 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Veniturile bugetare ale romaniei din impozitele directe
|
|
Notiunea de impozit sl taxa. elementele actului normativ instituitor de venituri bugetare |
|
| Impozitul este o categorie istorica aparuta o data cu statul si strans legata de acesta. Impozitul reprezinta plata baneasca obligatorie, generala si definitiva (nerambursabila), efectuata de persoane fizice si juridice la bugetul statului, in cuantumul si la termenele prevazute de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat, necesar pentru satisfacerea cerintelor societatii. Impozitul este un element component al circuitului economic si indeplineste trei functii principale, si anume : a) financiara, prin care se asigura venit Taxele sunt platile efectuate de persoane fizice si juridice, de regula, pentru serciile prestate acestora de catre stat.Intre impozite si taxe exista cateva deosebiri. Astfel, in cazul impozitului, statul nu este obligat sa presteze un echivalent direct si imediat platitorului, pe cand pentru taxe se presteaza de catre stat un serciu direct si, pe cat posibil, imediat. Cuantumul impozitului se determina in functie de natura si volumul venitului impozabil, in timp ce_ marimea- taxei depinde, in mod obisnuit, de felul si de costul serciului prestat. La impozite, termenele de plata se silesc in prealabil, in timp ce termenele de plata ale taxelor se fixeaza, de regula, in momentul solicitarii sau dupa prestarea serciilor. IV tusi, unele taxe sunt in fond impozite. Fiecare impozit, taxa etc. trebuie sa aiba o reglementare juridica. Nici un impozit, taxa sau alte obligatii asemanatoare nu pot fi prevazute in buget si incasate daca n-au fost reglementate prin lege. Este strict interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau indirecte, in afara celor silite prin lege.Incasarea de impozite, taxe etc. fara existenta unui suport juridic constituie infractiune fiscala si se pedepseste pe cale penala. Instituirea impozitelor si a celorlalte venituri bugetare este un drept al statului exercitat de organele puterii centrale prin Parlament si in unele cazuri de catre Guvern. Legea finantelor publice prevede . Parlamentul, ca organ de decizie in domeniul finantelor publice, sileste si aproba, prin lege, impozitele, taxele, si alte venituri ale statului, precum si normele si normativele de cheltuieli pentru institutii publice"1. Pe baza legilor adoptate de catre Parlament, Guvernul adopta hotarari prin care se fixeaza anumite cote de impozit, se acorda inlesniri la plata impozitelor, se silesc, eventual, unele termene de plata a impozitelor etc.In baza abilitarii primite din partea Parlamentului Romaniei, Guvernul poate emite ordonante prin care instituie unele impozite, contributii, taxe etc. Aceste ordonante se supun insa dezbaterii si adoptarii lor de catre Parlament in prima sa sesiune urmatoare.In temeiul legilor, hotararilor si ordonantelor mentionate si in sprijinul acestor acte normative, Ministerul Finantelor emite ordine si norme metodologice in materie de impozite si taxe. Asezarea si perceperea abuziva de venituri bugetare constituie o infractiune grava pedepsita cu asprime de legile penale. Orice act normativ prin care se instituie un impozit cuprinde urmatoarele elemente principale: denumirea impozitului, platitorii, suportatorii, obiectul, sursa, modul de impunere si percepere, unitatea de impozitare, cotele de impozitare, termenele de plata, inlesnirile la plata impozitului, responsabilitatea si drepturile platitorilor etc. Denumirea venitului bugetar reliefeaza natura economica a impozitului respectiv. Platitorul (subiectul) este persoana juridica sau fizica obligata prin lege sa plateasca impozitul. Calitatea de platitor de impozite presupune intrunirea anumitor conditii, intre care realizarea de venituri sau posedarea de bunuri impozabile este conditia esentiala. Regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat, unitatile cooperatiste, mixte si cele private pot fi platitoare de impozite numai daca au personalitate juridica. Pentru ca o persoana fizica sa fie platitoare de impozite trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, si anume : sa fie cetatean liber, sa realizeze un anumit venit sau sa posede anumite bunuri, sa fie in deplinatatea facultatilor mintale, adica sa aiba capacitate cila de exercitiu ; in cazul anumitor impozite si taxe se mai cere ca persoanele fizice sa dispuna de calificarea corespunzatoare, sa aiba o autorizatie-si uri domiciliu. La impozitul pe profit, platitorul este patronul, societatea comerciala, agentul economic, la impozitul pe salariu platitorul este muncitorul sau functionarul, la taxa pe succesiuni platitorii sunt succesorii etc. Persoanele juridice si persoanele fizice straine care realizeaza venituri pe teritoriul tarii noastre sunt obligate sa plateasca bugetului statului aceleasi impozite si taxe. in ce priveste persoanele fizice, exista totusi cazuri cand plata impozitului depinde de cetatenie. Asa, spre exemplu, contributia persoanelor fara copii s-a incasat, in tara noastra, numai de la cetatenii romani. Suportatorul (destinatarul) impozitului este acea persoana care practic suporta impozitul. De regula, platitorul (subiectul) impozitului este si suportatorul. Practic sunt insa cazuri in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat platitorul (subiectul impozabil), deoarece se folosesc diferite metode pentru a transpune impozitele platite (intr-o anumita masura) in sarcina altor persoane. Obiectul impozabil il constituie materia care cade sub incidenta impozitului, in cazul impozitelor directe, obiectul impozabil il constituie, spre exemplu : profitul, venitul realizat de o persoana, salariul, bunurile, anumite acte si fapte juridice etc. Referitor la obiectul impozabil trebuie mentionat ca asupra lui se aplica, de regula, principiul unicitatii, potrit caruia un obiect impozabil se impune o singura data. Actele normative prevad obiectul impozabil in general, impersonal. Aceasta inseamna ca in fiecare caz in parte obiectul impozabil trebuie sa fie concretizat atat cantitativ, cat si calitativ, aratandu-se, asadar, natura si marimea fenomenului generator al impozitului de plata. Caracterizarea cantitativa si calitativa a obiectului impozabil, folosirea anumitor metode in aceasta determinare sunt probleme de fond ale calcularii concrete a obiectului impozabil. Obiectul impozabil determinat in concret, cantitativ si calitativ, formeaza baza impozabila. Determinarea bazei impozabile necesita doua operatiuni si anume : identificarea obiectului impozabil si silirea naturii acestuia (determinarea calitativa) si apoi evaluarea sau masurarea, adica determinarea lui cantitativa, pe. o anumita perioada de timp (luna, trimestru, an). Justa determinare a bazei impozabile are o importanta exceptionala sub aspectul politic, economic, social, financiar si juridic. Importanta bazei impozabile este lesne de observat daca se are in vedere faptul ca marimea impozitului de plata in sarcina subiectului impozabil depinde in mod direct de determinarea corecta a bazei impozabile si ca volumul impozitului se sileste in functie de natura si marimea acestei baze. Baza impozabila se exprima in unitati banesti; uneori ea se exprima in unitati de masura naturale, ca de exemplu : hectare, kilograme, bucati etc. Pentru impozitele indirecte, obiectul (materia impozabila) il constituie incasarile din vanzarea marfurilor produse in tara sau provenite din import, din prestarea anumitor sercii, valoarea adaugata etc. Sursa (izvorul) platii impozitului il constituie mijloacele din care se plateste de fapt impozitul, ca spre exemplu : profitul, salariile, incasarile din vanzarea marfurilor, din prestarea serciilor, valoarea adaugata etc. in unele cazuri obiectul impozabil si sui sa impozitului se confunda, coincid ; alteori insa acestea sunt doua fenomene separate. Asa bunaoara, in cazul impozitului pe profit, pe salarii, pe veniturile populatiei din surse agricole etc. obiectul si sursa de plata a impozitului coincid, plata impozitului determinand diminuarea corespunzatoare a venitului. Exista insa cazuri in care intre obiectul impozabil si sursa de plata a impozitului trebuie facuta o neta distinctie ; astfel, de exemplu, la impozitul pe cladiri, obiectul impozabil il constituie cladirile (valoarea acestora), procesul economic de utilizare a cladirilor, iar izvorul sau sursa de plata a impozitului pe cladiri il constituie alte venituri realizate de proprietarii cladirilor. in mod obisnuit, legea precizeaza numai obiectul impozabil, sursa de plata a impozitului subintelegandu-se. Obiectul taxei pe valoarea adaugata il constituie valoarea nou-creata de agentul economic. Modul de impunere si percepere (asieta) a impozitului cuprinde masurile si metodele succesive folosite de organele financiare pentru silirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului si apoi perceperea, adica incasarea impozitului. Experienta financiara a mai multor tari confirma ca materia impozabila se poate evalua prin trei metode, si anume : metoda evaluarii indirecte, care1 se bazeaza pe prezumtie, metoda evaluarii directe, cand se folosesc diferite probe, registre, acte, si metoda normativa, cand materia impozabila este evaluata de insasi legea impozitului respectiv.In cazul metodei evaluarii indirecte se pol folosi urmatoarele cai de realizare, si anume : ' evaluarea pe baza indiciilor exterioare a materiei impozabile, care se foloseste in cazul impozitelor de tip real si conduce la silirea cu aproximatie a valorii materiei impozabile, indiferent de persoana care poseda obiectul impozabil. Acest procedeu de evaluare a materiei impozabile se foloseste; la calcularea impozitului funciar, la impozitul pe cladiri etc. Evaluarea pe baza indiciilor este foarte simpla si, deci, putin costisitoare ; ea prezinta insa inconvenientul ca nu conduce la determinarea exacta a bazei impozabile, facand ca impunerea sa poata deveni inechiila ; ' evaluarea forfetara, care consta in faptul ca organele financiare, in acord cu subiectul impozabil, silesc o anumita valoare materiei impozabile. Si in acest caz nu se asigura exactitatea evaluarii materiei impozabile ; ' evaluarea administrativa, care consta in evaluarea materiei impozabile de catre organele financiare pe baza datelor de care ele dispun. in situatia in care subiectul impozabil este nemultumit de modul cum s-a determinat baza impozabila, el are dreptul sa o conteste, administrand probele corespunzatoare. Metoda evaluarii directe poate folosi doua cai de determinare a marimii valorii obiectului impozabil, si anume : ' evaluarea pe baza declaratiei platitorului. Platitorii de impozite sunt obligati sa conduca edenta actitatii pe care o desfasoara din care sa rezulte cheltuielile efectuate si veniturile realizate, sa incheie bilantul fiscal, precum si sa intocmeasca (de regula anual) o declaratie de impunere din care sa rezulte venitul, averea, valoarea succesiunii etc, pe baza carora organul financiar determina marimea valorica a obiectului impozabil. Desi aceasta cale de evaluare este mai larg utilizata, ea prezinta inconvenientul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti din obiectul impozabil, intrucat edentele si declaratiile nu sunt intotdeauna sincere si secretul operatiunilor comerciale ingreuneaza controlul efectuat de catre organele financiare ; ' evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane. O astfel de declaratie poate fi data de catre persoanele care cunosc marimea materiei impozabile si au obligatia prin lege sa declare organelor financiare datele necesare in vederea calcularii impozitului. Aceasta cale de evaluare se foloseste pentru silirea veniturilor proprietarilor de imobile inchiriate, pentru silirea impozitului pe salarii, pentru impunerea consiliilor de administratie, a cenzorilor etc. Metoda normativa de evaluare a materiei impozabile consta in determinarea bazei impozabile de catre insasi legea care reglementeaza materia impozitului respectiv dupa anumite norme, silind venituri impozabile normate, nete. Aceasta inseamna ca la silirea veniturilor impozabile normate, legiuitorul a avut in vedere cheltuielile efectuate de contribuabil pentru obtinerea venitului net respectiv. Metoda normativa este folosita la determinarea venitului impozabil pe hectar diferentiat pe zone de fertilitate si culturi, pe animal, la silirea veniturilor impozabile pe feluri de meserii etc. Determinarea veniturilor impozabile dupa anumite norme prezinta avantaje deoarece simplifica munca organelor financiare in calcularea impozitelor, eta aprecierile subiective in materie fiscala, da posibilitatea platitorului sa cunoasca in mod cert obligatiile sale fiscale si il stimuleaza sa lucreze cat mai bine, sa obtina venituri cat mai mari, cunoscut fiind faptul ca veniturile obtinute in plus peste cele normate nu sunt impozabile. Dupa ce impozitul este calculat, urmeaza perceperea (incasarea) lui. in acest scop, pentru unele impozite organele financiare instiinteaza in scris platitorii asupra impozitului datorat, precizand ratele si termenele de plata.Incasarea impozitelor s-a efectuat in decursul timpului prin mai multe modalitati, si anume : impozitul s-a platit de catre o anumita persoana din cadrul unei comunitati sau unitati administrativ-teritoriale ; impozitul s-a Astazi, perceperea impozitelor se efectueaza prin urmatoarele procedee: plata directa, retinere si rare, impunere si debitare, aplicarea de timbre fiscale si recipisa C.E.C. Plata directa este procedeul potrit caruia agentii economici determina singuri, din proprie initiativa, baza impozabila, in concordanta cu prevederile actelor normative, calculeaza impozitul aferent si il reaza (achita) la termenul legal in contul bugetului statului. Platitorii raman raspunzatori de calcularea corecta si de plata la termen a impozitului. Organele financiare controleaza exactitatea calculelor, plata la termen a impozitului datorat bugetului statului. Plata directa se foloseste pentru incasarea impozitului pe profit, a taxei asupra terenurilor proprietate de stat, a taxei pe valoarea adaugata etc. Retinerea si rarea (stopajul la sursa) este un procedeu de incasare a unor impozite si taxe datorate bugetului statului, care consta in aceea ca un agent economic sau o terta persoana fizica atunci cand plateste drepturile banesti pentru munca prestata (salarii, drepturi de autor, onorarii, tantieme etc.) au obligatia sa calculeze impozitele aferente acestor castiguri, sa le retina si sa le reze la termenele silite prin lege la bugetul statului. Folosirea acestui procedeu economiseste timpul platitorilor, simplifica munca si formalitatile de incasare a impozitelor, asigura alimentarea operativa a bugetului statului cu venituri ce pron din aceste surse. Periodic, organele financiare verifica daca impozitele respective au fost corect calculate si daca s-au rat la termenele legale la bugetul statului. Impunerea si debitarea este procedeul potrit caruia unele impozite st taxe anuale cu caracter de continuitate se calculeaza de catre organele financiare, se inregistreaza in rolurile fiscale, se instiinteaza in scris platitorii si apoi se urmareste incasarea lor. Aceasta metoda se utilizeaza pentru incasarea impozitului agricol, a impozitului pe cladiri, pe veniturile intreprinzatorilor etc. Perceperea de venituri bugetare prin aplicarea de timbre mobile fiscale se foloseste la incasarea taxelor datorate statului pentru diferite actiuni in justitie, a taxelor prind diferite acte, certificate etc. eliberate de notariate si de catre alte organe ale administratiei de stat. Daca taxa de timbru este de valoare mare, suma respectiva se depune la unitatea C.E.C. teritoriala care elibereaza recipisa C.E.C. ce atesta plata taxei respective. Organele financiare pot incasa impozitele de la subiectele impozabile pe doua cai, si anume : a) contribuabilul este obligat sa achite din proprie initiativa suma datorata bugetului statului, situatie in care impozitul se numeste poril, si b) organul fiscal este obligat sa se deplaseze la domiciliul (sediul) platitorului pentru a incasa impozitul. in acest caz impozitul se numeste chera Ml. Unitatea de impunere este unitatea de masura cu care se evalueaza obiectul impozabil ca, spre exemplu, unitatea monetara pentru impozitul pe profit, pe salarii, mp la impozitul pe cladiri, hectarul la impozitul agricol etc. Cota de impunere este suma sau procentul care se aplica asupra bazei impozabile si cu ajutorul caruia se calculeaza impozitul. Cota de impunere mai poate ii definita ca fiind impozitul aferent unei unitati de impunere. Cuantumul impozitului depinde de volumul bazei impozabile si de marimea cotelor de impunere. Cotele de impozit sunt diferentiate in functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori. Cotele de impozit sunt de mai multe feluri, si anume : a) cote fixe (in suma fixa, forfetara) b) cote procentuale:*proportionale *progresive-orizontale -verticale-simple -compuse *regresive Cotele fixe sunt silite in suma fixa (egala), neschimbata, independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia platitorului. Aceste cote se utilizeaza cand bazele impozabile sunt exprimate in unitati naturale ca, de exemplu, la calcularea impozitului agricol in suma fixa pe hectar, la determinarea impozitului pe terenurile cladite si necladite (sub forma de cota fixa pe mp), la calcularea impozitului forfetar datorat de anumiti ambulanti, la aplicarea taxelor asupra mijloacelor de transport etc. Cotele procentuale reprezinta un anumit procent din suta lei de venit impozabil ; aceste cote se aplica numai bazelor impozabile exprimate valoric. Cotele proportionale sunt acelea al caror procent ramane nemodificat (constant), indiferent de marimea obiectului impozabil. Aceste cote se numesc proportionale, deoarece, daca se face raportul intre impozitul rezultat prin aplicarea lor si venitul impozabil, se constata ca proportia ramane aceeasi, constanta. Cotele proportionale stimuleaza agentii economici sa-si dezvolte si sa-si perfectioneze actitatea. Ele se aplica si populatiei in cazurile in care impozitul respectiv nu arc drept scop redistribuirea veniturilor contribuabililor. Cotele progresive cresc pe masura mesterii venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie intr-un ritm variabil. In functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori, cotele progresive pot sa opereze atat orizontal, cat si vertical. Pentru progresitatea orizontala este caracteristic faptul ca, la venituri impozabile egale ca marime, cota de impozit este diferita in functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori. Spre exemplu, prima cota (cota de pornire) este de 17% in cazul impozitului pe veniturile oamenilor de litere, arta si stiinta, de 5% in cazul impozitului asupra venitului mediu anual ce rene pe un asociat agricol, de 5% la impozitul pe salarii, 17% in cazul impozitului pe veniturile meseriasilor particulari etc. in schimb, la progresitatea verticala cota de impozit creste pe masura cresterii veniturilor, precum si in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori, ajungand, spre exemplu, pana la 43% pentru veniturile oamenilor de litere, arta si stiinta, 40% pentru veniturile medii anuale ale asociatilor agricoli, de 40 % sau 60% la salarii, pana la 43 % in cazul impozitului pe veniturile meseriasilor particulari etc. La un moment dat cotele progresive nu mai cresc, ele den degresive, adica de la un anumit nivel al veniturilor progresitatea se opreste, transformandu-se in cote proportionale. Degresitatea este necesara, deoarece altfel s-ar ajunge nu numai la o egalitate intre venitul impozabil si impozit, ci chiar la depasirea de catre impozit a bazei impozabile. Cotele progresive verticale sunt, la randul lor, de doua feluri: simple (globale) si compuse (pe transe). in cazul cotelor progresive simple se aplica procentul de impunere aferent transei superioare a venitului impozabil la intregul venit impozabil realizat de catre platitor. Cotele progresive compuse (pe transe) se calculeaza separat, aplicandu-se fiecarei transe procentul aferent ; dupa efectuarea acestei operatiuni se insumeaza impozitul corespunzator fiecarei transe de venit impozabil si se obtine impozitul total de plata. Cotele regresive nu sunt specifice economiei noastre si ele se micsoreaza pe masura cresterii venitului impozabil, in scopul avantajarii platitorului. Cotele progresive simple sunt folosite foarte putin, deoarece duc la salturi, la inechitati in impunere, ca urmare a faptului ca nu iau in considerare trecerea de la o transa la alta. Daca, spre exemplu, platitorul are un venit de 15 000 lei, el plateste 10%, adica 1 500 lei impozit; daca are insa un venit de 15 001 lei, atunci el plateste un impozit de 1 800,12 lei ; este edent ne-just ca un contribuabil sa plateasca un impozit suplimentar de 300,12 lei pentru un singur leu venit obtinut in plus. Cotele progresive compuse sunt ' dupa cum rezulta din elul de mai sus ' elastice si mai convenabile pentru platitori, deoarece procentele aplicate transelor precedente tin seama ' la calcularea impozitului ' de veniturile intermediare din cadrul transei, precum si de trecerea de la o transa la alta ; de aceea, ele au in tara noastra o utilizare foarte larga. Din exemplul luat in elul de mai sus a reiesit ca, aplicand cotele regresive (20%, 19%, 12% si 10%), suma impozitului creste (2 000, 2 850, .'} 600 si 6 000 lei), si anume o data cu cresterea venitului impozabil. In realitate, daca se urmaresc insa cu atentie calculele, se constata ca pe masura cresterii venitului impozabil, impozitul la suta de lei venit scade ; lucrul acesta rezulta si este exprimat fara echivoc chiar de nivelul din ce in ce mai scazut al cotelor regresive. Se poate spune ca in cazul impozitelor indirecte actioneaza cotele regresive intrucat la cumpararea unei marfi se plateste acelasi impozit, indiferent de marimea veniturilor pe care le are cumparatorul. Rezulta deci ca, cu cat cumparatorul are un venit mai mare, cu atat impozitul indirect platit la un anumit produs este mai mic. Termenele de plata arata cand si cum (integral sau in rate) trebuie sa se plateasca impozitul. Termenele de plata ale impozitelor sunt prevazute de fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea acestor termene se au in vedere atat perioadele de realizare a veniturilor din care se platesc impozitele, cat si necesitatea de a se asigura alimentarea continua a bugetului statului cu resursele banesti; de asemenea, se are in vedere dimensionarea cat mai judicioasa a sumelor datorate statului pentru a nu se lasa mijloacele banesti cuvenite bugetului statului prea mult timp la dispozitia agentilor economici, nedandu-!e acestora posibilitatea sa-si constituie pasive sile prea mari. in plus, silirea precisa a termenelor de plata constituie una din conditiile esentiale care face ca platitorul sa stie precis cat datoreaza statului si cand trebuie sa plateasca impozitul.Inlesnirile acordate la plala impozitelor si taxelor fac parte din masunie de politica economica, financiara si sociala adoptate de statul roman. Astfel, se acorda diferite inlesniri regiilor autonome, societatilor comerciale si intreprinderilor private, cooperativelor si se exonereaza de la platile fiscale anumite categorii de cetateni a caror stare materiala, cila si sociala justifica acordarea unor astfel de inlesniri. inlesnirile cuprind : scutiri, reduceri, compensari sau restituiri de sume platite in plus, amanari, esalonari etc. de la plata impozitelor si a altor venituri bugetare. De inlesniri la plata impozitelor beneficiaza si persoanele care au adus sercii deosebite patriei. De asemenea, pot beneficia de inlesniri (reduceri sau scutiri) de la plata impozitelor si taxelor regiile autonome, societatile, comerciale, unitatile cooperatiste, mixle, private, persoanele juridice si fizice straine aflate in tara noastra, in conditii de reciprocitate. Fiecare persoana juridica si fizica trebuie sa-si achite obligatiile fiscale fata de stat la termenele silite. Platitorii sunt raspunzatori de respectarea strica a prevederilor cuprinse in legislatia pritoare la veniturile bugetare. Nerespectarea normelor juridice in goare pritoare la plata impozitelor, taxelor etc. atrage dupa sine sanctiuni, cum sunt: majorarile, amenzile, executarile silite, iar in cazuri mai grave, aplicarea si de sanctiuni penale. intarzierea platii impozitelor si taxelor datorate bugetului statului de catre regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, unitatile mixte, private si obstesti da dreptul organelor financiar-bancare sa reze aceste sume, inclusiv majorarile si amenzile, din conturile platitorilor in contul bugetului statului.In Legea finantelor publice se prevede : ..Nerespectarea termenelor de plata a sumelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale atrage obligatia calcularii si incasarii majorarii de intarziere prevazute de lege.Incasarea la bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat a sumelor datorate si neachitate in termen de catre persoanele juridice si persoanele fizice se face prin aplicarea masurilor de procedura fiscala si executare silita prevazute de lege. Persoanele juridice romane, precum si persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligatia conilizarii operatiunilor patrimoniale in lei, potrit normelor legale prind sistemul conil unificat al economiei nationale, asigurand astfel conditiile de executare a controlului asupra sumelor cuvenite bugetului"1. Platitorii au dreptul sa ceara rezuirea impunerii, aplicarii amenzilor etc, atunci cand apreciaza ca acestea au fost eronat facute. Respectarea drepturilor platitorilor de impozite contribuie la intarirea legalitatii. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
