19%). Apelarea la credite se justifica economic si financiar, conducand, prin cresterea profitului curent, la o remunerare superioara a capitalului propriu. II Apelarea la credite nu se justifica economic si financiar, intrucat costul capitalului imprumutat a fost mai mare decat rata renilitatii economice, fn acest caz, structura financiara a intreprinderii se apreciaza ca nefavorabila, indatorarea determinand performantele intreprinderii (renilitatea financiara e inferioara celei economice cu 0,7%). Riscul de faliment (insolvabilitatea) Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a face fata angajamentelor asumate fata de terti, deci in evaluarea solvabilitatii intreprinderii. Analiza riscului de faliment se poate realiza in maniera statica, prin analiza echilibrelor financiare din bilant sau in maniera dinamica, prin analiza fluxurilor din loul de finantare. Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a bilantului: patrimoniala si functionala, fn prima conceptie intereseaza patrimoniul net al actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori, fn a doua conceptie, bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe diferite cicluri financiare (de investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege functionarea intreprinderii. Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata obligatiilor scadente care rezulta fie din angajamente anterioare contractate, fie din operatii curente, fie din prelevari obligatorii. Activul net conil interne in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la intregul pasiv din bilant. Bancile folosesc, ca prag minim, o rata de 20-30% a activului net fata de totalul pasivului. Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care den periodice, pot pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata o reputatie de "rau platnic". Aceasta ii afecteaza desfasurarea actitatii itoare. Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala a riscului de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate. Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare: Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM) Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX) Pornind de la acestea, Fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din resursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante. Ratele de solvabilitate, folosite in analiza financiara, sunt semnificative in cazul unei atii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere. Ratele cele mai des uzitate sunt: a) RATA LICHIDITA,TII GENERALE - a ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an. RIg = ACR/DEX In mod normal, aceasta rata trebuie sa fie mai mare decat unu (RIg > 1), ceea ce semnifica ca existenta unui fond de rulment RIg este echivalenta cu "rata fondului de rulment" (Rfr) Rfr = CPM/IMO b) RATA LICHIDI Rli = (ACR - Stocuri) / DEX Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rlp > 0,8) c) RATA LICHIDITA,TII IMEDIATE (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt. Rli = Disponibilitati/DEX Asa cum se va vedea din exemplul care urmeaza, aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuiesc interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau atia cu rezultate anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile. Interpretarea fondului de rulment poate fi hazardata daca nu se tine cont de gradul de lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor (mai ales cele pe termen scurt). Exemplul cifric care urmeaza, al unei societati comerciale cu amanuntul, este edificator in acest sens.( elul nr. 25.5.). Bilantul societatii COMALIMENT Tabelul nr. 25.5. Active fixe 1100 Capitaluri permanente 900 Active circulante 2500 Datorii pe termen scurt 2700 Total 360 Total 3600 Intervalul mediu de rotatie a stocurilor de marfuri este de 2 luni, iar intervalul mediu de scadenta a datoriilor, pe termen scurt, este de 3 luni. La inchiderea bilantului, fondul de rulment este negativ (FR = 900 - 1100 = -200) si conduce la concluzia existentei unui dezechilibru financiar. Pe termen scurt, echilibrul financiar este, insa, favorabil, nevoia de fond de rulment negativa demonstreaza o degajare de surse circulante pentru finantarea nevoilor permanente. (NFR = 2500 - 2700 = - 200) Peste doua luni de la incheierea bilantului, societatea va nde si va incasa marfuri in valoare de 2500 si va plati 2/3 din datoriile pe termen scurt, respectiv 1800 (2700 x 2/3). Se vor degaja, astfel, disponibilitati banesti in valoare de 700, ceea ce schimba foarte mult (in bine) situatia de la incheierea bilantului. Acest exemplu simplificat este o dovada a necesitatii luarii in calculul fondului de rulment a rotatiei capitalurilor intreprinderii. Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (leerul = L = DAT/CPR), care trebuie sa fie mai mic decat unu (L cheltuielile financiare). Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura, daca ETE - Impozit pe profit > Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor. Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea investitiilor: ETE - Impozit pe profit > Cheltuielile initiale pentru investitii (Io). Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului Diagnosticul financiar permite, prin sistemul de rate de renilitate si de echilibru financiar, edentierea punctelor tari si a celor slabe ale gestiunii financiare, chiar si a riscurilor de exploatare, financiare, de indatorare etc. (a se vedea anexa nr.25.1), dar nu se poate evalua global riscul de faliment. Mai multi cercetatori si organisme financiare au fost preocupate de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate strans corelate cu starea de sanatate sau cu cea de slabiciune a intreprinderilor. Procedeul folosit este tehnica statistica de analiza discriminanta a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor) ale intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati de gestiune economica si financiara. Se cauta apoi, cea mai buna combinatie liniara a ratelor, care sa diferentieze, cel mai bine posibil, intreprinderile sanatoase de intreprinderile falimentare. Aceasta combinatie liniara conduce la determinarea unui indiciator, numit scor, care da o buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data (respectiv care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau de a fi falimentara). Scorul (Z) apare ca o functie liniara de mai multe variabile (rate), caracterizate de coeficienti medii, determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si grupate de la inceput in normale" si anormale". - modelul CONAN si HOLDER, de asemenea cu 5 variabile, este prezentat in submodulul Gestiunea clientilor"; - modelul Centralei bilanturilor (din cadrul Bancii Centrale a Frantei) care prezice riscul de faliment al intreprinderilor franceze, dupa un scor cu 8 variabile, reprezentand rate de renilitate economice si financiare. Cele 8 rate au fost selectate dintr-un numar de 26 de rate, pe care Centrala bilanturilor le urmareste la intreprinderile franceze. Pentru selectia lor si calculul parametrilor, s-a constituit un esantion de intreprinderi industriale, cu mai putin de 500 de salariati, clasate in normale si deficitare (slabiciunea lor a fost urmarita pe trei ani precedenti: 1977-l979). Printre ratele care caracterizeaza cel mai bine comportamentul intreprinderilor deficitare, primele doua (R1 si R2) dau 50% din puterea de discriminare (de separare) a intreprinderilor in normale si deficitare. in urma observatiilor pe cei trei ani, intreprinderile industriale franceze din esantion au prezentat urmatoarele marimi medii ale ratelor selectionate. Pe ansamblul intreprinderilor, Z are o valoare medie egala cu zero: 100 Z = -l,255 X 62,8 + 2,003 X 80,2 - 0,824 X 24,8 + 5,221 X 6,8 - 0,689 X 98,2 - 1,164 X 11,7 + 0,706x79 + 1,408 x 10,1 -85,544 fn jurul acestei valori medii a scorului exista o zona de incertitudine, fiind dificil de prezis daca o intreprindere este sanatoasa sau deficitara (probabilitatea riscului de faliment, pentru Z = 0, este de 0,5). fntreprinderile, cu un scor mai mare de 1,25, sunt in zona favorabila, avand o probabilitate medie a riscului de faliment de numai 0,21. intreprinderile, cu un scor mai mic de -l,8575, sunt in zona nefavorabila, probabilitatea riscului de faliment fiind, in medie, de 0,872. Nu trebuie supraestimata valoarea informativa a scorului; intreprinderea este un sistem economico-social ce actioneaza intr-un mediu complex, cu mult mai multe variabile de determinare a sanatatii sau slabiciunii acesteia. Scorul este un instrument de detectare precoce" a riscului de faliment, dar informatia trebuie folosita cu multa prudenta. Analiza poate fi completata cu urmarirea evolutiei scorului pe mai multe exercitii si a evolutiei scorului la intreprinderile din aceeasi ramura economica, precum si cu metodele clasice de analiza financiara. Ca urmare a caracterului lor specific, aceste ecuatii de scor nu pot fi utilizate in cazul intreprinderilor romanesti. Prezentarea lor a fost facuta pentru a edentia demersurile din teoria si practica financiara, pentru evaluarea performantei intreprinderii, in baza unui indicator complex, gen SCOR. Pentru evaluarea intreprinderii romanesti este necesara elaborarea unor modele adecvate conditiilor economice din Romania. Modelele de scor pot fi autocorijabile, pe masura introducerii de noi observari asupra intreprinderilor din economia romaneasca.In Academia de Studii Economice sunt preocupari remarcabile pe aceasta linie a recunoasterii formelor" intreprinderilor performante si a celor neperformante. Dupa parerea noastra, eforturile si rezultatele profesorilor si cercetatorilor Ion Smeureanu si Gheorghe Ruxanda din A.S.E. sunt reduile si pot constitui un suport econometric si informatic fiabil pentru actitatile de consultanta in domeniul clasificarii" intreprinderilor. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
