Obiectul urmarit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al oricarei institii de capital: cea mai eficienta alocare a capitalului, in conditii de diminuare a riscului. Armonizarea relatiei renilitate-risc se realizeaza, in cea mai mare parte, in cadrul echilibrului dintre necesarul de acti circulante si sursele mobilizabile pentru finantarea acestuia. Pentru a raspunde nevoii de renilitate, gestiunea actilor circulante urmareste realizarea ciclului de exploatare cu un nil minim de acti circulante, iar gestiunea pasilor circulante urmareste cel mai redus cost al procurarii capitalurilor necesare. Pentru a raspunde nevoii de diminuare a riscului, gestiunea actilor circulante urmareste eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichiditati, preocupare insotita de cresterea costurilor de exploatare si de diminuarea renilitatii. in privinta pasilor circulante se urmareste permanenta surselor de finantare, autonomia financiara a ciclului de exploatare, preocupari insotite de cresteri ale costului procurarii capitalurilor necesare.
Avand in dere aceste cerinte ale optimizarii relatiei renilitate-risc, in mod concret, gestiunea ciclului de exploatare cuprinde doua domenii complementare de activitate: (1) determinarea necesarului de acti circulante (de stocuri, de creante si de lichiditati) si (2) determinarea modalitatii de finantare a necesarului de acti circulante (a fondului de rulment; a datoriilor de exploatare: furnizori, creditori etc; a concursurilor bancare: credite de trezorerie, credite de scont etc).
Principala caracteristica a actilor circulante este lichiditatea ridicata a acestora si, deci, posibilitatea acoperirii operati din incasari a datoriilor, a efectuarii unor plasamente de trezorerie si a pastrarii unei rezer lichide in cont si in casa. Exista un raport specific fiecarei intreprinderi intre vanzari (cifra de afaceri) si nilul actilor necesare pentru realizarea acestora. Pornind de la acest raport, se pot identifica trei politici de gestiune a ciclului de exploatare, cu efecte diferite asupra renilitatii si riscului.
(1) o politica agresiva care isi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Renilitatea ridicata, intentionata prin aceasta politica, este insotita de riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de lichiditati si de insolvabilitatea intreprinderii;
(2) o politica defensiva care isi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri si lichiditati ridicate. Renilitatea va fi, in acest caz, afectata de costurile suplimentare ale prudentei in asigurarea cu stocuri a continuitatii activitatii de exploatare;
(3) o politica echilibrata (intermediara) este cea care armonizeaza relatia contradictorie dintre renilitate si risc.In ceea ce priste finantarea actilor circulante, intr-o politica agresiva (1) accentul cade, in principal, pe pasile pe termen scurt (datorii de exploatare, credite bancare etc.) care au cele mai mici costuri de procurare a lor, dar care determina si o preocupare stresanta de a reinnoi creditele pe termen scurt, la dobanzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital. Politica defensiva (2) are in dere finantarea actilor circulante, in principal, din surse permanente (fondul de rulment);care au costuri de procurare mult mai mari dar si o acoperire suficienta impotriva riscului de reinnoire a creditelor si a cresterii ratei dobanzii. O politica neutra (3) consta in sincronizarea perfecta dintre scadentele actilor si pasilor pe termen scurt. Renilitatea si riscul, ce ar insoti formarea actilor si pasilor circulante, au sensuri contrare si se neutralizeaza intr-o oarecare masura. Fondul de rulment ar reprezenta, cum s-a mai mentionat, marja de siguranta pentru finantarea actilor circulante si pentru autonomia financiara a intreprinderii.
|
