StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
  
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » piata actiunilor » Teorii despre piata actiunilor

Analistii
Pe aceasta scena de tranzactionare aglomerata si alerta, intalnim doua tipuri de analisti. Unii analizeaza actiunea in functie de compania emitenta, de industrie, de piata, precum si de conditiile economice relevante. Pe baza analizei, ei incearca sa prezioneze daca va exista un interes suficient printre investitori - atat indiduali, cat si institutionali - incat sa determine o crestere a pretului actiunii respective. Acest tip de analiza este cunoscut ca "fun-damentala", iar analistii sunt denumiti analisti pe probleme fundamentale. Ei cauta "ce" sa cumpere sau sa vanda, pe baza stiintei economice si a principiilor economice. In general, in dezacord cu "fundamentalistii" sunt "analistii tehnici". Desi scopul acestora este sa prognozeze preturile actiunilor, ei exclud ipoteza ca pot fi facute preziuni exacte cu ajutorul analizei fundamentale. in schimb, ei abordeaza aceasta problema urmarind indeaproape miscarile de pret, presupunerea fiind ca orice influenta asupra preturilor este deja reflectata in aceste miscari. Prin urmare, nu trebuie sa masori motivatiile investitorilor si co


nditiile de piata -ci doar sa urmaresti preturile. in scopul urmaririi miscarilor de pret, tehnicienii folosesc doua tipuri de grafice: grafice bara si grafice punct si valoare. Din acest motiv, acesti analisti sunt cunoscuti si ca "chartisti". Urmarind miscarile de pret pe grafice, tehnicienii cauta anumite tipare (patterns). Ei sunt in principal preocupati de "cand" sa cumpere sau sa vanda, pe baza sincronizarii cu piata (market timing).
Odata ce pot identifica un patern, ei vor incerca sa prezioneze directia preturilor unei actiuni sau a intregii piete.
presupunem ca o companie are un profit de 500.000$ si un milion de actiuni emise si aflate in circulatie. Castigul companiei este 50 centi per actiune (500.000$ impartiti la un milion de actiuni). Mai departe, sa presupunem ca actiunea se nde la 10$. Pentru a calcula raportul pret/castig (P/E) se imparte, pur si simplu, pretul de piata la castigul per actiune: 10$ impartiti la 50 centi, egal 20 la 1. Ce-i spune acest numar analistului? in primul rind, acest raport este "mare", indicand ca actiunea poate fi considerata o actiune de crestere. Argumentul este ca acest castig depaseste cu mult pretul curent de piata al actiunii (cu 20 la 1) si ca pretul va creste probabil foarte mult pe masura ce capacitatea companiei de a face profit (earning power) dene consacrata.
Totodata, s-ar putea intampla ca piata sa aiba, in general, un trend crescator, iar aceasta actiune sa fie, pur si simplu, antrenata in aceasta tendinta. De exemplu, pe pietele in crestere de la inceputul anilor 1929, 1938 si 1946, companiile din Dow Jones Industrial aveau rapoartele P/E de 19 la 1, 25 la 1 si respectiv 20 la 1. Pe pietele in scadere din 1942 si 1953, rapoartele P/E erau mai aproape de 10 la 1. De regula, rapoartele P/E cresc (bid up) in timpul pietelor in crestere si scad (sold down) pe pietele in scadere. De aceea, investitorii care evalueaza o actiune pentru potentialul ei de crestere trebuie sa distinga in ce masura raportul P/E se datoreaza potentialului actiunii si in ce masura se datoreaza pietei.
Rapoartele P/E ale companiilor mari, sile tind sa fie mai scazute. Motivul este ca faza lor de crestere este in mare masura incheiata, incat valoarea de piata a actiunilor lor reflecta castigul efectiv curent (actual current earnings), nu castigul potential itor (potential future earnings). Asadar, intre pret si castig exista o corelatie stransa. De obicei, in aceasta categorie a rapoartelor P/E scazute se afla de exemplu marile companii bine capitalizate din indicii Dow Jones ("big cap").
Pe langa crestere, investitorii mai cumpara actiuni si pentru randament sau venit sub forma didendelor. Daca pentru unii castigul de capital inseamna "pasarea de pe gard", atunci didendele inseamna "pasarea din mana".
Exprimat in dolari, didendul nu este un indicator foarte bun. Daca detinatorului unei actiuni prilegiate i se platesc, sa zicem, 5$ per actiune, cat de mare este randamentul investitiei initiale? Cum poate fi el at in mod corect cu randamentele altor investitii? Pentru a se realiza asemenea evaluari si atii, o actiune trebuie exprimata in termeni procentuali. De exemplu, daca o actiune prilegiata cu o valoare nominala de 100$ (pretul initial, la emitere) plateste 5$ didende, randamentul este 5% (5$ impartit la 100$). Dar, 5% poate fi un randament neatragator cand alte instrumente, cum sunt obligatiunile, platesc curent 8, 9 sau 10 procente. intr-un asemenea caz, in care numarul cumparatorilor actiunii prilegiate scade sub cel al vanzatorilor, pretul de piata al actiunii prilegiate scade si randamentul creste. Sa presupunem ca pretul actiunii prilegiate scade la 52$ (valoarea nominala ramane 100$, doar pretul de piata scade). La acest pret se spune ca actiunea se nde cu "discont" (adica sub valoarea nominala), iar randamentul creste. Daca platiti 52$ per actiune si inca mai primiti un cec de didend de 5$, randamentul este 9,6% (5$ impartiti la 52$). Acum, datorita acestui randament, numit randament "curent" (current yield), actiunea prilegiata este competitiva cu alte instrumente cu randamente de la 8 pana la 10%.
Instrumentele care concureaza in primul rand cu actiunile prilegiate pentru dolarii investitorilor sunt obligatiunile care, ca si actiunile prilegiate, platesc un venit fix. De exemplu, o obligatiune cu o valoare nominala de 1.000$ si un randament de 8% plateste o suma anuala de 80$ (1.000$ x 0,08).
De regula, se presupune ca atunci cand randamentele actiunilor sunt mai mici decat randamentele obligatiunilor, banii investitorilor "migreaza" catre piata obligatiunilor. insa, istoria a contrazis in mod repetat aceasta afirmatie. La inceputul anului 1929, in perioada de varf a bursei si, de asemenea, din 1959 pana la crahul din octombrie 1987, randamentele actiunilor au fost mai mici decat randamentele obligatiunilor. Dupa cum era de asteptat, ispita unor mari castiguri in timpul unei piete in crestere a depasit "intelepciunea" de a opta pentru randamentele fixe, mai mari, ale pietei obligatiunilor.
In evaluarea profiilitatii investitiei intr-o actiune, analistul pe probleme fundamentale foloseste mult mai multe instrumente analitice decat raportul P/E si procentul randamentului. Folosind informatiile din rapoartele financiare ale companiei, analistii titlurilor de valoare (asa cum sunt cunoscuti analistii pe probleme fundamentale in acest rol) efectueaza multe atii si rapoarte financiare: datorie per capitalul actionarilor (debt to equity), castiguri per vanzari (earnings to sales), valoarea conila per actiune sau valoarea neta a activului per actiune, cum mai este denumita uneori.
Daca o actiune se tranzactioneaza sub valoarea conila, se spune ca este realmente "ieftina", adica este un chilipir. Analistii a, de asemenea, rapoartele companiei cu standardele acceptate in industria respectiva: "Se incadreaza compania in normele industriei?" Ei incearca, mai departe, sa determine tendintele in progresul companiei, de la an la an. "Au crescut castigurile fata de anul trecut? A indatorat managementul compania mai mult? Au crescut vanzarile, producand profituri mai mari, ori s-au marit cheltuielile de desfacere, anuland castigurile?" Acesta este genul de intrebari puse de analistul pe probleme fundamentale cand studiaza o anumita actiune.
Pe langa evaluarea meritelor unei actiuni ca investitie, analistii pe probleme fundamentale tin seama si de multitudinea factorilor fundamentali ai pietei, incluzand ratele predominante ale dobanzii, deficitul bugetar si comercial, val
oarea dolarului si programul de tranzactionare1 (program trading). Ratele dobanzii - cel mai important dintre factorii fundamentali ai pietei - afecteaza piata actiunilor in mai multe moduri. in primul rand, cand ratele dobanzii cresc, ele constituie o crestere in "costul" banilor imprumutati de catre corporatii. In consecinta, ele actioneaza ca o frana asupra expansiunii economice si asupra preturilor de pe piata actiunilor. Pe de alta parte, banii "ieftini" (rate ale dobanzii scazute) sunt de obicei considerati a fi anti-recesionisti, deoarece incurajeaza corporatiile sa angajeze proiecte de anvergura care necesita mai mult capital. Prin urmare, se presupune ca ratele scazute creeaza locuri de munca, maresc cererea pentru materiile prime si stimuleaza, in general, piata actiunilor. in al doilea rand, fluctuatiile ratelor predominante ale dobanzii modifica relatia dintre randamentele actiunilor si ale obligatiunilor. Pe masura ce ratele dobanzii cresc, investitorii pot obtine randamente mai bune din instrumente pe termen scurt, cum ar fi certificatele de depozit. Atunci, se intampla doua lucruri: preturile obligatiunilor si actiunilor prilegiate cu randamente mai mici incep sa scada, astfel incat cresc randamentele lor curente, iar noile emisiuni de obligatiuni incep sa aduca rate de cupon sau randamente nominale mai mari. Efectul propriu zis este ca banii tind sa paraseasca piata actiunilor comune si sa intre pe piata obligatiunilor. Totusi, asa cum am vazut, acest lucru nu se intampla intotdeauna.In sfarsit, rate mai mari ale dobanzii inseamna ca investitorii trebuie sa plateasca mai mult pentru marja, adica pentru fondurile pe care le-au imprumutat de la firmele lor de brokeraj pentru a cumpara actiuni. Cheltuielile sporite cu dobanda micsoreaza castigurile, reducand astfel numarul potentialilor cumparatori de actiuni, in consecinta, cererea scade, avand un efect de deflatie asupra preturilor.In atie cu ratele dobanzii, efectul deficitelor bugetare si comerciale asupra pietei actiunilor nu este la fel de clar. Desigur, pare sa existe un impact psihologic negativ al cuvantului "deficit". in afara de aceasta, deficitele bugetare inseamna ca guvernul datoreaza bani, iar suma datorata se masoara realmente in miliarde de dolari. Aceasta datorie este reprezentata de catre obligatiunile (bonds), biletele (notes) si bonurile (bills) - adica IOUs - emise de Trezorerie. Multe din aceste titluri de valoare sunt cumparate de catre institutii straine, in special firme de brokeraj si banci japoneze. De fiecare data cand guvernul SUA emite mai multe titluri de credit de trezorerie, investitorii japonezi si alti investitori straini sunt dispusi sa le cumpere. Pentru multi observatori, aceasta situatie reprezinta o dependenta de temut fata de bogatia altor tari. Daca investitorii straini ar decide sa nu mai cumpere din datoria SUA, efectul economic global ar putea fi catastrofal. Desi aceasta situatie ramane, in principiu, aceeasi zi de zi, majoritatea participantilor pe piata nu o iau in considerare, cu exceptia cazurilor de criza pe piata, cand sensibilitatea fata de acest aranjament precar creste dramatic.
Deficitul comercial este mai mult decat o amenintare continua si imediata, deoarece el inseamna ca industria americana, ca intreg, plateste mai multi bani companiilor de peste ocean decat platesc acestea, companiilor americane. Astfel se scurge capital din tara, capital care ar putea alimenta cresterea firmelor autohtone si actitatea pe piata actiunilor.
Cu toate acestea, nici unul dintre cele doua tipuri de deficit nu pare sa fi stanjenit, timp de 5 ani, furioasa piata in crestere care a precedat crahul din 1987. Desi aceste deficite ar fi trebuit sa infometeze dupa capital piata in crestere dintre 1982-l987, efectele lor "logice", "prezibile", pur si simplu nu au aparut. Numai dupa efectele Lunii Negre (19 octombrie 1987), analistii au devenit precauti cu aceste posibile influente negative. De fapt, deficitele au constituit titlurile principale ale ziarelor multe saptamani dupa aceasta zi.
De asemenea, printre titlurile mari a aparut dintr-o data, pe un ton grav si scaderea valorii dolarului. Teama era intreita. In primul rand, investitorii straini ar fi fost descurajati sa mai cumpere actiuni americane deoarece, de obicei, preturile actiunilor scad odata cu valoarea dolarului. in al doilea rand, inflatia s-ar fi declansat din nou, putand fi asteptata o inflatie de 1% pentru fiecare scadere de 10% a valorii dolarului. in al treilea rand, preturile bunurilor straine ar fi crescut in dolari, scotand astfel capital de pe piata autohtona.
Dupa cum s-a vazut, pana la urma FED a lasat dolarul sa fluctueze in functie de fortele ofertei si cererii. Se astepta sa se intample doua lucruri. Primul, trebuia sa sporeasca cumpararea produselor americane atat de catre companiile autohtone, cat si de catre cele straine. Al doilea, datorita fluctuatiei dolarului, FED putea permite un declin al ratelor dobanzii, impiedicandu-se prin urmare recesiunea asteptata de multi analisti. Pana la sfarsitul anului 1987, dolarul pierduse intr-adevar ceva din valoare, insa Statele Unite obtinusera cooperarea altor guverne pentru silizarea monetara. Ratele dobanzii erau mentinute sile, iar analistii economici deveneau ceva mai optimisti in prognozele lor. Din nou, efectele asteptate ale pierderii in valoare a dolarului nu s-au produs.
Asa cum puteti observa, abordarea de tip fundamental este plina de relatii cauza-efect complicate si, poate, ambigue precum si de interdependente complexe intre multele influente de pe piata. Probabil v-ati intrebat daca, pe langa alegerea potrita a unei actiuni de crestere (growth stock) sau de venit (income stock) nu s-ar putea prevedea si efectul acestor multe cauze intr-un mod exact si coerent. Unii critici sustin ca solutia pentru complexitatea analizei moderne - automatizarea - este de fapt o abordare autodistructiva. Daca piata, in cea mai mare parte, este eficienta, atunci programele automatizate de tranzactionare (automated trading pro-grams) ale investitorilor institutionali, atat din SUA cat si din afara lor, pot fi considerate inca un factor pe piata care nu tine seama de toti ceilalti. Din acest punct de vedere, automatizarea doar face piata mai eficienta si, prin urmare, face sarcina prevederii miscarilor itoare de pret mult mai dificila, daca nu chiar imposibila.

Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact